Alexandru Gheorghe Ilinca și opincile dacice







Meseria de opincar era învăţată în familie şi era continuată din tată în fiu. Înainte de anul 1989 se putea trăi omenește din practicarea ei. Opincile, încălţări moştenite de la daci, se purtau la ţară. Azi, opincile au ajuns obiecte de muzeu sau “souvenir-uri” pentru turiștii străini. Opincarul Alexandru Gheorghe Ilinca din satul Orleşti, judeţul Vâlcea, este unul dintre ultimii opincari din ţară. “Acest meşteşug l-am moştenit de la taică-miu” ne spune meşterul opincar.“Eu ştiu de mic copil să lucrez, dar când eram copil și mai apoi tânăr flăcău, era multă lume care făcea opinici. Eu atunci m-am făcut croitor și am cusut mulți ani. Dar acum fac doar opinci. Și tatăl meu mai face, dar e bătrân si nu mai poate, nu mai are așa putere. La mine în sat, acum, mai poartă o singură bătrâna opinci. Nu ştiu cine mai face opinci, dar am văzut la vânzare la Mehedinţi. E un om acolo care face din cauciucuri pentru oamenii din zonă care au fâneţe, ştiţi, unde se creşte fânul pentru animale. Oamenii aceia au spus că le este greu să muncească cu alte încălţări. Terenul e denivelat şi opinca e tocmai bună, că se formează după cum e terenul şi apără piciorul.”







A confecţionat sute de opinci dacice. Lucrează la comandă pentru românii din străinatate şi participă la toate târgurile de meşteşugari din ţară. A fost invitat în 2013 şi la Sibiu, să predea pentru 17 studenţi din New York printr-un program Unesco. “Mă duc la tot felul de evenimente de promovare a tradiţiei noastre. Am fost selectat la Sibiu să arăt la studenţii americani acest meşteşug. Au plecat fiecare cu o percehe de opinici şi au zis că nu au mai simţit aşa ceva în viaţa lor. I-am învăţat cum să le lege, că nu ştiau. Am constatat că opincile sunt mai apreciate în străinătate decât la noi în ţară.”Opinca dacică pe care o confecţionează Alexandru Gheorghe Ilinca, se făcea pe vremuri din piele de porc. „Porcul trebuia să fie de cel puţin doi ani ca să fie piela buna. După ce se tăia, porcul era opărit cu apă caldă, apoi se înlătura părul cu un cuţit. Pielea se tăia fâşi şi se punea la argăsit în coajă de arine. Era scoasă după şapte zile, după care era întinsă pe scândură de lemn şi pusă la uscat. Se usca la umbră, iar când se făcea opinca, pielea era udată şi se lucra umedă. Opinca e la fel şi pentru bărbat şi pentru femeie şi nu există calapod. Înainte strămoşii ţineaui o lună două o pereche de opinci din piele de porc, dar cele din piele de vită sunt mai rezistente. Acum depinde cât mergeau cu ele şi ce treabă făceau. Opinca dacă e îcălţată azi, nu este pentru asfalt, că se uzează repede. Au cumpărat multe perechi de opinci niște călugări, cică să meargă cu ele în munte. Dar sunt și mulți vânători care le caută, că au observat că nămolul nu se prinde de ele”.





Opincile au fost păstrate în forma lor tradiţională în zona de unde este meşterul Alexandru Gheorghe Ilinca “Opinca se confecţionează de la vârf cu gurguiul. Tivul opincii se numeşte îngurzit, şi se tiveşte până la călcâi, după care se bagă nojiţa şi e bună de mers cu ea. Noi, astăzi, facem opinci dacice. Cu încrețire la vârf, cu o singură nojiță, cu deschidere pentru apă: intră pe la vârf, iese pe la călcâi. Tot strămoşii noştri au inventat lanțul de pus la opinci, să nu alunece pe zăpadă. La început, au înfășurat niște obiele mai vechi peste picior, apoi au pus bucăți de sfoară de-a curmezișul tălpii, dar se rupeau şi s-au gândit la lanțuri subțiri, care țin ani mulţi”.

În atelierul său din sat, opincarul a strâns şi o colecţie de peste 50 de perechi de opinci vechi şi diferite scule de la opincarii pe care i-a cunoscut și familiile lor. Are și o opincă de metal, una făcută dintr-un cauciuc de la o motocicletă nemțească din al II-lea război mondial, chiar și una dintr-o anvelopă de la o mașina Dacia. „Mare minune şi cu confecţionatul opincilor ăstora, pe cât de simplu pare, pe atât de complicat este. Însă dacă o faci cu pasiune, totul devine simplu”, ne-a mărturist meşterul opincar, care se mândreşte şi cu o arhivă de fotografii ale artiştilor şi altor personalităţi care i-au trecut pragul, sau pe care i-a încălţat cu opincile sale pe la diferite târguri şi manifestări culturale din ţară. “Opincile erau naționale când se purtau! Acum de când nu se mai poartă, au devenit tradiționale!”Pe meșterul opincar Alexandru Gheorghe Ilinca îl puteți întâlni la târgurile de meșteșugari din țară. Este întotdeuna gata să povestească tot ce știe de pe la el din sat și de pe la alți bătrâni pe care i-a ascultat în timp, însă cel mai frumos povestește despre opinicile sale: și cele pe care le face el și tatăl lui, dar și cele pe care le descoperă prin câte un pod dintr-o casă veche din România! Text si foto: Mădălina Corina Diaconu



SURSA: http://www.cunoastelumea.ro/alexandr...incile-dacice/