Mihaela Floricica a distribuit postarea publicată de Ioan Monahul.

8 ore













Ioan Monahul16 ore









ima gasire a capului, loc pe care l-am vizitat acum căteva zile și unde ne-am rugat cu lacrimi fierbinți, iar lipiti de adâncitura podelei ne-am inchinat și pe care l-am sarutat. Spre locul acesta unde s-a aflat capul Sfântului Ioan Înaintemergatorul, Sfântul meu ocrotitor, ne -a îndreptat o maicuta de la Biserica Ruseasca a Înalțarii Domnului. A fost un dar de la Sfantul Ioan care nu ne-a lasat să trecem prin aceel loc fara să-l vedem. Ocolo maicuta a obresvat ca nu ne închinam bine, ca o facem superficial, așa ca am primit smeriti o lectie care ne-a apropiat și mai mult de mica adâncitura din pardoseala capelei unde a stat capul pâna la prima aflare a sa, la Capela Sfântul Ioan Botezatorul de lânga Biserica ruseasca a Înaltarii Domnului de pe Muntele Maslinilor.
Potrivit tradiţiei, în acest loc, în secolul al IV-lea, pentru întâia dată a fost aflat capul Sfântului Ioan. Mai târziu, aici a fost ridicată mănăstirea armeană cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul. O cavitate în pardoseala capelei ar indica locul exact unde era ascuns cinstitul cap al Înaintemergătorului. Printre lucrurile de mare preţ care se păstrează în paraclis sunt și mozaicurile datând din secolele VI-VII.
Mozaicurile reprezintă păsări, peşti, un miel, fructe, voind să simbolizeze paradisul unde se găsesc sufletele celor morţi. Unul dintre mozaicuri poartă următoarea inscripţie în limba armeană: Acesta e mormântul fericitei Suzana, mama lui Artavan.
Din Sfanta Scriptura aflam ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei sale de nastere, a poruncit taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei.
Pentru ca se temea ca Botezatorul ar putea invia daca trupul ar fi fost ingropat alaturi de cap, Irod nu a dat ucenicilor decat trupul sfantului, care a fost ingropat in Sevastia. Capul a fost ingropat de Irodiada in curtea sa, la mare adancime.
Potrivit traditiei, Sfanta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap.
Dupa un timp, un proprietar bogat si slavit a crezut in Hristos, si lepadand pozitia sociala si toata desertaciunea acestei lumi, s-a facut monah luandu-si numele de Inochentie. Ca monah, el s-a salasluit chiar la locul unde se afla ingropat capul Botezatorului Ioan.
Dorind sa-si zideasca o chilie, el a sapat adanc si a descoperit un vas de pamant in care se afla un cap, ce prin descoperire dumnezeiasca a aflat ca este al lui Ioan Botezatorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaste, apoi le-a ingropat la loc acolo unde le-a gasit.
Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, când, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, in Siria, la un olar. In anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a asezat in biserica din aceasta cetate. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului.
In timpul luptei impotriva sfintelor icoane, capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de catre Sfantul Ignatie (860), in vremea imparatului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea din urma aflare a cinstitului cap.
Troparul Sfântului Ioan Botezătorul, la prăznuirea celei de a treia aflări a cinstitului său cap
Ca pe o dumnezeiască vistierie ascunsă în pământ, Hristos a descoperit capul tău nouă, Proorocule şi Înaintemergătorule; deci toţi adunându-ne întru aflarea lui, cu cântări de Dumnezeu grăitoare pe Mântuitorul lăudăm, Cel Ce ne mântuieşte pe noi din stricăciune cu rugăciunile tale.
Condacul Sfântului Ioan Botezătorul, la prăznuirea celei de a treia aflări a cinstitului său cap
Stâlpul cel luminos şi dumnezeiesc, care s-a arătat în lume, sfeşnicul cel mergător înaintea Soarelui, arătând în toate marginile lumii luminatul şi cinstitul său cap, sfinţeşte pe cei ce cu credinţă se închină lui, şi strigă: înţelepte Botezătorule al lui Hristos, miluieşte-ne pe noi pe toţi.
Potrivit Sfintei Scripturi si Traditiei Bisericii, Inaltarea la Cer a Domnului s-a petrecut pe Muntele Maslinilor.Iar anul acesta ziua hramului Inalțării Domnului, a coincis cu cea de a treia aflare a capului.
Pe langa Capela Inaltarii Domnului, asezamant situat pe locul de unde se crede ca Domnul S-a Inaltat la cer, un alt locas de cult inchinat aceluiasi eveniment biblic este Biserica Inaltarea Domnului, ce apartine Bisericii Ortodoxe Ruse.
Biserica ruseasca Inaltarea Domnului se gaseste in satul A-Tur de pe Muntele Maslinilor, servind drept catolicon (biserica principala) a unui asezamant monahal. Biserica este construita in stil neo-bizantin si este insotita de un turn clopotnita impunator, inalt de 64 m. Astfel, manastirea ruseasca a Inaltarii Domnului este usor de recunoscut de catre pelerini, datorita acestui turn ce poate fi vazut de la mari departari. Acest asezamant monahal a luat fiinta in a doua jumatate a secolului al XIX-lea prin efortul celor doi ctitori: Arhimandritul Antonin Kapustin si Egumenul Partenie. Parintele Antonin a fost cel care a cumparat teren pe varful Muntelui Maslinilor iar, in 1870, a construit biserica Inaltarii Domnului impreuna cu un turnul clopotnita. Simultan, au fost construite alte dependinte, au fost plantate gradini etc.
Cel care a intemeiat o obste monahala in acest loc a fost insa Parintele Partenie. Avand aceasta dorinta in inima, acesta a inceput sa slujeasca aici de doua ori pe saptamana. In scurt timp, Dumnezeu i-a randuit oameni care s-au aratat dornici sa urmeze viata monahala in acest asezamant. Astfel, incepnad cu anul 1906 Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a recunoscut in mod oficial manastirea. Un an mai tarziu, asezamantul numara 100 de vietuitoare. Noi cladiri au fost construite. Maicile au deschis tot acum doua ateliere, unul de pictat icoane si celalalt de broderie, care se pastreaza pana astazi.
In mod tragic, in 1909, parintele Partenie a fost ucis pe cand se afla in chilia sa. Nu au fost descoperite nici criminalul si nici motivul crimei.
In timpul Primului Razboi Mondial comunitatea monahala avea sa treaca prin grele incercari. Soldatii turci au fost cazati in cadrul asezamantului, preotii misionari impreuna cu zece maici, fiind trimisi in Egipt. Pentru maicile ramase aici programul liturgic a incetat. O alta problema intampinata a fost lipsa hranei.
Patriarhul Damian a incercat sa le sprijine pe maicile ramase in manastire, trimitandu-le regulat portii de hrana. De asemenea, acesta a stabilit ca maicile sa participe la slujbe la Galileea Mica. Maicile au primit sprijin si din partea consulului Italiei si, ulterior, a delegatului American.
Autoritatile turce au cerut insa ca in trei zile toate maicile ramase sa paraseasca asezamantul intrucat intentionau sa o transforme in spital militar. Datorita intervenitiei Patriarhului Damian, exilul maicilor a durat numai 17 zile. Intorcandu-se, maicile au gasit insa dezordine totala: crucile au fost indepartate, icoanele au fost necisntite, iar iconostasul a fost distrus.
Pe 20 noiembrie 1918, englezii au intrat in Ierusalim si cativa dintre soldati au stat in asezamant. Ei au ajutat maicile, in acele vremuri dificile, cu paine, ceai si zahar. Englezii, de asemenea, le-au ajutat financiar, oferindu-le acestora posibilitatea de a lucra la constructia drumului Ierihonului.
La inceputul anului 1919 s-au intors din Egipt si ceilalti membrii ai comunitatii. In luna iunie a aceluiasi an, biserica a fost redeschisa. Viata din manastirea a revenit, incetul cu incetul la normalitate.
In 1924, Mitropolitul Antonie a mijlocit inaintea Patriarhului de Ierusalim iar comunitatea ruseasca de pe Muntele Maslinilor a fost recunoscuta oficial ca asezamant monahal.
Frescele manastirii au fost pictate chiar de vietuitoarele din cadrul obstii. Manastirea pastreaza numeroase icoane deosebit de frumoase, precum si moaste ale sfintilor. Icoana Maicii Domnului "Grabnic Ascultatoare” este cunoscuta ca fiind facatoare de minuni. Sarbatoarea Inaltarii Domnului este celebrata anual, in mod solemn si strange pelerini din lumea intreaga.
O capela aflata in spatele bisericii principale este inchinata Sfantului Ioan Botezatorul. Potrivit traditiei capul sfantului a fost aflat in acest loc in secolul al IV-lea intr-o biserica armeneasca. Se pastreaza si in prezent mozaicul pavimantar initial sub care au fost descoperite sfintele moaste. O alta capela a manastirii se gaseste in trapeza si este inchinata Dreptului Filaret cel Milostiv. Slujbele sunt savarsite aici o data pe luna. Ziua hramului este 1 decembrie (14 decembrie). Terenul manastirii masoara aproximativ 54 000 de metri patrati si este inconjurat de un zid zid ce masoara de 1,5 km lungime. Manastirea Inaltarea Domnului detine si o mare livada de maslini ce asigura obstii necesarul de masline si ulei. In prezent, in acest asezamant monahal vietuiesc aproximativ 50 de maci, originare din tari precum Rusia, Arabia, Romania, Estonia, Australia si Germania.
Timp de 40 de zile, de la Invierea si pana la Inaltarea Sa la cer, Domnul Hristos a petrecut pe pamant cu ucenicii Sai, invatandu-i – si, prin ei, invatandu-ne si pe noi – cum sa dobandeasca Imparatia cerurilor, ale carei usi le deschiŹsese pentru intreg neamul omenesc. Si totusi, Imparatia cerurilor ne plictiseste! Trebuie sa ne luptam permanent cu pacatul care salasluieste in noi. Pentru Patimile si moartea Mantuitorului am primit iertarea pacatelor prin pocainta si harul Duhului Sfant, care ne intareste in lupta. Am primit mijloace pentru dobandirea virtutilor. Coase-ti vesmant de nunta din fapte bune, fara de care te poti pomeni in intunericul cel din afaŹra in loc sa fii primit la ospatul mantuirii. Aduna comori in inima ta: smerenia, nerautatea, rabdarea, curatia, dragostea etc. Atunci vei fi aflat pregatit. Prin Inaltarea Sa la cer, Domnul ne-a aratat calea inaltaŹrii noastre. El S-a pogorat pe pamant ca sa ne inalte la cer. Pregateste-te, straduindu-te sa te inalti la cer cu mintea, cu duhul, sa fii mai presus de cele pamantesti, sa nu fii impatiŹmit fata de ele! Sa ne inaltam la adevarata patrie! Calea spre ea este deschisa si libera, desi este dificila. Multi au ajuns in ea pe aceasta cale. Domnul S-a inaltat ca sa ni-L trimita pe Duhul Sfant Mangaietorul. Prin El, apostolii s-au umplut de daruri: de pace, de bucurie, de nepatimire fata de cele paŹmantesti si de dragoste pentru cele ceresti. Domnul a spus: „Merg sa va pregatesc voua loc.” La o parte cu toate desfaŹtarile lumii! Domnul ne pregateste noua loc! La Inaltarea Domnului se incheie Pastele, atunci ia sfarsit nevointa mantuirii, se incheie intreaga cale a intruparii lui Dumnezeu, de la nasterea pe pamant, de la Craciun, si toate pana la infaptuirea mantuirii neamului omenesc. Acest minunat praznic ne dezvaluie intreaga taina a Domnului si Dumnezeu-Omului Hristos. De ce a luat asupra Sa trup, de ce S-a intrupat, de ce a devenit om? A luat asupra-I trup pentru ca acest trup sa-l izbaveasca de pacat, de moarte, de diavol, si sa-l ridice, sa-l inalte mai presus de toate Cerurile si sa-l aseze pe insusi tronul Domnului Slavei (Marcu 16,19). Acesta este intreaga cale a Dumnezeului-Om, a Domnului Hristos, intreaga Sa cale in aceasta lume si in aceasta viata, pentru ca aceasta sa fie calea fiecaruia dintre noi, a fiecarui trup omenesc.
Si marele sfant praznic arata: Cat de lunga este calatoria trupului nostru in aceasta lume, de unde incepe si unde se termina. Incepem de la nasterea pe pamant, ca sa incheiem deasupra tuturor Cerurilor, deasupra ingerilor si Arhanghelilor, Heruvimilor si Serafimilor. Lucruri minunate se petrec cu omul, cu neamul omenesc, pentru aceea ca Dumnezeu a devenit om si a intrat in matca vietii noastre omenesti. Lucruri minunate si neobisnuite si miraculoase, se petrec de la Pasti pana in ziua de astazi, si in timpul intregii vieti a Mantuitorului pe pamant. In minunatele cantari la Înaltare se canta si se slaveste inaltarea trupului omenesc mai presus de toate Cerurile, mai presus de ingeri si Arhangheli. Se graieste in ele cum ingerii se minuneaza ca se intampla aceasta: de unde trupul, omul, sa fie deasupra noastra, a Heruvimilor si Serafimilor? Aceasta este maretia omului, maretia dumnezeiasca a omului!
De aceea a venit Domnul in aceasta lume, ca sa implineasca aceasta mare si negraita minune, ca sa arate ca omul este facut sa fie mai presus de ingeri, de Arhangheli, de Heruvimi, de Serafimi, sa fie deasupra lor cu trupul sau, cu intreaga sa fiinta. Si, intr-adevar, iata, Domnul Hristos astazi S-a inaltat mai presus de toate Cerurile si S-a asezat de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal (Marcu 16,19). Iar Preasfanta Sa Maica in acelasi fel S-a inaltat cu trupul si traieste in Ceruri, mai presus de toate lumile, mai bine spus mai presus de Heruvimi si Serafimi. Ei i se pleaca Heruvimii si Serafimii si o slavesc ca pe o faptura neasemuit mai mare si mai slavita decat ei. Aceasta este puterea, puterea dumnezeiasca care este data oamenilor, care este data fiecarui om.
Pe aceasta cale, de la intruparea Domnului Hristos pana la Inaltare, avem intreaga viata a Domnului Hristos. Nasterea Sa, Botezul la Iordan, Schimbarea la Fata pe Muntele Tabor, Golgota, Crucea, Moartea, Invierea, si apoi Inaltarea – ca praznic final, ca stralucire finala, ca o cununa a intregii nevointe a Mantuitorului si ca talcuire. Talcuire pentru ce Domnul a devenit om: ca pe om sa-l ridice si sa-l inalte deasupra tuturor Cerurilor. In aceasta consta, fratii si surorile mele, toata Evanghelia Domnului Hristos: ca noi toti, ca fiecare dintre noi sa ajunga sa traiasca ceea ce Domnul a aratat cu privire la Sine – ca se naste din Dumnezeu, ca se boteaza, ca-L primeste pe Domnul Hristos si ca Se rastigneste; ca se schimba la fata cu stralucire si cu lumina dumnezeiasca; ca patimeste pentru Domnul Hristos si pentru Adevarul Sau in aceasta lume; ca inviaza din toate mortile biruind orice moarte, orice pacat, caci fiecare pacat reprezinta moartea; si ca, prin toate acestea, se ridica si se inalta necontenit la Domnul Hristos.
El este cu adevarat, precum sta scris in Sfanta Evanghelie, Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul tuturor oamenilor, al fiecarui om (Apocalipsa 1, 8; 22, 13). In concluzie, prin aceasta, tu si eu suntem chemati sa cunoastem totdeauna, sa ajungem sa simtim necontenit, ca Domnul Hristos este Inceputul si Sfarsitul fiintei noastre, al intregii noastre fiinte, al vietii noastre. Prin El sa incepem, prin El sa incheiem toate. Si acest sfarsit este sfarsitul nesfarsit/ sfarsitul cel fara de sfarsit; acesta este capatul care nu are sfarsit. Caci devenind al lui Hristos, tu devii dumnezeiesc si nemuritor. Acesta este rostul Bisericii lui Hristos, acesta este telul fiecarui crestin, aceasta este calea lui, sensul lui – Dumnezeu-Omul Hristos. Si tu esti chemat sa devii dupa har dumnezeu-om. Sa-L traiesti pe Domnul Hristos ca pe tine insuti, sa ajungi sa-L traiesti neincetat ca pe tine insuti, ca El neincetat sa traiasca intru tine si sa rasune Evanghelia sfantului Apostol Pavel: Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste intru mine
De aceea Praznicul de astazi este mare, minunat, Praznicul care ne descopera intreaga taina a intruparii si inomenirii Domnului Hristos, taina fiecarui om, taina mea si a ta si a fiecaruia, a fiecarei fapturi omenesti. Iata, fiecare om este o fiinta dumnezeiasca. Fiecare om este chemat sa devina dumnezeu dupa har asa cum spun Sfintii Parinti.
„Omul este fiinta, spune Sfantul Vasile cel Mare, careia i s-a randuit sa devina dumnezeu.”
Fiinta careia i s-a randuit sa devina dumnezeu! Iata, aceasta esti tu, aceasta sunt eu! Ce menire nobila, ce vocatie! De aceea sunt atatea Sfinte Taine: si Sfanta Taina a Botezului, si Sfanta Împartasanie – ca sa ne daruiasca puterea si forta sa staruim pe aceasta cale si ca sa ne umplem de Domnul Hristos. De aceea sunt atatea minunate nevointe, atatea minunate sfinte virtuti, rugaciunea, credinta, dragostea, nadejdea, postul, blandetea, smerenia, ascultarea, bunatatea cea dumnezeiasca de la cea mai mare pana la cea mai mica, si de la cea mai mica pana la cea mai mare.
De aceea si noi sarbatorim in fiecare an aceste minunate zile de praznic: ca sa ajungem sa traim tot ceea ce a ajuns El sa traiasca, sa innoim in noi intreaga Sa viata, sa innoim in noi Evanghelia Sa, sa mergem dupa El necontenit invesmantandu-ne in puterea cea dintru inaltime, sa nu ne impiedicam si sa cadem si sa ne poticnim pe cale. Mergand dupa El, totdeauna de El fiind calauziti, bazandu-ne necontenit pe nemarginita Sa dragoste si iubire de oameni, nu trebuie sa ne infricosam. Fiecare dintre noi sa-I urmeze in mod liber, cu credinta neinfricata, rugandu-ne Lui in orice slabiciune a noastra: „Doamne, iarta-ma si ajuta-ma!”
Si El, Atotmilostiv si Bun, va alerga in ajutor, asa cum a alergat la nenumarati pacatosi si la cei care s-au pocait, incepand cu Zaheu vamesul si cu Maria Magdalena, cu pacatoasa, care cu parul capului ei a spalat sfintele Sale picioare si le-a udat cu lacrimile ei, si nenumarati alti pocaiti, si nenumarati alti drepti. Toti acestia merg dupa Domnul Hristos, toti acestia iau parte la mantuirea lor, fiind impreuna pururi cu toti Sfintii. Niciodata omul nu mai este singur, el este intotdeauna cu toti Sfintii, in fruntea carora sta Preasfanta Maica a Domnului, care impreuna cu toti Sfintii sa ne calauzeasca din lumea aceasta in cealalta lume, sa ne curateasca sufletele si trupurile, ca sa ne invrednicim si noi de Imparatia Cerurilor. Ca impreuna cu ea sa-L slavim pe minunatul ei Fiu, Cel iubitor de oameni, pe Domnul nostru Iisus Hristos, a Caruia este slava si cinstea acum si pururea si in vecii vecilor. Amin (postat pe fb de ioan monahul)









Îmi place