Erau verzi; erau adânci,
Si-au pierit aiurea.
Si în vis îi port de-atunci,
Ochii si pădurea.
Soarele pe curti aruncă
Cosuri de ciresi.
Darabane fără gres
Sună la poruncă.
Vodă! Ce necaz l-afumă?
Ce omizi îl rod?
Curge-o soaptă prin norod:
Ciumă, Vodă-Ciumă!
Sade-n jiltu-i ca pe cuie,
Ca pe ghimpi de spini.
Între perne si venin,
Vodă e si nu e.
Lacomi de petreceri rare,
Lângă Domn , semeti,
Agă, străji si logofeti
Frig în asteptare.
Dar ce crăngi de lămîite
Si meri domnesti
Înfloresc pe la feresti?
Crengi sau jupînite?
Că la geam când se-adună
Albe sfiiciuni,
Parcă ning de sus cununi
Fragede de lună.
Frăgezime, tinerete,
Cum de mai surâzi
Când stă Iancu între gâzi
Tuciurii la fete?
Frăgezime de fecioară,
Cum mai legeni crăngi
Când stă Iancu între spăngi,
Pregătit să moară?
Caldă lacrimă de fată
cum nu cazi pe brat,
Când stă Iancu lângă lat
stâncă neplecată?
Si tu, Iancule, Jiene,
Moartea cum o’nfrunti
Si-ti bati joc de gâzii crunti
Cu tăciuni sub gene?
Ce-ai zărit la geam, haiduce?
Ce ochi mari şi verzi?
Cât ai da să nu-i mai pierzi
Si’n păduri i-ai duce…
Parcă-s ochi de nestemată,
Măi, haiduc codrean!
Lunecau într’un rădvan,
Peste Olt, odată…
-Hei, nu-i pasă, cioară slută,
faraon urât,
că-mi pui streangul tău de gât,
când eu sunt lăută.
Baragladină, nu-mi pasă
Funia că-mi legi,
Când eu sunt ciorchini întregi,
Dulce tămâioasă.
Nici de corbi nu-mi pasă foarte,
Ticălos tigan,
Când văd ochii din rădvan
Că-mi zâmbesc la moarte…
Gâzii, goi ca spurcăciunea.
Iancu, falnic nuc.
– Codrule fără haiduc,
duce-ti-as minunea.
Sună-a moarte darabana,
Gâzii-l smulg din loc.
-Neamule fără noroc,
duce-ti-as icoana.
Gloatele de ce suspină?
Streang, de ce tresari?
Unde-s ochii verzi si mari,
Pusi în geam lumină?
Când s-au smuls -smaragde sfinte –
Din fereastra lor,
ca să-i ardă, în pridvor,
Domnului ‘nainte?
Jupânită, creangă albă,
Ocii tăi senini
La Măria-Sa ‘i închini,
Cum închini o jalbă.
Buzele-ti nu spun nimica,
Numai ochii cer.
Alb, ca visinu’n Prier,
Lângă ochi, Vlădica:
-Pune-ti, Doamne, mila’n faptă.
Pravila din mosi,
Dacă stai si o descosi,
Tare-i înteleaptă.
Că ea cere slobozire
Din osândă grea,
Fată de boier de-l vrea
Pe tâlhar de mire.
Azi, din curtea Ta se-alege
Crinul prea curat,
De osândă i păcat
Lotrul să-l dezlege…
Vodă’ngaimă: – Tu, sultană,
În genunchi îmi stai?
Ochii plâng si’ntregul rai
Pâlpâie pe-o geană.
Vrei de mire lotru mare?
Vrei din streang să-l scot?
Ochii plâng si raiul tot
Cere’n ei iertare.
Si , deodată, gloata cade
În genunchi, tunând:
-O, Măria-Ta, fii blând,
iartă si sloboade!
Geme Vodă, geme Agă,
Logofetii tac.
Se cruceste în cerdac
Boierimea’ntreagă.
Domnul dă porunci. Si geme.
Gâzii sar ‘napoi.
Arnăuti în fuste noi
Bombăne blesteme.
Gloata’n vuiet se ridică.
Peste ea, domol,
Scrie cruci de aur gol
Mâna de Vlădică.
Numai ochii de-altădată,
Ochii din rădvan,
Printre beii cu turban
Râd cu zarea toată.
Sargii se împlântă
Codrului afund.
Surugiul cântă,
frunzele-i răspund.
Funie usoară,
Spânzură-ti alti furi…
Drum de nuntă zboară,
Zboară prin păduri.
Butca sau mireasma
Leagănă pe miri
Sub catapeteasma
crengilor subtiri?
Merg sfintiti de veacul
Codrilor bătrâni.
Râde-n zări conacul,
Asteptând stăpâni.
Cât îi stejărisul
De înalt în zvon,
Smirnă-i tot frunzisul,
Pomii toti, amvon.
Cât de lung drumeagul
Printre sargi si roti,
patrafir tot fagul,
flamuri ulii toti…
Unde duci cu tine,
mire năzdrăvan,
dimineti senine,
ochii din rădvan?
Unde duci, Jiene,
tras de telegari,
zării dunărene
ochii verzi si mari?
Uite-i cum se lasă
Mai adânci, mai grei,
Lumea neculeasă
s’o culegi din ei.
Uite-i cum se pleacă
-hotule’ntre hoti-
cerul ce-i îneacă
să li-l furi, de poti…
Surugiul mână,
Frunzele nu tac.
Taina ta ce’ngână,
Murmur de copac?
Duce butca’n fugă
Mirii nuntii verzi.
Creangă ca o rugă,
Mustri sau dezmierzi?
Duce butca’n goană
Mirii albei nunti.
Frunză ca o rană,
Sângeri sau te’ncrunti?
Iancu când ascultă,
Când n’ar vrea de loc
Creanga tot mai multă,
Frunza grea de foc.
Ca să nu le-audă,
Spune soapte el-
(Stropi de geană udă
pe-un ceresc inel):
– Alba mea mireasă,
Fragedul meu rai,
Cupa-ar vrea pe masă
Umbra ta să-i dai.
De mireasma-ti lină
Crinii toti sunt beti.
Trestia se’nchină,
Mlădieri s’o’nveti.
Iar si iar îl cheamă
Paltin si gorun.
Iancului i-e teamă
Parcă de ce spun.
Ca să nu-i audă,
Cântă soapte el
(stropi de geană udă
pe-un ceresc inel):
Toată unda apei
Pasul tău l-ar vrea.
Tremurarea ploapei
Ti-o îngână-o stea.
Nuferii îti fură
Umerii rotunzi,
Verde iezătură-
Ochii tăi afunzi…
Iar si iar îl strigă
Ulmul nimănui.
Iancului i-e frică
De chemarea lui.
Ca să nu-l audă
Plânge’n soaptă el
(stropi de geană udă
pe-un ceresc inel):
– Lunecai, odată,
Peste Olt, în vis.
Tu erai sau toată
Floarea de cais?
Cu ce dulci omături
îngerii te-au scris?
Azi îmi arzi alături,
Dar îmi pari tot vis…
Iar si iar, oriunde,
Teiul face semn
Iancu nu răspunde
la grozav îndemn.
Ca să nu-i audă
Glasul cenusiu
Suduie cu ciudă:
Mână surugiu…
Iar si iar se zbate
fagul nepătruns.
Iancu nu se-abate
Si nu dă răspuns.
Ca să nu-l audă,
Smulge-un bici acum
Si de sfichi si nu dă
Sargilor de fum.
Tu, mireasă, du-mă
Raiului tău sfânt.
Parcă mă sugrumă
Ramurile’n vânt.
Dragostea mea dragă,
Smulge-mă de-aici…
Creanga iar se roagă,
Iancu iar dă bici.
Si cum geme ramul
Cu frunzis de foc,
Parc’ar plânge neamul
Fără de noroc.
*
Cine-a muls,cu mâini blajine,
Calea-laptelui pe cer,
Că sistarul noptii plin e,
Nevăzutule oier?
Codrul susură din foaie
Ca o gură de izvor
Unde îngerii îsi moaie
Gingăsia gleznei lor.
De prin râpi, de prin viroage,
Codrul vine, când pe brânci,
Când pe coate, să se roage
Cu chemări tot mai adânci.
La conac, sub geam, coboară,
Ca să-i freamăte’n auz
Când cu soapte de vioară,
Când cu geamăt de cobuz.
Doarme Iancu, vrajă lungă,
Legănat pe brate moi.
Crângul geme să-l străpungă,
Brate dulci îl trag’napoi.
Doarme Iancu, vrajă goală,
Pe ispite de omăt.
Crângul geme, el se scoală,
Îl trag brate îndărăt.
Doarme Iancu, vrajă dulce,
Pe fierbinte sân zbătut.
Crângul geme, el se smulge,
Brate cad în asternut.
Cusma, bunda, ipingeaua
Si pistoalelel’n serpar…
Fuge’n grajd si scoate seaua,
Scoate frâu si armăsar.
Du-mă’n lumea mea cealaltă,
Murgule, că nu mai pot.
Murgul sare poarta’naltă
Cu haiduc, cu dor, cu tot…
Codru’-l simte c’o să vină,
De la brusturi la bureti,
Din bârlog la vizuină,
De la gusteri la mistreti.
Taică frasin, creangă muică,
Vine munte de haiduc!
Mai răsare-o nevăstuică,
Mai tâsneste vr’un bursuc.
Îi ies carpenii’nainte,
Ca haiducii când vor pungi.
Gata să-l binecuvinte,
Ulmii în odăjdii lungi.
Măi, ce scârtâie’n tăcere
Peste codru si muncel?
Carul-Mic cu roti de miere
Trage luna după el.
Machea, luna e sau, poate,
Dintr’un put nepământean
Cumpăna tăcerii scoate
O găleată de mărgean?
Peste scorburi, peste viezuri,
Stele tinere îsi coc
Păduretele lor miezuri
De tămâie si de foc.
Pe târzii poteci răzlete
Murgul pune pasi cuminti.
Iancu suieră tristete,
Din amare foi cu zimti.
-Jelui-m-as, că mi-e jale,
Jelui-m-as, dar n-am cui,
Nici stătutelor pistoale
Si nici dorului cu pui.
Jelui-m-as numai tie,
Codrule fără haiduci…
Din desisuri vechi învie
Umbre, taine si năluci:
Uite-aici oprisi caleasca
Unui plod de beizadea;
I-ai smuls ifosul si tasca
Si luceferii din ea.
Uite-aici cârnisi Serdarul
Cam limbut, cam grecotei,
Risipind pe tot hotarul
Potera de funigei.
Uite-aici, cu tescovină
Te-ai clătit, să nu te spurci
După ce-ai dat foc, la cină,
Unui han cu nouă turci.
Si, la jar de crengi uscate,
Te-ai legat cam tot pe-aici,
Să fi neamului dreptate
Si cocioabei de calici…
Luna pe cărări se varsă,
Ca o banită de grâu,
Pe sub fagi cu frunza’ntoarsă,
Lacrimi tremură pe frâu.
Cad pe frâu si cad pe coamă
Cad în iarbă, licărind,
Când mărunti bănuti de-aramă,
Când inele de argint:
-Dragostea alunecoasă,
Inelu învârtecus,
Cu frânghii de chiparoasă
Mă legi zdravăn de culcus.
Ori de câte ori din bezne
S’a sculat vr’un brat voinic,
l-a frânt dorul sau mai lesne,
l-a stins fierul venetic.
Vino, codrule, si iartă
Pieptu-acesta slăbănog.
Tot adâncul meu mă poartă
Tie, ceas de ceas , mă rog.
Fir-ar, codrule, s’ai parte
De-un haiduc cum n’am fost eu,
Cu hangerul fără moarte
Scris pe za de curcubeu.
Fi-ti-ar toată frunza lină
Ochi albastri si ceresti,
Toată strasnica tulpină
Frunti si brate haiducesti.
Facă-se tot codrul pânde
De topoare si măciuci,
Dacă gloatele flămânde
Astăzi nu mai au haiduci.
Facă-se haiduc tot ramul,
Rădăcinile la fel,
Dacă azi nici tu, nici Neamul
Parte n’ati avut de el…
Lacrimi curg si pică’ntr’una
Si pe sea si’n iarbă jos.
Sus, pe vârfuri, pare luna
Cusma altui Făt-Frumos.
Ce heruv si-a spart ulciorul
sau cad stele prin făget?
Bate vântu’ncet ca dorul
si ca jalea de încet.
Bate vântu ‘nlăcrimatul
duh amar de foi de nuc,
parcă e si nu-i oftatul
codrului fără haiduc.
Răspunde cu citat
Marcaje