Papornița Moșului

Subiect: CV - Adrian Pop

  1. #161
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.935
    Parintele Pantelimon de la Turnu, despre Parintele Arsenie Boca si Misiunea Romaniei la Cea de-a Doua Venire a Lui IISUS

    DOAMNE DUMNEZEULE ce carte am citit ? Practic este o capodopera scrisa de o MARE DOAMNA A NEAMULUI NOSTRU, Doamna Daniela Georgescu. In Timp ce parcurgeam fila dupa fila ma tot gandeam cui sa spun, din cei pe care-i cunosc, de cele aflate acolo ? DAR mai ales cine este capabil sa perceapa valoarea autentica a celor spuse de Parintele Pantelimon ?

    Din cele scrise acolo si cele vazute cu Madalina la Biserica din Hurezi, cine ar putea sa spuna ca Mos Ilie Burla nu este Sfant ?

    Zilele trecute, dupa ce l-am cunoscut personal pe Sfantul Parinte Pantelimon la Manastirea Turnu, Prahova, spre a ne binecuvanta, la indemnul Sfantului Parinte Arsenie Boca, am realizat ce sansa mare are Poporul Roman ca acesti trei Sfinti sa-si uneasca fortele pentru a realiza Racla Sfantului Ioan Botezatorul, Clopotul si Crucea.

    Ce sansa uriasa putem sa avem sa construim noi cei de-acum, Catedrala de la Manastirea Pacea Lumii, DAR si ce sansa imensa au celelalte Popare de pe pamant ca Sufletul Neamului nostru sa devina Garant Moral, intervenind favorabil pentru a exista o sansa reala de mantuire a tuturor semenilor, prin revenirea in Romania a Lui IISUS.

    Azi m-am apucat s-o recitesc, ca nu cumva sa-mi scape ceva care sa ma poate ajuta sa lucrez eficient la cele trei proiecte incepute de voluntarii Romani :
    - infiintarea Orasului Sanatatii " Zalmoxa - Arsenie Boca ".
    - Sarmizegetusa Regia - o sa devina " Capitala Pacii Mondiale ".
    - construirea Catedralei, conceputa de Mos Ilie, in cadrul Manastirii " Pacea Lumii " de la Bucium, Fagaras.
    - Nu se poate sa nu se poata !

    DOAMNE AJUTA !

    -----------------------------

    Productie motor psihoplasmatie

    Laborator Dinului

    Dotare
    - cate 10 reactoare pt ZNO2, CuO si CH3 - 3.000 lei
    - tabla CU 1 mp - 1000 lei
    - tabla Zn - 1 mp - 500 lei
    - scule 1.000 lei
    - divesre 1000 lei

    Total 6.500 lei

    A. Materiale pentru un motor PSH

    1. Materie prima de la DDMAN

    - Coturi si teava 15 mm- 200 lei
    - sarma Cu de 1,5 mm - 50 lei
    - gantsuri din reactoare facute de noi 200 lei
    2. Bobine
    3, Ganturi
    4. Suport
    5. Lac sau rasina transparenta de impregnare
    6. Dispozitiv cu flacara
    7. Diverse

    Total 500 lei - 100 Euro

    B. Manopera pentru un motor PSH

    - un motor facut pe zi la un salariu cu carte de munca de 6.000 lei + impozit - 10.000 lei

    - 20 motoare / luna - rezulta manopera de 500 lei/zi - 100 de euro.

    Vandut cu 300 euro un motor.

    Optimizare sistem 1.

    A. Sa ajungem sa facem in 8 ore 3- 4- 5 motoare si atunci manopera pe motor o sa fie de 20-40 euro

    B. Materie prima luata de la producator direct, cu gantusi facute de noi
    400 lei - 80 euro

    A+B = 120 Euro produs un motor PSH

    Vamzare cu 200 Euro

    =================
    Concluzie 1.

    Pe liuna producem cu o persoana care are salariu de 6.000 lei cu carte de munca - 10.000 lei - 2.000 Euro

    4 motoare zilnic X 20 zile lucratoare - 80 motoare

    A. Materie prima pentru ele 80 X 80 Euro - 6400 euro
    B. Salariu 2.000 Euro/luna

    A+B = 8400 Euro

    Vanzari 80 Motoare X 200 Euro = 16.000 Euro

    Plus valoare la un colaborator se dubleaza investitia - cca 8.000 Euro

    ------------------------------------

    Optimizare sistem 2.

    Un colaborator face carcasa
    Un colaborator face doar bobinele
    Un colaborator face gansurile si impregneaza motoarele
    Un colaborator finaliezeaz motorul si-l pune tablou.
    Un colaborator face sistemul de ambalare si vanzare.

    Concluzie 2

    Avem o echipa de 5 colaboratori. un MODUL MPSH Productivitatea creste de 2 ori
    10 motoare zilnic X 20 zile lucratoare - 200 motoare

    A. Materie prima pentru ele 200 X 70 Euro - 14.000 euro
    B. Salariu pentru 5 colaboratori - 2.000 X = 10.000 Euro/luna

    A+B = 24.000 Euro

    Vanzari 200 Motoare X 200 Euro = 40.000 Euro

    Plus valoare la un colaborator se dubleaza investitia - cca 14 20.000 Euro lunar

    ---------------------------

    Acum discutam de MODULE

    - 5 Colaboratori
    - Investitie de 24.000 Euro
    - Plus Valoare de cca 16.000 Euro

    2 Module, 10 Module, 100 de Module

    2 Module
    - 10 Colaboratori
    - 400 MPSH/ luna
    - Investitie de 48.000 Euro
    - Plus Valoare de cca 32.000 Euro

    10 Module

    - 50 Colaboratori
    - 2.000 MPSH/luna
    - Investitie de 240.000 Euro/luna
    - Plus Valoare de cca 160.000 Euro/luna

    100 Module

    - 500 Colaboratori
    - 20.000 MPSH/luna
    OPTIMIZARE SISTEM 3
    - Investitie de 240.000 Euro/luna
    - Plus Valoare de cca 200.000 Euro/luna

    Pe an 20.000 MPSH X 12 luni= 240.000 MPSH

    Inmuttit cu 5 sa ajungem la ce-am primit ca informatie - la peste un milion de MPSH anual.

    Plus valoarea o calculati voi.

    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 19.05.2024 la 20:47.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  2. #162
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.935
    DESTEAPTA-TE ROMANE ! Cine da desteptarea ?!?!?

    Sa incercam sa facem un prim pas, asa cum spunea Mihail Eminescu:

    - Faceti o uriasa reactiune morala, o revolutie de idei. Rascoliti geniul national, spiritul propriu si caracteristic al poporului din adancurile in care doarme.

    Sfantul nostru Parinte Arsenie Boca a spus lucrul acesta : ca numai cu un Om ferm si patriot va putea fi salvata Romania de lupta asta dusa pentru praduirea noastra. E nevoie de cineva curajos si iubitor de neam, nu de imbogatire, cineva care sa nu fie preocupat doar de averea sa. Cineva care sa fie credincios si care sa treaca la fapte. Caci credinta fara fapte e moarta ! Familia e capul tarii. Cineva care sa repuna educatia copilului pe fagasul ei firesc.

    Romania toata are nevoie, in conjunctura si mediul actual, doar de cativa Oameni capabili, care au Suflet curat si un nivel intelectual de exceptie, care odata uniti pot coordona altruist de oriunde si oricand soarta intregului Neam cat si a semenilor.

    Acel Om care-si asuma responsabil o Lege proprie de functionare, cauta continuu pana gaseste un alt Om cu care reuseste sa comunice eficient, actiune public facuta, demonstrand tuturor ca relatia dintre acestia dezvoltata armonios pe doua componente egale " Spirit si Materie " idei viabile din care sa rezulte BAN CURAT cu BAN CURAT , formand astfel un " Punct de Sprijin " stabil, cat si modele de lucru.

    Cei doi Romani capabili, cauta pana gasesc un alt Om capabil de o astfel de performanta cuantificabila de toti ceilalti si astfel sistemul capata contur, sau chiar " modeleaza " o persoana tanara, pentru ca reusita proiectelor lor Nobile sa fie sigura, marind in acest fel nucleul de Oameni capabili.

    Cei patru Romani cu Suflet curat, se ocupa de al cincilea Om...șamd....astfel incat in Timp mii, zeci de mii, sute de mii de Romani devin capabili de schimbare in bine la nivelul Societatii Umane, unde Omenia si Bunul Simt devin LEGI.

    Sfantul nostru Parinte Arsenie Boca si-ar dori ca Romanii sa fie uniti si sa aiba mai multa demnitate, si tot El spune :

    - Idealul Adevarat nu este o idee sau o situatie viitoare optima. Idealul este o Fiinta....salvatoare. Este ceva dupa care tanjesti din strafundul fiintei tale. Nu avem liniste si echilibru pana nu decidem in Timp, ce facem cu Eternitatea noastra.
    - Daca tu crezi in ceea ce spui......credinta ta se muta la cel ce-l inveti, la cei cu care stai de vorba.
    - Fericit nu este cel ce incepe bine, ci cel ce termina bine nevointa sa.

    - Nu se poate sa nu se poata !

    DOAMNE AJUTA !
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  3. #163
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.935
    Sfantul nostru Parinte Arsenie Boca a spus lucrul acesta : ca numai cu un Om ferm si patriot va putea fi salvata Romania de lupta asta dusa pentru praduirea noastra. E nevoie de cineva curajos si iubitor de neam, nu de imbogatire, cineva care sa nu fie preocupat doar de averea sa. Cineva care sa fie credincios si care sa treaca la fapte. Caci credinta fara fapte e moarta ! Familia e capul tarii. Cineva care sa repuna educatia copilului pe fagasul ei firesc.

    Rugamintea mea este, ma refer la cei care inteleg ce spun, sa cautam impreuna acest lider si sa-l sprijinim pentru a forma in jurul lui o echipa de romani capabili, care au cam aceleasi caracteristici ca el.
    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 20.04.2017 la 23:48.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  4. #164
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.935
    Membrii Asociatiei Arta Zalmoxa si-au propus sa lucreze la un Proiect extrem de important pentru Romania, la infiintarea Orasului Sanatatii Zalmoxa - Arsenie Boca, in zona Herculane, Mehadia, Baia de Arama, Izverna, Ciresu .
    Mai toti cred ca este o mare utopie, frumoasa, dar tot utopie se numeste, altii ca este sub demnitatea lor sa se gandeasca la asa ceva, altii ca deranjam nu stiu pe cine si ca stricam alte planuri majore....si tot felul de astfel de obiectii, de parca noi i-am lua in serios.
    Orice proiect mare sau mic, are nevoie de doua componente fundamentale, egale :
    1. Componenta Spirituala
    2. Componenta Materiala

    Componenta Spirituala este in atentia noastra lucrand zilnic la Proiectul - Catedrala PACEA LUMII de la Manastirea Bucium, Fagaras, iar cea Materiala lucrand la Proiectul - Sarmizegetusa Regia - Capitala Pacii Mondiale.
    Ca prim pas in realizarea acestor Proiecte gandite de noi, s-a luat hotararea ca in permanenta jumatate din veniturile Asociatiei noastre sa fie oferite gradinitelor de-o parte si de alta a Prutului, incepand imediat cu Proiectul - Gradinita si Minisera.
    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 10.10.2017 la 22:26.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  5. #165
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.935
    Vai de " Batranii satului " care nu invata de la piciumani....
    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 18.06.2017 la 11:06.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  6. #166
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.935
    [9:29:30 PM] BioEmarket The Global Organic EMarketplace: Scoala voastra e geniala din cate cred
    [9:29:32 PM] BioEmarket The Global Organic EMarketplace:
    [9:31:55 PM] Pop Adrian : eu stiu...stiu doar atat
    [9:32:17 PM] Pop Adrian : acum 18 ani....Robesrt a stat in scoala 2 ani...
    [9:32:40 PM] Pop Adrian : acum, a inceput-o din nou, alaturi de sotie...si de 4 dintre cei 8 copiii ai lui....

  7. #167

  8. #168
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.935
    PODUL lui DUMNEZEU - la Ponoare, de-aici pleaca totul, din acest PUNCT, pentru ca
    aici se face legatura dintre Ierusalimul ceresc cu cel pamantean si aici, se vor aduna toate popoarele !!!!!
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  9. #169
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.935
    Din cate am observat pana in aceasta Clipa T0, inca nu exista in lume doi Mari Ganditori care actioneaza punctiform, constant si continuu in sensul de a-si ajuta altruist semenii pe cele doua componente egale:
    - Spirit
    - Materie

    pentru siguranta....ei trebuie modelati....
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  10. #170
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.935
    Universul are nevoie de mana noastra de ajutor....Multiversurile au nevoie de o mana de ajutor, de o energie de forma eficienta si capabila de a iesi din acest " cunoscut "....
    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 29.05.2017 la 10:21.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

Pagina 17 din 66 PrimulPrimul 123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142434445464748495051525354555657585960616263646566 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •