Istoria celului mai cunoscut cântec de Crăciun. ”Silent Night” împlineşte 201 ani
Un cântec care a făcut pur şi simplu istorie, ''Silent Night”, împlineşte 20 secole. Origina sa e în Austria, acolo unde a fost scrisă mai întâi poezia cu acelaşi titlu, autor fiind preotul Joseph Mohr.
"Acesta era prieten cu Franz Xavier Gruber, cântăreţ la orgă. Cel din urmă preia versurile şi le pune pe note muzicale. Astfel se naşte una dintre cele mai fredonate melodii de Crăciun, în întreaga lume.Cele povestite anterior se petrec începând din 1816. Versurile scrise, apoi puse pe note muzicale. Însă, conform documentelor istorice, melodia a fost pentru prima oară cântată în 1818, în localitatea montană Oberndorf, apropiată de Salzurg. Mai precis, în biserica Sfântul Nicholas. Denumirea de origine a melodiei a fost ''Stille Nacht''.''În 24 decembrie 1818, preotul coslujitor Joseph Mohr, proaspăt sosit la biserica St. Nicholas din Oberndorf, i-a dat organistului Franz Gruber (care era la acea vreme şi profesor la şcoala din Arnsdorf) o poezie, cu rugămintea de a compune o melodie pentru două voci solo care să cânte cu un cor, acompaniaţi de o chitară'', iată ce notează Franz Xaver Gruber, în data de 30 decembrie 1854, aceste cuvinte fiind scrise în "Authentic Account of the Origin of the Christmas Carol 'Silent Night, Holy Night!'', aşa cum sunt citate azi de site-ului www.stillenacht.at, potrivit Agerpres.În timp, cântecul a fost răspândit în întreaga lume, în peste 300 de versiuni, iar versurile traduse în 140 de limbi. Bing Crosby înregistrează melodia, considerată şi azi în top trei al celor mai bine vândute cântecce din istorie.
(Autor text - VasileAndrei)
Momentan sunt 41 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 41 vizitatori)
Marcaje