TREI RUGĂCIUNI CARE SE CITESC LA ÎNCEPUTUL ZILEI
Rugăciunea I
Ţie, Dumnezeul şi Făcătorului meu în Treime Sfântă slăvit, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, mă închin, Îţi încredinţez sufletul şi trupul meu şi mă rog: Tu mă binecuvântează, Tu mă miluieşte, şi de orice rău lumesc, diavolesc şi trupesc mă izbăveşte. Şi dă-mi cu pace, fără de păcat să petrec ziua aceasta, întru slava Ta şi spre mântuirea sufletului meu. Amin.
Rugăciunea a II-a
În mâinile preamăritei Tale milostiviri, o, Doamne al meu, îţi încredinţez sufletul şi trupul meu, simţurile şi vorbele mele, cugetele şi gândurile mele, faptele mele şi toate mişcările trupului şi sufletului meu; intrarea şi ieşirea mea, credinţa şi vieţuirea mea, trecerea şi sfârşitul vieţii mele, ziua şi ceasul ultimei mele suflări, moartea mea, adormirea sufletului şi a trupului meu. O, Preamilostive Doamne, Care cu bunătatea şi nerăutatea ta acoperi păcatele întregii lumi, Tu pe mine care sunt cel mai păcătos dintre toţi oamenii, mă primeşte în mâinile Tale şi mă izbăveşte de tot răul, curăţă mulţimea fărădelegilor mele, îndreptează viaţa mea cea rea şi ticăloasă, fereşte-mă de căderile în păcat ce vor să vină, ca niciodată să nu mânii iubirea Ta de oameni cu care acoperi neputinţa mea de diavoli, de patimi şi de oamenii cei răi. Pe vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi intoarce-i, şi pe mine mă călăuzeşte pe calea cea mântuitoare ca să ajung la Tine, limanul dorinţelor mele. Dăruieşte-mi sfârşit creştinesc, cu pace şi neruşinat, păzeşte-mă de duhurile răutăţii, iar la Înfricoşata Judecată, Milostiv fii robului Tău şi mă numără cu oile cele binecuvântate de-a dreapta Ta, ca împreună cu ele, pe Tine Creatorul Meu, să Te slăvesc în veci. Amin.
Rugăciunea a III-a
Slavă Ţie, împărate, Dumnezeule Atotputernice, Care cu purtarea Ta de grijă cea Dumnezeiască şi de oameni iubitoare, m-ai învrednicit pe mine păcătosul şi nevrednicul, a mă scula şi a dobândi intrare în Sfântă Casa Ta, primeşte, Doamne, şi glasul rugăciunii mele ca şi al sfinteleor şi înţelegătoarelor Tale puteri, şi binevoieşte ca din inimă curată şi cu duh de umilinţă, să Ţi se aducă Ţie laudă din necuratele mele buze, ca şi eu să mă fac părtaş fecioarelor înţelepte cu luminata făclie a sufletului meu şi să Te slăvesc pe Tine Dumnezeu Cuvântul, Cel slăvit în Tatăl şi în Duhul Sfânt. Amin.
Marcaje