George Bacovia recitând poezia Rar.

[latan.elena]

George Bacovia recitând poezia Rar.





Singur, singur, singur,
Într-un han, departe –
Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur…

Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie –
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă…

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine –
Şi de-atâta vreme
Nu ştie de mine
Nimeni, nimeni, nimeni…

Tremur, tremur, tremur…
Orice ironie
Vă rămâne vouă –
Noaptea e târzie,
Tremur, tremur, tremur…

Veşnic, veşnic, veşnic,
Rătăciri de-acuma
N-or să mă mai cheme –
Peste vise bruma,
Veşnic, veşnic, veşnic…

Singur, singur, singur,
Vreme de beţie –
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur…

George Bacovia
(17 septembrie 1881 – 22 mai 1957)
Rar


SURSA:http://webcultura.ro/ce-melancolie/

[latan.elena]

Iubesc oamenii

“Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru că îmi place aceasta îndeletnicire.”

“Iubesc oamenii și îi privesc cu interes prin geamul din fața casei mele. Cred că fiecare duce ceva bun cu sine și dacă nu sunt toți la fel de vină sunt împrejurările care diferă de la individ la individ.”

“Oamenii sunt înclinați în anumite situații să-și reînvie trecutul pentru a face comparații în detrimentul prezentului. Putem, oare, să ne amintim de vremurile de odinioară fără a le arunca peste goliciune haina mincinoasă a fantaziei? Îmi amintesc de ceata prietenilor mei, cu care ne adunam de multe ori într-o bojdeucă din mahalalele Iașilor, pentru a citi versuri, a fuma țigări și a clădi castele care nu s-au ridicat niciodată, nici măcar în Spania.”

“Nu am niciun crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru că îmi place aceasta îndeletnicire. Trăind izolat, neputând comunica prea mult cu oamenii, stau de vorbă adesea cu mine însumi, fac muzica și, când găsesc ceva interesant, iau note pentru a mi le reciti mai târziu. Nu-i vina mea dacă aceste simple notițe sunt în formă de versuri și câteodată par vaiete. Nu sunt decât pentru mine.”

“Îmi place mult vioara. Melodiile au avut pentru mine influență colorantă. Întâi am făcut muzică și după strunele vioarei am scris versuri. Fie după note, fie după urechea sufletului, acest instrument m-a însoțit cu credință, până azi.”

George Bacovia (17 septembrie 1881 – 22 mai 1957)

Sursa:http://webcultura.ro/iubesc-oamenii/

[latan.elena]

Ziarul Metropolis


Muzeul memorial dedicat poetului şi soţiei lui, „George şi Agatha Bacovia”, este undeva pe o străduţă din Bucureşti, între Şoseaua Giurgiului şi Şoseaua Olteniţei, din păcate prea rar bătută de vreun vizitator rătăcit în această parte a oraşului. Citiți în Ziarul Metropolis >https://www.ziarulmetropolis.ro/tristetile-lui-bacovia-adu…/




Tristețile lui Bacovia, adunate în casa din Berceni | Ziarul Metropolis
Pierdută printre vilele care au răsărit în ultimii ani pe strada ce astăzi îi poartă numele, se află, la numărul 63, casa în care din 1933 şi până în clipa
ZIARULMETROPOLIS.RO

[latan.elena]

„melodiile au influenţe colosale pentru mine, intâi am făcut muzică şi după strunele vioarei am scris versurile: fie după note, fie după urechea sufletului” spunea Bacovia.
Peisajul muzeisticii literare bucureştene e penibil de modest în comparaţie cu numărul şi prestanţa scriitorilor care au trăit în oraşul născut dintr-un târg.
Bucureştiul îl „onorează” cu tăcerea atât de dragă poetului. În taină şi cu discreţie. Când i-am făcut o vizită la el acasă ne-am lovit de golul informaţional care începe cu lipsa indicatoarelor stradale.
Muzeele de scriitori din metropolă se pot număra pe degetele unei singure mâini: Tudor Arghezi - Mărţişor, George şi Agatha Bacovia, Liviu Rebrenu, Ion Minulescu - Claudia Millian şi George Călinescu.
Toate, cu tot cu patrimoniu, au fost donaţii , “pomeni”: cadouri “cu coroniţă” pentru care statul român nu a mişcat un deget.
Dimpotrivă. Donaţia Agahtei Bacovia, soţia poetului a fost tergiversată timp de un deceniu din pricina hăţişului birocratic.
Înţeleg să te chinui să primeşti ceva, nu să dai. E incredibil să constaţi în ce termeni se poate refuza o donaţie.
La un an de la moartea lui George Bacovia s-a adoptat formula “Colecţie de utilitate publică” de care statul s-a folosit pentru a fi exonerat de orice implicaţie financiară.
Refuzul mascat a fost prelungit prin documente şi adrese emise de instituţiile vremii. Întreţinerea patrimoniului ramânea în sarcina exclusivă a soţiei şi a fiului său, Gabriel Bacovia.
Abia în anul 1966, la aproape 10 ani de la moartea lui Bacovia, statul a acceptat donaţia. Atunci putem vorbi de actul de naştere al Muzeului Memorial.
Casa memorială „George şi Agatha Bacovia” e vecină cu „Marţişorul” lui Tudor Arghezi. Cele două muzee promovează "memoria reprezentanţilor primelor două litere ale alfabetului poeziei romaneşti", spunea Gabriel Bacovia.
George Bacovia şi-a depăşit şi surprins epoca. S-a născut într-un târg moldav căruia i-a dus mereu dorul. Şi-a petrecut o bună bucată de viaţă călătorind între Bacău si Bucureşti. Nu a iubit Bucureştiul şi nici acesta nu l-a primit cu braţele deschise. A studiat dreptul şi a ajuns licenţiat într-o meserie care nu i se potrivea şi pe care nu a practicat-o niciodată. Şi-a împărţit timpul între scris şi cântat la vioară, între familie şi o slujbă de funcţionar, între cenuşiul străzii şi monotonia odăii sale.
La râspântie de drumuri şi timp, între şosesele Giurgiului şi Olteniţei, o stradă periferică păstrează numele lui George Bacovia. Istoria sa începe în anul 1933. La aceea vreme, străduţa cu amintiri bacoviene se numea Frăsinetului şi era situată în afara oraşului, în comuna Şerban Vodă.
În urmă cu şapte decenii, cenuşiul mahalalei era tipic bacovian cu gospodării modeste ca şi casa lor ridicată din economii şi credit.
Oraşul cel mare cu zgomotele lui rămânea departe de cartierul cu cimitir, cu cârciumă în colţ de stradă şi străzi monotone. Aproape de Bacovia rămânea plumburiul periferiei şi grădina din faţa casei .
Străduţa şi casa semănau bine în acei ani cu lumea Bacăului din care venea poetul. La Bacău, scria Bacovia, cenuşiul e o culoare frecventă. „Existând în natură s-a strecurat şi în versurile mele. La fel şi violetul. În cele mai multe poezii am plecat de la elemente cunoscute şi date autobiografice”. Cu toate acestea, Bacovia, spunea un bun roman, şi dacă s-ar fi născut la Tecuci, făcea tot poezie bacoviană.
Poate că Bacovia s-a simţit bine în casuţa mărginaşă, construcţie miniaturală, cu trei camere, semn al stării materiale precare.
Primele contururi care definesc atmosfera bacoviană încep cu cartierul care l-a găzduit. Casa lui Bacovia e aşezată într-un cartier proletar, izolat, pauper. Aici îl regăsim pe adevăratul Bacovia ; dacă l-ai muta cu Arghezi într-un conac deja nu te mai crede lumea. Ori, un muzeu autentic, trebuie să reprezinte spiritul tutelar al amfitrionilor.
Casa-muzeu reconstituie lumea lui Bacovia din bucăţi de realitate inedite. Puţin s-a schimbat de pe vremea când poetul se aşeza la biroul din cămăruţa lui să scrie şi să-şi răsucească ţigările. Posteritatea poetului a fost păstrată de Agatha, soţia sa, care s-a ocupat de viaţa şi opera sa, i-a promovat postum imaginea memorialistică prin reeditari şi întâlniri periodice la muzeu.
La rândul său, poetă, prozatoare, memorialistă, Agatha a fost un veritabil impresar. 30 de ani şi-a protejat soţul de adversităţile semenilor şi ale sale însuşi. E simptomatic dezinteresul lui pentru opera sa: Cei care i-au publicat volumele, au fost apropiaţii săi.
Pacient al sanatoriului de boli nervoase, poetul va traversa, din anii 30, o stare de convalescenţă continuu în care stările bune vor alterna cu crizele. Iese din sanatoriu, nota Al. Macedonski, “o sărmană umbră”. Un elev al său căruia Bacovia îi preda, în 1927, desenul, reconstituie portretul poetului, notând: ”era un om slab, suferind, ducîndu-şi batista la gură cînd accesele de tuse îl sufocau”.
Chiar dacă patrimoniul nu e organizat tematic, spaţiul păstrează povestea celor ce l-au locuit în cele mai subtile detalii: de la corzile viorii la care a cântat poetul până la desenele sale şi la bastonul sprijit de biroul său.
Austeritatea decorului celor trei camere prin care şi-a plimbat paşii „alchimistul plumbului” îi conturează cu fidelitate imaginea.
În vestibul se află trei vitrine în care sunt expuse manuscrise literare, documente, antologii, fotografii care au aparţinut soţilor Bacovia. Pentru Bacovia, liceul cu profesori severi a rămas “cimitir al tinereţii ” sale. Poetul avea totusi o disponibiliate interdiciplinară: era foarte talentat la desen şi iubea vioara. Alături de volumele de poeme ce poartă marca poetului, colecţia include medalii, desene şi caricaturi care trimit la preocupările din adolescenţa lui Bacovia.
Pe unul dintre pereţi sunt expuse 30 de desene inspirate de poeziile lui Bacovia, un dar al pictorului Spiru Vergulescu pentru autorul “Stanţelor Burgheze”.
Camera Agathei păstrează atmosfera austeră. Mobilierul e decorat cu piese mici, discrete, fotografii înrămate ce o reprezintă pe stăpâna casei la diferite vârste. Printre fotografii se pierd două vase de ceramică, un ceas de masă, un patefon cu patina timpului. Încăperea mai găzduieşte o măsuţă deosebită tête-à-tête plasată între uşile de intrare din vestibul şi din sufragerie. Între două ceşcute de cafea se plimbau cândva şoaptele doamnelor. Aici se află şi tablourile în ulei ale părinţilor soţilor Bacovia şi lucrări ale Ceciliei Cuţescu Stork, prietenă a Agathei.
Biblioteca aduce a bazar sentimental la prima vedere: vioara fără arcuş, “partener” fidel din anii adolescenţei poetului şi până la senectute. Alături, exemplare din revista "Muzica", masca mortuară a poetului, partituri ale unor cântece pe versuri bacoviene. “Îmi place vioara”, spunea Bacovia, „melodiile au influenţe colosale pentru mine. Întâi am făcut muzică şi după strunele vioarei am scris versurile: fie după note, fie după urechea sufletului”, spunea poetul – violonist. Bacovia trăia izolat nu comunica cu oamenii de aceea spunea: “Fac muzica…iar uneori imi iau note pentru a mi le reciti mai târziu. Nu-i vina mea dacă aceste simple notiţe sunt în formă de versuri şi câteodată par vaete. Nu sunt decât pentru mine”.
În camera de oaspeţi, la masa ovală, gazdele îşi primeau puţinii prieteni. Printre aceştia se numărau Tudor Opriş, Eugen Jebeleanu, Cicerone Teodorescu.
Vitrina, încadrată de busturile de gips ale celor doi scriitori, este din aceeaşi garnitură cu masa şi celelalte piese, toate negre, culoare predominantă în lirica celui ce se declara „Singur, Singur, Singur ... ". Nu ma plictisesc şi nu ma neliniştesc în singurătate. Din cauza temperamentului, mi-am croit fatal o astfel de viaţă. Şi-apoi n-am fost întotdeauna prea sănătos.(...) Unii din prietenii mei îmi spun că fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii şi îi privesc cu interes prin geamul casei mele."
Undeva, în spatele mesei, un mic "dulăpior" din lemn ascunde un aparat de radio din anii '20. Lui Bacovia îi plăcea să rămână singur, în beznă şi să asculte ore în şir, amintesc memoriile Agathei.
Peretele alăturat e încadrat de o fereastră care se deschide spre curtea grădinii unde soţia sa planta mereu trandafiri. Din acest unghi se poate zări bustul poetului semnat Miliţa Pătraşcu.
Camera de lucru a lui Bacovia recompune imaginea autentică a celui ce „auzea materia plângând”. Încăperea de dimensiuni liliputane e încărcată de piese de mobilier. În ciuda aglomerării, decorul e simplu ca şi versul lui. Aici, în modestia rece a odăii cu aer de chilie, sătea Bacovia tăcut, în fum de ţigară , privea gradina şi îşi trăia singurătatea atât de dragă. Retras şi auster ca un schivnic, trăind izolat, neputînd comunica prea mult cu oamenii, “stau de vorbă adesea cu mine însumi”, spunea poetul. Pare locul perfect pentru pentru sentimente bacoviene, pentru “a trage podul de la mal” într-un “mal de siecle”.
Biroul cu marca “Bacovia” e ocupat de o frunză stilizată de lemn - suport pentru două călimări, piese de fumat, cutie pentru foiţe, două pipe, o scrumieră, stilou, un coup papier.
Dulapul e plasat la o palmă de patul acoperit de o cergă în tonuri bacoviene.
Aga*tha a oprit ceasul la ora 8:10 în dimi*neaţa zilei de 22 mai 1957, când Bacovia s-a stins în această cămăruţă atât de dra*gă lui. Tot ea a rupt şi fila din calendarul îngălbenit
Bacovia dărâmă canoanele timpului prin vers şi prin imaginea sa publică. Cel care spunea că nu are nici un crez poetic exceptând poate îndemnul “Poeţi, nu scrieţi pentru saloane!”, nu a fost niciodată un „om de lume”. Izolarea de semeni nu a fost numai fizică. El este marginal prin discursul şi opţiunile sale. Lipsesc jurnale şi persoane care să marturisească că l-au cunoscut. „Bacovia nu are nici telefon, nu e nici memebru al Academiei, nu e pasionat al premierelor şi nici pe stradă nu ni l-a arătat nimeni vreodată”. Poetul ce „din plumb făcut-a aur”, cum aminteşte un catren al lui Macedonki, ramâne „o fantomă din lumea pe care a creat-o”, nota Nicolae Manolescu.
Bacovia a debutat într-o perioada grea, în pragul izbucnirii primei conflagraţii. Şi-a publicat ultimul volum într-o perioada şi mai grea: instaurarea comunismului. Conform uzanţelor, "artizanii" noi ideologii au exploatat latura socială a poeziei sale. Versurile „Poemei finale” devin texte pentru bannere:
”Finis ..Istoria contemportană
E timpul..toţi nervii mă dor”
Poetul nu a făcut niciodată vreun gest de afiliere doctrinară la vreo ideologie literară. “Citesc din toţi, dar nu admir pe nimeni”, spunea el.
„Decadentul” Bacovia, timid şi discret, „nu are de dat nici o indicaţie lumii în care trăieste, nu polemizează cu nimeni. Nu acuză şi nici nu justifică. Pentru tot ce înseamnă Bacovia vorbeşte literatura sa. Nu i se intentează procese şi nu e interogat sau arestat. Bacovia e ignorat”, nota un cronicar al vremii.
Bacovia, după cum îl vede Manolescu, este „singurul poet ce a coborât în infern”, viaţa lui fiind “infernul” şi poezia lui “contopindu-se cu propria-i existenţă”.
Bacovia moare de mai multe ori, se consideră - şi e considerat, în vreme ce trăieşte încă - un om mort. Credeam că a murit; cum, mai trăieşte Bacovia?
Întrebarea se punea adesea; şi nu era absurdă. Au confirmat-o chiar fruntaşi ai literelor. Până şi Al. Rosetti făcea o gafă anticipând cu 16 ani decesul autorului care s-a autosuspendat din ritmul vieţii. “Omul s-a născut să fie singur. Faptul că am scris este o tradăre a singurătaţii”, scria Bacovia.
Dintr-o scrisoare adresată Agathei în anul 1941, reiese că celebrul lingvist îl credea mort: “Stimată doamnă vă rugăm să ne transmiteţi fotografia decedatului dvs. soţ pentru Istoria Literaturii Române”.
Bacovia a trăit 76 de ani . Mă întreb nu cum de n-a mai trăit Bacovia, ci cum de a trăit aşa de mult având în vedere starea preacară a sănătăţii sale încă din tinereţe.

#cezarfloreabibliofil #cartevecheromaneasca #bibliografiaromaneasca#bibliofilia #tiparituivechi #carte #carti #bacovia #plumb

[latan.elena]

George Bacovia și povestea sa de viață

Astăzi vreau să vă vorbesc despre George Bacovia și povestea sa de viață. Cu toții l-am studiat în școală, ni s-a spus că era bolnav, am învățat că poezia lui e simbolistă, că era melancolic, cu toții am citit „Plumb” și „Lacustră”, dar cei mai mulți dintre noi nu l-am citit cu adevărat și nu îi știm cu adevărat povestea de viață.

Astfel, vreau să vă prezint câteva lucruri importante și mai puțin cunoscute din viața lui și, poate așa, unii oameni, vor înțelege mai bine creația sa și faptul că a avut motive intemeiate să fie o fire mai tristă și melancolică.

---

---

George Bacovia nu a fost un elev bun la învățătură, în clasele mici a avut nota 8 la purtare

---

George Bacovia s-a născut în data de 4 septembrie 1881 la Bacău, în casa părinților Dimitrie și Zoița Vasiliu, un comerciant și o casnică. Numele lui real era Gheorghie Vasiliu și a fost al cincilea copil din cei nouă ai familiei Vasiliu.
Cei din familia sa îi spuneau marelui poet Iorguț. La șapte ani s-a îmbolnăvit de malarie, întârziind înscrierea în clasa întâi. Astfel, acesta a fost îngrijit de bunica sa, Paraschiva, căreia i se spunea Pachia.
Nu a fost un elev bun la învățătură, în clasele mici a avut nota 8 la purtare, a fost corigent la limba română, geografie, istorie, elină, matematică și științe fizico-chimice.
Însă era foarte talentat la desen, muzică și gimnastică, obținând câteva premii și mențiuni la aceste discipline. Din cauza varicelei, în clasa a patra a rămas repetent.

---

George Bacovia Sursa foto: aici

---

Îi plăcea mult sportul, în special patinajul, înotul și gimnastica. Lucra mult la bare, la paralele și la inele. Prietenii spuneau că avea „o musculatură de atlet”.
Iubea extrem de mult porumbeii. În școala primară și în liceu a crescut și a îngrijit peste două sute de porumbei din mai multe rase, fiecăruia le-a dat câte un nume.

---

În perioada liceului s-a îmbolnăvit de zona zoster

---

Tot în perioada liceului s-a îmbolnăvit de zona zoster, o eczemă netratabilă, derivată din malaria și varicela netratate serios.
A suferit toată viața din cauza acestei eczeme situate la baza nasului, după cum declarau apropiații lui.

---

„Hidoșenia ei l-a torturat până la nebunie pe el, care era un desăvârșit estet.”

---

George Bacovia Sursa foto: aici

---

La vârsta de 17 ani, din dorința de a ajunge ofițer, s-a înscris la Școala Militară din Iași. Nu a suportat regimul de cazarmă și, după doar două săptămâni, a evadat din internat, îmbrăcat în uniforma de cadet pe care și-o cumpărase singur.
S-a întors la liceu, pe care l-a terminat abia la 22 de ani, după multe reexaminări, fără a-și da bacalaureatul, obținând însă ca echivalent un certificat de absolvire a studiilor liceale cu media anuală de 6.43.
Tot în liceu a debutat în revista „Literatorul” condusă de Al. Macedonski, cu o poezie semnată V. George. A declarat într-un interviu despre anii săi de liceu:

---

„Anii de liceu nu mi-au părut prea fericiți. Era prea multă asprime în școală și prea puțină înțelegere.”

---

Avea un talent deosebit la desen

---

La 18 ani a participat la un concurs de desen după natură, patronat de Casa Regală prin Prințesa Maria de Hohenzollern, și în sala Ateneului din București i s-a acordat premiul I cu cunună și o medalie.
Avea un talent deosebit la portrete și caricaturi, din care a realizat, de-a lungul vieții, câteva sute pentru diverse gazete și reviste, dar și pentru propria sa plăcere.

---

George Bacovia Sursa foto: aici

---

A terminat cu greu Facultatea de Drept

---

Ca și liceul, nici studenția nu a fost ușoară pentru Bacovia, a fost exmatriculat de la Facultatea de Drept din București după șase ani în care, din cauza nefrecventării cursurilor și a examenelor nepromovate, a reușit să încheie doar primii trei ani.
S-a înscris apoi la Facultatea de Drept din Iași, pe care a terminat-o cu greu și fără a-și da examenul de licență. I s-a eliberat Cartea de avocat, dar n-a profesat niciodată.

---

„Putem, oare, să ne amintim de vremurile de odihnioară fără a le arunca peste goliciune haina mincinoasă a fanteziei? Îmi amintesc de ceata prietenilor mei, cu care ne adunam de multe ori într-o bojdeucă din mahalalele Iașilor, pentru a citi versuri, a fuma țigări, și a clădi castele, care nu s-au ridicat niciodată, nici măcar în Spania. Mulți dintre cei care care au fost odată au dispărut. Ceilalți s-au făcut oameni cumsecade. Au ajuns avocați vestiți sau profesori respectați.[…] Furat de încurajarea prietenilor, printre cursurile de drept roman și civil, m-am trezit poet de-a binelea. Literatura de care m-am atins din când în când și-a picurat virusul caracteristic în toate fibrele sufletului, luptând, cu succes asupra studiilor mele juridice. […]”

---

„Nu am niciun crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru că îmi place această îndeletnicire.”

---

La 35 de ani, i-a apărut prima carte, volumul „Plumb”, sub îngrijirea lui Ion Pilat, într-un tiraj de 500 de exemplare. Opt ani mai târziu, datorită unor prieteni, a apărut ediția a doua a cărții.
A participat la cenacluri și la facerea mai multor reviste literare, dar fără să se implice niciodată serios.
În tinerețe, frecventa cafenelele, birturile, tavernele, mustăriile și cârciumile cu lăutari, unde îi plăcea să bea vin, niciodată bere, era un băutor de nădejde și nu prea dădea pe acasă.

---

„Bacovia mai înseamnă însă și altceva. Prescurtând pe Bacchus în Baco și adăugându-i apoi cuvântul latin via – calea, adică ajungi să vezi că Bacovia înfățisează pur și simplu Valea lui Bacchus. Pe calea aceasta am mers eu într-adevăr de foarte multe ori. De vină e și regiunea în care m-am născut, viile de la Bacău având renumele lor.”

---

---

Bacovia era un bărbat scund, cu o conformație plăpândă, avea ochii albaștri, iar ticul său era să-și ciupească mustața. Mânca puțin, bea și fuma mult. Era un om timid, tăcut și retras.

---

„De obicei stau toată ziua în casă. Nu mă plictisesc și nu mă neliniștesc în singurătate. Din cauza temperamentului mi-am croit fatal o astfel de viață. Și-apoi n-am fost niciodată prea sănătos. Societatea cere mereu oameni robuști, care să se străduiască cu spor pentru ea, să-i ducă mai departe rostul. Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înțeleasă. Unii din prietenii mei îmi spun că sunt inadaptabil, că fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii și îi privesc cu interes prin geamul din fața casei mele. Cred că fiecare duce ceva bun cu sine, și, dacă nu sunt toți la fel, de vină sunt imprejurările care diferă de la individ la individ. Evit oamenii pentru că persoana mea ar aduce un fel de umbrire peste veselia lor spontană. Îi respect prea mult ca să le aduc vreo supărăre. Aici, în provincie, viața se scurge monoton. E destul ca să trăiești o zi, să-ți închipui cum se vor desfășura toate celelalte până la sfârșitul vieții tale. Asta într-adevăr nu este un lucru prea vesel. Dar ce vrei? Dacă aș avea bani mulți, aș chema toți poeții lumii în jurul meu și am schimba astfel rostul vieții. Pe când așa, mă mulțumesc cu tăcerea.”

---

Avea o grădină destul de mare, unde îi plăcea să se plimbe și unde era vizitat de prieteni:

---

„Cu toată starea mea, nu sunt lipsit de prieteni. Zilnic sunt cercetat de cunoscuți și amici, care caută să mă distragă din apatia în care te cufundă inconștient izolarea… Caut oamenii, îmi place zgomotul lor. Ei mă cheamă, dar eu fug să nu aștern tăcerea peste cheful lor.”

---

Scria în mijlocul naturii, și destul de greu și, cel mai adesea, era nemulțumit de creația sa. În momentele sale de depresie, voia să-și ardă manuscrisele.
Nu avea o conștiință artistică bine definită, spunea despre creația sa:

---

„Nu am niciun crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru că îmi place această îndeletnicire. Trăind izolat, neputând comunica prea mult cu oamenii, stau de vorbă adesea cu mine însumi, fac muzică și, când găsesc ceva interesant, iau note pentru a mi le reciti mai târziu. Nu-i vina mea dacă aceste simple notițe sunt în formă de versuri și câteodată par vâiete. Nu sunt decât pentru mine.”

---

Căsătoria cu Agatha Grigorescu

---

S-a căsătorit cu Agatha Grigorescu, o fată orfană de ambii părinți încă din adolescență, mai tânără decât el cu 14 ani. Asta, după ce poetul avusese cu altcineva un fiu, nerecunoscut legal. Agatha și G. Bacovia au avut un băiat împreună, pe numele său, Gabriel.

---

George Bacovia împreună cu soția sa, Agatha Grigorescu. Sursa foto: aici

---

Lui Bacovia i-a plăcut muzica încă din școală, când a făcut parte din coruri patriotice și a învățat să cânte la vioară. Nu era un instrumetist bun și nici nu compunea, dar improviza melodii pe diverse texte, inclusiv pe propriile versuri.

---

„În poezie m-a obsedat totdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor, sau audiție colorată, cum vrei s-o iei. Îmi place mult vioara. Melodiile au avut pentru mine influență colorantă. Întâi am făcut muzică și după strunele vioarei am scris versuri. Fie după note, fie după urechea sufletului, acest instrument m-a însoțit cu credință. Am făcut și compoziții pentru mine.”

---

La împlinirea a 75 de ani, revista „Muzica” i-a dedicat un număr special, conținând un grupaj de lieduri pe versurile sale.

---

A fost bolnav mai toată viața sa

---

A fost bolnav mai toată viața sa, eczema intratabilă i-a afectat psihicul. La 33 de ani a fost internat la Sanatoriul de Boli Nervoase din București, la 47 de ani la Clinica de Neuropsihiatrie Colentina, iar la 55 de ani la Clinica de Neuropsihiatrie a Spitalului Central din București. Timp de zece ani, bolnav fiind n-a publicat nicio poezie inedită.
Bacovia de-a lungul vieții a avut mai multe slujbe. Din cauza boemiei sale, dar și a bolii, îi era greu să respecte un program de lucru, cerea mereu concedii sau își dădea demisia.
A avut locuri de muncă importante, cum ar fi: suplinitor și profesor de desen și caligrafie la Școala Normală/Comercială de Băieți din Bacău, funcționar și ajutor de contabil la Prefectura Bacău, copist la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice din București și șef de birou la Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.
Spunea despre el:

---

„Nu m-am născut bogat și poate nu voi fi niciodată. Dacă aș avea bani mulți, aș chema poeții lumii în jurul meu și am schimba astfel rostul vieții. Pe când așa, mă mulțumesc cu tăcerea.”

---

Sursa foto: aici

---

Premii literare

---

În timpul vieții sale a primit mai multe premii, printre care: Premiul Național de Poezie, i s-a conferit de două ori Ordinul „Meritul cultural” pentru litere și opere literare.
Numele său a apărut în ediția din 1934 a almanahului „Who’s Who”, opera sa a fost comentată în presă, la radio și în cărți de critică literară, i s-au făcut portrete, a citit în amfiteatre studențești arhipline, iar poemele sale au fost citite la radio și traduse în antologii apărute în limbile maghiară, germană, franceză, cehă și polonă.
Spre sfârșitul vieții a fost omagiat cu fast în cadrul mai multor ceremonii și festivități.
La 73 de ani, a înregistrat la Radio București 28 de poezii, difuzate pe discuri de vinil (apărute în 1966 și 1977 la Electrod), apoi pe CD (apărut în 2005 la Editura Casa Radio, ulterior reeditat).

---

A murit la vârsta de 76 de ani

---

George Bacovia a murit la ora 8 dimineața, la el acasă, la vârsta de 76 de ani. Diagnosticul medicului legist a fost de neoplasm vezical.
A fost înmormântat în cimitirul „Șerban Vodă” (Bellu), în sectorul dedicat oamenilor de artă și de știință, iar ceremonia funerară a avut asistență de rang guvernamental.
După moartea sa, numele poetului a fost atribuit străzii „Frăsinetului”, unde se află casa memorială din București, precum și unei școli, unui liceu teoretic, unui festival de poezie și unei universități, toate din Bacău.
George Bacovia este unul dintre cei mai mari poeți pe care i-a avut România vreodată, deși, opera sa nu este înțeleasă de toți oamenii, și nu este pe placul tuturor, cu toate astea Bacovia este printre cei mai iubiți și apreciați poeți de critica literară din România.
Voi încheia acest articol cu un citat al marelui poet, în care, acesta, s-a caracterizat extrem de bine: „Ca și legenda Bacăului, am și eu legenda mea”. De asemenea, și Oana Pellea are un citat extrem de frumos despre ceea ce înseamnă cu adevărat Bacovia: „Bacovia e o stare, întâmplător a fost numele unui om”.

---

Sursa din care v-am prezentat aceste date interesante despre viața lui George Bacovia: Cartea „111 cele mai frumoase poezii – George Bacovia” (pag. 7-15 – prefață: Marius Chivu)

---

Sursa foto: aici

---

Cărțile lui George Bacovia pot fi comandate online: aici, aici, aici și aici.

---

---

Vă recomand și articolele:

---

George Bacovia: „Nu mă plictisesc și nu mă neliniștesc în singurătate”25 de citate celebre ale lui George Bacovia5 scriitori celebri care s-au sinucisScriitori celebri care au murit de tineri5 scriitori celebri care au iubit alcoolulM. Eminescu și V. Micle – una dintre cele mai frumoase povești de iubire din literatura românăCele mai frumoase povești de iubire ale scriitorilor româniMircea Eliade despre moda de a nu mai fi român

Sursa:https://www.ganduriledintrepagini.com/george-bacovia-si-povestea-sa-de-viata-2/?fbclid=IwAR35LHfDxlNm-pOGSAtZD0qzzgO0XpVmhAAsU_QmCxWEqBM_pyyJ4hf_HWE

[latan.elena]

George Bacovia, cel mai important poet simbolist român, a terminat liceul la 22 de ani, a publicat prima carte la 35 de ani, iar verbele sale favorite – conform frecvenţei din poezii – erau „plânge” şi „ninge”. De asemenea, nu citea foarte mult, nu avea scriitori preferaţi şi avea un talent deosebit la portrete şi caricaturi…

https://www.ziarulmetropolis.ro/george-bacovia-curiozitati…/



ZIARULMETROPOLIS.RO



George Bacovia – curiozități (esențiale) | Ziarul Metropolis

[latan.elena]

George Bacovia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


George Bacovia
George BacoviaDate personaleNume la naștereGeorge Vasiliu Născut4/16 septembrie1881
Bacău, România^[1] Decedat22 mai 1957(75 de ani)^[2][1][3]
București, Republica Populară Română^[4][1] ÎnmormântatCimitirul Bellu Căsătorit cuAgatha Bacovia Naționalitate românăCetățenie România OcupațiePoiatte[*]
scriitor
poet Limbilimba română^[5] StudiiUniversitatea din București

[latan.elena]

Activitatea literară
Activ ca scriitor	literatura română interbelică
Mișcare/curent literar	simbolism[*]
Operă de debut	Plumb
Influențe[ascunde] Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine, Alexandru Macedonski
Membru post-mortem al Academiei Române

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

v • d • m

Agatha Grigorescu-Bacovia, Bacovia (viața poetului), București, Editura pentru Literatură, 1962.În 1928 se căsătorește cu Agatha Grigorescu și se stabilește la București, unde soția sa era profesoară. În 1929 retipărește volumele Plumb și Scântei galbene sub titlul Poezii, la Editura Ancora. Reapare sub conducerea sa revista Orizonturi noi. În 1930 este numit referent la Direcția Educației Poporului. Îi apare volumul Cu voi.... Din noiembrie 1930 până în octombrie 1933, locuiește în Bacău, fără serviciu. În 1931 i se naște unicul fiu, Gabriel, iar în 1932 Societatea Scriitorilor îi aprobă o pensie lunară de 1000 lei.
Din 1933 se stabilește cu familia în capitală, unde rămâne până la sfârșitul vieții. În 1934 i se tipărește volumul antologic Poezii. În 1936 publică volumul Comedii în fond. În 1940 i se majorează pensia acordată de S.S.R la 2000 lei lunar. Se înființează Casa de pensii a scriitorilor, de unde obține o pensie de 10.000 lei lunar. În 1944 apare volumul intitulat Opere, care reunește toate scrierile sale publicate anterior.
După război[modificare | modificare sursă]

În 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor și Petrolului. Este editat în 1946 volumul Stanțe burgheze, pentru care va fi criticat de autoritățile comuniste. Este pus la index, dar la mijlocul anilor '50 este repus în circulație. E sărbătorit ulterior de Ministerul Artelor, care-l și angajează. În 1956 i se publică volumul Poezii. Moare în ziua de 22 mai 1957 în locuința sa din București (cart. Giurgiului).
Opera[modificare | modificare sursă]

Muzeul Bacovia din Bacău

Despre George Bacovia s-a spus inițial că e un poet simbolist, dar criticii au remarcat ulterior că își depășește epoca, aparținând poeziei române moderne. Dacă în primul său volum, Plumb, publicat în 1916, imediat după ce carnagiul din primul război mondial, se dezlănțuise, influența poeziei simboliste era foarte vizibilă, abia din volumele următoare, în Scântei galbene sau Comedii în fond, Bacovia descoperă rețeta poeziei moderne, apropiată de proza poetică. Criticii interbelici au văzut în Bacovia un neosimbolist (George Călinescu) sau "o bisericuță dintr-un lemn" (E. Lovinescu), un poet cu o materie poetică insuficientă. Abia după cel de-al doilea război mondial, poezia sa este afiliată curentelor de gândire mai noi, fiind pusă în paralel cu teatrul absurdului (M. Petroveanu), cu anumite curente ale modernismuluipoetic, cu suprarealismul, dicteul


automat, imagismul sau chiar expresionismul dar și cu școli filozofice cum ar fi existențialismul (Ion Caraion) etc.
Volume antume[modificare | modificare sursă]

• Plumb, București, 1916
• Scîntei galbene, Bacău, 1926
• Bucăți de noapte, București, 1926
• Poezii, București, 1929
• Cu voi..., București, 1930
• Poezii, prefață de Adrian Maniu, București, 1934
• Comedii în fond, București, 1936
• Opere, București, 1944
• Stanțe burgheze, București, 1946
• Poezii, București, 1956 (ediție revăzută și adăugită de autor, 1957)

Ediții postume (selectiv)[modificare | modificare sursă]

• Gaudeamus. Versuri. Versi. Ediție bilingvă româno-italiană, Di Felice Editore, 2015
• Plumb. Versuri. Piombo. Versi. Antologie bilingvă româno-italiană, selecție, traducere, biobibliografie și eseu critic de Geo Vasile. Roma, Fermenti Editrice, 2008.
• Cu voi. Con voi. Florilegiu româno-italian, selecție, traducere, biobibliografie și postfață de Geo Vasile, București, Editura Ideea Europeană, 2007.
• Lacustră, ediție bibliofilă alcătuită de Mircea Coloșenco, București, Muzeul Literaturii Române, 2001.
• Opere, prefață, antologie, note, bibliografie de Mihail Petroveanu, text stabilit, variante de Cornelia Botez, București, Editura Minerva, 1978.
• Opere, ediție de Mihail Petroveanu și Cornelia Botez, București, Editura Fundației Culturale Române, 1994.
• Opere, ediție alcătuită de Mircea Coloșenco, București, Editura Univers Enciclopedic, 2001.
• Opere, București, Editura Semne, 2006.
• Plumb. Versuri și proză, prefață de Nicolae Manolescu, București, Editura pentru Literatură, 1965.
• Plumb / Plomo, ediție bilingvă româno-spaniolă, București, Editura Minerva, 1974.
• Plumb / Lead, ediție bilingvă româno-engleză, București, Editura Minerva, 1980.
• Plumb, Iași, Editura Junimea, 1982.
• Plumb, Timișoara, Editura Helicon, 1994 (reed. 1996).
• Plumb, Iași, Institutul European, 1997.
• Plumb (poezii, proză), București. Editura Albatros, 1998.
• Plumb / Plomb, ediție bilingvă româno-franceză, Pitești, Editura Paralela 45, 1998 (reed. 2004).
• Plumb, ediție îngrijită, postfață, tabel cronologic, aprecieri critice de Elisabeta Lăsconi, București, Editura Gramar, 2001 (reed. 2004, 2007).
• Plumb, București & Cnișinău, Litera Internațional , 2001.
• Plumb, București, Editura Humanitas, 2007.
• Plumb de iarnă / Lead of winter, ediție bilingvă româno-engleză, Norcross, Ga., Criterion, 2002.
• Poemă în oglindă / Poème dans le miroir, ediție bilingvă româno-franceză, Cluj, Editura Dacia, 1988.
• Poeme alese / Poemi scelti, ediție bilingvă româno-italiană, București Editura Fundației Culturale Române, 2002.
• Poezii, ediție îngrijită și repere istorico-literare de Cornelia Botez, București, Editura Minerva, 1980.
• Poezii, Galați, Editura Porto-Franco, 1991.
• Poezii, București, Editura Universal Dalsi, 2001.
• Poezii / Versek, ediție bilingvă româno-maghiară, București, Editura Gramar, 2003.
• Poezii . Proză, postfață și bibliografie de Ion Bogdan Lefter, București, Editura Minerva, 1983 (reed. 1987).
• Proză, București, Editura Minerva, 1980.
• Rar, poeme rostite la radio, București, Casa Radio, 2005.
• Scrieri alese, prefață de Ov. S. Crohmălniceanu, București, Editura pentru Literatură, 1961.
• Stanțe burgheze, cu 32 de desene inedite ale autorului și câteva ciorne, Bacău, Look Design, 2000.
• Versuri, București, Editura Saeculum, 1996.
• Versuri și proză, ediție îngrijită, tabel cronologic, note, repere critice și bibliografie de Ion Nistor, prefață de Mircea Anghelescu, București, Editura Albatros, 1985 (reed. 1987, 1990).
• Versuri și proză, București, Editura Eminescu, 1987.
• Blei und andere Gedichte. Dionysos, Boppard, ins Deutsche: Christian W. Schenk, 2018, ISBN 978-1-9807-2919-8.

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

• În 1923 a fost premiat de Ministerul Artelor pentru volumul Plumb.
• În 1925 primește premiul pentru poezie al Societăți Scriitorilor Români, ex aequo împreună cu Lucian Blaga
• În 1934 Premiul Național de poezie este acordat lui George Bacovia și lui Tudor Arghezi

Note[modificare | modificare sursă]

• ^ ^{a b c d e f} Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)
• ^ ^{a b} Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
• ^ ^{a b} SNAC, accesat în 9 octombrie 2017
• ^ ^{a b} „George Bacovia”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 31 decembrie 2014
• ^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015

Bibliografie critică selectivă[modificare | modificare sursă]

La Wikisursă există texte originale legate de George Bacovia

• Mihail Petroveanu, George Bacovia, București, Editura pentru Literatură, 1969.
• Gheorghe Grigurcu, Bacovia, un antisentimental, București, Editura Albatros, 1974.
• Ion Caraion, Bacovia. Sfârșitul continuu, București, Editura Eminescu, 1975; ediția a II-a, București, Editura Cartea Românească, 1979.
• Dinu Flamând, Introducere în opera lui G. Bacovia, București, Editura Minerva, 1979.
• Daniel Dimitriu, Bacovia, Iași, Editura Junimea, 1981.
• Alexandra Indrieș, Alternative bacoviene, București, Editura Minerva, 1984.
• Mircea Scarlat, George Bacovia - nuanțări, București, Editura Cartea Românească, 1987.
• Vasile Fanache, Bacovia. Pitești, Editura Paralela 45, 2001.
• Constantin Trandafir, Poezia lui Bacovia, București, Saeculum, 2001.
• Mihai Cimpoi, Secolul Bacovia, București, Editura Fundației Culturale Ideea Europeană, 2005.
• Dicționarul scriitorilor români, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, A-C, București, Editura Fundației Culturale Române, 1995.
• Dicționarul esențial al scriitorilor români, București, Editura Albatros, 2000.
• Dicționarul general al literaturii române, coordonator general Eugen Simion, A-B, București, Editura Univers Enciclopedic, 2004.

[latan.elena]

george bacovia plumbagatha bacoviascântei galbene
george bacovia citategeorge bacovia simbolismgeorge bacovia cărți








George Bacovia - curiozități (esențiale) | Ziarul Metropolis


https://www.ziarulmetropolis.ro/george-bacovia-curiozitati-esentiale/





4 sept. 2018 - George Bacovia, cel mai important poet simbolist român, a terminat liceul la 22 de ani, a publicat prima carte la 35 de ani, iar verbele sale ...




George Bacovia - Poezii - Romanian Voice


www.romanianvoice.com/poezii/poeti/bacovia.php





Romanian Poetry - George Bacovia - Poezii Românesti.‎Alb · ‎Plumb · ‎Decembre · ‎Amurg





George Bacovia - Poezii


poetii-nostri.ro/george-bacovia-autor-7/





George Bacovia (n. 17 septembrie 1881, Bacău – d. 22 mai 1957, București) a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul ...




George Bacovia (George Vasiliu), biografie - Istoria.md


istoria.md/articol/537/George_Bacovia__George_Vasiliu_,_biografie





George Bacovia ( n. 4/17 septembrie 1881, Bacău - d. 22 mai 1957, Bucureşti) a fost un scriitor român format la şcoala simbolismului literar francez. Numele său ...




George Bacovia și povestea sa de viață | Gândurile dintre pagini


https://www.ganduriledintrepagini.com/george-bacovia-si-povestea-sa-de-viata-2/





24 mar. 2018 - George Bacovia și povestea sa de viață. „Nu mă plictisesc și nu mă neliniștesc în singurătate... Unii din prietenii mei îmi spun că sunt ...




PORTRET: George Bacovia, cel mai important poet simbolist român ...


www.rador.ro › Documentar





4 sept. 2018 - Marţi, 4 septembrie, se împlinesc 137 de ani de la naşterea lui George Bacovia, cel mai important poet simbolist român. Stilul său original ...



Autor:George Bacovia - Wikisource


https://ro.wikisource.org/wiki/Autor:George_Bacovia





6 sept. 2017 - Opera acestui autor intră sub incidența drepturilor de autor. Ea va putea fi publicată începând cu 1 ianuarie 2028.




George Bacovia (GeorgeBacovia) : Poezie, Proză, Biografie ...


www.poezie.ro/index.php/author/0002123/George_Bacovia





Biografie George Bacovia George Bacovia ( n. 4/17 septembrie 1881, Bacău - m. 22 mai 1957, București) a fost un poet simbolist român. Scrierea sa poetică a ...




George Bacovia - carti - Libris


https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=George+Bacovia





Cartile autorului George Bacovia sunt pe Libris.ro in stoc, la preturi mici. Transport gratuit in 24 de ore la comenzi de peste 30 de lei.













Anunțuri despre rezultatele filtrate

Este posibil ca unele rezultate să fi fost eliminate conform legislației privind protecția datelor din Europa. Aflați mai multe

Căutări referitoare la George Bacovia

george bacovia plumb
george bacovia poezii de dragoste
george bacovia poezii de toamna
george bacovia plumb comentariu

george bacovia educație
george bacovia citate
george bacovia cărți
george bacovia simbolism







Navigare în pagini

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

Înainte

[latan.elena]

Literatura de azi
17.12.2017

Singur, singur, singur…



Poetul George Bacovia la Râmnicu

SăratÎn toamna târzie a anului 1924 s-a oprit la Râmnicu Sărat poetul G. Bacovia. Părea nerăbdător să afle ştiri cu privire la reapariţia volumului Plumb încredinţat Tipografiei Poporului din localitate, din iniţiativa prietenului şi fostului coleg Grigore Tăbăcaru, a concetăţeanului N.Cristoveanu, cu concursul material al omului de cultură Matei Elian. Poeziile se aflau în șpalturi, gata pentru ultima corectură. Vestea sosirii, pe neaşteptate, a poetului care trecuse pe la tipografie fără să indice o adresă, ne-a uimit. L-am căutat prin cele câteva restaurante, dar l-am găsit târziu, în grădina publică, pe o bancă, sub un platan devastat de vânturile sfârşitului de toamnă. Atunci l-am cunoscut. Absent la toate din jur. Înfrigurat, într-un pardesiu negru, plăpând şi uscat, cu umerii ieşiţi în faţă, cu mâinile lăsate pe genunchi. Privindu-i ochii de un albastru bizar – singurul albastru în amiaza acea înnourată – ne-a părut ca un pustnic rătăcit printre oameni.

La insistenţele lui Matei Elian, primi cu greu să fie oaspete în casa din strada M. Eminescu, unde soţia amfitrionului – suflet deschis şi primitor – a destrămat norii de tristeţe care pătrunseseră odată cu Bacovia. La o cană de vin fiert în mirodenii orientale şi în faţa cărţilor rare, cu autografe de Victor Hugo, Emile Zola, Balzac, Baudelaire, Rimbaud, Verlaine, Rodenbach, Anatole France, oaspetele a ieşit din izolarea maladivă. Cercetă rafturile, înalte până în tavan, după care se aşeză la birou, să cerceteze șpalturile sosite de la editură. Vinul de Răduceşti l-a dispus întrucâtva pe poet, care primi să citească, la rugămintea amfitrioanei, câteva poezii din volumul Scântei galbene, pregătit pentru tipar.

Odaia mea mă înspăimântă…
Aici n-ar sta nici o iubită,
Prin noapte, toamna despletită,
În mii de fluiere cântă.

Fără gesturi, fără un ton declamator, fără o grimasă, de o naturaleţe şi o simplitate dureroase, lectura curgea monoton, sfâşietor de monoton, în toamna rece care ne bătea cu ramurile negre ale glicinelor la ferestre:

Afară, o vreme de plumb
Şi vântul împrăştie ploaia,
Tomnatice frunze prin târg
Aleargă pe drumuri cu droaia
Un bolnav poet, atacat,
Aşteaptă tuşind pe la geamuri
– O fată, prin gratii, plângând,
Se uită ca luna prin ramuri.

Bacovia – citindu-şi versurile – târa înaintea ochilor noştri realitatea crudă şi lugubră în care trăiam cu toţii, fără ca mulţi dintre noi s-o întrezărim ca el. Nimic nu era fals. În birou ne apăsa o atmosferă sumbră, dezolantă, care se aşternea ca o pâclă pe sufletele noastre. Când am ieşit din casă era noapte şi ultimele frunze cădeau în parc şi pe străzile pustii. Am încercat să-l conducem până la gară, dar ne-a refuzat categoric:

– Lăsaţi-mă singur… mă simt bine ştiind că nu vă pierdeţi vremea cu mine… E aşa de bine să rămân cu mine… numai cu mine…

Pierdut mă duc şi eu, cu braţele întinse
Plângând,
Şi fredonând,
Gândindu-mă la mine.

Ne-am întors de pe bulevard prin grădina publică. Toamna scârţâia prin copacii desfrunziţi, un vaiet se auzea departe, un croncănit negru de corbi trecea deasupra noastră, delir pretutindeni, încât am tresărit înfioraţi. Eram furaţi de peisajul halucinant bacovian, pe când poetul însângerat… era departe:

Singur, singur, singur.
Într-un han, departe
–Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur…

18 octombrie 1970

Din volumul „Restituiri boeme“ de Octavian Moșescu* (Editura Tracus Arte, 2017)(text ales și redactat de Odilia Roșianu)

*Octavian Moșescu, ultimul preşedinte al Societăţii studenţilor români de la Viena, România Jună, a fost ales de Regina Maria pentru a îndeplini funcția primar al Balcicului.

sursa https://www.literaturadeazi.ro/rubri...NHOF1iXVO7V2aM