Totusi dimineata, a doua zi dupa aceasta noapte, Zarathustra sari din culcusul lui, isi incinse coapsele si iesi din pestera, dogoritor si puternic ca Soarele diminetii care rasare din negurile muntilor.
„Mare astru, spuse el asa cum vorbise si odinioara, profund ochi de fericire, care ti-ar fi fericirea ta, de nu i-ai avea pe aceiape care-i luminezi : Si daca ei ramaneau in odaile lor, pe cand tu te-ai si trezit si vii sa dai si sa raspandesti : au cum ar putea sa se supere pudoarea ta !...
Ei bine ! dorm inca, oamenii superiori, in timp ceeum-am desteptat : nuacolosunt adevaratii mei tovarasi ! Nu pe ei ii astept eu in muntii mei.
“Mila ! mila pentru omul superior !exclama el si fata lui deveni de bronz. Ei bine : Asta, avutu-si-a vremea ei !
Mila si compatimirea mea –, ce-mi pasa de ele ? Au caut eufericirea? Eu imi cautopera!
Ei bine ! venit-a leul, copiii mei sunt pe aproape, Zarathustra s-a copt, mi-a sosit ceasul :
- Iata-mi aurora matinala, ziua mea incepe, scoala-te deci, scoala-te, o, mare amiaza!”
Asa grait-a Zarathustra si parasi pestera sa, inflacarat si puternic ca Soarele diminetii, care tasneste din negurile muntilor.
DINCOLO DE BINE SI DE RAU e-book
Esenta vietii
A te abtine reciproc de la practicarea ofensei, a violentei, a jafului, a recunoaste vointa semenului ca fiind egala cu a ta : acestea pot deveni intr-un sens general reguli de buna-cuviinta intre indivizi, in caz ca exista conditiile necesare pentru aceasta (si anume, o reala asemanare a puterilor si criteriilor indivizilor, precum si apartenenta lor comuna la unul si acelasi corp social), insa din momentul in care s-ar incerca extinderea acestui principiu, mergandu-se pana la considerarea ei ca principiu fundamental al societatii, ea s-ar arata pe data in adevarata ei lumina: aceea de vointa de negare a vietii, de principiu al descompunerii si decaderii. In acest domeniu trebuie sa patrundem temeinic pana in strafunduri si sa ne stavilim toate slabiciunile sentimentale : viata insasi este in esenta sustragere, ranire, biruinta asupra celui strain si asupra celui mai slab, oprimare, duritate, impunere cu forta a formelor proprii, asimilare sau, cel putin si in cel mai bland caz, exploatare[…].
„Exploatarea” apartine nu numai societatii corupte sau imperfecte si primitive ; ea apartine esentei vietii ; ca functiune organica fundamentala, ea este o consecinta a vointei de putere propriu-zisa, cea care este insasi vointa de a trai.
Vointa puternica – vointa slaba si libertatea
Asa-numitul „liber arbitru” este de fapt sentimentul de superioritate asupra celui care trebuie sa se supuna : „eu sunt liber, el trebuie sa se supuna” – iata lucrul ce se ascunde in toate vrerile, laolalta cu acea incordare a atentiei, acea privire dreapta fixata exclusiv asupra unui singur lucru, acea apreciere absoluta : „In momentul de fata acesta e lucrul necesar, si nici un altul”.
[...] In cazul tuturor vrerilor este vorba pur si simplu de porunca si supunere.
[...] „Vointa incatusata” este un mit : in realitate, se poate vorbi despre vointe puternice si slabe.
– Cand un ganditor simte ca a descoperit deodata in intreaga „inlantuire cauzala” si in intreaga „necesitate psihologica” ceva ce seamana a constrangere, a necesitate, a succesiune obligatorie, a presiune, a incatusare – aceasta este mai intotdeauna semnul ca in cazul lui ceva nu este in regula.
[...] Trebuie sa ne dovedim noua insine ca suntem haraziti la independenta si la poruncire...
AMURGUL IDOLILOR
s a u
CUM SE FILOSOFEAZA CU CIOCANUL
Azi nu mai avem nici o mila pentru conceptul de „liber arbitru” : stim prea bine ce este el de fapt – cel mai ticalos dintre toate artificiile teologilor, menit sa faca omenirea „raspunzatoare” in sensul lor, adica dependenta de ei.
Aici eu nu fac altceva decat sa furnizez psihologia oricarei actiuni de a „face raspunzator”.
Oriunde se cauta responsabilitati, ceea ce actioneaza este de obicei instinctul de a vrea sa judeci si sa pedepsesti [...] ; doctrina liberului arbitru a fost inventata in esenta pentru scopul de a pedepsi, adica pentru ca se dorea imputarea vinovatiei.
Intreaga psihologie veche, psihologia vointei, era conditionata de faptul ca initiatorii ei, preotii si conducatorii vechilor comunitati, voiau sa-si creeze dreptul de a pedepsi – sau voiau sa creeze acest drept pentru Dumnezeu.
Oamenii erau considerati „liberi” astfel incat sa poata fi judecati si pedepsiti - , astfel incat sa poata deveni vinovati ; ca urmare, fiecare act trebuia considerat drept intentionat, iar originea fiecarui act trebuia considerata drept legata de constiinta [...]
* * * * * * *
RAIDURILE UNUI INTEMPESTIV
Nietzsche ne dovedeste aici ca stie sa danseze si sa se joace cu cuvintele – pentru a rade !
Dupa ce a luat in deradere cultura germana a timpului sau, el ii enumera pe cei pe care nu-i tolereaza (in sens medical) intre celebritati-idoli.
Nu este o intamplare, in acest sens, ca el se opreste asupra a 4 ganditori recunoscuti ca morali (Seneca, Rousseau, Schiller, Kant) si asupra autorilor contemporani cu el, pe care ii socoteste idealisti.
In felul acesta, Nietzsche isi asigura o distanta fata de admiratiile idealistilor si fata de moda timpului.
A fi intempestiv inseamna „a invata sa vezi”, nu urmand moda, ci luandu-ti „campii”, parasind actualitatea o data cu respingerea traditiei morale. Nietzsche va dezvolta cele mai multe dintre aceste notatii in paragrafele urmatoare.
Toate formulele sale sunt aluzii si jocuri de cuvinte, de unde necesitatea de a le explicita. Nietzsche declara razboi prin ras incetinelii mintii si idealismului.
Aici, rasul vrea sa aduca la realitatea prozaica, pe pamant (si chiar mai jos !), zburatorii spiritualisti si idealistii de toate felurile.
Intolerantele mele :
Rousseau: sau intoarcerea la natura in impuris naturalibus (in starea naturii impure). (Nietzsche il evoca ca partizan al intoarcerii la natura, idee pe cat de raspandita, pe atat de eronata. In puris naturalibus vrea sa spuna : in cea mai simpla infatisare, cu totul nud. Transformand expresia, Nietzsche sugereaza ca natura imaginata de Rousseau este mai curand atinsade o impuritate morbida, idealista, moralizatoare, care ar evoca aici starea de natura a unui nudism dezgustator !)
Schiller: sau trambitasul moral din Sackungen. („Trambita din Sackingen” se afla in Suabia [Germania de Sud]. Or, Nietzsche, care e din nordul Germaniei, se foloseste de traditia care ia peste picior peste suabi, cunoscuti pentru prostia lor. Schiller era originar din Suabia, si s-a consacrat mai intai vietii militare [trambita]. Ca dramaturg, el este un mare clasic, simbolizand apararea idealurilor de libertate politica si generozitate morala [ este autorul „Odei bucuriei”, pusa pe muzica de Beethoven]. Nietzsche crede spiritual si subversiv sa opuna pe Schiller, naiv si generos, realismului – ar trebui sa spunem cinismului politic si snobismului aristocratic al lui Goethe.)
Dante: sau hiena care cauta versuri in morminte. (autorul Divinei Comedii, care descrie un itinerar spiritual prin alegoria unei calatorii in lumea de dincolo – mai intai, in Infern sau in tara mortilor. De unde asocierea cu hiena, animal necrofag.)
Kant: sau cant ca un caracter inteligibil. (caracterul inteligibil este libertatea eului inaccesibil cunoasterii prin experienta si principiu al legii morale. Kant e un cuvant englez, care desemneaza moralismul auster si predicator.)
Victor Hugo(1802-1885): sau farul pe Oceanul Absurdului. (Nietzsche parodiaza stilul vizionar al lui Hugo, gandindu-se poate la Oceano Nox sau la Travailleurs de la mer. Lui nu-i plac nici grandilocventa lui Hugo, nici ideile sale politice de libertate, socotindu-le a fi ale unui idealist. Din cauza stilului sau pompos, Nietzsche l-a numit pe Wagner, Hugo germanul...)
Liszt(1811-1886): sau scoala velocitatii – pentru a alerga dupa femei. (Velocitate : viteza si agilitate ale degetelor, de care e nevoie pentru a canta la un instrument muzical – aluzie la celebra virtuozitate a pianistului Liszt, elev al lui Czerny, autorul „Artei velocitatii”. Dar, in limba germana, acelasi cuvant inseamna a alerga, aluzie la cuceririle intre femei ale lui Liszt, care a avut, de la Marie d’Agoult, o fiica, pe Cosima, viitoarea sotie a lui Wagner, aici vizata indirect. Nietzsche i-a iubit si urat cu pasiune pe Wagner si pe Cosima.)
George Sand(1804-1876): sau lactea ubertas (abundenta laptoasa), traducerea germana : vaca laptoasa cu „stil”. (lui Nietzsche nu-i placea idealul sau umanitar, pretinzand ca el e ostil mai ales feminismului. Se stie ca romanele lui Sand au ca loc de actiune mediul rural de unde vaca cu lapte, evident o aluzie licentioasa la formele feminine. Aceasta gluma se vrea cu atat mai mult haz, cu cat G. Sand trecea adesea sau vroia sa treaca drept barbat, datorita si fizicului sau, atitudinilor sale, ca si numelui sau de scriitoare.)
Carlyle(1795-1881): sau pesimismul mesei de pranz care ramane in stomac. (Nietzsche l-a citit mult si ii va dezvolta criticile dupa acest capitol. Admirator al marilor oameni [in special germani], Carlyle a insistat asupra stilului geniilor in istoria umanitatii. Ca bun geneaologist, Nietzsche gaseste radacina pesimismului sau in proasta functionare a stomacului, idee obisnuita pentru el, dar care contrasteaza cu aura glorioasa a geniului.)
John Stuart Mill(1806-1873): sau lumina care supara ochii. (logician si teoretician empirist al cunoasterii [clare], atras de socialism si utilitarist in morala. Nietzsche ii reproseaza de a fi facut din fericire scopul actelor noastre.)
Fratii de Goncourt (Fratii Goncourt)(Edmond : 1822-1896 ; Jules : 1830-1870): sau cei 2 Ajax care rivalizeaza cu Homer. Muzica de Offenbach. (Nietzsche a citit extrase din celebrul lor Jurnal, care contine remarci mondene nefavorabile lui Homer. Cei 2 Ajax nu erau frati – se distinge cel mic de cel mare ! – dar amandoi sunt renumiti prin vitejia si pentru insolenta lor : unul in infrunta pe Hector, celalalt o violeaza pe Cassandra [Homer : Iliada]. Offenbach, contemporan cu fratii Goncourt, este, in primul rand, autorul Frumoasei Elena : la el, ca la Nietzsche, aici exista in mod aparent un burlesc de opereta, intre nobil si vulgar.)
Zola(1840-1902): sau „bucuria de a duhni”. (asemenea conservatorilor din vremea sa, Nietzsche detesta naturalismul lui Zola, pe care-l asimila cu neglijenta, dar si cu bunavointa pentru scenele respingatoare :”bucuria de a duhni” parodiaza titlul romanului lui Zola, aparut in 1885 – La joie de vivre [Bucuria de a trai], ca si cum, pentru Zola, viata reala duhnea. Nietzsche nu aprecia mai ales preocuparea pentru social si opiniile socialiste ale lui Zola : bucuria de a duhni inseamna, pentru Nietzsche, etalarea mizeriei, a murdariei. Un alt joc de cuvinte, in care Nietzsche asociaza ideea de respingator cu cea de om care duhneste ar putea explicita notatia lui Nietzsche : „Gorgon-Zola”, Gorgona [monstru hidos, infricosator al mitologiei grecesti] + Zola = o branza cu „parfum” mai mult decat puternic.)
Unii se nasc dupa moarte.
O preferinta a celor puternici pentru chestiunile care astazi nimeni nu mai are curajul sa le lamureasca :
curajul fructului oprit ; predestinarea labirintului.
O incercare a celor 7 singuratati.
Noile urechi pentru o muzica noua.
Ochi noi pentru cele mai indepartate lucruri.
O constiinta noua pentru adevarurile ramase mute pana aici.
Si vointa economiei marelui stil : adunarea puterii sale, a entuziasmului sau... Respectul de sine insusi...
Ei bine ! Acestia sunt singurii mei cititori, cititorii mei preursiti... Ce-mi pasa de rest ?
– Restul nu-i decat omenirea.
Trebuie sa fii faptura superioara omenirii in tarie, in inaltime de suflet,
- in dispret...
Răspunde cu citat
Marcaje