Domnița Rațiu - De la semne la scriere pe teritoriul geto-dac

[zamfir_catalin]

De la semne la scriere pe teritoriul geto-dac - Domniţa Raţiu

[admin]

De la semne la scriere pe teritoriul geto-dac -Domnița Rațiu

La început a fost cuvântul... rostit cu rost. Cuvântul rostit este însă efemer aşa că omul înţelept, iniţiatul, a înţeles să consemneze acele cuvinte care pentru el aveau importanţă majoră. Cerul înstelat i-a fost primul dascăl şi primul abecedar.. Apoi cerul i-a arătat ce este timpul învăţându-l ritmul lucrărilor agricole. Deoarece stabilise o legătură specială cu cerul a dat nume constelaţiilor asemănându-le cu uneltele sau evenimentele din viaţa de zi cu zi, denumiri.pe care le-a actualizat după trecerea la creştinism. Mai târziu tot cercetând semnele cerului a născocit semne-mesaj, primele începuturi de scriere prin transpunerea semnelor cerului pe pământ sau pe alte materiale ca de exemplu scrierea folosită pe vasul găsit la Karanovo




Actualmente se cunosc aproape o sută de aşezări unde au fost descoperite obiecte cu astfel de inscripţii. În majoritate, aceste aşezări sunt cuprinse în zonele culturale Vincea şi Tisa din bazinele Moravei, Dunării şi Tisei, în teritoriile de azi din Serbia, estul Ungariei, nord-vestul Bulgariei şi vestul României, precum şi în cadrul culturii Karanovo (3-6, Boian- Gumelniţa) din centrul Bulgariei şi sudul României, vechi teritoriu getodac.


Descoperirile făcute în numeroase zone din arealul locuit de strămoşii noştri, ne fac să afirmăm că aici a existat din timpuri străvechi o populaţie sedentară numeroasă şi civilizată. Acele vremuri de pace se datorează matriarhatului, conducerii înţelepte a reginelor şi a marilor preotese ale cultului solar.. Pacea şi traiul în siguranţă au făcut posibilă de exemplu uimitoarea cultură Cucuteni. Sigur că de atunci datează obiceiul şezătorilor din serile lungi de iarnă, ca şi transmiterea tradiţiilor spre generaţiile următoare. Semnele găsite pe diverse materiale din acele timpuri sunt în mare măsură folosite de adoratorii „Sfântului Soare” în cadrul ritualurilor cultului-sunt semne sacre. (cf. Virgil Vasilescu „Semnele cerului”).
Aceste semne au evoluat fie spre ideograme, scrierea silabică şi apoi fonetică – (scrisul fiind la început folosit doar de sacerdoţi), sau au fost materializate pe ii, pe vâlnice, pe fote, pe ştergare încrustaţii în lemn, ouă încondeiate, pentru a conferi protecţie divină celor care le purtau sau le foloseau.

Costumul popular – portul, este cartea de identitate a celui care îl poartă dar este foarte posibil ca la începuturi aceleaşi cusături să fi putut oferi cu mult mai multe date ce puteau fi citite de către un privitor. Cu timpul sensul iniţial al semnelor ţesute sau încrustate s-a pierdut, a rămas însă valoarea lor artistică poate şi pentru că sacralitatea le-a asigurat dăinuirea. Existenţa tradiţiei acestor activităţi ţărăneşti este o dovada a continuităţii neamului românesc pe aceste meleaguri. strămoşeşti Nu se putea însă ca o asemenea civilizaţie evoluată spiritual să nu posede şi o scriere. După Fontes Zalmoxe a primit Legile Belagine de la zeiţa Hestia (regină a geto-dacilor zeificată ulterior), care le scrisese.


Existenţa unei scrieri preistorice în sud-estul european a fost semnalată prima oară în anul 1874, când Zsofia Torma (Sofia Turmă) din Orăştie a întreprins săpături pe dealul de la Turdaş, lângă Alba Iulia. Descoperirile, constând din obiecte ceramice, figurine, fusaiole şi alte obiecte, cu peste 300 de semne incizate, au fost treptat distribuite muzeelor din Berlin, Mainz, Munchen şi Cluj.
În anul 1910, Marton Roşca a reluat săpăturile de la Turdaş. Contribuţia sa constă în aranjarea şi publicarea materialului rezultat în urma săpăturilor Sofiei Turmă. Sunt incizii simple pe care Iordache Moldoveanu le consideră că sunt cu 3.000 de ani mai vechi decât cele de la Tărtăria.


obiecte de cult, şi au avut un scop hieratic, nefiind deloc notarea unor tranzacţii comerciale ori admi-nistrative, ca în Mesopotamia. Cercetătoarea americană prof. Marija Gimbutas consideră că apariţia acestei culturi aparţinând Neoliticului formează vechea cultură europeană, pe care o situează între 7.500-3.500 î.d.H, cu o populaţie “pre indo-europeană” care cunoaşte apogeul dezvoltării sale între anii 5.000-4.000 î.d.H. Cercetătoarea Ioana Crişan regăseşte în ţesăturile şi cusăturile româncelor toate semnele de pe tăbliţele de la Tărtăria. "In 2001 arheologul Vasile Boroneanţ a descoperit cu ocazia săpăturilor de la Chitila nişte oase de animale, acoperite de o scriere necunoscută.. Ele au fost descoperite în interiorul locuinţelor, alaturi de obiecte de uz casnic şi podoabe. Predominau oasele cu suprafeţe mari, care ofereau spaţiu pentru scriere, în special mandibule de cal, dar şi de la alte animale domestice sau vânate. Se scria, probabil, de la stanga la dreapta, căci se vede dupa inclinaţia semnelor. Adesea, osul este scris pe două feţe sau chiar pe trei. În mai multe cazuri, se observă două straturi de scriere: o scriere mai veche, care s-a tocit sau a fost ştearsă, şi o scriere mai nouă, aplicată deasupra celei vechi, dupa ce osul a fost din nou lustruit. Apar chiar şi imagini, cum e de pilda chipul din profil al unui barbat, asemănator cu unele reprezentari de pe monede, sau monograme. Semnele aparţin unei scrieri necunoscute, ele nu par sa fie nici greceşti, nici romane, nici rune gotice. Se combină intr-o manieră deosebită, apropiindu-se de însemnarile numite răboaje. Bucăţile de oase au căpătat luciu de la folosirea îndelungată. Este posibil să fie vorba de o scriere dacică, locală, folosită doar de iniţiaţi. Este o scriere autohtona. Iar aceasta scriere de pe oase aduce mult cu unul din tipurile de scriere de pe tabliţele de plumb de la Sinaia." (Aurora Peţan, revista Formula As )


Buzăului o piatră gigant inscripţionată cu semne aparţinânand unei civilizaţii necunoscute, "Piatra însemnată", după cum a fost numită, are forma unei ciuperci şi se afla la Brotari, comuna Colţi, zona cu celebrele aşezari rupestre Aghaton şi Fundul Peşterii, care cuprind simboluri începând din Epoca Bronzului şi până în perioada creştinismului timpuriu.

"Sunt semne absolut ciudate, în formă de triunghi, steluţă sau pătrat, cu certitudine făcute de o fiinţă umană, care nu se regasesc în nici o scriere cunoscută pâna la această oră", a declarat directorul Muzeului judeţean Buzău, Doina Ciobanu, citat de Agerpres.


Plutaşii de pe râul Bistriţa foloseau pe la 1880, 56 de semne pentru crestatul lemnelor. Dintre acestea 13 sînt identice cu semnele din scrierea liniar B iar 38 sînt identice sau foarte apropiate cu semnele alfabetului geţilor. În “Revsta de literatură şi artă”, care a apărut între 1890-1910, un articol însoţit de o fotografie a unor blocuri de sare, ne informează că răbojul încă mai era folosit de “şalgăi” (cei care tăiau şi transportau sarea în ocne) pentru a însemna blocurile Secuii au folosit prin secolul Xlll un alfabet cu 33 de semne iar 28 dintre acestea sînt identice sau asemănătoare cu semnele geţilor de pe tăbliţele de plumb. În Ardeal şi Ungaria s-a folosit în secolele XV şi XVl un alfabet runic maghiar care a fost ,,prelucrat” tot din alfabetele geţilor.


Episcopul got Wulfila a ,,creat” şi el pe la mijlocul secolului lV e.n. un alfabet pornind de la semnele geţilor. Profesorul latinist Paul Găleşanu, după un studiu de 20 de ani asupra Bibliei lui Wulfila lucrând pe o xerocopie după “Codex Argenteus” de la Universitatea din Upsala a ajuns la concluzia că această biblie este primul document protoromân lingvistic şi literar din secolul al IV-lea, document al continuităţii noastre Studiul asupra limbii folosite de Wulfilla l-a condus şi la alcătuirea unui glossar, de 200 de file unde 700 de termeni sunt româneşti (Această cercetare a fost comunicată în aprilie 1994 la Societatea “Getica” Bucureşti, apoi profesorul a prezentat-studiul şi la cursurile de vară organizate de Fundaţia “Pro Patria” a M.A.P.N., moderator indianistul George Anca.) Scrierea geţilor mai are semne comune cu alfabetul folosit în secolele Vlll – ll î.e.n. în estul Spaniei (Tartesio/Turdetano), cât şi cu alfabetele folosite de tuaregi şi libieni înainte cu multe secole de era creştină.

32 din semnele folosite în scrierea geţilor pe tăbliţele de plumb sînt identice sau foarte apropiate cu semnele scrierii cretane liniar B din perioada 1500-1300 î.e.n.

Alfabetul chirilic folosit de români pînă pe la 1870 este în realitate o parte din alfabetele utilizate de strămoşii noştri geţi în urmă cu 2500 de ani. Scrierea este de fapt un regres al capacităţilor psihice şi intelectuale umane şi nu nu progres! Semnele sunt adevarate mantre, ce dezvaluie concepte filosofice, acumulari energetice, ele pot da viaţă sau pot ucide! Rolul iniţial al semnelor a fost magic! Iniţiaţi care ştiau să desluşească scrierile arhaice, autohtone s-au găsit la noi până prin timpul lui Brâncoveanu, şi frânturi din secretele lor mai răzbat până la noi, dar pentru majoritatea cercetătorilor aceste scrieri în limba română, arhaică, ţărănească, nici nu există! Este posibil să fi păstrat în multe mănăstiri din Ardeal scrieri vechi având ca suport diverse materiale, dar prăpădul făcut de generalul Bukov în lupta catolicismului împotriva ortodoxiei şi a zamolxianismului care încă mai vieţuia, multe documente au fost definitiv pierdute. La editura ART, a apărut în 2009, “Istoria scrisului, alfabete, hieroglife şi pictograme”, de Andrew Robinson, apărută în 1995 şi în 2007 la Londra în care nu se scrie nici un cuvânt despre Tărtăria.

Nu mă mai miră că acest englez nu a aflat încă de Tărtăria dacă istoricii noştri și Academia Română un o au în atenție.

Și o informaţie apărută vineri 19 august 2011 (de pe internet) Papirusul descoperit la Mangalia în anul 1959 este cel mai vechi din Europa şi a fost declarat „deteriorat“ de URSS. La acea vreme, sovieticii controlau în totalitate oraşul şi asistau la toate săpăturile arheologice. Publiciştii Aurelia Lăpuşan şi Ştefan Lăpuşan, autori ai cărţii „Mangalia în paginile vremii“, consemnează că acest papirus a stârnit interesul arheologilor ruşi încă de la descoperire. „La acea vreme, oraşul era militar şi se afla încă sub control sovietic, iar specialiştii de la Moscova asistau cu precădere la cercetările arheologice care se făceau în Mangalia“, a declarat Aurelia Lăpuşan.
Astfel, la Mangalia, la 29 mai 1959, Academia Republicii Populare Române a chemat pentru susţinerea şi veridicitatea descoperirii specialişti din Moscova. În scurt timp, o echipă de specialişti ruşi condusă de academicianul Mihail A.Alexandrovski, şeful Serviciului de restaurări al Muzeului de Artă Puşkin din Moscova a văzut papirusul şi a declarat că acesta este destul de deteriorat şi că în urma unor lucrări migăloase de restaurare se poate lectura.
Despre conţinutul papirusului s-a păstrat o singură mărturie scrisă de Tiberiu Petrilla, Demetru Popescu şi Marin Porumbescu în anul 1962, în volumul „Constanţa. Litoral“: „O primă serie de fotografii din document au fost executate cu raze inflaroşii şi confirmă caracterul elenistic al conţinutului care se referă la persoana defunctului. Acesta pare ar fi fost un proxenos, reprezentant de seamă al cetăţii, titlu ce comportă privilegii şi onoruri. În mormânt au mai fost descoperite unele obiecte rituale - vase ce reprezintă busturi de femei, sirene cu lira dansatoare, fin lucrate, unele acoperite cu un strat de aur“.
„Drept pentru care au decis să îl ia cu ei. Tot timpul s-a ştiut că papirusul este pentru restaurare la Moscova, iar răspunsurile venite din partea ruşilor erau evazive. La un moment dat, s-a vehiculat că nu mai poate fi recuperat, fiind deteriorat“, a declarat Aurelia Lăpuşan.
Primele demersuri pentru recupararea documentului au fost făcute de arheologul Ion Pâslaru în urmă cu patru ani.
Fotografii cu papirusul în forma iniţială nu există, după cum consemnează cei care au scris despre descoperire. Însă, în Europa, mai există un papirus datat secolul IV, însă mai recent decât cel din Mangalia, descoperit în anul 1962 la Derveni, Grecia. Specialiştii spun că acesta a fost descifrat de abia în 2004 şi este expus la ora actual la Muzeul de Arheologie din Salonic. Papirusul aparţinea unui ofiţer macedonian şi în el scrie că doreşte să fie incinerat după moarte conform ritualului grecesc.
Luni, la Mangalia, are loc ceremonia de predare – primire a papirusului descoperit la Mangalia. După 50 de ani, papirusul declarat deteriorat se întoarce în locul unde a fost descoperit, şi anume în mormântul păstrat într-o stare foarte bună de conservare la Muzeul Callatis.