Pr. CIPRIAN NEGREANU - "Mă străduiesc să le ofer tinerilor odihnă sufletească în biserică"





Pr. Ciprian Negreanu
Pr. Ciprian Negreanu


O întâlnire cu Dumnezeu



Atunci am simţit că se lasă în sufletul meu o linişte fără seamăn, ca şi cum cineva îmi pusese o umbrelă deasupra. Vă ziceam că gândurile mele negre erau ca un potop care cădea din cer continuu peste mine. Şi, deodată, această linişte, despre care mai târziu am citit şi în scrierile Apostolului Pavel, liniştea care covârşeşte toată mintea şi inima. O linişte care nu era omenească. Nu se poate spune cum am putut să trăiesc acea linişte, după ani şi ani de chin. O linişte care mi-a lipsit oricât am căutat-o, am cerut-o, am nădăjduit-o. o linişte absolută, dar nu una a oboselii, a plictiselii, ci una vie, vie… O pace desăvârşită. Şi parcă, deodată, s-a făcut lumină în jur. În cap un glas îmi spunea: „Unde am fost până acum? Cât timp am pierdut…” Era sufletul pe care nu bănuiam că-l am…- De unde venea această linişte neaşteptată?
- Cred că era dată de dragostea lui Dumnezeu. Atunci am avut o întâlnire cu Dumnezeu. Încerc să nu spun cuvinte mari, dar nu am cum să mă feresc de ele în acest caz.

Vreo 13 ani nu am vorbit despre lucrurile acestea, că nu ştiam ce să zic. S-a împlinit puţin cu mine cuvântul părintelui Arsenie Boca: „A fi credincios înseamnă mult mai mult decât a avea o credinţă, înseamnă a te întâlni măcar o clipă cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi să nu-ţi ajungă o viaţă întreagă să lămureşti acea clipă între oameni.”


Un fragment dintr-un interviu, din nr-ul curent (1072) al revistei Formula AS, cu pr. Ciprian Negreanu, parohul Bisericii studenţilor din Cluj.
Evenimentul de mai sus se petrecea la Prislop, la mormântul pr. Arsenie Boca.



TOT ARTICOLUL AICI:

Pr. CIPRIAN NEGREANU - "Mă străduiesc să le ofer ... - Formula AS






(Este o experientã a FIINTEI cum spune K.G. Durckheim, este un caz de Marea Experientã a Fiintei care se întâmplã si azi si care schimbã din temelie fiinta si viata cuiva. Oamenii trebuie sã stie cã acest lucru se poate întâmpla. Dar existã si micile experiente ale Fiintei, spune Durckheim, în care Fiinta ne atinge, ne sesizeazã. Pentru a le recepta pe acestea omul trebuie sã înceapã sã ASCULTE, sã învete sã ASCULTE... fãcând cât mai multã liniste în el...) Comentariul acesta îmi apartine, V.J.


SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2013.htm