✥ crezul ortodox

[Adrian Pop]

✥ CREZUL ORTODOX

https://www.youtube.com/watch?v=ER0e0prssWY


Cred intru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul,
Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.
Si intru Unul Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Unul-Nascut, Carele din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii.
Lumina din Lumina,
Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iara nu facut;
Cel de o fiinta cu Tatal, prin Carele toate s-au facut;
Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire
S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara,
Si S-a facut om;
Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a ingropat;
Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;
Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui;
Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii,
A caruia imparatie nu va avea sfarsit.
Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata Facatorul,
Carele de la Tatal purcede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit,
Carele a grait prin prooroci.
Intru Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica;
Marturisesc Un Botez, spre iertarea pacatelor;
Astept invierea mortilor;
Si viata veacului ce va sa vie.
Amin!

[latan.elena]

Crezul ortodox în Evhologhion/Molitvenic, Brașov, 1811

[latan.elena]

Simbolul Credintei - Crezul







Istoria Crezului Ortodox





Simbolul de Credinţă Ortodox sau Crezul a fost constituit în cadrul primelor două Sinoade Ecumenice, la Niceea, în anul 325, şi la Constantinopol, în anul 381. Iniţiativa convocării unui sinod general, la care să participe toţi episcopii din imperiu, a aparţinut Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337), în contextul tulburărilor provocate de speculaţiile teologice referitoare la primele două Persoane ale Sfintei Treimi. Preotul alexandrin Arie propovăduia că Dumnezeu Tatăl L-a născut pe Fiul şi că Acesta ar fi avut prin urmare un început, nefiind de aceeaşi fiinţă cu Tatăl. Episcopul Alexandru al Alexandriei nu a acceptat această erezie, mărturisind că Fiul lui Dumnezeu există din veşnicie, egal şin din aceeaşi fiinţă cu Tatăl.În această perioadă, Sfântul Împărat Constantin cel Mare, după victoriei asupra lui Licinius din 324, şi-a instalat reşedinţa imperială la Nicomidia, capitală orientală a imperiului. Acolo a aflat de disputa apărută în Alexandria, pe care a încercat mai întâi să o medieze. Văzând că este mai mult decât o dispută personală, împăratul a decis convocarea tuturor episcopilor din imperiu, pentru a cădea de acord asupra învăţăturii ortodoxe de credinţă. Calendarul ortodox pomeneşte, în Duminica a VII-a după Paşti, închinată Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, un număr de 318 ierarhi prezenţi la Niceea (astăzi Iznik, în Turcia). Alături de episcopul Alexandru al Alexandriei, preşedintele Primului Sinod Ecumenic, sunt amintiţi diaconul său Atanasie, Spiridon al Trimitundei, Eustaţiu al Antiohiei, Macarie al Ierusalimului, reprezentanţi ai papei Silvestru I al Romei. Teodor Lectorul, istoric bizantin din sec. al VI-lea, include în lista părinţilor sinodali, la numărul 151, pe Sfântul Nicolae, arhiepiscopul de Mira. Toate hotărârile adoptate de Sfinţii Părinţi la Sinoadele Ecumenice primesc autoritate dumnezeiască prin formula „Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă“ (Faptele Apostolilor 15, 28). Asemenea şi Simbolul de Credinţă enunţat la Sinodul I Ecumenic, alcătuit din şapte articole ce rezumă teologia ortodoxă despre Tatăl şi Fiul şi amintesc credinţa în Duhul Sfânt. Completarea Crezului Ortodox la cel de al II-lea Sinod EcumenicHotărârile Primului Sinod Ecumenic nu au restabilit liniştea în imperiu. Ereziile încă existau prin cei care refuzau să se supună autorităţii supreme în materie de credinţă. Astfel, a fost nevoie de convocarea Sinodului al II-lea Ecumenic, la Constantinopol, în 381, în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379-395). Acest sinod avea să consolideze victoria ortodoxiei niceene, obţinută cu câteva decenii în urmă, asupra învăţăturilor deşarte cu privire la raportul dintre Persoanele Preasfintei Treimi. Între Sfinţii Părinţi, prezenţi în număr de 150 la Constantinopol, pomeniţi în calendarul ortodox la 22 mai, sunt amintiţi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Grigorie de Nyssa, Meletie al Antiohiei, Amfilohiu de Iconiu, Sfântul Chiril de Ierusalim, Diodor de Tars, dar şi Terentius, episcop de Tomis. Părinţii sinodali au afirmat păstrarea credinţei mărturisite la Niceea, stabilind o terminologie teologică trinitară, au respins toate ereziile apărute şi au completat Simbolul de Credinţă niceean cu ultimele patru articole. Astfel, Crezul sau Simbolul de Credinţă s-a păstrat până în zilele noastre drept înfăţişare pe scurt a învăţăturii pe care creştinul trebuie să o cunoască, să o primească cu credinţă şi să o mărturisească. Despre conţinutul Crezului OrtodoxÎn înţeles practic, cuvântul „crez” vine din latinescul credo, încredinţare. În variantele multor limbi primul cuvânt dincrez înseamnă tot „eu cred”, de exemplu pistevo în limba greacă, vjeruju în Biserica Slavonă.Este alcătuit din douăsprezece articole, primele şapte (referitoare la Dumnezeu-Tatăl şi la Dumnezeu-Fiul întrupat pentru a noastră mântuire) enunţate la Sinodul I Ecumenic şi ultimele cinci (referitoare la Dumnezeu-Duhul Sfânt, Sfânta Biserică, Sfintele Taine, Învierea morţilor şi viaţa veşnică), enunţate la Sinodul al II-lea Ecumenic.Simbolul Credinţei cuprinde patru părţi:1. Despre Sfânta Treime (art. I-VIII)2. Despre Biserică (art. IX)3. Despre Sfintele Taine (art. X)4. Despre viaţa viitoare (art. Xl-XII).Credinţa în Dumnezeu este aşadar primirea de către noi ca adevărate, pe bază de încredere în Dumnezeu şi pe baza unei vederi sufleteşti, a tuturor adevărurilor pe care le avem prin Descoperirea mai presus de fire, în vederea mântuirii noastre. Sf. Apostol Pavel ne spune despre credinţă că „este adeverirea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evr. 11, 1). După Teodoret al Cirului, credinţa creştină este învoirea liberă a sufletului, vederea sufletească a unui lucru nevăzut, statornicia în ceea ce este adevărat, înţelegerea celor nevăzute, potrivită firii. Locul crezului ortodox în cultul ortodoxÎn vechime, înainte de rostirea Crezului, la rostirea cuvintelor „Uşile, uşile, cu înţelepciune să luăm aminte”, se sublinia faptul ca nimeni dintre credincioşii dinlăuntru să nu mai iasă afară şi niciun necreştin (catehumen, eretic sau penitent) să nu intre în biserică în timpul înfricoşatei Jertfe. Astăzi, aceste cuvinte sunt păstrate ca un îndemn spre ascultarea cu luare aminte a Crezului. Ele ne îndeamnă să deschidem uşile sufletului spre înţelepciunea cea adevărată exprimată în simbolul credinţei. Se arată că iubirea adevărată poruncită de Domnul nu se poate separa de credinţa adevărată.Slujba Sfintei Liturghii începe prin invocarea şi Presfintei Treimi: „Binecuvântată-este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh”. Este binecuvântată „Împărăţia”, tocmai pentru că Biserica este şi trebuie să fie începutul Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. „În Biserica slavei Tale stând, în cer asta ni se pare, Născătoare de Dumnezeu”. Menirea Bisericii este deschiderea Împărăţiei lui Dumnezeu.Cel dintâi cuvânt religios pe care îl pronunţă creştinul este „cred” (sau credem), cuvânt de relaţie, de trecere. Este prima expresie a libertăţii lui de a asculta de cuvântul lui Dumnezeu şi de a primi revelaţia lui în trup: „Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa” (Ioan 3, 36). Există deci un raport şi între revelaţie şi cunoaştere. Dumnezeu Se lasă descoperit începând cu teofaniile Sale dinainte de Hristos, până la arătarea în chip de om a Fiului Său Întrupat, anume pentru a fi cunoscut. El voieşte nu numai ca toţi să fie eliberaţi din legătura răului, păcatului şi morţii, ci şi ca toţi să vină la cunoaşterea adevărului.Sfânta Liturghie este Taina în care înaintăm spre împlinirea desăvârşită de către Duhul Sfânt a unităţii de sus a Bisericii prin aducerea Sfintei Jertfe şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului: „Iar pe noi pe toţi, care ne împărtăşim dintr-o pâine şi dintr-un potir, să ne uneşti unul cu altul prin împărtăşirea Aceluiaşi Sfânt Duh” (Anaforaua Sfântului Vasile cel Mare). O condiţie esenţială pentru ca Duhul Sfânt să ne unească în Biserică este mărturisirea aceleiaşi credinţe revelate. Legătura organică între unitatea credinţei şi împlinirea Bisericii în Euharistie alcătuieşte centrul vieţii Bisericii. De aceea, numai cei uniţi în mărturisirea credinţei ortodoxe se pot împărtăşi la Sfânta Liturghie. Rostirea Crezului este aşadar dovada Ortodoxiei credinţei şi a unităţii de credinţă, condiţie pentru aducerea Sfintei Jertfe şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului. BIBLIOGRAFIE:

1. Bria, Pr. prof. Ion, Comentariu la catehismul ortodox, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2000.
2. Chiţescu, Pr. prof. Nicolae, Teologia dogmatică şi simbolică, vol. I, Cluj-Napoca, 2004.
3. Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1992.
   
4. Teodor – Episcop de Andida, Comentariu liturgic, Ed. Mitropolia Olteniei, 2006.

Pr. Ştefăniţă Fleşcan,Biserica „Sf. Nicodim” din Craiova


SURSA: http://www.revistaortodoxa.ro/?p=1132

[latan.elena]

Simbolul Credintei - Crezul







Istoria Crezului Ortodox







Simbolul de Credinţă Ortodox sau Crezul a fost constituit în cadrul primelor două Sinoade Ecumenice, la Niceea, în anul 325, şi la Constantinopol, în anul 381. Iniţiativa convocării unui sinod general, la care să participe toţi episcopii din imperiu, a aparţinut Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337), în contextul tulburărilor provocate de speculaţiile teologice referitoare la primele două Persoane ale Sfintei Treimi. Preotul alexandrin Arie propovăduia că Dumnezeu Tatăl L-a născut pe Fiul şi că Acesta ar fi avut prin urmare un început, nefiind de aceeaşi fiinţă cu Tatăl. Episcopul Alexandru al Alexandriei nu a acceptat această erezie, mărturisind că Fiul lui Dumnezeu există din veşnicie, egal şin din aceeaşi fiinţă cu Tatăl.

În această perioadă, Sfântul Împărat Constantin cel Mare, după victoriei asupra lui Licinius din 324, şi-a instalat reşedinţa imperială la Nicomidia, capitală orientală a imperiului. Acolo a aflat de disputa apărută în Alexandria, pe care a încercat mai întâi să o medieze. Văzând că este mai mult decât o dispută personală, împăratul a decis convocarea tuturor episcopilor din imperiu, pentru a cădea de acord asupra învăţăturii ortodoxe de credinţă. Calendarul ortodox pomeneşte, în Duminica a VII-a după Paşti, închinată Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, un număr de 318 ierarhi prezenţi la Niceea (astăzi Iznik, în Turcia). Alături de episcopul Alexandru al Alexandriei, preşedintele Primului Sinod Ecumenic, sunt amintiţi diaconul său Atanasie, Spiridon al Trimitundei, Eustaţiu al Antiohiei, Macarie al Ierusalimului, reprezentanţi ai papei Silvestru I al Romei. Teodor Lectorul, istoric bizantin din sec. al VI-lea, include în lista părinţilor sinodali, la numărul 151, pe Sfântul Nicolae, arhiepiscopul de Mira. Toate hotărârile adoptate de Sfinţii Părinţi la Sinoadele Ecumenice primesc autoritate dumnezeiască prin formula „Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă“ (Faptele Apostolilor 15, 28). Asemenea şi Simbolul de Credinţă enunţat la Sinodul I Ecumenic, alcătuit din şapte articole ce rezumă teologia ortodoxă despre Tatăl şi Fiul şi amintesc credinţa în Duhul Sfânt.

Completarea Crezului Ortodox la cel de al II-lea Sinod Ecumenic


Hotărârile Primului Sinod Ecumenic nu au restabilit liniştea în imperiu. Ereziile încă existau prin cei care refuzau să se supună autorităţii supreme în materie de credinţă. Astfel, a fost nevoie de convocarea Sinodului al II-lea Ecumenic, la Constantinopol, în 381, în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379-395). Acest sinod avea să consolideze victoria ortodoxiei niceene, obţinută cu câteva decenii în urmă, asupra învăţăturilor deşarte cu privire la raportul dintre Persoanele Preasfintei Treimi. Între Sfinţii Părinţi, prezenţi în număr de 150 la Constantinopol, pomeniţi în calendarul ortodox la 22 mai, sunt amintiţi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Grigorie de Nyssa, Meletie al Antiohiei, Amfilohiu de Iconiu, Sfântul Chiril de Ierusalim, Diodor de Tars, dar şi Terentius, episcop de Tomis. Părinţii sinodali au afirmat păstrarea credinţei mărturisite la Niceea, stabilind o terminologie teologică trinitară, au respins toate ereziile apărute şi au completat Simbolul de Credinţă niceean cu ultimele patru articole. Astfel, Crezul sau Simbolul de Credinţă s-a păstrat până în zilele noastre drept înfăţişare pe scurt a învăţăturii pe care creştinul trebuie să o cunoască, să o primească cu credinţă şi să o mărturisească.


Despre conţinutul Crezului Ortodox


În înţeles practic, cuvântul „crez” vine din latinescul credo, încredinţare. În variantele multor limbi primul cuvânt dincrez înseamnă tot „eu cred”, de exemplu pistevo în limba greacă, vjeruju în Biserica Slavonă.

Este alcătuit din douăsprezece articole, primele şapte (referitoare la Dumnezeu-Tatăl şi la Dumnezeu-Fiul întrupat pentru a noastră mântuire) enunţate la Sinodul I Ecumenic şi ultimele cinci (referitoare la Dumnezeu-Duhul Sfânt, Sfânta Biserică, Sfintele Taine, Învierea morţilor şi viaţa veşnică), enunţate la Sinodul al II-lea Ecumenic.

Simbolul Credinţei cuprinde patru părţi:

1. Despre Sfânta Treime (art. I-VIII)

2. Despre Biserică (art. IX)

3. Despre Sfintele Taine (art. X)

4. Despre viaţa viitoare (art. Xl-XII).

Credinţa în Dumnezeu este aşadar primirea de către noi ca adevărate, pe bază de încredere în Dumnezeu şi pe baza unei vederi sufleteşti, a tuturor adevărurilor pe care le avem prin Descoperirea mai presus de fire, în vederea mântuirii noastre. Sf. Apostol Pavel ne spune despre credinţă că „este adeverirea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evr. 11, 1). După Teodoret al Cirului, credinţa creştină este învoirea liberă a sufletului, vederea sufletească a unui lucru nevăzut, statornicia în ceea ce este adevărat, înţelegerea celor nevăzute, potrivită firii.


Locul crezului ortodox în cultul ortodox

În vechime, înainte de rostirea Crezului, la rostirea cuvintelor „Uşile, uşile, cu înţelepciune să luăm aminte”, se sublinia faptul ca nimeni dintre credincioşii dinlăuntru să nu mai iasă afară şi niciun necreştin (catehumen, eretic sau penitent) să nu intre în biserică în timpul înfricoşatei Jertfe. Astăzi, aceste cuvinte sunt păstrate ca un îndemn spre ascultarea cu luare aminte a Crezului. Ele ne îndeamnă să deschidem uşile sufletului spre înţelepciunea cea adevărată exprimată în simbolul credinţei. Se arată că iubirea adevărată poruncită de Domnul nu se poate separa de credinţa adevărată.

Slujba Sfintei Liturghii începe prin invocarea şi Presfintei Treimi: „Binecuvântată-este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh”. Este binecuvântată „Împărăţia”, tocmai pentru că Biserica este şi trebuie să fie începutul Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. „În Biserica slavei Tale stând, în cer asta ni se pare, Născătoare de Dumnezeu”. Menirea Bisericii este deschiderea Împărăţiei lui Dumnezeu.

Cel dintâi cuvânt religios pe care îl pronunţă creştinul este „cred” (sau credem), cuvânt de relaţie, de trecere. Este prima expresie a libertăţii lui de a asculta de cuvântul lui Dumnezeu şi de a primi revelaţia lui în trup: „Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa” (Ioan 3, 36). Există deci un raport şi între revelaţie şi cunoaştere. Dumnezeu Se lasă descoperit începând cu teofaniile Sale dinainte de Hristos, până la arătarea în chip de om a Fiului Său Întrupat, anume pentru a fi cunoscut. El voieşte nu numai ca toţi să fie eliberaţi din legătura răului, păcatului şi morţii, ci şi ca toţi să vină la cunoaşterea adevărului.

Sfânta Liturghie este Taina în care înaintăm spre împlinirea desăvârşită de către Duhul Sfânt a unităţii de sus a Bisericii prin aducerea Sfintei Jertfe şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului: „Iar pe noi pe toţi, care ne împărtăşim dintr-o pâine şi dintr-un potir, să ne uneşti unul cu altul prin împărtăşirea Aceluiaşi Sfânt Duh” (Anaforaua Sfântului Vasile cel Mare). O condiţie esenţială pentru ca Duhul Sfânt să ne unească în Biserică este mărturisirea aceleiaşi credinţe revelate. Legătura organică între unitatea credinţei şi împlinirea Bisericii în Euharistie alcătuieşte centrul vieţii Bisericii. De aceea, numai cei uniţi în mărturisirea credinţei ortodoxe se pot împărtăşi la Sfânta Liturghie. Rostirea Crezului este aşadar dovada Ortodoxiei credinţei şi a unităţii de credinţă, condiţie pentru aducerea Sfintei Jertfe şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului.


BIBLIOGRAFIE:

1. Bria, Pr. prof. Ion, Comentariu la catehismul ortodox, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2000.
2. Chiţescu, Pr. prof. Nicolae, Teologia dogmatică şi simbolică, vol. I, Cluj-Napoca, 2004.
3. Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1992.
   
4. Teodor – Episcop de Andida, Comentariu liturgic, Ed. Mitropolia Olteniei, 2006.

Pr. Ştefăniţă Fleşcan,
Biserica „Sf. Nicodim” din Craiova


SURSA: http://www.revistaortodoxa.ro/?p=1132

[Adrian Pop]

Gabi Ivaz a distribuit clipul video postat de Arsenie Boca.

52 de minute































119.647 de vizualizări




Arsenie BocaÎmi place pagina5 noiembrie la 15:08
În aceste zile de grea suferință pentru poporul nostru, să ne amintim în ce CREDEM!
DISTRIBUIE și tu cea mai frumoasă rugăciune a creștinismului pentru ca nimeni să nu uite că Dumnezeu rămâne lângă noi!

[Adrian Pop]

Rodica Revnic a distribuit clipul video postat de Arsenie Boca.







Ajutane maicuta sa ne rugam meru sa credem todeauna ca este Dumnezeu !














Arsenie Boca

[Adrian Pop]

https://www.facebook.com/groups/643757895737897/