PRIMA MEA INTALNIRE CU PROF. TUDOR DIACONU
Un val de emotie coplesitoare il resimt si acum cand scriu despre prima mea intalnire cu Titanul limbii noastre romanesti pure , prof. Tudor Diaconu.
Si cum totul se intampla la timpul si momentul stabilit cu atata precizie si exactitate in univers,iata ca una din dorintele mele cele mai fierbinti s-a indeplinit.
Inainte de a incepe sirul povestirii fascinante si plina de invataminte, vreau sa multumesc din suflet, prietenului adevarat Adrian Pop (Adi) fara de care cred ca nu as fi reusit asa repede sa materializez si sa fructualizez aceasta intalnire.
Cuvintele de multumire sunt insuficiente pentru un alt titan al intelepciunii, asa cum imi place mie sa-i spun.
Datorita sprijinului acordat de catre Adi, am reusit sa pornim la drum frumos si deschis catre cunoastere si intelepciune.
Poate ca este inceputul unei carti ceea ce scriu, fiindca vreau sa redau fidel fiecare clipa traita alaturi de d-l. prof. Tudor Diaconu (Mosu).
Pentru cine inca nu il cunoaste pe acest octogenar pitestean, sa caute informatii despre opera si numele profesorului. O sa ramana placut surprins cautatorul, afland ca profesorul a fost nominalizat de doua ori in ultimii ani, ca fiind OM-ul cu cea mai vasta cultura din lume.
Deci, mare atentie!!! Am precizat: DIN LUME , nu din Europa.
Ei, ce ziceti, este interesant ceea ce va voi povesti?
Pana a trece efectiv la naratiunea propriu-zisa, vreau sa trecem in revista evenimentele ce au succedat plecarea mea la Pitesti.
Bunul meu prieten Adi, mi-a daruit cateva din manuscrisele Mosului, pentru a le face cunoscute tinerilor si oamenilor din jurul nostrum si tot atunci am primit in dar capodopera profesorului OAMENI-ZAPADA. Cu bucurie sufleteasca extraordinara si élan, m-am aventurat in magia cuvintelor cartii pe care o bateam la computer, pentru a putea fi citita pe sit-eul Calea lui Zalmoxe. In timp ce parcurgeam cateava pagini zilnic, intr-o muzicalitatea unica a tastelor computerului, am inceput sa traiesc ceva extraordinar. Parca tot universul dorea sa-mi dea sprijinul, prin natura. Am ineput sa fac cunostiinta cu aricii, sa gasesc pe strada banuti, scoici cu floare de lotus incorporate, primeam vizita vrabiorelor in casa si multe alte lucruri foarte frumoase ce pareau a fi in comuniune directa cu mine si cu ceea ce scriam.
Aceste lucruri se intamplau zilnic ca o recompense a ceea ce faceam cu sufletul . Atunci am luat legatura telefonica cu profesorul.
Am fost extreme de emotionata cand i-am auzit vocea blanda dar in acelasi timp categorical. Am stabilit in prealabil o intalnire la Pitesti. Ceea ce avea sa se intample abia dupa aproximativ o luna. Fiind legata de cifra 7 (cifra care imi ghideaza destinul) si intalnirea cu mosul s-a produs in data de 07.10.2010. Am discutat cu o seara inainte pe mess cu Adi caruia i-am comunicat intentiile mele, si m-a asigurat de tot sprijinul lui. Am plecat asadar din Craiova si tot drumul nu am facut altceva decat sa-mi stapanesc emotiile intalnirii. Am ajuns dupa aproape 2 ore la Pitesti, in fata blocului unde locuieste profesorul. Am sunat la interfon,mi-a raspuns sotia care a deschis. Cu toate ca puteam lua liftul pana la etajul trei, am urcat fiecare treapta cu o emotie din ce in ce mai mare. Am ajuns la destinatie.. Mi-a deschis d-na Marta Diaconu. O femeie foarte frumoasa si de o noblete sufleteasca extraordinara. Cand am ajuns fata in fata cu mosul , putin mi-a lipsit sa nu-mi curga cateva lacrimi de emotie. Trairile erau atat de intense incat nu stiu ce cuvinte as putea folosi, pentru a descrie starea mea de atunci.
Tudor, simtindu-ma a zambit vesel si am deposit destul de repede momontul.
“-Ei, hai, frumoaso… ca sunt om ca toata lumea! Ei, acum ca suntem fata in fata, te-ai linistit?”
Formatia pedagogica isi spunea inca o data amprenta in persoana profesorului. Am inceput sa discutam ca doua persoane care parca se cunosteau de o viata , dar nu se intalnisera de foarte mult timp. M-a intrebat daca sunt si eu profesoara, si am confirmat ,marturisindu-mi in acelasi timp dragostea pentru limba noastra romaneasca. Atmosfera era parca de poveste. Camera profesorului parea un castel, cu peretii ingalbeniti de afise, fotografii, artocole diverse, studii si mai pastrau inca atmosfera orelor albe, pentru cercetare si cunostere.
A inceput sirul lung al discutiilor despre ceea ce scrisese omul si profesorul Tudor Diaconu, urmate de mici povestioara in oglinda despre leacuri misterioase geto-dacice.
A urmat un moment vesel cand doamna Marta mi-a adus o cafea foarte aromata si am cerut permisiunea de a fuma o tigara. Toti am zambit intr-un acord. Doar eram trei fumatori, aveam se descopar in cateva clipe.
Si ca sa condimenteze putin atmosfera cu un umor exceptional ma intreba daca stiu leacul fumatului. Bineinteles ca nu-l stiam, mi l-a spus, dupa care a urmat o demonstratie foarte simpla dar extrem de interesanta.
-“Vezi, ca ai mai invatat ceva azi?” mi-a zis profesorul razand.
“-Nu-i asa ca e simplu ca buna ziua?
Intr-adevar se confirma ceea ce spunea mosul. Am inceput sa discutam manuscrisele pe care eu le citesem, le aprofundasem in timp si faceam tot felul de remarci. Era fericit ca avusesem acces la ele, prin intermediul unui alt prieten vechi al domniei sale si ca puteam vorbi de editarea unor noi carti. S-a arata foarte mirat ca am avut timp de cercetare si aprofundare a atator lucruri in ciuda varstei mele, cam “fragede”. O lume mitologica, antica, enigmatica si criptologica ne invaluia. Deja pierdusem notiunea timpului, tot povestind cum am ajuns la anumite descoperiri, trairi si interpretari corecte.La un moment dat urmeaza ca in orice povestire si un suspans binemeritat. Mosul imi arata un duplap din incapere pe care ma roaga sa-l deschid. Cu emotie si curiozitate de ce sa nu recunosc (intotdeauna mi-au placut misterele si enigmele) am deschis cu o cheita aurie. Uimirea era din ce in ce mai mare. In duplapior se aflau asezate in ordine aproape perfecta, manuscrise. Atunci m-a intrebat:
“Ei, si ce este acolo? Stii?
Am raspuns ca da . Bineinteles raspuns invalid.
“-Este istoria omenirii”… urmeaza raspunsul din spatele meu.
Au urmat alte si alte discutii la fel de fascinante si fructuase ca si pana atunci.Timpul nu parea ca tine cu mine, fiindca zbura cu rapiditate uluitoare. Deja discutam de apropape zece ore cand ne-am luat la revedere, cu promisiunea unei noi revederi.
Este uluitoare munca si devotamentul OM-ului si romanului EXCEPTIONAL care a fost predesinat in existenta asta pentru elucidarea criptogramelor si misterelor lumii intregi.
Si cand fac afirmatia ‘Predestinare” nu gresesc absolut deloc. Numele spune de la sine. Descompus TODOR DIACONU rezulta UN DAC DOR IO in clipa T zero. Pentru cunoscatori inchei asa.
Dar promit ca voi reveni cu dialoguri pline de substanta pe forum , si cu alte intalniri cu marele Titan .
Prof. Cecilia Cioroianu
Răspunde cu citat
Marcaje