Unde se vând cel mai bine merele şi mierea în septembrie?

Mircea Marin » « 10-09-2013
Tradiţiile sînt a doua mare forţă care determină consumul. La creştini de Paşte creşte consumul de ouă şi carne de miel, la musulmani de Ramadam, cel de carne de pasăre. La evrei de Roş Hashanah (anul nou) se consumă mere şi miere.
Majoritatea alimentelor de bază poartă semnificaţii culturale puternice legate de tradiţii care se pierd în negura veacurilor. Pentru cei mai mulţi dintre oamenii moderni acestea au dispărut, dar nu şi obişnuinţa de a le mânca la anumite ocazii. Aceasta susţine consumul, iar un antreprenor atent la detaliile culturale există o piaţă bună tot timpul anului- trebuie să ştie doar ce, când şi cui să vândă.


În Israel şi în comunităţile evreieşti din întreaga lume – în septembrie tradiţiile susţin un boom al consumului de mere şi miere – de Roş Haşana – se consumă cu 50% mai mult din aceste produse agro-alimentare decât media restuluianului. În consecinţă şi vânzările sînt puternic susţinute.
Consum de 15.000 de tone de mere
În Israel, de pildă, se aştepată ca în acest septembrie să se consume cel puţin 15.000 de tone – ceea ce raportat la populaţia de 8 milioane de locuitori a acestui stat, înseamnă aproape 2 kilograme per cap de locuitor, ceea ce depăşeşte media anuală a europenilor (1,5) cei mai mari consumatori de mere din lume.
Cea mai mare căutare o au în Israel merele din producţie locală – tot datorită tradiţiilor – versurile din lirica sacră dovedindu-se mai puternice decât găselniţele copywriter-ilor de azi.
Anul acesta, o declară reprezentanţii cultivatorilor de mere israelieni, recolta este de bună calitate, vremea din regiune fiind propice unor mere parfumate şi dulci. „Vara din acest an, cu temperaturi mai blânde, în special, pe perioada nopţilor a ajutat recolta” a declarat astfel, Amos Levin, general manager al Galilee Development Corporation
Producții de 45 de tone la hectarul de livadă
Aproape întreaga recoltă de mere din Israel se cultivă pe dealurile înalte ale Galileii şi înalţimile Golan, la înalţimi de peste 600 de metri, în total aproape 4.000 de hectare. Israelienii au unul dintre cele mai bune randamente la culturile de mere din lume, 45 tone la hectar – comparativ cu 15 tone media la nivel mondial.
Israelul produce anual peste 100 de mii de tone, la care se adaugă mici importuri de 7 mii de tone din SUA şi Europa ale căror vânzări crează o piaţă de aproape 200 de milioane de dolari.
Şi consumul de miere creşte în septembrie cu 50% faţă de media anuală – anul acesta se aşteaptă ca acesta să atingă nivelul de 2 mii de tone, ceea ce raportat la populaţia ţării ar însemna cam 300 de grame per cap de locuitor.
Fireşte, preţurile ambelor mărfuri, cresc în această perioadă datorită cererii puternice, ceea ce sporeşte câştigurile producătorilor.
Peştele şi rodiile sînt alte produse agro-alimentare al căror consum creşte în septembrie semnificativ faţă de media anuală.


În România, comunitatea evreiască abia atinge câteva mii de persoane, dar în Israel comunitatea evreilor originari din România este una dintre cele mai numeroase.
http://agrointel.ro/13448/unde-se-va...in-septembrie/

Sursă: Fruit Net, Jerusalem Post