Viaţa Sfântului Mucenic Talaleu


VIEŢILE SFINŢILOR







Talaleu, acest mare mucenic al lui Hristos, era din părţile Feniciei, dintr-un sat ce se numeşte Libanon Dasos. El era de neam strălucit, fiind fiul lui Veruchi, arhiereul creştinilor. Deci, crescând în învăţătura şi sfătuirea Domnului, a învăţat sfintele şi dumne- zeieştile Scripturi; iar după ce a ajuns în vârstă, a dorit să înveţe meşteşugul doctoricesc - ca fiind mai de nevoie şi mai de folos oamenilor, decât toate celelalte meşteşuguri şi aflând un doctor iscusit şi cinstitor de Dumnezeu, în scurt timp l-a învăţat desăvârşit, fiindcă era isteţ din fire. Şi era tânărul acesta foarte cucernic şi cinstitor de Dumnezeu. El îşi împodobea sufletul său cu toate faptele bune şi cu tot lucrul plăcut lui Dumnezeu. De aceea, primea şi odihnea în casa sa cit toată dragostea pe orice om străin sau de-al locului care venea la dânsul. Şi casa lui era loc de printre al tuturor, şi al săracilor şi al bogaţilor, fiindcă iubea foarte mult primirea de străini şi se bucura să vadă pe mulţi care erau tămăduiţi de el.
Dar avea mai multă milă şi milostivire către săraci; pentru dânşii avea mai mare grijă şi neputinţele şi durerile lor le socotea că sunt şi ale sale. De multe ori, ca să-i uşureze de osteneală, îi ridica pe umerii săi şi îi ducea în casa lui, stând înaintea lor ca un rob, alegând mai degrabă să slujească lor, decât să facă alt bine, şi se nevoia în tot felul să-i caute şi să-i vindece de bolile lor.
Şi atâta milostivire avea mucenicul lui Hristos pentru cei care aveau trebuinţă de ajutorul lui, încât nu aştepta să vină la dânsul; ci se ducea el la ei şi le ajuta la orice trebuinţă aveau, dându-le sănătate în dar, fără de argint şi fără de daruri. Pentru că pe lângă iubire de oameni şi milostivire, avea şi neagoniseală, şi nu voia să câştige argint sau orice alt lucru al lumii acesteia. Încă avea şi atâta smerenie, încât el singur spăla rănile bolnavilor şi le tămăduia.
Vieţuind astfel, s-a învrednicit şi de apostoleştile daruri, şi propovăduia cu îndrăzneală numele lui Hristos, şi doar cu el, fără de doctori şi fără de plasturi, tămăduia toate bolile, sârguindu-se cu toată silinţa să aducă la buna credinţă pe toţi slujitorii de idoli şi să-i facă creştini. De aceea, nu făcea nici o deosebire între credincioşi şi ne*credincioşi, ci pe toţi îi vindeca şi câţi alergau la dânsul luau îndoită tămăduire - a sufletului şi a trupului -, căci era de obşte milostiv şi îndurător şi nu numai îi vindeca, dar se şi ruga fierbinte lui Dumnezeu pentru toţi. Pentru creştini se ruga să se pocăiască şi să-şi îndrepteze greşelile lor; iar pentru slujitorii de idoli, să-şi lase rătăcirea şi să creadă în Hristos. Afară de acestea, el certa pe cei care nu se milostiveau de cei necredincioşi în primejdiile şi neputinţele lor.
Odată, când a văzut pe un creştin că era mânios asupra unui slujitor de idoli şi se bucura de reaua lui norocire, s-a mâhnit foarte şi mustrându-l pentru asprimea lui, a zis către dânsul: „Frate, nu se cade să te bucuri de răul vrăjmaşului tău, că este primejdie, şi patimile sunt de obşte la toţi, şi nu ştie nimeni ce o să se pătimească până la sfârşit". Şi deoarece creştinul i-a spus că mai bine este să moară păgânii, decât să trăiască, că ce folos este dacă trăiesc, de vreme ce au îmbătrânit în păgânătate şi în toate răutăţile, fericitul Talaleu i-a răspuns: „Frate, noi avem poruncă de la Domnul nostru, să ne rugăm pentru binele vrăjmaşilor noştri, iar nu să ne bucurăm de răul lor, ci să ne fie milă de dânşii, pentru că în acest fel slăbim necredinţa lor şi cu milostivirea îi aducem la buna credinţă". Cu aceste cuvinte şi multe altele de acest fel, a scos din învârtoşare pe acel creştin şi l-a adus spre milostivire.
Şi având sfântul multă râvnă spre buna credinţă, se nevoia în diferite chipuri să şteargă rătăcirea idolilor. De aceea, de multe ori se ducea noaptea şi tăia copacii cei înalţi ai Libanului, în care se adunau elinii de făceau jertfe zeilor lor, întinându-şi sufletele cu desfrânatele; pentru că acolo se făceau multe răsfăţări şi multe hore de femei, cu tot felul de organe muziceşti. Deci, prin tăierea copacilor, el tăia şi din jertfele idolilor şi-i abătea de la faptele lor cele înverşunate; apoi prin mijlocirea doctoriei atrăgea pe mulţi la dânsul şi-i tămăduia îndată de neputinţa trupului şi a sufletului, aducându-i pe ei la credinţa în Hristos.
Odată, un şarpe veninos a muşcat pe un om de piept şi, din pricina veninului fiarei, i-au putrezit pieptul şi coastele, astfel că era în primejdie de moarte. Din această pricină a mers la doctori, cu care cheltuind tot ce avea, n-a aflat nici o tămăduire; deci, deznădăjduindu -se desăvârşit, îşi aştepta moartea. S-a aflat însă sfântul doctor osârdnic să-l tămăduiască, cerând de la dânsul numai să creadă în Hristos. Şi cum bolnavul a mărturisit că va crede fără de îndoire în Hristos, de se va tămădui, sfântul îndată şi-a pus mâna dreaptă pe pieptul lui şi, pecetluindu-l cu semnul Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, l-a tămăduit, nerămânând nici un semn pe dânsul din patima lui. Deci, acel om, mulţumind foarte mult sfântului, slăvea pe Dum*nezeu pentru îndoita tămăduire care a luat-o, şi la trup şi la suflet.
Altădată, un doctor s-a îmbolnăvit de o boală grea şi din această pricină şi-a pierdut glasul, neputând deloc să mai vorbească. Deci, rudele lui, deznădăjduindu-se de toţi doctorii şi de toate doctoriile, au alergat la sfântul şi, luând pe bolnav, l-au adus înaintea lui, rugându-l să-l tămăduiască. Atunci, milostivul Talaleu s-a apropiat de dânsul şi i-a zis: „De voieşti tămăduirea ta, este de trebuinţă să crezi în Hristos şi îndată Hristos te va tămădui". Bolnavul, auzind aceste cuvinte, a căzut la picioarele lui şi, udându-le cu lacrimi, făcea semn că va crede în Hristos din tot sufletul său, numai de îşi va dobândi tămăduirea. Şi iată, o, minune! îndată a venit dumnezeiescul dar la dânsul şi s-a dezlegat limba lui, vorbind ca şi mai înainte.
De atunci mai mult umbla sfântul prin toată cetatea, căutând să găsească vreun bolnav sau vreun sărac flămând sau vreun rătăcit în păgânătate, ca să-i tămăduiască şi sufleteşte şi trupeşte. Deci, aflând un slăbănog gol, zăcând pe pământ, i s-a făcut milă şi, apropiindu-se de dânsul, l-a întrebat de boala lui. Acela i-a răspuns astfel: „într-una din zile umblam pe un drum prăpăstios şi, deodată, împiedicându-mă, am căzut şi mi-am zdrobit piciorul. Deci, întrebuinţând mult timp fel de fel de doctorii, n-am putut să aflu vindecare de la nici una; şi astfel sunt rănit şi zac la pat deznădăjduit, ca cel mai ticălos dintre toţi oamenii; iar tu, care eşti mai milostiv decât tatăl cel trupesc, fie-ţi milă de mine, nenorocitul, şi mă tămăduieşte".
Atunci sfântul i-a zis: „Eu voi pune peste tine plasturele credinţei lui Hristos şi te vei tămădui. Numai să crezi în Hristos şi îndată ţi se va da darul tămăduirii tale". Deci, după ce a spus bolnavul, că el crede din tot sufletul în Hristos, sfântul i-a apucat piciorul lui şi i l-a pus la loc, şi îndată ce s-a apropiat de el, s-au amestecat vinele şi s-au tămăduit rănile, iar cel neputincios şi şchiop s-a tămăduit şi alerga mulţumind sfântului. Iar acesta i-a poruncit, că dacă voieşte să-i mulţumească, să nu arate nimănui această minune, fiindcă nu voia să fie slăvit şi lăudat de oameni. Dar, slăbănogul făcea dimpotrivă, alergând la drumuri şi spunând tuturor tămăduirea, care o luase de la dânsul.
A auzit de minunea aceasta şi o femeie ce avea în ea diavol care o supăra, şi îndată a alergat la casa sfântului şi i-a povestit primejdia sa, rugându-l să o scape de duhul cel rău şi necurat. Şi îndată a apucat-o diavolul şi a trântit-o la pământ, muncind-o. Iar sfântul, văzând că era aşa de rău chinuită de diavol, i s-a făcut milă de dânsa şi, însemnând-o pe frunte cu semnul Sfintei Cruci, a chemat numele lui Iisus Hristos şi îndată a lăsat-o diavolul şi a fugit.
Iar după ce femeia a scăpat de diavolul cel necurat, a alergat cu mare bucurie la casa sa, propovăduind cu mare glas măririle lui Dumnezeu. Şi trecând printr-un loc, a văzut pe un om orb, cunoscut ei, şi i-a zis: „Omule, ce stai aici fără de nici un folos? N-ai auzit că aici se află un doctor minunat, care tămăduieşte pe toţi bolnavii cu preaslăvire, goneşte diavolii, scapă trupurile oamenilor de vătămare şi de orice altă rană şi tuturor le dă mântuire? Acela nici un dar nu voieşte să ia, ci învaţă şi sfătuieşte pe oameni la lucrurile cele bune şi pe toţi bolnavii care aleargă la dânsul îi primeşte şi îi odihneşte pe paturi şi casa lui este mângâiere fiecăruia, fiindcă milostivul purtător de grijă le dă tuturor bolnavilor doctorie. Deci, vino să te duc şi pe tine la dânsul, ca să-ţi dea vindecare". Aceste cuvinte zicând femeia aceea, l-a dus şi pe el la sfânt.
Dar acela, după cum era orb cu ochii trupului, tot aşa era de orb şi cu ochii sufletului, pentru că se închina la idoli. Cu toate acestea, nădăjduind vindecare de la sfântul, a căzut la picioarele lui, zicându-i: „Până acum am fost vrednic de milă şi ticălos, iar de acum înainte voi fi fericit şi bine norocit; pentru că de la tine voi lua lumina ochilor mei". Dar ce i-a răspuns sfântul? „Omule, ochiul cel neador*mit al lui Dumnezeu priveşte inimile tuturor, socotelile şi faptele; deci, crede în Hristos, Ziditorul firii, şi vei lua tămăduire ochilor tăi, căci de îl vei cunoaşte pe Dânsul că este doctor al trupurilor şi al sufletelor, te va tămădui pe tine". Auzind orbul acestea, i-a zis: „Cred din tot sufletul meu în Hristos, numai să câştig lumina ochilor mei". Şi, apucând mâinile sfântului cele de trei ori fericite, le-a pus pe ochii lui şi îndată şi-a câştigat vederea; şi, slăvind pe Dumnezeu, era împreună cu sfântul.
Şi fiindcă sfântul tămăduia cu preaslăvire pe toţi bolnavii, a străbătut vestea lui în toată Jumea. Iar bolnavii alergau de pretutindeni la sfântul şi se vindecau trupeşte şi sufleteşte. Deci fericitul Talaleu, pornindu-se cu râvnă dumnezeiască, umbla din loc în loc, poate ca să tămăduiască pe cei bolnavi; dar mai mult ca să propovăduiască numele lui Hristos şi să aducă pe mulţi la buna credinţă. Pentru aceasta s-a dus în Edesa şi a făcut şi acolo cele ale sale, adică, prin puterea doctoriei, a făcut pe mulţi de au crezut în Hristos. Iar diavolul, urâtorul de bine, nesuferind să vadă lăţindu-se credinţa lui Hristos, a trimis pe oarecare oameni răi la stăpânitorul acelui loc, care se numea Tiberian, şi l-au vândut.
Şi fiindcă în vremea aceea împărăţea Numerian şi era cu totul dat la rătăcirea idolilor, a pornit mare prigoană împotriva creştinilor şi a trimis în toată stăpânirea sa stăpânitori cu porunci înfricoşătoare, ca să omoare pe creştini şi să se stingă cu totiii numele lui Hristos. Pentru aceea, fiecare stăpânitor se silea să arate baai multă supunere poruncilor împărăteşti. Deci, auzind Tiberian despre sfântul Talaleu că propovăduia numele lui Hristos, a trimis îndată ostaşi şi l-au adus înaintea lui, şi a poruncit să-l bată cumplit. Apoi, socotind că era fără de minte, i-a dat drumul, poruncindu-i să nu mai umble în locul care este sub stăpânirea lui.
Atunci sfântul s-a dus de acolo şi a mers în părţile Ciliciei şi cu pricina doctoriei propovăduia şi acolo numele lui Hristos. De aceea, oarecare slujitori de idoli l-au pârât la Teodor, stăpânitorul laturei de lângă Marea Eghenilor, zicând: „A venit în latura aceasta un gali- leean creştin şi, cu meşteşug doctoricesc mincinos, amăgeşte poporul cel de obşte şi se laudă că tămăduieşte bolnavii cu numele lui Iisus Hristos, pe Care L-au răstignit evreii, propovăduindu-L pe El, că este Mântuitorul şi Izbăvitorul lumii. Pe lângă acestea, el necinsteşte şi pe zeii noştri şi chiar acum nu încetează a tăia sfinţitele saduri ale Libanului".
Acestea auzindu-le stăpânitorul, a trimis îndată ostaşi să-l aducă înaintea lui. Iar ostaşii > legând pe sfânt, l-au adus bătându-l. Şi în următoarea zi, stăpânitorul a stat în capiştea lui Adrian; iar ostaşii, dezbrăcând pe sfânt, l-au adus înaintea lui ca pe un osândit. Atunci l-a întrebat stăpânitorul să-i spună locul, numele şi meşteşugul lui. Sfântul i-a răspuns: „Locul meu este Fenicia, sunt fiu de părinţi liberi, mă numesc Talaleu, cu meşteşugul meu sunt doctor, iar cu credinţa sunt creştin şi rob al lui Iisus Hristos". Iarăşi l-a întrebat stăpânitorul: „Cum ai venit în latura aceasta?" Sfântul a zis: „Umblu din loc în loc, ca să propovăduiesc credinţa în Iisus Hristos şi să şterg de tot rătăcirea idolilor, deoarece nimic nu este mai bine plăcut lui Dumnezeu ca aceasta".
Auzind stăpânitorul acestea, s-a mâniat şi a poruncit să-i găurească gleznele şi să-l spânzure cu capul în jos'. Atunci ostaşii, schimbându-se la minte din puterea dumnezeiască, au găurit un lemn şi l-au spânzurat, socotind că este Sfântul Talaleu. Iar stăpânitorul văzând lemnul spânzurat şi socotind că ostaşii l-au batjocorit, i-a pedepsit cumplit şi a poruncit altor ostaşi să-l bată pe mucenic cu vine de bou, crezând că îl va surpa cu această pedeapsă, dar viteazul ostaş al lui Hristos a rămas nebiruit. Şi deşi acei ostaşi aspri i-au rănit tot trupul cu bătăile cele cumplite, însă n-au putut nicidecum să clintească credinţa lui către Hristos, căci era tare şi neschimbat, şi, ca şi cum n-ar fi simţit nici o durere, suferea cu bărbăţie rănile şi pedepsele, pentru dragostea cea mare ce avea către Hristos.
Deci, văzând tiranul că ostaşii au obosit fără de folos de muncile ce le făceau mucenicului, şi minunându-se de răbdarea lui, a început să-i zică aceste cuvinte fără de lege: „Talaleu, în ce chip tămăduieşti bolnavii? Spune-mi adevărul, de voieşti dragostea mea! Spune-mi dac ă îi tămăduieşti cu vrăji; iar dacă îi tămăduieşti cu pute*rea zeilor, voi crede şi eu că aceia pot să tămăduiască toată boala, iar nu Hristos, care a fost răstignit de evrei, şi care nu pricinuia oamenilor nici un lucru bun sau aducător de bucurie al acestei lumi, ci mâhnire, primejdii şi moarte. La zeii noştri sunt desfătări, petreceri, dănţuiri, cântări jalnice, râsuri şi tot lucrul aducător de bucurie. Aceia sunt care gonesc şi de la oameni toate bolile, iar nu Hristos şi Crucea, care este cea mai mare osândă a lumii".
Aceste hule şi altele de acest fel a zis păgânul împotriva lui Hristos. Iar mucenicul auzind aceste hule împotriva lui Hristos, s-a rănit mai mult decât de pedepsele pe care le-a primit şi a zis: „Eu nu sunt nici vrăjitor şi nici nu tămăduiesc cu vrăji pe bolnavi, nici cu zeii tăi, care sunt surzi şi neînsufleţiţi, idoli nesimţitori, care nu pot să-şi ajute nici lor, nici altora, ci cu numele lui Iisus Hristos cad jos şi se zdrobesc. De aceea, de voieşti să te încredinţezi cu ce tămăduiesc pe cei bolnavi, întreabă pe aceia care s-au tămăduit, şi îţi vor spune, că nu s-au tămăduit cu altceva, decât cu numele lui Iisus Hristos şi cu semnul Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Pe aceasta tu o defaimi, deoarece nu ştii că ea goneşte dracii, îndreptează slăbănogii, dă lumină orbilor, înviază morţii şi tămăduieşte orice boală; după cum propovăduiesc aceia, care au încercat cu lucrul aceasta.
Fiindcă şi Unul Născut Fiul lui Dumnezeu, văzând chipul Său pe om - zidirea mâinilor Sale, care pentru neascultare a fost izgonit din rai şi a căzut din toate bunătăţile acelea care i le-a dăruit, şi a fost robit de diavol şi a căzut în slujirea idolilor şi în toate răutăţile diavo*lului -, I s-a făcut milă de zidirea Sa şi S-a pogorât în lume, şi S-a făcut om, ca să mântuiască pe om, şi cu dumnezeiasca Sa învăţătură şi cu pilda Sa cea bună ne-a povăţuit pe noi la calea raiului. În scurt, zic, S-a răstignit pentru dragostea noastră şi ne-a răscumpărat pe noi cu preacuratul Său sânge, slobozindu-ne din robia diavolului.
Şi ce bine n-a făcut El în lume? A vindecat slăbănogi, surzi, idropicoşi, îndrăciţi şi tot felul de bolnavi a tămăduit şi a înviat morţi, dăruind tot felul de bunătăţi oamenilor. Iar când a voit să se înalţe la cer, a dat darul Său Apostolilor Săi şi tuturor care vor crede în El şi vor păzi poruncile Lui, ca să facă facerile Sale de bine oamenilor.
Tot aşa mi-a dăruit şi mie, smeritul Său rob, puterea Sa, şi se tămăduieşte orice boală prin numele Său cel preasfânt şi cu semnul cinstitei Lui Cruci. Deci pentru ce huleşti împotriva lui Iisus Hristos, Izbăvitorul şi Mântuitorul lumii? Se cădea mai ales să crezi în El şi să-ţi laşi zeii tăi cei deşerţi ca să câştigi viaţa cea veşnică. Ascultă-mă pe mine, o, stăpânitorule, de-ţi voieşti binele, şi crede în Hristos, adevăratul Dumnezeu, şi atunci vei cunoaşte milostivirea Lui, iubirea Lui de oameni şi puterea Lui care tămăduieşte nu numai de bolile trupeşti, ci şi cele sufleteşti ale păcătoşilor, pentru că voieşte şi doreşte să se mântuiască toţi oamenii".
În vremea când zicea mucenicul acestea şi poporul asculta cuvintele lui cele mântuitoare cu multă dorire, tiranul s-a aprins de mânie şi a zis: „O, ce bun izbânditor al lui Hristos te-ai făcut tu, osânditule; să-ţi arăt eu ţie acum, că în deşert nădăjduieşti în Hristosul tău". Şi s-a pornit asupra lui ca să-l lovească cu mâinile sale şi, o, minunile Tale, Hristoase împărate! Deodată s-au uscat amândouă mâinile stăpânitorului aceluia şi au rămas nelucrătoare. Cu toate acestea, nu s-a înţelepţit de trei ori blestematul, ci a poruncit ostaşilor să muncească pe mucenic cu tot felul de munci. Deci acei slujitori sălbatici îl munceau fără de milă cu unghii de fier, cu foc, cu cuţite şi cu alte feluri de pedepse. Iar Sfântul Talaleu le primea pe toate cu mare bărbăţie şi bucurie, pentru că avea pe Hristos cu dânsul şi îi uşura toate muncile. Şi deşi era rănit cu nenumărate răni pe tot trupul şi a fost strujit cu unghii de fier şi ars cu foc, cu toate acestea, a stat viteaz şi tare în gând.
Apoi, defăimând tot felul de pedepse şi de munci, a zis tiranului: „Să nu socoteşti în mintea ta că o să mă tem de muncfile tale şi de moartea cu care mă înfricoşezi pe mine, pentru că mă voi lupta cu mare îndrăzneală şi mă voi bate în război cu ea, că mai bine îmi este mie să mor în buna credinţă, decât să trăiesc în păgânătate. Iar dacă tu vei strica pântecele acesta de tină al trupului meu, însă comoara sufletului meu nu vei putea s-o iei. Şi, dacă mă vei scoate afară din acest cort sfinţit al trupului meu, nu mă vei lipsi însă de locaşul cel gândit al împărăţiei cereşti. Eu lăudam mai înainte biruinţele celorlalţi viteji, şi acum, când sunt în război, cum este cu putinţă să lepăd armele Hristosului meu şi să nu biruiesc? Hristos nu dă darurile Sale celor fricoşi şi leneşi, nici nu încununează pe cei caredorm; de aceea, arderea focului tău mi se pare jucărie, pentru că mă rourează pe mine roua Mântuitorului meu. Toate pedepsele tale le iau ca pe o frunză de copac, deoarece gândul meu s-a făcut întocmai ca o piatră şi sunt gata să jertfesc trupul meu lui Hristos ca pe o oaie fiindcă sunt dator să-l jertfesc pentru Dânsul, după cum şi El s-a jertfit pentru mine".
Iar judecătorul socotea în gândul său: „Eu l-am dat prilej, cu bunătatea mea, să zică nişte cuvinte ca acestea; încă nu a ajuns la vârsta de optsprezece ani şi ne vorbeşte nouă mai bine decât ntorn.
Eu socoteam că, muncindu-l, am să-l aduc la scopul meu, dar el nu se teme nicidecum de ele, nici nu se schimbă din gândul său. Poate să-l aduc la scopul meu prin bogăţie? Dar el nici nu se uită la ea. Am căutat să-l înduplec cu cuvinte dulci, dar nici de ele nu se biruieşte.
Deci altfel voi face. Am să-l pun într-o barcă şi o să-l las singur în mijlocul mării; şi, de va fi om dreptcredincios şi bun, îl va păzi dumnezeiasca pronie; iar de va fi rău, îl va îneca dumnezeiasca osândă şi nu va fi ucis de mâinile mele". Acestea socotindu-le judecătorul în cugetul'său, îndată s-a apucat de lucru.
Deci Sfântul Talaleu a fost pus într-o barcă şi era purtat de mare de colo până colo, însă nu avea nici o frică, ca şi cum ar umbla pe pământ uscat. Şi ridicându-şi mâinile la cer, a zis: „Către Tine,
Doamne, Cel ce locuieşti în cer, am ridicat ochii mei; de multe ori Te-am rugat pe Tine şi Te-ai milostivit spre mine. Deci, milostiveşte-Te spre mine şi acum şi povăţuieşte-mă la limanul mântuirii, ca să nu mă înghită adâncul mării şi astfel să mă păgubesc de mărturisirea Ta.
Deci săvârşeşte dorinţa care o am, ca să-mi jertfesc trupul meu Ţie, Hristoase, şi prin răbdarea mea să mă învrednicesc a sta cu îndrăzneală înaintea înfricoşatului Tău divan, că ochii sufletului meu spre Tine nădăjduiesc, Doamne". Şi, o, minune, marea s-a domolit îndată ca şi cum i-ar fi fost milă de sfânt, şi cu linişte îl ducea pe el la mal, scoţându-l lângă aceeaşi latură a eghenilor, îmbrăcat într-o haina albă.
Iar judecătorul auzind de o minune ca aceasta, a rămas uimit şi a poruncit să-l aducă înaintea lui. Şi îndată au alergat ostasii si ca nişte lupi cumpliţi şi sălbatici, au răpit pe oaia lui Hristos cea fără de răutate şi l-au dus la judecător. Atunci au mers în divan mulţi slujitori de idoli şi mai ales doctorii care pizmuiau pe sfânt, pentru tămăduirile care le făcea.
Aceia strigau împotriva mucenicului şi îndemnau pe judecător să hotărască moartea lui. Iar judecătorul i-a zis lui: „Ce zici, Talaleu de toate acestea care se zic împotriva ta?" Iar mucenicul a răspuns: „Dumnezeu, Căruia mă închin eu şi îi slujesc, îmi va ajuta, deşi toată lumea îmi va da război; pentru că ştiu că Dumnezeul meu face vii pe oameni şi după moarte. De aceea se cade să rabd ticăloşia aceasta, nepunând în mintea mea vreo muncă trupească, ca astfel să iau moarte pentru dragostea Hristosului meu".
Atunci stăpânitorul, ca să înceteze glasul poporului şi ca să înfricoşeze pe mucenic, a zis către el cu vicleşug: „Fiindcă nici un diavol rău nu te-a înecat în mare, eu am să-ţi dau acum sfârşit vieţii tale. Deci poruncesc ca trupul tău să fie ţintuit pe o scândură cu patru piroane, şi să se toarne smoală fiartă peste dânsul, de la cap până la picioare; şi astfel să se îngroape în pietre şi să se ardă în foc până ce vei muri". Iar fericitul Talaleu, auzind aceste cuvinte, a asudat la faţă ca un luptător ostenit şi a început a lăcrima. Iar tiranul cel fără de ruşine, socotind că s-a înfricoşat, a zis: „Diavolii au fugit de la dânsul şi de aceea se teme de munci; mie însă mi se cade să-mi fie milă de el".
Şi îndată întorcându-se către sfânt, i-a zis: „Talalee, de te vei închina zeilor, îţi voi da ţie bogăţie şi slavă multă şi pe lângă toate acestea vei dobândi milostivirea şi blândeţea zeilor; iar de nu vei voi să mă asculţi pe mine, vei pierde şi acelea şi viaţa ta". Iar viteazul pătimitor al lui Hristos a răspuns: „Eu râd de numele milostivirii tale şi de darurile tale, pentru că tu cauţi să mă amăgeşti cu dânsele, ca să mă fac păgân din binecredincios; bogăţia eu o socotesc ca pe nişte gunoaie şi nimic nu-mi dă câştig mai mult ca jertfa cea curată a trupului meu. Nelegiuitule, când eram la începutul muncilor, gândul meu era tare şi nemişcat; iar acum, când sunt la sfârşit şi aştept să biruiesc, mă îndemni să mă plec socotelii tale? Eu muncile le-am primit spre bucuria mea; rănile, spre slava mea; primejdiile, spre cununi, iar dezbrăcarea de trupul meu o socotesc ca şi cum m-aş dezbrăca de o haină, şi cu nădejdile Hristosului meu mă întăresc".
Şi văzând tiranul că în nici un fel nu a putut să înduplece pe Sfântul Talaleu, s-a pornit spre mânie şi şi-a zis în sine: „Multe cuvinte i-am zis şi mare milostivire i-am arătat, şi cu munci cumplite l-am pedepsit, dar cu toate acestea n-am putut să-l înduplec; în zadar i s-a făcut lui atâta mulţime de răni, fără de nici un folos s-au ostenit cu dânsul atâţia ostaşi, care îl munceau; el voieşte să se jertfească, el voieşte să moară; deci, ce voi mai vorbi la urechile aceluia care nu mă aude? Să hotărăsc de acum moartea lui".
Şi îndată a poruncit să-l arunce la patru lei înfricoşaţi, ca să-l sfâşie. Dar Dumnezeul puterilor nu l-a lăsat nici atunci fără de ajutor, ci a îmblânzit acele fiare ca pe nişte miei şi, astfel, au stat lângă mucenic, gudurându-se cu cozile şi jucându-se. Iar tiranul, ruşinân- du-se, nu se dumirea şi nu ştia ce să facă. în scurt, a apucat condeiul şi a scris hotărârea morţii lui, adică să i se taie capul. Apoi l-a aruncat jos de mânie şi, sculându-se din divan, a fugit. Astfel s-a săvârşit Talaleu, mult pătimitorul mucenic al lui Hristos, în 20 de zile ale lunii mai, şi a luat cununa muceniciei.
Atunci şi mulţi alţii, văzând bărbăţia, răbdarea şi minunile sfântului mucenic, au crezut şi ei în Domnul nostru Iisus Hristos şi, mărturisind, au murit cu moarte mucenicească pentru Hristos. Între aceştia era şi fericitul dascăl la meşteşugul doctoricesc al Sfântului Talaleu şi un ducător de lemne cu numele Asteri, ostaşul Alexandru, şi Sterona, Filerghie, Timotei, Teodula, Macaria şi mulţi alţii, cu ale căror rugăciuni să ne învrednicim şi noi împărăţiei cerurilor. Amin.