Lenea ca maladie spirituala
Notiunea si intelesul lenei
Daca akedia era patima specifica monahilor anahoreti, odata cu intrarea lor in viata chinoviala, trandaveala lor de alta data nu a disparut, dar a luat alta infatisare, comuna de altfel tuturor oamenilor. Aceasta este lenea. Datorita acestui fapt, inca din perioada patristica akedia a fost inlocuita cu lenea. Toma d'Aquino, marele admirator al Sfantului Casian, ale carui scrieri ascetice constituiau lectura sa zilnica, inlocuieste definitiv pe akedia lui Casian cu pigritia = lenea. Astfel, cum observa patrologul romano-catolic Jean Bremont, "din lista pacatelor capitale stabilita de Parinti au disparut doua nume in enumerarea adoptata de Sfantul Toma de Aquino si care este inca in folosinta noastra, nu gasim nici tristitia, nici akedia. Le-au luat locul invidia si lenea". Sensul de patima dat lenei este deosebit de cel al akediei. Lenea ca patima spirituala este maladia comuna monahilor chinoviali si credinciosilor mireni, iar ca sens psihologic moral stapaneste pe toti cei ce au dezgust sau rezerve fata de munca privita ca activitate indispensabila bunei desfasurari a vietii.
Pentru a intelege mai bine nocivitatea lenei ca patima spirituala, se cuvine ca in prealabil sa-i determinam inoportunitatea ei in contextul conditiei umane. Este cunoscut prea bine faptul ca dispozitia pentru munca nu este numai o conditie a existentei, ci in primul rand o dovada a sanatatii fizice si sufletesti. Dispozitia pentru munca asigura dinamismul sufletului angajat creator spre producerea bunurilor materiale si spirituale; iar aceasta orientare axiologica printr-o activitate creatoare aduce adevarata bucurie, fiindca viata sufleteasca se implineste prin multumirea de sine. Iar cea mai mare multumire de sine este tocmai datoria muncii implinite. Ea iti aduce starea de gratificare, coincizand cu fericirea insasi. Chiar daca munca pretinde efort si sudoare, acestea nu constituie o povara a vietii, la fel cum nici jertfa de buna voie nu descurajeaza, ci angajeaza spre un ideal maret, care pe masura ce este implinit, aduce sufletului satisfactia deplina. Goethe in "Faust" preamareste cu exuberanta bucuria muncii, cerand eternizarea fericitelor ei clipe: "As vrea sa vad asemenea devalmasie, sa locuiesc cu liberul popor pe libera campie. Acelei clipe as putea sa-i spun intaia oara: ramai ca esti atata de frumoasa! Caci urma zilei mele pamantene nici in eon nu poate sa dispara. Si presimtind o fericire, ce inalta se infiripa, eu gust acum suprema clipa".
Constituind conditia esentiala a vietii, munca este sfanta ca viata insasi, fiindca ambele au origine divina. De aceea "vrednic este lucratorul de plata sa" (Luca 10, 7), deoarece Dumnezeu binecuvinteaza totdeauna sudoarea muncii cinstite. Recunoscand aceasta, oamenii lui Dumnezeu incep si sfarsesc munca prin rugaciune, multumind si laudand pe Dumnezeu pentru roadele obtinute cu ajutorul Lui, restituind in acelasi timp lui Dumnezeu darul muncii primit de la El, precum Abel jertfa lui, cu sentimentul recunostintei si a bucuriei implinite: "Ale Tale dintru ale Tale, tie aducem de toate si pentru toate!".
Răspunde cu citat
Marcaje