Idei afaceri

[Alina Bratu]

[Alina Bratu]

[Alina Bratu]

Tot ce trebuie să știi înainte de a înființa o livadă de nuc: De la tipul plantației, la condițiile de sol și ce soiuri de nuc aduc cel mai mare profit

agrointel.ro » « 21-09-2014
Una dintre deciziile importante pe care o are de luat o persoană care doreşte să îşi înfiinţeze o livadă de nuc este aceea referitoare la ce fel de material săditor să utilizeze pentru înfiinţarea livezii sale. Potrivit ing. Iosif Kiss, membru al Societății Române a Horticultorilor, o asemenea hotărâre se ia la modul individual, ţinându-se cont de următoarele aspect:

1.Condițiile pedoclimatice locale
Degeaba vrem să cultivăm un anumit soi de nuc dacă ne confruntăm cu condiții locale improprii pentru dezvoltarea corespunzătoare a acestuia în arealul ales pentru plantare.
Un profan în domeniu nu ştie că în nutriţia plantelor sunt implicate un număr de 16 elemente chimice esenţiale, iar un deficit la oricare dintre aceste elemente induce un stress în evoluţia plantelor. Uneori aceste deficite pot determina stagnări în vegetaţie şi, în cazurile extreme, se poate ajunge până la pierdea respectivei plante. La fel, şi la polul opus, depăşirea unui anumit prag în asigurarea de ingrăşăminte poate determina uscarea plantelor. Fenomenul este determinat de schimbarea sensului de trecere a apei şi a mineralelor necesare pentru plantă , din plantă spre exterior. Astfel deşi exista îngrăşăminte în exces acestea nu pot fi asimilate de către plante pentru că este inversat sensul de permeabilitate pentru apă şi minerale prin membranele rădăcinilor. ”Dacă vreţi să vizualizaţi procesul în cauză, uitaţi-vă la o picătură de cerneală care ajunge într-un pahar cu apă. Ce vedeţi? Se dizolvă picătura de cerneală în apă sau apa pătrunde în respectiva picătură de cerneală? Cu siguranţă este a doua variantă. La nivel macro, acelaşi fenomen de translatie a apei dintr-o zona cu concentratie scăzută în elemente minerale către o zonă cu concentraţie mai ridicată este valabil şi în cazul fertilizărilor din lumea vegetală. Dacă înţelegem acest fenomen, conştientizăm faptul că, fără să ştim exact nivelul de asigurare cu elemente nutritive din sol, în fertilizarea unei culturi – indiferent din care specie este aceasta – poate fi făcută foarte uşor o risipă de fonduri sau în cazurile cele mai grave se poate pierde toată investiţia prin uscarea plantelor în totalitatea lor”, explică ing. Kiss. În cazul în care totuşi plantele nu se usucă, excesul de îngrăşăminte aplicat reprezintă o pierdere inutilă. Acestea sunt argumentele pentru care specialistul recomandă călduros să fie făcute analizele agrochimice cu simţ de răspundere. Fără rezultatul acestor analize nimeni nu vă poate face o recomandare în cunoştinţă de cauză referitoare la cantităţile de îngrăşămint
2.Tipul plantaţiei
În funcție de tipul plantației – pentru lemn, pentru fructe sau și pentru lemn și pentru fructe, se vor alege și soiurile cu cele mai bune randamente pentru afacerea dorită.
3.Destinaţia producţiei viitoare de nuci
Una este ca recolta de nucă să fie destinată comercializării în coajă (când contează enorm atat aspectul, cât şi sudura valvelor, care determină o durată ridicată de păstrare în condiţii optime pentru calitatea miezului), și alta este când producţia este destinată pentru industrializare sub formă de ulei (şi nu numai). Totodată, când producţia este destinată a fi comercializată sub formă de miez de nucă, atunci trebuie avut în vedere alegerea unui soi care asigură un aspect aspect estetic şi un anumit grad de fărâmiţare al miezului.
4.Configuraţia terenului
Locația livezii, inclusiv relieful acesteia, poziținarea față de punctele cardinale și zona în care este situată sunt elemente ce pot influența decisiv producția de nucă pe care veți obține, așa că în funcție de configurația terenului vă puteți planifica eficient schema de plantare înainte de înființarea livezii de nuc.

5.Tipul livezii
De la bun început trebuie să decideți dacă veți dezvolta o afacere familială sau comercială, gândind mai departe și alte aspecte care țin de tipul de fiscalizare, dar și de modul în care veți reuși să intrați pe piață, să vă valorificați producția de nucă.
6.Costul unui pom altoit, pe diverse dimensiuni şi vârste
Realizarea unui buget este obligatoriu, iar acesta va include atât lucrările de amenajare, cât și – foarte important, o informare prealabilă privind prețurile cu care veți achiziționa pomii. Trebuie să știți că portaltoiul folosit în cazul pomilor altoiţi determină creşteri semnificative de producţie faţă de pomii altoiti pe alţi portaltoi. De exemplu există un portaltoi care determină variaţii pozitive de producţie în cazul aceluiaşi soi si de 400%, așa că este bine să aveți în vedere și acest aspect dacă țintiți o recoltă-record.
Alt aspect pe care trebuie să îl puneți în balanța planului dumneavoastră de afaceri este costul unui pom altoit versus costul unui pom nealtoit. Totdată, e bine de știut că un pom nealtoit achiziţionat de la pepiniere autorizate are un preț mai mare decât un pom nealtoit realizat în gospodăria proprie, însă dacă nu vă pricepeți, este bine să apelați la un specialist pentru a vă asista în altoire.
În privința înființării unei livezi cu nuc, dacă plănuiți să obțineți cel mai bun profit, este bine să apelați la un consultant care să vă ajute să parcurgeți pașii necesari pentru a avea pomi sănătoși și recolte bogate cât mai repede. Un astfel de specialist este ing Iosif Kiss. ”Dacă vreţi sfatul meu legat de ce material săditor să folosiţi pentru înfiinţarea livezii de nuc, vă pot ajuta doar dacă am detaliile complete legate de suprafaţa pe care doriţi să o înfiinţaţi, experienţa dumneavoastră în domeniul horticol, bugetul alocat, sursa de finanţare (resurse proprii, credit sau fonduri europene) şi, nu în ultimul rând, tot ceea ce ţine de obiectivele de producţie, destinaţia producţiilor de nuci în coajă şi a miezului de nucă. Soluţia nu se furnizează la minut şi nici fără să existe o bază reală şi legală serioasă. Dacă nu se furnizează datele menţionate mai sus nu am cum să ofer o soluţie care să aibă legătură cu realitatea. Şi nici nimeni altcineva nu va putea face asta”, explică ing. Kiss, membru în Comisia de nuc din cadrul International Society for Horticultural Science.


În ce soiuri ar investi ing. Iosif Kiss
În opinia personală a ing. Kiss, cel mai bun soi de nuc pentru cultivat în România este o alegere dificilă. ”Eu aş alege trei soiuri de origine franceză şi unul de origine chineză ( dar care, din păcate încă nu este omologat pentru cultivare în UE) în jurul cărora aş structura viitoarea livadă. Asta nu înseamnă că nu sunt şi soiuri româneşti ce pot da satisfacţii foarte mari. Dintre acestea, câteva din soiurile româneşti cu adevărat interesante sunt RONUTEX, Ovidiu şi Miroslava. Dar indiferent de soiurile preferate de mine, nu as alege nimic pentru plantat fără să existe buletinele de analize pentru sol, temperaturi, precipitaţii şi fără să am detalii legate de configuraţia solului. Cine îşi poate permite să piardă şi banii şi timpul alocat pentru înfiinţarea unei livezi doar pentru că nu îşi face analizele în cauză?”, subliniază consultantul.
În privința oportunității înființării unei livezi de nuc în România, ing. Kiss este tranșant: ” Încurajez pe toată lumea care are o suprafaţă de teren agricol să ia în considerare înfiinţarea unei livezi de nuc, pentru că oricum timpul trece şi rezultatele nu vor întârzia să apară. Un vechi proverb chinezesc spune că „Cel mai bun moment pentru plantarea unui pom a fost acum 20 de ani. Urmatorul moment bun este ACUM!”.

http://agrointel.ro/24744/tot-ce-tre...i-mare-profit/

---

[Alina Bratu]

[Alina Bratu]

Fermieri de succes Povestea de succes a profesorului care a lăsat catedra pentru a-și înființa cea mai mare plantație de brazi de Crăciun

agrointel.ro » « 25-11-2013
Szoboszlai Attila, un fost profesor de fizică din Sălaj, a renunțat la catedră pentru a-și înființa o plantație de brazi așa cum a văzut în Germania. Astăzi, la șapte ani după ce s-a apucat de treabă în comuna Camăr, dascălul se poate mândri că este cel mai mare furnizor de pomi de Crăciun din țară.
„În Germania am văzut prima dată, într-o zonă care semăna foarte bine cu dealurile de la noi, o cultură de brazi ornamentali”, spune Szoboszlai Attila, adăugând că imediat a luat legătura cu oameni de afaceri austrieci care aveau deja astfel de plantaţii şi i-a invitat în Sălaj, pentru a vedea cu ochii lor dacă terenul de aici ar avea potenţial pentru dezvoltarea unei astfel de culturi şi la noi.

„Am luat inclusiv probe de sol, iar pentru că rezultatele au arătat că terenul este potrivit, în 2006 am demarat afacerea. O afacere românească, în care este asociat şi un partener din Austria, şi unul din Ungaria”, punctează el.
Parteneriatul dintre cei trei a funcţionat ca pe roate. Attila a venit în afacere cu terenul luat în arendă, cu utilajele necesare (unele luate cu fonduri europene, prin FEADR), dar şi cu forţa de muncă. Partenerii din Austria şi Ungaria, care aveau deja în ţările lor plantaţii mature, au venit cu baza pentru investiţii.
„Costul plantării unui hectar de teren cu puieţi de brad s-a ridicat la 6.000 – 8.000 de euro. Bineînţeles, eu nu am avut banii aceştia, mai ales că vorbim, în total, de o investiţie în cei cinci ani scurşi până în 2011, de aproximativ 3.000.000 de euro. Am făcut aceşti bani importând, începând cu 2006, brazi de la partenerii mei, iar din vânzarea lor am finanţat investiţia în plantări”, explică el.
O afacere de familie

Cultivarea brăduţilor i-a „prins” pe toţi membrii familiei Szoboszlai. Soţia este directorul firmei şi coordonează toată activitatea, iar băiatul cel mare a urmat Facultatea de Silvicultură din Oradea, dar şi la Agronomie, în Gyongyos, Ungaria. Şi băiatul cel mic a ales acelaşi drum ca elev la Grupul Şcolar Agricol din Şimleu Silvaniei. Pe lângă faptul că a implicat întreaga familie, afacerea cu brazi ornamentali a dat de lucru şi cămăranilor, zeci de persoane din localitate fiind angajate la firma familiei Szoboszlai. „Am vrut să demonstrez că se poate realiza un business bun în agricultură şi în România. Şi, mai ales, în satul meu, pentru că mă consider un patriot local”, completează el.
Comenzi de 30.000 de brazi
La Camăr se cultivă trei specii: molidul clasic, cunoscutul brad argintiu şi bradul nordmaniana, care se caută din ce în ce mai mult pe pieţele din Europa. După o aşteptare de câţiva ani, rezultate au început să apară, 2012 fiind anul cu primii pomi de Crăciun vânduţi de la pepiniera din Camăr, iar în acest an comenzile au ajuns deja la 30.000 de brazi.

„La ora actuală avem aproximativ 380 de hectare de plantaţii cu pomi de iarnă, din care avem din prima perioadă brazi care au deja înălţimea 1,5-2 metri. De anul trecut vindem, dar anul acesta am avut comenzi mari şi multe de la supermaketurile din România la brazii cu rădăcină, la ghiveci. Aceşti brazi se cumpără pentru fi plantaţi în parcuri, în zone publice, în curţile celor care stau la casă. În acest an deja am trecut de 30.000 de brazi vânduţi la ghiveci. Din această cantitate, o parte, aproximativ 10 camioane, i-am exportat în Belgia, Olanda, Danemarca şi Ungaria. (…) Pentru brazii tradiţionali, am început să-i tăiem şi deja se lucrează la împachetarea lor. Am început să livrăm în străinătate primele transporturi. În Belgia am trimis două camioane de molizi tăiaţi. Ei ne aduc nouă brazii nordmaniana, deoarece cantitatea care se obţine la Camăr nu acoperă necesarul din România. Camioanele care duc pomi de iarnă din România, la întoarcere aduc brazi din Danemarca, Olanda, Germania, Austria, Belgia şi Ungaria. Negociem pentru a livra în Republica Moldova. Deci putem să spunem că stăm bine. Nu producem cât putem vinde. Este un lucru bun”, a concluzionat Szozoboszlai pentru Agerpres.
Sursa: Agerpres, Antidotul.ro
http://agrointel.ro/15846/povestea-d...zi-de-craciun/

[Alina Bratu]

Înființarea unei livezi prun. Ing. Marius Roman, proprietar de pepinieră: Există trei pași esențiali pentru a avea o recoltă bună de prune românești

agrointel.ro » « 6-10-2014
Prunul este unul dintre pomii fructiferi cei mai răspândiți în țara noastră. România are o tradiție îndelungată în recoltarea prunelor, dar deși prunii se găsesc în toate grădinile, nu oricine poate ajunge să își facă o livadă.
Inginerul Marius Roman, doctor în științe pomicole și proprietarul unei pepiniere de pruni în Afumați, Ilfov, a prezentat pentru Agrointeligența cei trei pași esențiali pe care trebuie să-i îndeplinească o persoană care dorește să își înceapă un business din recoltarea prunelor. Acestor pași li se adaugă și răbdarea deoarece prunii devin roditori în 2-3 ani de la plantare și ajung la maturare după cinci ani.


1. Soiuri și portaltoiul
Cel mai important lucru pe care trebuie să-l ia în considerare cineva când vrea o livadă de pruni este soiul pe care îl plantează. Pentru alegerea acestuia este important să se ia în calcul perioada în care se va face cultivarea, timpuriu, mediu sau târziu și apoi posibilitatea de polenizare din zona în care va fi amplasată livada. Este important să se alterneze soiurile andro sterile cu cele autosterile și autofertile pentru a avea producție în fiecare an.


Inginerul Roman recomandă soiurile timpurii deoarece acestea se pretează pe modelul de business. ”Având în vedere faptul că în luna august se găsesc pe piață cantități foarte mari de prune și prețul este mic, cineva care dorește să își înceapă o afacere ar trebui să se axeze pe soiuri mai timpurii, care să rodească în iulie, în acest fel având posibilitatea să obțină un preț mai bun. Cele mai bune soiuri timpurii sunt tuleu timpuriu și diana. Sunt foarte avantajoase însă și soiurile stanley, centenar sau silvia, fiecare având alte particularități”, a explicat Marius Roman.
Un element esențial în momentul în care se procură puieții este ca aceștia să fie certificați și să fie liberi de viroze. În caz contrar există posibilitatea să investești într-o livadă care nu va deveni niciodată profitabilă deoarece rodul va fi foarte sărac.
2. Densitatea de plantare
Al doilea pas în realizarea unei livezi de prun îl reprezintă organizarea terenului pe care urmează să fie plantați pomii. Potrivit inginerului Roman cu cât pomii sunt mai deși cu atât producția va fi mai mare. Acest lucru se explică prin două elemente, cu cât densitatea este mai mare cu atât mai mare este producția și se eficientizează și terenul.
Perioada optimă de plantare este toamna între 10-15 octombrie și 20-25 noiembrie, iar dacă, din anumite motive nu s-a putut încheia se continuă primăvara în luna martie, dar este de evitat această situaţie deoarece procentul de prindere a puieților este mult mai mic.
3. Tehnologia de cultură

Ultimul pas îl reprezintă lucrările agrotehnice, tăierile, irigarea și tratamentele care se vor aplica pomilor. În ultimii ani și în domeniul livezilor tehnologia a avansat foarte mult, iar acest lucru a dus la un plus producție în cazul celor care au optat pentru noile tehnologi de cultură.
Un exemplu pe care îl dă inginerul Roman este referitor la fertilizare și irigare. ”Dacă în trecut se folosea fertilizarea și irigarea prin sisteme clasice acum se realizează prin picătură și se face fertirigare, în apa cu care sunt udați pomii se pun fertilizatorii lichizi”.
http://agrointel.ro/25234/infiintare...une-romanesti/

[Alina Bratu]

Sfaturi pentru înființarea unei livezi de prun: Investiția pornește de la 5.000 euro/hectar. Se recomandă soiurile timpurii

agrointel.ro » « 7-10-2014
Cultura prunului românesc este o tradiție în țara noastră, însă afacerea cu prune și înființarea unei plantații de pruni nu sunt activități tocmai simple, în care trebuie ținut cont de anumiți factori. Mai mult, business-ul cu prune nu implică recuperarea investiției din primul an, ci abia după ce exploatația este pusă pe picioare și intră pe rod, pomicultorul poate să își facă planuri de profit.


Potrivit inginerului Marius Roman, doctor în științe pomicole, în acest moment, o persoană care dorește să își înființeze o livadă de pruni trebuie să ia în considerare în primul rând dacă dorește să înceapă un business cu aceasta, sau o face doar de plăcere sau pentru consum propriu.
Prețul pentru hectarul de livada
În primul rând prețul este mult mai avantajos dacă înființezi livada pe o suprafață mai mare decât dacă face acest lucru pe o suprafață mică pentru că principalele costuri nu sunt reprezentate de materialul săditor, ci de investiție ”Prețul minim pe hectar este între 5 – 7.000 de euro/ha și 15.000 de euro/ha, dar de exemplu, dacă livada se întinde pe o suprafață de 10 hectare acest preț scade și se apropie mai mult de minim, deoarece trebuie achiziționat un singur generator de curent, trebuie realizat un singur foraj pentru irigații și așa mai departe”, a explicat inginerul Roman.
Plantațiile de prun se înființează pe pantele interioare cu expoziție nordică, nord – vestică și vestică. Odată cu desfundatul la adâncimea de 30-40 cm, în sol se încorporează 40 – 60 tone de îngrășăminte organice, 200-350 kg de îngrășăminte minerale complexe la 1 ha. Distanțele optimale de plantare a pomilor sunt de 6×4, 6×3 m (420-556 copaci la hectar). Pe aceeași parcelă se plantează 3-4 soiuri de prun, astfel alese ca să se polenizeze reciproc și, eventual, să aibă aceeași epocă de înflorire și coacere. Se plantează 4-6 rânduri de fiecare soi. ”La respectarea strictă a tehnologiei de producție, plantațiile de prun asigură recolte de 10-25 tone de fructe la hectar, după intrarea lor în plină producție (anul 7-8 după plantare). Pentru calculul veniturilor s-a folosit recolta medie la hectar de 15 tone. Această recoltă este caracteristică începând cu anul 2-3 de rod, atunci când pomii întră în perioada de plină producție”, explică și dr. Andrei Zbancă, specialist din Republica Moldova.
Protejarea recoltei…de hoți


Ca investiții de început pentru a porni o livadă de pruni trebuie terenul, un puț pentru apă și gardul de împrejmuire, specialiștii recomandă ca totul să se facă cu chibzuială și calculat. ”Cunosc persoane care au cumpărat terenul și apoi s-au apucat să-l împrejmuiască cu gard de beton, la o suprafață mare, costurile acestei acțiuni au fost extrem de ridicate și investiția a pornit cu stângul din prima. În vestul Europei, livezile nu se îngrădesc deloc, dar având în vedere problemele care pot apărea la noi cu animalele sau hoții se recomandă îngrădirea cel mult cu sârme cu curent electric de 24v sau gard de sârmă-plasă cu stâlpi de beton”, a mai spus inginerul.
Acesta a vorbit și de angajarea unor specialiști care să ofere consultanță în privința înființării livezii a alegerii soiurilor cele mai potrivite sau a tehnologiilor folosite pentru cultură. ”Dacă se apelează la o firmă specializată, prețul este mai mare deoarece comisionul acestora este substanțial, dar dacă se angajează o singură persoană cu studii de specialitate și întreaga lucrare se face în regie proprie atunci costurile scad”, arată Marius Roman.
Depozite frigorifice pentru păstrarea fructelor
Un alt element important în privința înființării unui business cu prune este distribuirea acestora. Specialiștii recomandă alegerea soiurilor timpurii dintr-un motiv foarte simplu, acestea se maturează mai repede și pot fi scoase pe piață într-un moment în care încă nu sunt foarte multe fructe, ceea ce duce la un preț mai ridicat. ”În luna august de exemplu piața este suprasaturată de aceea și prețul este foarte mic. Dar dacă reușești să scoți fructe pe piață mai repede, reușești să obţii un preț mai bun, dar și dacă reușești le păstrezi o lună în depozite ajungi la același preț. Importantă este evitarea soiurilor de mijloc în cazul celor care nu au unde să le depoziteze”, sfătuiește inginerul pomicol persoanele interesate de o astfel de afacere.
În acest context Roman atrage atenția asupra unor dezavantaje legate de cultura prunilor: ”În țara noastră suprafețele cultivate sunt foarte mari și majoritatea livezilor sunt cu soiurile Stanley și Anașpet, acestea fiind ambele soiuri de mijloc, foarte gustoase și productive dar din cauza cantității mari de fructe prețul scade foarte mult în perioada de mijloc. În plus nu există depozite frigorifice cu atmosferă controlată care să permită păstrarea acestora pe o perioadă mai lungă și punerea pe piață a unei cantități mai mici ceea ce ar duce la prețuri mai mari”. O soluție pentru această problemă ar fi plantarea unor soiuri diferite și înființarea unor asociații mari de producători, eventual zonale, care să poată accesa fonduri europene cu care să se realizeze depozitele frigorifice necesare.

[Alina Bratu]

Pepiniera silvică Negoieşti: O meserie care nu se învaţă din cărţi

15 iulie 2013 Autor Mircea Canţăr

De la marele istoric al neamului Constantin C. Giurescu, cu a lui insolită lucrare „Istoria pădurii româneşti” (Ed. Ceres, 1945), ne-au rămas câteva sfaturi, încă nedate peste cap, de care, din păcate, prea puţin se ţine seama. Dimpotrivă. Unul, de fapt, condiţie esenţială a păstrării patrimoniului forestier, spune că tăierile anuale să nu depăşească, sub nici un motiv, capacitatea de creştere anuală a pădurii. Al doilea, reîmpădurirea tuturor terenurilor degradate, refacerea perdelelor de protecţie, peste tot unde au fost desfiinţate. Nu avea de unde să ştie marele istoric că, peste ani şi ani, viziunea sa avea să se regăsească aproape ad litteram în recomandările exprese ale comisarului european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, făcute ţărilor membre. Nu mai suntem ceea ce eram, o ţară bogată în păduri, şi ceea ce avem ar trebui păstrat cu cea mai mare grijă, căci pădurea înseamnă, cum spunea Constantin C. Giurescu, “nu doar un izvor de sănătate, ci şi o parte a fiinţei noastre sufleteşti”. Pepiniera silvică de la Negoieşti (Godeni), întinsă pe 520 de ari (5,2 hectare), este, exceptând-o pe cea de la Zăval, singura din Dolj care produce material de plantat din specii autohtone tradiţionale – gorun, salcâm, gârniţă, cer, glădiţă, stejar roşu –, dar şi alte esenţe care se adaptează bine climatului din zonă, cu creştere rapidă – plopul alb, dudul – , precum şi specii ornamentale, ca de pildă tuia şi chiparosul. E o muncă migăloasă, de-a dreptul, care pretinde competenţă silvică, răbdare, jumătăţile de măsură neavând ce căuta aici, şi, peste toate, prezenţa zilnică în parcelele însămânţate ce se vor “mângâiate”, cel puţin cu privirea, dacă nu cu alte lucrări silvice. Şi asta o fac şeful de district, tehnicianul silvic Ion Bădulescu, de 33 de ani în branşă, şi pădurarul Toma Lucian, cu 15 ani vechime, doi bărbaţi clădiţi fără zgârcenie, deloc plictisiţi de ceea ce fac. De fapt, când rezişti atâţia ani la o pepinieră silvică, cu rosturi ştiute pe dinafară, este o chestiune de reţinut. Oricum ai răsuci lucrurile, oricum ai muta vorba, ei te întorc, mânaţi de o pasiune fără grade de comparaţie, la ale lor. Deşi mai poartă grija, adică au sub jurisdicţie, întinse perimetre de pădure „de stat”. Ion Bădulescu – 2000 de hectare şi Toma Lucian – 385 de hectare.

Se vinde bine plopul alb

Nu aveam de unde să ştim că pepiniera silvică de la Negoieşti este singura care produce material săditor din plopul alb (populus alba), prin amenţi (sămânţă) şi butaşi. O specie repede crescătoare, care ajunge până la 35 de metri înălţime, întâlnită pe marginea drumurilor, în parcuri zăvoaie, dar şi în păduri. O specie bună purificatoare a aerului. Îndeosebi mugurii, în lunile martie – aprilie, se spune că ar avea proprietăţi terapeutice, şi nu puţine. O mie de butaşi din plopul alb costă cam 8 milioane de lei vechi. Cu alte cuvinte, se vinde bine şi cerinţa este mare. În comparaţie cu salcâmul (4 milioane de lei vechi la mia de bucăţi), plopul alb este mai rentabil. Sămânţa o recoltează pădurarii primăvara, de pe Valea Dunării şi Amaradiei. Dar, până la livrarea materialului săditor, la vârsta de doi ani, e destulă trudă. Semănat în rânduri, plivit, tratamente fitosanitare, irigat, etc. De fapt, la o pepinieră silvică, se respectă cu rigurozitate, o întreagă paletă de operaţiuni, care începe cu recoltarea seminţei de către pădurari, la speciile avute în vedere, tratarea acesteia, depozitarea corespunzătoare până la momentul însămânţării, apoi plivitul, efectuat de zilieri, cu stagii în pepinieră. Şi se câştigă binişor, 45-50 de lei pe zi. Bătaia de cap o dau speciile silvice gârniţa şi cerul, care, în anumiţi ani, nu fructifică. Aceeaşi poveste se întâmplă şi cu stejarul roşu. Fireşte, întreaga filozofie a unei pepiniere silvice nu poate fi rezumată în nişte rânduri, de circumstanţă. Fiindcă ceea ce se vede cu ochiul liber ascunde, înainte de toate, o muncă migăloasă, aproape nebănuită.

Două miliarde lei vechi – venituri

La o cifră de afaceri de 29 miliarde de lei vechi, anual, la nivelul Ocolului Silvic Amaradia, aportul pepinierei de la Negoieşti este de 2 miliarde de lei, ne încredinţează ing. Daniel Drâgnei, şeful ocolului. Până nu demult, directorul Direcţiei Silvice Dolj. Producerea de material săditor are tradiţie şi poate e de mirare că încă mai dăinuie. Mai ales că, la nivelul Cantonului Silvic nr. 5 Vârcani, este şi pădurea de stat, dar şi cea privată pentru care sunt încheiate contracte de pază. Despre speciile dendrologice – tuia şi chiparosul – menţionate în structura silvică ar fi iarăşi de discutat. Justificarea: au solicitare. Cu mulţi ani în urmă, într-un moment de prefacere a vremurilor, s-a testat o politică de “înrăşinare” a fondului silvic, spune Daniel Drâgnei, dar nu a mers. A fost mai mult o tevatură propagandistică. În schimb, s-a dovedit adaptabil stejarul roşu, o specie repede crescătoare, la care singura dificultate o reprezintă recoltarea seminţei, din perimetrele consacrate, identificate şi protejate. Silvicultorii doljeni, mulţi de bună calitate profesională, şi includ aici şi pe cei menţionaţi, şi-au spus mereu răspicat punctul de vedere, alungând amatorismul şi mai ales nepriceperea.

***

Amplasată pe Valea Amaradiei, pepiniera silvică de la Negoieşti nu spune multora mare lucru. Că aici trudesc – şi cuvântul este potrivit – şeful de district, tehnicianul silvic Ion Bădulescu şi pădurarul Toma Lucian, de atâţia ani, ca să producă ceea ce produc, interesează pe puţini. În foşnetul pădurilor tinere ale Doljului se regăseşte şi strădania lor. În toamna trecută, s-au livrat: 130.000 de puieţi salcâm, 90.000 de puieţi glădiţă, 100.000 de puieţi de plop alb, 30.000 de mălini, 35.000 de duzi, 30.000 de frasini şi 35.000 de quercinee. Socotind că la un hectar “intră” cam 5.000 de puieţi, imaginea devine mult mai clară. Pentru a avea apa necesară irigării, au forat un puţ la 45 de metri adâncime, de unde, cu o pompă “trifazică”, o extrag. Întăriţi în credinţa că destoinicia lor are un sens. Şi nu şi-ar dori o muncă mai uşoară, ne-au spus, fiindcă s-au luat cu grijile, uneori cu ruperea de oase, şi mai ştiu că meseria asta, din pepinieră, nu se învaţă din cărţi. Poate au dreptate.
http://www.cvlpress.ro/15.07.2013/pe...ata-din-carti/

[Alina Bratu]

Ciumbrudul, pe harta pepinierelor horticole ale Europei

Agro Business | 15 februarie 2010 | Afaceri |


– Într-o comună din inima Transilvaniei oamenii continuă o tradiţie începută cu 200 de ani în urmă.
– În micile lor pepiniere se produc puieţi de pomi, viţe altoite şi arbuşti fructiferi de o rodnicie şi frumuseţe rară.
– Inginerul horticol Bakk Emeric Levente pare a fi reprezentantul cel mai de seamă al altoitorilor din Ciumbrud, atât în plan profesional, cât şi în cel managerial. El a dezvoltat aici o colecţie de pomi şi arbuşti fructiferi care cuprinde tot ce este astăzi mai bun în Europa şi poate fi adaptat în România.

– Printre rarităţile pepinierei sale se află perele grandioase cu miez roşu, cireşele şi vişinele uriaşe, colosale, merele parfumate cu o rezistenţă deosebită la conservare, precum şi fermecătorul agriş colosal tip umbrelă.
– Din colecţia dendrofloricolă, o atracţie pentru toţi cei care au o mică grădină sau terasă în faţa casei o reprezintă trandafirii urcători, într-o nuanţă ce încântă privirea.
– Mai nou, în serele lui Bakk se produce material săditor la ghiveci. Astfel, cumpărătorului i se dă posibilitatea să cumpere puietul cu fructele pe el. Se pare că acest tip de marketing va reprezenta viitorul.
– Inginerul Bakk continuă tradiţia seculară a înaintaşilor săi în ceea ce priveşte producerea materialului săditor viticol. Printre ultimele sale asimilări se află un soi de viţă-de-vie pe cât de productiv, pe atât de rezistent la ger. Soiul se numeşte Bianca şi dacă îl găsiţi pe piaţă, cumpăraţi-l.
– Pepiniera Profi Family a inginerului Bakk prezintă cea mai mare garanţie în faţa beneficiarilor săi, graţie procesului ştiinţific de selecţie a materialului de multiplicare atestat de către Institutul Naţional de Control al Seminţelor şi Materialului Săditor.
Despre tot ce face şi poate oferi inginerul Bakk Emeric Levente în pepiniera lui vă puteţi convinge accesând www.profi-family.ro sau sunând la telefonul 0722.672.7250722.672.725.
Comuna cu cei mai mulţi altoitori din România
Aflată doar la câţiva kilometri de Aiud, Ciumbrudul este şi astăzi localitatea cu cei mai mulţi şi buni altoitori de pomi fructiferi şi viţă-de-vie din România. Faima altoitorilor de aici ţine de pe vremea Imperiului Habsburgic, când celebrul horticultor Fischer Ambrozi a înfiinţat cea mai mare pepinieră din Transilvania. De-a lungul a trei generaţii, la şcoala de altoitori a lui Ambrozie au învăţat sute şi sute de oameni simpli, a căror faimă în producerea puieţilor de pomi şi butaşi de vie a depăşit graniţele României de astăzi.
Tânărul inginer horticol Bakk Emeric Levente pare a fi liderul producător de material săditor din Ciumbrud. De la o vreme, el se impune pe piaţa de lux a horticulturii şi cu o ofertă dendrologică de invidiat. Produsele sale au ajuns şi în cele mai importante magazine de profil din Bucureşti, unde sunt livrate direct sau prin intermediari. Relaţia lui cea mai bună pare a fi cu reprezentanţii firmei Hornbach, care îi etalează la vedere tot ce produce mai bun în pepiniera lui.
O unitate europeană
Câmpul de cercetare a inginerului Bakk Emeric este, în fapt, o pepinieră românească organizată la nivel european. Asta din toate punctele de vedere: organizatoric, ştiinţific şi economic. Puieţii şi materialul săditor viticol au, ce-i drept, germeni genetici europeni, dar îşi au rădăcina în pământul românesc de la Ciumbrud.
Tot ce se produce aici – puieţi, butaşi viticoli, trandafiri şi alte specii dendrologice se exprimă la nivelul productiv maxim din România. În comparaţie cu ceea ce vine din străinătate, materialul din Bakk are marea calitate de a se adapta în fiecare zonă a României şi mai ales de a garanta eficienţa unei investiţii de lungă durată.
La pepiniera lui Bakk se multiplică opt soiuri de prun din cele mai noi specii apărute pe piaţa naţională şi europeană. Cu mijloacele ştiinţifice limitate de care dispune, Bakk lucrează la asimilarea şi multiplicarea unor soiuri de mare ce vor reprezenta un unicat în România. Printre cele aflate la vânzare se află vestitele pere cu miez roşu, într-o formulă genetică diferită de părul tradiţional care desfăta copilăria generaţiei interbelice.
Mai ales în Capitală, dar şi în alte mari oraşe ale ţării, firma lui Bakk s-a impus prin soiurile noi de arbuşti fructiferi şi prin celebrii săi trandafiri mirositori. Puţine sunt pepinierele floricole din România care să producă soiuri de o asemenea frumuseţe.
Cel mai mare pericol: infestarea patrimoniului horticol
Sfatul lui Bakk este ca potenţialii cumpărători să măsoare, cum s-ar spune, de şapte ori până să cumpere, întrucât sub sigla Profi Familiy Ciumbrud se vând prin pieţe tot felul de falsuri. Şi asta sub oblăduirea celor care au obligaţia să protejeze produsele autohtone.
Inginerului Bakk nu îi este teamă de concurenţa străină. Într-o agricultură în care progresul ştiinţific este un bun internaţional la care trebuie să aibă acces toţi cetăţenii Terrei, măsurile de protecţie naţională condamnă la stagnare, la regres. Integrarea noastră în Uniunea Europeană a înlăturat multe dintre barierele extensiei ştiinţei internaţionale. Din păcate, la noi în România această enormă oportunitate de progres a fost „convertită“ în ultimi ani în cel mai mare pericol de infestare fitotehnic.
Cu aportul nedezinteresat al funcţionarilor statului, ca să nu spunem altcumva, pieţele României sunt invadate cu material săditor atipic României şi de cea mai proastă calitate. Anul trecut, bunăoară, pe unele pieţe din ţară se vindeau mai mulţi puieţi de meri polonezi decât româneşti. Asta fără ca oamenilor să li se spună că aceşti meri sunt proveniţi dintr-o zonă rece unde fructele au, ce-i drept, faţă comercială, dar nu şi gust. Mai nou, în zonele de graniţă se vând puieţi de calitate dubioasă, aduşi din Ungaria sau Republica Moldova, fără niciun control fitosanitar.
Cei care poartă răspunderea acestei dezordini periculoase dau neputincioşi din umeri, spunând că sunt puţini pentru a controla. Nu ştim cum se face, dar aceşti oameni care zic că sunt foarte puţini îşi fac timp pentru a controla şi testa fiecare puiet ce se produce în pepinierele României, dovedind o exigenţă ieşită din comun. Ce putem înţelege din această atitudine dacă nu cumva…
Iosif POP, Mihaela GHIŞA
http://www.agro-business.ro/ciumbrud...ei/2010/02/15/

[Alina Bratu]

pepiniera de afini Natural Invest

5 motive pentru a alege afinul 1. Afinele sunt foarte bogate in antioxidanti si aduc beneficii uimitoare sanatatii, iar din acest motiv sunt tot mai mult utilizate in industria alimentara si farmaceutica. 2. Arbustul de afin se planteaza tot mai mult in intreaga lume, iar viata unei plantatii de afin este de cel putin 45 de ani. 3. Cererea de afine pentru consumul lor in stare proaspata sau pentru industrializare este tot mai mare, iar pretul afinelor creste in fiecare an. 4. Investind in afini, va puteti recupera integral investitia inca din primii 2 ani de productie. Afinul este cea mai profitabila cultura alternativa, avand un nivel de profitabilitate mult mai mare fata de culturile traditionale. Nici o alta cultura existenta in Romania nu aduce un profit mai mare pe hectarul de cultura.5. Materialul saditor produs de noi este originar din SUA si Germania, este aclimatizat conditiilor meteo din Romania, rezista la temperaturi chiar mai scazute de -30 grade Celsius, este foarte rezistent la boli si are o productivitate mai mare decat soiurile existente in tara.

http://www.afini.ro/