Interviu despre pictura din Bucureşti a Părintelui Arsenie Boca
Alexandru Valentin CRĂCIUN: Părintele Arsenie continuă să fie un personaj incomod. De ce continuă să fie incomod – nu mă întrebaţi, nu ştiu. Astea sunt reacţiile pe care eu le-am constatat pe teren. Ele oscilau aşa: de la teamă, suspiciune, până la refuz încăpăţânat, adică negare. Deci părintele este şi temut şi contestat în acelaşi timp. De confraţii dânsului vorbesc. Cum mi-am explicat eu chestia asta?.. Din ce-am mai citit despre biografia dânsului, pentru că n-am avut privilegiul să-l cunosc în viaţă, s-a păstrat mentalitatea comunistă foarte mult în Biserică, iar pe de altă parte, prigoana pe care dânsul a suportat-o în tăcere, renumele pe care l-a avut în timpul vieţii, de om căutat de foarte multă lume şi de om văzător cu duhul ş.a.m.d., sunt lucruri care au fost foarte incomode şi pe care Biserica încă nu şi le-a asumat. Dovadă: nu s-a întocmit un dosar de canonizare a părintelui deşi, cu prisosinţă…
Reporter: Merită. „Sfântul Ardealului”, aşa îi spunem noi. Nu ştiu dacă expresia e doar în ziarul nostru, sau, nu cred…A. V.: Eu sunt convins că există şi în Ardeal formula. În primul rând în Ardeal. Este formula lor. Este cinstit, este venerat chiar…„Sfântul Ardealului”A. V.: Subiectul cel mai repede de tratat este pictura de la Ateneu a părintelui Arsenie Boca, pe care eu n-am avut ocazia s-o aprofundez şi să o compar cu datele care există. Pictura de la Ateneu este realizată între anii 1935-1937, de către profesorul lui Arsenie Boca de la Belle-Arte, domnul Costin Petrescu. La acea vreme, Arsenie Boca, pe numele lui de student, Boca Zian, era elevul profesorului Costin Petrescu la Belle-Arte, şi după mărturia unor colegi – de pildă a lui Teodor Bodogae, părintele Arsenie Boca a pictat acolo, la Ateneul Român. În ce sens a pictat? Părintele Arsenie a făcut Artă decorativă…R.: Atunci nu era Artă murală? A. V.: Era şi pictură murală…R.: Dar dânsul a făcut Artă decorativă. A. V.: Da, asta a fost specializarea dânsului. Din anii ’30, de la Belle-Arte. Deşi, a avut cursuri de sculptură, de desen, de estetică…R.: A făcut secţia de „decorativă” în loc de cea de [pictură] murală.A. V.: Da. E interesant, eu am fost la Casa Memorială „Costin Petrescu”, am vorbit cu nepotul lui Costin Petrescu, care trăieşte şi e tot arhitect, mi se pare. Chiar Costin Petrescu îl cheamă. N-a găsit, din păcate, în însemnările profesorului Costin Petrescu din acea perioadă, chiar în unele inedite pe care mi le-a dat să le consult… Nu a găsit ceva care să ateste că Petrescu a lucrat cu părintele Arsenie… Dar era ceva obişnuit în epocă. Un profesor, un artist mare, nu lucra singur. Mai ales o lucrare de asemenea anvergură ca cea de la Ateneul Român.Costin PetrescuR.: Aşa se face şi azi.A. V.: Sigur că da. Este un lucru cunoscut în domeniu. Pentru a se putea identifica oarecum cu precizie contribuţia părintelui Arsenie la realizarea frescei de la Ateneu – episodul Mihai Viteazul, acela este cel amintit, nu se specifică altele – e vorba de intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia. Spun mărturiile contemporanilor că l-a pictat părintele Arsenie Boca. Şi cum se poate afla treaba asta? Eu n-am avut acces la nişte planşe mari. Pentru pictura în frescă, ele se făceau dintr-un material rezistent. Pentru a se imprima pe perete respectivul desen, ele erau perforate într-un anumit fel. Se poate constata cu oarecare precizie, prin compararea realizării finale cu aceste planşe, care e contribuţia părintelui Arsenie. Eu, cred, din câte am urmărit şi am putut să constat într-un mod empiric…R.: Important e că s-au păstrat planşele. Unde s-au păstrat?..A. V.: Sunt la Casa Memorială „Costin Petrescu”, din B-dul Dacia, chiar la intersecţia cu Piaţa Romană, în casa lui Costin Petrescu.Casa „Costin Petrescu”R.: Da.A. V.: O clădire frumoasă, mi se pare că a fost chiar proiectată de dânsul, nu ştiu…R.: Da.A. V.: Acolo, la subsol, s-au păstrat planşele. Eu n-am avut acces, pentru că, ele fiind foarte mari – sunt imense şi sunt făcute sul – ar fi însemnat un efort destul de mare să mi le scoată de acolo, să mi le expună… Dar totuşi se poate face chestia asta, dacă e gândită coerent, şi făcută cap-coadă! Ca „teren de cercetare” spun asta. Ce n-am putut eu să fac, a fost să compar aceste planşe cu realizarea de la Ateneu. Sigur, empiric, se pot face nişte analogii, nişte asocieri. Sunt nişte decoraţiuni acolo, specifice, să spun aşa… pe care părintele Arsenie le-a tot folosit… Dânsul avea un stil – încă de la vremea aia, vă daţi seama, avea douăzeci şi ceva de ani – avea o pasiune pentru migală, avea cultul detaliului, să spun aşa. Şi al minuţiozităţii. Asta v-o spun ca domeniu pe care n-am reuşit să-l duc până la capăt. Sper că specialiştii se vor ocupa şi vor elucida această problemă!R.: De unde ştim că a lucrat la scena lui Mihai Viteazul?A. V.: V-am spus: părintele Teodor Bodogae, cel care a fost colegul părintelui Arsenie Boca la Sibiu…R.: Unde la Sibiu?A. V.: La Facultatea de Teologie. Părintele Arsenie, înainte să ajungă la Belle-Arte, a făcut Teologia la Sibiu. Şi spune părintele Bodogae că părintele [Arsenie] însuşi i-a spus treaba asta!R.: Am înţeles.A. V.: E o mărturie, totuşi, credibilă.R.: Nici n-o mai punem la îndoială.A. V.: Dar merită aprofundată. Prin comparaţia unui ochi avizat, rămâne de decelat în ce măsură şi cât la sută e contribuţia părintelui Arsenie…R.: Poate într-un studiu pe care o să-l faceţi dumneavoastră. A. V.: Da, eu sper să-mi ajute Dumnezeu să ajung să am acces la acele schiţe, să fac nişte fotografii şi să compar după aceea la Ateneu. Am găsit bunăvoinţă, în orice caz, la ambele instituţii: şi la Ateneul Român, şi la Casa Costin Petrescu. Pentru acest proiect. Dar rămâne de văzut în viitor ce se va întâmpla. Acum, să vă spun de la ce a început totul, de la icoana de la Biserica Sf. Antonie. Biserica Sfântul AntonieR.: Da.A. V.: Este icoana Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, icoană descoperită „întâmplător” de mine, într-o după-amiază din luna mai a anului trecut [2007]. Eram acolo în interes de serviciu – v-am spus, lucrez la Administraţia Monumentelor, şi îl căutam pe părintele paroh, să semneze o convenţie de restaurare a picturii interioare a bisericii.. Părintele paroh nu era în biserică, eu am intrat, am zis: „Hai să aştept”. Ăsta a fost primul gând, să aştept… Am văzut că nu apare, am vrut să mă închin la o icoană, dacă tot am intrat în biserică! Şi… m-am uitat aşa, în jur. Am aruncat o privire şi mi-au căzut ochii pe icoana sfintei Parascheva, pe care, deşi fusesem în repetate rânduri acolo, până atunci, n-o remarcasem. Atunci am remarcat-o, în momentul acela! De aceea, eu cred că a fost un moment ales! De Dumnezeu. De ce n-am descoperit-o mai devreme?! Sau mai târziu?! În momentul ACELA a trebuit să iasă la iveală lucrul ăsta. Trebuie să spun că sfânta Parascheva e ocrotitoarea familiei mele. Asta, pentru mine, contează în primul rând. Asta m-a şi determinat să mă duc la ea, pentru că am recunoscut-o după siluetă, şi după o anumită „poziţie” specifică. Sfânta Parascheva e pictată într-un anumit fel: cu crucea în mână, o poziţie foarte specială. Zic: „E sfânta Parascheva, mă duc să mă închin, e ocrotitoarea familiei mele!” M-am apropiat, m-am închinat… La vremea aceea, icoana era situată în naosul bisericii, pe partea stângă, lângă o fereastră, într-o nişă cu fereastră, te puteai ruga oarecum retras, în linişte, la ea… M-am rugat, iar când mi-am ridicat privirea, am întâlnit privirea sfintei, şi am avut această revelaţie, ăsta e cuvântul – e singurul potrivit – şi am zis: este opera lui Arsenie Boca! Nu a fost ideea mea. Eu consider că acest lucru mi-a fost dat. Asta e credinţa mea. Nu e o invenţie, nu e o speculaţie, n-a fost o analogie, o asociere, pur şi simplu am avut această revelaţie, o cutremurare, care m-a convins că este opera părintelui Arsenie! Deci am ştiut din momentul acela… N-am avut argumente „metodologice”, sau tehnice, să spun aşa, dar în sinea mea am ştiut că e opera părintelui Arsenie!Icoana Sfintei Parascheva înainte de curăţareR.: Şi cum aţi reacţionat? Ce-aţi făcut atunci?A. V.: Primul lucru pe care l-am făcut, bineînţeles, a fost să mă duc în Cancelarie, la părinţii care erau deja acolo, până să apară părintele paroh, şi să-i întreb despre acest lucru. Părinţii mi-au spus că icoana este o donaţie făcută cu zeci de ani în urmă, deci bănuiesc că prin anii ’70, pentru că s-a identificat după aceea şi perioada în care a fost pictată, o donaţie despre care nu se mai ştia nici cine a făcut-o, nici când anume a donat-o, bisericii. Asta e tot ce a putut să mi se spună: că este o donaţie, şi că… Dânşii nu ştiau prea multe nici despre pictura părintelui Arsenie. În paranteză fie spus, eu fusesem la Drăgănescu de câteva ori şi aveam în minte câteva caracteristici ale stilului părintelui Arsenie, care sunt inconfundabile, şi care îi dau nota specifică. Pictura părintelui Arsenie Boca este realizată de un artist şi de un vizionar. De un om care a vrut să transpună în pictură, şi prin pictură, o viziune pe care el a avut-o asupra sfinţeniei. Din punctul de vedere al Erminiei, al canoanelor ortodoxe, bizantine, este o pictură destul de „controversabilă”, pentru că, deşi se încadrează tematic şi dogmatic fondului bizantin, ca realizare strict plastică şi ca transpunere, pictura părintelui Arsenie Boca este destul de greu de clasificat. După canoanele clasice, asta vreau să spun…R.: Bine, acum eu am văzut doar albumul, e adevărat. Nu este nici prima, nici ultima pictură „nebizantină” într-o biserică, şi nu mă gândesc numai la Grigorescu, sunt şi pictori moderni care au făcut pictură foarte frumoasă. Dar atunci ce-o face atât de specială? În afară de citatul acela foarte frumos pe care l-aţi dat dumneavoastră. Cum spunea părintele Arsenie, că el pictează sfinţii…A. V.: „Aşa cum i-a văzut!” R.: Foarte frumos a zis. Ce credeţi că o face atât de specială?A. V.: Păi, ceea ce o face atât de specială este viziunea care se ascunde în spatele ei! Faptul că e o pictură vizionară. Eu am spus treaba asta şi în articol, este pictura unui om care s-a transpus într-o anumită stare de vedere duhovnicească, şi a realizat… Pictura lui se conformează acestui deziderat. Asta şi frapează la părintele, de fapt. Eu am spus că această viziune, şi ideea de contemplaţie mistică, toată viziunea e concentrată în chip, în ochi, în expresia feţei. În privire! Asta m-a frapat pe mine la icoana sfintei Parascheva, eu aşa am avut „revelaţia” cu pricina: m-am uitat în ochii ei! Atunci am avut această revelaţie, că nu poate fi decât opera părintelui Arsenie Boca. Deci: privirea, contemplaţia, viziunea…
R.: Era un chip strălucitor…A. V.: Sigur că da, este imaginea, dacă vreţi, am spus-o şi în articol şi o s-o spun mereu…R.: Spuneţi-o şi pentru noi, acum. Ca şi cum n-aţi fi scris.A. V.: Sigur. Este imaginea cea mai luminoasă a sfintei Parascheva pe care mi-a fost dat s-o întâlnesc. Ştiţi ce e interesant la ea? Faptul că icoana, aşa cum era expusă la vremea aceea, dar şi astăzi, din câte am constatat – au mutat-o pe partea dreaptă după ce au curăţat-o – icoana, câtă vreme nu este expusă în lumină – iarăşi lumina, toate aceste simboluri vizuale – nu emană propriu-zis o strălucire aparte. Lucru valabil şi pentru pictura părintelui de la Drăgănescu. Pare un pic ştearsă, un pic stinsă. Dar în momentul în care se aprinde o lumină şi se pune pe ea – icoana străluceşte! Ceea ce vedeţi dumneavoastră aici, deşi e un pic „falsă” imaginea, pentru că imprimanta era stricată, a ieşit un pic pe verde, în imagine e galben, deci e strălucitor, e aur!Icoana Sfintei ParaschevaR.: Fondul… fondul e de aur.A. V.: Este foiţă de aur. Lucrată în filigran… O să ajungem şi la detaliile acestea. Sunt foarte importante. La părintele Arsenie totul e important! Imaginea pur şi simplu străluceşte. Dacă o să vă duceţi la Sf. Anton de curiozitate, şi vă recomand să vă duceţi acolo…R.: Chiar acum mă duc, ca să mă apuc să scriu mai cu… Mâine mă duc, ca să pot să mă „încarc”.A. V.: Neapărat! Şi să vă rugaţi la sfânta Parascheva să vă dea „încuviinţarea” de a vorbi despre ea. Pentru că este o taină şi un miracol că s-a descoperit. Eu bineînţeles că m-am rugat, iar la sfârşit am fost acolo să-i mulţumesc, pentru că DE LA ACEASTĂ ICOANĂ A PORNIT TOTUL. Icoana, aşa cum o s-o vedeţi la Sf. Anton, e realizată exact aşa cum e realizată pictura de la Drăgănescu. Atâta vreme cât nu este lumină pe ea, pare smerită, culorile parcă sunt… Părintele nu a folosit culoarea negru. N-a folosit negru. Din principiu. Avea un principiu, părintele Arsenie: nu folosea negru în pictură. Pare stinsă, cum să spun, e o învăluire.R.: Da.A. V.: Dar în momentul în care se focalizează lumina pe ea… Când au dezrămat-o părinţii, după ce au şters-o şi au curăţat-o… A fost ideea părintelui, nu a mea. Părintele Gheorghe Zaharia. A scos afară icoana – afară era o zi însorită, superbă – iar imaginea pe care o vedeţi aici este imaginea icoanei reflectată în soare. Aceste detalii de filigran, şi culorile care sunt foarte vii, sunt aşa pentru că lumina le scoate la iveală. Aşa cum este expusă acum icoana, ar trebui să i se găsească un loc special în biserică, pentru că altfel nu este bine pusă în valoare, după părerea mea. Ca şi pictura de la Drăgănescu. Dacă mergeţi acolo, o să vedeţi: când e lumina stinsă în biserică (adică doar lumina naturală), pare o pictură „afumată”, stinsă, voalată. În momentul în care se aprind luminile – e o explozie!R.: Hm…A. V.: Aşa picta părintele Arsenie!R.: Ce frumoasă e! Spuneţi-mi, a bătut atunci o rază de soare pe icoană, când aţi avut acea revelaţie? Ce era, după-amiaza?A. V.: Da. Era la prânz. Vă spun, felul în care era expusă icoana atunci, într-o nişă, în spatele ei era o fereastră, iar pe cealaltă parte era fereastra cealaltă. Şi lumina bătea pe ea! Deci a fost o impresie care e de neşters, pentru mine…………………………………………………………R.: Spuneaţi că „sfântul ocrotitor” al familiei te alege el pe tine. Aşa a fost şi cu sfânta Parascheva? Cum v-aţi dat seama?..A. V.: Îţi dai seama în momentele de CRIZĂ îndeosebi, cine îţi este sfântul ocrotitor. Pentru că acela intervine pentru tine! Înaintea lui Dumnezeu. În momentul în care treci printr-o mare criză – un deces, o boală, o încercare la serviciu, în familie, un divorţ, un copil – în momentele acestea „limită” îţi dai seama cine este sfântul tău ocrotitor. Pentru că îi simţi lucrarea! Pe pielea ta. Da. În momentele acestea îţi dai seama. Iar sfânta Parascheva a intervenit în viaţa familiei mele în momentele de criză. Mai mult nu vă spun: au fost momente de criză şi atunci am simţit lucrarea ei!R.: Da.A. V.: V-am spus: eram şi sunt foarte legat… După părerea mea, icoana părintelui Arsenie Boca este icoana absolută a sfintei Parascheva. Dincolo de această imagine a sfintei…R.: „Icoana absolută a sfintei Parascheva”, ia uite ce frumos…A. V.: Sintetizează tot, toată viaţa sfintei Parascheva: fecioria ei, curăţia, vârsta ei foarte fragedă, atitudinea aceasta de jertfire de sine, de răstignire, privirea care trece dincolo de tine… Eu zic că o icoană mai completă nu există. Şi nu va mai fi! Părintele Arsenie, sfinţii pe care i-a pictat, i-a văzut. Asta spunea el, de fapt. Sunt mai mult decât nişte simple aproximări, sunt întrupări ale unor „tipuri”, să zic aşa. Ale unor tipuri: tipul fecioriei, al jertfei şi aşa mai departe. Sunt multe de spus despre această icoană…Icoana Sfintei Parascheva în timpul curăţăriiR.: Deci interesant, după articolul dumneavoastră din Lumea Credinţei venea multă lume…
A. V.: Da. „Valuri de oameni”, după expresia părintelui Gheorghe. Au venit câteva valuri de oameni şi au întrebat…R.: Şi ce făceau, se rugau?..A. V.: Nu. Au întrebat: „Vrem să ştim unde este icoana sfintei Parascheva!” Ei nu ştiau că există în Bucureşti o icoană a părintelui Arsenie Boca. Au vrut s-o vadă! Şi atunci părinţii au scos-o de acolo, pentru că era un pic ferită, v-am spus, de lume… Au pus-o pe partea dreaptă, ca tot cel ce vine să se închine. Şi mi-a povestit cineva care a fost acolo că multă lume vine, îşi face fotografii cu icoana sfintei, şi le sfinţeşte chiar acolo. Deci lumea simte nevoia să aibă în casă o icoană pictată de părintele Arsenie.R.: Sfinţeşte fotografiile?A. V.: Le înrămează, le sfinţesc, da… Lumea deja simte lucrarea acestei icoane. Eu sunt convins că ea [sfânta] a ales momentul în care să iasă la iveală!R.: Aţi spus că vin cu precădere credincioşi care, la rândul lor „cred” în părintele Boca.A. V.: Absolut. Sută la sută, pentru că ei vin să-l „vadă” pe părintele Boca, de fapt. Eu zic că este, pe de o parte, lucrarea sfintei Parascheva, evident, şi pe de altă parte, lucrarea părintelui Arsenie Boca. Pentru că oamenii aceştia care vin şi care vor să vadă, vin în primul rând pentru că în Bucureşti nu se ştie nimic de părintele Boca. Sunt oameni care, de obicei, nu au avut posibilitatea să ajungă la Prislop, sau la Drăgănescu, sau dimpotrivă, sunt oameni care au fost acolo şi vor să vadă şi în Bucureşti ceva pictat de părintele ş.a.m.d. Această icoană face parte din fenomenul legat de persoana părintelui Arsenie Boca. Asta trebuie spus.R.: Da. Să revenim la povestea ei. Spuneaţi că v-aţi dus imediat la…A. V.: Imediat ce am avut această „revelaţie” m-am dus la Cancelaria bisericii, şi am discutat cu părinţii de acolo. Mi s-a spus că e o donaţie, că nici dânşii nu ştiu prea multe, nu s-au păstrat documente… Pur şi simplu a fost o donaţie. Mai multe nu mi-au spus. Eu eram în continuare foarte intrigat, pentru că nu primisem un răspuns „satisfăcător”. A doua zi am revenit, am făcut foarte multe poze cu ea, şi m-am dus la Drăgănescu! Drăgănescu este, după cum se ştie, biserica pictată în întregime de părintele Arsenie Boca. Singura biserică pictată în întregime de părintele. M-am prezentat acolo, cu tot felul de întrebări în gândul meu, în mintea mea, şi…
Marcaje