"Mama a fost cel mai bun profesor al meu, un profesor plin de dragoste, compasiune şi lipsit de frică. Dacă dragostea este dulce ca o floare, atunci mama este acea dulce floare a iubirii."
Este muzician, cântăreț și compozitor american. Pseudonimul său se traduce drept „minune” – un apelativ care descrie geniul său muzical. Orb încă de la naștere, a reușit să se cunoască și să vadă lumea prin ochii muzicii. O porțiune dintr-o stradă din orașul Detroit îi poartă numele artistului despre care vorbim, astăzi, la rubrica „Personalitatea săptămânii”: Stevie Wonder, care împlinește astăzi 73 de ani.
Stevie Wonder, cu numele real, Stevland Hardaway Judkins, s-a născut cu șase săptămâni înainte de termen, pe data de 13 mai 1950, în orașul Saginaw, Michigan, SUA. I s-a aplicat o terapie cu oxigen la incubator, dar nivelul prea ridicat de oxigenare i-a provocat detașarea retinei, iar bebelușul Stevland, al treilea copil din cei șase ai familiei sale, a rămas orb.
Artistul nu a considerat însă niciodată un handicap faptul că era nevăzător. În copilărie se cățăra în copaci și mergea pe bicicletă. Și poate mai intens ca alți copii, era absorbit de muzică, petrecând ore întregi ascultând radio și mai târziu programele de la televizor. Ar fi bătut în oalele și tigăile din casă, atât de tare îl pasiona ritmul. La vârsta de nouă ani știa să cânte la bongo, la muzicuță, la chitară bas și la pian.
Tot în această perioadă a început să cânte la biserică când a atras atenția unuia dintre membrii formației Miracles care i-a făcut introducerea la casa de discuri Motown Records. Pentru fondatorul casei de discuri, Berry Gordy, puștiul cu muzicuța în mână era un miracol. I-a pus numele de „Little Stevie Wonder” și i-a plătit o școală privată pentru nevăzători. La nici 16 ani, având deja vocea schimbată, Stevie Wonder lansa hitul „Uptight”. Un an mai târziu apărea și „I was Made to Love Her”.
Anii ‘70 au reprezentat o decadă explozivă pentru el. Trei albume excepționale au fost lansate succesiv: „Talking Book” în 1972, „Innervisions” în 1973 și „Songs in the Key of Life” în 1976. Cântecele de pe aceste albume, „Superstition”, „Living for the City” sau „Isn’t She Lovely” au scris istoria muzicii. La vremea lansării sale, Stevie Wonder a fost în primul rând un exemplu pentru mulți artiști afro-americani care au învățat să aibă încredere în ei. Deși Wonder era de culoare și provenea dintr-o familie săracă, muzicieni albi precum John Lennon, Eric Clapton sau Barbara Streisand considerau o onoare să lucreze cu el și să-i interpreteze compozițiile.
Stevie Wonder a fost dintotdeauna un susținător al drepturilor civile și a protestat față de aparthei. „Living for the City” de exemplu, a fost adresat afro-americanilor săraci, lipsiți de oportunități. Stevie Wonder nu era preocupat numai de nedreptatea socială și de discriminare. Interesat cu adevărat de o varietate de subiecte, el era mereu condus de dorința de a transforma viața și unicitatea ei în sunete și ritmuri. Un argument în acest sens este albumul dublu pe care l-a compus pentru documentarul „The Secret Life of Plants”, în 1979, în care a creat o coloană sonoră pentru natură, pe care el însuși nu a putut să o vadă niciodată. În 1985, când a primit premiul Oscar pentru cântecul „I Just Called to Say I Love You”, cuprins pe coloana sonoră a filmului „The Woman in Red”, i-a dedicat acest premiu lui Nelson Mandela.
În anii ’80 au urmat alte trei albume, însă nu au cunoscut nici pe departe succesul celor din anii ’70. Atunci Stevie Wonder a decis să ia o pauză mai lungă, dar nu înainte de a cânta în duet cu Michael Jackson single-ul „Just Good Friends”. A compus apoi coloana sonoră a filmului lui Spike Lee, „Jungle fever” din 1991. A petrecut opt ani creând următorul album solo, „Conversation Peace”, cel ce a purtat numărul 22 și a fost lansat în 1995. Iar apoi distanța de timp dintre albume s-a adâncit și mai mult, „A time to Love” fiind lansat abia în 2005.
Stevie Wonder apare și azi ocazional la anumite decernări de premii și prin muzică le aduce omagiu altor muzicieni precum Michael Jackson, Aretha Franklyn sau Bill Withers. Chiar și în timpul crizei de coronavirus, Stevie Wonder a rămas activ pe scena virtuală. „În timpul unor vremuri grele ca acestea, trebuie să ne bazăm unul pe altul pentru ajutor”, spunea Stevie Wonder în debutul concertului său din propria casă.
sursa:https://radiomoldova.md/p/12350/pers...3-a-aniversare
Momentan sunt 57 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 57 vizitatori)
Marcaje