Nichita Stanescu
Iubita mea ce mi-ai dat zestre
viața ta,
fereastră esti printre ferestre
pentru orbirea mea.
Tu gingașă gazelă și suavă
la munca de la piramidă
mi-ai fost însoțitoare sclavă
și omidă.
Eu fără tine nu mai pot gândi în geometrii,
eu fără tine sunt un port
în care arcele-s sicrii.
Tu grație a mea cea dainuită,
cum mersul stelelor pe cer
se-nchină leneș pe orbită
nevăzător.
Nichita- "Dora"
Nichita Stănescu
- Ai mințit vreodată în viața ta?
- Bineînțeles.
- De ce?
- Nu spun.
- Când?
- Născându-mă, am mințit.
- Ești o minciună a propriei tale nașteri?
- Da și nu.
- Cum e "da" și cum e "nu".
- Exact ca sărutul lui Brâncuși...
Nichita Stănescu în dialog cu Irina Corbu
Nichita alături de mama sa
Marcaje