Papornița Moșului
Rezultate 1 la 10 din 10

Subiect: RenaȘterea statului naȚional dacoromân zamolsian. Un proiect al constituȚiei dacoromâ

  1. #1
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953

    RenaȘterea statului naȚional dacoromân zamolsian. Un proiect al constituȚiei dacoromâ

    RENAȘTEREA STATULUI NAȚIONAL DACOROMÂN ZAMOLSIAN. UN PROIECT AL CONSTITUȚIEI DACOROMÂNIEI Dr. Geo Stroe 1. Oamenii, de la începuturi, în toată preistoria și istoria noastră străveche, veche, medievală, modernă și, parțial, contemporană oamenii au acționat conform credințelor lor dominante din acele vremuri. Nici astăzi nu se poate spune că se gîndește în funcție de credințele noastre, fie ele științifice (și adevărul științific poate fi o ”credință” pentru cel care crede în adevărul științific!), fie ele religioase (în filosofia confesiunii proprii), ori pur și simplu credința hazardului, după care totul este întîmplător în haos, ori în credința determinismului (conform căreia totul are o cauză și un efect care decurge din acea cauză). Ca oameni ai acestor locuri, recunoscute de mulți drept ”Grădina Maicii Domnului”, ei au fost legați de geniul acestui pămînt. Statornicia lor autohntonă este dovada că mai sunt și acum, aici, prin generațiile care au rămas, rămîn și vor rămîne. Ca să refundamentăm rostul nostru, ca națiune și ca stat aici, în Carpați, pe Dunăre și la Marea Neagră cu difuziune în Balcani, pînă în Caucaz, Marea Baltică și pînă pe Rin este nevoie de o scurtă privire din trecut și pînă acum. 2. Am fost mereu națiunea matcă a Europei, la gurile Dunării, în calea răutăților lumii. Peste noi au venit invadatorii, datorită blestemului aurului, pentru că aveam pășuni grase și păduri dese, petrol și grîne. Toți marii lumii aici au venit să se îndestuleze. Fără bogățiile noastre nu s-ar fi pornit, ori s-ar fi oprit războaie, nu ar fi crescut ambiții imperiale etc. Pe scena lumii au apărut, la toate punctele cardinale, imperii care au rîvnit la teritoriul și bogățiile naturale de aici, care au invadat și devastat, jefuit și ucis populația de pe aceste meleaguri, unii mai mult, alții mai puțin. Mai devreme sau mai tîrziu, de pe acest teritoriu, acele imperii s-au retras, au dispărut din istorie, au făcut implozie, însă strămoșii noștri au rămas. Dacă Atlantida, Pelasgia, Ramania, Tracia, Geția (masa- tiras – ori Goția în formele vizi-, ostro- etc.), Sciția, Sarmația, Agatirșia, Valahia, Vlahia, Romania au existat, succesoarea lor cea mai importantă a fost Dacia și este România de azi și de mîine, pentru viitor DacoRomânia, pentru că între Dacia și România nu încape nici o cratimă, liniuță de despărțire, România fiind Dacia, numai că e ceva mai mică decît Dacia care a fost. În fond, teritoriul este același, limba pe care o vorbim este aceeași evoluată prin milenii, majoritatea au codul genetic al strămoșilor, aceeași credință pentru că actualul creștinism ortodox este urmașul paleocreștinismului zamolsian, aceleași obiceiuri, același mod de a fi în timp. Națiunea dacoromână s-a constituit de peste 12 milenii după Zamolse, cu multe milenii înainte de Christos. Trebuie să avem în vedere ce s-a petrecut cu noi în statornicie în centrul și sud-estul Europei. Pentru a cuprinde într-un singur cuvînt identitatea de-a lungul a 12 016 ani după Zamolse (d.Zm) – adică de la Zamolse pînă astăzi, țării noastre, prin convenție, la Academia DacoRomână, am denumit DacoRomânia.
    Suntem ceea ce Nicolae Iorga numea ”un Stat de necesitate Europeană. Răzimată pe cetatea carpatică și veghind asupra gurilor Dunării, străjuind aici în numele și interesul întregii Europe din spatele ei - ba, încă și mai departe - se cheamă că România noastră trăiește și vorbește aicea nu numai pentru dînsa singură. Statul nostru este deci, în atenția estului și vestului, nordului și sudului deopotrivă - și în tot timpul. Ea deține, cum s-a spus, cu adevărat o pozițiune - cheie. Iar atenția aceasta a altuia pentru tine poate fi grijă și simpatie, poate fi ocrotire, dar poate fi și apetit sau primejdie. Înseamnă, deci, că, mai mult decît oriunde aiurea, veghea în astfel de puncte trebuie să fie mereu trează (veghea ta, a celui acolo așezat). Ideea de hotar, de putere și apetit economic internațional, de autarhie și independența, trebuie purtată acolo mereu în conștiințe, ca o obsesie. Suntem, prin poziția noastră pe glob, dar și prin cele ce poartă fața și ascund măruntaiele pămîntului nostru, ca o stînă carpatică la un vad de lupi. Ciobanii, drept aceea trebuie să aibe ghioagă bună toți și ... să doarmă cît mai puțin. Se înțelege, deci un Stat cu o astfel de situație în care te urmează în tot locul vânturile, valurile, dator este, el cel dintîi, să cunoască aceasta
    2
    situație și să-și dea permanent seama de toate, bune și rele, cîte se ascund într-însa. Toți membrii acestui Stat, și în primul rînd pătura lui conducătoare, trebuie să-și aibă gîndul mereu ațintit la ele” (Gheorghe I. Brătianu).
    Gânditorul român Mircea Eliade spunea că: ”Misiunea istorică a unui popor este verificată de două lucruri:1) de puterea cu care ştie să-şi apere pământul, libertatea şi drepturile; 2) de vigoarea cu care creează valori. Clasele sau grupurile care împlinesc aceste funcții esenţiale sunt singurele care se pot numi grupuri vitale, fără de care o naţie riscă să dispară din istorie”.
    Concept de stat înseamnă organizarea politică a unei națiuni. Formele și evoluțiile prestatale și statale au purtat amprenta organizărilor specifice ale vremurilor. Aproape de fiecare dată a trebuit să ne strîngem rîndurile celor de același nat pentru a face față amenințărilor din afara spațiului în care trăiam atunci. Ca oameni ai apelor, aceste formațiuni prestatale au apărut pe văile rîurilor mici și mari, ale apelor curgătoare, în general, de la vărsare la izvoare.
    De fiecare dată a fost nevoie să ne restructurăm statul, să ne adaptăm vremurilor în care am trăit, să pregătim structurile ca să răspundă nevoii de apărare, cu instituțiile de care aveam nevoie pentru a rămâne aici, ca învingători în lupta pentru teritoriu.
    Statul nostru, începînd din vremurile lui Zamolse, a fost pregătit spiritual să existe. Unitatea spirituală, limba, cultura materială și imaterială, teritoriul comun, calitățile psiho-morale și sociale, schimburile comerciale între diferitele zone, regiuni ale întinsului teritoriu au asigurat, ulterior, unitatea statală refăcută de Burebista – din datele certe ale istoriei străvechi a strămoșilor noștri.
    Unificări teritoriale anterioare celei împlinite de Burebista au apărut ori de cîte ori au fost necesare uniri pentru apărarea contra invadatorilor.1
    Cum un stat este născut din interesul politic al unei națiuni pentru a supraviețui și lupta împotriva celor care vor să îi ia teritoriul și bogățiile solului și subsolului, în mod necesar, el și-a creat instrumentele de care avea nevoie pentru a avea continuitate pe acel teritoriu și a-l menține în stăpînirea sa.
    Din negura timpului cunoaștem că state autohtone ale masageților (sciți) conduși de regina Tomiris au opus rezistența oștilor persane ale marelui Cirus la 514 î.Chr.2 Episodul geților din cîmpia dunăreană este consemnat în cronicile vremurilor străvechi, ca și în vremea lui Dromichete, cu trei secole înainte de Christos, contra lui Lisimah etc.
    Atunci eram națiune constituită, avea populație, teritoriu, viață social-economică comună, forța militară cu reacții capabile de apărare victorioasă.
    Unii spun că istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele lui: banul occidental şi naționalismul român. Probabil că în această cheie a valorilor iudaice se justifică naționalismul nostru prin istoria credinței strămoșești. Banul - purtător și suport al valorilor iudaice, a identificat la gurile Dunării
    1 Dacă evenimentele geologice de după glaciațiune au dus la ruperea pragurilor strîmtorilor Bosfor și Dardanele, în consecință rezultînd invadarea cu apa oceanului planetar a Mării Negre dinspre Marea Marmara, Egee și Mediterană, astfel că s-a produs evenimentul catastrofal al Potopului. Acesta, de fapt, a avut loc în Marea Neagra - pe atunci o mare dulce provenită din apa ghețarilor din nordul Europei, din munții Europei centrale si de sud est. Urmarea acestei catastrofe a produs roirea locuitorilor – (simbolic vorbind de Turnul Babel), iar distanțarea teritorială de malurile Mării Negre a dus la autonomizarea limbii unice din vechea Atlantidă și apariția mai multor limbi diferite. Astfel se explică modalitatea în care Zamolse, Samas este invocat în Codul lui Hamurabi din vechimea statului de pe Tigru si Eufrat, iar credințele sunt asemănătoare în toata Europa și Asia Mică, precum și în imediata lor apropiere. Un calcul aproximativ al evenimentului geologic aproximează un orizont de timp de peste 7 500 ani înainte de Christos, ceea ce înseamna că anterior acestei date s-a produs coagularea unei doctrine religioase a lui Zamolse fundamentul unificator spiritual al națiunii plămădite și zamolsianismul a existat și a produs efece spirituale înainte de marea catastrofă biblică.
    2 Oastea sciţilor condusă de Idanthyrsos a adoptat o tactică adecvată: evacuarea familiilor şi a bunurilor din calea adversarului şi hărţuirea acestuia, fără a angaja o bătălie decisivă pe care ar fi pierdut-o. Prin această tactică "este cu neputinţă să le scape cineva când vine cu oaste împotriva lor, şi nimănui nu-i stă în putere să dea de ei dacă ei înşişi nu vor să se arate. Căci sciţii n-au nici cetăţi, nici ziduri întărite, ci toţi îşi poartă casa cu ei şi sunt arcaşi călări, trăind nu din arat, ci din creşterea vitelor şi locuiesc în căruţe; cum să nu fie ei de nebiruit şi cu neputinţă să te apropii de ei?" (Herodot, IV, 46).
    3
    interese mari şi precise cum ar fi să oprească pe ruși să înfăptuiasca Testamentul lui Petru cel Mare de a înainta spre Constantinopole și mările calde. Tot astfel, cele ale coloniștilor greci de a achiziționa de produse agrare foarte ieftine, pe care apoi să le vîndă scump, concomitent cu vînzarea de produse industriale scumpe aduse din occident (cu un profit de la particulari și altul de la stat cu mari avantaje comerciale pentru bunăstarea lor. Tot astfel, interese economice cum ar fi acelea de a extrage direct bogății ale solului şi subsolului de aici, cu mînă de lucru specializată tehnic din străinăinatate, dar cu lucrători ieftini băștinași. Mai ales interese financiare pentru a încasa dobânzi mari de pe urma împrumuturilor acordate statului român, ori celor din economia privată din România Mică, apoi în România Mare, ori mari oportunități după războiul de Independență, campania din 1913, ori războiul de Întregire a Neamului. Momentul chemării unei dinastii germane, deși de alte 9000 de ani ne reprezentam și singuri în diplomația europeană pentru a ne redobîndi suveranitatea și recunoaștere este semnificativ. Primul rege a urmat planul patriotului Alexandru I - Cuza, adevăratul domnitor care a modernizat România. Însă tot atît de adevărat este că ultimii doi regi de sînge străin au produs daune uriașe imaginii statului, înainte și după al doilea război mondial, dar și visteriei țării. Au fost vremuri de război, de dictatură, de democrație, iar statul român a fost pus la grea încercare, dar a supraviețuit. Viața statală a existat pe teritoriul DacoRomâniei continuu și permanent de la începutul lumii și facerea națiunii, în forma fărîmițată și rareori în forma unificată mai ales in preajma unor mari amenințări din diferite puncte cardinale. 3. După unii, statul român actual nu apără bogățiile țării şi nu garantează munca națiunii pentru că nu e statul național al Românilor ci, pentru că ar fi tocmai statul sucursală la gurile Dunării, este doar al burgheziei occidentale. Numai cu ajutorul ei ar fi fost recreat, în interesul ei, la sugestiile ei imperative, fără drept de apel, chiar după modelul furnizat de ea, recent ca un fel de stat de drept. Un deceniu de așa zis stat de drept a fost suficient pentru a devoala un fel de stat capturat de interese occidentale care au virusat decizii mafiote, antinaționale. S-a mers pînă acolo încît acest statul îi apără deseori pe străini și nu pe noi. Vin mituiesc, ne fură, ca-n colonii, așa cum se întîmplă și azi. Înțelegem bine cum spuneau gînditorii interbelici: ” De ce să ari, să gândești, să alergi – în plus? Pentru cine? Pentru ce? Lumina va fi tot opaiț, drumul tot cărare, casa tot bordeiu”. Rușii au susținut 12 invazii pe la noi, cu pagube incomensurabile. Nici cu turcii nu a fost ușor dar parcă s-au purtat mai domnește cu țările române... Criticile că românul ar fi leneș, ar fura și ar trăda prin surprindere par a fi întemeiate cită vreme munca lui cinstită este furată cu legea în mînă in statul de drept, voința lui politică este ignorată în democrația dictatorială, în ajutorul căreia sa state de drept - model occidental. După expresii interbelice: ”Aici e sursa adevărată a indolenței românești: în exploatare. Să nu ne înșele palatele bucureștene: sunt contuarele străinilor. Să nu ne înșele vilele din noile cartiere ale capitalei: sunt ale vechililor, ale noilor ciocoi cu bodyguard, ori ale familiilor de mari oameni politici mafioți. Să nu ne înșele o rețea telefonică cu cablu - Internet, o linie ferată, o șosea nouă (azi, autostrăzile moderne!), aerodromuri : nu le fac pentru noi şi unde ne trebuie nouă, ci pentru ei şi unde le trebuie lor. Să nu ne înșele forfota comercială din mall-uri, economică, financiară mulțimea de bănci gigantice, politică: nu noi ne sbatem, ei – ”ca să ne sugă mai bine.” Națiunea română stă deoparte: de viața occidentală luxoasă, de viața economică, în care nu poate decât să fie spoliată, deoparte de statul liberalo-democrat, care înlesnește spolierea sa. Națiunea e în rezistență pasivă. De aceea se vorbește în România numai cu jumătate de gură şi nici-o treabă nu e întreagă. De aceea țara noastră, mare şi bogată face ”impresia unei case de vădană: nici pustie şi nici vie.” De aceea suntem țara lui „a-da, bine-bine, lasă-lasă". Ruinele unei industrii care speriase occidentul sunt pline de bălării și nici măcar nu sunt complet demolate să nu mai știe vreodată tineretul ce a construit generația pensionarilor de azi. ”Una dintre ursitoare – naționalismul român – a fost înșelată: în loc de sfat propriu s-a trezit cu tejghea străină. (Și după, 23 August 1944, decembrie 1989, și după Collectiv!...) Acest contuar al burgheziei apusene şi-al vechililor ei trebuie dărâmat fără zăbavă şi în locul, pe care l-a uzurpat cu silnicie
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  2. #2
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953
    şi minciună, trebuie să se înalțe adevăratul stat al Românilor, un stat național în care să se poată munci cu dragoste şi elan, un stat al Românilor în România Mare (azi, DacoRomânia!). Știm că munca aceasta nu va fi ușoară şi nici lipsită de primejdii. Pentru că unii dintre români au intrat slugi la tejgheaua străinilor pe timpul unor școlarizări cu burse tip Soros, ori unele ong-uri acoperite ale unor servicii ale intereselor străine, corporatiste, transnaționale. Acești nemernici paznici politici, plantați prin bănci și agenții de stat ai mafiei internaționale trebuie demascați şi națiunea dezlănțuită, eliberată. Aceasta e dubla datorie a acestui manifest al revoluției naționale. Știm că ne așteaptă o existență precară şi poate pe mulți dintre noi o moarte violentă. Știm că intrăm în toiul unei lupte, care va scutura țara ca o vijelie, dar pentru cei care au un crez nu există nici târguială, nici rezervă. Vom îndura toate mizeriile şi ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda.” Generația lui Petre Țuțea avea nerv inteligent, profunzime în observație, voce profetică și elan patriotic. Azi, aceeași generație este interzisă prin lege 217/2015 a statului actual, de drept european. Ceva e putred în România de azi: statul nostru sau U.E. Pe timpul statului socialist situația statului este îndeobște cunoscută, precum și cea a națiunii, funcțiile statului fiind realmente asezate pe fundamentul marxist al socialismului științific și al materialismului istoric. În acea perioadă toate parcă mergeau forțat, funcția economică, de apărare, socială, culturală, de represiune... o dictatură a dezvoltării forțate în limitele unei Românii integrate în Tratatul de la Varșovia, în care Moscova domina ideologic, militar, economic. În acest context conducătorii României socialiste au tras pe turta națională spuza socialismului, naționalizînd aproape totul, pînă la iritarea războinică și complotistă a Moscovei care a reacționat violent și în ascuns. Cu ajutorul occidentului acest model de stat socialist a fost răsturnat printr-un complot denumit cinic ”revoluție spontană”
    Momentele 1859 - Cuza, 1864-66 Carol I, Antonescu - 23 August 1944, 23 August 1944 - cu sub diviziunile a) 1946 -1958, dictatura Pauker și evreimea kazară b)- apoi perioada 1958-65 Dej și, în fine, c) 1965-1989 – Ceaușescu. Sunt mai cunoscute înainte de 22 decembrie 1989 – cu evenimentele în curs de evaluare cu detașare și obiectivitatea necesară probabil peste citeva decenii.
    Pe scurt, după 50 de ani de înregimentare în Pactul de la Varșovia condus de Moscova, am trecut prin 25 de umilință și jefuire...
    4. Evenimentele din decembrie 1989 au dus la distrugerea statului socialist. Agonia acestuia a fost lentă după loviturile mortale date în nopțile lui decembrie3. De aproximativ un sfert de secol s-a demolat pas cu pas statul socialist și a fost implementat un fel de ”stat de drept” care, de fapt, a redus ceea ce a rămas din statul român, cu unele rămășițe disfuncționale, și l-a plasat direct în subordinea unui suprastat.
    Națiunea a ajuns în stadiu de neocolonie la cheremul capitalului corporatist occidental care și-a continuat activitatea ca în România Mică și în România Mare.
    3 În opinia mea, în decembrie 1989, a fost un complot terorist, internațional, politico-militar, sîngeros, reușit, pus la cale de U.R.S.S. și S.U.A., împreună, ca agresori principali externi, cu unele puteri occidentale europene și îndeosebi cu țările vecine cu noi și așa-zis prietene, în mod deosebit Ungaria și fosta Iugoslavie, cu ajutorul unor cozi de topor din România, mai ales alogeni (evrei, unguri, țigani și de alte naționalități), care au sprijinit fățiș agresiunea externă după cum recunosc și U.R.S.S., și S.U.A., și Ungaria, și Iugoslavia. Agresiunea externă a fost scînteia urmată de un genocid contra națiunii dacoromâne, precum și alte crime contra umanității, crime de război și crime contra păcii.
    În istorie nu există revoluții. Tehnic vorbind, există doar comploturi reușite și comploturi nereușite. Cele reușite se autonumesc revoluții, pentru că învingătorii scriu istoria, și nu se cade să spună altfel, din punct de vedere propagandistic, imagologic. Ele pot fi sîngeroase din prejudecată, așa e moda, trebuie să curgă sînge ca să se preia puterea mai repede (dacă cei de la putere deschid focul să apere țara de complotiști), sau calme (dacă cei ce urmează a fi răsturnați sunt prea neputincioși și nici nu deschid focul), pașnice.
    Comploturile nereușite sunt numite de cei care rămîn încă la putere și tot ei scriu istoria drept rebeliuni, răscoale, răzmerițe, vae victis! După complotul reușit din 23 august 1944, a urmat cel din decembrie 1989.
    5
    După absorbirea în N.A.T.O. și U.E. neconstituțională, pentru ambele decizii sunt de interes național major deoarece nu au fost supuse unor referendumuri naționale separate, votînd doar Parlamentul în numele națiunii, suveranitatea statului a fost confiscată de un suprastat autodefinit ca Uniune Europeană, iar deciziile militare sunt de fapt cele de alianță militară, practic ale SUA superputerea lideră a acestui pact militar global. Importul de model european pervertit în stat de drepți în fața capitalului corporatist suprastatal s-a dovedit a fi dezastruos în plan social, economic, tehnico-științific. Elementele de bază care constituie un stat, populația, teritoriu si organizarea sunt în vădită dezagregare.
    Obiectivul distrugerii României, propus în decembrie 1989, continuă să fie îndeplinit pas cu pas, pe multiple planuri în mod continuu și, uneori, accelerat. Statul este în stare de șoc, partial eșuat, iar așa zisa luptă împotriva corupției nu reformează, ci destructurează si mai mult organizarea politică de stat. Loviturile justiției sunt, în plan economic, mortale pentru că prin deciziile unor judecători se anulează complet creșterile economice, se creează panică și teroare in rîndurile cetățenilor a locurilor de muncă și mai ales asupra capitalului clasei mici și mijlocii. Nu sunt iertate nici marile companii care ar putea concura cu capitalul corporaționist internațional fie el și european. Statul nu mai aparține națiunii, este împotriva propriei națiuni al cărui exponent ar trebui să fie. Astfel de stat s-a creat prin sînge și minciună, pe fraudă și viclenie și nu pare că ar mai supraviețui mult în condițiile date. Structura încearcă a se va modela în clustere ale unor vechi comunități, pe obștea dacoromânească. Deși pare o instituție medievală, este potrivită pentru vremurile în care trăim și, probabil, acesta este nivelul de la care trebuie pornit pentru că aici ne aflăm de fapt în prezent. Vechile centrale industriale ceaușiste hulite și desființate, vechile CUASC –uri ale vremilor din anii 80 par a reînvia sub alte denumiri mai moderne, în spirit european.
    De câtva timp, periodic, ne sunt trimise semnale explicite care semnifică în mod elegant că România este planificată să dispară ca stat național unitar, suveran, independent şi indivizibil în ceea ce priveşte viitorul ei, în 10-15 ani.
    România trebuie să fie şi să rămână tot aceeași, mai presus de orice pentru români, iar pentru umanitate să fie ceea ce este şi să rămână ceea ce a fost şi încă ceva mai mult decât atât.
    Se pare că sistemele care se ignoră reciproc, care nu intră în contact, mai devreme sau mai tîrziu intră în mod inevitabil în conflict. Lipsa de relații între aceste sisteme, entităti diferite, unice în felul lor, duce în mod implacabil la război economic interstatal, și nu numai pe acest plan.
    La vremea lui, Kant afirma: “şi astăzi juriştii mai caută o definiţie a noţiunii dreptului” ceea ce este şi astăzi tot atât de adevărat. Dar asta nu înseamnă că el nu există, că nu se dezvoltă, că dreptul nu este prezent în fixarea cadrului relaţiilor, raporturilor dintre entităţi de acelaşi fel sau entităţi, sisteme diferite prin definiţii şi notiuni diferite ale însuşi dreptului ca drept.
    Ideea de drept se află în percepția fiecărui subiect de drept internaţional asupra securității şi apărării proprii, chiar dacă edificiul dreptului internațional s-a prăbușit zgomotos după intervenția militară S.U.A. unilaterală, fără acordul O.N.U. în Orientul Mijlociu și Apropiat. Mai mult decât atât, pe undeva justifică, explică, susține şi promovează un anume fel de drept. Al celui mai puternic, al superputerii care își permite orice într-un sistem unipolar al puterii universale.
    Undeva într-un punct luminos ideea de drept este universală pentru toate naţiunile preocupate de propria lor securitate şi apărare. Acolo, în acel punct luminos, în ţara ideilor trebuie să proiectăm şi noi pledoaria, dincolo de interpretările proprii naţionale - deşi dreptul este în esenţa lui naţional, specific unui stat concret, unic şi irepetabil în istoria lui aceasta şi dreptul are mereu un cadru naţional statal foarte bine conturat într-un orizont de timp precis, născîndu-se odată cu statul şi dreptul însuşi.
    Efortul nostru ar trebui să răspundă exigenţelor tuturor sistemelor de drept existente, tuturor celor posibile să devină pozitive sau nu, cu alte cuvinte, pentru a ne exprima în termenii filosofiei critice a dreptului – la limita experienţei juridice posibile.
    Azi, S.U.A. exportă ordinea lor juridică internă la nivelul ordinii internaționale în toată lumea comandată și supravegheată de ele însele și atît. Recenta configurare BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Republica Sud Africană, la care se vor adăuga și altele, pas cu pas...) par să contrabalanseze forța unei
    6
    singure superputeri într-un sistem multipolar, fără de care ordinea internațională riscă să se prăbușească în haos. Pentru că S.U.A. acolo unde se impune după principiul ”divide et impera”, cunoscut din vremurile străvechi ale Imperiului Roman seamănă haos și vînt, lumea culege furtună.
    Putem să ne gândim oare la deosebirea dintre datoria juridică şi datoria morală, la coercibilitatea dreptului, la posibilitatea unui drept care să nu emane neapărat de la un stat sau mai bine zis nu numai de la un anume stat, ci de la mai multe state sau de la rezultatele unor cercetări juridice, individuale sau de grup, pe care un stat sau un grup de state le proclamă ca fiind izvoare universale de drept pe cale raţional-creatoare?
    Din punct de vedere moral se pare că S.U.A. au pierdut acest drept moral de a conduce lumea, cel puțin în rîndul statelor civilizate europene.
    Fiecare naţiune, în orice timp determină în felul său ceea ce este drept. Aşadar istoria nu prezintă dreptul, ci lupta pentru atâtea drepturi câte percepţii despre drept, securitate şi apărare au existat sau există în cultură, câte modele culturale sunt înrădăcinate în mentalităţile unor naţiuni mai mari sau mai mici, percepţia militară în conştiinţa individului.
    Şi totuşi, ce este dincolo de percepția naţională? Revenim la faptul că între două sau mai multe subiecte ale unui raport juridic se creează unele relaţii sociale de tip special, juruduce, de drept. Existenţa dreptului ca ansamblu unitar al regulilor de conduită obligatorii, susceptibile de a fi aduse la îndeplinire prin puterea de stat este evidentă, nu mai trebuie demonstrată. Încă de la naşterea sa statul emite propriile legi prin care statuează şi ordonează raporturile dintre el şi cetăţeni şi dintre cetăţenii înşişi, precum şi dintre aceştia şi alte state, respectiv alţi cetăţeni ai altor state.
    Dacă înţelegem prin drept prerogativa recunoscută de lege persoanei fizice sau juridice de a acţiona pentru realizarea unui interes propriu, ne aflăm în sfera drepturilor subiective. Orice stat are dreptul şi obligația de a-şi organiza de la naşterea sa relaţiile juridice din domeniul securitătii şi apărării fără de care nu poate exista ca stat.
    5. Dreptul militar - componentă primoridială a oricărui stat și drept născut odată cu statul - potenţează activitatea militară, funcţia de apărare proprie oricărui sistem născut şi care există, funcţie care în esenţă exprimă dreptul de a folosi forta armată (sancţiune) pentru a restabili un drept fundamental: dreptul la securitate şi apărare.
    Dreptul militar în România de azi se conturează, în opinia noastră ca o ramură distinctă, autonomă a dreptului românesc, ramură care înmănunchează totalitatea normelor juridice ce reglementează relaţiile sociale militare născute în cadrul desfăşurării procesului de creare, instituire şi menţinere, de conducere, asigurare, instruire, cercetare ştiintifică şi producţie militară, antrenare, în lupta armată şi/sau în menţinerea securităţii naţionale, a relaţiilor specifice logisticii, de exercitare a funcţiei de apărare, a dreptului la securitate şi apărare, inclusiv armată, a statului român, precum şi alte relaţii sociale strâns legate de cele de mai sus.
    Fundamentele juridice ale puterii militare într-un stat de drept emană de la puterea civilă şi se subordonează acesteia. Fără puterea militară nici Constituţia şi nici legislaţia unui stat nu ar avea eficienţa, puterile legislativă, judecătorească şi executivă n-ar fi finalizate.
    Esenta dreptului este sancțiunea, iar esenta sancțiunii este forța. Totul depinde în ultimă instanţă de raportul de forţe. Forța dreptului este împlinită de forţa militară care este conținutul esențial al puterii militare. Oare cum putem imagina funcţionarea celorlalte puteri în stat, separaţia, cooperarea şi controlul reciproc, interdependența fără temelia puterii militare în stat? N-ar semăna cu un ceasornic al cărui arc este însăşi puterea militară? Rotiţele mai mari sau mai mici nu s-ar pune în miscare fără arcul întors.
    Prăbuşirea până la dispariţie a unui stat se leagă în taină de acest arc întors care joacă rolul de garant, de filtru uneori şi chiar de balanţă în raportul de forţe civile într-un stat democratic.
    Puterea militară inspiră actanților civili publici şi privaţi respectul regulilor jocului democratic. Când actanţii ies însă din matricea de securitate şi apărare determinată de echilibru de forţe intern şi internaţional (pentru că de acest raport de forţe depinde totul), puterea militară este chemată să îndeplinească funcţia de reglare şi feed-back a sistemului social, politic, juridic, economic etc.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  3. #3
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953
    În această situatie, în baza unui vechi principiu fundamental de drept roman, forţele armate salvează naţiunea: salus reipublicae suprema lex esto.
    Orice ruptură în raporturile juridice militare provoacă războaie în lume, polarizează naţiunile până la un nou statu-quo al unui echilibru dinamic: în lumea de azi unul depinde de toţi şi toţi depind de unul.
    Incontestabil, lumea se schimbă: este firesc şi de dorit. Dar o schimbare care să distrugă fundamentele juridice ale puterii militare înseamnă prăbuşire, haos şi deci război generalizat. Actanţii sunt în acel haos, imprescriptibil, criminali de război, contra națiunii, a păcii şi a umanităţii.
    Într-o lume care se schimbă fundamental şi accelerat în domeniul securității şi apărării, dar şi al dreptului, suntem datori să croim haine juridice noi pentru interesele fundamentale ale naţiunii în perspectiva mileniului III. Bulversările rapide din diferite domenii şi în zone aflate în imediata apropiere a României ne-au determinat şi ne determină să reflectăm asupra izvoarelor şi mai ales asupra permanenţelor acestor schimbări, deoarece dincolo de transformările produse în planul securităţii şi apărării există unele constante fără de care naţiunea română ar dispare din istorie, precum şi asupra fundamentelor juridice al puterii militare într-un stat național.
    Într-o lume a interdependențelor obiective acele constante primordiale care fac obiectul unui drept uman universal, inderogabilul şi eternul jus cogens gentium va cuprinde şi principiul toţi pentru unul, unul pentru toţi la nivel fiecărei națiuni?
    Până în prezent România a riscat destul în acest domeniu. Credem că a venit timpul să dovedim că suntem un popor înţelept şi demn, european, vechi de la începuturile umanităţii pe aceste meleaguri care, ţinând cont de prefacerile orizonturilor de securitate şi apărare ale zonei în care suntem de când ne ştim, trebuie să ne afirmăm drepturile noastre printr-un nou stat național dacoromân zamolsian cu un drept, inclusiv militar, românesc la nivel european şi mondial într-un stat adecvat vicisitudinilor vremii în care trăim.
    Percepţia României în exterior în acest domeniu este grav afectată. Imaginea ei este încă receptată ca expresie a slăbiciunii interne a statului român, a economiei sale, o lipsă de voință politică expresă în domeniul în care nici o politică reală nu poate să existe fără politica de securitate şi apărare natională, pentru ca politica de securitate si apărare este nucleul dur al oricărei politici.
    Dreptul militar este expresia juridică a acesteri politici, şi dacă vreţi, a oricărei politici de stat fără de care nu există statul ca atare.
    Susţinem că este justificată cerinţa unei regândiri critice a întregii legislații româneşti înclusiv militare pentru o adevărat reformă a statului și dreptului, inclusiv a dreptului militar românesc.
    Cât priveşte drepturile şi interesele naţionale în actuala conjunctură, în teoria şi practica juridico-militară avem următoarele observatii critice:
    O evaluarea globală a unui sfert de veac de la statul socialist ofera sinteză sinusoidă a faptelor. În prima jumătate de an a fost o guvernare provizorie de echilibrare după complot, cu caracter tehnic, apoi un an de reformă care a schimbat bazele legale și instituționale ale organizării societății românești, de trecere de la democrația populară (un fel de dictatură de clasă sub control) la o oarecare firavă democrației reprezentativă, lăsînd economia națională în haos (care era economia de comandă) ca și cum ar fi favorizat apariția unei economii de piață, marcînd trecerea de la o societate controlată și închisă spre o societate liberă și deschisă pemtru controlul extern. Apoi, din octombrie 1991 până în octombrie 1992, a fost contrareforma guvernului Stolojan, care a continuat de-a lungul anilor 1992-1996 cu guvernul Văcăroiu. De fapt, un fel de restaurație de catifea prin care s-a încercat o oarecare reformare a comunismului planificat în condițiile unei ordini constituționale capitaliste. Guvernul Ciorbea (decembrie 1996 - februarie 1998) a urmat un model oarecum neo-liberal și neo-conservator, aliniat ordinii euro-atlantice (vezi "Consensul de la Washington” și "Declarația de la Copenhaga”), prematur însă, ca o formă fără fond a nevoii de dezvoltare organică a națiunii. Tot pe baza formelor fără fond s-au pus bazele integrării României în U. E. și în N.A.T.O. În șapte ani „tranziția” este caracterizată printr-o colonizare a țării prin disputele politice aprige dar țintele strategice ale acestor proiecte s-au conturat o agendă națională până în 2004 (când s-au încheiat negocierile cu UE) sau 2007 (când România a devenit membru al UE, după ce anterior devenise membru NATO). Post-tranziția durează tot șapte ani (din 1998 până în 2004 sub guvernele Radu Vasile/ Traian
    8
    Băsescu, Mugur Isărescu și Adrian Năstase) și părea că a impus o democrație eficientă, o economiei de piață funcțională și a neutralității și o integrare euro-atlantică efectivă a României.
    În anul 2004, după Adrian Năstase și venirea la Cotroceni a lui Traian Băsescu, se încheie post-tranziția (înainte de finalizarea agendei naționale) și începe colonizarea statului român, prin băsificare mafiotă, jaf și destructuarea firavului stat de drept într-o dictatura a mafioților care virusează justiția, subordonează serviciile secrete. Statul care, în mod firesc, atunci ar fi trebuit să funcționeze normal conform Constituției se intoarce contra națiunii. Apare polarizarea socială, destructurarea națiunii, marginalizarea internațională, culminând, în intervalul 2014-2015, cu instalarea, treptată, uneori cu violențe, presiuni externe ascunsem a unei conduceri străine de țară. Ea va dura pe timp nedefinit și în care românilor li se fură averea, libertatea, securitatea și demnitatea.
    Consecința intrării în U.E. a fost distrugerea economiei țării evaluată la peste 2000 de miliarde de euro și decăderea din statutul de economie națională în cel de neocolonie, piață de desfacere a mărfurilor unor țări dezvoltate. UE a aduc 6-7 miliarde iar balanța este foarte dezechilibrată. România europeană nici azi nu produce mai mult de jumătate din ceea ce producea România socialista, majoritatea resurselor nu-i mai aparțin, pământul este cumpărat de străini, peste patru milioane de someri forță de muncă instruită au plecat la căpsuni in străinătate
    Consecința intrării în N.A.T.O. este dezarmarea României, distrugerea Armatei naționale și a doctrinei apărării intregului popor. În schimb, apariția unor corpuri expediționare de mercenari profesioniști care luptă pentru interesele liderului, dincolo de granițele membrilor N.A.T.O. și nu încă pentru art.5, se consolidează un stat polițienesc în interior de teama revoltelor cetățenilor sărăciți din colonie de către metropola transnaționalelor, distrugerea industriei naționale de apărare, examen eliminator la concursuri pentru limba engleză și nu pentru calități și aptitudini militare, pierderea deciziei militare roomânești in interes național, a comenzii naționale a propriei armate risipite prin comandamente de alianță etc.
    Pe plan extern se duce un război cu alianța marilor puteri internaționale și corporațiile transnaționale, care vor să supună România obiectivelor lor geo-strategice și să controleze în interesul lor resursele României, resurse care deja erau furate de oligarhiile corupte mafiote românești.
    Folosind cu succes arma lor favorită – corupția, pentru unii doar un pretext, corporațiile transnaționale corupte au nevoie să conducă România contra corupților din interior.
    Guvernele României din această perioadă, fiind ele însele corupte, au cedat atît în lupta cu corupții din interior, organizați în partide oficiale la vîrf și în plan local, cît și în lupta cu marile corporații transnaționale și chiar sub presiunea marilor corupți din guverne corupte ale unor mari țări ale lumii.
    Așa s-a ajuns la un guvern de "tehnocrați” cu aparența lipsei de legătură cu partidele politice românești ajunse oligarhice, care însă nu au nici o legătură cu voința națiunii și nici cu interesul național dacoromânesc.
    Însuși președintele este simbolul corupției prin cele documentate de justiție pînă în prezent. Oare la ce să ne așteptăm de la un guvern tehnocrat adus de Soros – simbolul corupției mondiale și un accident singeros adus se pare tot de corupția care ucide după Collectiv, deși acolo este mai degrabă un atentat terorist provocat – un nou genocid contra tineretului, pentru destabilizarea democrației – atît cît a mai rămas din ea - prin tehnocrație care ucide și democrația?
    Doar la înlocuirea "corupților locali care vor o Românie a lor, cu corupții transnaționali care vor să ia România pentru ei.
    În fond, nu este o luptă dintre virtuoși patrioți, ci doar la cine să fie averea României.
    Să rămînă acasă la ”faliții noștri” sau să fie scoasă din țară pentru conturile bancare ale străinilor. Acoperirea unor ong-uri finanțate din străinătate, mai ales de către corporațiile transnaționle și forțele politice ultraconservatoare care le protejează a fost instrumentul „vîrf de lance” pentru acțiune în vremuri tulburi.
    Guvernul Cioloș nu este un guvern de tehnocrați – ci un guvern politic, corporatist extern fără legitimitate democratică. Și chiar de ar fi, este neconstituțional atât timp cât Constituția prevede numai guverne asumate politic și susținute de majorități parlamentare transparente întrucât nu a rezultat din alegeri, a fost investit doar de un Parlament care primise de la electorat mandat să guverneze, fără să aibă
    9
    dreptul de a preda guvernarea unui om politic fost comisar U.E. care cheamă un grup de oameni să guverneze fără nici un program politic, la voința unui președinte care nu are atribuții de acest gen.
    DNA și serviciile n-au dreptul constituțional de a face politică în afara prestării de servicii juridice și de informații legale. Este cu atît mai bizar cu cît acestea, chiar fac politică, au acționat și au susținut guvernul tehnocrat antinațional și miniștrii ong-iști Soros, probabil deținători ai mai multor cetățenii, unii chiar exercitînd mandatul în timpul concediului aprobat în acest scop de instituțiile internaționale sau societățile comerciale unde au contract de muncă. Ei se vor întoarce curînd la vechiul loc de muncă, fără nici un semn de loialitate datorată statului român, în fața căruia însă nu răspund în nici un fel printr-un jurământ formal, care nu are nici o sancțiune cită vreme au (și) alte cetățenii, ca și presedintele Iohannis.
    Situația este asemănătoare cu complotul carlist reușit din 1938 care a dus la instaurarea dictaturii regale, ca și acum, a lui Iohannis. Rezultatul unor astfel de dictaturi ar putea fi ca și in 1940 dezmembrarea statului român și războiul, care la riîndul lui ar aduce în succesiune mai multe dictaturi inclusiv militare.
    Dacă nu vom acționa pe baza unui plan rațional s-ar putea să ne pierdem statul definitiv și să ni se risipească națiunea...
    Pentru a evita repetarea în istoria statului român repetarea unor scenarii de mai sus, analizînd lucid situația internă și internațională de ceva vreme, pentru a evita un nou conflict intre națiunea dacoromână și statul în faza în care acum se prezintă, susținem fondarea statului național dacoromân zamolsian.
    În acest sens am conceput și un proiect de Constituție a DacoRomâniei.
    Pe plan intern este confuzie, dezamăgire, pe fondul lipsei de cultură politică și de securitate, a compromiterii cvasitotale a clasei politice existente, exact cum arată tabloul de ocupare a unui stat fără luptă descris de Sun Tzi.
    Reamintesc și cuvintele lui Sun Tzu, un ilustru general şi strateg chinez care a trăit, după sursele tradiționale, in perioada ,,Primăvara şi Toamna" Chinei (544-496 î.Chr.), autorul lucrării de strategie militară ,,Arta războiului", care propunea un șir de metode prin care un popor putea fi învins înainte de a se scoate sabia din teacă:
    -Discreditați tot ceea ce merge bine în tara inamicului! - Implicaţi reprezentanţii claselor conducătoare ai țării inamice în afaceri dubioase!
    -Distrugeți-le reputația și, la momentul potrivit, supuneți-i disprețului propriilor concetățeni! -Utilizați creaturile cele mai ticăloase și mai abjecte! - Răspîndiţi discordia şi conflictele între cetățenii țărilor ostile!
    - Întărîtați-i pe tineri contra bătrînilor! - Ridiculizaţi tradiţiile adversarilor! Discreditați-le luminătorii de conștiință! - Induceți în eroare inamicul, spre a-l conduce la temporizare! - Perturbaţi, prin orice mijloace, intendenţa, aprovizionarea şi funcţionarea armatei inamicului! - Slăbiţi voința luptătorilor inamici prin cîntece şi melodii senzuale! - Dați inamicului fete pentru a-i lua mințile, dar și jad și mătase pentru a-i zgîndări ambițiile! - Fiti generoși în promisiuni şi recompense pentru informații! - Infiltrați-vă peste tot spionii. Bazați-vă pe trădătorii care se găsesc în rîndurile inamice! - Faceți-l pe adversar să creadă că mai există o posibilitate de a se salva!
    - A p o i, l o v i ţ i !
    6. Iată cum arată națiunea azi: Pe plan extern lumea nu mai este unipolară. Evident, S.U.A. contra BRICS și U.E. par forțele care, la nivel global, se confruntă pe viață și pe moarte pentru întîietate pe diverse planuri. Desigur, noi suntem europeni, ca națiune - matcă a Europei, însă, pe plan global, Europa pare a pierde în plan militar, rămînînd leagănul culturii și civilizației mondiale, dar, parțial economic, demografic, politic și în domeniul resurselor este surclasată de celelalte poluri de putere, mai ales de Federația Rusă.
    Nu putem să nu remarcăm că, sub umbrela S.U.A., Europa este angrenată organic prin iudeomasoneria euroatlantică cu rădăcini la Ierusalim, legată ombilical de spațiul cultural dintre metropolă și sateliții săi, ea însăși devenind din metropolă un simplu satelit al S.U.A.
    Singurul pol capabil să reziste și să acceadă la întîietate, fie și peste nivelul unei eventuale alianțe între S.U.A. și Federația Rusă, este China.
    10
    Similitudinile spirituale, filosofice, în sens confucianisto-zamolsian ale unei cooperări globale chino - dacoromânești par să încline către o viitoare geopolitică a libertății, demnității și onoarei pe care s-ar putea fundamenta o cooperare sinceră România – China pe termen lung. Desigur, Rusia este ortodoxă în sens apropiat zamolsian, dar trebuie să fim atenți cînd elefantul blindat face mișcări haotice, iar noi suntem prea aproape de reacțiile lui cînd se bate cu vulturii globali care au cuiburi prin Carpați și la Dunăre.
    Există o tradiție în acest sens din vremea lui Burebista pînă în vremea invadării militare a Cehoslovaciei de către unele puteri ale Tratatului de la Varșoviei, cînd o declarație a primului ministru chinez Ciu En Lai a oprit punerea în mișcare a tancurilor rusești pe direcția București, dar și după acel orizont de timp pînă în prezent și în viitorii posibili și dezirabili.
    Dacă prin absurd China va fi anihilată redusă, fărîmițată cum a fost acum citeva secole după ce fusese centrul lumii înaintea Europei iar alți coechipieri, poate India, ori nu vor apărea alți protagoniști de nivel regional și chiar global care, în luciditatea lor, pentru a consolida echilibrelor geo-strategice, nu vor stărui să existe un mare stat al dacoromânilor și nu vor sprijini existența națiunii și a statului național dacoromân., vom avea parte în viitor de vremuri foarte grele, de ocupație, de prigoană și de pierzanie.
    În actualul războiul mondial actual, total, care, cu fiecare zi prinde un contur tot mai clar și care ne prinde ca de obicei, complet nepregătiți și tocmai de partea părții care va ieși înfrîntă ca în precedentul război mondial voi fi spulberați în cele patru zări.
    7. Codul lui Zamolse ca și Codul Bushido afirmă că Dreptatea este cea mai puternică virtute a zamolsianului ca și a samuraiului. Apoi Curajul exercitat în numele Dreptății. Și Confucius în scrierile sale spunea: ”Curajul înseamnă a face ceea ce este drept". La un om investit cu puterea de a comanda și de a ucide, omenia, adică binefacerea (dragostea, mărinimia, afecțiunea pentru alții, compătimirea și mila) este cel mai înalt atribut al sufletului uman. Atât Confucius, cât și Mencius au spus des că cea mai importantă atribuțiune a unui conducător este mila". Politețea izvorăște din binevoință și cea mai inaltă formă a ei se apropie de dragoste. Zamolsieni sunt onești și sinceri, disprețuiesc banii pentru că băgăția încurcă înțelepciunea, incurajează cumpătarea, penru a avea exercițiul abstinenței întrucît luxul amenință bărbăția umanității, iar simplitatea era o cerință de bază a luptătorilor cavaleri. În fine, Onoarea – ca o conștiință vie a demnității unui cavaler zamolsian, loialitatea față de care sunt datori pînă la moarte, precum și caracterul forte și autocontrolul permanent constituie trăsături standard. Oamenii trebui să se poarte în concordanță cu un standard moral absolut, unul care transcende chiar logica. Orice bărbat să-și învețe copii standardele morale, prin însuși comportamentul său. "Prin urmare primul obiectiv al unui zamolsian este acela de a-și întări caracterul. Superioritatea intelectuală, credința sa in nemurire era prețuită, dar era primordial un om al faptei, al acțiunii. De fapt cel mai bun tratat de filosofie zamolsiană a fost scris de Mihai Eminescu în Glossă4.
    4
    GLOSSA
    Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate; Nu spera și nu ai teamă, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamnă, de te cheamă, Tu rămîi la toate rece.
    Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe, Cine ține toate minte Și ar sta să le asculte?... Tu așază-te deoparte, Regăsindu-te pe tine,
    Căci acelorași mijloace Se supun cîte există, Și de mii de ani încoace Lumea-i veselă și tristă; Alte măști, aceeași piesă, Alte guri, aceeași gamă, Amăgit atît de-adese Nu spera si nu ai teama.
    Nu spera cînd vezi mișeii La izbînda făcînd punte, Te-or întrece nătărăii, De ai fi cu stea în frunte; Teama n-ai, căta-vor iarăși Între dînșii să se plece,
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  4. #4
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953
    8. Dreptul la timp și de a fi în timp revine în prim planul cercetărilor serioase. Timpul este considerat, câteodată, ca element constitutiv în drept (a se vedea, Drept civil. Ideea curgerii timpului şi consecinţele ei juridice, coord. Ion Dogaru, Ed. ALL BECK, 2003, Bucureşti), uneori chiar creator de drept, element circumstanţial sau argavant, circumstanţa judecătorească, dar şi resursă a conducerii. Dreptul, care a apărut după unii, înaintea statului, după alţii simultan cu statul sau după apariţia acestuia din urmă, are o dimensiune temporală, o anumită vîrstă. Filosofia privește timpul ca formă a mişcării.
    La o analiză a conceptelor de timp şi de sancţiune, probabil că sancţiunea este esenţa dreptului în timp. La prima vedere nu par a fi convergente, nici compatibile cele două categorii. În lucrarea sa Dei delitti e delle pene Cesare Beccaria aprecia ca scop al legilor cea mai mare fericire răspîndită la cei mai mulţi ; legile trebuie să favorizeze nu atît clasele de oameni cît pe oamenii înşişi. Utilitatea lor este percepută simultan, pentru contemporani, fiind greu de înţeles utilitatea legilor după secole deşi ele sunt date pentru viitorul imediat, nu la orizontul generaţilor, prin secole. Numai generaţiile precept această actualitate diferit. Dar dincolo de aceste diferenţe variabile există constante eterne ale dreptului. Una dintre ele care ține de esenţa fenonemului juridic atemporal este sancţiunea, pedeapsa în cazul încălcării lor.
    Cît este în viaţă un om spiritul ca persoană, o naţiune, o umanitate la modul absolut? Ce eficienţă are o astfel de pedeapsă – sancţiunea; ce fel de clasificări şi cum par ele a fi privite dincolo de timp, de ce sunt ele diferite în societăţi diferite, în vremuri diferite, iar individul le percepe diferit de la o epocă la alta ? Filosofia pedepsei asigură fundamentul sancţiunii penale, una din formele specifice, poate cea mai dură din cele existente.
    Atîtea milioane de ani nu i-au ajuns omului pentru a defini ştiinţific conceptul de timp, totuşi în ştiinţă, în conducere, în drept, îl foloseşte. De la crearea universului standard (după big-bang) şi până la apariţia omului care este în măsură să afirme cogito, ergo sum, omul îşi propune să definească timpul. În limbajul cotidian se folosesc expresii de genul: în epoca lui Perikle, pe timpul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, în vremea
    Cînd cu zgomote deșarte Vreme trece, vreme vine.
    Nici încline a ei limbă Recea cumpăna-a gîndirii Înspre clipa ce se schimbă Purtînd masca fericirii, Ce din moartea ei se naște Și o clipă ține poate; Pentru cine o cunoaște Toate-s vechi și nouă toate.
    Privitor ca la teatru Tu în lume să te-nchipui: Joace unul și pe patru, Totuși tu ghici-vei chipu-i, Și de plînge, de se cearta, Tu în colț petreci în tine Și-nțelegi din a lor artă Ce e rău și ce e bine.
    Viitorul și trecutul Sunt a filei două fețe, Vede-n capăt începutul Cine știe să le-nvețe; Tot ce-a fost ori o să fie În prezent le-avem pe toate, Dar de-a lor zădărnicie Te întreabă și socoate.
    Nu te prinde lor tovarăș: Ce e val, ca valul trece.
    Cu un cîntec de sirenă, Lumea-ntinde lucii mreje; Ca să schimbe-actorii-n scenă, Te momește în vîrteje; Tu pe-alături te strecoară, Nu băga nici chiar de seamă, Din cărarea ta afară De te-ndeamnă, de te cheamă.
    De te-ating, să feri în lături, De hulesc, să taci din gură; Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Dacă știi a lor măsură; Zică toți ce vor să zică, Treacă-n lume cine-o trece; Ca să nu-ndrăgești nimică, Tu rămîi la toate rece.
    Tu rămîi la toate rece, De te-ndeamnă, de te cheamă: Ce e val, ca valul trece, Nu spera și nu ai teamă; Te întreabă și socoate Ce e rău și ce e bine; Toate-s vechi și nouă toate: Vreme trece, vreme vine. (1883, decembrie)
    12
    lui Mihai Viteazul, în perioada revoluţiei franceze etc. Desigur, în sistemul de conducere real, ca expresie socială a condiţiilor social-istorice concrete, procesul de conducere se desfăşoară în timp. Orice proces de conducere cuprinde - sub aspect temporal - un număr diferit de momente. Primul este momentul teoretic, iar celălalt operaţional, ele nefiind succesive. Cel care declanşează aceste momente după ce precizarea lui s-a făcut este omul, iar într-un proces de conducere elementele conducerii sunt resursele umane, scopul propus şi informaţia. Pe baza informaţiilor obţinute se realizează în timp scopul propus de oameni pentru oameni, cu oameni.
    Analizând timpul în drept constatăm că orice normă juridică acţionează în cadrul a trei coordonate: timp, spaţiu şi persoane în mod simultan. Trebuie să distingem în determinarea domeniului de aplicare a legilor : a) intervalul de timp în care se aplică, b) întinderea spaţiului în care se aplica, c) subiectele - oamenii destinatari care intra sub incidenţa normelor judicice, a legilor în general.
    Nici o lege nu este eternă şi nici universală, adică aplicabilă tot timpul şi pe tot globul pământesc şi absolut tuturor oamenilor.
    Din punct de vedere temporal legile se succed, fiind înlocuite unele cu altele. Cu alte cuvinte se ridică problema de a şti care este momentul de început şi de sfârşit al acţiuni legii, adică problema intrării în vigoare şi a ieşirii ei din vigoare. Aici elementul timp este fundamental; legea devine obligatorie numai din momentul intrării ei în vigoare (sunt două derogări: a) aplicare retroactivă, b) intrare în vigoare la odată ulterioară publicării). La abrogare (expresă sau tacită, implicită, respectiv totală sau parţială) deosebim actele normative temporare faţă de cele permanente şi cele care îşi pierd forţa obligatorie datorită neaplicării lor constante într-o perioada îndelungată (desuetudinea). Luîndu-se ca punct de referinţa momentul intrării în vigoare a legii noi (odată cu abrogarea legii vechi, în principiu, distingem trei categoriii de fapte juridice : -facta praeterita (care au dat naştere, au modificat sau stins raporturi juridice, în întregime sau imperiul legii vechi; -facta futura - cele întîmplate în întregime după intrarea în vigoare a legii noi; -facta pendentia- cele care dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice ce se desfăşoară în intervalul de timp aflate sub imperiul legii vechi şi noi în mod succesiv, fapte juridice în curs situate la graniţa de timp dintre aceste legi.
    Adagiul latin tempus regit actum semnifică în principiu ca faptele creatoare, modificatoare ori extinctive de situaţii juridice sunt guvernate de legea în vigoare la data cînd ele au avut loc, iar rebus sic standibus cît timp lucrurile vor sta așa) desemnează clauza prin care obligaţia asumată printr-o convenţie este condiţionată de menţinerea situaţiei existente la închiderea acesteia.
    Marcajul segmentului de timp în drept se face prin ex nunc (începînd de acum), numai pentru viitor de la data încheierii unui act juridice sau ex tunc (cu începere de atunci) expresie latină, potrivit căreia efectele unui act juridic se produc şi pentru trecut, începând cu un moment anume stabilit.
    Un regim legal al unor drepturi care rămân întotdeauna ocrotite de lege cum sunt drepturile personale nepatrimoniale - dreptul la nume, la onoare, la reputaţie, dreptul de autor - este imprescriptibilitatea, ca o excepţie de la regulile prescripţiei răspunderii penale în cazul infracţiunilor contra păcii şi omenirii.
    În ceea ce priveşte interpretarea legii, interpretarea istorică vine să lămurească în timp înţelesul unei norme juridice prin analiza condiţiilor social-politice şi economice determinate şi cercetarea lucrărilor pregătitoare adoptării ei.
    Plecînd de la faptul că raportul juridic civil ridică voinţa ei la rang de lege, precizăm că, sub aspect temporal această voinţa trebuie să se întîlnească în acelaşi timp şi deseori nu numai între ele, ci şi cu voinţa statului. Timpul reglează şi capacitate de folosinţă şi de exerciţiu a persoanei fizice – majoratul, de exemplu.
    Există drepturi civile afectate de modalităţi în sensul că exerciţiul sau existenţa lor depinde de un eveniment viitor- termenul sau condiţia. Termenul poate fi suspensiv sau extinctiv pentru un drept fiind un eveniment viitor şi sigur că se va întîmpla, iar condiţia - un eveniment viitor şi nesigur, poate naşte (condiţia suspensivă) sau stinge (condiţia rezolutorie) un drept. Dreptul eventual este un drept aflat în germene, întrucît îi lipseşte fie obiectul, fie subiectul; dreptul viitor este acel drept care nu are nici obiect, şi nici subiect, întrucît nu se poate şti dacă, în viitor, obiectul dreptului va exista sau dacă dreptul va aparţine unei anumite persoane.
    Obiceiul, cutuma nu sunt în principiu izvor de drept în ţara noastră, însă în alte state este, timpul fiind cel care validează aplicarea sprijinindu-se pe forţa opiniei publice şi pe morală.
    13
    Termenul (dies) constituie data de început sau de sfîrşit sau intervalul de timp cuprins între ele. Poate fi stabilit de părţi, convenţional, de lege, sau poate fi acordat de instanţa judecătorească - termen de graţie prin care dreptul la acţiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Scopul lui, în esenţă, este înlăturarea incertitudinii din viaţa juridică. Prescripţia extinctivă limitează în timp exercitarea dreptului la acţiune în restabilirea unui drept încălcat sau pentru lămurirea grabnică a unor situaţii juridice care ar aduce consecinţe negative persoanelor fizice, juridic, societăţii în general - o instituţie complexă reglementată prin dispoziţii de diferite ramuri de drept cum ar fi: dreptul civil, muncii, familiei, procesual civil, penal, financiar, internaţional public, administrativ, coperatist, economic etc. Suspendarea şi, respectiv, repunerea în termenul de prescripţie sunt instituţii de drept care folosesc timpul cu efecte maxime în scopul realizării unor reglări ale sistemului juridic acţional. Se asigură satisfacerea unor necesităţi de natura socială şi juridică în scopul clarificării situaţiilor în care au apărut încălcări ale normelor juridice şi ale drepturilor subiective, într-un interval de timp considerat îndestulător de către legiuitor. Ea mobilizează subiectele de drept pentru restabilirea legalităţii într-un timp socotit suficient. În acest mod ea este înfiinţată pentru a asigura certitudinea şi stabilitatea în circuitul juridic prin faptul că înlătura litigiile vechi în care subiectul activ nu a acţionat, elimină dificultatea sau imposibilitatea administrării dovezilor după un timp îndelungat de la data încălcării ordinii de drept, asigura presupunerea ca o situaţie de fapt instituită de mult timp corespunde unei situaţii de drept etc. Ea are norme cu caracter imperativ, dar ca natură juridică este o sancţiune. Dreptul are multe instituţii care sunt în legătură directă cu timpul; punere întîrziere, perimarea, recidiva, recursul, repunerea în terrmen, rezilierea, risc, stagiu, ultimatum, asigurarea clauzei, comutarea şi computarea privaţiunii de libertate, amnistia, graţierea, diurna, vechimea în funcţie, în munca etc, dar şi termeni consacraţi precum ab initio, amînarea, aplicarea legii în timp, arvuna, asigurarea, bunuri de folosinţă îndelungată, condiţie, data certă, dispensa de vîrsta, legislatura, legislaţia, penalităţi, rebus sic standibus, repaus săptămînal, zilnic, vacatio legis (repausul legii), repunere în termen, restitutio in integrum, retroactivitatea, ultraactivitatea, neretoreactivitatea, activitatea revocarea, simulaţie, ultimul act de executare etc.
    Am deschis discuțiile privind un nou concept: dreptul la timp și l-am consacrat in Constituția DacoRomâniei.. Drepturile omului sunt îndeobşte cunoscute ca fiind acele prerogative conferite de dreptul intern şi recunoscute de dreptul internaţional fiecarui individ, care au expresie unor valori sociale funamentale şi care au drept scop satisfacerea unor nevoi umane esenţiale şi a unor aspiraţii legitime. Prin ele se configurează un raport juridic armonios constând în drepturi şi obligaţii între stat şi individ. După unii sunt 138, după alţii 115, unele fundamentate pe un drept pozitiv, altele încă rămîn doar deziderate. Documentele europene privind drepturile omului nu fac trimitere un drept fundamental al omului la timp. În cele ce urmează prezentăm unele reflecţii pentru recunoaşterea unui nou drept fundamental al omului - dreptul la timp. (a se vedea studiul Dreptul la timp – un nou drept fundmental al omului. Câteva reflecţii, în revista Tempus, anul VI, nr.1-2 noiembrie 1998, revista Fundaţiei Tempus, p.1, Editura Tempus, 1998, Bucureşti).Viaţa umană este scurtă, finită, fiecare fiinţă are dreptul natural la viaţa contra cronometru. Acest drept există dinainte de naştere la concepţia fătului (în penal de la expulzarea lui din colul uterin şi desprinderea de ombilic). Cu fiecare secundă viaţa devine mai scurtă, omul merge spre moartea dintr-o viaţă unică, totală. Fiecăruia îi este propriu un orizont de timp mai mare sau mai mic - aici intervin multe variabile biologice, genetice, de mediu, - un biocron este inserat informaterial în celule fiecărei fiinţe etc. Fiecare om începe să înveţe să fie om, foloseşte timpul de învăţătură, de joacă, de lucru, de odihnă, totul este calculabil. Există din vechime ideea de mosor, de depănare a timpului pe maşina de tors (mitul ursitoarelor etc). Dreptul la timp există ca un drept fundamental al omului. Această resursa atît de vitală a timpului este aşa scumpă, încît fiecare om înainte de moarte ar da orice i s-ar cere pentru încă o clipă de viaţă. Ca resursă ea este măsurată, preţuită şi cîntărită ca orice marfă pe piaţa muncii, intervine în preţuri celorlalte drepturi şi obligaţii, fiind de neînlocuit. Eficienţa muncii sociale este dată de timpul necesar producerii sau procurării unor bunuri şi servicii. De exemplu, pentru perceperea lui mai exactă, cât timp consumă din viaţă un japonez pentru a cumpăra un timbru poştal, cît timp din viaţă pentru a obţine un salariu lunar de 100 de dolari un român, dar pentru a deveni un bun profesionist un pescar chinez? Inamicii universali ai dreptului la timp sunt «mîncătorii de timp » din ceea ce este realmente, socialmente necesar omului pentru a deveni om şi a-şi folosi viaţa într-un sens uman nobil. Timpul este resursa pe care o risipim
    14
    fără să o contabilizăm încă oarecum, patrimonial, deşi eficienţa se traduce matematic în cantitate, viteză; totul se raportează la timp : masa, energia, numărul, dimensiunile, viteza, celelalte măsuri fizice, chimice, biologice, sociale, umane la fel. Un inamic de stat este birocraţia. Cît timp ia unui cetăţean pentru a obţine un drept al său (a înfiinţa o societate comercială, cît timp costă procurarea hranei zilnice, ce volum de muncă trebuie anticipat pentru o pensie (care reprezintă echivalentul muncii depuse de o viaţă de om pentru a se odihni la bătrâneţe). Dar timpul pierdut cu statul la coadă pentru o adeverinţă sau plata unei taxe, pentru începerea unei activităţi sociale etc. Mari sunt « mîncători » sunt şi în justiţie cu procesele prelungite ani de zile, bancherii cu termenele împrumuturilor, profesorii care stabilesc timpul pentru teze, lucrări scrise, extemporale într-un timp oarecare. Sunt diferite echivalenţe între muncile sociale într-o societate oarecare, dar ele diferă de la o ţară la alta: preţul – reprezintă cantitatea de timp este cheltuită pentru a obţine o valoare, aceasta fiind oarecum echivalentă într-o colectivitate, dar diferită între naţiunile stat, la nivel global. Timpul petrecut în închisoare, pentru munca în folosul societăţii este calculat aproximativ echivalent într-o ţară, diferit în alta, deşi speranţa de viaţa poate fi aceeaşi. Oare în cazul erorilor judiciare cînd un reţinut sau deţinut pe nedrept în închisoare, acel timp din viaţă pierdut din vina societăţii cine îl plăteşte, cui îi este imputabil; este cuantificat în justiţie, este protejat prin acţiune penală sau civilă sau şi una şi alta? Dar aşteptarea unui mijloc de transport în staţie sau în gară, a cărui întîrziere produce alte întîrzieri în lanţ, la scoală, la serviciu - timp în care s-ar putea face alte lucruri folositoare, ori care duce la pierderea unei afaceri, uneori chiar a serviciului într-o societate etc. Ai abonament, dar nu vine mijocul de transport, eşti planificat şi nu se respecta planificarea la medic, la spectacol; eşti invitat sau ai bilete la teatru şi afli după ce te-ai deplasat acolo că spectacolul se amînă din nu ştiu ce cauză, primeşti banii înapoi, dar timpul alocat-planificat este şi rămîne iremediabil pierdut. Eşti chemat în judecată de un procesoman, pierzi timpul ca să te aperi, fiind citat legal, cîştigi procesul, dar timpul pierdut cine ţi-l decontează, cine-l plăteşte (judecătorul este în timpul serviciului, plătit de stat). Nu degeaba sălile de tribunal sunt denumite săli ale paşilor pierduţi! Ce instituţie socială trebuie să se ocupe de acest viitor drept fundamental ? Avocatul poporului, instanţa de judecată, poliţia, ministerul finanţelor? Ce instituţie din societatea civilizată trebuie să contabilizeze încălcările acestui drept fundamental, justiţiei, primărie, guvernul, fiscul şi în baza cărui drept la acţiune? Într-un stat de drept totul este permis dacă nu este interzis. Trebuie incriminat în dreptul substanţial penal furtul de timp, bătăia de joc din parte altuia pentru timpul altuia. Ce natură are acest drept, este nevoie de protecţia lui penală sau civilă, ori şi una şi alta? Şi dacă este aşa, care este procedura? N-ar trebui o procedură de urgenţă, specială pentru flagrantul în materie de furt de timp? În fine, cine trebuie să plătească şi cum se admite probatoriu în materie de timp? Cine, cît plăteşte, compania de transport, actorul, compania de teatru, reclamantul, societatea de transport? Timpul înseamnă bani, spune o vorba occidentală. Cît costă în timp, deşi toţi întreabă cît costa în bani? Banul este un echivalent universal al investiţiei în timp, dar nu poate fi echivalentul absolut. Dreptul la timp are şi o dimensiune nepatrimonială. Învăţămîntul este o investiţie în timp. Cînd un cercetător eminent predă cursuri universitare, repetă învăţături cunoscute cu fiecare curs, cu fiecare generaţie - nu este o risipa de timp? Nu-i identică situaţia în care un doctor spală vasele în bucătărie ca imigrant? Şomerul în care societatea a investit prin pregătirea profesională: cît timp costă scoaterea lui din producţie de către societate şi cît plata îndemnizaţiei lui şomer. Al cui este dreptul la timp, al societăţii care l-a pregătit sau al şomerului care nu-şi exercită funcţia socială pentru care a fost pregătit de societate? Cine are vină, pe cine să tragă la răspundere, societatea pe şomer sau şomerul pe societate? Dreptul la timp constituie temelia unei societăţi civilizate. Este nevoie de eforturi culturale pentru a evidenţia acest drept, pentru a-l conştientiza la diferite nivele şi categorii sociale în special ale administraţiei publice. Pe când o taxa pe dreptul la timp pe care ni-l mânâncă unul sau altul, persoană fizică sau juridică, statul sau comunitatea cu o prevedere specială în Codul fiscal ? Un om de afaceri contabilizează mai repede şi este mai activ, mereu în criză de timp, dar fiecare membru al societăţii are o anume percepţie despre timpul său, mai bine spus, despre bugetul său de timp. Există diferite bariere culturale, la nivel etnic, diferit sexual, tradiţional, familial (femeile spală vasele, iar bărbaţii citesc în acelaşi timp ziarele) religios, naţional şi internaţional. Punctualitatea este politeţea regilor, dar într-o societate a cunoaşterii, informatizată, ea trebuie să fie a fiecărui cetăţean. Sfertul academic se practică printr-o tradiţie; oare cîte sferturi de oră pe zi, academice, are viaţa unui academician? Altul e costul unui sfert academic din viaţa unui academician, care, la valoarea acestuia ar fi echivalentă cu ceea ce ar fi putut scrie sau studia în
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  5. #5
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953
    3-4 sferturi academice pe zi, şi altul pentru un grădinar. Există şi o percepţie naţională, chiar internaţională pe substratul cultural specific, rasial. Citim tot felul de scrieri, scrisori, cărţi, pliante, unele au mesaj, reclamele comerciale întrerup brutal dreptul la cultura şi informare tocmai în momentele esenţiale, cînd suntem mai presaţi de timp, iar altele doar ne atrag atenţia pentru a ne răpi timpul preţios: cine plăteşte? Nu ne obligă nimeni să citim afişe, romane de dragoste sau cărţi politiste, să vedem spoturi publicitare audiovideo. De multe ori ne propunem să nu mai citim, de exemplu, cărţi din edituri care nu asigură o corectură civilizată unui text scris, ori publică maculatură de pierdut timpul şi stricat ochii cititorului, tot pe bani acestuia din urmă. Care sunt sancţiunile legale sau virtuale? Cine plăteşte, cum acţionăm împotriva unor astfel de abuzuri? Reacţiile individuale se sparg în tipare personale interne, în raport cu nivelul de cultură şi civililzaţie. Există războaie culturale în care se manipulează timpul adversarului, pe care îl trimite să facă altceva, să se ocupe de nimicuri, să experimenteze lucruri deja experimentate, să piardă timpul într-un loc pentru ca el să acţioneze în altul şi să câştige timp, pentru a realiza surprinderea (Sun Tzi : întreaga artă a războiului este bazată pe înşelătorie). În sfera operelor culturale adevărate, deschise vor rezista în timp capodoperele. Ca să spun cine eşti, spune-mi ce faci în 24 de ore, cum îţi ocupi timpul. Probabil că se va ajunge în viitor până acolo încât gradul de civilizaţie al unui popor se va măsura în minutele afectate unor activităţi din resursele limitate, de pildă, a primi sau a trimite un mesaj prin poştă, e-mail, INTERNET, sau cu poştalionul, viteza trenurilor, distanţa pînă la brutăria din colţ, ori librăria din cartier sau rapiditatea accesului la INTERNET. Pentru neasigurarea unor servicii pe plan local cine răspunde, particularul sau statul? În conducere se spune că a venit sau nu a a venit încă timpul unuia sau altuia. La cît timp are dreptul societatea din partea unui om, dar un om de la societate? A fura, a lua un minut din viaţa altuia este nedrept. Timpul vieţii este unic, nepreţuit. Dreptul la timp - cu siguranţă că va deveni o temă de cercetare interdisciplinară, delicată, urgentă, interesantă. Acest nou drept fundamental nu este recunoscut încă în cadrul constelaţiei drepturilor omului, şi merită, fără discuţie, o monografie pentru omul civilizat aflat în mileniul III.
    Cercetare şi timp, cercetător de timp vor fi cu siguranță sintagme ale viitorului. Pare un paradox, poate, faptul că un cercetător cercetează ceva despre care nu ştie nimic, dar trebuie să afle, iar această luptă cu necunoscutul pe care trebuie să-l afle - tocmai nu ştie că există, îl cercetează singur cu credinţa că îl va dezvălui pentru cei care nici nu-l bănuiesc, nu au timp de cercetare, nici nu-i interesează, dar acceptă că e bine dacă cineva ar afla să il spuna şi lui, să devină un bun public. A face cunoscut necunoscutul, acesta-i rolul cercetătorului, să meargă la limita infinitului şi să-l facă finit. E nobil să se facă din infinit, finit cunoscut, din necunoscut un binecunoscut folositor la toate. Aici crescătorul de timp este realmente cercetătorul, valoarea lui pentru societate este fundamentală, ca deschizător de drumuri temporale. Materia primă a cercetătorului este necunoscutul spre care este mînat de o curiozitate ieşită din comun, de perseverenţă, obsesie chiar, de dorinţa de a fi primul în timp şi de a-şi lega numele de descoperirea aceea, pentru prima dată, de a marca timpul cu numele sau cu personalitatea sa - efectul x, legea y, metoda z, experimentul alfa... Cui foloseşte? Bietul cercetător, azi mai degrabă cerşetor de o vreme într-un timp real, este mai departe cel care stă la marginea lumii aplecat peste prăpastie şi cugetă: ce bine ar fi dacă lumea ar fi cum o gîndeşte el, cum o concepe, cum o descoperă el. Lumea este cum este şi la ce foloseşte imaginaţia unui cercetător de aiurea, doar pentru a o înfrumuseţa, pentru a o face mai bună, mai umană, mai uşoară, mai altfel? Şi fără el, dacă legile naturii sunt aceleaşi, tot acolo va merge lumea; nu el, ci altcineva, cu necesitate, va descoperi, întîmplator, degeaba, poate chiar descoperă şi nu-i dă importanţă, trece pe lîngă descoperirea sa fără să ştie, ca unul care vorbeşte în proză fără să cunoască definiţia prozei ca atare. Îl învaţă pe fiul său despre lucrul cunoscut fără să aibă conştiinţa că a descoperit ceva. El crede că este de datoria lui să descopere cu mintea sa ingenioasă, odihnită, neşlefuită, fără titluri de doctor, academician sau de geniu recunoscut - că aşa trebuie să fie, aşa vede lucrurile şi atunci, totul este bine, de unde atîta orgoliu să se scrie undeva, să ştie că badea x a descoperit xyz. Omul este trecător, iar dacă uită fiul sau nepotul, nevoia, curiozitatea îl vor îndemna pe un altul, care va redescoperi şi o nouă pierdere de timp va interveni în mod natural, astfel că omenirea redescoperă la fiecare generaţie. Istoria se repetă atunci cînd conducatorii unei naţiuni nu învaţă din ea. Acesta - geniul necunoscut, din popor, un soldat necunoscut care foloseşte cercetarea lui în gosodărie, în pădure, la cîmp sau în mesteşugul său, pentru că trebuie să-şi pună mintea la contribuţie. De regulă, cercetătorul necunoscut este un inteligent leneş care gîndeşte cum să muncească mai
    16
    puţin, cum să stăpînească faptul cu gîndul... Un şmecher, ar putea spune cineva, dar unul care face altfel decît toţi, mai bine, mai repede, mai exact, mai profund, mai pe înţelesul tuturor. Aşa-i precursorul cercetătorului ştiinţific de care economia de piaţă - ea însăşi un mecanism ideal de concurenţă a şmecherilor leneşi - are mare nevoie, pentru că altfel economia de piaţa s-ar învîrti ca o moară stricată la infinit. Azi cercetătorul, în general, nu numai cel român este mai prost plătit decît un şomer în economia de piaţă, ceea ce ne arată că nu există economie de piaţă acolo, iar unii cercetători se duc acolo unde există această economie de piaţă în viaţă! Şi totuşi ce s-ar face lumea fără cercetători? Ar merge înainte fără grijă, cu măturărori de stradă diplomaţi, cosmonauţi, oameni de afaceri, avocaţi, mâncători de lebede... Pentru consum nu este nevoie de descoperiri. Practic de vreo 10 000 de ani, nu existau academii, nici brevete de inventator, şi nici măcar nu se numea poate, individul Vasile sau Gheorghe sau Ion, pentru a-şi astîmpăra foamea, era necesar ca omul să prindă peşte… a apărut undiţa. Atunci ce rost mai are să creăm cercetători într-o societate democratică dacă îi ţinem la margine cît să supravieţuiască. Cîţi din cercetătorii cu titluri au descoperit ceva nou, asta-i o altă problemă. Oamenii de rînd pot fi cercetători, pot fi singuri autodidacţi ca doctorii în ştiinţe care adună o groază de idei, ale altora, le sistematizează, le combină şi publică o teză care nu spune nimic mai mult decît au spus toţi la un loc pînă la el, dar în care ceilalţi nu ştiu că au fost spuse, nu au avut timpul să le adune într-o teza şi deci doctorul este un măturător de gunoaie pus să le ansambleze frumos şi să le ducă în bibliotecă alături de celelalte care se vor prăfui peste un timp ? O teză fără o idee adusă în actualitate, pusă în practică, înseamnă timp pierdut, praf pe tobă. Cu alte cuvinte cercetătorul pare a fi un biet muritor care alergă după necunoscut şi după nemurire, dar dintre sute de catarge care lasă malurile cercetării, câte oare le vor sparge vînturile, valurile, cum spune poetul? Întîmplarea face ca de multe ori marile descoperiri să vină din afara cercetării, a iniţiaţilor cu o minte superior organizată cărora natura le-a dat harul de a fi economică, eficientă, fără a studia o viaţă despre totul pentru a nu găsi nimic, pentru secunda care luminează o idee în capul său şi care să revoluţioneze o lume întreagă. Drepturi de proprietate intelectuală, industrială, drepturi de autor ale cercetătorului - o iluzie ? Este nevoie de o nouă revoluţie în această materie într-o societate a cunoaşterii. Dacă ar fi altfel, statutul cercetătorului ar trebuie să fie cel mai puternic statut, un indicator la preţuirii valorilor într-o societate care respectă valorile creatoare, timpul social al progresului uman. De aici începe noul sau ar trebui să vină, din principiu, aici ar trebui să fie şi grija societăţii pentru ca un cercetător să nu ducă grija zilei de mîine. Armata de cercetători este cea care duce mai departe ştiinţa, cultura, arta, tehnica, educaţia... Paradoxal, tocmai acolo unde este mai mare nevoie de cunoaştere, cercetarea este apreciată social-economic sub orice critică. Şi totuşi, în alte societăţi civilizate acest statul este stimulat prin buget, reprezentat prin procente semnificative din PIB. Acesta este de fapt un indicator al dreptului la timp prin care societatea, prin bugetul naţional sau privat, tratează serios eternitatea ei în ansamblu. Societăţile dezvoltate îşi protejează inteligenţa care lucrează în cercetare, alocă procente uriaşe pentru ea. Meseria de cercetător trebuie să devină o profesie strategică, nobilă, fără de care nu se mai poate rezista luptei, concurenţei inteligenţelor între naţiuni. Comunitatea de cercetători trebuie văzută ca o armată cenuşie cu care se poate cîștiga timpul, concurenţa în ritmul dezvoltării, cu o singură condiţie: să fie plătită, preţuită la nivelul respectiv. Prior in tempore, potior in jus! Pe acest temei putem vorbi de un drept la timp ca un nou drept fundamental al omului nu numai în cercetare, ci şi ca drept de identitate în eternitate al unei naţiuni, ca paşaport pentru eternitatea unei naţiuni în concertul mondial al valorilor, în ultimă instanţă, pentru că acela care poate fi primul în timp, poate fi primul şi în drept şi mai mult decât atât.
    Atunci cînd fiecare poate cere despăgubiri în instanță pentru timpul furat de un altul în viață vom putea afirma că dreptul la timp este propriu unui stat zamolsian, un stat al patrimoniului imaterial spiritual, un stat al cunoașterii, care recunoaște și cuantifică un nou drept fundamental al omului.
    9.Ce ar aduce nou statul zamolsian dacoromân? Recunoașterea unor realități incontestabile: credința zamolsian-creștin-ortodoxă a românilor într-o proporție copleșitoare de peste 90 la sută, poate cel mai credincios popor al lumii, alături de greci care – ei singuri spun că au provenit din nordul Dunării, adică de pe la noi credință care ne-a ținut împreună de peste 12 milenii. Prin această realitate, Biserica Ortodoxă Română – muma națiunii celei românești care devine Biserica Națională Zamolsian Creștin-Ortodoxă a DacoRomâniei –instituția cea mai puternică a națiunii care este alături de națiune din interiorul ei. Preotul este simbolul spiritual al națiunii dacoromânie. Raportul dintre biserică și stat este prin urmare primordial,
    17
    fundamental. Domeniile spiritualității ale cultelor și credințelor al tradițiilor culturale nepatrimoniale. Dreptul canonic, rînduiala bisericească pentru universul credinței trebuie să se racordeze din interior la statul de drept și să devină un întreg în care mecanismul complex trebuie să reglementeze pe temeiuri sigure pentru o lume dacoromânească în integralitatea ei juridică și spirituală. Legile belagine, legile frumoase ale lui Zamolse care au fost preluate de la Hestia devenite apoi Cod al lui Zamolse ca un adevărat Testament Zamolsian DacoRomân vor sta la baza spiritualității și filosofiei politice și constituționale a statului dacoromân. Zamolse este cunoscut ca legiuitor al geților și al întregii filosofii juridice europene. Se pune întrebarea dacă statul zamolsian este laic sau nu. Consider că, față de realitățile prezente în țară și în lume, unde se profilează un război pe fond religios, legătura organică dintre oamenii credincioși și cetățenii loiali este consolidată realmente daca nu vom despărți credința de fidelitatea cetățeanului față de patrie. Așadar, Biserica este o instituție de stat tocmai pentru că este suflet în sufletul neamului fără de care nici statul nu ar putea rezista fără unitatea de suflet dintre cetățean și credincios. Instituția preotului este una de funcționar de stat în folosul credincioșilor care constituie, de fapt, cetățenii statului național zamolsian-creștin-ortodox. Acest stat asigura din start unificarea bisericilor nationale surori a greco-catolicilor și a celei ortodoxe cu națiunea. Numai o națiune care are credința ei proprie națională nu se pulverizează într-o lume ca a noastră. O credință universală tinde să treacă dincolo de granițele naționale și prin aceasta aduce o altă perspectivă națiunilor. Este evident că o națiune așa cum este cea evreiască prin credința mozaică are viitorul asigurat într-o lume globalizată în care își va păstra credința națională în cadrul propriei națiuni. Academia DacoRomâniei va deveni sediul științei și culturii dacoromânești necesare dezvoltării accelerate a țării din toate punctele de vedere prin prognoze și planificări in materie de cercetare științifică. Probabil și dezirabil ar fi ca DacoRomânia prin cele de mai sus să devină una dintre puterile respectabile ale lumii, puterea mijlocie din centru şi sud-estul Europei, marea putere balcanică respectată în Europa și în lume. Pentru a fi mai explicită susținerea am elaborat și proiectul de Constituție a DacoRomâniei (anexa 1). În fond el nu face decît să formalizeze o realitate care se poate lua după un proiect pentru că proiectul curge din necesitățile unei renașteri în etape, pas cu pas pe măsură ce conștientizăm de unde venim, cine suntem și încotro mergem. În vremuri de criză vedem mai limpede ce e de făcut cu noi înșine. Au existat state eșuate, distruse, desființate, ocupate, în care populația a fost deportată, expediată în Siberii, pulverizate în imperii, în toată lumea. Oare, ce le-a făcut să renască? O carte de învățătură, o istorie critică și înțeleaptă, un corpus de legi, de fapte memorabile, memoria socială, deseori orală a unei experiențe istorice sub vremuri potrivnice percepției acelei națiuni. E posibil ca o simplă decizie greșită a unei națiuni să o coste scoaterea ei din istorie. In vremurile de azi, cînd armele de distrugere în masă sunt manipulate de imperii cinice, nu este exclusă repetarea unor nenorociri de acest gen. Și cum România este încă disputată de cele patru puncte cardinale, o astfel de soartă nu poate fi exclusă. Orice altceva material, în corporalitatea lui ne poate fi luat de la masa, din casa, din curtea, din obștea dacoromânească, din rotundul națiunii inclusiv teritoriu, bogățiile solului și subsolului. Teritoriul este cînd mai mare, cînd mai mic, și dacă privim harta Daciei lui Burebista comparativ cu cea a României de azi înțelegem că numai conjunctura și raportul de forțe intern și internațional conduc la recunoașterea unor granițe politice ale DacoRomâniei. În fond, acolo unde este românul și limba dacoromână, acolo este și dacoromânitatea, adică pretutindeni, în vremea acestei lumi pe care unii o vor globalizată, dincolo de granițele politice ale statului actual, în forma și recunoașterea lui la un anumit moment dat. Alături de limba dacoromână vectorul esențial al identității care ne dă numele națiunii, care nu ne poate fi furată din suflet decît prin moarte, tot astfel și credința, speranța renașterii, modul de a fi in lume, filosofia, memoria simbolică, folclorul, obiceiurile și datinile ancestrale fac parte din patrimoniul imaterial al națiunii. Credința zamolsiană aduce componenta nemuritoare a unei DacoRomânii nemuritoare. Un Testament Zamolsian DacoRomân – proiect cultural fundamental al națiunii dacoromâne este în lucru la Academia DacoRomână pentru astfel de vremuri. Biblia este cartea care asigură umanității memoria spirituală, ca și alte carți sfinte ale celorlalte religii, credințe universale sau naționale. Garanția nemuririi unei națiuni din punct de vedere spiritual este credința sa națională. Credința care ne-a ținut unitiți în cuget și simțiri, în datini și obiceiuri strămoșești a fost zamolsianismul. Noi am născut creștinismul. Între zamolsianism și creștinism nu există nici o contradicție, este o continuitate calmă, progresivă, de înțelepciune acumulată, relevată. Ceea ce trebuie să conștientizăm cu toții este că fără zamolsianism nu am fi rezistat douăsprezece milenii de frămîntări și nenorociri. Acesta este secretul nemuririi națiunii noastre.
    18
    A recunoaște acest lucru oficial, fără a ofensa biserica ortodoxă, mai degrabă a recunoaște chiar biserica ortodoxă română acest lucru în mod oficial în altar, care de fapt este al Maicii Domnului în Grădina ei, înseamnă a recunoaște că ne-am născut în limba dacoromână, cu credința zamolsiană, pe teritoriul Daciei, care este recunoscută ca fiind Raiul, Grădina Maicii Domnului. Cavalerii zamolsieni, un fel de călugări feciori luptători care vedea în sacrificiu un act sacru întru Zamolse și trăinicia neamului. Aici este emblema unei vocații eroice, fondate pe nemurire și eterna memorie cîntata prin biserici ca veșnică pomenire. În vremea ofensivei jihadiste, în care înarmările marilor imperii, pregătirile de război devin fățiș amenințări pentru statele mici si mijlocii, recuperarea trecutului eroic, a statutului cavaleresc de luptător zamolsian devine o necesitate sub semnul crucii cu brațe egale care este semnul nemuririi zamolsiene. Nu degeaba dacii se plîngea la nașterea unui om și se bucurau la moartea lui. Dacă ieri catolicismul s-a desprins de dreapta credință, politizînd credința prin crearea unui stat creștin catolic, o unificare cu ortodoxia, cu dreapta credință zamolsian-creștin-ortodoxă devine o necesitate istorică. Ortodoxia a găsit calea dreaptă a autocefaliei naționale pentru a pune credința în slujba națiunii, nu a imperiilor religioase lipsite de fundament național. O cooperare internațională a bisericilor autocefale naționale asigură demnitatea și eternizarea tuturor națiunilor, și nu un suprastat bazat pe o componentă religioasă lipsită de patrie. O credință fără stat național nu este decît o himeră, după cum un stat național fără o credință națională nu poate rezista în vremurile de azi. Alături de instituția Președinției Republicii – a întîiului magistrat în statul dacoromân (care conduce după Constituția DacoRomânia) și la același nivel trebuie să fie așezate și să conlucreze :
    - Instituția Biserica Națională Zamolsian Creștin-Ortodoxă a DacoRomâniei, a credinței, obiceiurilor și datinilor sub ocrotirea Patriarhului DacoRomâniei din întreaga lume. Preotul, călugărul, sunt chemați să fie depozitarii memoriei spirituale, a patrimoniului cultural și istoric al națiunii, a monumentelor, locurilor cu încărcătură temporal - simbolică a neamului nostru pe întreg lanțul identitar. De aceea ea trebuie să aibă în vedere ca lumea e mai veche decît creștinismul și să îngrijească și de preistoria și istoria străveche a neamurilor noastre de la atlanți, pelasgi, ramani, valahi, traci, geto-dacoromâni, adevărata inimă a statului dacoromân.
    - Instituția Academiei DacoRomâniei (a Științei și Culturii Națiunii), a cercetătorilor științifici sub coordonarea Președintelul Academiei DacoRomâniei, adevăratul creier al statului dacoromân, în jurul căreia gravitează independente Universitățile, centrele culturale și școlile naționale dacoromânești.
    - Instituția Armatei Dacoromâniei în subordinea șefului Statului Major General - a ofițerilor dacoromâni, cavaleri zamolsieni, ca instrumente ale apărării Statului, a Dreptății, a Credinței, a Științei și Culturii naționale, adevărata coloană vertebrală a statului dacoromân în care sunt incluse serviciile de informații și de securitate ale țării
    - Instituția Contrainformațiilor DacoRomâniei în subordinea Șefului Serviciului Secret de Contrainformații Militare al DacoRomâniei și secretar general al Consiliului Suprem de Securitate și Apărare al DacoRomâniei – adevărata inteligență a statului dacoromân, garanta democrației constituționale, apărătoarea Constituției DacoRomâniei, adevăratul sistem de control al adevărului, dreptății, muncii și credinței ca stări ale dacoromânității. Aceasta trebuie să cooperează cu toate instituțiile statului și ale națiunii dacoromâne sub semnul instituției Președintelui DacoRomâniei. Un Petre Țutea ar fi încheiat cu: ”Aceasta e dubla datorie a acestui manifest al revoluției naționale. Știm că ne așteaptă o existență precară şi poate pe mulți dintre noi o moarte violentă. Știm că intrăm în toiul unei lupte, care va scutura țara ca o vijelie, dar pentru cei care au un crez nu există nici tîrguială, nici rezervă. Vom îndura toate mizeriile şi ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda”. Ultima frază merită a fi repetată: Vom îndura toate mizeriile şi ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda pentru că nu am cedat niciodată!
    Din acestă perspectivă nimic nu există în afara domeniului securității şi apărării naţionale pentru că dacă stat dacoromânesc nu este pentru națiunea dacoromână, nimic nu e!
    DacoRomânia va renaște prin adevăr, dreptate, muncă și credință!
    19
    Anexa 1
    CONSTITUŢIA DACOROMÂNIEI (p r o i e c t)
    TITLUL I Art. 1 Principii generale, Statul dacoromân,
    (1) DacoRomânia este stat naţional, zamolsian-creștin-ortodox, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, succesor al statelor Atlanților, Ramanilor, Pelasgilor, Valahilor, Tracilor, Geților și Dacilor.
    (2) Forma de guvernămînt a statului dacoromân este republica.
    (3) DacoRomânia este stat de drept, democratic şi social, zamolsian-creștin-ortodox, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, libertatea de credință și conștiință, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.
    Art. 2 Suveranitatea
    (1) Suveranitatea naţională aparţine naţiunii dacoromâne, care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum.
    (2) Suveranitatea nu este transmisibilă, nici parţial, nici în integralitatea sa.
    (3) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
    Art. 3 Teritoriul
    (1) Teritoriul DacoRomâniei este inalienabil, indivizibil şi netransmisibil.
    (2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.
    (3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.
    (4) Pe teritoriul statului dacoromân nu pot fi strămutate sau colonizate sau relocate populaţii străine.
    Art. 4 Unitatea naţiunii şi egalitatea între cetăţeni
    (1) Statul are ca fundament unitatea și solidaritatea naţiunii dacoromâne, credința zamolsian-creștin-ortodoxă.
    (2) DacoRomânia este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.
    Art. 5 Cetăţenia
    (1) Cetăţenia dacoromână se dobîndeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică.
    (2) Cetăţenia dacoromână nu poate fi retrasă aceluia care a dobîndit-o prin naştere.
    (3) Dacoromânitatea cuprinde pe toţi dacoromânii din ţară şi din întreaga lume şi nu are frontiere politice sau administrative.
    Art. 6 Dreptul la identitate
    (1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, a tradiţiilor lor culturale, lingvistice şi religioase.
    (2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni dacoromâni.
    6) Idealul reîntregirii neamului într-o DacoRomânie paşnică, unește voința națiunii de o parte și de alta a granițelor politice temporare, iniţial ca un spaţiu comun al identității, al limbii și culturii, precum și al securității și apărării comune a memoriei naționale.
    Art. 6 Dreptul la identitate
    (1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, a tradiţiilor lor culturale, lingvistice şi religioase.
    (2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni dacoromâni.
    Art. 7 Dacoromânii din străinătate
    20
    Statul sprijină întărirea legăturilor cu dacoromânii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt.
    Art. 8 Pluralismul, partidele politice
    (1) Pluralismul în societatea dacoromânească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale.
    (2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectînd suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.
    Art. 9 Obștile dacoromânești, universităţile, sindicatele, organizațiile nonguvernamentale - asociațiile și fundațiile
    (1) Obștile dacoromânești, universităţile, sindicatele, organizațiile nonguvernamentale - asociațiile și fundațiile se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit cu statutele lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la promovarea identității naționale, eternizarea valorilor temporale dacoromânești, la educaţia şi cunoaşterea umană, la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, temporale, economice, sociale, a creativităţii, precum şi la dezvoltarea cunoaşterii, la creşterea solidarităţii umane.
    Art. 10 Relaţii internaţionale
    DacoRomânia întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi, în acest cadru, relaţii de bună vecinătate, întemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale dreptului internaţional.
    Art. 11 Dreptul internaţional şi dreptul intern
    (1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
    (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
    Art. 12 Simbolurile naţionale
    (1) Drapelul DacoRomâniei este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începînd de la lance: roşu, galben, albastru, peste care este brodat un dragon dacic tricolor avînd capul orientat spre lance în culorile albastru, galben, roşu.
    (2) Ziua naţională a DacoRomâniei este 1 Decembrie.
    (3) Imnul naţional al DacoRomâniei este "Tricolorul".
    (4) Stema ţării şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.
    Art. 13 Limba oficială
    În România, limba oficială este limba dacoromână.
    Art. 13 Capitala
    Capitala României este municipiul București, pînă cînd va fi construită noua capitală, DacoRomâniDava, în județul Covasna, care va deveni capitala de vară.
    TITLUL II, Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale
    CAPITOLUL I, Dispoziţii comune
    Art. 15 Universalitatea
    (1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
    (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.
    Art. 16 Egalitatea în drepturi
    (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
    (2) Nimeni nu este mai presus de lege.
    (3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară.
    (4) Foști cetățeni din Uniunea Europeană care sunt numai cetățeni dacoromâni au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale.
    Art. 17 Cetăţenii dacoromâni în străinătate
    (1)Cetăţenii dacoromâni se bucură în străinătate de protecţia statului dacoromân şi trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  6. #6
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953
    (2) Cetăţenii dacoromâni de dincolo de granițele politice ale DacoRomâniei au dreptul, la cerere să primească cetățenia dacoromână în condițiile legii, dacă sunt de origine dacoromână, ascendenții lor au avut anterior cetățenia dacoromână, indiferent de locul nașterii.
    Art. 18 Cetăţenii străini, militarii străini şi apatrizii
    (1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în DacoRomânia se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi.
    (2) Pentru militarii străini este inadmisibilă impunerea imunității juridice pe teritoriul României
    (2) Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor la care DacoRomânia este parte.
    Art. 19 Extrădarea şi expulzarea
    (1) Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din DacoRomânia.
    (2) Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate.
    (3) Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie.
    Art. 20 Tratatele internaţionale privind drepturile omului
    (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care DacoRomânia este parte.
    (2) Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care DacoRomânia este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările interne.
    Art. 21 Accesul liber la justiţie
    (1) Orice persoană se poate adresa justiţiei, fără plată, pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
    (3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
    (4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.
    CAPITOLUL II, Drepturile şi libertăţile fundamentale
    Art. 22 Dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică
    (1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.
    (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.
    (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.
    Art. 23 Libertatea individuală
    (1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
    (2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.
    (3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore.
    (4) Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului, arestatul se poate plînge altui judecător, care este obligat să se pronunţe prin hotărîre motivată. Prelungirea arestării se aprobă numai de instanţa de judecată.
    (5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau nu mit din oficiu.
    (6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut.
    (7) Persoana arestată are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.
    (8) Pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.
    (9) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decît în condiţiile şi în temeiul legii organice.
    (10) Sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decît de natură penală.
    Art. 24 Dreptul la apărare
    (1) Dreptul la apărare este garantat.
    22
    (2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
    Art. 25 Libera circulaţie
    (1) Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept.
    (2) Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară.
    Art. 26 Viaţa intimă, familială şi privată
    (1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
    (2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.
    Art. 27 Inviolabilitatea domiciliului
    (1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămîne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.
    (2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege în următoarele situaţii:
    a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărîri judecătoreşti;
    b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
    c) apărarea securității naţionale sau a ordinii publice;
    d) prevenirea răspîndirii unei epidemii.
    (3) Percheziţia se dispune de un judecător şi se efectuează în condițiile și în formele prevăzute de lege.
    (4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, afară de cazul infracțiunilor flagrante.
    Art. 28 Secretul corespondenţei
    Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor corespondenţe şi trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare electronice este inviolabil.
    Art. 29 Libertatea conştiinţei
    (1) Libertatea gîndirii şi a opiniilor, la identitatea și conștiința naţională, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrîns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
    (2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
    (3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
    (4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.
    (5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
    (6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.
    (7) Biserica Națională Zamolsian-Creștin-Ortodoxă a DacoRomâniei este unica biserică de stat.
    Art. 30 Libertatea de exprimare
    (1) Libertatea de exprimare a gîndurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
    (2) Cenzura de orice fel este interzisă.
    (3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii; nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
    (4) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.
    (5) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
    (6) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
    (7) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la conştiinţa publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.
    23
    Art. 31 Dreptul la informaţie
    (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
    (2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
    (3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurilor de protecţie a tinerilor sau siguranţa naţională.
    (4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
    (5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică.
    Art. 32 Dreptul la învăţătură și la cultură
    (1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţămîntul general obligatoriu, prin învăţămîntul liceal şi prin cel profesional, prin învăţămîntul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi perfecţionare.
    (2) Învăţămîntul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţămîntul se poate desfăşura paralel şi într-o limbă de circulaţie internaţională.
    (3) Dreptul persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
    (4) Învăţămîntul de stat este gratuit, potrivit legii.
    (5) Instituţiile de învăţămînt, inclusiv cele particulare, se înfiinţează şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Nici o universitate, fundaţie sau asociaţie cultural-ştiinţifică nu poate fi interziză.
    (6) Autonomia universitară, precum şi cea a obștilor, fundațiilor și societăţilor care desfășoară educaţia permanentă prin activităţi cultural-știinţifice este garantată.
    (7) Statul asigură libertatea învăţămîntului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţămîntul religios este organizat şi garantat prin lege.
    Art. 33 Accesul la cultură
    (1) Accesul la cultură este garantat, în condițiile legii.
    (2) Libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea și de a accede la valorile culturii naționale și universale nu poate fi îngrădită.
    (3) Statul trebuie să asigure păstrarea identității spirituale, inclusiv tradiționale, zamolsiene, sprijinirea culturii naționale, stimularea artelor, protejarea și conservarea moștenirii culturale, dezvoltarea creativității contemporane, promovarea valorilor culturale și artistice ale DacoRomâniei în lume.
    Art. 34 Dreptul la ocrotirea sănătăţii
    (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
    (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
    (3) Organizarea asistenţei medicale şi a dreptului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanelor se stabilesc potrivit legii.
    Art. 35 Dreptul la un mediu sănătos
    (1) Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic.
    (2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
    (3) Persoanele fizice și juridice au îndatorirea de a proteja și a ameliora mediul înconjurător.
    Art. 36 Dreptul de vot
    (1) Cetăţenii au drept de vot de la vîrsta de 18 ani, împliniţi pînă în ziua alegerilor inclusiv.
    (2) Dacoromânii de altă cetăţenie decît cea dacoromână, dar sunt de naționalitate dacoromână, care s-au născut, au trăit, au muncit sau au învăţat în limba dacoromână în ţară, au drept de vot în DacoRomânia, pe teritoriul acesteia.
    (3) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărîre judecătorească definitivă, în tară sau în străinătate, la pierderea drepturilor electorale.
    24
    (4) Dacoromânii care au obținut o altă cetățenie decît cea dacoromână, ori fac parte din societăți secrete, conjurații internaționale în care depun un alt jurământ decît cel de loialitate față de națiunea dacoromână, pierd dreptul de vot.
    Art. 37 Dreptul de a fi ales
    (1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în Art. 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit art. 37 alineatul (3).
    (2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, pînă în ziua alegerilor inclusiv, vîrsta de cel puţin 23 de ani, pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele locale şi vîrsta de cel puţin 35 de ani, pentru a fi aleşi în Senat sau în funcţia de Preşedinte al DacoRomâniei.
    (3) Dacoromânii care au obținut o altă cetățenie decît cea dacoromână, ori fac parte din societăți secrete, conjurații internaționale în care depun un alt jurământ decît cel de loialitate față de națiunea dacoromână pierd dreptul de a fi ales și de a primi funcții, inclusiv onorifice, de orice fel în structura statului dacoromân.
    (4) Cetățenii dacoromâni au dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European.
    (5) În acest sens se elaborează liste naționale uninominale ale candidaților, iar cei care obțin cel mai mare număr de voturi în ordinea locurilor rezervate DacoRomâniei în Parlamentul European.
    (6) Dacoromânii care au obținut o altă cetățenie decît cea dacoromână, ori fac parte din societăți secrete, conjurații internaționale în care depun un alt jurământ decît cel de loialitate față de națiunea dacoromână pierd dreptul de a fi ales în Parlamentul European și de a primi funcții, inclusiv onorifice, de orice fel în structura Uniunii Europene.
    Art. 38 Dreptul la timp și la identitate națională
    (1) Dacoromânii au dreptul de a fi contemporani cu timpul lor. Fiecare are dreptul să ceară să-i fie respectat timpul său de viață în toate domeniile de activitate; cel prejudiciat în timpul său are dreptul de a cere despăgubiri în instanță.
    (2) Nimeni nu poate să oblige pe dacoromâni să renunțe, să preia sau să impune o altă identitate decît cea asumată în deplină conștiință a persoane fizice la identitatea proprie; cei prejudiciați in identitatea sa de alte persoane poate cere despăgubiri în instanță.
    Art. 39 Libertatea întrunirilor
    Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.
    Art. 40 Dreptul de asociere
    (1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere.
    (2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei DacoRomâniei sunt neconstituţionale.
    (3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, Avocatul naţiunii, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.
    (4) Asociaţiile de orice fel, universităţile, fundaţiile sau sindicatele cu caracter secret sunt interzise.
    (5) Cetățenii dacoromâni care sunt membri ai societăților de la alineatele de mai sus nu mai au dreptul de a fi aleși, numiți sau de a se asocia în alte structuri ale statului dacoromân.
    Art. 41 Munca şi protecţia socială a muncii
    (1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere.
    (2) Salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămînal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice.
    (3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
    (4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii.
    (5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.
    Art. 42 Interzicerea muncii forţate
    (1) Munca forţată este interzisă.
    (2) Nu constituie muncă forţată :
    25
    a) activitățile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum și cele desfăşurate, potrivit legii, în locul acestora din motive religioase sau de conștiință;
    b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată;
    c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.
    Art. 43 Dreptul la grevă
    (1) Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale.
    (2) Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate.
    Art. 44 Protecţia proprietăţii private
    (1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege.
    (2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobîndi dreptul de proprietate asupra terenurilor.
    (3) Nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
    (4) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.
    (5) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.
    (6) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
    (7) Averea dobîndită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobîndirii se prezumă.
    (9) Dacă într-o cauză instanța judecătorească constată că dobîndirea este ilicită, iar îmbogățirea nu are just temei, judecătorul are dreptul de a confisca averea nejustificată și a o trece în proprietatea statului.
    (10) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii trebuie confiscate numai în condiţiile legii.
    Art. 45 Libertatea economică
    Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate.
    Art. 46 Dreptul la moştenire
    Dreptul la moştenire este garantat.
    Art. 47 Nivelul de trai
    (1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.
    (2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asistenţă socială prevăzute de lege.
    Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii.
    Art. 48 Familia
    (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, bărbat și femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
    (2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.
    (3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.
    Art. 49 Protecţia copiilor şi a tinerilor
    (1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor.
    (2) Statul acordă alocaţii de stat pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu dizabilități. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege.
    26
    (3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise.
    (4) Minorii sub vîrsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi.
    (5) Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării.
    Art. 50 Dreptul de petiţionare
    (1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor.
    (2) Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.
    (3) Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.
    (4) Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.
    Art. 51 Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
    (1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.
    (2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.
    (2) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvîrşite în procesele penale. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătura răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință, abuz sau neglijență.
    Art. 52 Restrîngerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
    (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restîns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
    (2) Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.
    CAPITOLUL III, Îndatoririle fundamentale
    Art. 53 Fidelitatea faţă de țară
    (1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.
    (2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurămîntul cerut de lege.
    Art. 55 Apărarea ţării
    (1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere DacoRomânia.
    (2) Condițiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică.
    (3) Cetățenii pot fi încorporați de la vîrsta de 20 de ani și pînă la vîrsta de 35 de ani, cu excepția voluntarilor, în condițiile legii organice.
    (4) În temeiul dreptului legitimei apărări, a dreptului și obligației de apărare a națiunii și a statului, conform doctrinei apărării întregului popor, se constituie Garda DacoRomână – ca gardă a unităților administrativ- teritoriale ale țării și Oastea cea Mare ca Rezervă a Oștirii constituită din militari în rezervă și în retragere în subordinea Statului Major General, în condițiile legii organice.
    Art. 56 Contribuţii financiare
    (1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
    (2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
    (3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale.
    Art. 57 Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor
    Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.
    CAPITOLUL IV, Avocatul DacoRomânităţii
    Art.58 Numirea şi rolul
    27
    (1) Avocatul DacoRomânităţii este ales de Parlamentul Obștilor Dacoromânităţii, pe o durată de 7 ani, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor dacoromânilor din ţară și din afara ei. Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul DacoRomânităţii se stabilesc prin lege organică.
    (2) Avocatul DacoRomânităţii nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățămîntul superior.
    Art.59 Exercitarea atribuţiilor
    (1) Avocatul DacoRomânităţii îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi libertăţile lor, în limitele stabilte prin lege.
    (2) Autorităţile publice sunt obligate să asigure Avocatul DacoRomânităţii sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale.
    Art.60 Raportul în faţa Parlamentului
    Avocatul DacoRomânităţii prezintă Parlamentului DacoRomâniei rapoarte anual sau ori de cîte ori starea dacoromânităţii o impune. Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia dacoromânească sau alte măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor și libertăţilor dacoromânilor din întreaga lume, ori recomandări pentru factorii de decizie pe plan intern, pentru ţările vecine, pe plan european, pentru alte ţări în care trăiesc şi muncesc dacoromânii, precum şi pe plan internaţional, pe bază de reciprocitate
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  7. #7
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953
    sau pentru respectarea tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care DacoRomânia şi statele respective sunt parte.
    TITLUL III, Autorităţile publice
    CAPITOLUL I, Parlamentul
    SECŢIUNEA 1, Organizare şi funcţionare
    Art. 61 Rolul şi structura
    (1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al naţiuni dacoromâne şi unica autoritate legiuitoare a ţării.
    (2) Parlamentul este alcătuit din Senatul Naţiunii (maxim 100 de senatori ) şi Camera Deputaţilor (maxim 300 de deputați).
    (3) Preşedintele DacoRomâniei este şi Preşedintele onorific al Camerelor reunite în ședință ale Parlamentului ca simbol de prim ales al națiuni.
    (4) Preşedintele Senatului Națiunii în absența președintelui DacoRomâniei conduce sedințele comune ale celor două camere.
    Art. 62 Alegerea Camerelor
    (1) Senatul Naţiunii este ales prin vot uninominal universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, de întreaga dacoromânitate, potrivit legii electorale, pe baza unei liste uninominale la nivelul întregii țări și al dacoromânității cu drept de vot. Lista este deschisă pentru toți dacoromânii din țară și din întreaga lume. Camera Deputaţilor este aleasă prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, de către cetăţenii dacoromâni din ţară potrivit legii electorale, pe baza votului uninominal pe liste dintr-un colegiu electoral teritorial local din DacoRomânia.
    (2) Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală, în raport cu populaţia ţării respectînd proporția de 1 senator la 3 deputaţi.
    (3) Sub egida Parlamentului DacoRomâniei funcţionează permanent Biroul Electoral al Dacoromânităţii, care dă expresie voinţei naţionale prin organizarea alegerilor prezidenţiale, parlamentare, locale, a referendumurilor şi a sondajelor de opinie pe probleme naţionale şi internaţionale.
    Art. 63 Durata mandatului
    (1) Senatul Naţiunii este ales pentru un mandat de 7 ani, iar Camera Deputaţilor este aleasă pentru un mandat de 5 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.
    (2) Alegerile pentru Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor se desfăşoară în cel mult trei luni de la expirarea mandatului.
    (3) Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui DacoRomâniei, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
    (4) Mandatele Senatului Naţiunii şi al Camera Deputaţilor se prelungesc pînă la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
    28
    (5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament.
    (6) Nimeni, niciodată, în nici o împrejurare, nu poate dizolva Parlamentul ales al DacoRomâniei. Reînnoirea sa se face în mod natural, periodic, prin alegeri libere și democratice, după o perioadă de 7 ani pentru Senatul Națiunii, respectiv după 5 ani pentru Camera Deputaților.
    Art. 64 Organizarea internă
    (1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu, sancţionat de Curtea Constituţională. Prevederile constatate a fi neconstituţionale de către Curtea Constituţională sunt și rămîn nule, Parlamentul urmînd a stabili prevederi conforme cu spiritul prezentei Constituţii. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea.
    (2) Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent pe durata mandatului. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.
    (3) Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere.
    (4) Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.
    (5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere.
    Art. 65 Şedinţe comune
    (1) Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor lucrează în şedinţe separate şi în şedinţe comune. În şedinţele comune, lucrările se desfăşoară potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
    (2) Camerele se întrunesc în şedinţă comună pentru:
    a) primirea mesajului Preşedintelui DacoRomâniei;
    b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat;
    c) declararea mobilizării generale sau parţiale;
    d) declararea stării de război;
    e) suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare;
    f) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Securitate şi Apărare al DacoRomâniei şi ale Curţii de Conturi;
    g) numirea, la propunerea Preşedintelui DacoRomâniei, a directorului Serviciului DacoRomân de Informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestui serviciu;
    h) examinarea rapoartelor Avocatului DacoRomânității;
    i) îndeplinirea unor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercită în şedinţă comună.
    Art. 66 Sesiuni
    (1) Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfîrşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfîrşitul lunii decembrie.
    (2) Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui DacoRomâniei, a biroului permanent al fiecărei Camere, ori a cel puţin o treime din numărul senatorilor sau al deputaţilor.
    (3) Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.
    Art. 67 Actele juridice şi cvorumul legal
    Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor adoptă legi, hotărîri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor.
    Art. 68 Caracterul public al şedinţelor
    (1) Şedinţele celor două Camere sunt publice.
    (2) Camerele pot hotărî ca anumite şedinţe să fie secrete.
    SECŢIUNEA A 2-A, Statutul senatorilor şi al deputaţilor
    Art. 69 Mandatul reprezentativ
    (1) În exercitarea mandatului, senatorii şi deputaţii sunt în serviciul naţiunii dacoromâne.
    (2) Orice mandat imperativ este nul.
    29
    Art. 70 Mandatul senatorilor şi al deputaţilor
    (1) Senatorii şi deputaţii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării.
    (2) Calitatea de senator sau de deputat încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate sau de deces.
    Art. 71 Incompatibilităţi
    (1) Nimeni nu poate fi, în acelaşi timp, președinte, senator şi deputat.
    (2) Calitatea de președinte, senator sau de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate.
    (3) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
    Art. 72 Imunitatea parlamentară
    (1) Senatorii și deputaţii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
    (2) Senatorii și deputații pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatuluji, dar nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea și trimiterea în judecata penală se pot face numai de către Parchetul de pe lîngă Curtea Supremă de Justiție. Competența de judecată aparține Curții Supreme de Justiție.
    (3) În caz de infracţiune flagrantă, senatorul sau deputatul poate fi reţinut şi supus percheziţiei. Ministrul justiţiei va informa neîntîrziat pe preşedintele camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.
    SECŢIUNEA A 3-A, Legiferarea
    Art. 73 Categorii de legi
    (1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
    (2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.
    (3) Prin lege organică se reglementează:
    a) sistemul electoral; organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente;
    b) organizarea şi funcţionarea partidelor politice;
    c) statutul senatorilor și deputaților, stabilirea indemnizației și a celorlalte drepturi ale acestora
    d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
    e) organizarea Guvernului DacoRomâniei şi a Consiliului Suprem de Securitate şi Apărare al DacoRomâniei;
    f) regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război;
    g) regimul stării de asediu şi al celei de urgenţă;
    h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
    i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
    j) statutul funcţionarilor publici;
    k) contenciosul administrativ;
    l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
    m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
    n) organizarea generală a învăţămîntului;
    o) organizarea administraţiei locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
    p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială
    r) statutul minorităților naționale din România;
    s) regimul general al cultelor;
    t) celelalte domenii pentru care, în Constituţie, se prevede adoptarea de legi organice.
    Art. 74 Iniţiativa legislativă
    (1) Iniţiativa legislativă aparţine Guvernului, senatorilor, deputaţilor, precum şi unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti,
    30
    precum și dacoromânilor de pretudindeni trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
    (2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.
    (3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către una dintre Camere.
    (4) Senatorii, deputaţii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi.
    (5) Propunerile legislative se supun întîi adoptării în Camera în care au fost prezentate.
    Art. 75 Sesizarea Camerelor
    (1) Se supun spre dezbatere și adoptare Camerei Deputaților, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi și propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaționale și a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum și proiectele legilor organice prevăzute la art.31 alineatul (5), art. 4 alineatul (3), art.55 alineatul (2), art.58 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), art.79 alineatul (2), art.73 alineatul (3), art,105 alineatul (2), art.117 alineatul (3), art118 alineatul (2) și (3), art.120 alineatul (2), art.126 alineatul (4) și (5) și art.142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii și adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului.
    (2) Prima cameră sesizată se pronunță în termen de 45 de zile. Pentru coduri și alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depășirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propuneri legislative au fost adoptate.
    (3) După adoptare sau respingere de către prima Camera sesizată, proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.
    (4) În cazul în care prima Camera sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră în competența sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă și cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgență.
    (5) Dispozițiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător și în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competența decizională aparține primei Camere.
    Art.76 Adoptarea legilor şi a hotărîrilor
    (1) Legile organice şi hotărîrile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.
    (2) Legile ordinare şi hotărîrile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare cameră.
    (3) La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentelor fiecărei Camere.
    Art. 77 Promulgarea legii
    (1) Legea se trimite, spre promulgare, Președintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 30 de zile de la primire.
    (2) Înainte de promulgare, Președintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.
    (3) Dacă Președintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituționalității ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminarea sau de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curții Constituționale, prin care i s-a confirmat constituționalitatea.
    Art. 78 Intrarea în vigoare a legii
    Legea se publică în Monitorul Oficial al DacoRomâniei şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o data ulterioară prevăzută în textul ei.
    Art.79 Consiliul Legislativ
    (1) Consiliul Legislativ este organul consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații. El ține evidența oficială a legislației României.
    (2) Înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege organică.
    CAPITOLUL II, Preşedintele DacoRomâniei
    31
    Art. 80 Rolul Preşedintelui DacoRomâniei
    (1) Preşedintele DacoRomâniei reprezintă statul dacoromân şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării, un simbol ca prim reprezentantul ales uninominal al dacoromânităţii din țară și din întreaga lume.
    (2) Preşedintele DacoRomâniei veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societatea dacoromânității și instituțiile acestora.
    (3) Președintele DacoRomâniei, în cooperare cu obștile dacoromânești, universitățile, asociațiile, fundațiile, academiile statului și ale dacoromânității, de stat și private, institute de cercetare științifică, de toate specialitățile, alte organizații nonguvernamentale civice, elaborează strategii și programe pe termen scurt, mediu, lung și foarte lung, privind principalele direcții de dezvoltarea ale țării, în domeniile politic, economic, social, cultural, educativ, de cercetare științifică, diplomatic, tehnic, militar, spiritual etc.
    (4) Elaborează și prezintă în fața Parlamentului, în sinteză, împreună cu instituțiile specializate ale statului, inclusiv serviciile secrete, problemele privind starea națiunii dacoromâne din țară și din afara ei la un moment dat, ori pentru un anumit domeniu și concentrează toate propunerile la nivel național privind prognozele și orientările de perspectivă la nivel național în context internațional privind DacoRomânia.
    (5). Preşedintele DacoRomâniei este şi președintele onorific al Senatului Naţiunii şi conduce sedinţele solemne ale celor două camere la care participă și Guvernul DacoRomâniei.
    Art. 81 Alegerea Preşedintelui
    (1) Preşedintele DacoRomâniei este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pe o lista uninominală, la nivel național și al dacoromânității din întreaga lume. Propuneri pentru președinția DacoRomâniei pot face Senatul Naţiunii, Parlamentul Obștilor Dacoromânităţii, universități, fundații, asociații, alte instituţii de interes naţional, precum şi pe baza candidaturilor individuale, independente.
    (2) Este declarat ales candidatul care a întrunit majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.
    (3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, indiferent de numărul votanților.
    (4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al DacoRomâniei decît pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
    (5) Președintele DacoRomâniei trebuie să aibă numai cetățenie dacoromână.
    Art. 82 Validarea mandatului şi depunerea jurămîntului
    (1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al DacoRomâniei este validat de Curtea Constituţională ca secție din cadrul Curții Supreme de Justiție. Contestarea alegerii Președintelui DacoRomâniei se face la plenul Curții Supreme de Justiție.
    (2) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Senatului Națiunii și a Camerei Deputaţilor, în şedinţă comună, următorul jurămînt: ,,Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a naţiuni dacoromâne, să respect Constituţia, legile ţării şi tradiţiile dacoromânităţii, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor dacoromâni şi ale dacoromânilor de pretudindeni, suveranitatea, independenţa, unitatea, identitatea şi integritatea teritorială a DacoRomâniei. Aşa să-mi ajute Dumnezeu și Zamolse!”
    Art. 83 Durata mandatului
    (1) Mandatul Preşedintelui DacoRomâniei este de 7 ani şi se exercită de la data depunerii jurămîntului.
    (2) Preşedintele României îşi exercită mandatul pînă la depunerea jurămîntului de Preşedintele nou ales.
    (3) Mandatul Preşedintelui DacoRomâniei poate fi prelungit de Parlamentul DacoRomâniei, prin lege organică, în caz de război, pînă la încheierea păcii sau în caz de catastrofă, cu încă un an de zile, maxim.
    Art. 84 Incompatibilităţi şi imunităţi
    (1) În timpul mandatului, Preşedintele DacoRomâniei nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.
    (2) Preşedintele DacoRomâniei se bucură de imunitate; prevederile art. 72 alineatul (1) se aplică în mod corespunzător.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  8. #8
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953
    (3) Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor, în şedinţă comună, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui DacoRomâniei pentru înaltă trădare pentru încălcarea prevederilor Constituției și legilor țării, cu votul a cel puţin două treimi din numărul senatorilor şi deputaților. Competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme de Justiţie, în condiţiile legii. Preşedintele este demis de drept la data rămînerii definitive a hotărîrii de condamnare.
    Art. 85 Numirea Guvernului
    (1) Preşedintele Parlamentului DacoRomâniei desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
    (2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului, după obţinerea votului nominal al Parlamentului.
    (3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziția politică a Guvernului, Președintele DacoRomâniei va putea exercita atribuția prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.
    Art. 86 Consultarea Guvernului
    Preşedintele DacoRomâniei poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită.
    Art. 87 Participarea la şedinţele Guvernului
    (1) Preşedintele DacoRomâniei poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.
    (2) Preşedintele DacoRomâniei poate prezida ședințele Senatului Națiunii dacă este invitat, precum și ședințele Guvernului de la alineatul (1) la care participă din proprie inițiativă, precum și alte ședințe ale Guvernului dacă este invitat.
    Art. 88 Mesaje
    Preşedintele DacoRomâniei adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice și la starea naţiunii în primul trimestru al anului și ori de cîte ori este necesar.
    Art. 89 Autodizolvarea Parlamentului
    (1) Parlamentul vechi nu se poate autodizolva decît după ce noul Parlament s-a întrunit în prima sa ședință în care și-a ales noile structuri de conducere ale noului Parlament. La finalizarea alegerilor interne din noul Parlament acesta proclamă dizolvarea vechiului Parlament.
    (2) Noul Parlament al DacoRomâniei nu poate să se autodizolve și nici să fie dizolvat în timpul mandatului său, nici de Președintele DacoRomâniei ori de către prim ministru al Guvernului DacoRomâniei, nici în timp de război, nici în timpul stării de asediu sau al stării de urgenţă.
    (3) În orice vreme Parlamentul DacoRomâniei este o instituție continuă, permanentă, care ia decizii suverane, libere și democratice în interesul național al statului dacoromân și pentru națiunea dacoromână, inclusiv pentru dacoromânitatea din întreaga lume.
    (4) În timpul ocupației străine, Parlamentul își continuă activitatea în teritoriul neocupat ori în exil, într-o țară prietenă în care s-au evacuat membrii Parlamentului în vreme de război.
    Art. 90 Referendumul
    (1) Preşedintele DacoRomâniei, după consultarea Parlamentului, trebuie să ceară naţiunii să-şi exprime voinţa, prin referendum, cu privire la probleme de interes naţional şi internaţional prin Biroul Electoral al DacoRomânităţii.
    Art. 91 Atribuţii în domeniul politicii externe
    (1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele DacoRomâniei, după ce au fost negociate de Guvern, supuse ratificării de către Parlamentului, în termen de 60 de zile. Nici un tratat internațional de interes național nu se semnează fără a se supune unui referendum național, după ratificarea lui de către Parlament și înainte de a se semna de către Președintele DacoRomâniei conform procedurilor constituționale, ori stabilite prin lege organică.
    (2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai DacoRomâniei şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
    33
    (3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lîngă Preşedintele DacoRomâniei.
    Art. 92 Atribuţii în domeniul apărării
    (1) Preşedintele DacoRomâniei este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Securitate şi Apărare al DacoRomâniei.
    (2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate, a Gărzii DacoRomâne precum și Oastei cea Mare a dacoromânității. Numai în cazuri excepţionale, hotărîrea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.
    (3) În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele DacoRomâniei ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntîrziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj.
    Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.
    (4) În caz de mobilizare sau de război, Parlamentul își continuă activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor.
    Art. 93 Măsuri excepţionale
    (1) Preşedintele DacoRomâniei instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă, în întreaga ţară ori în unele unități administrativ teritoriale, localităţi, şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acestuia.
    (2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.
    Art. 94 Alte atribuţii
    Preşedintele DacoRomâniei îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
    a) conferă decoraţii şi titluri de onoare;
    b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;
    c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
    d) acordă graţierea individuală;
    Art. 95 Suspendarea din funcţie
    (1) În cazul săvîrşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele DacoRomâniei poate fi suspendat din funcţie de Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor, în şedinţă comună, cu votul majorităţii senatorilor și deputaţilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
    (2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntîrziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
    (3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
    Art. 96 Punerea sub acuzare
    (1) Senatul Națiunii și Camera Deputaților, în ședință comună, cu votul a cel puțin două treimi din numărul senatorilor și deputaților, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui DacoRomâniei pentru înaltă trădare.
    (2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi inițiată de majoritatea senatorilor și deputaților și se aduce, neîntîrziat, la cunoștință Președintelui României pentru a putea da explicații cu privire la faptele ce i se impută.
    (3) De la data punerii sub acuzare și pînă la data demiterii Președintele este suspendat de drept, iar funcția sa va fi exercitată imediat de către Președintele Senatului Națiunii.
    (4) Competența de judecată aparține secției Curtea constituțională din cadrul Curții Supreme de Justiție, Președintele este demis de drept la data rămînerii definitive a hotărîrii de condamnare.
    Art.97 Vacanța funcției
    (1) Vacanța funcției de Președinte al DacoRomâniei intervine în caz de demisie, de demitere din funcție, de imposibilitatea definitivă a exercitării atribuțiilor sau de deces.
    (2) Pentru săvîrșirea de infracţiuni de competența Tribunalului Penal Internațional, alte infracţiuni comise în afara exercitarii mandatului de preşedinte acesta poate fi suspendat pe durata cercetărilor, dacă nu îşi prezinta demisia. Pe timpul cercetărilor și pînă la data unei hotărîri judecătorești rămase definitive și irevocabile, atribuţiile președintelui sunt preluate de către președintele Senatului Națiunii.
    34
    (3) În cazul în care şi asupra acestuia s-a emis un mandat de punere sub acuzare din partea unui magistrat dacoromân atribuţiile de preşedinte al DacoRomâniei, pînă la organizarea unor noi alegeri, sunt preluate de către președintele Camerei Deputaților.
    (3) În termen de trei luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al DacoRomâniei, Parlamentul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.
    Art. 98 Interimatul funcţiei
    (1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului Națiunii și apoi de președintele Camerei Deputaților.
    (2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.
    Art. 99 Răspunderea preşedintelui interimar
    Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al DacoRomâniei săvîrşeşte fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, se aplică Art. 95 şi Art. 98.
    Art. 100 Actele Preşedintelui
    (1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele Dacoromâniei emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al DacoRomâniei. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.
    (2) Decretele emise de Preşedintele DacoRomâniei în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în art. 91 alineatele (1) şi (2), art. 92 alineatele (2) şi (3), art. 93 alineatul (1) şi art. 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru.
    Art. 101 Indemnizaţia şi celelalte drepturi
    Indemnizaţia şi celelate drepturi ale Preşedintelui Dacoromâniei se stabilesc prin lege.
    CAPITOLUL III, Guvernul
    Art. 102 Rolul şi structura
    (1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
    (2) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate.
    (3) Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică.
    Art. 103 Învestitura
    (1) Preşedintele DacoRomâniei desemnează pentru funcţia de prim-ministru, pe candidatul propus în urma consultării cu conducerea partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, iar dacă nu există o asemenea majoritate, pe canditatul propus prin acordul partidelor aliate reprezentate în Parlament.
    (2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
    (3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii senatorilor și deputaţilor.
    Art. 104 Jurămîntul de credinţă
    (1) Primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa Preşedintelui DacoRomâniei, jurămîntul de la art. 82.
    (2) Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începînd de la data depunerii jurămîntului.
    Art. 105 Incompatibilităţi
    (1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepția celei de senator sau deputat. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial.
    (2) Membrii Guvernului trebuie să aibă numai cetățenia dacoromână.
    (2) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
    Art. 106 Încetarea funcţiei de membru al Guvernului
    Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
    Art. 107 Primul-ministru
    35
    (1) Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectînd atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Senatului Națiunii și Camerei Deputaților rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.
    (2) Președintele DacoRomâniei nu-l poate revoca pe primul-ministru.
    (3) Dacă primul-ministru se află într-una din situaţiile prevăzute la art.106 sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Președintele DacoRomâniei va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, pînă la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.
    (4) Prevederile alineatului (2) se aplică în mod corespunzător şi celorlaţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.
    Art. 108 Actele Guvernului
    (1) Guvernul adoptă hotărîri şi ordonanţe.
    (2) Hotărîrile se emit pentru organizarea executării legilor.
    (3) Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.
    (4) Hotărîrile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al DacoRomâniei. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărîrii sau a ordonanţei. Hotărîrile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.
    (5) Hotărîrile şi ordonanţele emise în timpul funcţionarii Parlamentului sau în afara prevederilor legii speciale de abilitare emise de Parlament sunt neconstituţionale şi nu au nici un efect.
    Art. 109 Răspunderea membrilor Guvernului
    (1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.
    (2) Senatul Naţiunii, Camera Deputaţilor şi Preşedintele DacoRomâniei, orice instituţie publică precum si orice cetăţean dacoromân au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvîrşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele DacoRomâniei poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme de Justiţie.
    (3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.
    Art. 110 Încetarea mandatului
    (1) Guvernul îşi exercită mandatul pînă la data validării alegerilor parlamentare generale.
    (2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află într-una din situaţiile prevăzute în art.106 ori este în imposibilitatea de a-și exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.
    (3) În situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile art. 103.
    (4) Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, pînă la depunerea jurămîntului de membrii noului Guvern.
    CAPITOLUL IV, Raporturile Parlamentului cu Guvernul
    Art. 111 Informarea Parlamentului
    (1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Senatul Naţiunii, Camera Deputaţilor sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.
    (2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie.
    Art. 112 Întrebări, interpelări și moțiuni simple
    36
    (1) Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de senatori și deputaţi.
    (2) Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor poate adopta o moţiune prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problema de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul interpelării. În caz contrar, la a treia lipsă a unui ministru, acesta este destituit automat de către Președintele DacoRomâniei.
    Art. 113 Moţiunea de cenzură
    (1) Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii senatorilor şi senatorilor.
    (2) Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.
    (3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data cînd a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
    (4) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, senatorii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.
    Art. 114 Angajarea răspunderii Guvernului
    (1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Senatului Naţiunii şi Camerei Deputaţilor, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sa a unui proiect de lege.
    (2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile art. 112.
    (3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar programul sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
    (4) În cazul în care Preşedintele DacoRomâniei cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.
    Art. 115 Delegarea legislativă
    (1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
    (2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data pînă la care se pot emite ordonanţe.
    (3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, pînă la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
    (4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amînată, avînd obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora
    (5) Ordonanța de urgență intră în vigoare numai după depunere sa spre dezbatere în proccedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată și după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, daca nu se în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunță asupra ordonanței, aceasta se consideră adoptată și se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedura de urgență. Ordonanța de urgență cuprinzînd normele de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la art. 76 alineatul (1).
    (6) Ordonanța de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimului instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică.
    (7) Ordonanțele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse și ordonanțele ale cător efecte au încetat potrivit alineatul (3).
    (8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței.
    CAPITOLUL V, Administraţia publică
    SECŢIUNEA 1, Administraţia publică centrală de specialitate
    37
    Art. 116 Structura
    (1) Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului.
    (2) Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome.
    Art. 117 Înfiinţarea
    (1) Ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii.
    (2) Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă.
    (5) Autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică.
    Art. 118 Forţele armate
    (1) Armata este subordonată exclusiv voinţei naţiunii pentru garantarea suveranităţii, a independenţei, a identității şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. În condițiile legii și ale tratatelor internaționale la care România este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemul de alianță militară și participă la acțiuni privind menținerea sau restabilirea păcii.
    (2) Structura sistemului naţional de apărare, organizarea armatei la pace și la război, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.
    (3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător, poliţiei şi serviciilor de informaţii ale statului, precum şi celorlalte componente ale forţelor armate.
    (4) Pe baza de voluntariat se instituie Grada DacoRomână și Oastea cea mare a DacoRomâniei sub comanda Statului Major General al Armatei.
    (5) Organizarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei autorităţi statale este interzisă.
    (6) Pe teritoriul DacoRomâniei nu pot intra, staționa, desfășura operațiuni sau trece trupe străine decît în condiţiile stabilite de lege sau ale tratatelor internaționale la care DacoRomânia este parte.
    (7) Bazele militare străine, precum și organizații militare și paramilitare secrete sau în tabere deschise ale altor națiuni și naționalități, inclusiv conlocuitoare, sunt interzise pe întreg teritoriul DacoRomâniei.
    (8) Militarii din Armata dacoromână trebuie să aibe numai cetățenia dacoromână.
    Art. 119 Consiliul Suprem de Securitate şi Apărare a DacoRomâniei
    Consiliul Suprem de Securitate şi Apărare a Dacoromâniei conduce, organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc securitatea, apărarea ţării, ordinea publică şi siguranţa naţională, participarea la menținerea păcii internaționale și la apărarea colectivă în sistemele de alianță militară, precum și la acțiuni de menținere sau restabilire a păcii.
    SECŢIUNEA A 2-A, Administraţia publică locală
    Art. 120 Principii de bază
    Administraţia publică din unităţile adminstrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.
    Art. 121 Autorităţile comunale şi orăşeneşti
    (1) Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii.
    (2) Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe.
    (3) Autorităţile prevăzute la alineatul (1) se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor.
    Art. 122 Consiliul judeţean
    (1) Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.
    (2) Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii.
    Art. 123 Prefectul
    (1) Guvernul numeşte cîte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.
    38
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  9. #9
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953
    (2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
    (3) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică.
    (4) Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.
    CAPITOLUL VI, Autoritatea judecătorească
    SECŢIUNEA 1, Instanţele judecătoreşti
    Art. 124 Înfăptuirea justiţiei
    (1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
    (2) Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți
    (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
    Art. 125 Statutul judecătorilor
    (1) Judecătorii numiţi de Preşedintele DacoRomâniei sunt inamovibili, în condițiile legii.
    (2) Propunerile de numire, precum și promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor sunt de competența Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice
    (3) Funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățămîntul superior.
    (4) Judecătorii trebuie să aibe numai cetățenia dacoromână.
    Art. 126 Instanţele judecătoreşti
    (1) Justiţia se realizează prin Curtea Supremă de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
    (2) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare.
    (3) Competenţa instanțelor judecătorești şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege.
    (4) Competența Curții Supreme de Justiție și regulile de funcținare ale acesteia se stabilesc prin lege.
    (5) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosul administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonațe declarate neconstituționale.
    Art. 127 Caracterul public al dezbaterilor
    Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.
    Art. 128 Folosirea limbii materne și a interpretului în justiție
    (1) Procedura judiciară se desfăşoară în limba română.
    (2) Cetăţenii aparţinînd minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în fața instanțelor de judecată, în condițiile legii organice.
    (3) Modalitățile de exercitare a dreptului prevăzut la alineatul (2), inclusiv prin folosirea de interpreți sau traduceri, se vor stabili astfel încît să nu împiedice buna administrare a justiției și să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesați.
    (4) Cetățenii străini și apatrizi care nu înțeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoștință de toate actele și lucrările dosarului, de a vorbi în instanță și de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit.
    Art. 129 Folosirea căilor de atac
    Împotriva hotărîrilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
    Art. 130 Poliţia instanţelor
    Instanţele judecătoreşti dispun de poliţia pusă în serviciul lor.
    SECŢIUNEA A 2-A, Ministerul Public
    Art. 131 Rolul Ministerului Public
    (1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
    39
    (2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii.
    (3) Parchetele funcționează pe lîngă instanțele de judecată, conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii.
    Art. 132 Statutul procurorilor
    (1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.
    (2) Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţămîntul superior.
    (3) Procurorii trebuie să aibă numai cetățenia dacoromână.
    SECŢIUNEA A 3-A, Consiliul Superior al Magistraturii
    Art. 133 Rolul și structura
    (1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției.
    (2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:
    a) 14 sunt aleși în adunările generale ale magistraților și validați de Senat; aceștia fac parte din două secții, una pentru judecători și una pentru procurori; prima secție este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;
    b) 2 reprezentanți ai societății civile, specialiști în domeniul dreputului, care se bucură de înaltă reputație profesională și morală, aleși de Senat; aceștia participă numai la lucrările în plen;
    c) ministrul justiției, președintele Curții Supreme de Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lîngă Curtea Supremă de Justiție.
    (3) Președintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistrații prevăzuți la alineatul (2), litera a).
    (4) Durta mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.
    (5) Hotărîrile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret.
    (6) Hotărîrile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive și irevocabile, cu excepția celor prevăzute la art.134 alineatul (2)
    Art.134 Atribuții
    (1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui DacoRomâniei numirea în funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari, în condițiile legii.
    (2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situații, ministrul justiției, președintele Curții Supreme de Justiție nu au drept de vot.
    (3) Hotărîrile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Curtea Supremă de Justiție.
    (4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește și alte atribuții stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenței justiției.
    TITLUL IV, Economia şi finanţele publice
    Art. 135 Economia
    (1) Economia DacoRomâniei este economie de piaţă.
    (2) Statul trebuie să asigure:
    a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;
    b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;
    c) stimularea cercetării ştiinţifice și tehnologice naționale, a artei și protecția dreptului de autor;
    d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;
    e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;
    f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;
    g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanță cu obiectivele DacoRomâniei.
    Art. 136 Proprietatea
    (1) Proprietatea este publică sau privată.
    40
    (2) Proprietatea publică este garantată și ocrotică prin lege și aparține națiunii sau unităţilor administrativ-teritoriale.
    (3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
    (4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.
    (6) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii.
    Art. 137 Sistemul financiar
    (1) Formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege.
    (2) Moneda națională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În condițiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaște circulația monedei Uniunii Europene, precum și pe cea a Terrei comune - ComTerra.
    Art.138 Bugetul public național
    (1) Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.
    (2) Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului.
    (3) Dacă legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent, pînă la adoptarea noilor bugete.
    (4) Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii.
    (5) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.
    Art. 139 Impozite, taxe și alte contribuții
    (1) Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
    (2) Impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene, în limitele și în condițiile legii.
    (3) Sumele reprezentînd contribuțiile la construirea unor fonduri se folosesc, în condițiile legii, numai potrivit destinației acestora.
    Art. 140 Curtea de Conturi
    (1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate.
    (2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzînd şi neregulile constatate.
    (3) La cererea Senatului Naţiunii şi Camerei Deputaţilor, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele constatate.
    (4) Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 7 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit, sunt independenţi şi inamovibili, potrivit legii. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători.
    (5) Curtea de Conturi se înnoiește cu o treime din consilierii de conturi numiți de Parlament, din 3 în 3 ani, în condițiile prevăzute de legea organică a Curții.
    (6) Revocarea membrilor Curții de Conturi se face de către Parlament, în cazurile și condițiile prevăzute de lege.
    Art. 141 Consiliul Economic și Social
    Consiliul Economic și Social este organ consultativ al Parlamentului și al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înființare, organizare și funcționare.
    TITLUL V, Curtea Constituţională
    Art. 142 Structura
    41
    (1) Curtea Constituțională este prima instanță care judecă toate cazurile de încălcare a normelor constituționale din DacoRomânia.
    (1) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători profesioniști, ca secție autonomă a Curții Supreme de Justiție și ca instanța pentru apărarea Constituției DacoRomâniei.
    (4) Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, aleși de Consiliul Suprem al Magistraturii, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.
    Art. 143 Condiţii pentru numire
    (1) Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică, de cercetare științifică juridică sau în învăţămîntul juridic superior. Ei nu trebuie să fi fost membri de partid, să nu fi făcut parte din societăți secrete ori masonice, din țară sau din străinătate și să nu fie membri de partid sau din orice alte organizații, fundații, asociații.
    (2) Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă numai cetățenia dacoromână
    Art. 144 Incompatibilităţi
    Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţămîntul juridic superior.
    Art. 145 Independenţa şi inamovibilitatea
    Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia.
    Art. 146 Atribuţii
    Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
    a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui DacoRomâniei, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Curţii Supreme de Justiţie, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
    b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau a altor acorduri internaționale, la sesizare unuia dintre președinții celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
    c) se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamen- tar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
    d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul DacoRomânității;
    e) soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la cererea Președintelui DacoRomâniei, a unuia dintre președinții celor două Camere, a primului-ministru sau a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
    f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui DacoRomâniei şi confirmă rezultatele sufragiului;
    g) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al DacoRomâniei şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului;
    h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui DacoRomâniei;
    i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;
    j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni;
    k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic.
    l) îndeplinește și alte atribuții prevăzute de legea organică a Curții.
    Art. 147 Deciziile Curţii Constituţionale
    (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale
    42
    cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
    (2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.
    (3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit art.144 litera b, acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. Tratatul sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
    (4) Deciziile Curţii Constituţionale pot fi atacate la Curtea Supremă de Justiție după care devind obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Ele se publică în Monitorul Oficial al DacoRomâniei.
    (5) Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
    TITLUL VI, Integrarea euroatlantică sau în alte organizații internaționale
    Art. 148 Integrarea în Uniunea Europeană sau în alte organizații internaționale
    (1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene sau în alte organizații internaționale, în scopul cooperării pe baza unor atribuții comune în instituțiile comunitare, precum și al exercitării în comun cu celelalte state membre a competențelor prevăzute în aceste tratate, se face prin proiectul de legea prezentat în ședința comună a Senatului Națiunii și a Camerei Deputaților. Ea se adoptă cu majoritate de două treimi din numărul deputaților și senatorilor urmată de referendum național.
    Dacă rezultatul referendumului este negativ, legea adoptată nu se promulgă de Președintele DacoRomâniei și nu mai este valabilă de drept și de fapt.
    (2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, dar nu au prioritate față de dispozițiile suverane contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare care se adoptă prin referendum național.
    (3) Prevederile alineatelor (1) și (2) se aplică, în mod corespunzător, și pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
    (4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
    (5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele de acte cu caracter obligatoriu, apoi se supun aprobării prin referendumului național înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituțiilor Uniunii Europene sau altor organizații internaționale.
    Art.149 Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord sau la alte tratate internaționale
    Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord sau la alte tratate internaționale se face prin legea adoptată în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul senatorilor și deputaților, urmată de referendum național.
    Dacă rezultatul referendumului este negativ, legea adoptată nu se promulgă de Președintele DacoRomâniei și nu mai este valabilă de drept și de fapt.
    TITLUL VII, Revizuirea Constituţiei
    Art.150 Iniţiativa revizuirii
    (1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de de cel puţin 5.000.000 de cetăţeni cu drept de vot, de Preşedintele DacoRomâniei la propunerea Guvernului, sau de cel puţin o treime din numărul senatorilor și deputaţilor.
    (2) Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin două treimi din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 25.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
    Art. 151 Procedura de revizuire
    (1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.
    (2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul senatorilor și deputaților.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  10. #10
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.953
    (3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum național, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului al dacoromânilor sau a propunerii de revizuire.
    Art. 152 Limitele revizuirii și prevederile eterne ale Constituției
    (1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind identitatea națională dată de denumirea țării, caracterul dacoromânesc, naţional, independent, suveran, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernămînt, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, denumirea religiei zamolsian-creștin-ortodoxe, autonomia universităţilor, a obștilor dacoromânești, pluralismul politic şi limba oficială dacoromână, precum şi denumirea oficială, DacoRomânia sau alta decît una din denumirile istorice anterioare ale patriei din art.1, nu pot forma obiectul revizuirii.
    (2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.
    (3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, pe timpul dictaturii ori ocupației militare, în prezența bazelor militare străine şi nici în timp de război.
    (4) Niciodată, nimeni, de la Președinte, Parlament pînă la ultimul cetățean înscris pe listele electorale nu va avea dreptul de a ceda ori vinde teritorii, de a recunoaşte ocuparea ţării de către forţe străine, şi totodată, nici un Preşedinte, nici un demnitar, nici un român, nu are dreptul de a semna sau recunoaşte vreo modificare esenţială a Constituţiei cu privire la faptul că DacoRomânia este stat naţional, suveran şi independent, unitar și unic, al cărui teritoriu este inalienabil, indivizibil și netransmisibil, că pe teritoriul DacoRomâniei nu pot fi strămutate, colonizate sau relocate populaţii străine, precum şi faptul că limba dacoromână este limba oficială, iar drapelul DacoRomâniei este Tricolorul pe care flutură dragonul – capul de lup cu trup de șarpe – dacoromânesc.
    TITLUL VII, Dispoziții finale și tranzitorii
    Art. 153 Intrarea în vigoare
    Prezenta Constituţie întră în vigoare la data aprobării ei prin referendum național; la acea dată Constituţia din 2003 este şi rămîne pentru totdeauna şi în întregime abrogată.
    Art. 154 Conflictul temporal de legi
    (1) Consiliul Legislativ, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii sale de organizare, va examina conformitatea legislaţiei cu prezenta Constituţie şi va face Parlamentului sau, după caz, Guvernului, propuneri corespunzătoare.
    Art. 155 Dispoziții tranzitorii
    (1) Proiectele de legi și propunerile legislative în curs de legiferare se dezbat și se aprobă potrivit dispozițiilor constituționale anterioare intrării în vigoare a legii de revizuire
    (2) Instituțiile prevăzute de Constituție, existente la data intrării în vigoare a legii de revizuire, rămîn în funcțiune pînă la constituirea celor noi sau redefinite.
    (2) Noua Curte Constituțională ca instanță a Curții Supreme de Justiţie va fi numită în condiţiile legii la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
    (3) Judecătorii în funcție ai Curții Supreme de Justiție și consilierii de conturi numiți de Parlament își continuă activitatea pînă la data exprimării mandatului pentru care au fost numiți. Pentru asigurarea înnoirii Curții de Conturi din 3 în 3 ani, la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi aceștia vor putea fi numiți pentru încă un mandat de 3 ani sau de 6 ani
    (4) Pînă la constituirea instanțelor judecătorești specializate, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi vor fi soluționate de către instanțele judecătorești ordinare.
    Art. 156 Republicarea Constituției
    Legea de revizuire a Constituției se publică în Monitorul Oficial al României în termen de 5 zile de la data adoptării. Constituția, modificată și completată, după aprobarea prin referendum, se republică de către Consiliul Legislativ, cu reactualizarea denumirilor, dîndu-se textelor o nouă numerotare.
    NB. Dacă ni s-ar impune monarhia împotriva voinței națiunii, ori dacă voința națională ar fi opțiunea monarhică, trebuie ca monarhul să fie os domnesc pămîntean, dacoromân din stirpea marilor familii mușatine sau basarabe, ori transilvane, de boieri de viță veche dacoromânească.
    Atribuțiile monarhului sunt cele ale Președintelui DacoRomâniei, fără dreptul ca urmașii săi să moștenească funcția.
    Regele ar fi ales precum strămoșii din vechime numai de către popor, prin referendum național.
    44
    Denumirea sa ar putea fi aceea de Rege sau Domnitor de la alegerea sa democratică pînă la suspendare sau finalizarea mandatului, avînd aceleași atribuții ca și instituția Președintelui, conform Constituției.
    Proiectul a fost întocmit de Geo Stroe, pe baza sesiunilor de comunicări şi dezbateri de la Academia DacoRomână, pînă la 15 decembrie 2015. Multumesc și pe această cale tuturor celor care au fost prezenți și activi la aceste acțiuni și au privit critic în confruntarea de idei valoroase pentru proiectul de mai sus.
    BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
    1. Sun Tzi - Arta războiului – Editura DacoRomână, 2012.
    2. Hugo Grotius - Despre dreptul războiului şi al păcii, Ed. ştiintifică, Buc.1968.
    3. Frederic de Mulinen - Manual sur le droit de la guerre pour les forces armées, CICR Geneve,1989.
    4. Georgio Del Vecchio - Lecţiuni de filosofie juridică, Societatea română de filosofie, Buc.1943.
    5. dr. Grigore Geamănu - Drept international public, vol. I, II. E.D.P. Buc.1981-82.
    6. dr. I. Cloşcă, Drept international umanitar, C.E.P. Sansa, Buc.1992.
    7. ARDU - Dreptul international umanitar al conflictelor armate - documente, CEP Sansa SRL., Buc.1993.
    8 CHS.Roy Chowdhury -Rule of Law in a State of Emergency -1989.
    9 . Dongoroz, Drept penal,1939.
    10. E.Mihuleac, Stiinţa conducerii.Coordonarea - atribut al conducerii, 1988.
    11. Lt. col. magistrat V. Pantelimonescu, I Starea de asediu. Doctrina, jurisprudenta şi legislatie (toate legile şi decretele legi dela 1864-1939. II. Legea pentru apărarea ordinei în stat; Bucuresti, Ed. ziarului Universul.”1939.
    12. dr. I. Cloşcă - Tratat de drepturile omului (manuscris cules de Ed. Tempus).
    13. Gr. D. Grecul - “Starea de asediu actuală” Biblioteca legilor uzuale adnotate nr.12, Ed. “Curierul judiciar” SA, Buc.1928.
    14. Dicţionar de drept intemaţional public. Coordonator dr. I. Cloşcă,Ed. Stiintifică şi enciclopedică, Buc.1982.
    15. Carta ONU
    16. Jean Pictet, Developpement et principes du droit intemational humanitaire, Geneve, 1983.
    17. Grl. Bg. magistrat dr. V. Creţu - Drept intemational penal, Ed. Tempus,1996.
    18. Izvoarele istoriei României, Fontes Historiae Daco-Romanae, Ed. Academiei, vol.I, Bucureşti, 1964, vol.II, Bucureşti, 1970.
    19. Dumitru Bălaşa, Istoria DacoRomâniei sau Ţara Soarelui, Editura Tempus, Bucureşti, 2003
    20.Nicolae Densuşianu, Dacia preistorică, Ed Semne, 2004.
    21. Marija Gimbutas, Civilizaţie şi cultură, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1989.
    22.Vasile Lovinescu, Dacia Hiperboreană, Ed. Rosmarin, Bucureşti, 1994.
    23.Vasile Lovinescu, Monarhul Ascuns, Ed. Institutul European, Iaşi, 1992.
    24.Vasile Lovinescu, Incantaţia sângelui, Ed. Institutul European, Iaşi, 1993.
    25.Vasile Lovinescu, Creangă şi Creanga de Aur, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1989.
    26.Nicolae Miulescu, Da.ksa God’s Country, Ed. Nagard, Veneţia, 1975.
    27.Ion Bogdan, Cogaionon the “Holy Mountain” of Dacia, Ed. Nagard, Veneţia.
    28Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Ed. şt.şi enciclopedică, Bucuresti,1986
    29. Geo Stroe, Tempus. În căutarea lui Zamolse în DacoRomânia, Ed. Dacoromână TDC, Buc, 2005
    30. Gheorghe Gavrilă Copil, Geo Stroe, File din Testamentul Zamolsian DacoRomân, Ed. Dacoromână TDC, Buc., 2006
    31. ***Biblia sau Sfânta scriptura, Bucureşti, 1982
    32. Vladimir Hanga, Mari legiuitori al lumii, Ed. şt. şi enciclopedică, Buc., 1977.
    33. Mircea Eliade, Miturile în poveştile cu zâne. În Aspecte ale mitului, Ed. Univers, Bucureşti, 1978.
    34. Paul Lazăr Tonciulescu, De la Tărtăria la Ţara Luanei, Ed. Miracol, Bucureşti, 1994, p.46-49.
    35.coord. Corneliu Ştefan, Vestigiile rupeste din Munţii Buzăului, Arhivele Statului, Buzău, 1980.
    36. Ioan Rodean, Enigmele pietrelor de la Sarmizegetusa, Ed. Albatros, Bucureşti, 1984.
    37. Şerban Bobancu, Cornel Samoilă, Emil Poenaru, Calendarul de la Sarmizegetusa Regia, Ed. Academiei, Bucureşti, 1980.
    38. H. Daicoviciu, Dacii, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1965.
    39.Nineta Crainici, Bioenergoterapia în tradiţia milenară a poporului român, Ed. Miracol, Bucureşti, 1997.
    40.Mioara Căluşiţă-Alecu, Zalmoxis, Ediţia a II-a, Ed. Miracol, Bucureşti, 1993.
    41. Vasile Pârvan, Getica, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1982.
    42.Teohari Antonescu, Cultul Cabirilor în Dacia, Libr. Alexandru Degenman, Bucureşti, 1889.
    43. Radu Comănescu, Emilian M.Dobrescu, Istoria Franc-Masoneriei, vol.1-3, Ed. Tempus, Bucureşti, 1993.
    44.Florin Olteanu, Crina Călin şi Valeriu Matei, Balada Şarpele arhetip geto-dacic. În: Noi Tracii, XVI, 1987, nr.155.
    45.Silvia Chiţimia, Balada Şarpelui în elementele ei străvechi de cultură românească, Rev.de etnogr. şi folclor, 1979, tom.24, nr.2, p.185-196.
    46. Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1980.
    47. Maria Ioniţă, Cartea Vâlvelor, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1983, Omul lup, p.175-198.
    48.M. Fochi, Mioriţa, tipologie, circulaţie, geneză texte, cu un studiu introductiv de Pavel Apostol, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1964.
    48.Nicolae Brânda, Mituri ale antropocentrismului românesc, Mioriţa, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1991.
    49. Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, Ed. Dacoromână TDC, Bucureşti, 2004
    50.Luca Ioan Olimpiu, Dacia va renaşte, Ed. Buna vestire, Beiuş, 2000
    51. Constantin Daniel, Cultul lui Zalmoxis şi Misterele orfico-pitagoreice. Almanahul Luceafărul, 1985.
    52.Ioan Petru Culianu, Experienţe ale extazului, Ed. Nemira, 1998.
    53.B. P. Haşdeu, Arhiva de manuscrise Haşdeu, mapa 2, manuscris 1.
    54. Constantin Paşcu - Taşbuga, Graiul lui Zamolxis, Editura Paco, Bucureşti, 2004.
    55. Augustin Deac, Istoria adevărului istoric, Ed.Tentant, 2002
    56. Geo Stroe, Tempus. Stiinta timpului pe înţelesul tuturor, Ed.Tempus 2003
    57. A. Nour, Cultul lui Zamolxis, Ed. Antet, 1999
    45
    58.Carolus Lundius, Zamolxis primus getarum legislator, Arvin press, 2002, traducere Maria Crişan.
    59.Virgiliu Oghină, De la preistorie la istorie, mitologie şi realitate, 1999, Bucureşti.
    60.pr. Dumitru Bălaşa, De la Zamolxe la Iisus Hristos, Ed. Cuget românesc, Craiova, 2000
    61. Geo Stroe, DacoRomânia nemuritoare, Everlasting DacoRomania, legende şi realităţi, Ed. Tempus, 1999
    62. Geo Stroe, Ştiinţa dacoromânisticii pe înţelesul tuturor, Ed. Tempus, 2000
    63 Eugen Nicolaescu, Vorbe de plumb, Ed. Alcor, 2005
    64. Ion Pachia Tatomirescu, Istoria religiilor I, Ed. Aethicus, Timişoara, 2001
    65.Geo Stroe, Tempus. Codul lui Zamolse , Ed. DacoRomână, 2007
    65. Geo Stroe, Dacoromânitatea, încotro? Ed. DacoRomână, 2012
    66.*** Enciclopedia Academiei DacoRomâne, vol 1-IV, coord. Geo Stroe, Ed. DacoRomână TDC, 2012
    Notă: Autorul respectă Normele limbii dacoromâne aprobate de Senatul ADR.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •