Poarta maramureseana. Stargate in Romania. BIBLIA locurilor. Un CODEX , din vremuri tare de demult ...
Poarta maramureseana. Stargate in Romania
Unul dintre cele mai impresionante si inedite aspecte ale universului etnografic mara*mu*resean, pe lânga care strainii nu pot sa treaca nepasatori, se refera la monu*men*talele porti de lemn ale gospodariilor traditionale, situate indeosebi in satele de pe Mara, Cosau si Iza, dar si in unele localitati din Tara Lapusului.
Construite in general pe trei stâlpi si un „fruntar” (pragul de sus al portii) din lemn de stejar, având „haizasul” (acoperisul) sindreluit, portile din aceasta zona au fost com*parate adesea cu veritabile „arcuri de triumf”, pe sub care taranii treceau cu demnitate, mândri de originea lor nemeseasca.
Salba de porti monumentale e marturia vie a unei realitati istorice mai apar*te: in perioada feudala, din rândul obstelor maramuresene s-a ridicat o clasa de cneji, care periodic isi alegea voievodul; puterea si privilegiile nobililor au fost atent frag*mentate si distribuite unui numar din ce in ce mai mare de familii. Secole de-a rândul, aceasta casta (de proportii obstesti!) a rezistat incercarilor de lichidare a privilegiilor. Asa se explica uluitorul rezultat al unei statistici austriece din secolul al XVIII-lea, care situa Maramuresul „pe primul loc in intreg imperiu, in ceea ce priveste procentul no*bi*lilor raportat la totalitatea populatiei comitatului.”
Au fost inregistrati, pe baza inscri*su*rilor autentice, circa 15.000 de nemesi, cei mai multi descendenti ai vechilor familii cne*ziale românesti locale. Aspectul e extrem de important, caci numai nemesii aveau privilegiul sa-si ridice porti inalte in fata gospodariilor, in timp ce oamenii simpli nu aveau dreptul decât la vra*nite (con*fectionate din pari montati paralel pe o rama dreptunghiulara si cu o diago*nala, pentru a-i fixa, si care se deschidea intr-o parte).
Maramuresul a fost, deci, la un moment dat, o enclava imperiala unica, populata cu tarani de vita nobila. Portile cu stâlpi sculptati si sindrila sunt relicva unei organizari sociale care a functionat pâna in secolul al XX-lea, gratie traditiilor impamântanite si a conser*vatorismului funciar. Nicaieri in Europa scenariul nu s-a mai repetat.
„Atasamentul localnicilor fata de aceste valoroase constructii, cu atât de profunde ra*da*cini in traditiile de cultura si arta, cât si in istoria social-politica a Maramuresului este ilustrat de faptul ca pâna azi s-a pastrat obiceiul de a categorisi gospodarii dupa porti.
Pâna si azi, când intrebi de vreun satean de-al lor, oamenii batrâni iti indica «poarta» de la casa unde locuieste acela, formularea semnificând cinstirea pe care i-o acorda”
(scria in 1977, Francisc Nistor).
Constructia, incizarea motivelor si actul de trecere pe sub pragul portii suportau fiecare un ritual aparte, pe baza unor credinte profunde
(cu conotatii mai degraba mi*ti*ce).
Astfel, taierea stejarului trebuia sa coincida cu o perioada de nopti cu luna plina – pentru a indeparta din jurul gospodariei orice nenorociri si toate „ceasurile rele”. Apoi, transportul lemnului din padure trebuia sa se faca intr-una din zilele lucratoare „de dul*ce” (marti, joi sau sâmbata), in virtutea credintei ca astfel lemnul va fi aducator de noroc.
Sub stâlpul care leaga pragul se puneau „bani, agheasma si tamâie, ca sa nu se apropie ciuma.” Iar pentru apararea averii si a casei, pe stâlpi se incizau
figuri antro*pomorfe, protectoare.
Motivele sculptate aveau substraturi magice (unele), insa decodificarea celor mai frecvente elemente utilizate de mesterii populari ne permit incursiuni intr-un univers mitologic, antecrestin: funia, nodurile, rozetele solare – cu variatiile: cerc simplu, cercuri concentrice, soare cu chip omenesc, toate având la origine un ancestral cult solar –, apoi pomul vietii („simbolul vietii fara de moarte si al rodniciei nesfârsite”), motivul sarpelui (pazitorul gospodariei), chipul omenesc, pasarile, dintele de lup, bradul s.a.m.d.
Marcaje