Osemintele lui Vlaicu Voda si Mircea Cel Batran, deshumate pentru recoltarea ADN-ului

Author FrontPress Date 28/06/2012 Comments: 9 Comments

000
Eveniment fără precedent la Biserica Domnească din Curtea de Argeş. Mormântul lui Vlaicu Vodă a fost deschis după aproape 700 de ani. Scopul urmărit este obţinerea ADN-ului unor reprezentanţi ai primei dinastii feudale din Ţara Românească, cea a Basarabilor, pentru a se face o cercetare ştiinţifică asupra originii lor.Deshumarea lui Vlaicu Vodă face parte dintr-un proiect iniţiat de Ministerul Culturii în colaborare cu mai multe instituţii ştiinţifice din ţara noastră.„Prin această deschidere vrem să oferim date despre ceea ce cunoaștem sub numele generic de domnii români, în ce măsură ei aveau sângele românesc, în ce măsură aveau alte influențe”, a explicat cercetătorul Alexandru Simion, de la Academia Română.Specialiştii au deschis acum primul mormânt al unui domnitor, şi urmază să ia probe ADN şi din mormântul lui Basarab Întemeietorul aflat în incinta Mânăstirii de la Curtea de Argeş. După aceea, arheologii se vor muta la Mănăstirea Cozia, la mormântul lui Mircea cel Bătrân.Materialele prelevate vor fi studiate în mai multe locuri din România şi din alte ţări. Pentru început, probele vor fi transportate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. Ulterior ele vor ajunge obiect de studiu la Universitatea Cambridge şi la alte instituţii de învăţământ din Spania și Olanda. De pe B1
http://www.frontpress.ro/2012/06/ose...lui-video.html