RADU GYR – POETUL INCHISORILOR, POETUL
“DURERILOR SFINTE”: “Poezia lui era pentru noi haina si hrana, apa si caldura”
2 martie 1905 – 29 aprilie 1975
“În Aiud, Radu Gyr L-a adus pe Iisus în celulă”
Cantec de leagan
Dormi copilul mamii, nani, nani,
a plecat si ultimul lastun.
Ruginira plopii si tufanii
si din temnita ce-i surpa anii
nu s-a mai intors taticul bun.
Dormi copilul mamii, toamna plange
dezgolindu-si umarul ranit.
Cade frunza, cade si se frange,
orice frunza-i lacrima de sange
si taticul nu a mai venit.
Nani, nani, maini de crin plapande,
La ferestra pasari plang si ploi.
Lupii beznelor ranjesc la pande,
Tara-i toata temnite flamande
si taticu-i dus de langa noi.
Nani, nani, tata nu mai vine,
maica sta cu sufletul rapus.
Cine sa-ti mai spuie basmul, cine
sa-ti sarute pleoapele senine?
Maica plange si taticu-i dus.
L-au svarlit in temnita dusmanii
pentru sfanta-i lege din strabuni.
Or sa-i ninga peste tample anii,
sa cresti mare, puiul mamii, nani,
Neamul si parintii sa-ti razbuni.
Doctor în Litere, conferenţiar universitar, cu o activitate literară variată, Radu Gyr (1905-1975) a îmbrăţişat cu dăruire crezul generaţiei sale, pentru care a şi fost condamnat la 12 ani de închisoare.
Trimis pe front pentru “reabilitare”, la întoarcerea în ţară e închis din nou. In 1956 este eliberat – se pare că la intervenţia preşedintelui Indiei, rugat în acest sens de Eliade – dar nu pentru multă vreme. In 1958 este arestat din nou şi condamnat la moarte pentru poezia “Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, socotită a fi “manifest revoluţionar”. Pedeapsa i se comută în muncă silnică pe viaţă. Este dus la Aiud, unde cu slove de gând (căci hârtia şi creionul nu existau, iar scrisul cu pai pe bocancul prăfuit era o crimă aspru pedepsită) a făurit mii de versuri – hrană, haină şi căldură pentru deţinuţii flămânzi, goi şi îngheţaţi. (…)
***
Voi n-ati fost cu noi în celule
Voi n-ati fost cu noi în celule
să stiti ce e viata de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,
voi nu stiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de catuse la glezne.
Voi n-ati plans în palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ai dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.
In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n-ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harpele vietii.
Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartie osul când frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde
să spuneti aproapelui vostru.
Voi nu stiti în crunta-nchisoare
cum minte speranta si visul,
când usile grele se-nchid în zavoare,
si-n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.
Ati stat la ospete-ncarcate
gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.
Asa sunteti toti cei ce credeti
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alături ne treceti,
când noi cu obrajii ca pamantul de vineti,
gustam din osanda si spaima.
Când portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde să urle,
când lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate,
voi nu stiti ce-nseamna-nvierea din moarte,
căci n-ati fost cu noi în celule.
*
Îndemn la luptă
Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care să lupte nu mai vor.
Cat inima în piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
când te ridici cu-n steag, mai sus?
Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.
***
Ilie Tudor (tatal lui Tudor Gheorghe) despre Radu Gyr:
Pe lângă rugăciune, lumina poeziei lui Radu Gyr a fost liantul care a legat inimă de inimă, suflet de suflet, ca zalele lanţurilor care ne rodeau glez
nele. Versul lui se trăia. Era pentru noi haină şi hrană, apă şi căldură. O strofă – două ne luminau ziua, ne încălzeau noaptea, ne umpleau gamela. Eram bogati.
In vremea aceasta el, topit de foame, ros de boală, înconjurat de ură, scria. Scria în cap, în capul pleşuv înainte de vreme, izbit de pereţi, de frig, de mizerie. Memoria lui Radu Gyr? N-am termen de comparaţie. Fremăta celularul şi Zarca de ceea ce Dumnezeu îi dăruise din belşug: hrană pentru suflete strivite, hrană pentru minţi secătuite de lipsa de informaţie, de posibilitatea de a fi de folos.
Binecuvântatul calorifer era firul de telefon care lega celulă de celulă, om de om. Era un zumzet ca de stup. Scară la cer a fost ţeava caloriferului, pe care circula şuvoiul poetic ce întrema şi întărea speranţele obidiţilor veacului! Punte salvatoare peste prăpăstii, care a salvat vieti, a vindecat rani.
Cum să-ţi mai fie foame sau frig, când sub frunte se instala lumina:
Pe-o sprânceană de lumină,
Lângă-o lacrimă de rai,
Verdea culme carpatină
Rotunjeşte dulce plai…
Şi plecam pe vechile culmi carpatine, însoţiţi de Iancu Jianu, de ciobanii Mioriţei, de “clopotarul din stele”, de “iconarul de lângă rai” şi de mulţimea de eroi din baladele sale. Părăseam celula, fugeam din iad şi ne retrăgeam acolo sus, unde aripile sufletului se desfăşurau în voie, în libertate, în toată măreţia lor.
Aceasta a fost opera lui Radu Gyr pentru cei mai mulţi dintre noi. Pluteşte în ea duhul creştin, patriotismul neamului nostru spălat cu sânge, cu durere, cu râuri de lacrimi.
DANIELA SONTICA: Radu Gyr, “patriarhul nostru de la Aiud”
Simona Popa, fiica poetului, i-a povestit lui Paul Siladi într-un interviu din 2006:
“Tata a început periplul închisorilor devreme, după Rebeliune, el fiind în Mişcarea Legionară, de fiecare dată când era câte un accident erau ridicaţi, dar făcea câte o bucăţică de puşcărie, care adunate au făcut vreo doi-trei ani, dar procesul cel mare a fost în anul 1945 (…) Cea mai mare parte a pedepsei a făcut-o la Braşov, unde regimul era mai blând, până prin ’50. La Braşov noi l-am vizitat. Mie mi-au dat voie să merg chiar în închisoare, în celula în care era el. Avea voie să aibă creion şi hârtie, sunt multe poeme pe care le am de acolo, manuscrise pe care le-a scos, dar cu ştampila închisorii”.
Însă după ce a fost transferat la Aiud, condiţiile s-au înnăsprit şi n-au mai putut comunica. De data aceasta a fost condamnat la moarte pentru poezia “Manifest”, cunoscută de toată lumea însă cu titlul “Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”.
“SĂ-L AVEM PE DUMNEZEU ÎN NOI”
Radu Gyr a îndurat suferinţele ca un om integru, deşi era foarte bolnav. Numai Dumnezeu ştie cum a suportat bătăile şi regimul de carceră în care alţii au murit, când el fusese operat de colaps renal, TBC pulmonar, avea o fragilitate vasculară, hepatită. Toate acestea fără a i se acorda asistenţă medicală. Era atât de slab, că pielea îi devenise solzoasă, atârnând groaznic. Toţi credeau că va muri, dar a supravieţuit.
Atanasie Berzescu, fost deţinut la Aiud, a mărturisit în cartea “Lacrimi şi sânge” cum l-a întâlnit pe Gyr:
“Am avut fericirea să-l întâlnesc în curtea penitenciarului chiar când mă aflam într-o stare de prăbuşire morală. A venit la mine, m-a luat părinteşte de după umeri şi mi-a zis: «Să nu uiţi că noi trebuie să credem cu tărie că vom ieşi afară. Să-l avem pe Dumnezeu în noi tot timpul». Am avut norocul să stau cu el mult timp. Simt şi azi cum, strângându-mă la pieptul lui, cu căldura sufletească de părinte, mă copleşea, mă fascina. El era patriarhul nostru şi comandantul nostru, al Aiudului întreg. Din gura lui am cules laude şi îndemn la rezistenţă. Îl păstrez în minte şi-n suflet până la moarte”.
Acelaşi fost coleg de detenţie a spus într-un interviu realizat de Cezarina Bărzoi şi Ionuţ Băiaş pentru Hotnews:
“În Aiud, Radu Gyr L-a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce şi L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci, spre îndumnezeirea omului. Îi ştiam cu toţii poeziile pe dinafară şi aşteptam cu nerăbdare următoarea creaţie care să ne bucure, să ne îmbărbăteze.
E greu de înţeles pentru omul modern de azi ce a însemnat atunci temniţa comunistă şi ce rol a avut poezia lui Gyr în acel context. Fără ea mulţi s-ar fi prăbuşit. Iată ce rol major poate avea poezia în viaţa omului”.
În rarele momente de mărturisire, după eliberarea din 1963, poetul i-a spus ginerelui său că a fost dus pe un ger îngrozitor la Aiud şi de acolo înapoi la Braşov. Era ger cumplit, dar el era dezbrăcat.
“Acolo, când a ajuns pe la 2 noaptea, ofiţerii de Securitate beţi au început să îl scuipe. În clipa aceea a vrut să moară şi a leşinat. S-a trezit a doua zi dimineaţă cu un gardian tânăr, care i-a spus: «Domnule profesor, v-am adus un borş cald»“.
A fost eliberat în ’63 şi a murit în ’75. Nu era vizitat decât de Crainic şi Crevedia, spune fiica poetului, el fiind foarte circumspect, nu vorbea cu prea multă lume. Poate de teamă, poate din cauza unor remuşcări.
Tot timpul a regretat că a dat mai departe poeziile sale şi că unii oameni au fost închişi sau a suferit în alt fel din partea autorităţilor, dar pe de altă parte, se ştie, scrierile lui au îmbărbătat pe atâţia care nu vedeau nici o lumină de nicăieri. Când a ieşit, şi-a transcris toate poemele scrise în gând în temniţă, memorate acolo şi de alţi deţinuţi. Fiica lui n-a fost închisă, cum au păţit alţi fii de deţinuţi, dar dată afară din facultate a fost. Şi ea, şi mama ei au avut de suferit, au trăit în mari lipsuri în acea perioadă.
Simona a fost primită în Corul Patriarhiei, iar prin susţinerea patriarhului Iustinian Marina nu a fost dată afară cum au sugerat securiştii. A avut în felul acesta o pâine asigurată. Despre tatăl său a mai spus că “atâta frig a îndurat încât el la 40 de grade era fericit”. După eliberare a fost urmărit pas cu pas, hărţuit până în ultima clipă. Securitatea i-a propus colabarea, dar a refuzat categoric, chiar dacă l-au ameninţat din nou cu închisoarea. Au recurs şi la o mârşăvie, semnând cu numele lui articole pe care el nu le-a scris niciodată.
CEI CARE NU RENUNŢĂ LA VIS
Mai trebuie ştiut că Radu Gyr s-a născut la Câmpulung Muscel, în 1905, tatăl său fiind actorul Coco Demetrescu, Gyr fiind pseudonimul pe care şi l-a luat poetul. Doctor în litere, Radu Gyr a fost conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, gazetar, colaborator la revistele culturale ale vremii. În perioada de guvernare legionară a fost director al teatrelor, înfiinţând şi un teatru pentru evrei.
A fost de mai multe ori laureat în 1926, 1927, 1928 şi 1939 al Societăţii Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură şi Academiei Române.
Deşi încă necunoscut ca poet de către generaţiile actuale, versurile lui Radu Gyr au fost cântate de Tudor Gheorghe într-un superb spectacol intitulat “Cu Iisus în celulă”. Ilie Tudor, tatăl artistului, a fost coleg de celulă cu Radu Gyr. Postum, i-au fost publicate 14 volume de poeme, monumentala sa operă fiind un continuu îndemn la credinţă şi păstrarea valorilor creştine ortodoxe în ciuda vicisitudinilor de orice fel. Sunt multe poeziile memorabile şi cu înţeles tainic sau care fac apel la partea cea mai sensibilă a inimii, dar poate definitorie pentru viaţa şi scrisul lui Radu Gyr este strofa aceasta:
“Înfrânt nu eşti atunci când sângeri/ nici ochii când în lacrimi ţi-s/ Adevăratele înfrângeri/ sunt renunţările la vis”.
Legaturi:
***
LA ANIVERSAREA LUI RADU GYR (1905-1975)
RADU GYR: „ÎNTOARCEREA DIN CRUCIADĂ”
Cuvinte fără acoperire
Radu Gyr – Balada iconarului de lângă rai
Mai mult: http://www.cuvantul-ortodox.ro/radu-...pa-si-caldura/
Răspunde cu citat
Marcaje