Exercițiu de admirație pentru poetul Dumitru Ichim
ZIARULLUMINA.RO
Poezie: Dumitru Ichim
Poetul, prozatorul şi eseistul Dumitru Ichim s‑a născut la 14 august 1944, în comuna Dărmăneşti, județul Bacău. A urmat Seminarul teologic de la Mănăstirea Neamţ (1959‑1964). Este licenţiat al Institutului Teologic din Bucureşti (1968). A urmat cursuri de doctorat în Teologie dogmatică, între 1968 şi 1970, la Bucureşti, sub îndrumarea prof. Dumitru Stăniloae. A studiat la Seabury - Western Theological Seminary, Garrett Methodist Seminary, ambele din Evanston, Illinois, şi la McCormik Presbiterian Seminary, Chicago, Illinois (1970‑l972); a fost bursier al Consiliului Mondial al Bisericilor la Princeton Presbyterian Seminary, Princeton, New Jersey (1972‑l973). Îndrumător al tezei de doctorat, intitulată The Orthodox Liturgy and the World, i‑a fost teologul american James McCord (1973). În 1974 se stabileşte în Canada. A fost căsătorit cu poeta Florica Baţu Ichim. Din 1978 este preot paroh la Biserica îSfântul Ioan Botezătorul“ din Kitchener, Ontario. Aici a contribuit în mod hotărâtor la înfiinţarea Centrului Cultural Românesc şi la ridicarea unei noi biserici ortodoxe române.
Dumitru Ichim
3 Februarie 2016 ·
P R E M I U
L I T E R A R &&&
La Suceava s-a inaugurat
„Marele Premiu: Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania”,
acordat, la această ediție, poetului Dumitru Ichim (Canada)
Stimați participanți la Simpozion,
Îmi face o deosebită plăcere să vă anunț că, începând cu această ediție a Simpozionului Național cu tema „Valori naționale în creația Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania”, Asociația Școlară pentru Educație și Dezvoltare din Suceava, împreună cu Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” din Cluj, instituie „Marele Premiu: Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania”, care se va acorda unor personalități reprezentative ale culturii române din țară și din străinătate, pentru excelența operei lor și pentru efortul creator pus în slujba neamului și a identității noastre naționale. Același premiu se va acorda și unor autori de sinteze critice dedicate vieții, marilor proiecte teologice și literare sau modelului de slujire ortodoxă a Înaltului Ierarh.
Fericitul câștigător de anul acesta al Premiului este părintele și poetul Dumitru Ichim, un discipol sensibil și admirator al Mitropolitului, pentru excepționala lui integrală lirică și pentru remarcabila activitate de zidire sufletească în comunitatea românilor din Kitchener, Ontario, Canada. Este ctitorul unei sfinte biserici înălțate din temelii în același oraș, al unui Centru cultural și organizatorul de decenii al săptămânii de spiritualitate românească de la Hamilton (Canada). Ultimele două volume monumentale ca abordare mistic-filosofică a unor paradigme de istorie biblică sunt chiar cele prezentate astăzi: Psaltirea apocrifă a dreptului Iov, ediția II-a, revizuită și adăugită (Editura Școala Ardeleană, Cluj, 2015) și Așa-i cânta îndrăgostitul din Sumer. Poeme de dragoste (Editura Școala Ardeleană, 2016). Fac precizarea că singurele criterii de acordare a Premiului vor fi cele de valoare și de reprezentativitate, în încercarea de a provoca colegial și responsabil o competiție a dialogului, a comuniunii și a dragostei între toți cei care se regăsesc în bucuria și în revelația jertfei creatoare.
Vă mulțumesc! (Aurel Sasu)
Suceava, 22 ianuarie 2016
Date biobibliografice
Poetul, prozatorul şi eseistul Dumitru Ichim s-a născut la 14 august 1944, în comuna Dărmăneşti, jud. Bacău, România; fiul lui Dumitru Ichim, cântăreț bisericesc, şi al Elenei (născută Camara).
A urmat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ (1959-1964). Este licenţiat al Institutului Teologic din Bucureşti (1968). Teza de licenţă e susţinută cu prof. Petru Rezuş; Cursuri de doctorat în Teologie dogmatică, între 1968 şi 1970, la Bucureşti, sub îndrumarea prof. Dumitru Stăniloae. Studiază la Seabury-Western Theological Seminary, Garrett Methodist Seminary, ambele din Evanston, Illinois, şi la McCormik Presbiterian Seminary, Chicago, Illinois (1970-l972); continuă studiile ca bursier al Consiliului Mondial al Bisericilor la Princeton Presbyterian Seminary, Princeton, New Jersey (1972-l973). Îndrumător al tezei de doctorat, intitulată The Orthodox Liturgy and the World, i-a fost teologul american James McCord (1973).
În 1974 se stabileşte în Canada. În acelaşi an este hirotonit preot al Parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Kitchener, Ontario (Canada).
Din 1978 este preot paroh la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Kitchener, Ontario. Desfăşoară o susţinută şi rodnică activitate în rândurile comunităţii româneşti din Kitchener, contribuind în mod hotărâtor la înfiinţarea Centrului Cultural Românesc şi la ridicarea unei noi biserici ortodoxe române.
Începând cu 1979, face parte din colegiul redacţional al revistei Cuvântul românesc din Hamilton (Ontario).
Colaborează la Amfiteatru, Gazeta literară, Luceafărul, Steaua, Tribuna, Caiete Silvane, Poesis, Studii teologice, Telegraful român, Revista Scriitorilor Români (Germania),Lumină lină / Gracious Light, Micromagazin, Drum, Solia (SUA), Luceafărul (Canada) etc.
Editează revista literară Orpheus (1988), buletinul parohial Rădăcini şi col. Vestitorul român canadian.
A introdus în literatura română genul de poezie fixă japoneză „haiku” şi „tanka”.
Opera:
De unde începe omul, versuri, Bucureşti, 1970 – volum de debut;
Planeta Ichtys, proză, Canada, 1974;
Vinerea Mare, proză, 1975;
Sub umbra Sfinxului, epistolariu, proză, în colaborare cu P. Rezuş, Kitchener, 1975;
Urmele, poeme haiku, Canada (Kitchener), 1977;
Valea nisipului de aur, poeme haiku, Canada (Kitchener), 1977;
Constantin Brâncoveanu, poem istoric, Kitchener, 1981;
Melcul – şase scene în versuri, Kitchener, 1981;
Vinerea Mare, proză, Kitchener, 1981;
Agape, versuri şi proză, în colab. cu N. Novac şi Florica Baţu, Kitchener, 1982;
Biserică şi religie la români, eseuri, în colaborare cu H. Stamatu, Canada (Hamilton), 1985;
Dar în silaba Luminii plângeam orfan şi greier, poeme tanka, München, 1987;
Apariţiile Maicii Domnului la Mejdugorje, Kitchener, 1989;
Fântâna luminii, 100 plus poeme haiku, Editura Apollo, Bucureşti, 1993;
Pasărea cu şapte aripi, poeme tanka, Editura Apollo, Bucureşti, 1993;
Cerșetorul porților de rouă, Editura Albatros, București, 2001
Poem imaginar dramatic în cinci tablouri, Cluj-Napoca, 2003;
Floarea fântânilor pierdute, versuri, Vancouver, Canada, 2003;
Adânc pe adânc, sacerdoţiu liric, antologie realizată de Ioan Petraş, Editura Brumar, Timişoara, 2006 (autorul are o secţiune);
Psaltirea apocrifă a dreptului Iov, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2012;
Heshtjet e Pafejuara (Nelogoditele tăceri), ediţie bilingvă româno-albaneză, traducere Baku Ymeri, Editura Rozafa, Prishtine, 2013;
Le solitudine della pietra (Singurătăţile pietrei), Ediţie bilingvă româno-italiană, traducere Maria Niculescu, Editura Ginta Latină, Bucureşti, 2013;
Den Vita Tiden (Timp alb), ediţie bilingvă româno-suedeză, traducere Dorina Brânduşa Landen, Editura Hans Erik Forlag, Skarblacka, 2013;
The ideogram of my Soul (Ideograma sufletului meu), ediţie româno-engleză, traducere Muguraş Maria Petrescu, Ed. Gracious Light, New York, 2013;
Apa morţilor, prefaţă de Valeriu Anania, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013;
Grădina Reginei Izvana, poeme de dragoste, Editura Cuvântul, Chişinău, 2014;
Half of Ring above the Ocean (Jumătate de inel deasupra oceanului), ediţie bilingvă, traducere Muguraş Maria Petrescu, Editura Destine literare, Ottawa, 2014;
Şarpele de aramă, prefaţă Nazaria Buga, Editura Sfântul Gheorghe-Vechi, Bucureşti, 2014;
Antologia Duke vallëzuar nëpër fjalë (Valsând printre cuvinte, Antologie poetică), Editura Albanezul, Bucureşti, 2015;
Psaltirea apocrifă a Dreptului Iov, ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015;
Cireşe amare (poeme de dragoste), Editura Singur, Târgovişte, 2015;
Cântece sumeriene, Editura Etnous, Braşov, 2015;
Așa-i cânta îndrăgostitul din Sumer, poeme de dragoste, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015.
COPILUL ORFAN ŞI
STINGĂTORUL DE LUMÂNĂRI
Printre făclii,
aprinse
pentru Fecioară și Prunc,
copilul
a strecurat în nisip
o narcisă.
Stingătorul-de-Lumânări,
uitând să-și pună ochelarii,
se-ntunecă la chip,
și suflând de trei ori
deasupra narcisei
se duce.
Copilul se uită după el,
apoi își face cruce
în fața icoanei,
din inimă de tisă,
și din ascunzișul hainei
mai scoate-o narcisă.
Ca omul mare
sfătuiește pe Maică
oftându-și
când dorul,
când teama:
„Una - pentru tine,
una - pentru mama!
Și să ai grijă de ele
nu cumva să le afle
când se va-ntoarce din nou
Stingătorul”.
DRUMUL APEI CU NUMELE IOV
Vorbeau acum
la fel ca-naintea căderii.
Cel Unul în fața celuilalt.
Iov
îi servea spre ospăț
din rodul viței și al grâului.
Cel cu litera întoarsă
îndrăzni spre Cel Preaînalt:
„Nu-ți cer Livada, aleasa;
dă-mi moștenire pustiul,
așa
cum numai dunele
știu-l!”
Răspunsul:
„Dacă poți să-l faci
să te iubească,
să fie al tău,
până la moartea zării!”,
dar deșertul,
văzând o fetiță plângând,
a fugit cu tot nisipul lui
și a făcut-o să râdă
pe marginea mării.
„Dă-mi, cuvenita-mi noapte
departe de Tine, să mă desferic
din haos în haos, noian de-ntuneric,
așa cum Ți-am fost,
primul născut al nopții
și al puterii!”
„A ta să fie,
fără de soare,
precum înaintea căderii
în număr și solstiții,
de poți s-o iubești!”
Dar apărură îndrăgostiții
sub noapte,
și n-a mai fost întuneric
că toate pleiadele
treceau pe lângă ei înflorind
cu lumina în șoapte.
Iov continuă ospețirea
din rodul de viță, de grâu
și din tot
ce-i cântase grădina
de la mugur până-n procov.
Cu ispită
se-ntoarse cel rău:
„Știi ce? Ce-ar fi să îngădui lui Iov
să-mi fie slugă și ucenic?
Nu-i darul acesta aproape-un nimic?”
„Bine. Să fie-al tău!
Ah, nu cumva să uiți!
Va trebui să mergi cu el,
cum cere târgul,
pe scurtătura
drumului de apă
de la izvorul inimii
până la bobul din pleoapă,
așa cum v-am croit
când v-am luat măsura
mărimii de inel.”
A DOUA ÎNVIERE
La noi în sat bătrânii mai vorbesc
de-a doua Înviere.
Uluitoare-i prima, vorba nu-i cunoaște
lumina toată spre-ai cuprinde zborul,
când cu făclii în noapte
se face înconjorul
prin taina ne-nțelesului de Paște.
Dar e frumoasă
și-nvierea-a doua -
aceeași pască, dar altcum aroma,
când peste moarte
pecete și-a pus Spicul,
nu-i nimeni să vorbească despre moarte,
ci despre Toma,
cum doar zugravu-a moșmolit tipicul.
După o noapte lungă-n priveghere,
ne-ntoarcem iar după-amiază
cu ucenicii Lui în foișor...
Dar cum adică-a doua Înviere?
A înviat de două ori Hristos?
Zugravul tace până-a opta zi,
pe Toma cel necredincios
cu degetul în rană-a-l zugrăvi.
Ne place necredința și-am vrea așa să fie,
dar nu e,
punând penelul rana să I-o lipăie.
Imaginați-vă, ce om flămând
în loc din pâine să se-nfrupte,
rupându-o în două
ar încerca nepăsător precum un doftor
să o pipăie?
„Cât, Doamne, Te-am dorit!
Cuprinde-mă
și arde-mă de-i cu putință,
în învierea Ta ca să mă strâng,
să Te culeg.
Cu cât Te-mbrățișez mai mult,
mi-s brațele
tot mai setoase-n necredință.
Nu pot să cred, Te văd dar parcă-s orb,
nu-mi ești de-ajuns iubirii să Te sorb.
Nu cu un deget, ci-mbrățișarea plină!
Ai înviat și nu Te las fiindului părere.
Iubirea Ta o simt acum deplină!
Prin mine ești a doua Înviere -
hemoglobină cu hemoglobină!”
Zugravul n-a cetit
ce lui Ioan i s-a părut că nu ai spus,
când inima lui Toma - o singură suflare -
cu cea a lui Iisus
se contopise și slovă și dicteu.
Și ucenicul cel iubit
i-a răzuit lui Toma oftat amar și greu
și-atât a scris,
doar: „Domnul meu
și Dumnezeul meu!”
Și evanghelia a-nchis.
CATAVASIE
Ca ochiul
mai înaltă e privirea.
Mai sfântă decât cerul,
cum?, oare nu-i țărâna
căreia-nainte de-a fi ochiul
i-a fost urzit cernutul?
Ca într-o sită
cu ce rămase din lumină,
Frământătorul
amestecând suflarea Lui cu dorul
înstrăvezea spre tâlcuri lutul.
Făina
va folosi-o pentru colacul de la Cină,
iar din tărâțele argilei –
pe primul Său Pescar,
cu mâna Lui de meșter și olar
și chip și-asemănare-L
va cumpăni-n frământ.
Ca-ntr-o oglindă
genunea renăscându-o din hău,
va fi vânat și prins din apa crucii
de însuși Fiul Său
cu mreaja de pământ.
DAR DACĂ IERTĂRII VOI FI
PREA TÂRZIU?
Că ai trecut prin ușile-ncuiate
cu ivăr și clempușă și zăvor -
minune e, dar și asemănare
cum bobul trece prin încuietoare,
cu frică peste prag putreziciunii
de a fi totul și apoi nimic.
Și iarăși -
ca o semnătură-a lunii,
buchea de aur slovenind
ca-n stema-mpărătească-a unui spic.
Dar altă întrebare pe mine
mă caină
cu spini subțiri de urzică
că tot ce respir mi-este frică de frică;
și știu, dar dacă nu știu?,
dacă la Cina de Taină
iertării voi fi prea târziu
și ușile vor fi încuiate?
Cine-ar putea să-mi descuie
ușile?
Numai Tu ai fi în stare
să te ridici de la masă...
...dar mâinile Tale
vor fi prinse în cuie.
Tâlharul
clipa-și va da-o de-a bușile
ca să-mi fure și să-mi apuce
locul meu râvnit lângă Tine.
...și voi rămâne afară,
nici măcar alături pe cruce.
PSALMUL DE IUBIRE PURĂ
Mai tânăr ca lumina am ispitit
pelinul,
Nu-mi iscodiți coralii că n-au pe hărți ostrovul.
Cum, Tu, fără cerneală, cu-n flutur scrii ceaslovul,
Iar litera de moarte mi-o cumperi cu rubinul?
Oh, ce n-aș da, și-arenda, să-mi fiu „libre-penseur-ul“!
Când te-a legat Iubirea să-ți sângere cătușa,
Cum poți să-ți negi că jarul nu-i omul, ci-i cenușa?
Că fulger poartă apa când o înrouă norul.
În mare-ascunsă-i alta, preaveșnică e clipa,
Părut de orhidee se-nturbă cu stihia.
Prin pietre colorate ce verde Ți-e tăria
Înflăcărând din șarpe pe caduceu aripa.
Doar numai Tu, Iubire, ca să-Ţi plantezi răsadul,
Te-ai coborât în mine, prădând de flăcări iadul!
SURSA:http://ziarullumina.ro/poezie-dumitru-ichim-115106.html
Răspunde cu citat
Marcaje