Arbori si arbusti coniferi

[latan.elena]

Coniferele: Speciile de plante lemnoase ornamentale se impart in doua grupe distincte: conifere si foioase.
Speciile de conifere au particularitati diferite de crestere si dezvoltare, de aceea tehnologia de producere si cultivare a plantelor este adaptata in functie cerintele fiecarei grupe in parte.
Dintre arborii si arbustii coniferi cultivati in Romania amintim:
Principalele plante atacate sunt:

1.Abies alba (Bradul alb)


Este o planta originara din Europa Centrala si de Sud, fiind cunoscuta sub numele de Brad alb sau Brad de Craciun. In tara noastra este raspandit din zona de campie pana in zone muntoasa.
Descriere: Este un arbore rasinos, foarte longeviv (poate trai pana la 700 ani) si depaseste 50 m inaltime. Coroana are forma conica (in stadiu tanar), cilindrica la maturitate si sub forma de „cuib de barza” la batranete. Scoarta este neteda in tinerete, apoi crapa, continand numeroase pungi cu rasina.
Frunzele de brad (acele) sunt aciculare, dispuse pe doua randuri, de culoare verde-inchis pe parte superioara si cu doua dungi argintii pe parte inferioara, reprezentand stomatele. Acele au 2-4 cm lungime, avand varful stirbit. Cad dupa 8-10 ani.
Conurile (florile femele) sunt erecte, ramanand drepte si la maturitate. Au forma cilindrica, de 15-20 cm lungime, de culoare brun rosietica. Florile mascule sunt grupate in amenti galbui.
Bradul este o specie monoica (cu florile mascule si femele pe aceeasi planta) si cu polenizare anemofila (prin intermediul vantului).
Conditii de crestere: Bradul nu suporta perioadele de ger extrem (temperaturi mai mici de -30º), ingheturile tarzii si perioadele extrem de calde (canicula).
Nu suporta solurile calcaroase, mlastinoase sau inundabile, insa vegeteaza bine pe soluri fertile, reavene, bine drenate.
Prefera zonele umbroase sau semiumbroase, este o specie rezistenta la vanturile puternice, datorita inradacinarii profunde.
Are o crestere lenta in primii ani de viata (15-20 ani), dupa care cresterile vor fi mai active.
Se recomanda plantarea din toamna (imediat dupa prima bruma) pana in primavara, dar nu daca solurile sunt inghetate.
Inmultire: Bradul alb se inmulteste prin seminte-conurile se recolteaza in parga (inainte de dezmembrare).


2.Abies concolor (Bradul argintiu)

Este o specie exotica, originara din vestul Americii de Nord (din Muntii Stancosi).
Descriere: Coroana are forma conica, cu trunchiul drept si scoarta de culoare alb-cenusiu.
Frunzele (acele) sunt aciculare, argintii sau verzui-albastrui, curbate in sus, care lasa un miros placut parfumat. Au lungimea de 2-4 cm, sunt asezate pe lastar compact si neregulat.
Conurile sunt cilindrice, de 7-12 cm lungime, avand culoare verzui-roscate, apoi brune roscate, erecte.
Conditii de crestere: Prefera solurile bine drenate, luto-nisipoase. Este rezistent la seceta si la ger, insa prefera locurile insorite.
Se recomanda plantarea din toamna (imediat dupa prima bruma) pana in primavara, dar nu daca solurile sunt inghetate.
Inmultire: Se inmulteste prin altoire, care se face iarna in sera si vara direct in camp. Altoirea se face pe portaltoi de brad alb.


3.Picea abies (Molid alb)


Este un arbore rasinos, specific zonelor montane si premontane, originar din Europa Centrala si de Nord.
Descriere: Este un arbore longeviv (traieste 600 ani), avand o inradacinare superficiala, fiind doborat cu usurinta de vant, torente sau miscarile solului.
Are inaltimea de 40 m, dar poate ajunge pana la 60 m, cu coroana piramidala, compacta si bogata. Molizii mai batrani isi pierd crengile bazale, coroana urcand spre mijlocul tulpinii.
Frunzele sunt perene, rezista pe ramuri 5-7 ani, mereu verzi, aciculare, de 1-3 cm lungime. Se insereaza spiralat pe ax, inconjurand toata ramura.
Florile sunt unisexuat monoice, cele mascule sunt sub forma unor amenti portocalii, producand mult polen. Florile femele apar ca niste ghemotoace, care dupa fecundare se transforma in conuri, a caror solzi adapostesc samanta.
Conurile de molid sunt cilindrice, brune la maturitate, erecte in stadiu tanar, apoi pendante si caduce.
Conditii de crestere: Prefera solurile fertile, reavene. Este usor afectat de seceta si uscaciune, la altitudini joase poate fi afectat de ingheturile tarzii.
Inmultire: Molidul se inmulteste prin seminte, germinatia acestuia este ridicata (70-80%).


4.Pinus sylvestris (Pinul)


Este un arbore rasinos originar din Europa. In tara noastra se intalneste in zonele montane si submontane.
Descriere: Este un arbore de 20-40 m inaltime, cu inradacinare profunda, cu coronamentul la inceput piramidal apoi neregulat.
Frunzele sunt aciculare, cate 2 intr-o teaca, de 1-7 cm lungime, de culoare verde-albastrui sau cenusiu. Conurile sunt ovoconice, de 2.5-7 cm lungime, pendente, brune-cenusii, cu seminte mici.
Conditii de crestere: Este o specie rezistenta la ger, arsita si seceta, putin exigenta fata de sol. Este o specie care iubeste lumina. Prefera solurile drenate si cu textura usoara.
Inmultire: Pinul se inmulteste prin samanta, semanatul se face primavara sau toamna, in rigole distantate la 20 cm, la o adancime de 1.5-2 cm.


5.Larix decidua (Larice sau Zada)


Laricele este un arbore forestier si ornamental apreciat pentru coronamentul sau luminos, portul elegant, finetea frunzelor de culoare verde deschis si in toamna galbene.
Descriere: Este un arbore viguros cu inaltimea de 50 m si grosime uneori pana la 2 m. Tulpina este dreapta, coronamentul rar-luminos, lujerii subtiri, pendenti galbui, glabri, cei scurti sunt bruni-inchis cu mugure terminal.
Frunzele sunt aciculare, moi, dispuse spiralat pe lujerii lungi si in fascicule de 30-40 pe lujerii scurti, de culoare verde-deschis, lucioase, toamna galbene.
Florile sunt unisexuate, iar plantele monoice, cele mascule de culoare galbena, iar cele femele rosii sau verzui. Infloreste si infrunzeste in acelasi timp, in luna aprilie-mai. Conurile sunt ovoidale mici, de 4 cm, cu seminte aripate.
Conditii de crestere: Laricele este o specie de lumina, care prefera statiunile inalte, bine aerisite, insorite, lipsite de vanturi reci si aspre de iarna.
Prefera solurile bogate in humus si afanate. Este rezistent la ger, fum si gaze.
Inmultire: Se inmulteste prin seminte si prin altoire. Semanatul se efectueaza primavara cu samanta tinuta in apa 24 ore. Se seamana in rigole de 1 cm adancime.
Altoirea se executa in martie sau in august. Altoaiele se confectioneaza din lastarii terminali lignificati, care au o lungime de 15-20 cm. Se practica altoirea in despicatura sau placaj in luna august.


6.Pseudotsuga menziesii (Duglasul verde)


Este o specie exotica, care poate atinge inaltimi de 100 m si diametrul de 4 m, fiind originar din America de Nord, fiind raspandit din Mexic pana in Columbia Britanica.
Descriere: Are tulpina dreapta, coronamentul in tinerete este piramidal, lastarii verzi-galbui pana la roscat.
Acele sunt liniar turtite, moi, de culoare verde sau verde-albastrui, pe dos verde-deschis, cu doua dungi albicioase, iar cand sunt zdrobite lasa un miros aromatic, placut.
Conurile sunt pendente, ovoid-cilindrice, scurt pedunculate, cu solzii rotunjiti intregi. Florile sunt unisexuat monoice, cele mascule sunt grupate in amenti de culoare galbena, iar cele femele sunt verzui.
Conditii de crestere: Prefera solurile usoare, afanate, bine drenate. Este rezistent la ger, seceta si la ingheturi tarzii.
Inmultire: Se inmulteste prin samanta, butasi si altoire. Semanatul se face primavara, la o adancime de 1-1.5 cm. Altoirea se esecuta in placaj, in luna august, in sere sau rasadnite reci.
Butasirea se efectueaza la sfarsitul verii, in lunile septembrie si octombrie.


7.Taxodium distichum (Chiparosul de balta)


Este un arbore originar din America de Nord, cu inaltimea de 50 m.
Descriere: Are tulpina dreapta, cu coronament rar, luminos, in tinerete piramidal-conic. Lastarii sunt de 2 feluri:
-scurti cu frunze asezate distinct, liniar lanceolate, verzi sau verzi-albastrui, toamna de culoare rosietice-portocalii.
-lungi, terminali, persistenti, la inceput verzi, apoi bruni cu frunze solzoase mici, dispuse spiralat.
Conurile sunt globuloase, de 2.5 cm grosime, la inceput verzi si apoi devin brune.
Conditii de crestere: Prefera terenurile mlastinoase, datorita unor organe speciale de respiratie, numite pneumatofori. Nu vegeteaza bine pe soluri cu variatii mari de umiditate, soluri sarace sau saraturate.
Este o specie iubitoare de lumina, indicata pentru locurile mai adapostite.
Inmultire: Se inmulteste prin seminte si altoire. Se seamana primavara timpuriu, pe soluri reavene, la adancimea de 3 cm.
Altoirea se practica in copulatie sau placaj iarna in sere si in despicatura primavara.


8.Taxus baccata (Tisa)


Este un arbore putin inalt, ajunge pana la 12 m inaltime.
Descriere: Are coroana larga, piramidala, ce formeaza mai multe tulpini. Lujerii sunt verzi, frunzele aciculare, liniare, ascutite la varf, verzi inchis pe fata superioara si verzi deschis pe dos.
Florile sunt unisexuate, iar planta este dioica. Florile mascule sunt asezate in axila frunzelor din anul anterior, asezate in stamine (8-10), in forma de scut, pedunculate. Florile femele sunt grupate in conuri verzi, cu axul scurt.
Dupa fecundare, la baza ovulului apare o excrescenta carnoasa, la inceput verde, apoi rosie, in forma de cupa, numita aril.
Intreaga planta, in afara de aril, contine un alcaloid otravitor pentru om si animale, numit taxina.
Conditii de crestere: Este exigenta fata de umiditatea atmosferica si este sensibila la seceta si ingheturi tarzii. Prefera solurile cu un substrat calcaros, umbra, dar suporta si lumina puternica.
Inmultire: Se inmulteste prin samanta, butasi, marcote si altoire. Semintele trebuiesc stratificate timp de 1-2 ani. Butasii se confectioneaza din lujeri anuali de 5-8 cm, care se recolteaza primavara sau vara si se inradacineaza in sere sau rasadnite.
Altoirea se practica vara in rasadnite reci sau iarna in sere. Ca portaltoi se folosesc puietii obtinuti din samanta sau din butasi inradacinati . Altoirea se efectueaza sub scoarta, in despicatura sau in placaj.











188 Comentarii:



SURSA:http://www.botanistii.ro/blog/sfatur...vare-conifere/

[latan.elena]

CONIFERE


Prezentarea principalelor specii


BRADUL ALB – Abies alba – este un arbore falnic de 30-60 m cu coroană piramidală, care la exemplarele izolate începe de la nivelul solului. Frunzele sunt aciculate, verzi-închis pe faţă, iar pe dos au 2 dungi albicioase. Conurile sunt erecte, cilindrice. Seminţele se maturizează în septembrie-octombrie şi se împrăştie pe sol odată cu aripioarele (carpelele).
în cultură sunt multe culţivaruri: „Aurea"; „Columnaris"; . „Tortuosa"; „Virgata" etc.
Bradul este o specie de umbră, puţin rezistent la ger şi îngheţuri târzii, sensibil la uscăciune. Preferă solurile profunde, staţiunile adăpostite, fiind sensibil la fum şi gaze.
Se înnndţeşte prin seminţe, butaşi şi altoire. Semănatul se face toamna sau primăvara cu sămânţă care se stratifică timp de 1-2 luni înainte de semănat. Se pot folosi seminţe umectate timp de 24 de ore, apoi ţinute în nisip umed 8 zile până la preger-minare şi apoi se seamănă la adâncimea de 1 cm acoperindu-se cu pământ de pădure. Semănăturile se umbresc în timpul verii. După 2 ani se repică la distanţe de 40/50 cm şi apoi se mai repică de două sau de trei ori la distanţe mai mari (1/1 şi 2/2 m) până Ia plantat. Este indicat ca plantarea să se facă cu pământ în jurul rădăcinilor. Se folosesc puieţi de 3-6 ani.
Butăşirea este mai puţin practicată deoarece formarea rădăcinilor durează 8-9 luni. Altoirea se execută în sere şi răsadniţe pe puieţi plantaţi în ghivece, folosind metoda de altoire în placaj.
Bradul alb se foloseşte în spaţiile verzi, individual, în grupe Şi masive în zona de coline înalte şi de munte şi mai puţin la câmpie.
BRADUL ARGINTIU – Abies concolor (Fig. 1.19) – are o mălţime ceva mai mică decât bradul alb (20-40 m). Coroana este conică, trunchiul drept, cu scoarţa cenuşie-deschisă. Frunzele
sunt aciculare, alb-verzui-argintii sau verzui-albăstrui, curbate în sus, lasă prin strivire un miros aromatic, plăcut. Conurile sunt cilindrice, verzui-roşcate, apoi brune erecte; se pot recolta în septembrie. în cultură există mai multe cultivaruri, dintre care menţionăm: „Argentea", „Globos", „Vidacea", „Pendula" etc. Bradul argintiu este o specie valoroasă din punct de vedere ornamental, rezistă bine la secetă, fum şi praf. Se înmulţeşte prin sămânţă. Semănatul se efetuează primăvara, în aer liber, în rigole distanţate la 15 cm unele de altele, la o adâncime de 2-2,5 cm. Plantele mici nu au nevoie să fie umbrite. Altoirea se execută pe puieţi de Abies alba sau Abies normaniana transplantaţi la ghivece.
în parcuri şi grădini se plantează individual pe peluze, în faţa clădirilor, pentru închiderea unor perspective, pe marginea unor alei sau în grupuri mici. Specia are un deosebit interes decorativ şi se poate folosi în spaţii verzi industriale chiar şi la câmpie.
Alte specii de brad sunt: Abies cephalonica (bradul grecesc), Abies nordmaniana (bradul de Caucaz), Abies veitchii (bradul argintiu japonez), Abies pinsapo (bradul spaniol) etc.
Coroana este conic-piramidală. Frunzele sunt aciculare, ^cuţite, rigide, cu 4 muchii, verzi, lucioase, dispuse pe nişte Perniţe proeminente. Conurile sunt cilindrice şi pendente.
Specia are multe cultivaturi: „Columnaris", „Pendula", „Pyramidata", „Aurea", Globosa" etc.
Vegetează bine pe soluri afânate, revene, cu umiditate suficientă în sol şi în atmosferă. In cuprinsul arealului este rezistent la geruri dar la câmpie suferă datorită îngheţurilor târzii. Este o specie de semiumbră dar la altitudini mai mari cere lumină. Puieţii suportă umbrirea moderată. Este sensibil la fum, praf, vânt, zăpadă şi chiciură.
Molidul se înmulţeşte prin seminţe, butaşi, (mai rar şi altoire). Semănatul se face în luna mai. Seminţele se tratează cu miniu de plumb. Se seamănă în rigole la 15-20 cm şi la adân*cimea de 2 cm. Seminţele se acoperă cu pământ de pădure sau compost. Altoirea se practică în sere sau răsadniţe, primăvara sau în luna august folosindu-se metoda în placaj. Molidul are o mare importanţă economică şi ornamentală. Se foloseşte izolat dar mai mult în grupe şi masive, în aliniamente sau sub formă de garduri vii şi ziduri verzi.
Alte specii de molid sunt: P. pungens (molid înţepător), P. engelmannin (molid de Arizona), P. glauca (molidul canadian), P. omorika (molidul sârbesc), P ohentalis (molidul caucazian), P. sitchensis (molidul de Sitka) etc.
PINUL-Pinus sylvestris – (Fig. 1.21) este un arbore de 20-40 m înălţime, cu înrădăcinare profundă, cu coronamentul la început piramidal apoi neregulat, cu frunze aciculare, câte 2 într-o teacă. Conurile sunt ovoconice, brune-cenuşii, cu seminţe mici.
Este o specie de mare amplitudine ecologică, rezistentă la ger, arşiţă şi secetă, puţin exigentă faţă de sol. Este o specie de lumină. Suferă din cauza gazelor, a fumului, a prafului şi a tasă-rii solului.
Se înmulţeşte prin sămânţă. Semănatul se face primăvara sau toamna, cu sămânţă tratată în prealabil cu miniu de plumb, în rigole distanţate la 20 cm, la adâncime de 1,5-2 cm, şi se acoperă cu humus de litieră. Se udă până la răsărirea puieţilor. După 2
ani se repică la 40/20 cm iar după alţi 2 ani se repică din nou la 1>⁵/1,5 m. Puieţii se plantează cu balot de pământ la rădăcină.
Pinul este folosit în spaţiile verzi dispus în grupe, ca arbori de alei şi de aliniamente, pe terenuri degradate.
Alte specii de pin sunt: P. nigra (pinul negru), P. mugo (pinul de munte, jneapăn), P. ponderosa (pinul galben), P cembra
(zâmbrul), P. excelsa (pinul de Himalaia), P strobus (pinul neted) etc.

LARICE (ZADA) – Larix decidua (Fig. 1.22) – este un arbore viguros cu înălţimea de 50 m şi grosimea uneori de până la 2 m.
Tulpina este dreaptă, coronamentul rar-luminos, lujerii subtiri, pendenţi gălbui, glabri cei scurţi sunt bruni închis cu mugure terminal. Frunzele sunt aciculare, moi, dispuse spiralat pe lujerii lungi şi în fascicule de 30-40 pe lujerii scurţi, de culoare verde-deschis, lucitoare, toamna galbene. Florile sunt unisexuate iar plantele monoice, cele mascule de culoare galbenă iar cele femele roşii sau verzui. înfloreşte şi înfrunzeşte în acelaşi timp, în aprilie-mai. Conurile sun ovoidale mici de 4 cm, cu seminţe aripate.
Laricele este o specie de lumină care preferă staţiunile înalte, bine aerisite, însorite, lipsite de vânturi reci şi aspre de iarnă, soluri bogate în humus şi afinate. Este rezistent la ger, fum şi gaze. Se poate cultiva şi la altitudini joase (200-250 m).
Se înmulţeşte prin seminţe şi prin altoire. Semănatul se efectuează primăvara cu sămânţă ţinută în apă 24 de ore şi tratată cu miniu de plumb. Se seamănă în_ rigole la 1 cm adâncime şi se acoperă cu humus. Pentru puietiilineri se impune umbrirea şi udarea. Puieţii se repică la vârsta de 2 ani la distanţa de 80/80 cm. Altoirea se execută în martie sau în august. Portaltoii se aduc în seră din luna septembrie a anului precedent altoirii. Fiecare portaltoi se plantează separat într-un ghiveci conţinând un amestec de 1/2 pământ lutos, 1/4 turbă şi 1/4 nisip. Altoaiele se confecţionează din lăstarii terminali lignificaţi care
au o lungime de 15-20 cm. Se practică altoirea în despicătură sau placaj în luna august.
Laricele este un arbore forestier şi ornamental apreciat pentru coronamentul său luminos, portul elegant, fineţea frunzelor de culoare verde deschis şi în toamnă galbene.
în parcuri şi grădini este folosit (plantat) sub formă de grupe şi pâlcuri de peluze sau în masive de arbori, pe promontorii situate în bătaia vânturilor, în faţa construcţiilor şi p6 fundaluri de culoare mai închisă.
DUGLASUL VERDE- Pseudotsuga menziesii (Fig. 1.23) -este o specie de interes forestier şi ornamental care poate ajunge la înălţimi de 100 m şi diametru de 4 m în locurile de origine. Tulpina este dreaptă, coronamentul în tinereţe este piramidal, lăstarii verzi-gălbui până la roşcat. Acele sunt liniar turtite, moi, verzi sau verzi-albăstrui, pe dos verzi-deschis, cu două dungi albicioase, iar când sunt zdrobite lasă un miros aromatic, plăcut. Conurile sunt ovoide şi pendente.
Duglasul verde creşte repede, este rezistent la ger, secetă, îngheţuri târzii, fum, praf şi la umbrire.
Se înmulţeşte prin sămânţă, butaşi şi altoire. Semănatul se face primăvara cu seminţe stratificate la adâncimea de 1-1,5 cm. Altoirea se execută în placaj, în luna august, în sere sau răsadniţe reci. Butăşirea se efectuează la sfârşitul verii (IX-X) tot în sere sau răsadniţe reci. Se plantează în parcuri sub formă de grupe, masive, ca arbori izolaţi sau ca aliniamente.
CHIPAROSUL DE BALTĂ – Taxodium distichum (Fig. 1.24) – este un arbore cu înălţimea de 50 m, tulpina dreaptă, coro*namentul rar, luminos, în tinereţe piramidal-conic. Lăstarii sunt de 2 feluri: a) scurţi cu frunze aşezate distinct, liniar-lanceolate,
Este un arbore ornamental, care vegetează bine pe tere*nurile mlăştinoase datorită unor organe speciale de respiraţie numite pneumatofori. Este o specie iubitoare de lumină indicată pentru locuri mai adăpostite. Se înmulţeşte prin seminţe şi prin altoire. Se seamănă primăvara timpuriu, pe soluri revene, în rânduri dis*tanţate la 30 cm, şi la adâncimea de 3 cm. Puieţilor trebuie să li se asigure umiditate şi umbrire. Altoirea se practică în copulaţie sau în placaj iama în sere şi în despicătură primăvara.
Se cultivă pe marginea lacurilor şi a apelor curgătoare unde realizează efecte deosebite având frunzişul fin, de un verde-deschis luminos şi în toamnă ruginiu, precum şi datorită portului elegant.
TUIE – Thuja occidentalis (Fig. 1.25) – este un arbore ce poate avea înălţimi de la 3 la 30 m, cu coroana ovoidal pirami*dală alungită, cu ramuri scurte mai mult sau mai puţin orizontale. Frunzele sunt solzoase, verzi pe faţa superioară şi verzi deschis pe dos. Conurile sunt mici, dispuse terminal, pe lujerii scurţi, ovoid-alungite. In cultură se întâlnesc numeroase cultivaruri: „Pendula", „Columna", „Globosa", „Robust" etc.
Este o specie rezistentă la ger, secetă, la umbrire laterală, la fum şi gaze şi puţin pretenţioasă faţă de sol. Suferă la secetă prelungită. Se înmulţeşte prin seminţe, butaşi, marcote, şi altoire. Semănatul se face toamna târziu sau primăvara, la] adâncimea de 1-1,5 cm. Marcotajul se aplică la ramurile inferioare, prin arcuire. Butăşirea se poate face iama în sere sau răsadniţe reci. Butaşii se obţin prin fragmentarea lujerilor semilignificaţi la lungimi de 5-8 cm. După înrădăcinare s&| repică la ghivece şi apoi în câmp. Altoirea se face în placaj.
Este specia cea mai folosită în parcuri pe marginea parterelor, fomiele columnare şi globuloase fiind foarte preţuite. Se mai poate folosi sub formă de garduri vii şi ziduri verzi, în grupe mici sau în mod individual. Se pretează foarte bine la tundere.
ARBORELE VIEŢII – Thuja orientalis – este un arbust de 5-10 m înălţime, cu o coroană deasă şi ramuri ascedente. Lăstarii _sunt dispuşi în planuri verticale, verzi pe ambele feţe. Frunzele sunt solzoase de culoare verde întunecat. Conurile mici, semicămoase, verzi-albăstrui, brumate cu vârful recurbat. în cultură se cunosc mai multe cultivaruri: „Aurea", „Cristala", „Gracilis", „Sieboldii", „Stricta" etc.
Este o specie care vegetează bine în condiţiile din ţara noastră,
fiind puţin pretenţioasă la sol şi climă. Este în schimb sensibilă la praf şi fum. Se foloseşte în aliniamente pe marginea parterelor, izolată sau în grupe mici şi de asemenea sub formă de garduri vii şi ziduri verzi. Se înmulţeşte prin seminţe sau prin butaşi folosind pudră cu hormoni de creştere.
IENUPĂR – Juniperus communis (Fig. 1.26) – este un arbust uneori arbustoid cu talia până la 10 m. Ca arbust are o ramificaţie deasă, iar ca arbustoid are un port piramidal.
TISA – Taxus baccata (Fig. 1.29) – este un arbore înalt de 10-20 m, cu coroană largă, piramidală, ce formează mai multe tulpini. Lujerii sunt verzi, frunzele aciculare, liniare, ascuţite la vârf, verzi închis pe faţa superioară şi verzi deschis pe dos. Florile sunt unisexuate iar planta este dioică. După fecundare, la baza ovulului apare o excrescenţă cărnoasă, la început verde, apoi roşie, în formă de cupă, numită arii. Întreaga plantă în afară.


SURSA:https://gradinaverde.wordpress.com/2009/12/26/conifere/