Carti

[Alina Bratu]

Memorialul DUMITRU BĂLAȘA

Echipa Gorjeanul | 12 noiembrie 2015, 00:01 | 0 comentarii |





2


Ediția a XI-a
Recent, la Arhiepiscopia Râmnicului, în Sala «Episcop Iosif Gafton», cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. VARSANUFIE, s-au desfășurat lucrările celei de-a XI-a ediții a Memorialului DUMITRU BĂLAȘA – «Patriarhul de Drăgășani», acțiune de mare prestigiu cultural și ecleziastic la care și-au dat concursul: Forumul Cultural al Râmnicului, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, Fundația Ortodoxă Ieromonah Arsenie Boca, Federația Nostra Silva și Comuniunea Stăpânilor de Munți și Codri, Parohia Râureni.
După slujba de pomenire ce s-a ținut la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae”, a avut loc Colocviul „Preot Dumitru Bălașa – model de slujire a bisericii și neamului”, prefațat de frumoasa și exacta evocare a IPS Varsanufie, prin care au fost evidențiate meritele preotului cercetător Dumitru Bălașa atât pe tărâmul bisericii noastre, cât și pe plan științific, lucrările sale coagulând prețioase informații privind istoria daco-românilor de-a lungul veacurilor și avansând ipoteze foarte interesante.
Partea I a Memorialului (Cercetătorul slavist al Olteniei) a beneficiat de aportul prof. univ. dr. Dinică Ciobotea (Universitatea din Craiova), prof. dr. Toma Rădulescu (fost director al Muzeului de Istorie din Capitala Băniei) și prof. dr. Ion Soare, directorul revistei de cultură FORUM – V, editată de Forumul Cultural al Râmnicului, care au evidențiat activitatea de binecunoscut slavist a părintelui Dumitru Bălașa (membru marcant al Societății de Slavistică), materializată în atâtea cercetări de teren (între toate, lucrarea „Hronograful lui Dionisie Ecleziastul”, ca și studiul critic „Luptele pandurilor cu turcii pe Valea Oltului”, ambele apărute în Editura Academiei Române, rămân modele de valorificare culturală în ediție critică).
Partea a II-a, Cercetătorul daco-românității, a beneficiat de intervențiile scriitorilor Ioan St. Lazăr, Mihai Sporiș și gen. Ilie Gorjan, dar și de un moment inedit. Este vorba de lansarea cărții „Tradiții daco-române” a părintelui cercetător istoric Dumitru Bălașa, editată de Centrul Județean pentru Conservarea și Valorificarea Culturii Tradiționale Gorj (lector: Ion Cepoi, tehnoredactare: Luminița Tudorescu), care reproduce (inclusiv în facsimil) două studii mai puțin cunoscute de etno-folcloristică, prezentate de autor cu ani în urmă la unele simpozioane culturale de la Tg.-Jiu. Îngrijitorul lucrării: prof. dr. Zenovie Cârlugea, care a prezentat această carte și a dăruit participanților la Memorial un număr însemnat de exemplare. Gestul cultural prin care CJCPCT Gorj a venit în întâmpinarea Memorialului organizat sub egida Arhiepiscopiei Râmnicului s-a bucurat de o binemeritată apreciere și recunoaștere, sub semnul colaborării și cauzei culturale, căci părintele Dumitru Bălașa a fost, prin frecventele sale veniri în Gorj, un apropiat prieten și colaborator la varii acțiuni culturale desfășurate la Tg.-Jiu și în județ.
Sufletul organizării și moderatorul Memorialului (ca și la precedentele ediții) a fost preotul Nicolae State Burluși, el însuși un om de aleasă cultură și de binemeritată recunoaștere, în Arhiepiscopia Râmnicului, și, prin deplasările frecvente la românii de peste hotare, pe drept numit „un Badea Cârțan al zilelor noaste”. Reproducem mai jos Cuvântul înainte la lucrarea „TRADIȚII DACO-ROMÂNE”, a pr. cercetător istoric Dumitru Bălașa. (Al. REZUȘ)
*
RESTITUIRI – DUMITRU BĂLAȘA: „TRADIȚII DACO- ROMÂNE”
În Editura Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj (Tg.-Jiu, 2015) a văzut lumina tiparului o carte de „restituiri”, Tradiții daco-române, aparținând regretatului preot cercetător istoric Dumitru Bălașa (1911-2002). Prezent la multe manifestări culturale desfășurate în Gorj în anii de după Revoluția din decembrie 1989, părintele drăgășenean Dumitru Bălașa aducea cu sine imaginea unui împătimit cercetător al străvechimii noastre multimilenare în vatra străbună, cu accent pe ideea de „continuitate”. Lucrările sale, apărute în noul climat al libertății de opinie, au revoluționat dacologia, pe latura unei extinse documentări și a unor concluzii nu tocmai conforme cu tradiția cercetării noastre în domeniu. Toate aceste cărți în care s-a adunat o cercetare de amănunt, febrilă şi pasionantă, privind străvechimea multimilenară a traco-geto-dacilor, au apărut în ultimul deceniu de viață, într-un anotimp de scuturare a roadelor îndelung rumenite, în văpaia unei conştiinţe solare, zalmoxiene: De la Zamolxe la Iisus Hristos (Ed.,,Cuget Românesc’’, Birda, 1993), Ţara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei (Ed. ,,Kogaion’’, Buc.,1998 ; Ed. ,,Semne’’,Buc., 2001, ediţie revăzută şi întregită), Dacii de-a lungul mileniilor ( Ed. ,,Orfeu’’, 2000), Basmul romanizării. Dacii întemeietorii Romei (Ed. ,,Fundaţia Dor’’, Craiova, 1998), Marele atentat al Apusului papal împotriva independenţei Daco-românilor (Liga Română de Misiune Creştină, Cluj-Napoca, 1999) ș.a.
Ideea reconsiderării civilizaţiei geto-dace şi a rolului jucat de aceasta de-a lungul mileniilor e mai veche în cultura română şi ea vine să contracareze teoria excesivă a romanizării şi latinizării covârşitoare. Au îmbrăţişat-o, cu multă căldură, dar și cu unele rezerve încă de discutat și azi, cărturari de prestigiu, de la Petru Maior la Cezar Bolliac, Nicolae Densuşianu şi Vasile Pârvan, de la Eminescu la Haşdeu şi Iorga, sau, mai aproape de noi, de la C.S. Nicolăescu – Plopsor şi Vladimir Dumitrescu la Silvia Păun, Nicolae Copoiu, Constantin Daniel, Luca Manta, Paul Tonciulescu, Gabriel Gheorghe şi atâţia alţi cercetători de marcă ai străvechimii noastre multimilenare în vatra carpato-balcanică …
Chiar cercetători străini, precum Marija Gimbutas (din Los Angeles), belgianul Haral Hartman, italianul Marco Merlini sau sumerologul sovietic A. Kifişin au recunoscut preeminenţa a ceea ce îndeobşte s-a numit „Vechea Europă” faţă de alte civilizaţii şi culturi, cu mult înainte de infiltrarea popoarelor indo-europene…
Cercetarea cu metode ştiinţifice, de către specialişti din Occident (metoda cu „Carbon 14” ), a tăbliţelor ceramice descoperite la Tărtăria, pe Mureş, precum şi a altor asemănătoare descoperite la sud de Dunăre, în Balcani, duce la acea concluzie conform căreia Daco-România „este vatra a ceea ce am numit VECHEA EUROPĂ, o entitate culturală, cuprinsă între 6500 – 3500 î.e.n., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare, care a precedat societăţile indo-europene. Ea – conchide Marija Gimbutas (1921-1994) – precede cu câteva milenii pe cea sumeriană” (Civilizaţie şi cultură – Vestigii Preistorice în Sud-Estul European, Civilizatia Europei Stravechi, Editura Meridiane, Bucuresti, 1989).
*
TRADIȚII DACO-ROMÂNE, având ca lector de carte pe scriitorul Ion Cepoi, cuprinde două studii fundamentale de etno-folcloristică, străbătute de același fir logic al continuității în vatra străbună. Primul studiu, De la stâlpul dacic la Coloana lui Brâncuși, acreditează ideea conform căreia monumentul memorial de la Tg.-Jiu ar avea la origine „stâlpul dacic antropomorf”, care se punea la capul celui decedat de la început, crucea – simbol creștin – fiind adoptată ulterior în ritualul funebru al carpato-danubienilor. O seamă de fotografii apelând la bogata tradiție în domeniu, cu cercetări aplicate îndeosebi în localități din Oltenia, vin să susțină această idee a decodificării monumentului brâncușian de la Tg.-Jiu, conceput și ridicat în 1937, ca un omagiu adus eroilor căzuți în prima conflagrație mondială.
Al doilea studiu, De la ritul cultic zalmoxian la cel hristianic ortodox – continuitate perfectă, comentează obiceiurile și credințele străbune transmise până azi în mentalitatea populară, însoțind pe daco-români de la naștere până la moarte, precum: credința în zeul Soare la daco-români, ursătoarele sau ursitoarele, datul în grindă, tăiatul moțului, adusul apei la nuntă, primirea miresei de soacră, mort cu lumânare, statul de ceară al mortului, stâlpul mortului, adusul apei pentru cel mort și tămâiatul mortului 40 de zile, pomenile (daruri pentru cel mort), lumânările de ceară.
Studiile cercetătorului Dumitru Bălașa sunt însoțite de paginile olografe scanate cu multă grijă de realizatorul ediției, prof. dr. Zenovie Cârlugea, care semnează și o postfață consistentă, ce trece în revistă întreaga operă a omagiatului: Un împătimit dacolog: Preot cercetător Dumitru Bălașa (1911-2002).
Zeno
vie CÂRLUGEA

http://www.gorjeanul.ro/cultura-2/me...a#.WjleLd-nGM8

[Alina Bratu]

~” Marele atentat al Apusului papal împotriva poporului român”

Editura noastră a publicat cartea regretatului părinte Dumitru Bălaşa, Marele atentat al Apusului papal împotriva poporului român. Ea reprezintă o noutate în domeniu, în sensul că urmăreşte contactele pe care le-a avut poporul român pe o perioadă de cea. două milenii cu Occidentul, cât şi implicaţiile pe care le-a avut scaunul papal, mai precis papa, cu aceste contacte româno-occidentale. În spatele unor evenimente cruciale din istoria românească s-au vehiculat interese ale papalităţii de expansiune şi prozelitism în spaţiul românesc. Părintele Dumitru Bălaşa apelează pentru justificarea susţinerilor sale la o bibliografie impresionantă şi la reinterpretarea unor documente şi cronici de epocă mai mult sau mai puţin cunoscute în lumea ştiinţifică românească. Autorul este conştient de importanţa filonului dacic în spiritualitatea românească şi tocmai de aceea tratează poporul român drept popor „daco-român”. Conştiinţa descendenţei româneşti din trunchiul traco-dacic îl aveau şi popoarele occidentale cu care românii au intrat în contact de-a lungul vremii şi acest lucru le-a făcut să aibă o politică în mare parte ostilă, menită să împiedice realizarea idealului românesc de „Dacia Mare”. Părintele Dumitru Bălaşa socoteşte că realizarea acestui ideal a constituit un adevărat fir roşu al întregii istorii româneşti bimilenare şi în sprijinul acestei teze aduce argumente documentare mai mult decât convingătoare. Părintele Dumitru Bălaşa se dovedeşte a fi, – şi în cazul de faţă –, ca preot şi istoric, un adevărat bătrân al naţiei sale. Repune în discuţie fapte şi evenimente istorice, documentează fiecare afirmaţie, ne prezintă lucruri, pe care le credeam arhicunoscute, ori altele mai puţin cunoscute şi ne face să cădem pe gânduri. Ne dă sfaturi cu discreţie, dar mai degrabă ne ajută să ajungem la concluzii. Nu îndeamnă la ură, la şovinism, ci doar la cumpătare, prudenţă şi obiectivitate. Papalitatea pentru el este elementul cheie, care a condus din umbră multe dintre evenimentele ce au adus atâta suferinţă strămoşilor şi moşilor noştri, care au provocat ură şi războaie între popoare. Neamurile au fost adevăraţi pioni de şah, pe care papa i-a folosit ca să-şi atingă scopurile, să-şi întindă stăpânirea. Dacă astăzi atâţia consideră legăturile ce se ţes vizibil între lumea ortodoxă şi cea catolică drept o binecuvântare, un dar al papalităţii, părintele Bălaşa ne îndeamnă la prudenţă şi la multă, multă atenţie. Calul troian prezintă multe surprize şi de aceea e bine să fim suficient de maturi în abordarea evenimentelor. Istoria stă mărturie în acest sens. Cine are urechi de auzit să audă! Aceştia ar trebui să fie cititorii de toate categoriile, diplomaţii, dar mai ales cei ce-şi iubesc cu adevărat ţara. Cartea părintelui Bălaşa este un act de autentic patriotism într-o vreme în care globalizarea şi înstrăinarea devine crezul unor întregi generaţii. După ce o citeşti, nu poţi decât să exclami: „într-adevăr, cine n-are bătrâni să-şi cumpere!”
Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU-BARDA
Cartea se poate comanda la adresa de e-mail : stanciulescubarda@yahoo.com

[Alina Bratu]

https://www.scribd.com/doc/64683675/...-Iisus-Hristos

[Alina Bratu]

https://www.scribd.com/document/3563...-Iisus-Hristos

[admin]

Preotul istoric Dumitru Bălaşa

mai 21, 2017 - Istorie - Tagged: Dumitru Bălașa, Zalmoxe - no comments

Părintele istoric Dumitru Bălaşa la 90 de ani Foto: D-tru Misăilescu-Panu

O operă de spargere a tiparelor, de ieşire de sub autoritatea unor „monştri sacri” – care, ei înşişi, şi-ar fi abandonat tezele depăşite de informaţia istorică şi de adâncirea reflecţiilor –, o face, de pildă, după o viaţă de cercetare atentă a izvoarelor, preotul istoric Dumitru Bălaşa, despre care am vorbit în cuprinsul lucrării noastre şi asupra căruia dorim să revenim, sintetizând.Ortodox convins, poate chiar pătimaş, după cum l-am remarcat într-o împrejurare, preotul-istoric D. Bălaşa, pentru prima dată atât de atent la izvoarele istorice, deci atât de convingător, pune în evidenţă marea personalitate a „păgânului” Zalmoxis al illiro-traco-geto-dacilor, văzându-l însă nu ca pe un păgân – cu sensul infamant, îndeobşte acordat – ci ca promotor al dreptei credinţe a neamului său, creator de religie, în rând cu marile personalităţi de acest fel ale antichităţii.
Multe din problemele expuse întâi în „cărticica”: De la Zalmoxe la Iisus Hristos (v. nr. 23) le reia şi le dezvoltă în cartea: Ţara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei (v. nr. 1), asupra căreia atragem deosebita atenţie a tuturor. Desigur, cartea trebuie reeditată mai îngrijit, dar în cuprinsul ei adevărul izvoarelor „strigă” la fiecare pagină! De curând a apărut ediţia a II-a. La acestea mai adăugăm: Basmul romanizării (v. nr. 24a) şi Roma Veche. Cronică ortodoxă daco-română (v. nr. 25).
Înscriindu-se pe linia lui N. Densuşianu, Mihai Eminescu, B. P. Hesdeu, Mircea Eliade şi a atâtor excelenţi cunoscători şi preţuitori ai tradiţiei şi sufletului românesc, D. Bălaşa a ţinut în sine adevăruri pe care nu le-a putut spune nici odinioară şi nici sub regimul comunist, ale cărui închisori şi rigori le-a cunoscut din plin, dar acum a „răbufnit”, hotărât să meargă până la capăt. Recent, părintelui-istoric Dumitru Bălaşa, i-a apărut o lucrare de sinteză dar şi cu contribuţii noi, intitulată: Dacii de-a lungul mileniilor, Editura Orfeu, Bucureşti, 2000, carte lansată la cel de al III-lea Congres Internaţional de Dacologie (21-22.06.2002).
Pornind de la străvechimea locuirii illiro-traco-geto-dacilor în Spaţiul carpato-danubiano-balcanic, D. Bălaşa, valorificând izvoare dispreţuite sau ignorate pe nedrept de unii, enunţă teza celui mai vechi regat feminin în acest spaţiu, cu o tulburătoare succesiune a reginelor – păzite de teribila „gardă de corp” a vestitelor amazoane, identificate de izvoare pe malurile Istrului, deci la Dunărea de Jos –, regine zeificate ulterior.
Cu privire la limbă, susţine teza că „limba latină cultă s-a născut ca limbă moartă (ca şi elina)”, ea aparţinând unui „grup restrâns de iniţiaţi”, căci „roiurile” illiro-traco-geto-dacice – şi autorul insistă asupra romanilor/ramanilor – au dus cu ele o limbă populară (lingua rustica), „limba veche daco-tracă”, a cărei urmaşă, desigur evoluată, este limba română. Şi insistă asupra acestei chestiuni.
Din acest spaţiu al „Vechii Europe” a illiro-traco-geto-dacilor a pornit, treptat, în restul continentului, încă şi în Asia, atâta spiritualitate, în roiuri „succesive sau prin împrumuturi”, de la Cultul Soarelui şi al Focului sacru până la diversele zeităţi care au intrat în culturile „clasice” ale antichităţii şi în cele care le-au urmat.
Ajungând la marele reformator al illiro-traco-geto-dacilor, Zalmoxis, întregind informaţia cu datele despre urmaşul său de mai târziu, Deceneu, şi despre epoca acestuia, D. Bălaşa abordează cu seriozitate informaţiile lui Iordanes, atribuind illiro-traco-geto-dacilor un „cod de legi” – Belagines – „Legile palagine” –, venind de la primele regine, prin Zalmoxis şi ceilalţi mari preoţi ai zeului suprem şi perpetuate, asimilate în „dreptul românesc” medieval şi modern. De asemenea, pornind tot de la Iordanes, care se baza pe izvoare anterioare, între care, sigur, pe Getica lui Dion Chrisostomul, apreciază înalta ştiinţă din centrul geto-dac de la Sarmisegetuza, asimilând-o cu o veritabilă „Universitate” a antichităţii.
Coroborând ansamblul izvoarelor, D. Bălaşa demonstrează anterioritatea lui Zalmoxis faţă de Pitagora, pe linia convingerii personale a lui Herodot dealtfel, după cum, la fel, demonstrează anterioritatea Jurământului „medicilor lui Zalmoxis” faţă de Jurământul lui Hipocrate.
Autorul nu-i uită pe românii sud-dunăreni, aromânii (armânii), vlahii, în general, despre care culege multe alte date din izvoare, ignorate până acum.
Pornind de la originea carpato-danubiano-balcanică a întemeietorilor Romei şi a Imperiului roman, D. Bălaşa prezintă îndelungatul război traco-geto-dac – roman, care a durat efectiv peste două secole şi jumătate, până la 106 d.Hs., şi a continuat cu atâtea lupte ulterioare până la 271 şi după aceea, ca pe cel mai îndelungat război numit de dânsul „fratricid” din istorie, cu consecinţe pentru întregul curs ulterior al acesteia; am spus că noi nu-l numim fratricid, căci dacii nu erau fraţi cu mercenarii Romei!
Dar, pare-se, cel mai mult insistă D. Bălaşa asupra vitalităţii traco-geto-dacilor, atât a celor intraţi sub stăpânirea Romei cât şi a dacilor liberi, susţinând, primul cu atâta convingere – dată de izvoare –, ideea restaurării unui „Imperiu dacic” în locul celui roman, sub cei doi împăraţi Galeriu ( „cel Bătrân”, 305-311 şi „cel Tânăr”, 311-313) şi chiar sub Constantin cel Mare.
Desigur, multe din susţinerile preotului-istoric Dumitru Bălaşa vor şoca pe istoricii de Universitate şi de Academie, dar pe toţi aceştia lucrările autorului îi invită, înainte de orice, la luarea în consideraţie a tuturor categoriilor de izvoare, la coroborarea lor riguroasă, părăsind etichetările „de autoritate” şi mai ales tiparele şi schemele pe care informaţia istorică şi reflecţia ştiinţifică – adâncă şi responsabilă – nu le mai pot tolera.
Părintele istoric Dumitru Bălaşa s-a „strămutat de la noi” în dimineaţa zilei de 22 decembrie 2002, în vârstă de 91 de ani.
Sursa: Lucrarea STRĂMOŞII NOŞTRI REALI: GEŢII-DACII-TRACII-ILLIRII, naţiunea matcă din vatra „Vechii Europe” – conf.univ. G.D. Iscru doctor în istorie
<font size="5"><b style="box-sizing: border-box;"><b style="box-sizing: border-box;"><b style="box-sizing: border-box;">
http://www.voci.ro/preotul-istoric-dumitru-balasa/