Cea mai longevivă populație din lume își are rădăcinile pe teritoriul antic al PELASGILOR și TRACILOR. VIDEO
Oamenii Burusho sau Brusho cum mai sunt numiți, trăiesc în Hunza, Nagar, Districtul Chitral și văile Gilgit-Baltistan din nordul Pakistanului. Limba lor, Burushaski, nu are legătură cu nicio altă limbă din regiune. Ei susțin că trăiesc în zonă de mii de ani și că au rădăcini europene. Mulți dintre ei s-au convertit la islam, dar sunt legați în continuare de tradițiile vechi ale străbunilor lor.
Au o perspectivă diferită asupra vieții față de populația predominant musulmană din Pakistan. Trăsăturile lor sunt diferite față de cele ale populației pakistaneze, pielea lor este mult mai albă, din acest motiv fiind numiți triburile albe ale Pakistanului. În contrast puternic cu obiceiurile populației din Pakistan, aceștia nu se separă pe sexe sau nu dezaprobă contactele dintre bărbați și femei din familii diferite. Cu toate acestea, există „bashelini” – o casă unde merg femeile aflate la menstruație și unde stau până recâștigă puritatea și curățenia, ritualuri care trebuie efectuate înainte de a se întoarce la soțul lor..Sunt politeiști și au un folclor complet diferit care a fost comparat de cele mai multe ori cu cel al Greciei antice. De unde această legătură?
.Un scurt documentar realizat de National Geographic arată o asemănare uluitoare cu populația din Macedonia antică (zona Balcanică) . Triburile Kalash, Pamir, Burusho par să fie descendenții lui Alexandru cel Mare, al armatei poporului macedonean antic, provenit din Balcani. Vechii macedoneni au fost un trib traco-ilir și nu există nici o îndoială că Alexandru cel Mare a fost și el traco-ilir, măcar pe jumătate. În acest documentar, sunt demonstrate rădăcinile albaneze, ilire – macedonene vechi, ale populației Hunza, cu exemple clare din simbolistica folosită de macedoneni, multe dintre acestea regăsindu-se și în simbolistica din Carpați, vechile teritorii ale pelasgilor. Să fie acest popor îndepărtat o rudă a străbunilor noștri? Poate din aceste motive și limba lor este atât de diferită și greu de studiat datorită rădăcinilor vechi pe care le poartă cu ea?
Legenda locală susține că poporul Hunza a fost asociat cu Regatul pierdut din Shangri-La. Oamenii din Hunza sunt de remarcat pentru viața extrem de lungă. Pe acest subiect JI Rodale a scris o carte numită „Oamenii sănătoși din Hunza” în 1955, în care a afirmat că aceștia ajung la peste 100 de ani de viață iar acest lucru se datorează alimentelor organice sănătoase, cum ar fi caisele și migdale uscate, precum și aerului curat în care trăiesc dar și a mișcării fizice pe care o fac permanent.
Sunt de remarcat și studiile lui Henri Coandă care a cercetat timp de 60 de ani apa Hunza și beneficiile acesteia. Despre munca marelui savant puteți afla mai multe aici: Henri Coandă și apa vieții
.Dr. John Clark a trăit printre oamenii Hunza timp de 20 de luni, publicând apoi cartea „Hunza – Regatul pierdut din Himalaya”. În ceea ce privește sănătatea oamenilor Hunza, John Clark a declarat că cei mai mulți dintre pacienții lui au avut dizenterie, viermi, Trachoma, și alte lucruri ușor diagnosticate și tratate rapid. Nimic complicat sau boli imposibil de tratat. În plus, Clark spune că oamenii Hunza nu-și măsoară vârsta lor exclusiv pe baza unui calendar, ci prin estimarea personală de înțelepciune. Ei ajung să atingă impresionanta vârstă de 120 de ani sau mai mult.
.Renée Taylor a scris mai multe cărți în anii 1960, tratând oamenii Hunza, vorbind despre ei ca un popor cu o viață lungă și pașnică. Acești oameni și locurile unde trăiesc sunt o atracție turistică majoră în Pakistan. Toți turiștii se bucură de peisajul pitoresc și munții uimitori din zonă. Aria are multe facilități moderne și este destul de avansată pentru standardele asiatice.
SURSA: http://www.cunoastelumea.ro/traiesc-...acesti-oameni/
Marcaje