Papornița Moșului
Pagina 1 din 2 12 UltimulUltimul
Rezultate 1 la 10 din 12

Subiect: Mănăstirea Bucium (Pacea Lumii)

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916

    Mănăstirea Bucium (Pacea Lumii)

    OBIECTIV ORTODOX

    imagini fotografice şi povestite ale vieţii ortodoxe

    Mănăstirea Bucium (Pacea Lumii)Publicat pe 3 Iunie 2010 de Doar Ortodox

    La poalele Munţilor Făgăraş, în apropierea satului Bucium din judeţul Braşov, în inima ţării se înalţă şi desăvârşeşete prin dragostea şi eforturile credincioşilor un bastion al credinţei Neamului Ortodox Român, o cetate pentru pacea tuturor.
    Mănăstirea sfintelor şi ortodoxe româneşti tradiţii, lăcaşul de cult este osândit flăcărilor în 1761 când monahi, parte ai locului, parte căutând adăpost în faţa vitregiei vremurilor, ard odată cu vechea biserică.

    În 1928, Regina Maria purcede împlinirii unui îndrăzneţ şi amplu proiect, menit să edifice pe locul vechii Mănăstiri Bucium, Mănăstirea „Întregiria Neamului”, însă timpurile interbelice îi răpesc sorţii de izbândă.

    Pronia Cerească se face auzită în 1953, când rugămintea credinciosului „Moş Ilie”, însoţit de tânăra familie Şandru, aduce binecuvântarea şi aprobarea de construcţie a bisericii de la Bucium, iscălită cu dragostea şi harul Înalt Prea Sfinţiei Sale, Mitropolitul Bălan.Parintele Andrei Bobocea (nascut pe 27.nov.1921 la Ivesti -Galati – decedat la Manastirea Bucium-Brasov in 23 mai 1992), a facut parte din obstea de la manastirea Sambata de Sus intre anii 1950-1955 in calitate de calugar. Acolo l-a cunoscut pe Mos Ilie Burla, care s- a refugiat din Bucovina in anul 1945 in partile Fagarasului, avand dese intalniri pe parcursul mai multor ani. Mos Ilie a decedat in anul 1985. In anul 1950-1951 Elisabeta Sandru, refugiata tot din Bucovina, vine la Manastirea Sambata de Sus la slujbele care se faceau si il cunoaste si pe Mos Ilie Burla, ca si alti credinciosi care mergeau la manastire. Familia Sandru va tine legatura cu Andrei Bobocea prin scrisori si prin vizite in Ardeal. Dupa Revolutie in martie 1990, Famila Sandru il cheama pe pr. Andrei Bobocea de acasa de la Ivesti- Galati, la Sercaita ca sa se apuce deconstructia acestei Manastiri “PACEA LUMII”, Cu Hramul “Schimbarea la Fata”.Pr.Andrei Bobocea veteran de razboi din ambele campanii a Celui de al Doilea Razboi Mondial a decedat in mai 1992,ne mai avand ocazia sa -si vada visul cu ochii. Mos Ilie Burla a fost cel care a dorit ca parintele Andrei Bobocea sa vina si sa participe la ridicarea acestei manastiri . Exista la manastire un monument funerar ridicat de catre familia parintelui, amplasat chiar in dreapta intrarii principale.
    De astă dată însă, opresiunea regimului se resfrânge nefast, îngrădind drumul spre zidire. Trebuind „cupreţul vieţii” să ridice mănăstirea, familia Şandru vede strădania de jumătate de veac împlinindu-se în 1990, când I.P.S. Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolit al Ardealului apreciază şi aprobă iniţiativa întru zidirea Mănăstirii Bucium, iar apoi, la 6 august 1995 se sfinţeşte Biserica între timp înălţată. Truda şi rugăciunea obştii, sub binecuvântarea ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, încununată de dragostea credincioşilor şi eforturile „Doamnei de la Mănăstire” au continuat cărămidă după cărămidă, înălţarea şi îngrijirea întreg ansamblului mănăstiresc.
    Biruind Bucium peste zbucium, în vara lui 2009, sub harică şi binecuvântată dăruire, părintele arhimandrit Visarion Joantă, Exarh al mănăstirilor aşează cunună duhovniciei Mănăstirii în dragostea şi înţelepciunea protosinghelului Ieronim Tămaş, iar apoi, din încredinţarea Înalt Prea Sfinţitei Sale Dr. Laurenţiu Streza, Mitrolopit al Ardealului şi arhiepiscop al Sibiului, Prea Sfinţia Sa Andrei Făgărăşeanu îl numeşte stareţ pe ieromonahul Cleopa Negru la începutul lui 2010.
    Pictura în mozaic a faţadei bisericii, realizarea unui ansamblu de porţi sculptate la intrarea în curtea mănăstirii, monumentul „Cruce a celor fără de cruce” în cimitirul mănăstirii, sunt doar parte din proiectele în curs de desfăşurare.
    Nevoile permanente ale acestui edificiu al Păcii trec parcă mai uşor, iar nădejdea izbândei rămâne vie în truda spre zidire, în glasul rugăciunii obştii, în frumuseţea şi liniştea acestui colţ de rai.
    Şi neclintiţi în imn de slavă, părintele stareţ Cleopa, părintele duhovnic Ieronim, întreaga obşte, sub binecuvântarea şi harica îndrumare a ierarhilor Bisericii noastre îşi înalţă ruga, făcând ca Sfânta Slujbă să răsune neîncetat, după rânduiala sfintei noastre Biserici.
    CONTACT:
    telefon: 0722418312
    Manastirea Bucium, sat Bucium, jud Brasov, 507201
    CUI 15619103, BCR Fagaras IBAN: RO06RNCB00556966750001

    http://www.bucium.ro/
    Pământul sfânt de la Mănăstirea Bucium

    “O forta nevazuta o ferea”
    O poiana cu nimic deosebit la prima vedere, o biserica construita undeva in partea stinga, chiliile calugarilor si anexele, puse oarecum haotic. Nimic deosebit, nimic special care sa arate ca locul este unul dintre cele mai incarcate de spiritualitate de pe teritoriul României. Pentru ca pamantul de aici, de la Bucium, in Fagaras, este plin de martiri si de moaste.
    Nimeni nu stie cat de departe, in timp, se intinde existenta mistica a locului. In vremurile demult apuse aici exista un templu dacic. Arheologii au descoperit aici o serie de oseminte care aveau o vechime de peste 2000 de ani precum si numeroase vase de cult. Oamenii spun chiar ca altarul a fost construit pe locul vechiului altar pagan, in urma unei viziuni pe care a avut-o cel care a initiat proiectul de constructie a manastirii.
    “I s-a aratat intr-o noapte vechiul templu dacic, cu turlele sale si cu altarul sau, semanind foarte mult cu primele biserici crestine. Si i s-au aratat si stravechii sacerdoti imbracati in vestminte de canepa, indeplinindu-si ritualurile lor pagane”, ne spune unul dintre calugari. Si tot de la el aveam sa aflam si marea taina a manastirii, cea care o face pe aceasta deosebita intre toate.
    “Aici, in poiana, exista un drum direct catre Dumnezeu. Unii reusesc sa-l vada. Nu va ginditi ca e un drum pe care se poate pasi. Nimic asemanator. Este un drum de lumina care coboara din ceruri, ajunge in poiana, se continua sub pamant cale de mai multi metri si apoi face un cot frumos si se opreste. Pe acel drum de lumina ajung rugaciunile direct la Dumnezeu. Cel care gaseste drumul de lumina este vindecat de orice boala”, ne spune calugarul.
    Si tot de la el aflam cum s-a manifestat puterea locului in vremea ocupatiei austriece cand, din porunca Mariei Tereza, tunurile cotropitorilor au daramat aproape toate bisericile românesti, incercand sa distruga credinta acestui neam. Cand au venit la Bucium soldatii, calugarii s-au inchis in vechea bisericuta de lemn, sperind ca soldatii nu se vor incumeta sa distruga salasul bisericesc. Dar generalul austriac a ordonat ca tunurile sa rada biserica din temelii cu calugari cu tot.
    “Si au tras nemtii cu toate tunurile, dar nici o ghiulea nu a lovit biserica, de parca o forta nevazuta o ferea. Umilit, generalul austriac a dat ordin ca biserica sa fie arsa din temelii. Si ceea ce nu au facut nici macar paganii, au facut crestinii. Dar jertfa calugarilor nu a fost in zadar. In timp ce focul mistuia lemnul, oastea austriaca a fost martora unor evenimente incredibile. De pretutindeni au inceput sa se auda cantari solemne, de parca cete de ingeri coborasera pe pamant ca sa ii apere pe calugari. Dupa ce focul s-a stins nu s-au descoperit nici un fel de oseminte, iar asta i-a speriat pe soldati. De teama unei revolte a acestora, comandantii armatei au preferat sa plece de acolo. Nu inainte de a-i taia capul ultimului staret, pentru ca refuzase sa le arate unde ascunsese odoarele manastirii.
    “Vedeti fantana aceea?” ne intreaba calugarul. “Acolo a fost aruncat capul staretului, iar trupul i-a fost aruncat de pe stinci. Iar apa aceea are puteri miraculoase, tamaduitoare”, incheie calugarul.
    Dumnezeu i-a mai dat o sansa
    La Bucium nu se mananca carne. De nici un fel si fara nici o exceptie. Toti postesc si se roaga aproape neincetat: utrenie, liturghie, maslu, parastase pentru morti, vecernie sau miezonoptica. Toate se spun, toate se tin la orele fixate, iar calugarii nu au decat patru ore de odihna. Pentru ca, spun ei, diavolul nu are niciodata hodina si ii ispiteste necontenit pe oameni.
    Marian Bocioaca este unul dintre cei care-si datoreaza vindecarea rugaciunilor celor de aici. In urma cu 10 ani si-a pierdut sotia, la nastere. I-a ramas o fetita nemaipomenita pe care a crescut-o cum a crezut el mai bine. In urma cu doi ani, micuta a murit. “In momentele acelea am simtit cum ceva s-a rupt in mine. Imi doream sa mor, sa se deschida pamantul inaintea mea si sa ma inghita. Nu mai puteam sa dorm ziua sau noaptea, pentru ca aveam mereu in fata ochilor privirea micutei mele, Otilia care ma intreba cu glasul stins: <Tati, eu o sa mor? O sa ajung la mami acolo, in cer? O sa ma doara, tati? Mie nu mi-e frica…>. O priveam si plingeam si incercam sa o imbarbatez. Apoi, cand am pierdut-o, m-am pierdut si pe mine insumi. Am incercat de citeva ori sa ma sinucid, dar se vede treaba ca Dumnezeu hotarise ca inca nu-mi sosise ceasul. Dar nici om nu mai eram. Auzeam mereu tot felul de glasuri ciudate si tropaituri in urma mea. Si cand auzeam acele tropaituri simteam cum cineva nevazut ma izbeste cu putere peste tot. Fiecare lovitura ma durea cumplit iar in citeva minute in locul respectiv aparea o umflatura sau o vanataie mare”.
    Cei din preajma sa au fost convinsi ca barbatul innebunise si isi facea singur rau si l-au internat de citeva ori la psihiatrie. In cele din urma o sora de-a mamei sale l-a dus la manastire, la Bucium. Numai ce i-a citit preotul o rugaciune si barbatul a lesinat pe loc. Cand si-a revenit era legat si in jurul sau era o multime de oameni. Nu intelegea ce se intampla, dar oamenii i-au explicat ca preotul scosese diavolul din el. De atunci nu a mai auzit nici tropaiturile si nu a mai simtit nici loviturile. Iar psihicul sau a inceput sa se vindece, ranile vechi si dureroase au inceput sa se inchida.
    “Am inteles ca Dumnezeu mi-a dat inca o sansa sa fac ceva cu viata mea”, a incheiat domnul Bocioaca.
    Credinta adevarata sau psihoza in masa?!
    Oamenii din zona spun ca inca o minune se petrece in poienita de la Bucium. Din cand in cand, un preot straniu tine maslul in aer liber. Sunt multi cei care l-au vazut si care au participat la slujbele sale, dar nimeni nu poate spune cine este si nici ce este. Spun doar ca are o statura herculaneana si ca seamana mai mult a luptator decat a preot sau calugar. Parul sau de un rosu aprins este revarsat peste umeri. Cat timp tine slujba fata sa are o stralucire ca a aurului rosu iar ochii sai patrunzatori par ca ar privi dincolo de aceasta lume.
    Ioana Moise l-a vazut si care spune ca s-a vindecat de epilepsie dupa ce preotul a atins-o. “Eram impreuna cu alte femei si ne gandeam unde am putea inopta. Inca nu se inserase iar soarele lumina poienita intr-un fel straniu. La un moment dat s-au auzit asa, ca niste batai de clopote care veneau de departe. Si pe masura ce bateau, se auzeau tot mai aproape de noi. Dintr-o data l-am vazut pe parinte in mijlocul poienitei, incepand slujba. In loc de altar folosea un trunchi de copac taiat. Ne-am dus mai aproape ca sa ascultam slujba. Nu s-a oprit ci numai ne-a privit cu ochii lui albastri de ne-au trecut fiori pe sira spinarii. Avea asa, niste ochi patrunzatori de te strapungeau in adancul sufletului. Cred ca citea in sufletele oamenilor, altfel nu se poate”.
    Dar ceea ce le-a impresionat cel mai mult pe femei a fost modul in care parea ca ochii isi schimba culoarea pe durata slujbei. “A avut pe rand ochii albastri, apoi caprui, apoi negri, iar la sfarsitul slujbei, cand a dat binecuvintarea, ochii sai erau verzi”, sustine doamna Moise. Doamna Laura Petrescu, psiholog, sustine ca astfel de fenomene bizare se petrec destul de des in locurile incarcate de misticism. E un fel de psihoza in masa. Puterea credintei interioare creeaza aceste stari si ii face pe unii si pe altii sa fie convinsi ca totul a fost real. Si intr-un fel chiar asa si este, numai ca e vorba de realitatea interioara, simtita si traita doar de ei. Creierul este o mare necunoscuta, chiar si pentru noi. Exista zone care nu stim cu exactitate ce fenomene guverneaza si care sunt efectele activarii, constiente sau inconstiente, a acelor zone. Ceea ce spuneti ca se petrece in acea zona este, desigur, efectul acestor manifestari stranii ale creierului uman.
    “Pamantul pe care-l calci este pamant sfant”
    Oamenii dau cu usurinta bani pentru nevoile manastirii. Unii dintre ei se roaga pentru vindecarea de diverse boli, trupesti sau sufletesti. Altii s-au vindecat miraculos si isi arata recunostinta prin daniile pe care le fac, in bani sau in produse sau, nu in ultima instanta, in munca pentru care nu cer nici un fel de rasplata. Este cazul domnului P. T. care in urma cu circa patru ani suferea de cancer la colon. Doctorii nu-i mai dadusera decit 1 sau cel mult doua luni, iar familia era disperata. L-au adus la manastire iar minunea nu a intirziat sa se infaptuiasca.
    “In fiecare dimineata, la rasaritul soarelui, ma plimbam cu picioarele goale prin iarba. Si ma credeti sau nu, aveam impresia ca din pamant imi patrund, prin talpi, mii de mici socuri electrice. Simteam asa ca niste furnicaturi care urcau pe ambele picioare si se opreau la jumatatea trunchiului. Aveam impresia ca fierb in interior, simteam cum parca matele se rasuceau si se intindeau si pocneau. Totul dura in jur de 10 minute si-n tot acest timp simteam un miros placut, ca de smirna”.
    Zile intregi nu a avut curajul sa intrebe ce se intampla cu el si ce este mirosul pe care-l simte dimineata. Se plimba de jur imprejurul manastirii incercand sa identifice straniul miros. Intr-o zi, pe cand isi facea plimbarea obisnuita s-a auzit strigat de o femeie. Cand s-a intors a vazut o calugarita micuta de inaltime. “Ceea ce m-a impresionat a fost fericirea care ii radia pe fata, seninatatea pe care o avea in ochi. Ma uitam la ea si vorbele imi curgeau singure pe buze, de parca nu eu as fi vorbit ci altcineva. Ii explicam ca incerc sa ma vindec si ca as dori mult sa stiu ce este acel miros atit de placut pe care-l simt in fiecare dimineata. M-a privit cu intelegere si a spus: <E miros de moaste. Pamantul pe care-l calci este pamint sfant si cei de sub pamint se straduiesc sa te vindece>. Atat a spus. Eu am plecat dar, dupa ce am facut cativa pasi m-am intors sa o mai intreb ceva, dar a fost imposibil: calugarita disparuse, pur si simplu, ca si cand n-ar fi fost vreodata. I-am vorbit parintelui de vedenia pe care o avusesem dar a zambit catre mine si mi-a spus ca intr-adevar, locul pe care este ridicata manastirea este loc sfant si cunoscut ca atare de mii de ani”.
    Dupa trei saptamini de stat la manastire, domnul P.T. s-a vindecat complet. “Mi-am dat seama de asta in dimineata in care, iesind la plimbare, nu am mai simtit nici furnicaturile si nici mirosul. Nu pot sa va spun cum anume am stiut ca sunt vindecat. Era o senzatie stranie pe care o simteam in mine. De parca un eu launtric mi-ar fi spus ca pericolul a trecut. “Si intr-adevar, asa a fost. Intors la Bucuresti pentru a-si face analizele, domnul P. T. a descoperit ca boala disparuse fara urma. Doctorii au ridicat din umeri si i-au spus ca se mai intampla, dar nu au reusit sa-i dea o explicatie logica pentru ceea ce se petrecuse cu el.
    “Ceva este acolo, in adincuri”
    Multi sunt cei care au incercat sa deslujeasca ce este in spatele miracolelor de la Bucium. Unii au incercat sa arate ca locul este plin de sfintenie si are o incarcatura spirituala deosebita. Este cazul domnului Ivan Georgescu, radiestezist, care a masurat campurile de forta din preajma manastirii. Nu este de felul sau o persoana prea vorbareata, dar ne vorbeste cu respect de ceea ce a gasit in Fagaras.
    “Am incercat sa fac o harta a liniilor de forta si sa identific fiecare cimp in parte. Din pacate, nu am reusit mare lucru. De fiecare data cand verificam masuratoarea gaseam o alta valoare. Nu am reusit sa trasez nimic. Doar ca am descoperit ca la mare adincime, undeva pe la 15 metri, sub stinca, exista ceva viu. Nu pot sti daca e vorba de o fiinta sau de vreo manifestare energetica, dar ceva este, acolo, in adincuri, sub poiana respectiva. Nu pot spune daca e ceva bun sau ceva rau, dar e ceva deosebit”.
    Evident, nu au lipsit nici detractorii, cei care au incercat sa arate ca tot ce se petrece in mica poienita din Fagaras este o escrocherie. Oamenii locului nu-l uita pe un ziarist care, in 2001 a venit sa ancheteze la fata locului adevarul miracolelor. “Era sigur ca totul nu e decit o escrocherie pusa la cale de sfintii parinti”, ne povesteste doamna Miruna Suciu, localnica. De dimineata pana seara nu facea altceva decit sa-i descoasa pe oameni, doar doar o gasi ceva de care sa se lege. Apoi, intr-o zi, l-au gasit oamenii zacand la marginea drumului. Cazuse de pe munte si-si rupsese coloana. Oamenii nu stiau cum de mai traiestes. Au chemat abmulanta, dar paramedicii au refuzat sa-l miste, fiind convinsi ca orice miscare, oricit de usoara ar fi fost, l-ar fi terminat definitiv. Atunci au venit patru calugari, l-au pus pe o targa si l-au dus in chilie, la manastire. Acolo l-au ingrijit si l-au spalat cu apa din cea tamaduitoare. Doua saptamini au avut grija de el calugarii, iar la sfarsit omul si-a revenit complet. Si a scris inca un articol despre miracolele apei tamaduitoare de la Bucium.
    Nu acelasi noroc l-a avut un altul care a incercat sa spurce apa din fantina, pentru ca nimeni sa nu mai bea din ea. “Voia sa arunce tot felul de mizerii in put, dar a paralizat la cativa metri de gura acestuia”, ne povesteste un credincios care sustine ca era de fata cand s-a petrecut minunea. “A cazut, pur si simplu la pamant, fara sa se mai poata misca si fara sa mai poata rosti vreun cuvint. Numai ochii si-i putea misca in cap. Se vede ca Dumnezeu i-a lasat viata ca sa se caiasca pentru ceea ce a vrut sa faca”, incheie mireanul facandu-si cruce.
    Se spune ca fiecare manastire are harul sau. Cei de la Bucium considera ca manastirea lor are darul de a-i ajuta pe oameni in lupta lor impotriva diavolului. Si mai are un dar manastirea de la Bucium: acela de a aduce pacea intre oameni. Toti cei care vin aici isi regasesc linistea interioara si dincolo de aceasta liniste reusesc sa descopere resurse nebanuite pentru a invinge obstacolele vietii. Si mai spun ceva cei de la Bucium. Spun ca puterea unei manastiri nu vine de la calugarii care slujesc acolo, ci de la credinta celor care vin sa se roage. Cu cat o manastire este mai iubita, cu atat miracolele infaptuite acolo sunt mai puternice si mai numeroase.
    Unii spun ca miracolele intaresc credinta oamenilor. Altii spun ca fara credinta nu ar exista miracole. Si totusi, pentru momentele de cumpana ale vietii, cu totii avem nevoie, deopotriva si de miracole si de credinta.

    https://obiectivortodox.wordpress.co...m-pacea-lumii/
    Alina Bratu

    E-mail: alinabratu2004@yahoo.com
    Skype: alina.bratu.tier1
    Messenger: alinabratu2004
    https://www.facebook.com/alina.bratu.100

  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916
    Intre adevar si legenda Manastirea Bucium. Ultima manastire ortodoxa distrusa de tunurile Mariei Tereza a devenit, astazi, loc de pelerinaj. Mii de oameni vinsa se roage in poiana cu zeci de martiri, aflata la poalele Fagarasilor. Prin satele insirate pe sub culmile Fagarasilor circula o legenda care...

    Intre adevar si legenda Manastirea Bucium

    Ultima manastire ortodoxa distrusa de tunurile Mariei Tereza a devenit, astazi, loc de pelerinaj. Mii de oameni vinsa se roage in poiana cu zeci de martiri, aflata la poalele Fagarasilor
    Prin satele insirate pe sub culmile Fagarasilor circula o legenda care creste si ia amploare asemeni avalanselor de zapezi. Mergand la Manastirea Bucium, un veritabil loc de pelerinaj, multi oameni zic ca portile din tabla albastra ale lacasului sunt, uneori, pazite de doi calugari care ii opresc sa intre pe oamenii prea incarcati de pacate, nepregatiti sa se arate in fata lui Dumnezeu. Odata misiunea implinita, paznicii imbracati in sutana dispar, facandu-se nevazuti. "Sa fie ingeri?", se intreaba credinciosii care curg intr-acolo din toata tara, "sau poate duhurile calugarilor arsi de vii in biserica?". Singurul lucru sigur e ca locul are o magie deosebita, un magnetism care face ca cel care vine o data sa se lege pe viata de manastirea aceasta, destul de modesta ca infatisare, dar cu o iradiere spirituala care sterge barierele dintre real si ireal.

    E o dupa-amiaza calda de primavara si ocolul manastiresc e plin de credinciosii care n-au mai incaput in biserica. Desi turlele argintate se profileaza pe silueta gigantica a Muntilor Fagaras, inca acoperiti de zapezi, nimeni nu ridica privirea spre stralucirea zilei de mai. E ceasul maslului, cea mai puternica dintre slujbele zilei, si se citesc toate cele douasprezece evanghelii. Intr-o liniste neclintita, oamenii asculta cuvintele rostite de preot, care strabat si afara, prin usile deschide ale bisericii. Se slujeste si se va sluji neintrerupt, pana spre ceasurile doua din noapte. Asa e in fiecare zi: rugaciune neintrerupta, ca in Muntele Athos, incepand cu utrenia, de la 7 dimineata, apoi cu liturghia, maslul, parastasele pentru morti, slujba vecerniei si miezonoptica. La Bucium, calugarii au ragaz cel mult patru ore pe noapte. Aici, toata lumea tine post strict tot anul, fara carne in farfurii.
    Patrund in biserica plina pana la refuz. Glasul parintelui (pe numele sau Modest Mihai) suna mai mult a mustrare, vorba - a porunca. "Spuneti dupa mine de trei ori: <<Iertati si binecuvantati, parinte!>>. <<Iertati si binecuvantati, parinte!>>", repeta intreaga suflare, fara ca cineva sa ridice privirea din pamant.

    "Ajuta-ne, Doamne! Ajuta-ne, Doamne!"

    "Trebuie sa stai cel putin trei zile aici, sa participi la toate slujbele, ca sa pricepi ceva din locul asta", imi spune un barbat cu fata palida, barba alba si ochii adanciti in negrul orbitelor. Ii dau dreptate, desi locul pare mai degraba banal: o poiana piezisa, cu o biserica alba in stanga, cladirea cu chiliile in dreapta si alte cateva acareturi haotice. Nimic deosebit, nimic "duhovnicesc", ca in Moldova, cu exceptia masei aceleia de credinciosi, veniti cu automobile si autocare din toata tara. Ceva mai departe, imprejmuite cu un gard de plasa, sunt temeliile vechii biserici a manastirii, in care au fost arsi de vii, din ordinul generalului austriac Adolf Bukov, douazeci de monahi localnici, impreuna cu cativa calugari fugiti aici de la Berivoi. (Luasera cu ei si clopotele bisericii, in nadejdea ca glasul lor avea sa rasune, candva, din nou.) Inceputa la Sambata, starpirea ortodoxiei a mutat gurile de tun ale imperiului Mariei Tereza pe toate locurile in care se aflau manastiri. Pamantul tare si pietros de la Bucium e plin de martiri si de sfinte moaste. A scapat numai staretul, spune legenda, care, prin rostirea unei tainice rugaciuni, a deschis o stanca uriasa spre miazanoapte, zavorand in maruntaiele pietrei odoarele bisericesti. Insa mai apoi a fost prins, decapitat si aruncat intr-o fantana adanca, din care pana in ziua de astazi izvoraste o apa dulce si buna, tamaduitoare de boli.

    "Ei, asa-i ca pare de necrezut?", ma intreaba barbatul cu barba alba si ochi nefiresc de negri si de adanci. "Doar v-am spus ca nu puteti intelege locul acesta dintr-o data. Se petrec aici minuni tari, ce nu pot fi gustate asa, pe nerasuflate." De pilda, episodul cu acel mare chirurg din Bucuresti, bolnav de cancer la stomac, caruia i s-a dat de trait o singura luna. A imbratisat crucea asezata pe locul martiriului, s-a rugat plangand, cu capul sprijinit de catapeteasma si, dupa cateva zile petrecute la Bucium, tumora a inceput sa se retraga. La fel si batranul Gheorghe Boer, omul care a scapat de o grava operatie, rugandu-se la crucea miraculoasa. I-a implorat apoi pe monahi, oferind si 35 de milioane de lei, numai pentru ca atunci cand i-o veni sorocul sa aiba cinstea de a fi ingropat printre moaste, in cimitirul manastiresc de peste parauasul Buciumului. Este primul si ultimul om inmormantat in manastire, dupa reinfiintarea ei din anul 1990. Sau femeia aceea din Targoviste, pe care "nici patru barbati zdraveni nu puteau sa o tina de maini si de picioare, asa o putere se zvarcolea intr-insa", si care, auzind un maslu, s-a linistit ca prin farmec. A plans doua zile intregi, multumind cu siroaie de lacrimi Domnului c-a scapat-o de corvoadele satanicesti, apoi s-a intors acasa "cu sufletul senin precum cerul"...

    Rugaciunile Parintelui Sava

    De pe treptele de piatra ale bisericii, o scena deosebita imi retine atentia. De la poarta, dintr-un micut paraclis in care se savarsesc spovedaniile, porneste spre cladirea chiliilor un calugar a carui ivire ii face pe oameni sa dea navala din locurile in care se afla prin curte, intr-o incercare febrila de a-i saruta mana sau barem de-al atinge. "Ajutor de la Domnul, Cel Care a facut cerul si pamantul!", spune monahul cu glas de tunet, aproape lovindu-i in frunte cu degetele unite a blagoslovenie. Mai intai de toate, mi s-a parut enorm. O statura foarte inalta, pieptul lat si voinic, cu mantia fluturandu-i peste umeri. Pletele aramii nu si le poarta legate la spate, ci revarsate pe grumazul puternic, pielea fetei ii e rosie, ochii - albastri si are o stransura piezisa, incrancenata a maxilarelor, insusiri ce te duc cu gandul spre un salbatic voievod din vechime. In fata lui te simti, fara voie, mic si neinsemnat. Ma aplec asupra unei femei ingenuncheate si o intreb soptit cine este parintele. Ea imi raspunde aproape mirata: "Cum, nu stiti, e Parintele staret Sava Lazea..." - si atunci imi amintesc ca mai auzisem de acest om, de forta deosebita a rugaciunilor sale, de viziunile care au uimit de cinci ani de zile intreaga Tara a Fagarasului, aducand spre curtile manastirii siruri neintrerupte de credinciosi.

    Femeia care-mi vorbeste are un chip pamantiu, pe care abia-l ghicesti prin faldurile negre ale naframei, se numeste Maria si vine zilnic din Fagaras, fiindca - zice ea - nu mai poate trai fara "parintele". "Cand incepe sa se roage in biserica, simti ca te topesti, te faci micut ca furnica. Se vede cum se roaga din el Duhul Sfant, e puterea de foc a Duhului Sfant care topeste si curateste, dezleaga pe toti, iarta pe toti, vezi in el o dragoste mistuitoare, ce nu poate fi doar omeneasca. Am vazut de multe ori cum i se schimba chipul si ochii in timpul slujbei. Zic femeile: <<Vai, ce se-ntampla? Uite ca acuma are ochii negri, nu-i mai are verzi. Uite-i ca-s albastri!>>. Se schimba, se transfigureaza, ca si cum n-ar mai fi el, ca si cum alta putere ar glasui prin pieptul lui." Un alt pelerin ingenuncheat este Adrian M., prosper om de afaceri. Are peste 50 de ani, dar pare de 30 sau mai degraba un adolescent razator, plin de viata. Din clipa in care sotia sa a fost ucisa de cancer, a fost sigur ca va muri si el, fiindca a iubit-o mai mult decat pe sine insusi. Dar n-a fost numai tristetea ce-i ardea maruntaiele ca o necrutatoare molima, slabindu-l din zi in zi, au fost si ispitiri, vraji puternice, farmece de moarte. "Daca nu-l intalneam pe Parintele Sava, acum n-as mai fi fost aici, in fata dvs. El m-a salvat de la moarte!..." Isi dezveleste pulpele picioarelor, aratandu-mi niste rani cumplite, inca nevindecate. "Ma lovea cineva nevazut. Parca ma izbea cu un par, simteam cum vine spre mine, auzeam tropot de copita prin casa si nu ma lasa sa inchid un ochi. Pana intr-o zi cand, la capatul puterilor, am ajuns aici..." Vorbeste de o slujba in care fiecare cuvant al parintelui ii picura liniste in suflet. Apoi, despre o saptamana de rugaciune, urmata de o vindecare si o nesfarsita recunostinta pentru aceste tinuturi insufletite de rugaciunile Parintelui Sava.

    Viziunile lui Mos Ilie

    Adevarata intemeietoare a Manastirii Bucium e insa o femeie, pe care am gasit-o in pangarul manastirii, vanzand cu zambetul pe buze lumanari, suveniruri si icoane. O cheama Elisabeta Sandru, are 85 de ani si o vitalitate extraordinara. Lucreaza si azi, cot la cot cu salahorii, negasindu-si odihna din zori pana-n noapte. Are degetele asemeni unor crengi noduroase, cu articulatiile umflate din pricina trudelor si a acului cu care a cusut in singuratate sute de vesminte preotesti, imbracand monahi din Fagaras si pana in Sfantul Munte. Se poate spune, de altfel, ca ea este aici staretul nevazut, omul care se ocupa de treburile "prea lumesti" - gospodarie si administratie -, lasandu-le celor cinci vietuitori inaintati in varsta bucuria ascultarilor duhovnicesti si tihna rugaciunii.

    Dar sa o luam cu inceputul. Cu multi ani in urma, Elisabeta Sandru a cunoscut, impreuna cu sotul ei, un om care ii citea gandurile. Mai bine zis "ii raspundea" la ganduri, la orice indoiala pe care o avea. "Numai daca ma gandeam: <<Oare sa merg acolo sau dincolo?>>, el imi raspundea: <<Du-te acolo>>. Imi citea mintea ca pe o carte deschisa..." Se intampla in anul 1950, la Manastirea Sambata, omul acela se numea Ilie Burla, dar lumea i-a spus dintotdeauna doar intr-un singur fel: Mos Ilie. Elisabeta Sandru il descrie ca pe un barbat cu plete si barba albe, putin adus de spate si rezemat intr-un bat, dar cu o putere fizica nefiresc de mare. Cincisprezece ani, 5465 de zile incheiate a tinut post negru, mancand o singura data pe zi, doar paine si legume nefierte, dupa apusul soarelui, rugandu-se cate sapte ore zilnic, in genunchi, si - daca nu avea timp, continua a doua zi ramasitele de canon din ziua respectiva. Credea ca nu va rezista, dar dupa cei cincisprezece ani a mai trait asa inca treizeci si cinci. Acest Mos Ilie le-a povestit o viziune de-a sa din timpul razboiului. Nascut in anul 1884, in Bucovina de nord, la Storojinet, a fost, in vremea Primului Razboi Mondial, ostas in armata austriaca, aruncat de soarta pe frontul sangeros al Rusiei. Intr-o dimineata de iarna, regimentul sau a fost incercuit intr-o mlastina inghetata si in doar cateva minute si-a vazut toti camarazii secerati de gloante. Nu si-a pierdut o clipa cunostinta. Statea singur, in picioare, inconjurat numai de morti, se uita la zapada inrosita de sange, la mantaua sa ciuruita, si in cele din urma a inteles ca nu murise, ca gloantele nu l-au atins. Atunci s-a intamplat minunea: deodata, a coborat spre el Insusi Mantuitorul, insotit de doi ingeri luminosi, iar deasupra lor, fara sa atinga pamantul, statea Maica Domnului cu ochii plini de lacrimi. Si Maica Domnului Il implora pe Mantuitor: "Iarta-i, Doamne, si de data asta!", iar Mantuitorul ii spunea lui Mos Ilie: "Vezi cum plange Maica Mea...", iarMos Ilie a inceput s-o roage pe Maica Domnului sa nu mai planga, caci tot ceea ce Ea ii va porunci el va face. In clipa aceea, i s-a aratat, pana in cel mai mic detaliu, locul din Muntii Fagarasului. Mantuitorul s-a ridicat incet cu ingerii spre cer - El putin mai sus, ingerii mai jos - si de la un turn la altul, de sub picioarele lor, crestea din pamant o frumoasa biserica. "Vei scapa cu viata pentru a inalta aceasta biserica in locul pe care ti l-am aratat, iar aceasta biserica sa o zidesti <<Pentru Pacea Lumii Intregi>>! Va trece un timp si-ti voi trimite la o manastire din munti doi tineri care sa te ajute." Si i-a aratat pe cei doi soti Sandru, apoi s-au mistuit in tainele vazduhului. Ostasii l-au gasit asa, in picioare, cu privirea urcata spre cer, trebuind sa ii taie cizmele de la glezne ca sa i le poata dezlipi de picioarele inghetate. Scapase.

    Dupa ce a ascultat aceasta marturisire, Elisabeta Sandru s-a hotarat sa-l ajute pe Mos Ilie pentru tot restul vietii, spre indeplinirea planului sau dumnezeiesc. Chiar arhitectura de azi a bisericii, cu turla mare pe mijloc, reprezentandu-L pe Mantuitor, si doua mai mici, insemnand ingerii, respecta intocmai poruncile mosului. Multa lume a intrebat-o de ce. De ce a avut atata incredere in acest taran sarac si fara carte, iar ea a raspuns mereu, ca in toata viata ei, nici o clipa nu s-a indoit. Mai intai, cum spuneam, fiindca ii raspundea la ganduri. Cand venea la dansul ii iesea inainte, in drum, spunandu-i: "Stiam ca vei veni". Si, cu toate ca era nestiutor de carte, era vizitat ca un duhovnic, foarte multi oameni oropsiti ii bateau la poarta ca sa ii ceara sfaturi, ba chiar si unii preoti - intre ei, insusi mitropolitul Balan al Ardealului - aveau convingerea ca omul acesta nu face un pas pe pamant fara porunca divina. Si chiar daca era plin comunism, cei trei s-au inslatat aproape de satul Bucium, hotarati sa purceada neintarziat la zidirea manastirii. Greutatile insa de-abia aveau sa inceapa...

    Cararea cu povesti

    Intr-o alta viziune, lui Mos Ilie i s-a aratat intreaga istorie a manastirii, de la inceputuri pana azi. In aceasta privinta, nimeni n-a avut vreo indoiala: multe dintre vedeniile sale au fost confirmate stiintific. I s-au aratat limpede templul dacic care-a fost aici si preotii care slujeau intr-un fel de biserica - "Da, o biserica de pamant, cu turle si altar" - foarte asemanatoare ca forma primelor biserici crestine. Mos Ilie sustinea ca acesti sacerdoti barbosi, imbracati in panza ca de sac, ca si intregul lor ritual religios, nu erau prea deosebiti de ceea ce vedem astazi in vechile manastiri romanesti. In limba de pamant de peste paraul Buciumului - loc indicat de Mos Ilie drept vechi cimitir al dacilor - au fost gasite, intr-adevar, ramasite de oseminte ale traitorilor dinainte de Hristos. L-a vazut apoi pe insusi Apostolul Andrei urcand Fagarasii, primit cu mare dragoste de localnicii care au imbratisat fara mari cazne noua lege a crestinismului, i-au aparut inaintea ochilor cele o suta patruzeci de manastiri ardelene spulberate de tunurile Imparatesei Maria Tereza si scena intrarii in poiana de la Bucium a ostasilor condusi de insusi generalul Bukov, naivitatea vecina cu nestiinta a calugarilor care, in loc sa se ascunda in paduri, s-au ascuns in biserica de lemn, socotind ca acesta e singurul loc de pe pamant unde pot fi cu adevarat la adapost... Ghiulelele tunurilor n-au putut atinge biserica, un obstacol nevazut le ocolea traiectoria si atunci soldatii au pus foc. Lui Mos Ilie i s-au aratat moastele galbene si inmiresmate, fara cap, ale staretului Isaia, in adancul pamantului, inconjurate de apa limpede, intr-o pozitie "asa cum ar sta pe un scaun", asteptand ca cineva sa-l scoata la lumina. Si, in cele din urma, i s-a aratat chiar locul din poiana unde trebuia sa sape fantana. Prin anii 70, Elisabeta Sandru a sapat alaturi de muncitori si a vazut totul: la mare adancime au dat de o piatra, ca o lespede de mormant, pe care n-au putut-o sparge, insa pe langa ea iesea apa. Atunci Mos Ilie le-a spus: "Lasati-o asa, nu va mai chinuiti. Caci va veni clipa in care piatra va crapa singura si atunci prin fantana aceea va curge apa in sus ca un havuz, se va scurge prin rigole si oamenii care se vor spala cu ea se vor tamadui de orice boala... Se vor vindeca cu apa aceasta atatia oameni, cate boabe de porumb incap in doua siruri de saci mari, pusi pe o distanta de cincizeci de metri...". Cat despre odoarele inchise in stanca, Mos Ilie sustinea c-ar fi echivalentul vechiului tezaur al Romaniei. Ascultand aceasta istorie, nu este de mirare ca la 1928, Regina Maria a ales acelasi loc pentru ceea ce se voia "Biserica reintregirii neamului ortodox romanesc"...

    ***

    Au trecut doua ore de cand ma aflu la manastire si in acest rastimp Elisabeta Sandru a primit de la oameni pomelnice in valoare de cel putin treisprezece milioane de lei. O femeie a daruit manastirii trei sute de dolari, o patura si trei portocale, alta un milion de lei si mere, alta treizeci de mii de lei, din cele cincizeci pe care le avea in portofel. Totul in tacere, plecand imediat, fara a ravni cu privirea clipa cand doamna Sandru va despaturi hartiuta. Lumea iubeste manastirea, o iubeste cu jertfa. De pilda, Dorina Barbu vine din Bucuresti ca sa munceasca la trapeza manastirii, fara a pretinde nici un banut. In urma cu cativa ani s-a vindecat de cancer la san cu metastaza in ultimul stadiu, doar fiindca a stat aici. Un fior straniu ce iesea din pamant, din arbori, din tamplele bisericii o patrundea pana in ultima particica a trupului, vindecand-o. Intr-o seara frumoasa, pe cand statea de vorba cu Parintele Sava, a simtit o ametitoare mireasma ce razbatea din pamant. Si l-a intrebat ce sa fie. "Cum, nu stii?", i-a raspuns zambind staretul. "E miros de moaste..." Prietena ei, Sofia Mihai, nu se poate odihni in Bucuresti. Se trezeste mereu "cu o presiune in cap" si, cu toate ca aici doarme cel mult patru ore pe noapte, in biserica, se trezeste cu o putere si o energie pe care nu le-a mai simtit de copila. De dimineata, batranul monah Ioachim a dus-o in padure ca sa-i dezvaluie un mare secret: cum sa atingi cu palmele trunchiul unui paducel si sa simti ca traiesti la unison cu planta. Dupa ce a simtit seva arborelui pulsandu-i prin vine ca sangele, vechile ei dureri reumatice au disparut. Mancam la masa comuna, alaturi de pelerini imbracati saracacios, cartofi prajiti fara ulei, orez si gustoase muraturi. Si Elisabeta Sandru continua...

    Golgota

    La inceput, se rugau in poiana goala. Departe de lume, trei oameni ingenuncheati in fata codrului fosnind de tenebre, dormind sub cerul instelat, pe ruinele unei presupuse biserici milenare. Si dupa un an, Mos Ilie a avut probabil cea mai puternica dintre toate viziunile sale. In stare de trezie si rugaciune, a fost luat de mana de Sfantul Petru si coborat, dar nu numai cu sufletul, ci si cu trupul, spre Iad. Acolo i s-a aratat distrugerea totala a pamantului. A vazut in vazduh un urias copac arzand, avand coroana, tulpina si radacina in flacari, a vazut copii urland de durere pe strazi si o intreaga lume fara oameni. Si a auzit din cer un glas mare: "Asa veti ajunge daca nu impliniti! Pacatele zilelor noastre sunt mai marsave decat la Sodoma si Gomora, arde pamantul! Crapa! Parjolul nu vine din cer, vine de aici, dintre voi, de pe pamant, singur se distruge. Nu e sfarsitul lumii, e sfarsitul Omului! Rugati-va, caci la voi e arma mai puternica! E mai puternica rugaciunea decat orice bomba atomica...". Si atunci, Mos Ilie a inteles ca nu mai e timp. Elisabeta Sandru l-a vazut in zilele acelea de iarna: fara sa aiba vreo boala, pielea ii era rosie, incinsa "ca plita", zicea ca simte flacari arzandu-l, ba uneori l-au surprins tavalindu-se dezbracat prin zapada. Si pana ce nu si-a golit sufletul, pana ce nu s-a marturisit in miez de noapte Parintelui protopop Ciocaneli, povestindu-i viziunea sa apocaliptica, chinurile n-au incetat. Dupa ce s-a terminat spovedania, a simtit "ca a turnat cineva o galeata de apa pe dansul, se uita imprejur sa vada daca se face balta". Vazand miracolul acesta, parintele protopop l-a crezut fara sovaire, dandu-i tot ajutorul. Elisabeta Sandru l-a insotit pe Mos Ilie la mitropolitul Balan, s-a minunat si ea cand marele prelat i-a iscalit aprobarea unui biet taran de "a ridica o capela pe locul istoricei Manastiri Bucium", spunandu-i la plecare urmatoarele cuvinte: "Eu nu voi mai trait mult, dar manastirea asta e musai s-o faci. Vei fi uimit, respins de zece ori, de-o suta de ori, de-o mie de ori, dar tu sa nu cedezi!". Mitropolitul Balan a murit dupa un an, in 1955, iar Mos Ilie n-a apucat decat sa inalte troita de la poarta, atunci cand aprobarea a fost respinsa de noul mitropolit si ei - alungati cu escorta din tinutul Buciumului.
    Elisabetei Sandru nu-i place sa vorbeasca prea mult despre prigoana Securitatii, desi au fost haituiti ca animalele prin paduri, chemati saptamanal la Militie, batjocoriti si anchetati precum ultimii infractori, dar cu toate astea nu au renuntat niciodata. Mos Ilie venea mereu cu alte porunci. I s-a aratat exact locul vechiului altar, unde trebuia sa fie asezata o cruce: nici mai la stanga, nici mai la dreapta, decat intr-un musuroi de furnici. Muncitorilor le-a fost mila. "De ce sa n-o punem un pas mai incolo, sa nu stricam musuroiul?" "N-oti fi voi mai slabi ca furnicile!", le-a raspuns batranul, si cat s-au odihnit putin, in musuroi nu mai era nici o furnica... Apoi si crucea aceea a fost smulsa. In anii de prigoana, padurea le-a fost adevarata biserica. Dumbrava era plina de cruci, icoane si candele aprinse, pe care securistii le distrugeau cu ura, iar ei urcau in taina, iarasi si iarasi, sa le puna la loc... Un buciumean, pe nume Ion Carstea, venit sa munceasca la manastire, avea sa-mi povesteasca un fapt tulburator: toti, absolut toti cei care au distrus sau au luat atunci crucile de pe pamantul manastirii au murit imediat, in cel mult cateva saptamani. Le cunoaste numele, adresele, vaduvele...
    In anul 1976, Elisabeta Sandru a obtinut aprobare pentru a construi aici o stupina moderna. A cheltuit pana la ultima agoniseala pentru a inalta cabana unde se rugau in secret - venise un tanar stupar, angajat al sotului ei, pe nume Savu Mihai (viitorul parinte Modest) -, dar dupa aproape un an, cabana a fost incendiata din temelii si ei - alungati din nou. Putin inainte de acest eveniment odios, intr-o noapte de vara, Mos Ilie le-a spus ca deasupra acestei manastiri nevazute vegheaza dintotdeauna o stea. Si ca din aceasta stea coboara o raza subtire, pana intr-un loc din apropierea bisericii de azi, apoi, dupa ce atinge pamantul, se intoarce putin in sus. Iar daca sta acolo cineva in genunchi si se roaga cu credinta, va simti cum ii urca rugaciunea spre cer fara oprelisti, se duce direct la urechea lui Dumnezeu.

    ***

    Mos Ilie a murit in anul 1985, fara sa vada manastirea macar inceputa, dar Elisabeta Sandru ii urmeaza si azi, pas cu pas, poruncile lasate. Dupa patru zile de priveghi, batranul de 91 de ani avea inca trupul moale, nu s-a intepenit ca orice mort. "Inainte de inmormantare l-au pus in sicriu si atarna asa, pe bratele unor barbati, ca un copil adormit. M-am uitat la el zile in sir. In timpul vietii, a avut o dunga vanata pe obraz, iar acum dunga aceea disparuse. Si parca fata lui era mai frumoasa, mai senina."
    Asta a fost tot. Dupa Revolutie, Elisabeta Sandru si-a vandut frumoasa ei casa acoperita de trandafiri, din Brasov, pamantul, bijuteriile, "pana si perdelele de la geamuri" si a construit manastirea, asa cum arata astazi. Jos, in sat, a deschis o brutarie si un atelier in care coase vesminte preotesti. Si este acum, din toate privintele, o femeie cu adevarat fericita. Mai asteapta doar implinirea ultimei profetii a lui Mos Ilie: zidirea celei de-a doua biserici, pe locul unde-au fost arsi martirii, in care vor sluji preotii cu randul, fara o secunda de intrerupere, iar predicile vor fi rostite in sapte limbi. Mos Ilie a si vazut-o, inainte de moarte: mare, cu scari de marmura si trei intrari, in care vor fi ingerii la vedere, se vor vedea slujind laolalta cu preotii. Dar de atunci, pe poarta manastirii nu va mai putea intra orisicine. "Patru de-or veni pe cale, daca intra unul", zicea.

    ***

    A doua zi, la Bucium, lumea e si mai multa. Parintele staret e cumplit de obosit, ii vad lacrimile prelingandu-i-se pe la colturile ochilor inrositi, fiindca ar fi necuviincios si nedemn sa caste de fata cu un oaspete. De dimineata, aproape o suta de oameni iesisera din paraclisul sau, incredintandu-i pacatele inainte de a se intoarce acasa. Iar el a ramas aici, singur si innegurat, gandind ca lumea e in deriva si misiunea sa abia a inceput. Vorbeste de o anumita incordare a sufletului spalat si slefuit prin posturi, urmata mereu de o adanca si dumnezeiasca liniste. "Fiecare manastire are cate un dar. Manastirea noastra are darul sa goleasca Iadul si de a fi facatoare de pace. Pace in sufletul omului, pace intre neamuri si - ceea ce e cel mai important - pace intre biserici." A venit in Ardeal din mandrele manastiri ale Moldovei - Tazlau, si apoi Buciumul Iasilor, fiindca aici ii este Bisericii ortodoxe mai greu. A ravnit dintotdeauna locurile unde este cel mai greu. "Caut o manastire cu post", le spunea localnicilor si, cand a aflat-o, s-a pus imediat pe treaba, impreuna cu Elisabeta Sandru si ai sai, neindoindu-se o clipa de poruncile unui batran pe care, de altfel, nu l-a cunoscut niciodata. "Un adevarat calugar e tot timpul in lupta" - vorba asta o spune mereu. "Miracolele unei manastiri nu vin de la calugari, vin de la slujitorii ei. De la ei pleaca minunea. Si cu cat o manastire este mai iubita, cu atat miracolele ei sunt mai puternice. Daca vii la manastire cu iubire in suflet, atunci da!, ii vei putea vedea intr-adevar pe calugari slujind impreuna cu ingerii..."Bogdan Lupescu
    Foto: Emanuel Tanjala

    (Manastirea Bucium se afla in apropiere de Fagaras, pe soseaua submontana ce duce la Manastirea Sambata.)

    http://www.formula-as.ro/2002/520/sp...tualitate-3282

    Ultima modificare făcută de Alina Bratu; 22.03.2017 la 12:01.
    Alina Bratu

    E-mail: alinabratu2004@yahoo.com
    Skype: alina.bratu.tier1
    Messenger: alinabratu2004
    https://www.facebook.com/alina.bratu.100

  3. #3
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916
    Alina Bratu

    E-mail: alinabratu2004@yahoo.com
    Skype: alina.bratu.tier1
    Messenger: alinabratu2004
    https://www.facebook.com/alina.bratu.100

  4. #4
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916
    Alina Bratu

    E-mail: alinabratu2004@yahoo.com
    Skype: alina.bratu.tier1
    Messenger: alinabratu2004
    https://www.facebook.com/alina.bratu.100

  5. #5
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916
    Alina Bratu

    E-mail: alinabratu2004@yahoo.com
    Skype: alina.bratu.tier1
    Messenger: alinabratu2004
    https://www.facebook.com/alina.bratu.100

  6. #6
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289

  7. #7
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    The Physical Components of the
    Monastery of Saint Catherine in the Sinai of Egypt


    John Watson

    The physical components of the Monastery of St. Catherine vary considerable in age, dating from the 6th century right up to the present day, though most structures in the monastery enclosure are older. For example, the newest structure within the compound itself is probably the north wing, built in 1951 to house the Library, the Icon Gallery and the new refectory for the monks, as well as the apartments of the Archbishop of St. Catherine. The bell tower is somewhat older, dating to the 18th century. Most other buildings are considerably older. On the outside of the compound, the visitor's center is a fairly recent addition.


    The Walls
    To protect the numerous monks who had settled around the Burning Bush, and to withstand the attacks of marauding Bedouins and many others who at one time are another attempted to assault the monks then living in caves and simple huts, Justinian's builders under the direction of the architect, Stephanos of Aila (Elath), constructed a fortress of such monumental design that its walls stand little changed after fourteen centuries, except for the northern expanse which was damaged several times, and last repaired in 1801 during Napoleon's Egyptian expedition.
    The fortified enclosure of the monastery is built of rectangular hewn blocks of hard granite. The ground plan of the enclosure is somewhat off-square, with sides measuring 75 meters on the west, 88 meters on the north, 75 meters on the east and 89 meters on the south. The height of the walls varies from 8 meters on the south, to 35 meters on the north. The thickness of the enclosure ranges from 2 to 3 meters, mostly depending on the space that was needed for towers, crypts and such. The south wall of the enclosure, which is adorned with ancient cross symbols and other stone carvings, faces Mount Sinai, and is the best preserved.
    The structure's ancient gate, with a machicolation above it to strengthen its defense (from which boiling oil could be poured down on attackers), is on the west side of the fortress. Today, it is closed and another old entrance is used instead, which is just left of the ancient entrance. This entrance is secured every night by three iron-bound doors.However, at some points in the monastery's history, apparently all of the doors were sealed up, and entrance was made through a lift, which was also used to haul up supplies.
    The cells for monks and other structures were built along the inner sides of the fortified enclosure. The irregular and sloping ground was leveled by constructing solid arches and barrel-vaults, upon which the dwellings and other buildings were raised.
    The Ancient Church
    Plan of the main church in the Monastery of St. Catherine
    The Monastery's main church (Katholikon), usually referred to as the Church of St. Catherine (Katherine), was built at the same time as the walls and also of massive granite blocks. Work on it was begun in 542 AD, and completed nine years later. The Older church of St. Helena, dedicated to the Burning Bush, was incorporated into it.
    It is a three-aisled basilica with a central nave, a narthex and Apse, located at the northern end of the compound. It measures 40 meters in length and is 19.20 meters wide, including the chapels it incorporates behind the sanctuary apse. The church's walls and pillar, the roof and the inscriptions are from the period of Justinian. The ancient roof is presently covered by a ceiling dating to the 18th century. The floor, the interior decorations and the current Iconostasis date to the 17th and 18th centuries.
    The wooden doors of the church entrance are 1400 years old. Above them a Greek inscription reads, "This is the gate to the Lord; the righteous shall enter into it" (Psalms 117:21). They were elaborately carved by a Byzantine artist, using cedar wood from Lebanon. The doors contain four parts, with reliefs of animals, birds, flowers and leaves. The doors of the Narthex were made by the Crusaders in the 11th century.
    There are actually nine chapels incorporated into the Monastery's Katholikon. Along ech of the aisles are three chapels and the vestry. There are two additional chapels on either side of the apse, and behind it is the Chapel of the Burning Bush. Other chapels include that of St. James, of the Holy Fathers slain at Sinai and Raitho, of St. Marina, of Saints Constantine and Helen, of St. Antypas, of Saints Cosmas and Damian, of St. Symeon the Stylite and of St. Anne. The Naos proper of the Katholikon measures 25 meters in length and is 12 meters wide. The naos is divided into three aisles by colonnades of six monolithic granite columns, each carrying a different capital adorned with crosses, flags, lambs, plants and fruit motifs. hence, there is a column for each month of the year, and above each is a Byzantine icon portraying the saints venerated during the particular month.
    During the 18th century, during the time of Cyril of Crete, who was Archbishop of the Sinai, the old wooden roof of the Katholikon was covered with a horizontal wooden coffered ceiling, which was painted blue and decorated with a multitude of golden stars. The side walls are pierced by two rows of windows, including eight double arched windows and seven rectangular ones. The level of the holy bema is higher than that of the nave. The templon separating these two areas of the church is composed of marble panels below and a wood carved iconostasis above, reaching to the ceiling with the so-called Lypera (icons of the Virgin and St. John standing on either side of the Crucifx). The iconostasis dates to 1612 and was made in the Monastery's dependency of Crete at the time of Archbishop Lavrentios.
    Plan of the Moanstery of St. Catherine in the Egyptian Sinai
    The surviving inscriptions recording the names of Justinian and Theodora indicate that the fortress and church were built in 557 AD, after the death of the empress. This date is indirectly confirmed by the writings of Cosmas Indicopleustes, who lived in the the Sinai Peninsula before 548 AD, and mentions the monastery at Phran but not that of Mount Sinai. There are inscriptions found on the roof beans, on the carved doors of the naos and on the lintel of the outer portal of the church that record Stephanos of Aila (Elath) as the architect of both the fortress and the church.


    Other Chapels
    There are actually twelve other chapels within the Monastery. Of these, the most important is the Chapel of the Burning Bush, which is situated behind the sanctuary of the Katholikon. Aetheria, a 4th century pilgrim from Spain, tells us of his visiting this site:

    "We had to advance deep into the valley for there are many hermit cells and a shrine at the site of the Bush. The Bush is verdant to this day. This is the Bush of which I have spoken earlier, the one from which God in a flame of fire spoke to Moses. The Bush is in a very beautiful garden in front of the Church"
    The Chapel of the Burning Bush honors the Annunciation to the Holy Virgin. This is conveyed by "the Virgin of the Burning Bush", an icon that represents the Mother of Christ seated within the Burning Bush and holding her Son, with Moses worshipping barefooted on the left. A mosaic cross of the 10th century decorates the apse of the chapel.
    The holy alter of the chapel stands not upon the sacred remains of martyrs, which is usual, but above the roots of the Burning Bush. The Bush flourishes several yards farther from he chapel where it was transplanted in order to build the Alter upon its roots. It is said that this is the only bush of its kind growing in the entire Sinai Peninsula, and that every attempt to transplant a branch of it to another place has been unsuccessful.
    Pilgrims enter the chapel without shoes, in remembrance of the commandment of God to Moses, "Put off thy shoes from off thy feet, for the place whereon thou standest is holy ground" (Ex. 3:5).
    A few other notable chapels include that dedicated to St. Stephens, which also contained the Archbishop's old quarters, and the Chapel of St. Antonius.There are also chapels dedicated to the five Martyrs of Crete, to St. John the Baptist and to St. George.


    The Bell Tower
    Built in 1871, the bell tower contains nine bells of different sizes that were a gift of the Czars of Russia. The tower itself was built by a monastery monk named Gregorius. The bells continue to be rung for services on Sundays and feast-days, whereas the wooden semantron (also known as talanton), which predate the bells, is struck for Vespers and Matins.


    Old Refectory
    The Old Refectory is actually one of the most interesting structures in the compound. This oblong hall with pointed Gothic arches preserves stone carvings with Frankish inscriptions and coats-of-arms, symbols of the Crusader knights. The small conch is decorated with a 16th century painting showing the Hospitality of Abraham, in which the three angels symbolize the Holy Trinity. A monumental composition, dating to 1573, of the Last Judgment covers the entire surface of the wall. The long narrow wooden dining table, placed in the middle of the hall, was made and carved in Corfu, in the 17th century.On it are carved representations of angels and flowers in rococo style. It was here, during a more distant past, that the monks eat with the Archbishop at the head of the Table.
    Gallery of Icons
    A small, but select part of the Monastery's vast collection of icons is displayed in the Gallery of Icons. Of the some 2,000 icons in the monastery's collection, covering some 15 centuries, less than 100 were chosen for their unique artistic value to be exhibited in the gallery. They represent, in a historic and stylistic sequence, all the trends and techniques of Byzantine art.

    Library
    Considered one of the largest and most important of its type in the word, the library contains a rich collection of 4,500 manuscripts, mainly Greek, but also Arabic, Coptic, Syriac, Slavonic and others. The regrettable story of one of the most precious manuscripts in the world, the Codex Sinaiticus, is well known. This mid-4th century Greek text of the Holy Scriptures was officially borrowed in 1859 by the German scholar K. van Tischendorf on behalf of the Czar of Russia, but it was never returned. In 1933, it was purchased by the British Museum, where it is kept to this day. This text, from which the modern King James version of the Bible was translated, is one of those artifacts that should be returned to its rightful owners.
    Many of the manuscripts in the collection are illuminated with rare and fine miniatures. In addition to the manuscripts, the Library contains a considerable number of printed books. About 5,000 of these are old editions, some of which date from the earliest days of the art of printing. The Library has been organized in a scientific method and is equipped with laboratories for the conservation and the microfilming of manuscripts. Both the Library and its archives are at the disposal of scholars engaged in special studies.


    Other Structures within the Compound
    Other than the Monk's dwellings located in several areas along the walls of the monastery, there are is also an Olive press and several wells, including that known as Moses' Well, and another named St. Stephen's well. There is also a hospice and other administration facilities.
    There is also a small mosque, doubtless built to placate the early Arabic rulers of Egypt and the local Muslims who served the monks, that dates to about the 10th or 11th century.
    The Garden and Orchards
    The gardens and orchards of the Monastery are outside its enclosure, and are a true oasis in the desolate landscape of granite rock. The garden extends as a long triangle into the desert. It is very old, having been mentioned, for example, by Aetheria in the 4th century, as well as other ancient writers. It is the work of the monks, who tirelessly brought the soil from far off, and made tanks to provide irrigation water by trapping rainfall and the melting snow that flows down from the mountains. Today, vegetables, decorative plants and flowers are grown on soil that the monks carried in, as well as olive trees, delicious apricots, plums and cherries.
    In the garden is the small cemetery with the Chapel of St. Tryphon and the Charnel House. The scantiness of earth does not permit permanent graves, so the monks buried in the cemetery are later exhumed and their bones placed in the ossuary. The remains of archbishops are kept in special niches. The Charnel House also serves a spiritual purpose. The site of the piled bones makes both monks and visitors meditate on life and death, on the vanity of human and earthly matters.
    One of the oldest skeleton is that of a hermit named Stephanos, a 6th century monk who is now dressed in the black vestments of a monk with a white cross on hi cap. He is said, by John of Climax, to have lived on the holy mountain of Sinai for many years in a lonely dwelling, where he struggled on behalf of monasticism and was a man of many virtues.

    http://www.touregypt.net/featurestories/catherines3.htm

  8. #8

  9. #9

  10. #10
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953



    Alina Bratu

    4 ore







    http://www.touregypt.net/featurestories/catherines3.htm










    Ador
    Îmi place



    Ador



    Haha



    Uau!



    Tristeţe



    Furie









    ComenteazăDistribuie







    Văzută de 10
    3Tu şi alţi 2





    Comentarii


    Alina Bratu http://www.sfatulbatranilor.ro/.../20664-M%C4%83n%C4...Administrează




    Mănăstirea Bucium (Pacea Lumii)
    SFATULBATRANILOR.RO
















    Îmi place
    · Răspunde · Şterge previzualizarea · 4h









    Daniela Georgescu Merci mult pentru stradanie.
    Administrează



    Îmi place
    · Răspunde · 3h









    Alina Bratu Am facut-o pt tine, pt noi, pt noi toti...
    Administrează



    Îmi place
    · Răspunde · 2h









    Adrian Pop Romania are o sansa uriasa prin nevointa inumana a celor din Avangarda de sacrificiu !!!!1


    Administrează



    Îmi place
    · Răspunde · 2m










    Scrie un răspuns...
























    Adrian Pop Madalina, amandoi am fost chemați de Maica Domnului la Sfântul Pantelimon, la Manastirea Turnu, cand ne a cântat....Nici unul dintre noi nu va face nimic fara sa fim impreuna, îmi spuse in seara asta Sfântul Pantelimon....mai ales ca eu mi am asumat responsabilitatea sa unesc toate grupurile care cor lucra la cele doua obiective majore....Catedrala Pacea Lumii si argintarea Raclei Sfantului Ioan Botezătorul.













    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

Pagina 1 din 2 12 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •