Vasile Astărăstoae
Publicat de octombrie 6, 2023
Vă place muzica?
Este o întrebare retorică. Nu am cunoscut nicio persoană căreia să nu-i placă muzica. Nu același gen de muzică, dar aceasta este o percepție individuală și trebuie să acceptăm preferințele fiecăruia. Eu ascult orice gen de muzică și nu am ifosele celor care condamnă în public o anumită muzică pentru ca apoi să o „savureze” în privat. Așa că, am să vă prezint o muzică pe care o ascult cu plăcere pentru ca, în final, să pun întrebarea corectă: Vă place muzica pe care o promovez?
Sper să primesc răspunsul după 30 – 40 de audiții. Astăzi, încep cu patru audiții.
1. Ennio Morricone-Gabriel’s Oboe (The Mission
Ennio Morricone (1928 – 2020) compozitor, trompetist, pianist și dirijor italian, a compus muzica pentru mai mult de 500 de filme și seriale dintre care 30 erau filme western (The Good, The Bad and the Ugly și Once Upon A Time In The West etc. ). În 2007, a primit premiul de onoare pentru întreaga carieră al Academiei Americane de Film.
Gabriel’s Oboe este tema principală pentru filmul britanic The Mission (Misiunea), regizat de Roland Joffé cu Robert de Niro, Jeremy Irons și Liam Neeson. Filmul prezintă experiențele unui misionar iezuit în America de Sud din secolul al XVIII-lea.
Gabriel’s Oboe este considerată „o muzică de neuitat” și din 1986 și până azi a fost aranjată și interpretată de numerosi artiști precum Yo-Yo Ma, Holly Gornik, Brynjar Hoff, Sarah Brightman (sub numele „Nella Fantasia”), Hayley Westenra (în albumul ei Paradiso) etc.
2. George Frideric Händel- Zadok the Priest
George Frideric Händel (1685 – 1759), compozitor britanic (unul dintre cei mai mari compozitori ai epocii sale), este cunoscut pentru oratoriile, imnurile, concertele grossi și concertele pentru orgă. Muzica lui Händel formează unul dintre vârfurile stilului baroc. A creat genurile de oratoriu englezesc și concert pentru orgă și a introdus un nou stil în muzica bisericească engleză.
Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Händel, Zadok the Priest, a fost compusă pentru încoronarea regelui George al II-lea în 1727 și de atunci a fost cântată la încoronarea fiecărui monarh britanic.
Textul este inspirat din relatarea biblică despre ungerea lui Solomon de către preotul Zadok (1 Regi 1:34-45).
Textul: Preotul Zadoc și profetul Natan l-au uns rege pe Solomon./ Și tot poporul s-a bucurat și a zis:/ Dumnezeu să-l salveze pe Rege! Trăiască Regele!/ Dumnezeu să-l salveze pe Rege!/ Regele să trăiască pentru totdeauna. Amin. Aleluia.
3. Yakov Prigozhy / Leonid Grave -Ночь светла / Noapte strălucitoare
Romanța „Ночь светла”/ Noapte strălucitoare a fost publicată pentru prima dată în 1885 în „Аккорде”, un supliment muzical al revistei săptămânale „Радуга” cu titlul „Вспомни ты обо мне”/ Amintește-ți de mine și subtitlul „Vals. Cântat de țiganii moscoviți”. Autorul era compozitorul, acompanitorul și dirijorul Yakov Prigozhy (1840 – 1920), creatorul multor aranjamente de cântece populare și țiganești, care a cântat la restaurantul din Moscova „Yar” și a condus coruri țiganești. Autorul versurilor, ascuns sub inițialele „L. G.”, a fost poetul și traducătorul Leonid Grave (1839 – 1891). În edițiile muzicale ulterioare, poetul și compozitorul Mihail Yazykov (1847 – 1919) și compozitorul Mihail Șișkin (1851 – 1916) au fost indicați (în mod greșit) ca autori.
Textul: Noapte strălucitoare, luna strălucește liniștită peste râu,/ Și valul albastru strălucește argintiu/ Pădure întunecată… Acolo în tăcerea ramurilor de smarald/ Privighetoarea nu-și cântă cântecele ei sonore./ Flori albastre au înflorit sub lună,/ Ele trezesc vise în inima mea./ Zbor la tine în visele mele, îți repet numele,/ Iubito, prietenă tandră, sunt trist fără tine./ Dragă iubită, prietenă tandră, te iubesc ca înainte,/ În această noapte cu lună îmi amintesc de tine./ În această noapte cu luna pe o parte străină,/ Dragă iubită, prietenă tandră, amintește-ți de mine./ Dragă iubito, dragă prietenă, amintește-ți de mine!
4. Edward Elgar – Enigma Variations – Nimrod
Sir Edward William Elgar (1857 – 1934) este un compozitor englez, ale cărui lucrări au intrat în repertoriul concertelor clasice internaționale. Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără lucrări orchestrale, inclusiv Variațiunile Enigma (Enigma Variations) marșurile Pomp și Circumstance, concerte pentru vioară și violoncel și două simfonii. De asemenea, a compus lucrări corale, printre care Visul lui Gerontius (The Dream of Gerontius – 1900) – bazată pe un text romano-catolic, muzică de cameră și cântece. A fost numit Maestru al King’s Musick în 1924. Este considerat drept compozitorul britanic reprezentativ al generației sale.
Variațiunile Enigma au avut premiera la Londra în 1899 sub bagheta eminentului dirijor german Hans Richter și a fost apreciată pentru originalitate, farmec și măiestrie, devenind imediat populara în Marea Britanie și în străinătate.
sursa: ASTARASTOAE.WORDPRESS.COM
Neil Percival Young este un cântăreț și compozitor canadian. El a fost inclus în 1995 în
Rock and Roll Hall of Fame ca artist solo, iar în 1997 ca membru al formației Buffalo Springfield. Wikipedia
Ghosts On The Road
Momentan sunt 264 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 264 vizitatori)
Marcaje