AUROREI
Iată, s-apropie lumina, cea mai albă lumină.
Trimisul radios s-a născut puternic de la-nceput,
noaptea a țîșnit din impulsul lui SAVITAR,
cedează acum culcuș AUROREI.
Briliantul a sosit alb-spumă cu soarele.
Neagra și-a părăsit culcușul în fața ei,
din același aluat una și alta într-o curgere nepieritoare,
cele două jumătăți ale nopții, trec alternînd culorile.
Bat același drum, cele două surori, fără limită,
urmează una alteia, instruite de zeu.
Nu se opresc, nu se grăbesc, sînt bine socotite.
noaptea și Aurora au aceeași inimă în forma diferită.
Călăuza strălucită a libertății a apărut,
ne-a deschis radioasă porțile.
Oscilează ființele, trezește avuția,
pe cei slabi de vedere îi face sa vadă departe, Aurora.
Astfel, cîntînd imperiul, gloria,
altul, onoarea; fiecare cu destinul propriu,
ca să se observe mai multe feluri de a fi.
Aurora a îmbrăcat toate ființele.
Această fiică a cerului i-a scos pe toți la vedere,
femeie tînără cu rochie strălucitoare,
tu, care domnești peste toate lucrurile pămîntului,
auroră luminoasă strălcește și azi!
Ea bate drumul forțelor aniversare,
în fața tuturor celor ce au să vină,
lucește, trezește la viață tot ce se mișcă,
iar pe cel mort, Aurora-l trezește din somn.
Auroră, tu care ai aprins focul,
cînd te-ai îmbrățișat în privirea soarelui,
sau cînd ai trezit oamenii pentru sacrificiu,
dobîndind în fața zeilor un merit strălucit.
În cît timp fi-va mijlocul drumului?
Între cele ce au strălucit și cele ce vor străluci?
Se alătură primelor, plină de regrete,
dar urmează pe altele care așteaptă.
Au trecut muritorii care trăira, să ridice Aurora de altădată.
Acum noi sîntem cei ce se lasă priviți
și iată, s-apropie acum,
cei ce vor vedea aurora viitoare.
Zdrobind pe haini, paznicii ordinului,
născuți din ordin, bogați în favoruri, procuratori de binefaceri,
fericite-n constrîgeri și purtînd invitația divină,
ridică-te, Auroră! Ești cea mai mîndră dintre toate!
Mereu pînă acum, zeița Aurora s-a trezit
și azi a părut generoasă.
Se va trezi și în zilele următoare,
fără bătrînețe, fără moarte, merge după destinul său.
Cu parura sa a strălucit porțile cerului,
a dezbrăcat negrul veșmînt,
trezind oamenii, vine AURORA,
în carul ei alb, cu cai roșii.
Aducînd cu sine spațiul dorit,
așează emblema ei vizibilă de departe.
Ultima dintre aurorele trecute, pune la cale
ceea ce nu mai luminează, dar ne-a redat splendoarea.
Ridicați-vă, suflul vieții e în voi.
Pier umbrele, a venit lumina,
a deschis drum ca soarele să urce,
străbatem locurile unde se prelungește viața.
Aceasta, prin zăbala vorbei celui care grăiește,
promite călăuză, aurorelor strălucitoare.
Luminează-ne calea, o, libertate,
odrăzlește sub noi, prunci zdraveni!
Pentru muritorii care-i onorează, se adună
vacile și toți eroii acestei aure,
fie să le atingă săgetătorul, dătătorul de cai,
cînd imnul libertății a zburat ca gîndul.
Muma zorilor, fața apelor,
emblema sacrificiului, înaltă auroră, fii splendoare,
fă cinste rugii noastre, înalță-te
,
slobozește nașterea oamenilor tu, cea care înalți totul!
Splendido, fericită răsplată,
ce aduci AURORELE care sacrifică și se exersează în obicei,
fie ca MITRA și VARUNA, să ne confere ca și ADYTI
și fluviul și cerul și pămîntul.
Răspunde cu citat
Marcaje