Papornița Moșului
Pagina 1 din 2 12 UltimulUltimul
Rezultate 1 la 10 din 11

Subiect: David Icke

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916

    David Icke

    VIBRAȚIILE ADEVĂRULUI VOR PUNE CAPĂT SISTEMULUI DE CONTROL

    David Icke


    Bună ziua tuturor! Se prea poate să nu vi se pară așa bună, dar Sistemul de Control se prăbușește. Da, sună nebunește, dar se pare că această schimbare se impune din ce în ce mai puternic, pe zi ce trece. Pe de altă parte, slavă Domnului că sunt doar un nebun, și să fiu perceput ca sănătos de o lume nebună, e ceva ce nu prefer; mulțumesc, dar nu mă măgulește așa ceva.
    Realitatea, adică Sistemul de Control, operează pe nivele multiple. Noi vedem doar desfășurarea holografică a realității din spectrul de frecvență al luminii vizibile. Orice altceva este oprit minții conștiente, deoarece acest corp-minte al nostru nu-l poate decoda. Dar realitate și existența, în mod clar, nu se sfârșesc la marginile percepției umane. Priviți la celelalte nivele pe care tehnologia le poate percepe, în timp ce mintea noastră conștientă nu poate.





    Și aceasta nu se termină la marginea spectrului electromagnetic. Merge mai departe, în zonele pe care știința le numește materie neagră sau energie neagră. Aceasta nu înseamnă că acolo este întuneric să-l tai cu cuțitul – ci doar că este dincolo de spectrul electromagnetic, de aceea pentru noi nu este vizibil. Sursele de informație care ne afectează realitatea din lumina vizibilă includ și celelalte nivele vibraționale ale universului pe care noi nu le percepem în mod conștient, iar scopul principal al Sistemului de Control este să „intercepteze” acest mecanism al informației.


    Explic pe larg cum este obținut acest lucru în noua mea carte, „Umanitate, ridică-te din genunchi” (Human Race Get off Your Knees) deși, bineînțeles, întotdeauna sunt mai multe de aflat. Cel mai bine e să citiți despre aceasta „interceptare”, care se întâmplă pe mai multe nivele, dar, pe scurt, rasa reptiliană, care a transformat Pământul într-o colonie sclavă, a creat un baraj (firewall) spre cunoașterea adevărată (a îngrădit realitatea într-o realitate umană). Noi trăim înăuntrul unui Univers virtual, care este de fapt o variantă infinit mai avansată decât versiunea Internetului fără fir (wireless). În Internetul world wide web, un calculator decodează informația din câmpurile wireless invizibile și le transformă în informație vizibilă (imagini). La fel se întâmplă și cu ceea ce numesc eu Internetul Cosmic. Corpul-computer, mai ales creierul, decodează informațiile codate în particule numite fotoni (unitatea de bază a luminii și a altor radiații electromagnetice) care manifestă iluzia holografică a „lumii” pe care o „vedem” în jurul nostru. Dar singurul loc în care această lume există este în creierul/mintea noastră, aceasta petrecându-se după ce informația energetică a fost decodată în informație holografică/digitală – lumea „fizică”. De fapt, lumea nu este fizică sau solidă, ci doar pare a fi așa, pentru că așa decodăm noi realitatea. De aceea spun eu că această lume este o iluzie - o iluzie a fizicului și a solidului.


    <!--[if !vml]--><!--[endif]-->



    Nu este mai „solidă” decât scenele pe care le vezi în jocurile de calculator atunci când calculatorul sau laptopul decodează informația codată de un soft de pe un disc. Oamenii întreabă de ce dacă noi ne creăm propria realitate, vedem totuși aceleași mașini, aceleași case, dealuri și munți? E foarte simplu. Când accesezi pe internet America, Europa, Africa de Sud, Australia sau orice alt loc, te „loggezi” pe aceeași realitate colectivă. Poți vizita aceleași site-uri și poți vedea aceleași cuvinte, imagini, filme și poze, oriunde te-ai afla pe glob (exceptând China) și, în funcție de cum vezi acele situri în stilul tău propriu comparativ cu ceilalți care văd și ei aceleași site-uri, îți poți crea propria realitate, sau propria călătorie.



    <!--[if !vml]--><!--[endif]-->Așa stă treaba și cu Internetul Cosmic. În esență, noi vedem același peisaj codat în construcția informațională, sub formă de vibrație/undă, dar avem opțiuni diferite în ceea ce privește părerea despre acest peisaj și felul în care interacționăm cu el. În acest fel, ca și în cazul Internetului, noi primim informații din realitatea colectivă, dar în același timp postăm și influența noastră asupra acestei realități colective. Realitatea virtuală, care este Universul, este un joc cosmic interactiv. Ea se desfășoară într-un vast ciclu repetitiv, pe care mai demult l-am numit „bucla timpului” (Time Loop) care trece prin schimbări vibraționale ce creează diverse epoci sau perioade, și care oferă un potențial de experiențe diverse de „încarnare” a conștiinței. Noi acum suntem la granița unei noi epoci, a unei noi ere a experienței umane. În prezent, suntem martori ai agoniei dinaintea morții vechiului. Am observat că cei mai mulți cercetători, în mod eronat, consideră această agonie ca un control orwellian fără oprire. De fapt, un cu totul alt joc se petrece dedesubt, în lumile ascunse.


    Chiar de la începutul trezirii conștiinței mele (miercurea aceasta se vor împlini exact 20 de ani) am început să percep o temă de la „ei”, cei din cealaltă dimensiune, cei care au inițiat contactul cu mine la aceea vreme, o temă ce avea să devină o schimbare vibrațională masivă, care se apropia foarte repede. Aceasta temă a fost nucleul a ceea ce aveam să învăț – să-mi reamintesc, de fapt – așa că, mi-am numit prima carte, scrisă în 1990, care trata acest subiect, „Vibrațiile adevărului” (Truth Vibrations). Mi s-a spus că aceste vibrații ale adevărului – o accelerare energetică – va trezi un număr mare de oameni din starea de amnezie a întregii lor vieți, aducând la suprafață tot ceea ce fusese ascuns.


    Când am aflat aceste lucruri, acum două decenii, nu exista nicio dovadă a trezirii umanității și nici a faptului că ceea ce este ascuns va începe să se manifeste, dar uitați-vă cum stau lucrurile astăzi. Trezirea se extinde în ritm accelerat. Oamenii încep să vadă lumea și pe ei înșiși într-un fel nou, dintr-o perspectivă mai largă, iar ceea ce era ascuns iese la lumină cu fiecare zi. Revelarea a ceea ce este ascuns este chiar baza lucrărilor mele de când „ei” au început să-mi facă accesibile, prin diverse metode și situații, cele mai șocante informații.
    Știu că deocamdată, majoritatea oamenilor nu sunt încă prea afectați de Vibrațiile Adevărului – acest fenomen depinzând de densitatea câmpului energetic al fiecăruia, de profunzimea „comei” în care se află sau de gradul de deschidere al minții. Dar chiar și persoanele care la un moment dat au fost în mod serios fermecate și hipnotizate de Sistemul de Control, acum trec prin efectul „Frumoasei din pădurea adormită”. Mințile lor încep să se deschidă, ușor sau brusc. Am întâlnit oameni a căror minte s-a deschis rapid, într-un timp foarte scurt.


    Cei mai mulți dintre ei nu pot înțelege de ce văd viața și realitatea într-un mod atât de diferit, dar ceea ce au făcut a fost să-și deschidă mintea spre o conștiința mai amplă, modificându-și astfel punctul de observație. După cum spunea Robin Williams în filmul „Cercul poeților dispăruți” (The Dead Poets’ Society): „M-am urcat la această catedră ca să-mi amintesc că noi, în mod con <!--[if !vml]--><!--[endif]-->stant, trebuie să ne uităm la lucruri în moduri diferite. Iată, de aici, lumea se vede într-un mod cu totul diferit”. Așa este, totul arată altfel atunci când ești atins de Vibrațiile Adevărului. Astăzi, îi văd așa de clar pe cei care sunt conectați la noile vibrații și pe cei care încă sunt încâlciți în cele vechi. Aceasta este despărțirea drumurilor, răscrucea de drum despre care vorbeam. Imensa ironie în toate acestea este că eu cunosc oameni care sunt total controlați de vibrația veche – Sistemul de Control – în timp ce vorbesc neîncetat de „iubire” și „lumină”. Ei spun lucruri de genul: „eu îi iubesc pe toți” și „oamenii trebuie să se trezească”. Cuvinte frumoase, fără acțiune, ale unor minți închise în cutii.


    Ei cred că se trezesc (mai bine zis „sunt treziți”) la noua vibrație, când de fapt ei sunt expresia unor scântei ale vechiului, care va dispărea definitiv în următorii câțiva ani. Văd oameni vorbind despre iubire, în timp ce sunt total nesinceri și interesați; vorbesc despre generozitate și iubire față de toți, când de fapt Eu, Eu, Eu este singur joc pe care-l joacă. Vibrațiile Adevărului nu sunt doar vorbe goale, ele înseamnă „a fi” și „a face”. A condamna sistemul și apoi a-l folosi în scopuri personale când îți convine ție, nu înseamnă Vibrațiile Adevărului, ci o înșelătorie.


    Vibrațiile Adevărului aduc la suprafață tot ceea ce a fost ascuns, și astfel, falsele personalități care se ascund în spatele „iubirii” și „luminii” în timp ce servesc Sistemul de Control se vor trezi în fața realității atunci când vălul, dintr-o dată, se va ridica.



    Vorbele frumoase fără simțire, fără acțiune, sunt doar o altă cutie


    De-a lungul anilor, astfel de oameni mi-au fost trimiși mie pentru a-mi perturba sănătatea și munca și a-mi deturna atenția de la ceea ce trebuia să fac. Unii încă mai încearcă, subliniez „încearcă”, și deși acest fapt e o provocare, pentru Vibrațiile Adevărului, e ca o muscă pe spatele elefantului, iar ei vor trebui să suporte efectele propriilor cauze. Am văzut cu propriii ochi ce li se întâmplă, de fiecare dată, oamenilor care au urmărit să mă deruteze sau să mă distrugă, pe mine și munca mea. Se pare că acești oameni nu învață sau nu realizează niciodată că o cauză și un efect (ceea ce unii numesc karma) li se aplică și lor, ca și celorlalți. Când efectul îi lovește, ei se consideră pur și simplu ghinioniști sau victime ale altora, când de fapt ei singurii și-au creat respectiva situație. Ceea ce dai, în final, vei primi înapoi. Însă cei pe care-i știu eu sunt atât de obsedați de sine, atât de ancorați în lumea crepusculară a lui Eu, Eu, Eu, încât cred că această karma nu li se aplică nicidecum și lor, ci este doar pentru ceilalți.



    <!--[if !vml]--><!--[endif]-->În următorii ani, vom avea parte de multe șocuri și surprize, atunci când îi vom vedea pe oamenii care și-au proiectat o imagine falsă așa cum sunt ei de fapt, în realitate. Mă refer aici mai ales la familiile din spatele Sistemului de Control, și anume hibrizii umano - reptilieni.
    Aceștia nu se pot ascunde de Vibrațiile Adevărului, deși ei cred că pot. De ce? Pentru că dincolo de bravura și de talentul lor în a manipula, ei sunt, din punct de vedere al adevăratei conștiințe, niște simpli idioți. Aceste familii știu ca Vibrațiile Adevărului se apropie. De aceea, concomitent cu Vibrațiile Adevărului, care devin din ce în ce mai puternice și mai influente cu fiecare zi, Sistemul de Control caută să impună acum statul global orwellian.


    <!--[if !vml]--><!--[endif]-->
    Poate părea o încercare de a câștiga și mai mult control asupra oamenilor, dar, în realitate, este o recunoașterea a perturbărilor aduse de Vibrațiile Adevărului pe care ei sunt nevoiți să le înfrunte, să le opună rezistență. Sistemul de Control se confruntă acum cu cea mai mare provocare, așa că are nevoie de toate măsurile pe care le poate lua. Pentru a bloca sau a reduce efectele Vibrațiilor Adevărului asupra percepției umane, aceste măsuri de protecție includ microciparea și destabilizarea sistemului de recepție/transmisie corp-computer, prin aditivii din mâncare și din apă, prin poluarea electromagnetică ș.a.m.d.



    Printr-o manipulare genetică ce a fixat umanitatea pe o sub-realitate pe care eu o numesc „Matricea Lunii” (Moon Matrix), un fenomen pe care-l explic și descriu pe larg în noua mea carte, coloniștii reptilieni din umbră s-au infiltrat în construcția informațională a Universului virtual numit „realitate”. Ei au creat scuturi în calea percepției și cunoașterii umane, cam în același fel în care guvernul chinez a instalat scuturi pe Internet, pentru ca populația chineză să nu poată accesa anumite informații și site-uri pe care restul lumii le poate vedea. De asemenea, Matricea Lunii ne servește permanent o mentalitate de stup (mentalul colectiv reptilian), de aceea umanitatea se comportă precum oile. O analogie și mai bună ar fi aceea cu coloniile de furnici, în care regina dictează mentalitatea colectivă și ce trebuie să facă de-a lungul vieții furnica lucrătoare.



    Asta a devenit umanitatea: o colonie de furnici lucrătoare, exact cum a fost planificat


    Matricea Lunii operează în cadrul unei anumite game de frecvențe, care rezonează cu frica, anxietatea, furia, ura, frustrarea, îngrijorarea și vina. De aceea, umanitatea este controlată de aceste stări mentale și emoționale, societatea fiind structurată în așa fel, încât să fie alimentată în mod constant cu aceste stări. Vibrațiile Adevărului deconectează oamenii de la mentalul colectiv al Matricei Lunii și le permite expansiunea și cunoașterea adevăratei conștiințe. Acesta este motivul pentru care Sistemul de Control este așa de disperat să blocheze această conectare, folosind numeroase mijloace, printre care implantarea microcipului. Eu nu sugerez nicio clipă că trecerea noastră spre o noua epocă, aceea a adevăratei iubiri și înțelegeri, va fi una ușoară. Deja ne aflăm în mijlocul ei și nu ne vine ușor. Această transformare include durerile unei noi nașteri (renașteri) și moartea unor sisteme de credință vechi și perimate. Nu-i de mirare că oamenii sunt dezorientați și amețiți de ceea ce se întâmplă în viețile lor și în lume în general. Încă mai avem ceva drum de parcurs, dar eu văd semnele intrării rapide într-o noua etapa – o etapă în care trezirea începe să aibă un impact demonstrabil asupra agendei Sistemului de Control. Aici nu mai este loc de inimi slabe și de declarații de „iubire și lumină”. Fraților, manifestarea Vibrațiilor Adevărului nu înseamnă că noi doar trebuie să stăm și să așteptăm o revoluție. Noi înșine putem alege să fim expresii ale Vibrațiilor Adevărului prin ceea ce facem, sau expresii ale epocii învechite și muribunde a obsesiei de sine, a controlului și minciunii.
    Alegerea pe care o facem va decide dacă vom încăleca valul energetic care este în desfășurare sau dacă vom fi doborâți de el. Diferența nu este decisă de cuvintele fine, ci de acțiunea fină și de altruism, în care adevărul și dreptatea au prioritate în fața lui Eu, Eu, Eu.


    <!--[if !vml]--><!--[endif]-->



    Cunosc oameni care cred că sunt deja pe acest val, dar dacă și-ar limpezi vederea de obsesia de sine și de falsa identitate pe care o afișează, vor vedea că un imens val de apă se îndreaptă spre ei. De fapt, pentru unii, acesta a și venit deja. Sintagma „fapte, nu vorbe” nu a fost niciodată mai potrivită ca în zilele noastre. Pentru o vreme, va părea că Sistemul de Control își urmează agenda diabolică practic fără niciun obstacol, dar aceasta va fi doar o percepție falsă. În realitatea nevăzută se petrece o adevărată revoluție energetică, iar barajul care pare atât de solid deja începe să se crape. Luna viitoare voi împlini 58 de ani și iată, bine intrat în viață, Sistemul de Control începe să se prăbușească. Vom fi martorii unor ani strașnici în viitorul apropiat. A trecut timpul stăvilarelor sau al baricadelor făcute de mâna omului. Să acoperim baricadele cu iarbă proaspătă. A venit momentul să alergăm drept înainte, spre cunoașterea a cine suntem, ce suntem și unde suntem. Când vom ajunge la capăt, vom descoperi nu numai că lumea fizică este o iluzie, ci și că Sistemul de Control este o iluzie. „Puterea” acestui sistem nu este altceva decât puterea noastrăpe care am cedat-o prin ignoranță și manipulare.


    <!--[if !vml]--><!--[endif]-->



    Vibrațiile Adevărului vor pune capăt acestei situații și, odată cu aceasta, vor pune capăt erei controlului în masă al umanității.


    The David Icke Newsletter, March 28th 2010
    http://thefreepenguin.nl/DavidIckeNe...%20Website.pdf


    David Icke - Trezirea la nivel global a început (RO)





    David Icke - fragment de interviu (RO)


    Filmul de mai jos este un fragment din interviul luat lui David Icke de către echipa Proiectul Camelot, în care el vorbește despre câmpul vibrațional al unei (unor) anumite persoane, la care se pot racorda alți oameni, producând o schimbare bruscă în percepția lor asupra realității.




    http://frumoasaverde.blogspot.com.es...rului-vor.html

  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916

  3. #3
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916

  4. #4
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916

  5. #5
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916

  6. #6
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916

  7. #7
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916

  8. #8
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916

  9. #9
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916

  10. #10
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916

Pagina 1 din 2 12 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •