Românul din munţi care trăieşte ca un vraci dac.

[latan.elena]

Ruben Stănilă, enciclopedia vie a plantelor de leac de la Pojoga




Într-un sat de la limita vestică a judeţului, într-o căsuţă modestă, locuieşte un om a cărui înfăţişare şi grai te fac să crezi că vine din altă epocă. Un om nealterat de minunile tehnologiei şi de vârtejul vieţii cotidiene în care ne învârtim noi, ceilalţi.
Cu o minte ascuţită şi o privire ca de foc, Ruben Stănilă (foto), aşa cum îi place să spună, are „57 de ani pe hârtie” şi „90 în minte”. De mic copil a iubit pădurea, căreia îi spune „biserica lui” şi s-a simţit atras de natură şi de tainele ei vindecătoare. A absolvit Liceul Silvic din Timişoara şi a fost pădurar o bună perioadă de timp. Dar nu acest lucru a făcut din el o enciclopedie vie a ierburilor medicinale. Ci, dorinţa de a descoperi şi de a duce mai departe cunoştinţele acumulate din bătrâni despre efectele terapeutice ale plantelor.
Regulile de aur în culegerea plantelor
Primele reţete de leacuri naturiste le-a aflat de la bătrânii din satul Pojoga şi din alte sate ale comunei Zam, cu care mergea prin pădure să culeagă ierburi. A mai studiat şi tipurile de afecţiuni din cărţi de medicină scrise pe la 1920. Acum, este destul să-l întrebi ce ierburi ar fi benefice pentru o boală şi devine de neoprit. Într-atât de bine a asimilat aceste cunoştinţe, încât lasă impresia că s-a născut ştiindu-le. Nimic din ceea ce spune despre plantele medicinale nu pare a fi studiat. Ci, mai degrabă, par a fi învăţăminte proprii. Cunoaşte regulile de aur ale plantelor medicinale, când este bine să le culegi şi cum trebuie să le depozitezi. „Florile trebuie culese în perioada cu lună plină. Atunci seva plantelor cu substanţe active urcă în sus, în plantă şi atunci substanţa activă e în flori. Când e lună seacă, seva coboară în pământ şi atunci se recoltează rădăcinile”, explică Ruben. Iar, pentru ca efectul să fie deplin, plantele trebuie uscate şi păstrate într-un loc răcoros şi fără umezeală, pentru ca ele să-şi păstreze culoarea şi calităţile vindecătoare.
„Regele şi regina plantelor”
Are în casă o colecţie întreagă de plante, peste 40 de cutii. De fiecare dată când are timp, pleacă pe dealuri, prin pădure şi nu se întoarce niciodată cu mâna goală. Dar, cel mai important lucru care trebuie reţinut este că o singură plantă poate fi folosită la mai multe boli şi poate fi înlocuită cu alta, aşa încât, natura nu te lasă niciodată fără tratament, spune Ruben. „O plantă poate fi folosită la mai multe boli. De exemplu anghinarea, îi mai zice «regina plantelor», are 60 – 70 de utilizări medicinale. Merge la boli hepatice, cardiace. E greu de găsit. Nu e important că le cunoşti, trebuie să le şi deosebeşti, pentru că seamănă unele cu altele. Iar «regele plantelor» este coada şoricelului. Am în pod vreo 40 de cutii cu plante. Fac ceaiuri din ele. Le combin, depinde de afecţiune. Deci, îi problemă cu stomacul. Bun. Faci din sunătoare, nu găseşti sunătoare, la stomac poţi să pui busuioc. Acelaşi efect îl are. Este şi sudorific şi pentru răceală. O plantă poate fi folosită la mai multe boli”, ne asigură Ruben.
„Leacu nu-i cu sacu”
La tratamentele naturiste ale stăpânului florilor, aşa cum îi spun cei care-l cunosc, au apelat sute de oameni. Pe toţi i-a ajutat, cum a ştiut el mai bine. Iar, cei care nu i-au respectat sfaturile ad literam, au avut parte şi de incidente. „Pentru dureri de măsele e bun usturoiul făcut cu făină ca o cocă. O pui după cap
, la creierul mic, în cataplasmă, nu direct pe păr. Imediat trage durerea. Am dat la unii şi au pus direct pe păr. Le-a trecut durerea de măsele, dar le-a căzut şi părul. Le-am dat untul pământului şi le-am spus să-l pună în alcool. Dar nu l-au pus, l-au pus direct pe picior. I-a scos toată răceala din picior, nu-l mai doare deloc de vreo 15 ani, dar o săptămână a stat în pat cu piciorul umflat. Leacu nu-i cu sacu. Fiecare are un dozaj”, spune vraciul amuzat. Şi istorisirile continuă cu zeci de exemple de tratamente, sfaturi şi recomandări de neîncălcat.
„Unii doar îşi închipuie că sunt bolnavi”
În toţi aceşti ani, Ruben nu a reuşit să cunoască doar leacurile naturiste pentru fiecare boală ci şi tipurile de bolnavi. Îi recunoaşte din prima pe bolnavii închipuiţi, „pe ipohondri”, cărora „le dă un ceai de mentă. Iar ei se minunează şi spun că s-au vindecat şi că se simt mai bine”. Lui Ruben i-a fost dat să întâlnească şi oameni care aveau „psihicul bolnav”. Tocmai de la Iaşi, de la Spitalul Socola, i-a venit un pacient. Cu acesta a stat mai mult de vorbă, ca la spovedanie, că „şi de sfat are nevoie omul pentru a se vindeca”. I-a mai făcut o fiertură de plante, care să-l energizeze, l-a lăsat să tragă un somn zdravăn, la aer curat şi, când s-a trezit i-a spus că s-a vindecat complet. Nu-i place foarte mult să povestească despre oamenii care îi calcă pragul. Nici nu-i întreabă cum îi cheamă. Spune că aşa omul îşi deschide mai uşor sufletul. Dacă îl întrebi cum îl cheamă, atunci devine mai reticent. Dar, pe fiecare a încercat să-l ajute.
Are mai multe caiete unde îşi notează reţetele, vrea să le dea la tipar. A şi avut două încercări, una dintre ele s-a materializat, dar nu aşa cum şi-ar fi dorit. Lipsesc din acele reţete exact informaţiile cele mai importante, spune Ruben, gândind ca un farmacist adevărat. Lipsesc cantităţile de plante sau de substanţe pe care trebuie să le combini, pentru a obţine efecte miraculoase.
Pe lângă preocupările lui de vraci, Ruben Stănilă a crescut o casă de copii. Are opt fete, dintre care cinci s-au măritat şi au plecat la casele lor. Au mai rămas trei, pe una dintre ele o va învăţa tainele plantelor medicinale, spune el, aşa încât zestrea pe care a acumulat-o o viaţă întreagă să nu se piardă, ci să fie dusă mai departe pentru a fi de folos oamenilor.


SURSA:http://www.mesagerulhunedorean.ro/ru...-de-la-pojoga/

[Adrian Pop]

https://www.youtube.com/watch?v=KxtfgNgoKa0

Nota 10 Ruben STANILA

[Adrian Pop]

https://biovegetal.ro

[maria memo]

Invataturi ale Vraciului Ruben Stanila







Domnul Ruben Stanila, considera ca nimeni nu moare niciodata si ca toti suntem nemuritori, indiferent de orice ar spune altcineva.


Chiar daca trupul ne dispare, cu siguranta o parte din noi ramane, pentru ca totul este conectat cu tot.


Vraciul din Maramures considera ca dintre toate plantele, anghinarea si coada soricelului sunt regina si regele plantelor.


Fiind considerate unele dintre cele mai rezistente plante, acestea doua pot fi culese incepand din primavara, pana in toamna.


Fiecare planta are rolul ei si depinde cum o folosesti.


Este foarte important dozajul, atunci cand folosim plante, ca leacuri.


Cel mai indicat este culesul plantelor din zone nepoluate.


Plantele la care s-au folosit erbicide sau insecticide, nu sunt considerate leacuri naturiste, nu functioneaza,deci nu au valoare.


Pentru durerile de capt se pot folosi frunze de varza cruda, care se leaga cu un material textil, in jurul capului.




Pentru laringita, dureri in gat , se folosesc cozi de usturoi, care se fierb in lapte iar apoi se bea.


Pentru afectiuni ale ficatului se foloseste centaura si anghinare.


Coada soricelului este cel mai eficient antibiotic natural, universal.


Tataneasa este benefica pentru afectiuni ale stomacului, insa doar sub forma de tinctura.


Radacina brusturelui este buna pentru diabet, deoarece contine insulina in procent de 65-70% insulina.




Datorita faptului ca atunci cand este luna plina , apar mareele, seva plantelor se ridica, substanta activa ajunge pana la floare.


Cand luna este seaca, seva coboara iar in acea perioada se recolteaza radacinile plantelor.

[zamfir_catalin]

http://cuochiipetine.ro/romanul-din-...e-stramosilor/

Pe malul Mureşului, într-un sat de sub Munţii Hălmagiului, trăieşte un om rămas, parcă, din alte vremuri. Rătăcitor prin păduri, în căutare de plante rare, a moştenit ştiinţa vracilor de altădată, pe care o pune în slujba oamenilor bolnavi şi săraci –

Portret de moţ
Ruben Stănilă are 52 de ani neîmpliniţi şi a fost pă*durar. Ştie aproape toate tainele naturii, mai cu seamă leacuri vechi, din bătrâni. L-am cunoscut pe o uliţă pră*fuită din satul Pojoga, pe malul Mureşului, nu de*parte de Săvârşin. Trăieşte într-o casă modestă, îm*pre*ună cu soţia şi trei fete mici. Toată lumea din împre*ju*rimi îl ştie de „Moţul”, pentru că are mare drag de tra*diţie şi poartă el însuşi cămăşi ţărăneşti. Şi ca să aibă spor şi noroc în ce face, îşi poartă părul în codiţe legate cu aţe colorate, descântate de babe: roşu pentru deochi, albastru pentru boală, verde pentru duş*mani… „Nu că m-aş teme de oameni ori de li*ghi*oanele mari din pădure, că n-am frică decât de bunul Dumnezău, dar aşe m-am pomenit eu de când îs!” La pălărie poartă o pană de cocoş de munte – simbolul pădurarilor din zonă. Beteag de-un picior, Ruben nu ţine seama de suferinţă şi bate toată ziua pădurile în căutare de ierburi rare, care să le fie altor oameni, mai bolnavi decât el, de folos.
Moţul, după cum îi spun sătenii, a învăţat de mic să cunoască tainele florilor şi ale plantelor medicinale. Le ştie după numele lor vechi, ţărănesc, spune el, dar şi după denumirea latină.
Ruben Stănilă a urmat un liceu silvic în Timişoara, a lucrat apoi 10 ani ca brigadier silvic şi două decenii ca pădurar, iar în anii de muncă i-a plăcut să cutreiere pădurile şi munţii în căutarea leacurilor naturii.
A strâns cărţi vechi despre însuşirile vindecătoare ale plantelor, a învăţat de la bătrânii satelor cu să le recunoască şi să le folosească şi şi-a trecut toate infomaţiile în jurnalele sale de care nu se desparte. „Fiecare plantă are un timp al ei când trebuie culeasă. Este bine să culegem florile pe lună plină, atunci seva lor este mai concentrată, iar rădăcionoasele pe lună seacă”, spune Ruben. Localnicii îl privesc ca pe un om misterios venit din alte vremuri, care s-a încăpăţânat să nu renunţe la tradiţiile vechi de pe vremea dacilor.
Pădurarul cu opt fete „Vraciul” are opt fete şi locuieşte cu familia într-o căsuţă modestă, dar primitoare, la marginea satului Pojoga. Nu are televizor sau internet, dar în podul ei a adunat o adevărată comoară: numeroase cutii de plante puse la uscat, din care face tincturi şi ceaiuri, pentru aproape orice boală.
În casă, printre nenumăratele jucării de pluş cumpărate pentru cele mai mici fete ale sale, a adunat costume populare şi cărţi. Unele volume sunt vechi de două – trei secole, şi cuprind scrieri chirilice, pe care Ruben le desluşeşte cu uşurinţă. „Am învăţat să citesc de foarte mic, în litere chirilice, şi mi-am tot notat numele celor care au locuit în zona aceasta din secolele tecute, încă de pe vremea lui Horea”, povesteşte Ruben.
Douăzeci de flori de leac
Profită de orice drum prin pădure şi adună plante me*dicinale. „Să fie acolo! Pentru oamenii în nevoi, că dară Dumnezău nu le-a dat pe pământ doar să ne bucu*re mirosul şi privirea!” Pentru suferinţele tru*peşti, foloseşte douăzeci de plante medicinale, despre care spune că „sunt suficiente pentru toate afec*ţiu*nile”. Face fel de fel de combinaţii şi le dă pe degeaba oamenilor, „doar să-i ajute Dumnezeu să se facă bine, că eu ştiu ce-i suferinţa”! Sute de oameni i-au trecut pragul, de-a lungul anilor, şi aproape toţi şi-au găsit oblojenie pentru bolile de care sufereau. Pentru Ruben, n-a fost de-ajuns învăţătura din bătrâni; s-a apucat să citească puţinele cărţi despre plante care se găseau, „atlasuri care existau pe-atunci la biblio*te*cile de oraş”, avid să afle cum se închipuie treaba asta, cu vin*decarea. Şi a stu*diat până a cu*nos*cut reve*laţia chi*miei naturii. Acum, când poves*teşte despre plan*te, vorbeşte cu uşu*rinţa unui bo*ta*nist; cu*noaş*te denu*mirile la*tineşti ale fiecărui fir de iarbă şi la ce boli se foloseşte. Dar are Ruben o filozofie pe care n-a aflat-o de la nimeni, şi-a dat sin*gur sea*ma de ea: „Tra*tamentul nu-i ni*ciodată acelaşi pen*tru toţi oamenii. Numai că bolnavul uită, nu-ţi spune de*cât ce-l doare mai ta*re… Vine unul şi zice că-l doare sto*macul.
RUBEN, stăpânul florilor

Când nu culege plante, adună obiecte vechi
Dar eu îl iau binişor, vor*besc cu el şi-l trag de limbă până aflu tot, ca po*pa la spovedanie. Şi aflu că are şi inima slabă, nici fierea nu lucrează ca lumea, rinichii sunt cam paradiţi, de tot face infecţii urinare, iar de la plămâni se aude o hu*ruială… Eheee, taică, stai aşa, că de fapt eşti beteag rău! Eu trebuie să aflu toate problemele omului, ca un psiholog, să-l fac bine în întreg, nu în parte! Că dacă o parte nu lucrează cum trebuie, le strică şi pe ălelalte! Am nevoie să ştiu totul, ca să văd cum combin plan*tele şi în ce proporţii… Nu-i chiar aşa simplu, re*ţeta se face după kilele, vârsta şi bolile omului!”
Ne destăinuie câteva reţete străvechi, pe care le fo*loseşte de când se ştie. Pentru răceli, Ruben are leac do*vedit, încercat de zeci de ori pe fetele sale. „Se ia seu de oaie pe o hârtie, se pune pe piept, ca o ca*ta*plas*mă, se înveleşte cu o cârpă groasă şi nu se umblă la ea până dimineaţa. Co*pilul nu mai are nimic, garantat!”. Febra mare, de peste 40 de grade, o domoleşte altfel: „Iau un cearşaf, îl ud bine într-un amestec dintr-un kil de apă rece şi un deget de oţet şi înfăşor plodul, ca o mu*mie. În jumătate de oră, temperatura coboară la 37°C!”. Are mereu în minte formulele tă*măduitoare, ca un adevărat alchimist. Ştie când să culeagă plantele, cum să le usuce şi sub ce formă să le folosească, pentru că „fiecare plantă îşi leapădă substanţele bune pentru sănătate ba în apă, ba în al*cool, ba în uleiuri. Sunt diferite, fru*moa*sele, la fel ca şi noi, oamenii! Dacă am nevoie de flori, trebuie să le culeg în pe*rioada de lună plină, dimineaţa, după ce se ia roua, că atunci urcă seva din tul*pină şi se adună în floare tot ce-i mai bun! Dacă-mi trebuie rădăcini, le caut iarna, sub zăpadă, c-atunci sunt mai de leac!”.

Fiecare plantă are o însemnătate aparte pentru el, de unele a prins drag mai abitir, pentru că fac bine la mai multe boli ori pentru că ajută bolnavii mai repede decât alte surate ale lor. „Anghinarea, pentru mine, e regina plantelor – reface ţesutul, regenerează celulele ficatului, laboratorul de sânge al trupului. Pune pe picioare bolnavii cu hepatită, dar ajută şi-n boli mai grave – în ciroza beţivului şi alte asemenea. Coada-şoricelului e regina plantelor, pentru că are peste şaizeci de utilizări me*di*cinale! Pentru răni adânci sau tă*ieturi, se face un ceai concentrat de coada-şorice*lului şi se clăteşte rana mereu, fără să fie pansată. În două-trei zile se închide fără să rămână nici urmă! Ţineţi minte, coada-şo*ri*celului este sin*gura plantă care conţine anti*biotic natural! Talpa-gâş*tei e cel mai bun diazepam natural, aduce somn bun şi odihnitor pentru cei ce suferă de insomnii, este cal*mant al siste*mu*lui nervos şi al sis*te*mului cardiac.
RUBEN, stăpânul florilor
Ruben şi „muierile” lui
Sulfina are şi ea efect calmant pentru sistemul cardiac, dar e bună şi la circulaţia periferică sau la circulaţia ce*rebrală – curăţă vasele de sânge şi are şi gust plăcut, aromat, parcă e ceai de cacao. Primăvara, pre*par tinctură de leurdă, care face minuni în bo*lile de inimă. Scaiul-vânăt face minuni în tu*sea convulsivă, mai ales dacă se dă bolnavului îm*pre*ună cu lapte de măgăriţă sau dacă pui în ceai – pe furiş, să nu te vadă – şi stor*sură de balegă de cal. Ceaiul de turiţă – cea normală, nu tu*riţa mare – curăţă or*ganismul de toxine, iar dacă se mace*rea*ză în ulei, la întu*neric, în*chide rănile şi tă*ie*turile. Pentru reumatism, cele mai bune sunt cas*tanele porceşti, nu alea co*mestibile – se curăţă de coajă, miezul se dă pe răzătoare şi se pune la macerat în alcool rafinat, în sticle închise la cu*loare, la loc întu*necos, vreme de două săptămâni. La ăia care se plân**geau de dureri le-am dat să se ungă la încheieturi şi toţi mi-au mul*ţumit. Dară le-am zâs: «Băi, casta*nele le strâng eu, dar mai aduceţi şi voi măcar alcoo*lul, că-i scump şi nu mi-l permit!». Da’ ei râdeau de mine, credeau că le cer să-l beau!… Că tot vorbeam de băutură, ceaiul de pedicuţă are leac îm*potriva be*ţi*vă*nelii şi fumatului, dacă se bea câte o ceaşcă dimineaţa, pe sto*ma*cul gol. L-am încercat pe mine! Mi-a dat femeia ceai dimi*neaţa, şi când m-am nimerit la birt, mi-am luat o sută de tărie. Da’ n-am putut bea nici ju*mate, nu mai aveam chef de bău*tură, şi eu pe-atuncea le cam stin*geam!…”.
Râde. „Să vă mai zâc una ve*selă: vine un moş la mine şi-mi cere ceva de potenţă, să-i ri*dice ştreme*leagul. Avea vreo 68 de ani atunci. Îi dau ce ştiu – o tinctură tare din sculătoare, brânca-ursului şi alte câteva plante – şi uit de el. De bucurie, mi-a dat şi el o jumătate de jinars. Numai că mă pomenesc pes*te vreo patru luni cu mo*şu-n bă*tă*tură, că-mi bate obrazul: «Ce dracu’ ai păţit amu’?» – îi zâc. «Bă, eu ţi-am cerut leac doar aşe, de plă*cere, da’ mi-a căzut femeia gra*vidă. Eu ce mă fac acuş?». «No, bade, tu ai făcut, tu să tragi acuma! Că doară nu eu m-am aflat la femeia matale!». Mai sunt şi unii betegi la cap, care n-au nici o boală, doar se-nchipuie… La ăştia, ipohon*dri, le dau un ceai de mentă şi-i lecui de prostie. Şi-atât se mai minunează! Cică «Vai, mă simt minunat cu ceaiurile as*tea, şi nici un medic n-a reuşit să mă facă bine, de-atâţia ani»…
RUBEN, stăpânul florilor
Medicamente verzi
Am întâlnit şi oameni cu fum la suflet, ca*re au altfel de probleme, sunt disperaţi, o iau raz*na, vor să-şi ia viaţa… Ei, cu ăştia ai ne*voie de timp, trebuie să vorbeşti ore întregi, chiar şi câte o noapte, ca să-şi deschidă su*fle*tul. Le dau sfaturi, îi lămuresc, îi întorc – aşa cum ştiu eu – pe drumul drept, le scot fumul din ei, să nu se mai gândească la prostii. Cum spunea şi Zamolxes, mai întâi trebuie vindecată mintea, ca să poţi trata tru*pul. Numai că la oamenii ăştia min*tea-i în*cuiată, iar eu trebuie să găsesc singur cheia!… La urmă, după ce le capăt în*crederea, le fac simbol de des*cân*tec. Aprind foc iute pe lespede curăţată cu apă sfin*ţită, pun în foc jertfă de tămâie, trei mânuri de farină şi una de răsărită şi le las să ardă, pâ*nă se fac surcelele căr*bune. Pun deasupra limba-şarpelui, dos**nică, făţar*nică sau alte plante ca*re se folosesc doar pentru des*cântat, în funcţie de problemele omului. Apoi, îi zic şi-un des*cântec vorbit. Întotdeauna merge la cine crede cu adevărat. Mulţi am lecuit aşa de gre*utăţi sufle*teşti!”
Mai are Ruben o traistă plină de leacuri, care din pă*cate nu încap toate într-o pagină de ziar… De un lucru s-a convins însă, în atâta amar de ani, de când lecuieşte cu plante: „Dum*ne*zău, ăsta, drăguţul, sigur s-a gândit la toate şi pentru orice suferinţă a lăsat mu*sai şi un leac pe pă*mânt!”.