POMUL VIETII SI POMUL CUNOSTINTEI BINELUI SI AL RAULUI, Sinaxar, Sfinti, Ioan
Botezatorul














Arborele cosmic, simbol religios universal si crestin, Sfânta Treime, Dumnezeu, Iisus Hristos, Duhul Sfânt, Biblia, Biserici crestine, Ortodoxism, Catolicism, Protestantism, Crezuri, Simbolul apostolic, Cruce, Monograma lui Isus Cristos, Pestele, Pastorul, Vita de vie.

Introducere: simbolurile

Cultele orientale pagâne, dar si crestinismul, se folosesc de simboluri si mituri pentru a anima atât trairile sentimentului religios, cât si credinta adoratorilor într-o posibila comuniune cu Divinitatea. Vom vedea ca atât pagânismul, cât si crestinismul vor folosi aceleasi simboluri, dar cu functii si semnificatii specifice fiecarui cult în parte. Pentu apologetii crestini, mari aparatori ai crestinismului, (Sf. Iustin Martirul si Filosoful, Clement Alexandrinul, Tertulian, Origen) imaginile erau încarcate de semne si mesaje. Revelatia pe care o aducea credinta nu anula semnificatiile "primare" ale imaginilor ; ea numai adauga o noua valoare.

Arborele cosmic sau Pomul vietii: simbolistica generala

Din multitudinea simbolurilor crestinismului timpuriu, prezente în operele apologetilor crestini voi analiza Arborele cosmic-Pomul vietii. Este unul dintre cele mai bogate si mai raspândite simboluri. Mircea Eliade distingea sapte interpretari principale pe care, de altfel, nu le considera exhaustive, dar care se articuleaza toate în jurul ideii de Cosmos viu, în vesnica regenerare. Simbol al vietii în contiuna evolutie, în ascensiune spre cer, arborele evoca întreg simbolismul, iar în cazul de fata, al moralitatii iudeo-crestine. Pe de alta parte, el slujeste drept simbol pentru caracterul ciclic al evolutiei cosmice: moarte si regenerare, înlesneste comuniunea între cele trei niveluri ale cosmosului: cel subteran, prin radacini; suprafata pamântului, prin trunchi si crengile de jos ; înaltul, prin ramurile dinspre vârf.

Avându-si radacinile înfipte în pamânt si crengile înaltate spre cer, arborele este socotit ca un simbol al raporturilor ce se stabilesc între pamânt si cer. În acest sens, el are caracterul unui centru. Mai mult decât atât, acest arbore central care, prin prezenta si puterea lui, acopera întreg domeniul gândirii de la cosmos pâna la om, este în mod necesar si arbore al vietii. Pomul vietii are drept seva roua cereasca, iar fructele lui inaccesibile muritorilor, transmit o mica parte din nemurire. Asa fac fructele pomului vietii din gradina Raiului care sunt 12 la numar.


Arborele cosmic în traditia crestina: Crucea Rastignirii

Originea mitului arborelui vietii si a arborelui cunoasterii se afla în cultura egipteana, cu mult inainte de aparitia crestinismului. Biserica crestina le-a preluat si le-a reinterpretat simbolul în concordanta cu ambitiile ei doctrinale. În traditia crestina arborele cosmic este Crucea Rastignirii lui Iisus Hristos. Crucea, lucrata din lemnul arborelui binelui si raului, se substitue arborelui cosmic. Pomul vietii este asociat cu manifestarea divina. Aceasta întrucât se observa o reluare de simboluri între arborele primului legamânt (pomul vietii) despre care vorbeste Facerea, si arborele crucii, sau arborele noului legamânt, care mântuieste omul. Isus însusi este Pomul Vietii, leacul bolii pacatului si mortii. La începutul Facerii este descrisa creatia lumii vegetale: "Ĺ�i a facut Domnul Dumnezeu sa rasara din pamânt tot soiul de pomi placuti la vedere si cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul Raiului era pomul vietii si pomul cunoasterii binelui si raului". Cunoasterea îi apartine divinitatii, facând obiectivul unei interdictii divine. Din lipsa de discernamânt omul încalca interdictia divina, culegând fructul oprit. El îsi descopera noua conditie: este vulnerabil, gol, sortit suferintei si mortii. Este alungat din Rai, luat de lânga pomul vietii, care este copacul nemuririi. Legamântul cu vesnicia este încalcat, iar legatura este restabilita odata cu venirea Fiului în lume, pentru a elibera omul de pacat. Acesta sadeste Biserica universala, dupa ce a patimit pe cruce, a murit si a înviat.

Astfel, crucea, înaltata pe un munte - Golgota -, în centrul lumii, reia în totalitate stravechea imagine a arborelui cosmic sau al lumii. De altfel în iconografia crestina apare frecvent imaginea crucii cu frunze sau a arborelui-Cruce, unde regasim în despartirea primelor doua ramuri simbolistica furcii si a reprezentarii ei grafice (litera "Y") sau a unicului si a dualului.

De remarcat e ca Însusi Hristos devine prin metonimie arbore a lumii, axa a lumii, scara.

Simbolul "sadirii" în literatura iudeo-crestina

O trasatura remarcabila a literaturii iudeo-crestine e locul pe care îl ocupa în cadrul acesteia Biserica. Biserica lui Hristos este vazuta ca "sadire". Tema sadirii este prezenta atât în Vechiul Testament cât si în Noul Testament. Astfel, în scrierea apocrifa Înaltarea lui Isaia este vorba de "plantatia care o vor fi plantat cei 12 Apostoli ai Prea-Iubitului" (IV,3). Ignatie din Antiohia (zis "Teoforul") prezinta de doua ori cuvântul "sadire": "îndepartati-va de buruieni pe care nu le cultiva Iisus Hristos pentru ca ele nu sunt sadite de Tatal" (Filadelfieni III, 4); "fugiti de plantele rele parazite ; ele poarta un fruct care aduce moartea; acestea nu sunt sadite de Tatal" (Tralieni IX, 1). Odele lui Solomon prezinta texte semnificative: "Fericiti, Doamne, cei ce sunt saditi în pamântul tau si pentru care este un loc în raiul tau", caci, "temeliile mele au fost puse în mâna Domnului caci El este Cel care m-a sadit. El a pus radacina, a întarit-o ... si fructele Sale exista în vecii vecilor... Dar Domnului îi revine slava sadirii si culturii Sale, a frumoasei sadiri a dreptei Sale, a frumusetii sadirii Sale" (XXXVIII,17-21).

Toate aceste texte evoca acelasi simbol subiacent. Sadirea desemneaza realitatea colectiva: ea este sadita de Dumnezeu; ea cuprinde plante numeroase; ea umple Raiul. Aceasta sadire reprezinta Biserica alcatuita din numeroase rasaduri. Aceste rasaduri sunt fiecare un individ. Sadirea lor în Rai corespunde Botezului. Ea îi face membri ai Bisericii. Aceasta sadire este, în grade diferite opera Tatalui, a Domnului, a Apostolilor. Sadirii Tatalui i se opun buruienile, pe care Tatal nu le-a sadit. Este vorba de tema catehezei iudeo-crestine, mostenita din cateheza evreiasca care apare deopotriva în iudeo-crestinismul ortodox ca si în cel heterodox.

Aceasta tema este prezenta în opera apologetilor greci si latini. La Tertullian sadirea desemneaza realitatea colectiva. Ea este sadita de Dumnezeu si cuprinde mladitele numeroase care sunt din belsug în tot Raiul: "profita de ocazia fericirii nebanuite caci tu, care nu esti în fata lui Dumnezeu decât o <picatura mica dintr-un vas, un graunte de pulbere dintr-o arie, o ulcica în mâna olarului> poti deveni acel arbore <care se planteaza la marginea apelor si, cu frunze nevestejite, rodeste la vremea sa>, care nu va vedea nici focul nici securea". Aceeasi idee este prezenta la Clement Alexandrinul, apoi la Origen, Ciprian al Cartaginei si la alti apologeti.

Textele mentionate aduc în actualitate imaginea pomului fiind însotita de simbolistica butucului, a mladitelor si vlastarelor, putem considera ca tema "sadirii" pentru a simboliza Biserica lui Hristos se leaga de cateheza baptismala iudeo-crestina ea însasi inspirata din cateheza evreiasca. În crestinismul ulterior tema va interfera cu alte elemente, cum ar fi cea a gradinii, a paradisului pe care am întâlnit-o deja. Biserica este paradisul lui Dumnzeu alcatuita din copaci care sunt crestinii saditi prin botez.

Interferente simbolice
Tema lui Hristos ca pom al vietii interfereaza cu cea a arborelui care întruchipeaza comunitatea crestinilor. Ambele sunt întâlnite frecvent la Tertulian, Clement Alexandrinul, Origen, Iustin Martirul si Filosoful, Hermas si altii.

Astfel, Iustin Martirul si Filosoful spune ca: "Acesta pe care Scripturile Îl arata ca dupa rastignire va veni iarasi plin de slava, a avut ca simbol pomul vietii care se zice ca fusese plantat în Rai"; iar în alta parte: "si va fi întocmai ca un arbore plantat la marginea apelor, care îsi va da roada sa si frunza sa nu va cadea si toate câte va face îi vor prospera lui".

Iar Clement Alexandrinul spune ca: "astfel Moise alegorizând priceperea dumnezeiasca a numit-o <pomul vietii> care a fost sadit în paradis; acest paradis poate fi si lumea în care au fost sadite toate cele ce au fost create".

La Hermas crestinii sunt asemenea arborilor : "arborii acestia, pe care îi vezi, sunt locuitorii acestei lumi (...); în lumea aceasta nu se pot cunoaste nici dreptii, nici pacatosii, ci sunt asemenea unii cu altii. Precum, adica iarna, arborii sunt la fel, deoarece le-au cazut frunzele si nu se pot cunoaste care sunt uscati si care sunt verzi, tot astfel nu se pot cunoaste în veacul acesta nici dreptii nici pacatosii ci toti sunt la fel". De aceea, "pomii care înmuguresc sunt dreptii care au sa locuiasca în veacul viitor, caci veacul ce va sa fie, este vara pentru cei drepti, iar pentru cei pacatosi iarna (...); caci, precum vara se arata în chip lamurit roadele fiecarui pom si se cunosc ce fel sunt, astfel si roadele celor drepti vor fi date pe fata si toate vor fi aflate bune în veacul acela".

Asadar, din cele prezentate pâna aici vedem interferenta celor trei teme ale sadirii ca pe un simbol al Bisericii, al pomului, ca figura a celui botezat, al Pomului vietii ca figura a lui Hristos. Dar toate acestea apartin aceluiasi ansamblu simbolic care se întoarce la iudaismul precrestin si la iudeo-crestinism.

Motivul Pomului vietii pe monumente funerare din partea dobrogeana a Moesiei Inferior
Dupa ce am precizat semnificatiile atribuite de apologetii greci si latini din mediul greco-roman si iudeo-crestin, în continuare vom analiza monumentele din partea dobrogeana a Moesiei Inferior care au reprezentate motivul "Pomului vietii".

Din acest teritoriu provin sapte astfel de monumente, toate funerare, dintre care cinci de la Tomis, iar doua de la Capidava. sase dintre acestea sunt scrise pe monumente de marmura si una singura pe calcar. În ceea ce priveste limba inscriptiilor, patru sunt în limba greaca, iar celelalte trei în limba latina. Din punct de vedere cronologic cea mai timpurie provine de la Tomis si dateaza din secolul I d.Hr., iar cinci sunt datate la sfârsitul veacului al II-lea d.Hr. si începutul celui urmator, iar la una dintre ele cronologia este incerta.

Stelele descoperite în Moesia Inferior pun în valoare din punct de vedere plastic si cultural un personaj calare numit "erou" sau "Cavalerul Trac". Acest Cavaler Trac apare reprezentat când la pas, când la galop, singur sau însotit de alte personaje, divinitati, adoratori sau animale. Cavalerul îndeplineste diferite actiuni într-un spatiu în care apar, de regula, un altar si pomul pe care se încolaceste un sarpe. Îl vedem, de asemenea, cu hlamida în vânt, ca se avânta cu o lance sa vâneze mistretul. De obicei, este însotit de un câine. Originea tracica a acestui cavaler, de presupus un zeu chtonic, aniconic, sau în curs de antromorfizare este discutata, dar s-a precizat ca tipul plastic este de origine greco-elenistica. Cavalerul care s-a bucurat de o devotiune speciala înca din epoca elenistica are o zeitate protectoare, prin excelenta, atotputernica, simbol al nemuririi si al victoriei fortelor binelui asupra celor ale raului si mortii, considerat de credinciosii epocii romane dominus (lat. "stapân"), aeternus(lat. "vesnic"), sanctus (lat. "sfânt"), invictus (lat. "neînvins"), ktistes (gr. "întemeietor"); asadar atribute si epitete întâlnite mai apoi si în doctrina crestina, care au putut facilita adoratorilor întelegerea acesteia din urma.

Calul considerat animal solar, apare ca un simbol al imortalitatii; el evoca apoteoza defunctului, eroizarea lui. Aceasta este una dintre explicatiile frecventei reprezentarii cavalerului pe altarele funerare. Credinta în nemurire, în viata de apoi, putea fi eventual înfatisata si prin lupta calaretului împotriva animalului.

De remarcat este ca sarpele ne face sa ne gândim la un zeu vindecator, iar arborele, caruia îi este juxtapus altarul de sacrificiu, pare a fi de asemenea sacralizat de reptila ca un arbore al vietii având o conotatie biblica.

Pomul spre care se îndreapta cavalerul, imagine a arborelui cosmic sau a copacului ca axa verticala a lumii, simbolizeaza în traditia crestina crucea rastignirii lui Iisus Hristos; cu alte cuvinte crucea facuta din lemnul pomului cunostintei binelui si raului este identificata sau se substitue Arborelui cosmic ca axa ce uneste lumea terestra de cea celesta. Ea este descrisa ca un arbore vesnic ce sta în mijlocul cerului si al pamântului sprijinind cu tarie universul; este arborele vietii plantat pe Golgota pentru a desavârsi actul esential al noii Teologii: prin moarte mântuirea omenirii, biruinta vietii asupra mortii si a pacatului, câstigarea nemuririi.

Asadar, cultul cavalerului, prin continutul lui teologic si iconografic, a vehiculat idei si valori inclusiv privitoare la valorile vietii apropiate sau compatibile cu doctrina crestina, facând posibila întelegerea si însusirea mai rapida a acesteia de catre populatia locala.

În ultima instanta, comuniunea ideilor si simbolurilor a reprezinta, dupa cum am vazut, un aspect esential al asa-numitei praeparatio evangelica. Punerea în discutie a acestor imagini-simbol evidentiaza mostenirea spiritualitatii pagâne si contributia culturii antice la formarea intelectuala si spirituala a crestinismului.

Bibliografie
Mircea Eliade, Imagini si simboluri, Bucuresti, 1994.
Nelu Zugravu, Geneza crestinismului popular, Bucuresti, 1997.
Jean Danielou, Simboluri crestine primitive, Oradea, 1998.
Radu Turcan, Cultele orientale în lumea romana, Bucuresti, 1995.
Dictionar de mitologie, Bucuresti, 1982.
Meslin Michel, Stiinta religiilor, Bucuresti, 1993.
D.Tudor (coordonator), Enciclopedia civilizatiei romane, Bucuresti, 1982.
Parinti si Scriitori Bisericesti (PSB - colectie), vol.I,II,III,IX, Bucuresti, 1984.


SURSA: http://www.inventatori.ro/view_article.php?id=382