Radio România
Sâmbătă, 2 octombrie, se împlinesc 82 de ani de la nașterea lui Dan Spătaru, un simbol al muzicii ușoare românești.
Dan Spătaru s-a născut la 2 octombrie 1939, în Aliman, județul Constanța.
Artistul era student când a început să cânte la Casa de Cultură a Studenților ”Grigore Preoteasa” din București, în anul 1962, interpetând preponderend piese în italiană, la modă atunci. A fost remarcat de compozitoarea și profesoara de canto Camelia Dăscălescu, care l-a ajutat să-și îmbunătățească tehnica vocală dar și să stabilească primele contacte importante în industria muzicală. Redactor muzical la Casa de discuri Electrecord din București și îndrumător artistic și dirijor la Casa de Cultură a Studenților ”Grigore Preoteasa” din București, Camelia Dăscălescu a fost omul potrivit la locul potrivit pentru Dan Spătaru.
Dan Spătaru s-a lansat în muzica românească în 1966, la Festivalul „Mamaia”, unde a fost remarcat imediat de toată lumea. A cucerit Premiul de Popularitate, cu melodia „Trecea fanfara militară”, dar si premiul I la interpretare, alături de Dorin Anastasiu, cu șlagărul „Te-așteaptă un om”.
O întâlnire la o terasă cu Temistocle Popa este cea care i-a marcat viața artistului și i-a adus multe compoziții devenite șlagăre.
Printre piesele de mare succes lansate de Dan Spătaru se numără și „Țărăncuță, țărăncuță”, „Nici o lacrimă”, „Nu-ți șade bine când plângi”, „Nu m-am gândit la despărțire”, „Oare, oare, îți pare rău”, „În rândul patru” și „Drumurile noastre”.
În octombie 2014, trupa BZN a înregistrat un cover după ”Drumurile noastre”, devenit viral.
„Veneam de la aeroport şi în taxi am auzit pentru prima oară melodia «Drumurile noastre». Ne-am privit şi ne-am spus «Ce cântec minunat». Aşadar, l-am întrebat pe şoferul de taxi cum se numeşte cântăreţul şi ne-a spus: Dan Spătaru, cel mai cunoscut cântăreţ şi actor din România. Am continuat căutările, am vrut să ştim din ce perioadă era cântecul şi ne-am dorit să cântăm acea melodie. (…) Am vorbit cu doamna Spătaru, ea era un «mic» fan al nostru, şi i-am spus că am vrea să facem această melodie ca un tribut pentru Dan Spătaru”, a precizat Jan Keizer, membru trupei BZN.
Pe 8 septembrie 2004, la ora 7.00, Dan Spătaru a încetat din viață, in urma unui stop cardiac, în locuința sa din București, la numai 64 de ani.
DAN SPATARU YOUTUBE
https://www.youtube.com/results?sear...ry=Dan+Spataru
Momentan sunt 199 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 199 vizitatori)
Marcaje