Ochii lui Iisus
"In biserica Sfinta Sofia din Constantinopol supravietuieste un mozaic de o exceptionala putere, maretie si frumusete, salvat la timp, in secolul otoman, din miinile unui paznic care desprindea din el cubulete de aur si le vindea turistilor.
Icoana se numeste, prin traditie, Deisis si-l infatiseaza pe Domnul Iisus in ipostaza Dreptului Judecator.
Numele insa vine de la Maica Domnului, cea care sta in dreapta Fiului, implorindu-L. Grecescul deisis inseamna rugaciune, dar nu de orice fel, ci numai aceea pe care cineva o face pentru altcineva sau pentru altii; este exact ceea ce face Maica Sfinta.
Dincolo, in partea stinga, se afla Sfintul Ioan Botezatorul, justitiarul de alta data si martorul de acum al omenitatii noastre slabanogite de pacat.
Aceasta icoana cunoaste o raspindire universala in bisericile Rasaritului, dar ea inca mai poate fi vazuta si intr’o seama de locasuri occidentale, atit cit a mai ramas in urma iconoclasmului protestant.
Biruinta ei se explica prin preocuparea constanta a constiintei crestine fata de sfirsitul lumii, si anume fata de momentul-cheie cind istoria omenirii va trece din timp in eternitate.
Maretia si frumusetea icoanei izvorasc din compozitie, culoare si stralucire, puterea ei insa se desprinde din trei elemente ale Personajului central, pe care artistul le-a gindit teologic: privirea, gura si mina.
Daca el le-ar fi gindit numai artistic, atunci le-ar fi conferit unitate, ca apartinind uneia si aceleiasi persoane. In raspar cu rinduielile clasice ale artei, cele trei elemente exprima fiecare altceva, parca anume facute sa se contrazica intre ele.
1. Ochii lui Iisus sint aceia ai Judecatorului: privire dreapta, rece, scrutatoare, pornita anume sa citeasca’n sufletul omului. Ei te urmaresc in orice parte te-ai aseza, dar nu ca niste sfredele care sa ti se rasuceasca prin cuget, ci mai degraba ca un manunchi de raze selenare taioase prin noapte.
In fata lor nu mai pot fi ascunzisuri: cartile se deschid singure, tainele se risipesc, totul se vadeste. In ochii acestia nu e nici asprime, nici blindete, ci doar lucirea otelului care inca n’a devenit secure.
Daca, patruns de ei, vei fi cumva infiorat de teama, nu ei ti-o inspira, ci propria ta goliciune launtrica.
2.Gura, in schimb, exprima o imensa tristete. E o tristete amara, dureroasa, ca o aripa de vultur cazuta’n furtuna. Ea poate aduce’n amintire un tablou al lui Octav Bancila, pastrat in tezaurul artistic al Mitropoliei din Iasi: un Iisus in camasa alba, descult, incununat cu spini, acoperindu-si ochii cu pumnii crispati, ca sa nu mai vada ce-a vazut...
Se spune ca tabloul, ramas neispravit, urma sa infatiseze macelul unui cimp de razboi. E tristetea unui Dumnezeu care a creat omenirea din iubire si pentru iubire si care acum, la sfirsitul veacurilor, o vede plutind intr’o mocirla de singe. Te uiti indelung la gura lui Iisus si-ti vine sa soptesti: Doamne, cum sa nu fii trist daca noi Te-am intristat?...
3. In sfirsit, mina: o mina care binecuvinteaza iertind. O iertare pe care nu o prefigureaza nici ochii, nici gura si nici altceva din rostirile dumnezeiescului chip.
Mina e a Lui si parca n-ar fi, gestul pluteste intr-un vazduh adiat de mila. E mila ce se revarsa de alaturi, din faptura Maicii Domnului. De-abia acum iti dai seama ca fara ea, fara Sfinta Fecioara, icoana n-ar fi completa.
Si tot acum pricepi de ce icoana-si trage numele din mintuitoarea lucrare a celei ce L-a nascut pe Domnul. Cindva, la nunta din Cana, Iisus Se-mpotrivise la-nceput sa faca prima Sa minune, caci in planul Sau o hotarise pentru alta zi. Dar, la rugamintea Maicii Sale, a facut-o. Ceea ce inseamna ca ea, Rugaciunea, Deisis, poate schimba pina si planul lui Dumnezeu; atit este ea de puternica in mina care binecuvinteaza iertind.''
† BARTOLOMEU VALERIU ANANIA
Arhiepiscop si Mitropolit
Răspunde cu citat
Marcaje