David Berianu a distribuit un link.

1 oră







Mai vechi, dar foarte bine scris pentru cei care nu stiu amanuntele.





Tehnologia Keshe – o posibilă cale de a revoluţiona umanitatea
. Este relativ puţin cunoscut la ora actuală faptul că în ultima sută de ani au existat zeci de inventatori geniali care au făcut descoperiri şi apoi dispozitive practice cu totul extraordinare, ca…
ARMONIACOSMICA.WORDPRESS.COM














Îmi place







Tehnologia Keshe – o posibilă cale de a revoluţiona umanitatea








20 Votes


.Este relativ puţin cunoscut la ora actuală faptul că în ultima sută de ani au existat zeci de inventatori geniali care au făcut descoperiri şi apoi dispozitive practice cu totul extraordinare, care dacă ar fi fost aplicate pe scară largă ar fi putut aduce un salt tehnologic radical pentru întreaga umanitate.Unul dintre cele mai uimitoare exemple în direcţia aceasta este cel al lui Nikola Tesla, care (printre multe alterealizări care nu sunt făcute nici măcar în ziua de astăzi publice) a început în anul 1901 construirea unui turn (denumit „Wardenclyffe Tower”) ce ar fi avut capacitatea să capteze energie electrică în mod gratuit din ionosferă şi să o transmită apoi fără cabluri oriunde pe Pământ. Înţelegând că dezvoltarea acestei tehnologii i-ar ruina profiturile provenite din afacerile cu petrol şi cărbune, bancherul J.P. Morgan a ordonat însă în anul 1917 dărâmarea imediată a turnului construit de Tesla. Deşi acest act reprezenta un atac grav la adresa ştiinţei şi chiar a prosperităţii întregii umanităţi, evenimentul a fost trecut sub tăcere atât de către mass-media, cât şi de către comunitatea ştiinţifică internaţională.Există de asemenea documente şi mărturii foarte concludente care arată că mai mulţi inventatori au pus la punct prototipuri funcţionale ale unor motoare care foloseau drept combustibil … apa. Câţiva dintre aceştia au fost Rudolf Diesel, Viktor Schauberger, Andrija Puharich, Stanley Meyer, Daniel Dingel sau Phil Stone. Răspândirea acestor motoare – al căror combustibil era atât de accesibil – ar fi şters, bineînţeles, imediat de pe faţa Pământului marea industrie petrolieră care de fapt aduce secătuirea şi poluarea planetei. Având totuşi în vedere doar uriaşele profituri financiare pe care le obţineau, marii industriaşi şi bancheri au fost înfuriaţi de perspectiva dezvoltării tehnologiei motoarelor cu apă. În consecinţă, prin influenţele pe care le aveau, ei au făcut în aşa fel încât această invenţie să nu fie făcută publică, iar toţi acei ingineri geniali să fie discreditaţi, reduşi la tăcere, sau – unii dintre ei – chiar omorâţi.O situaţie absolut similară a avut loc în ultima sută de ani şi în domeniul medical. În mod asemănător s-au petrecut lucrurile, de exemplu, cu o adevărată pleiadă de doctori sau omeni de ştiinţă care au aplicat cu un imens succes tratamente pentru vindecarea cancerului. Să menţionăm mai întâi metodele simple şi eficiente oferite de savanţii Rudolf Steiner sau Linus Pauling (de două ori laureat al Premiului Nobel). De o mare eficienţă s-au dovedit apoi metodele medicilor Max Gerson, Ernst Krebs, Chas Ozias, Emanuel Revici, Josef Issels, Gaston Naessens, Andrew Ivy, Royal Rife, William Coley, William Lane, şi – mai recent – Geerd Hamer sau Tullio Simoncini. Deşi tratamentele lor şi-au dovedit din plin rezultatele – vindecând mii de pacienţi bolnavi de cancer -, toţi aceşti medici au fost ostracizaţi, discreditaţi şi persecutaţi de către sistemul medical oficial şi de către marile concernuri farmaceutice. Terapiile lor au fost interzise, fără a fi nici măcar luate vreodată în considerare pentru evaluări ştiinţifice serioase. O prezentare detaliată a acestor cazuri puteţi viziona în filmul „Cancer – The forbidden cures”, ce poate fi accesat la adresa http://www.youtube.com/watch?v=gWLrfNJICeMToate aceste cazuri revoltătoare sunt susţinute de date cât se poate de concrete, pe care însă mass-media internaţională le-a ignorat de fiecare dată cu o complicitate criminală. Atitudinea mass-media nu pare totuşi decât la prima vedere surprinzătoare pentru că în realitate este cunoscut faptul că toate marile corporaţii media sunt deţinute de anumite grupuri de putere care domină din umbră toate structurile politice, economice sau sociale din majoritatea statelor globului.În asemenea condiţii nu este de mirare că şi alte invenţii şi realizări excepţionale, care se află în desfăşurare chiar în prezent, nu sunt făcute publice. Acum însă, mai ales datorită mediilor alternative de informare de pe Internet, aceste realităţi ajung să fie cunoscute de tot mai mulţi dintre noi şi ne fac totodată să conştientizăm minciuna şi ferocitatea sistemului în care suntem înlănţuiţi.Poate cea mai uluitoare tehnologie care se dezvoltă în prezent în folosul libertăţii oamenilor de pe întreaga planetă este cea descoperită şi aplicată de către membrii aşa-numitei „Fundaţia Keshe”. Tehnologia Keshe se anunţă absolut revoluţionară şi ea pare să aibă cu uşurinţă potenţialul de a restructura complet toate domeniile vieţii economice, politice, sociale sau militare. Tocmai de aceea nici nu ne mai mirăm prea mult că în mass-media internaţională informaţiile despre această organizaţie sunt aproape cu desăvârşire absente. Şi totuşi, fundaţia are filiale în zeci de ţări ale lumii, iar site-ul său oficial (www.keshefoundation.org) a înregistrat chiar şi un milion de vizite pe zi. Iată clipul de prezentare al Fundaţiei Keshe:Fondatorul organizaţiei, savantul iranian Mehran Tavakoli Keshe, susţine că sistemele dezvoltate de Fundaţia Keshe au ajuns la capacitatea de a produce şi controla câmpuri magnetice şi gravitaţionale. Această realizare are în consecinţă sute de potenţiale aplicaţii ce ar putea conduce la rezolvarea celor mai stringente probleme ale omenirii cum ar fi lipsa de energie, de mâncare sau de apă, precum şi la îndepărtarea rapidă şi sigură a poluării mediului. Printre cele mai importante aplicaţii, ar fi de menţionat cele din domeniul transporturilor, în care prin intermediul reactoarelor plasmatice se creează capacitatea de levitaţie şi mişcare ultra-rapidă a vehiculelor şi aeronavelor, indiferent de greutatea lor. În domeniul sănătăţii, se afirmă că metodele Keshe operează direct cu structurile plasmatice şi atomice ale corpului uman, reuşindu-se refacerea stării de sănătate pentru orice tip de boală sau tulburare. De asemenea, printre multe altele, sistemele Keshe pot genera apă curată în orice zonă de pe glob, sau pot crea câmpuri plasmatice din care apoi să fie materializat orice element chimic.Fundaţia Keshe anunţă că metodele tehnologiei sale au fost deja testate şi că ele funcţionează. Fizicianul şi inginerul iranian Mehran Keshe a lucrat mai bine de două decenii pentru a înregistra patente în toată lumea, astfel încât atunci când noua tehnologie va fi oferită pe piaţă, să nu fie nevoie de sume colosale pentru a putea fi folosită. Intenţia de bază a membrilor fundaţiei este ca noua tehnologie să fie oferită în mod caritabil tuturor oamenilor de pe această planetă.După cum era însă din păcate de aşteptat, problema majoră care a apărut în toată această situaţie (atât de aducătoare de speranţă pentru populaţie), este că inovaţiile cu totul extraordinare propuse de Fundaţia Keshe se lovesc de interesele marilor companii şi ale structurilor de putere existente la ora actuală. Aceste structuri doresc cu disperare să-şi păstreze status quo-ul prezent prin care îşi asigură dominaţia mondială şi din acest motiv sunt gata să distrugă fără milă pe oricine le-ar ameninţa poziţia. Este din această perspectivă cu totul naiv să credem că cei care controlează în prezent lumea doresc ca masele de oameni să aibă de-acum la dispoziţie energie gratuită şi să nu mai poată fi condiţionaţi (controlaţi) prin taxe, impozite şi necesităţi de tot felul.Tocmai de aceea, punerea la dispoziţia umanităţii a acestor descoperiri este mult mai complicată decât ar putea să pară la prima vedere. Mulţi se aşteaptă să vadă dovezile de eficienţă ale tehnologiei Keshe la programele televizate de ştiri, sau pe Internet, ori în demonstraţii publice, dar nu se întreabă ce consecinţe ar avea aceste demonstraţii. Dacă ne vom gândi mai atent, vom înţelege că situaţia trebuie rezolvată cu o mare prudenţă şi înţelepciune. Impunerea acestei tehnologii printr-o rivalitate arogantă faţă de sistemele convenţionale, nu doar că ar crea uriaşe tensiuni sociale care ar degenera rapid în războaie, dar ar crea şi riscul scăpării de sub control a noii tehnologii şi al folosirii ei în scopuri distructive.Din aceste motive, chiar dacă pentru unii este destul de greu de înţeles, calea pe care Fundaţia Keshe o urmează pentru a evita haosul social, este aceea a cooperării cu toate guvernele care acceptă să implementeze această tehnologie în mod paşnic pentru naţiunile lor. Este util să ştim că M. Keshe face în mod frecvent următoarea recomandare: „Sfatul meu pentru oameni este foarte simplu: nu acţionaţi împotriva guvernelor voastre. Tehnologia pe care o oferim este aici pentru a sprijini guvernele în trecerea gradată către un alt nivel”. MT Keshe a declarat că nu doreşte să submineze autoritatea guvernelor, pentru că este indispensabil ca acestea să-şi folosească pârghiile de care dispun şi să implementeze noua tehnologie în mod oficial. În acest scop savantul iranian a hotărât să nu ofere cheile operative principale şi dispozitivele efective în mod liber, ci numai cu aprobarea şi protecţia autorităţilor.Deşi calea colaborării cu autorităţile este singura opţiune viabilă pe care Fundaţia Keshe o ia în considerare, această colaborare este de o dificultate pe care puţini şi-o imaginează. Pentru a fi totuşi sigur că implementarea noii tehnologii va avea loc, Mehran Keshe deja a răspândit principiile de bază ale acesteia prin zeci de conferinţe ţinute în marile oraşe ale lumii, prin zeci de interviuri online şi prin numeroase work-shop-uri. Aceasta face ca acum noua tehnologia Keshe să fie aproape imposibil de suprimat. Chiar dacă – aşa cum a fost de multe ori ameninţat – fondatorul Fundaţiei Keshe ar fi asasinat, tehnologia oferită de el va rămâne.Datorită promisiunii de a colabora nemijlocit cu guvernele tuturor naţiunilor, pe site-ul Fundaţiei Keshe nu au putut fi încă prezentate rezultatele principale, extraordinare, ale noii tehnologii. Sunt prezentate doar o serie de rezultate experimentale oarecum secundare atât din domeniul fizicii, cât şi din domeniul medical. Acestea dovedesc totuşi că metodele Keshe funcţionează. Cu privire la dovezile şi experimentele principale, membrii Fundaţiei Keshe au declarat categoric că au multiple înregistrări video (de exemplu cu sisteme de zbor operaţionale, capabile să realizeze deplasări extrem de rapide pe verticală sau lateral), dar că deocamdată nu pot să le facă publice. De altfel este de remarcat că MT Keshe a dorit de mai multe ori să prezinte public rezultate foarte concrete ale tehnologiilor sale, dar a fost de fiecare dată în mod prompt blocat de către diferiţi agenţi guvernamentali.Bineînţeles, lipsa expunerii publice a rezultatelor principale creează numeroase suspiciuni. Unii afirmă că toată această organizaţie nu este decât o farsă de care se lasă amăgiţi doar cei mult prea creduli. Merită totuşi să observăm că dacă ar fi fost aşa, atunci este foarte puţin probabil că savantul iranian Mehran Keshe ar mai fi fost urmărit şi supravegheat permanent de către serviciile secrete din mai multe ţări (casa sa este păzită încontinuu de agenţi, iar familia sa este urmărită peste tot). Dacă Keshe nu ar fi decât un lunatic, atunci este puţin probabil că ar mai fi fost arestat, că ar mai fi fost supus la nenumărate presiuni de către agenţi guvernamentali şi – mai grav – că ar mai fi existat atâtea tentative de asasinat la adresa sa. Dacă toate acestea nu ar fi decât o farsă, atunci ar fi fost de asemenea foarte puţin probabil ca mai mulţi membri ai Fundaţiei Keshe să fi fost ameninţaţi la rândul lor cu moartea, iar site-ul organizaţiei să fi fost atacat şi blocat atât de intensiv. Cu privire la toate acestea, fizicianul iranian spunea: „Multă lume nu înţelege prin ce trece un om de ştiinţă în asemenea situaţii. Ştim ce i s-a întâmplat lui Tesla sau altor savanţi. Noi vrem să rămânem în viaţă”.O confirmare deosebit de concretă a impactului real pe care tehnologia Keshe deja a început să îl imprime pe plan internaţional, a avut loc la sfârşitul anului 2011. În data de 4 decembrie 2011 numeroase televiziuni ale lumii au dat publicităţii faptul că o navă-spion militară (dronă) americană, folosind o tehnologie high-tech de ultimă generaţie, a fost capturată de forţele militare iraniene. Televiziunile iraniene au difuzat imagini detaliate cu nava de spionaj, care era complet nevătămată. Incidentul a pus administraţia SUA într-o postură foarte delicată, din două motive. În primul rând pentru că asemenea acţiuni de spionaj se plasează împotriva tuturor legilor şi regulamentelor internaţionale, fiind asimilate cu acte de război. În al doilea rând, situaţia concretă a dovedit că cele mai performante şi mai secrete nave high-tech americane nu sunt decât simple jucării faţă de tehnologia iraniană. Această umilitoare constatare a lovit foarte puternic în orgoliul american de „cea mai puternică naţiune a globului”, deşi bineînţeles că mass-media occidentală s-a grăbit să minimalizeze cât mai mult incidentul. Faptul că totuşi lucrurile s-au petrecut exact aşa a fost confirmat de nimeni altul decât Preşedintele SUA, Barack Obama. Acesta a apărut public la postul de televiziune CBS News în ipostaza jenantă de a recunoaşte că a cerut iranienilor să dea drona înapoi (ceea ce de altfel iranienii au refuzat). Puteţi urmări această declaraţie în înregistrarea de mai jos:Este important să evidenţiem că deşi acea dronă se deplasa la o înălţime de 20.000 de picioare (aproximativ 6 kilometri), iranienii au capturat-o fără să-i producă nicio zgârietură! Aceasta exclude ipoteza că nava s-ar fi putut prăbuşi întâmplător (şi să fie apoi găsită de iranieni), sau că ar fi fost lovită de un proiectil, ori că ar fi fost defectată prin operaţiuni de interferenţă tip hackering. În toate aceste cazuri aparatul ar fi suferit distrugeri majore în urma prăbuşirii. De asemenea, drona era monitorizată de la distanţă de agenţi CIA prin intermediul a opt sateliţi. Era exclus ca ea să se fi rătăcit şi să ajungă în teritoriul iranian dintr-o eroare. În plus, drona era prevăzută cu un sistem de autodistrugere în cazul în care ar fi fost capturată. De fapt, americanii erau absolut siguri că datorită tehnologiei high-tech de ultimă generaţie pe care o considerau imbatabilă, nava lor spion nici măcar nu poate fi detectată de iranieni. Şi totuşi drona a fost detectată şi capturată din zbor de către iranieni şi apoi adusă intactă la sol. În aceste condiţii apare următoarea întrebare foarte bulversantă: „Ce tehnologie a reuşit să realizeze o asemenea performanţă?” Şi încă „De unde au avut iranienii asemenea disponibilităţi atât de avansate?”. Specialiştii au evaluat că o asemenea tehnologie a implicat o navă ce poate dezvolta o viteză uriaşă, ce are totală invizibilitate faţă de radare, a dovedit capacitatea de a bloca fluxul de date ce venea de la sateliţi pentru a ghida drona, precum şi posibilitatea de a genera o undă tractoare!Acesta este punctul în care în tabloul de ansamblu lucrurile se conexează perfect cu apariţia tehnologiei Keshe. Nu este un secret că Mehran Keshe a oferit în anul 2008 tehnologia sa guvernului iranian tocmai pentru ca Iranul să se poată apăra şi să rămână o ţară liberă. De altfel membrii Fundaţiei Keshe recunosc că exact tehnologia lor a stat la baza capturării navetei americane. Mai mult, ei avertizează forţele militare americane că dacă ar trimite cele mai avansate prototipuri de avioane de vânătoare pentru a ataca Iranul, atunci acestea vor fi transformate cu cea mai mare uşurinţă (prin declanşarea unor câmpuri magnetice şi gravitaţionale foarte puternice) în simple mormane de fiare vechi. Membrii Fundaţiei Keshe ţin însă să sublinieze că nu vor folosi niciodată această tehnologie pentru a ataca, ci doar pentru a menţine un climat de pace şi securitate.Mult dincolo de stadiul discuţiilor şi tratativelor, tehnologia Keshe pune într-un mod foarte concret bazele instituirii unui climat de pace mondială pentru că prin adoptarea acestor sisteme, orice naţiune poate avea posibilitatea de a trimite efectiv înapoi la destinatar eventualele rachete nucleare distrugătoare. Acest program este denumit „Return to the sender”. Prin acest program sistemele Keshe nu doar că pot capta din zbor rachetele insurgente (care conform tehnologiei curente au o viteză de aproximativ 2-3 Mach), dar sunt capabile să identifice imediat de unde au fost trimise şi să le returneze cu viteze chiar mult mai mari decât cele cu care au fost expediate iniţial (este vorba de viteze de retur estimate la 35-40 Mach). Mehran Keshe mărturisea cu o tristă ironie că „Mă întreb cine doreşte să testeze asta prima dată”.Să observăm acum un alt lucru foarte semnificativ: deşi – conform numeroaselor declaraţii prezentate în mass-media – SUA era într-adevăr pe punctul de a ataca Iranul la sfârşitul anului 2011, americanii s-au abţinut totuşi să mai facă aceasta! Avem acum un argument foarte clar pentru a deduce care a fost motivul real. Scopul atacării Iranului făcea, bineînţeles, parte din politica imperialistă de cucerire şi exploatare a altor state pe care a adoptat-o SUA de zeci de ani. Pretextul folosit era acelaşi ca cel folosit în cazul Irak-ului: că există informaţii că Iranul ar avea arme de distrugere nucleară. Ca o sfidare a jocului politic american, să nu uităm că după invazia Irak-ului s-a anunţat oficial că … totuşi nu au fost găsite arme nucleare. Să mai remarcăm şi că în timp ce Iranul se comportă şi acum exemplar faţă de comisarii IRA veniţi să verifice dacă pe teritoriul iranian există armament nuclear (şi de fiecare dată constată că nu există), Israelul are cu certitudine arme nucleare, dar nicio comisie internaţională nu se alarmează pentru asta.Revenind la incidentul legat de capturarea dronei, reacţia administraţiei americane a fost că în data de 23 aprilie 2012 Casa Albă a emis un decret (ce poate fi consultat la adresahttp://www.keshefoundation.org/media-a-papers/keshe-news/313-us-presidential-decree-and-keshe-foundation-response.html), prin care preşedintele Barack Obama declara că tehnologia informatică iraniană este cea mai distructivă tehnologie creată vreodată de om şi că orice persoane care au legătură cu aceasta nu mai au autorizaţia de a pătrunde în spaţiul SUA. Dincolo de aceste declaraţii oficiale, decretul Casei Albe arăta că administraţia americană a devenit pe deplin conştientă de potenţialul militar al tehnologiei iraniene şi încerca să izoleze Iranul pe plan internaţional, propagând asupra acestei ţări obişnuitul pretext „terorist”. Contrar obiceiurilor sale rele din acest gen de situaţii, SUA nu a mai deranjat totuşi Iranul, ceea ce confirmă indirect puterea obiectivă a tehnologiei Keshe.
Să urmărim în continuare câteva date cronologice marcante ale constituirii şi dezvoltării Fundaţiei Keshe. Aceste date se pot dovedi foarte utile în a ne forma o concluzie bine conturată despre gradul de autenticitate şi eficienţă a acestor tehnologii, cât şi despre semnificaţia conjuncturilor prin care Mehran Keshe şi membrii fundaţiei sale au trecut până acum.Fizicianul şi inginerul de origine iraniană Mehran Tavakoli Keshe a obţinut specializarea în fizică nucleară absolvind Universitatea Queen Mary din Londra în anul 1981. El a înfiinţat Fundaţia Keshe în anul 2005 cu scopul de a pune bazele unei companii sau organizaţii care să dezvolte o cu totul nouă tehnologie spaţială. Fundaţia este pacifistă, non-profit, non-religioasă şi aspiră doar să aducă noi cunoştinţe ştiinţifice, tehnologii şi soluţii eficiente la problemele globale majore.În anul 2004 inginerul Mehran Keshe pusese deja la punct o tehnologie care promitea posibilităţi extraordinare, constituită după modelul funcţionării tuturor structurilor din Univers (atomi, planete, stele, galaxii, etc). Rezultatele experimentale au confirmat pe deplin modelul teoretic, ceea ce ar fi putut reprezenta recunoaşterea unui succes de-a dreptul epocal pentru ştiinţă. Şi totuşi, comunitatea ştiinţifică a ignorat aproape complet rezultatele lui Keshe.Cu toate acestea, în aprilie 2004 a avut loc un eveniment care reflectă foarte concludent poziţia savanţilor convenţionali faţă de rezultatele savantului iranian. Dorind să comunice o parte din concluziile teoriilor sale, fizicianul iranian a trimis un studiu al său intitulat „Crearea găurilor negreSocietăţii Regale Britanice de Astronomie. Societatea i-a transmis în data de 8 iulie 2004 un răspuns scris în care îl informa că nu îi poate publica studiul, dar că îl va păstra totuşi în bibliotecă pentru eventuale consultaţii. Faptul mai mult decât semnificativ este însă că în exact aceeaşi zi în care a primit răspunsul de la societatea britanică, binecunoscutul savant Stephen Hawking a anunţat public că după 30 de ani în care a crezut că găurile negre nu eliberează energie, s-a răzgândit şi a făcut publică o nouă teorie. Această nouă teorie era însă exact o imitaţie a studiului lui MT Keshe, conform documentului trimis societăţii de astronomie! Obiecţiile lui Keshe adresate Societăţii Britanice de Astronomie au rămas fără răspuns. Mai multe detalii în această direcţie puteţi consulta la adresa: http://forum.keshefoundation.org/forum/keshe-official/31282-stephen-hawking-has-În urma acestei experienţe Mehran Keshe a decis că nu îşi va mai trimite altor instituţii rezultatele studiilor, ci şi le va publica direct. Ca urmare, el a publicat trei cărţi în care a explicat pe larg toate aceste noi principii pe care le-a descoperit. Lucrările au fost intitulate „Ordinea universală a creării materiei” (2009), „Structura luminii” (2010) şi „Originea Universului” (2011) şi ele conţin demonstraţii matematice, precum şi descrierea unor modele tehnologice care pot fi verificate atât teoretic cât şi experimental.Tehnologia sa a fost pentru prima dată testată experimental la Universitatea din Brussels (Belgia) în perioada noiembrie 2004 – martie 2005. Raportul final a fost semnat de profesorul doctor Mark Van Overmeire (mare expert al concernului FLAG) (www.flag.be) şi indica faptul că producerea energiei cu această tehnologie este perfect posibilă. Raportul a confirmat totodată şi că „Principiile de funcţionare descriu procese similare cu cele ale producerii de energie în interiorul stelelor”. Raportul poate fi consultat la adresahttp://www.keshefoundation.org/pdfs/...e%28VUB%29.pdf