MERITA DISTRIBUITA! Povestea preotului care a dus 120 de copii la mare, cu ajutorul enoriaşilor şi al sponsorilor
Preotul Dan Damaschin din Iaşi a reuşit, cu ajutorul enoriaşilor şi al sponsorilor – unii din alte ţări, să adune fondurile necesare pentru a organiza o excursie la Marea Neagră pentru 120 de copii nevoiaşi. Minorii provin din familii foarte sărace şi cei mai mulţi văd pentru prima dată în viaţă marea. Copiii au fost selectaţi pentru a merge în vacanţă în funcţie de rezultatele la învăţătură.
Părintele Dan Damaschin i-a însoţit în tabără şi ne-a declarat că nu poate cuprinde în cuvinte fericirea copiilor care au văzut pentru prima dată marea. „Slavă Domnului, totul a ieşit aşa cum ne-am propus, poate chiar mai bine. Pot spune că este cel mai reuşit proiect de anul acesta. Nu ştiu cum să descriu starea lor de bucurie: aproape toţi copiii au văzut acum pentru prima dată marea, plaja, nisipul. Marea era ceva din cărţi sau de la televizor. Apoi, am mers cu toţi 120 la plajă, toţi la masă, de trei ori pe zi, ne-am jucat cu toţi. Am fost în staţiune, la desert, cu toţi 120, de trei ori pe zi. Pizza, îngheţată şi alte dulciuri. Eu sunt copleşit de emoţie după aceste zile şi le mulţumesc tuturor oamenilor care au donat bani şi au făcut posibilă această tabără”, a precizat Dan Damaschin, preot paroh la Biserica „Naşterea Domnului” de la Maternitatea „Cuza-Vodă” din Iaşi.
„Mama nu stă aşa bine cu banii“ Mihaela B., din Sârca, a primit cadou vacanţa la mare pentru rezultatele deosebite pe care le-a obţinut în fiecare an la şcoală. Elevă în clasa a X-a, la Liceul Pedagogic „Vasile Lupu“ din Iaşi, Mihaela a terminat fiecare an şcolar cu medii peste 9,00, clasa a IX-a reuşind să o încheie cu 9,76. Copila a povestit că învaţă pentru a răsplăti eforturile mamei rămasă singură după ce soţul a murit încă de când cei trei copii aveau sub 4 ani. „Mama mea nu stă aşa bine cu banii să-mi dea să merg la mare. Experienţa a fost intensă, aşa cum mi-am imaginat. Îmi doresc să primească şi alţi copii nevoiaşi această şansă, dacă se poate“, a povestit Mihaela. Preotul ieşean Dan Damaschin îşi propune ca, de acum înainte, să le ofere copiilor de care se îngrijeşte o excursie gratuită în fiecare vacanţă.
Citeste mai mult: adev.ro/osq66d
Persoanele interesate să sprijine proiectele părintelui Damaschin pot vizita site-ul Asociaţiei „Glasul Vieţii”, pe care voluntarii părintelui au înfiinţat-o pentru promovarea proiectelor, îl pot contacta la numărul de telefon 0744.798.610 sau îi pot scrie pe pagina personală de Facebook.
Marcaje