LIMBA VORBITA DE ADAM SI EVA - Vol. 1 - Partea a II-a

[admin]

rcappavies 2138-6-65710-4-49 Crai apus PE-
incaelliss 42-1- 5108-13- 6371-5- AN Ișe LOLI
anctifi cet 354610-12-6189-4-2 citit face N-
urnomentuu 13-2-5679142108-8- un Menumorut
m.Adveniatr 346210587- 2-9 DUNĂREA-I T-
egnumtuumf 6-3-21345-3-8107-11-9 T.genus UFU m-
iatvolunta 1506-5-91032:78 icul tată UN-
stuasicuti 67:121089-2- 345 IC ştiut VAS-
ncaelloita 854-2- 2361- 2-3572-13- ILE Nari - Trac
interra.Pan 7694102- 6-.8910-2- oltean. Pan
emnostrumc 245-1- 1678910- 7- 3 moş etrusc N-
appavotidi 57-15-946810-19-213 UT Daci-i pap-
a numdanobi 1-3-54-1-10867-17-932-6- ă DM Ioan bun
shodieedeb 271534-10-6109-7-8 HESIOD Ebe d-
itenobisde 3210- 17-7618- 6-499-10- ete IBIS nod
bitanostre 10867-17-143925 ATOS bătrân-
sicvtnosde 23- 13- 11048-23-679-10-5 ic Seus nod T-
mitimvsdeb 3-8- 8967-2- 1254: 10 T .Deus MIMI b-
itoribusno 79-6- 395445-3-61033-10- un OSIRIS Borş
stris.Etnon 212-3-1097-6-61 6:8 TIT.Not e N-
inducasint 156-8-74910- 2-382-7- ICA sunt din
entationem 56342-4-189-2- 107 Titan ENE mo-
sedIiberan 1-2-2745-2- 3910512-6- ş Sima Danaos
osamalis.- 45678-6- liber.-
deci:
,,Este patron Crai Apus Pean - Işe Loli citit face, Nun Menumorut: Dunărea-i TT. genus UFU - micul tată unic ştiut: VASILE, Nari trac oltean. Pan - moş Etrusc NUT, daci-i papă DM. Ioan bun, Hesiod Ebe dete IBIS nod Atos, bătrânic Seus nod,

[admin]

TT Deus Mimi bun OSIRIS Borş. Tit. Nor e Nika, sunt din titan Ene moş Sima Danaos - liber".-
lată deci ce spunem când rostim Pater noster! Acum abia se poate pricepe ce vrea să spună un nume Heraclit, pe care Felix Buffiere, spre a-l deosebi de filosoful grec Heraclit, îl numeşte "retorul".
Iată-l citat:
"Dacă există ignoranţi care nu înţeleg limbajul alegoric al lui Homer, care nu au putut să pătrandă arcadele înţelepciunii lui, (…) aceştia să se dea în lături din drumul nostru; dar noi care ne-am sanctificat cu abluțiunile sacre, să mergem înainte luând cele două poeme (Iliada şi Odiseea) drept ghid pe urmele sfântului adevăr" (în Les Mythes d'Homère et la pensée grecque, Paris, 1973),-
Constatări similare face şi Henry JOLY, observând polisemiile, şi afirmând că există cuvinte sub cuvinte". Iată-le! De altfel, în STROMATE, CLEMENT face o aluzie străvezie, cum că spune una, aparent, dar de fapt arată un alt lucru. Noi însă vom cerceta chiar pe cel care prin "Somme contre les Gentils - şi Somme Théologique, pune bazele teologiei oficiale catolice. Doctrina sa bazată pe Aristotelism e denumită Thomism, și, interesant, el scrie clar:

"Adresându-se tuturor oamenilor este de convenit ca adevărurile divine să fie expuse în Sfânta Scriptură, cu ajutorul metaforelor, şi a imaginilor luate din lumea corporală" (Summa Theologiae, II, Qu, 1, art. 9) ... "Sfânta Scriptură trebuie să ne dea adevărul dincolo de orice eroare".-
Şi, aşa cum reiese din alte încifrări - rugăciunea noastră domnească spune adevărul. E mai greu de înţeles, dar iată cum se folosesc cuvinte interferente.

[admin]

Ebraicul Iș-ișe-om, femeie, cu cel ce va fi denumit în Diploma Cavalerilor Ioaniți MENUMORUT - nume MOTRU, o castă despre care vom mai auzi, dar, cuvânt altfel de neînţeles. Noi, însă, observând aspectul aglutinant - ca şi în cazul DUMNEZEU (nume d-seu), nu întâmpinăm greutăţi, aflând casta Motru în mai multe inscripţii.- În text apare (h)UFU faraonul numit Keops - de fapt MIRON - episcop de Tomis, înainte de a fi numit faraon - Mare Preot al antichității. Este o confuzie generalizată existenţa faraonilor, pentru că, neștiindu-se că ei nu reprezintă geografic Egiptul, ci LUMEA ÎNTREAGĂ, nu putem concepe cum s-au construit piramidele, etc... Iată cine era NUT - devenit zeiţa bolţii cereşti ce naşte pe Osiris, Horus, Seth, Isis şi Nephtys, etc.
Personajele Danaos frate cu Egiptus, cu 50 de fiice, simboluri, etc. se pot afla în dicţionarele mitologice. Apare şi HESIOD, pe care istoria culturii îl plasează în secolul VIII î.e.n., născut la ASCRA în Beotia (ascra/sacra) autorul poemelor Munci şi zile şi Teogonia. Muncile agricole descrise duc cu gândul spre ţara unde se făcea din cele mai vechi timpuri agricultură. (Pliniu cel Bătrân, în Istoria Naturală scrie: "Există mai multe specii de grâu, grâul din Tracia ocupă locul al treilea (...). Grecia a apreciat şi grâul din Pont...".
Să citim mai departe derivata:
ETAAPISCET 32154- 3-798106 TEAPA secti -
NTRTANNFEO 1-9-981034-10-572- 6-6 n efort ant a-
TATAUNICTC 5634- 2-1201978 untă tactic-
CAARNERIVI 3: 975842-7-610- 16- lă urniră ei C-
DVAINABEEI 453-5- 281910-2-76 ina VEDEI Ba-
BEASECEECE 12: 1039-2- 64-10- 578-4- be Eac om eee.
D IMIMIBOCSR 15-6- 92746-4-1083 DM Sibii Rom-
EEINSANEEB 64-25- 178:110-9- 92-7- ân ENE BB ee.
B.- 35 -8- îş.-

[admin]

deci:
"Teapa secti-n efort ant-nuntă tactică urniră Ei : cina VEDEI, Babe - Eac om eee. DM. Sibii Român Ene bb.ee.iş."
Din nou trebuie să observăm interferenţa : Cina/CAIN /NIKA şi Vedele ; Babele care vorbesc despre Abel, dar şi Adam-DM-bărbat de la Sbii, pe nume ENE. Acest ENE - moş în folclor este iş=bărbat, în ebraică. Citim derivata:
teonatacti 1109:278-3-5634-2- TIT .Eac .ATON
camienubab 5: 3267-2-841- 11-109 e Manu , Bâc Bab-
eeesiibbse 839- 1-910764-4-4512: bei Sebiş Nene
neene.- 123-2- eee.
deci:
"Tit Eac Anton e Manu. Bâc Babei Sebiş, Nene eee".
Iată-l precizat pe Aton. Discul solar, monoteismul get, aşa cum apare în mitologia egipteanăl. Era deci Bâcul BABEI Sebi... (bunicul babei Sebis!). Pentru că, aşa cum am văzut Babele vorbesc despre Argeş, simbolul şarpelui alb, denumit în elină Argeş.
TITOEEABCE 924872: 615: 543-2- Cioban, ete ENE
SNENE 61310-4- Este
"Cioban, ete : ENE Este ......"


Crezul creştin - miezul cunoaşterii


1. - Cred într-unul Dumnezeu, tatăl atot-țiitorul, făcătorul
cerului și al pământului, și tuturor văzutelor și nevăzutelor.
Mai întâi se precizează monoteismul, credinţa noastră într-un singur Dumnezeu, tatăl tuturor: El, cuvântul, a creat cerul şi pământul,

[admin]

lumea văzută, care cade sub simţuri, şi cea a gândirii care o sesizăm cu ochii minții, creaţie a duhului sfânt, cu care de la început a suflat Dumnezeu asupra omului. Pentru a înţelege logica dumnezeiască a Sfintei Scripturi, trebuie să pătrundem sfânta taină a cuvântului - pentru că Dumnezeu la început era Cuvântul.
Nu exista timp înainte ca omul să fi botezat lumea. Noţiunea de timp discret, raţional, începe o dată cu cel care îl consemnează. Cred că primul semn raţional şi inteligibil nouă a fost vârful de săgeată pe care l-au lăsat la Bădeni pe-o piatră. Şi, acest vârf de săgeată este şi prima literă-simbol pe opinca omului Abel, de pe Babele.
Pentru a putea înţelege, vom folosi Evanghelia după Ioan (1,1) ca şi Genesa (1,1). În acest chip, totul devine raţional şi de simplitatea şi măreţia lui Dumnezeu. Faţă de lumea văzută - şi ale cărei noțiuni sunt la îndemâna tuturor - căzând sub simţuri - lumea nevăzută a conceptelor este mai greu de sesizat şi după gradul de instruire, oamenii se diferenţiază pe treptele cunoaşterii. Mai pe înțeles: o formulă chimică nu spune nimic celui profan, pe când chimistul operează cu dânsa ca şi cu un obiect oarecare, cu un instrument al cunoaşterii. Tot astfel, cuvintele abstracte devin vii, acţionează asupra intelectului ca şi imaginea lucrurilor reale, de aceea noi spunem că, odată cu instrucţia, cu şcoala, copii îşi creează o lume a lor, precum mediul în care trăim şi care este real şi pune pecetea-amprenta asupra caracterului şi modului de a gândi al fiecărui om. Aceasta defineşte, pe lângă datul natural dat de Dumnezeu ceea ce complineşte firea omului, caracterul de care nu ne putem da seama şi care este schimbător, oscilant ca o acţiune în mediu a individului şi ca o reacție pe care mediul ambiant ni le dă în fiecare clipă. Aci se arată cum caracterele puternice - INDIFERENT DE CONDIȚIILE SOCIALE, RĂMÂN ELE ÎNSELE, în timp ce masa de rând - oamenii obişnuiţi - se adaptează; caracterele mari sfidează timpul pe care-l modelează după ei, pe când cei mărunţi sunt victime ale timpului. A supravieţui timpului înseamnă a determina un segment cu propria pecete. Creând limba - graiul articulat şi instrumentele consemnării sale în timp - omul iese din haos, din iraţional şi intră în istorie. În acest sens, timpul raţional este UNU şi UNU ESTE DUMNEZEU.
În acest an la 20 mai s-au împlinit 1670 de ani de la sinodul ecumenic de la Niceea, în care s-a stabilit conţinutul celui de-al doilea paragraf din crezul creștin.

[admin]

1. Și-ntr-unul Domn lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu - născut, iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin carele toate s-au făcut: carele pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, a coborât din ceruri și s-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și a pătimit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, și a fost răstignit, și a înviat a treia zi după scripturi; și iarăşi va să vie cu slavă și mărire să judece vii și morții, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Congresul de la Niceea al prelaţilor a combătut erezia lui Arie.
Arianismul este o concepţie rațional-omenească, o coborâre de la înălţimea unei religii revelate de Dumnezeu prin însuşi fiul său la nivelul religiilor naturale păgâne. Principiile ereziei sale sunt:
1. Dumnezeu Tatăl este principiul necreat și nenăscut (agennetos), deci conceptul cuprinde întâietatea şi superioritatea faţă de fiu. (argument: "Tatăl meu este mai mare decât mine" - loan, XIV, 28).
2. Fiul e creat prin voinţa tatălui, dar nu din fiinţa lui (Ousia), ci din nimic, însă nu din eternitate; fiul lui Dumnezeu are început, în timp ce Tatăl nu are, e fără de început. (argument: "Fiul Meu eşti Tu, eu astăzi Te-am născut" Ps. I. 7 : Evrei I, 5; VIII, 22 "Domnul m-a creat, cea dintâi dintre lucrările sale", deci nu poate fi o ființă cu tatăl.
3. Iisus fiind creatură e mărginit, imperfect, păcătos.
4. Scopul pentru care e creat fiul e crearea universului, omul fiind fiinţa intermediară, idee împrumutată de la gnostici.
5. El devine fiu adoptiv tatălui prin harul dumnezeiesc. În scrierea sa Talia, Arie precizează că: "Dumnezeu n-a fost întotdeauna tatăl, ci a devenit pe urmă; Fiul n-a existat întotdeauna, căci n-a existat înainte de-a se naşte; nu este din tatăl, ci din nimic; nu este propriu fiinţei tatălui, căci este făptură și creatură. Hristos nu este Dumnezeu adevărat, ci s-a îndumnezeit prin participare. "

[admin]

La aceasta Sfântul Epifaniu precizează "Dumnezeu fiind negrăit a născut pe Dumnezeu - Fiul cel negrăit şi mai înainte de toți vecii şi înainte de timp, încât nu e distanţă între Fiul şi Tatăl, ci îndată ce gândeşti la Tatăl, gândeşti la Fiul, şi îndată ce numeşti pe Fiul, arăţi pe Tatăl. Căci Fiul este gândit de Tatăl și Tatăl este cunoscut de Fiul (Contra tuturor ereziilor, Leipzig, 1931, p 210). Încercarea Împăratului Constantin de a împăca pe Arie cu Alexandru al Alexandriei nu a reuşit. Eusebiu de Cesareea în "Viaţa fericitului împărat Constantin" aduce mărturii despre Sinod. După specificarea episcopului scit, acesta a fost identificat de eruditul teolog protestant Adolf von Harnak, prin Teofil al Goţiei - episcop de Tomis. Pârvan combate teza din cauza cuvântului got pe care nu l-a înţeles. Eusebiu scrie clar: "nici scitul nu lipsea din ceată". Neştiind că sciţii sunt "nume geografic al mesei latine" (Strabon), nedumeririle persistă. Iată cum descrie Eusebiu începerea sinodului, şi intrarea în sală a împăratului:
"…ca un înger al lui Dumnezeu, într-o ţinută impunătoare, îmbrăcat în purpură, împodobit cu aur şi cu pietre preţioase, plin de strălucire, măreţie şi frumuseţe. (op. cit. p. 90). După o scurtă alocuţiune a episcopului al cărui nume nu-l ştim, a vorbit Constantin: "Scopul dorinţei mele a fost, prieteni, de a mă bucura de adunarea voastră. Și văzând că aceasta s-a realizat, mulţumesc Dumnezeului tuturor pentru că, pe lângă multe altele, mi-a acordat şi acest dar, cel mai mare dintre toate, de a vă vedea pe toţi adunaţi în acelaşi loc, bucurându-vă de această comună și armonioasă înţelegere. Aşadar nici un vrășmaș invidios să nu mai tulbure starea fericită a păcii noastre.
…Daţi-vă aşadar silinţa să realizaţi cele plăcute lui Dumnezeu, iar mie, împreună slujitor cu voi, îmi veţi face o mare bucurie". (trad. Pr. Prof. I. Rămureanu).

[admin]

Eusebiu precizează că împăratul a vorbit latineşte, iar un asistent a tradus în greacă.
După discuții aprinse, iată textul niceean:
"Credem într-unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul, făcătorul celor văzute şi nevăzute.
Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut. Care din Tatăl s-a născut, adică din fiinţa Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, cel de-o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut, cele ce sunt în cer și pe pământ.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, s-a pogorât, s-a întrupat şi s-a făcut om, a pătimit și a înviat a treia zi, s-a suit la ceruri, și va veni să judece vii și morții.
Credem și în Duhul Sfânt.

[admin]

Iar cei ce zic că a fost un timp când El (fiul) nu era, sau că nu era mai înainte de a se fi născut, şi că a fost creat din ceea ce nu era, sau dintr-o altă substanţă, sau esenţă, sau că este creat, schimbător şi mişcător, pe aceştia, Biserica Universală îi anatemizează." (textul s-a păstrat în scrisoarea lui Eusebiu către Biserica din Cesareea Palestinei.)
Împăratul a hotărât ca cei care nu semnează textul acesta să fie exilaţi. Arie şi adepţii săi sunt exilaţi (cf. Filostrogiu, Ist. Bis. I, 9, p. 9-10). Prin formularea simbolului de credinţă, acest sinod a devenit model pentru cele următoare.
Apărarea credinţei de erezii şi schisme a fost o permanenţă a ortodoxiei. Decodificarea termenilor fundamentali ne arată o continuitate unică în istoria religiilor. (monoteismul get).
Crezul creştin spune azi:
"Și-ntr-un Duh Sfânt - Domn de viață făcător, cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, care-a grăit prin prooroci".
În cărțile Vechiului Testament se fac precizări importante.
Moise povesteşte în Genesa, că omul a fost creat la sfârşitul întregii creații din "pulberea pământului"(Gen. II. 7) ca ființă vie, purtătoare a unui suflu de viaţă, primit de la Iahva. Din relatările lui Moise (Gen. I, 26 şi II. 7) reiese o natură dublă a omului – materială - prin pulberea pământului, şi natura spirituală, acel suflu prin care fiinţa omul devine culmea acestei piramide cosmologice. El va intra în legătură cu Dumnezeu. Ideea de nemurire a omului, specifică lui Salmocsis, e prezentă în gândirea antică generalizată; iată de ce aflăm mumii la Curtea de Argeş şi piramide în Egipt. Și grecii credeau că sufletul, după moarte, se desprinde de trup şi duce o viaţă de sine stătătoare. La Platon, sufletul este pre-existent corpului. În Vechiul Testament se folosesc cuvintele, termenii: nefeş, neşamah şi ruach.

[admin]

Cuvântul "nefeş" derivă de la "nafaş" = a respira (anima latin) şi se află de 755 ori în Vechiul Testament. Ca parte raţională din om, poate cunoaşte lucrările lui Dumnezeu. Este şi sediul sentimentelor de dragoste, bucurie, tristeţe, este elementul spiritual creat de Dumnezeu.
Neşamah este analog grecescului "pnoe", spirit. Este principiul de viaţă şi elementul raţional unit în el. (Isaia XLII, 4; Iov XXXII, 8) şi o singură conştiinţă (Prov, XX, 27).-
În fine, termenul Ruach pneuma, tot în Vechiul Testament apare de 389 de ori, e puterea primită de la Duhul lui AHVE. El denumeşte anumite harisme, Duhul lui Dumnezeu (Iov XXXII, 8, Gen. XLI, 38).
Eclesiastul afirmă: "Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic, şi parte de răsplată nu mai au, căci numele lor a fost uitat" (IX, 4).-
Concluzia ar fi ideea de dihotomie. Primind de la Iahva "ruach", omul devine fiinţă nemuritoare.
În fine: "Şi-ntruna sfântă, sobornicească și apostolească Biserică mărturisesc un botez, întru iertarea păcatelor, aştept învierea morţilor și viaţa veacului ce va să vie, Amin."
Direct sau indirect, mărturia credinţei este completă.
Despre natura sinodicităţii bisericii, un studiu dens al părintelui Stăniloae arată bazele comunicării fiinţei umane. Astfel, Dumnezeu a spus la creaţie: "Nu e bine să fie omul singur. Să-i facem ajutor asemenea lui" (Fa. II.1 8). Aceasta echivalează: "Nu se poate să fie omul singur". Și scrie distinsul părinte: O singurătate temporară echivalează cu pieirea în scurtă vreme a speciei umane. O singurătate eternă este o enormă și insuportabilă plictiseală și sărăcie spirituală.