Disciplinez sau pedepsesc?
Fiecare parinte, mai devreme sau mai tarziu, incepe sa-si puna intrebari despre cum sa corecteze comportamentele nepotrivite ale copilului. Ne dorim cu totii copii sanatosi, frumosi, ascultatori, generosi, constiinciosi la scoala, respectuosi fata de noi si de ceilalti, capabili sa-si gestioneze emotiile, ordonati, creativi si lista poate continua in functie de valorile fiecarui parinte. Adevarul este insa ca nici noi ca adulti nu actionam mereu asa, avand propriile noastre dificultati. Ne dorim insa ce e mai bun pentru copiii nostri si facem eforturi sustinute spre a-i educa, spre a le transmite valorile si principiile noastre. Copilul ramane insa copil si fara indoiala, in ciuda eforturilor parintilor, apar comportamente pe care le consideram demne de corectat. Cum facem asta? Unii parinti aleg sa ignore si sa mearga mai departe. Altii, in extrema opusa, vaneaza orice greseala, sanctionand fiecare comportament considerat negativ. Fiecare parinte are propriul sau stil parental insa ce este comun tuturor este ca intr-un fel sau altul confruntam comportamentul negativ. Multi dintre noi confudam disciplinarea cu pedeapsa. Educatia din trecut se baza pe invinovatire, pe frica si pe dominare, fortand astfel copilul sa asculte de parinte. Sanctiunea era fara doar si poate sub forma de pedeapsa. De aici, consecintele sunt variate, atat asupra copilului cat si a parintelui, dar si a relatiei dintre ei. Noi, parintii de azi, am fost educati in acest fel si tindem de multe ori, fara sa vrem, sa repetam propriul model parental in relatiile cu copiii nostri. Ce presupune pedeapsa?
In primul rand pedeapsa se foloseste de autoritate, fortand copilul sa respecte norma stabilita de parinte. Pedeapsa cere copilului supunere iar consecinta este ca copilul invata sa obtina ce doreste prin dominare si agresivitate. In al doilea rand ea se adreseaza persoanei, invinovatind copilul, si presupune mai degraba judecarea morala a acestuia si nu a comportamentului. Si ca si cand acest lucru nu este de ajuns, reamintim mereu greselile trecutului sperand ca copilul sa nu mai repete acel lucru. In mod evident, copilul stie ce sa nu faca, insa nu e foarte sigur de ce anume ar trebui sa faca pentru a multumi parintele. Pedeapsa este in al treilea rand arbitrara, dupa bunul plac al parintelui si fara a avea legatura neparat cu comportamentul. Spre exemplu, daca a depasit timpul permis pentru joaca pe tableta, pedepsesc cu o zi fara dulciuri. In acest fel, pedeapsa nu-si atinge scopul, copilul netraind o consecinta logica a neascultarii care sa-l ajute pe viitor. Nu in ultimul rand, pedeapsa ameninta copilul cu pierderea iubirii parintelui. Copilul este santajat emotional si se teme de respingerea parintelui si prin urmare, asculta. Este de departe un aspect ce va influenta pe viitorul adult, generand insecuritate si relatii dependente si submisive. Ce presupune in schimb diciplinarea? Disciplinarea, in comparatie cu pedepsirea, presupune invatarea unui comportament dorit in paralel cu eliminarea comportamentului inadecvat. Disciplinarea nu inseamna impunere cu forta ci respect reciproc, posibilitatea copilului de a lua decizii, copilul devenind astfel responsabil de propriul comportament si de consecintele acestuia. Prin disicplinare corectam comportamente, nu judecam sau umilim copii; iubim neconditionat in ciuda comportamentului; dam atentie suplimentara copilului atunci cand face ceva ce ne dorim, nu doar cand greseste. Disciplinarea inseamna sa fim obiectivi, si sa nu luam comportamentul copilului ca pe un afront personal; inseamna ca un eveniment este mai degraba o experienta de invatare si educatie si nu o incalcare a autoritatii parintesti. Ce vor invata copiii? Vor invata sa se adapteze, sa-si asume responsabilitatea propriilor comportamente, se vor implica activ in devenirea lor si vor interioriza regulile stabilite impreuna cu parintele, fara a fi nevoie ca acesta sa le impuna sau sa le aminteasca de fiecare data. In mod sigur, fiecare parinte disciplineaza si pedepseste. Nu este insa niciodata atat de tarziu pentru a o lua de la capat si a reinvata. Teoretic, stim cum ar trebui sa educam copilul insa practic modul in care noi insine am fost educati dar si propriile dificultati in a gestiona problemele personale si emotiile, ne impiedica sa ne educam copiii pentru a deveni adulti functionali. Ca si adulti, merita sa invatam cum sa fim noi insine model pentru copiii nostri si pentru asta merita sa apelam cu incredere la psiholog. O persoana instruita si specializata ne poate ajuta sa gestionam eficient propriile probleme si sa identificam dificultatile intampinate in cresterea copilului precum si depasirea acestora. In plus, uneori unele comportamente ale copilului sunt mult prea dificil de abordat si prin urmare asistarea de catre psiholog devine esentiala. Te asteptam cu drag la noi. Daca nu poti ajunge la cabinetele noastre din Bucuresti sau Cluj, intra pe www.gandestesanatos.ro, unde inregistrarea si primele 3 sedinte-lectii sunt gratuite. Pentru mai multe detalii acceseaza pagina de Contact a site-ului si realizeaza o programare. Psihoterapia se poate face si online (mai multe detalii aici). Totodata, iti poti impartasi dificultatile pe forumul site-ului, unde poti afla despre cum vad alte persoane problema si despre cum i-a ajutat psihoterapia. Psiholog Simona Chiriluta
Răspunde cu citat
Marcaje