In memoriam –
pr. Dumitru Bălaşa
ing. Venera Dumitrescu
Anul trecut, înainte de Crăciun, sărbătoare anunţată cu multă
bucurie de voci cristaline în colindele lor, în ziua de 22 decembrie, un
adevărat daco-român a trecut în lumea veşniciei şi astfel istoria şi-a
primit o nouă ofrandă, numele părintelui Dumitru Bălaşa.
La 1.08.2002 împlinea 91 de ani, cinstind, prin recunoaşterea
care i se aducea de către contemporani, pe cei ce i-au dat viaţă, Matei şi
Ioana Bălaşa din cătunul Dealul Mare, comuna Guşoieni, judeţul Vâlcea.
Părintele a fost al doilea copil într-o familie de şapte fraţi, dintre care
trei au urmat teologia; primul dintre fraţi, Ion, în vârstă de 93 de ani,
este tatăl pictorului de talie internaţională, Sabin Bălaşa.
În 1932 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti pe
care a absolvit-o cu “Magna cum laude” în 1936. Anii de studii l-au
consacrat nu numai ca un elev sau student de excepţie, ci şi ca un
îndrăzneţ purtător al condeiului în paginile revistelor: ”Naţionalul
Vâlcii”, “Vasile Alecsandri”, “Seminarium”, “Înfiripări”, “Rămurele”,
“Roza literară”, “Foi literare”, “Izvoraşul”, “Opaiţul satelor”, “Alarma
satelor”, ”Renaşterea” din Craiova. La Craiova, unde a fost orientat
spre a-şi începe activitatea de către savantul C.S.Nicolăescu – Plopşor,
pr. Dumitru Bălaşa îşi jertfeşte nu numai timpul şi energia, ci şi toate
resursele materiale de care dispunea la vremea respectivă, pentru revista
”Oltenia”, iar din 1967 pentru revista “Mitropolia Olteniei” unde este
numit redactor şi bibliotecar eparhial de către respectatul mitropolit al
Olteniei, Firmilian.
Ceea ce se tipărea la Craiova a devenit o publicaţie de înaltă
ţinută ştiinţifică care era şi este utilizată cu respect de cercetători din
ţară şi străinătate, deoarece concluziile sau articolele cu studii
aprofundate aveau la bază o asiduă muncă de teren, vecină uneori cu
arheologia.
Între 1941 şi 1944 părintele Dumitru Bălaşa a fost mobilizat pe
frontul de răsărit, fiind decorat cu Ordinul Steaua României cu
Porunca Iubirii 1-2 / 2003 69
Spadă şi Panglică de Virtute Militară, în gradul de cavaler. În 1938 a
fost arestat pentru prima oară pentru trei luni şi o zi şi a doua oară între
1959 şi 1964 pentru cinci ani,sub acuzaţia (pretextul) de a fi intenţionat
să-l “ împuşte” pe Gheorghe Gheorghiu – Dej.
Valoarea ştiinţifică a articolelor şi studiilor sale, comunicările
avute i-au determinat pe savanţi iluştri să-l coopteze în Asociaţia
Slaviştilor din R.S.România, în Societatea “Prietenii Muzeului Nicolae
Bălcescu”, iar Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” din Bucureşti a
prezentat o bio – bibliogtrafie în “Enciclopedia Istoriografiei
Româneşti”. Cărţile părintelui Dumitru Bălaşa cu teoria sa legată de
continuitatea strămoşilor noştri pe pământul României au fost cunoscute
şi peste hotare, ideile sale au fost larg dezbătute şi reeditate în Europa şi
America. Dacă în ţară despre medievistul şi apoi dacistul Bălaşa ştia un
grup restrâns, la Cambridge, în Anglia, s-a editat în “Dictionary of International
Biography” aflat la a 26 -a ediţie, o pagină care să-i prezinte
opera şi o succintă bibliografie, fiind singurul român amintit în volum.
Foarte mulţi ani din viaţă părintele Dumitru Bălaşa i-a dedicat
muncii pentru documentarea şi elaborarea “Dicţionarului Istoric al
Olteniei”, o comoară pentru modul de prezentare a informaţiei, de
caligrafiere a manuscrisului. Pentru oraşul în care a locuit în a doua
jumătate a vieţii, Drăgăşani, părintele Dumitru Bălaşa a scris
“Monografia Drăgăşanului”, rămasă tot în manuscris şi a creat proiectul
şi o machetă intitulată: “Casa coloanelor”, grup care include “Coloana
cărţilor”, un simbol al recunoştinţei faţă de izvorul de lumină de la care
ne-am întrupat toţi pentru a avea un rost în această lume.
Toată viaţa preotul a fost marcat de anii de detenţie care au
culminat, dincolo de tortura fizică, cu obligaţia de a renunţa la credinţa
ortodoxă sub ameninţarea cu arma. Atunci a avut curajul martiric de a
nu accepta ceea ce alţii îi impuneau, iar peste ani l-a dominat
înţelepciunea de a ierta fără acuze la adresa cuiva. Motto-ul utilizat în
monografia “Suteşti - repere istorice” scrisă alături de preotul Ion
Marinescu vine să trezească memorii pentru a nu-i uita pe cei tragic sau
stins. ” Închinăm această carte tuturor celor asupriţi, închişi şi
torturaţi în temniţele comuniste şi tuturor celor asasinaţi, căzuţi în lupta
pentru libertate, demnitate şi adevăr”.În închisoare, în cele mai cumplite
momente în care comuniştii îl obligau să renunţe la Hristos, părintele
ridică o “Rugăciune” ce a fost tipărită după 1989:
70 Porunca Iubirii 1-2 / 2003
“ Cu sufletul de păcate îndestulat
Străbat în templul tău lucrat din aur şi argint
Mergând sfios cu ochiul spre pământ plecat,
Eu vin să cer la Tine, Prea Bunule, alint,
Iertare de păcate, căci de ele mi-e sufletul plin
Şi nu mai am din ce-ai făcut Tu nimic senin.
Am pângărit tot ce a fost mai sfânt,
Deasupra Ta m-am ridicat şi-n loc de rugi şi cânt
Cuvinte prea murdare eu Ţi-am aruncat,
Nesocotit-am, nebunul, tot ce-i curat şi sfânt,
Nu m-am gândit la ceruri niciodată
Şi nici nu am crezut că ele sunt,
Nici Ţi-am zis eu cândva Tată,
Grăit-am în deşert atât de mult
Că nu-mi vine nici mie să m-ascult,
Dar Tu, Tu eşti bun şi sfânt Părinte
Şi I-ai iertat pe toţi câţi de păcate s-au căit
Şi I-ai făcut iar fii ai Tăi
Părinte Prea Slăvit, Părinte Prea Slăvit,
Mă iartă şi pe mine că şi eu am fost al Tău
Un fiu ce toată viaţa făcut-am numai rău
Şi cum pe desfrânata spălatu-ai de păcat
Aşa şi mie, Doamne, îmi dă iertăciune
Căci mă simt de rele atât de apăsat
Când îţi ridic, Tată, această rugăciune”
În 2002 părintele s-a retras în cămăruţa ticsită de manuscrise şi
cărţi, ceea ce i-a mai rămas după trei percheziţii, unde şi-a lăsat inima şi
uşa permanent deschise pentru cei care voiau să-i ceară sfatul sau
informaţii sau să-şi verse sacul cu păcate. Pentru toţi care l-au cunoscut
este de neuitat pasiunea neobosită de a cerceta şi de a expune adevărul
în haina sa cea mai simplă pentru a fi imposibil de creat dubii sau
confuzii, ceea ce a fost o luptă asiduă pe meterezele patriotismului trăit
din adâncul sufletului. A primit cu dragoste în curtea sa prieteni din
Basarabia şi din alte mari oraşe care s-au prins ca într-o horă în mişcarea
zalmoxianistă declanşată de părinte pentru a nu mai permite
Porunca Iubirii 1-2 / 2003 71
neiniţiaţilor să calce lesne în picioare adevărul referitor la adevărata
istorie antică a daco-românilor.
Era foarte greu să se poată alcătui o listă completă a tuturor
articolelor editate căci până să fie tipărită, părintele trimitea prin poştă
noutăţi sau îi soseau acasă reviste care îl publicau. Pentru a crea o imagine
a volumului muncii de condei se pot enumera statistic grupe de
publicaţii şi numărul lor, cifrele menţinând totuşi o aproximaţie:
- studii, articole, însemnări – 109
- scrieri în domeniul istoriei laice, unde se pot regăsi:
a) cărţi, volume, broşuri – 9
b) studii şi alte însemnări – 86
- preocupări literare, publicistică, care cuprind:
a) poezii tipărite în 19 reviste
b) lucrări în proză – 16
c) piese de teatru – 1, “ Regina nopţii”, piesă în trei acte
tipărită în 1930 la Râmnicu-Vâlcea
- lucrări în manuscris – 9
- referinţe selective – 44
- alte documente de referinţă şi de recunoaştere a operei
părintelui Dumitru Bălaşa – 8
- cărţi, volume, broşuri ; aici este cazul să existe detalii:
1) Alte manuscrise ale lui Dionisie Eclesiarhul, Craiova, 1941;
2) Schitul Iezerul ( Vâlcea,. Râmnicu – Vâlcea, 1948;
3) Mănăstirea Căluiul sau Cepturoaia (jud. Olt), Craiova, 1971;
4) Mănăstirea Sadova (jud. Dolj). Craoiva, 1971;
5) Sfântul Ignatie Teoforul şi Nicodim de la Tismana,Craiova, 1974;
6) Pagini din trecutul mănăstirii Coşuna - Bucovăţul Vechi,
Craiova, 1974;
7) Sfânta Mănăstire Tismana, Craiova, 1978;
8) Mănăstirea Tismana, vatră străbună, Craiova, 1983;
9) Dionisie Eclesiarhul, Hronograf (1764 – 1815), Ed. Academiei
Române, Buc. 1987;
10) De la Zalmoxis la Iisus Hristos, Craiova, 1993;
11) Crinii ţarinii. Un manuscris original din 1763, o perlă autentică
a limbii române, Ed. Dokiana, 1998;
12) Codicele de la Suteşti – Vâlcea, Fundaţia Dokiana, 1999;
13) Marele atentat al Apusului împotriva poporului
72 Porunca Iubirii 1-2 / 2003
Dacoromân, Cluj, 1998;
14) Dacii de-a lungul mileniilor, Bucureşti, 2000;
15) Roma veche. Cronică ortodoxă daco – română, Fundaţia
Dokiana, 1999;
16) Mănăstirea Bistriţa, doar în manuscris;
17) Ţara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei, Fundaţia Dokiana,
Craiova, 1997, prima ediţie;
18) A doua ediţie la Editura Semne, 2001;
19) A treia ediţie, revizuită şi adăugită, Editura Tempus, Bucureşti,
2003;
20) Istoricul Mănăstirii Arhanghel, jud. Vâlcea, 1949;
21) Suteşti – repere istorice, Craiova, 1995;
22) Basmulromanizării. Dacii, întemeietorii Romei (italice), Editura
Fundaţia Dor, Craiova, 1998.
Părintele, ca promotor al mişcării zalmoxianiste în ţară, mişcare care
i-a prins pe toţi cei care i-au împărtăşit şi recunoscut ideile susţinute în
operă sau în interviuri la radio, a fost invitat şi declarat decanul de vârstă
la cele trei ediţii ale Congresului de dacologie susţinut la Bucureşti,
organizat şi sponsorizat, de dr. Napoleon Săvescu, român care trăieşte
la New – York.
Un grup de prieteni au lucrat pentru a aduna între coperţile unui
singur volum ceea ce este mai reprezentativ despre opera şi zbuciumatai
viaţă şi astfel a apărut: “Patriarhul de Drăgăşani ” la 90 de ani, Ed.
Râmnicu – Vâlcea, 2001, sub îngrijirea: prof.dr.Ioan Lazăr, pr.Nicolae
State – Burluş şi ing. Dumitru Panu – Misăilescu. Aşa cum Emil Cioran
rămâne un mare filosof nihilist de origine română, dar asimilat de ţara
unde s-a refugiat şi a trăit până la moarte, Franţa, părintele Dumitru
Bălaşa se agaţă cu curaj şi încăpăţânare de dovezi care amintesc de
civilizaţia de aur a dacoromânilor, cei ce se închinau Soarelui, de limba,
portul obiceiurile şi tradiţiile lor care au traversat milenii, care, pe alocuri,
s-au menţinut până astăzi, uitându-se a se aminti originea lor. În ţara
care intră în mileniul trei pe ultimul loc în toate statisticile referitoare la
nivelul de dezvoltare, care nu este recunoscută decât geografic că
aparţine Europei, părintele, în trei ediţii, vine să redenumească România
de azi Ţara Soarelui şi aduce argumente pentru întrebarea „de ce?”.
Acesta este paradoxul pentru care autorul, în prezentarea detaliată
Porunca Iubirii 1-2 / 2003 73
a Istoriei Dacoromâniei, electriza masele unor cercuri de intelectuali cu
forţa de a convinge că nu apele stătute ale părerilor unor istorici trebuiesc
menţinute, ci nesecatul izvor al documentelor şi cronicilor pe care
pecetea vremii şi uitarea le-au condamnat la ani lungi de întuneric.
Aceste dovezi inestimabile ajută generaţia prezentă să-şi
cunoască trecutul pentru a îndrăzni în clădirea viitorului, astfel încât să
poată fi ocolite erori care penalizează un popor cu jertfe fizice şi morale
în faţa timpului istoric care nu iartă. Pentru a fi înţeles, în
complexitatea sa, un cărturar de talia părintelui Bălaşa este necesară
îndrăzneala de a încerca, curajul de a continua şi tenacitatea de a nu te
opri la mijloc de drum, calităţi necesare pentru a escalada un munte
unde primejdiile şi riscul există la orice pas. “ Ca să dai la o parte un
strat de putregai, de aluviuni şi de praf ce se aşezaseră peste realitatea
istorică a fost deosebit de greu. Am întâlnit oameni care mi-au spus în
faţă, în orizontul lor strâmt şi întunecat: <<Părinte, dumneata eşti un
medievist, rămâi aici, nu te băga în perioada veche. Las-o
specialiştilor>>. Totuşi, am văzut că am dreptate, că duşmanii meisunt
duşmanii adevărului istoric şi chiar eu, intimidat de ignoranţa unora,
aş firenunţat, dar am avut convingerea că în urma mea se vor găsi alţii
care să scoată la lumină aurul istoriei – Dacia noastră străbună –
DACOROMANIA”.
Părintele Dumitru Bălaşa a amestecat lucrurile mari (pentru care
se ostenea) printre banalităţi, cu modestie, nelăsând să le vadă decât cei
care erau interesaţi, care apreciau şi rămâneau alături de el în ceata
luptătorilor zalmoxianişti. A luptat cu viaţa când cei din familie îl
părăseau pentru eternitate, a luptat cu cei care reprezentau puterea sau
guvernul (în 91 de ani s-au perindat trei guverne: Gheorghe Gheorghiu
– Dej, Nicolae Ceauşescu şi epoca 1990 – 2003) şi a rămas necorupt, a
luptat cu timpul rămânând prin opera sa nemuritor, a luptat cu
singurătatea în ultima perioadă de viaţă, cu izolarea oamenilor care nu
l-au înţeles şi a rămas un învingător.Afost un patriot care, greu încercat
de viaţă – 40 de ani văduv, rămas fără o fiică şi doi gineri – s-a dedicat
cercetării trecutului investind în această cauză proprii bani, sănătatea,
dar nutrind speranţa că lumina adusă de el nu poate fi ascunsă de nimeni,
ci dusă mai departe de urmaşi.
Nouă, celor care l-am cunoscut, l-am citi sau l-am văzut nu ne
mai rămâne decât forţa de a ne ruga lui Dumnezeu să-l ierte
74 Porunca Iubirii 1-2 / 2003
pentru tot ce omeneşte a greşit ca fiu, ca soţ, ca tată, ca preot, ca om de
ştiinţă. (Martie 2003)
(N.red.: despre activitatea părintelui Dumitru Bălaşa ca dacolog,revista
„Porunca Iubirii” a publicat articole în nr. 5-6 / 2000, iar despre viaţa
sa în temniţele comuniste în nr. 1-3 / 2001)
Părintele Dumitru Bălaşa –
deţinut politic
…Afost căsătorit cuAna Grecu, care a decedat în 1967, şi
are două fete: Ileana şi Marieta.
Prima oară a fost arestat în 1938 în gara Balş, deoarece
avea asupra sa un pachet cu 1000 de copii ale scrisorii lui Iuliu
Maniu către Patriarhul Miron, preşedintele Consiliului de miniştri,
cu prilejul instaurării dictaturii regale a lui Carol al II –lea.. A fost
închis la Caracal şi apoi la Craiova, judecat şi condamnat la trei
luni de închisoare. Eliberat, s-a întors acasă, dar a fost dat afară
din preoţie. S-a angajat ca zilier, pentru a-şi putea întreţine familia,
dar a fost din nou arestat de cătreArmand Călinescu. Închis
la Vaslui şi apoi transferat în lagărul de la Sadaclia în Basarabia,
se afla într-un lot de 41 de preoţi, dintre care 39 erau ortodocşi şi
doi uniţi. După ce Corneliu Zelea Codreanu a fost ucis, cei 41 de
preoţi au fost eliberaţi. Părintele Dumitru Bălaşa a lucrat pe la mai
multe ferme, cu ziua, pentru a asigura familiei cele necesare traiului.
În 1940 a fost din nou arestat apoi reabilitat şi trimis pe
front în U.R.S.S., unde a fost decorat cu ordinul Steaua României.
După 23 august 1944, a fost arestat la Craiova din ordinul lui
Vîşinschi, care îşi avea sediul temporar în acest oraş. La intervenţia
amicului său, academician C. S. Nicolaescu-Plopşor, din Craiova,
a fost eliberat. În anul 1945 s-a stabilit în comuna Şuteşti, unde şia
construit o casă, dar în 1959 a fost din nou arestat. A fost trimis
în teribila închisoare de la Piteşti. După şase luni de
Porunca Iubirii 1-2 / 2003 75
chinuri şi teroare, cu interogatorii noaptea, cu bătăi până la sânge
etc., în Vinerea Mare din 1960 a fost condamnat, prin sentinţa nr.
176/1960 a Tribunalului Militar Craiova, la şase ani de închisoare.
Au fost aduşi ca martori mincinoşi în procesul său: Marin Oprea,
zis Mărăcine, secretar P.C.R. din Şuteşti, Dumitru Preduţoiu,
preşedintele Consiliului Comunal Şuteşti, Ilie Traşcă, preşedintele
colhozului, Victor Buică, contabil, Vasile Opriţa, gardian, şi o
femeie din satul Verdea. A executat pedeapsa la Piteşti, Jilava,
Aiud şi un an în Balta Brăilei, la Salcia. I s-a confiscat casa; soţia
a fost evacuată, cu doi copii.
A fost închis împreună cu preoţii Ilie Stan din Guşeoaia,
mort la Aiud, Petre Diaconescu din parohia Mitrofani, judeţul
Vâlcea, Ion Bălaşa (tatăl pictorului Sabin Bălaşa), închis la
Periprava fără să fie condamnat, Ştefan Bălaşa şi Luca Popescu
din Zlătărei, judeţul Vâlcea, condamnat în 1952.
Eliberat în 1964, a lucrat ca redactor la revista “Mitropolia
Olteniei”.
În 1983, Securitatea I-a confiscat toate cărţile, în urma unei
percheziţii de patru ore.
Părintele Dumitru Bălaşa a publicat, în ciuda repetatelor
arestări şi a permanentei prigoane, peste o mie de articole şi
numeroase cărţi. (extras din cartea „Preoţi ortodocşi în închisorile
comuniste”- Vasile Manea; Ed. Patmos, 2000)
Marcaje