Cred in Dumnezeu, Tatal Atotputernic,creatorul Cerului Si Al Pamantului. cuMariana Rodica Finta
Din cartea Exodului 20,1-17
În zilele acelea, Dumnezeu a rostit aceste cuvinte:
„Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei afară de mine. Să nu-ți faci chip cioplit și nimic ce să înfățișeze lucrurile care sunt sus în cer sau jos pe pământ, sau în apele care sunt sub pământ. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești; căci eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii până la a treia și a patra generație a celor care mă urăsc, și mă îndur până la al miilea neam de cei care mă iubesc și păzesc poruncile mele.
Să nu iei numele Domnului, Dumnezeului tău, în zadar, căci Domnul nu-l va lăsa nepedepsit pe cel care va lua în zadar numele lui.
Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca să o sfințești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci toate muncile tale, dar ziua a șaptea este zi de odihnă, închinată Domnului Dumnezeul tău; să nu lucrezi în acea zi nimic, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici servitorul tău, nici servi*toarea ta, nici vitele tale, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Dumnezeu cerurile, pămân*tul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea s-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o.
Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să trăiești mult în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău.
Să nu ucizi.
Să nu săvârșești adulter.
Să nu furi.
Să nu dai mărturie falsă împotriva aproapelui tău.
Să nu poftești casa aproapelui tău.
Să nu poftești femeia aproapelui tău, nici servitorul, nici servitoarea, nici boul, nici măgarul și nici un lucru ce este al aproapelui tău”.
Marcaje