Cat se poate prinde de minunea acestei sfinte taine, iată spunem că ea lucrează revenirea oamenilor la nerăutatea pruncilor.SFATUL DIN IAD
Intr-o carte veche, din Sfantul Munte, un duhovnic iscusit in poveţe a lăsat inchisă intr-o intamplare invăţătura aceasta.“Un preot, cu frica lui Dumnezeu şi grija păstoriţilor săi, se ostenea zi de zi prin toate mijloacele ce-i stăteau in putinţă, să intoarcă pe cei rătăciţi din calea pierzaniei şi sa-i intărească in cuvantul lui Dumnezeu.
Cu toate acestea, vedea cu durere că ostenelile sale răman fără roadă. Credincioşii săi lepădară numai făţărnicia; incolo, putrezeau in aceleaşi păcate, cum ii găsise.
Zadarnică era slujba, zadarnice predicile, zadarnice sfaturile zilnice, zadarnice sfaturile date la spovedanie. Nimic nu-i clintea din noroiul păcatelor. Ce să facă bietul preot? Cum să-i indrepte? Căci se inflăcăra pentru lucrul lui Dumnezeu, ştiindu-se chezaş pentru sufletele lor şi se frămanta zi şi noapte, cerand de la Dumnezeu să-i arate,
pentru ce nu poate să-i atragă la mantuire?
Intr-o sambătă seara, după vecernie, stătea amărat pe-o piatră din grădină, covarşit de grija datoriei sale preoţeşti şi mahnit amarnic de truda-i fară roadă. Cum sta aşa, pierdut in ganduri grele, iată că Dumnezeu ii deschise ochii necăjitului său suflet, asupra unei vedenii infricoşate: o gloată de arapi, negri ca tăciunele, i se arătară ca un nor intunecat de duhuri necurate.
Era un divan al diavolilor in frunte cu Satana, marele şi incruntatul tartor al lor. Deodată, din mijlocul divanului un glas diavolesc zbieră de clocoti văzduhul:
- Voi, drăceştilor gloate, sfatuiţi-vă, născociţi cu mintea voastră meşteră in viclenii, şi să-mi spuneţi: cum aţi putea voi mai uşor şi mai sigur inşela pe oameni, ca să umplem cu ei impărăţia beznei şi pantecele flămand al iadului?
La această poruncă a tartorului celui mare, gloatele intunecate ale incornoraţilor, intrară in putoarea diavoleştilor sfatuiri. Nu trecu mult şi din mulţimea aprinsă de sfat ieşi inaintea Satanei o căpetenie, lucind ca păcura, şi zise:
- Intunecimea ta, să furişăm in mintea oamenilor gandul drăcesc că nu este Dumnezeu; astfel, neavand de cine să se teamă, uşor ne vor cădea in gheare, vor face numai ceea ce vrem noi şi vom umple iadul cu ei.
Ascultandu-l, Satana chibzui şi apoi răspunse:
- Cu minciuna asta prea puţini vom putea prinde in undiţă; pentru că lucrurile Celui de sus: cerul şi pămantul şi toate cate le impodobesc mărturisesc slava Lui şi toate dovedesc că El este. Să vie altul, cu o născocire mai vicleană.
Atunci din gloatele intunerecului, ieşi o altă căpetenie incornorată şi zise:
- Intunecimea ta, părerea mea e să le spunem oamenilor că, chiar dacă ar fi Dumnezeu, dar după moarte nu este suflet şi nu este judecată, şi, prin urmare, nici răsplată sau pedeapsă. Să le spunem că nu e nici rai nici iad şi, prin urmare sunt slobozi să mănance, să bea şi să-şi facă toate poftele trupului şi ale inimii, căci, ca maine vor muri şi după moarte nu mai e nimic şi o să le pară rău că nu şi-au făcut toate gusturile cat au fost in putere.
Satana ii cumpăni vorbele, apoi ii zise:
- Nici cu vicleşugul acesta nu vom putea caştiga prea mulţi: căci printre oameni sunt unii răsăriţi la minte, care ştiu că este Dumnezeu şi că in dreapta Lui stă răsplata sau pedeapsa după fapte. Şi apoi mulţi ştiu că sufletul dăinuieşte şi după moarte şi va merge la judecata cea de pe urmă, după cum ii invaţă Scripturile. Cu vicleşugul acesta ne pică şi nouă ceva in gheare, dar mare lucru nu. Eu vreau oameni mulţi, ca nisipul mării, să-i inchid ca pe o turmă de proşti in toate peşterile iadului! răcni Satana şi tranti odată din copită aşa de tare, că toată droaia dracilor sughiţă de groază.
Atunci din mulţime se rupse o altă căpetenie şi, sprijinindu-se ţanţoş in coadă, duhni următoarea propunere:
- Prea intunecate jupane şi tată al minciunii, lăudată să fie grija ta de-a umple iadul nostru cu proştii şi destrăbălaţii pămantului! Am ascultat cu luare aminte vicleşugurile tovarăşilor noştri despre pierzarea oamenilor, aşa de scumpă nouă, tuturor dracilor tăi, şi, văzand că ele nu sunt pe placul intunecimii tale, am născocit la randul meu un vicleşug şi mai mare:de ce să nu lăudăm pe oameni pentru credinţa in Dumnezeu, in nemurirea sufletului, in judecata de apoi şi in răsplata după fapte? De ce să nu le spunem şi noi că este un rai şi un iad, care dăinuiesc in veacul veacului? Dar, după ce le vom spune toate acestea – pe care ei le ştiu prea bine – să le şoptim la ureche, o dată, de două ori, de mii de ori: nu vă grăbiţi cu pocăinţa, oameni buni! Mai e vreme destulă. Trăiţi mai intai după cum vă vine pofta. Pocăinţa lăsaţi-o mai la urmă! Nu vă grăbiţi!
Ascultandu-l, ochii Satanei fulgerară de bucurie drăcească. El se ridică trufaş de pe jilţul de flăcări ca smoala şi, bătand cu laba pe umeri pe diavolul care născocise acest vicleşug, glasul lui tună o dată, de se cutremură tot intunerecul iadului.
- Voi, duhuri puturoase ale impărăţiei mele, ca gandul risipiţi-vă pe faţa pămantului şi, ca o otravă dulce, strecuraţi in urechile oamenilor şoapta cu adevărat după numele nostru:“Nu vă grăbiţi cu pocăinţa, oameni buni, nici cu spovedania adevărată. Mai e vreme destulă: maine, poimaine, la bătraneţe. Pană atunci, faceţi-vă datoria către Dumnezeu şi suflet numai aşa, de ochii lumii. Vedeţi-vă mai intai de grijile pămanteşti, aşa ca şi pană acum. Pentru pocăinţa adevărată mai aveţi vreme, că doar n-o să muriţi chiar maine!”
Şi, la porunca Satanei, duhurile iadului se imprăştiară cu iuţeala gandului pe faţa pămantului, să amăgească pe zăbavnicii oameni in minciuna pierzării, cu amanarea pocăinţei pe maine, pe poimaine, la bătraneţe…
Vedenia se stinse, şi preotul, trudit de soarta credincioşilor săi, inţelese, in sfarşit, pricina zăbavei lor de a se hotări să se mantuiască cu adevărat
. De formă şi de ochii lumii, ei işi indeplineau datoriile creştineşti, dar, vrăjiţi de şoapta ademenitoare a viclenilor, găseau că sfaturile părintelui sunt bune mai mult pentru cei bătrani.Cat despre ei inşişi mai au vreme destulă: maine, poimaine, la bătraneţe… “.
Dacă oamenii totuşi nu se intorc de la rele, nici după asprimea necazurilor, atunci vin peste intunecata lume necazuri mai presus de fire:“Tăriile cerului vor fi zguduite; nu voi cutremura numai pămantul, ci şi cerul, zice Domnul!”
Căci:“Moartea şi sangele, invrăjbirea şi sabia, zdrobirea şi bătaia, asupra celor nelegiuiţi s-au zidit toate acestea, şi pentru ei s-a făcut potopul”.
Sus in Cer, la carma nevăzută a lumii se randuieşte ce să fie jos pe pămant, cu toţi şi cu fiecare. Dar cele ce vin să se intample pe pămant tot de pe pămant işi iau plecarea;aşa că, in toate, oricand, şi de noi atarnă ce să ne vie de la dreapta judecată. Că aşa se ţine cumpăna intre sus şi jos.Iar precum că de pe pămant se suie pricina păcatelor strigătoare la cer şi că din cer coboară răspunsul, avem mărturia ingerilor, trimişi la Lot in Sodoma, in chipul a doi oameni, căci sodomia locuitorilor striga la cer şi chinuia sufletul dreptului:Facere 19:
Strigarea lor s-a suit inaintea Domnului şi Domnul ne-a trimis să-i pierdem. Atunci a ieşit Lot şi a grăit cu ginerii săi şi le-a zis: “Sculaţi-vă şi ieşiţi din locul acesta, că Va să piardă Domnul cetatea”. Ginerilor insă li s-a părut că Lot glumeşte.
Faptele lor nu-i lăsau să creadă, ci făceau să li se pară glumă şi aşa au pierit şi ginerii lui Lot, făcandu-se nevrednici de cuvantul lui Dumnezeu. Dar avem insăşi mărturia lui Dumnezeu, cea dată lui Noe inainte de potop:“Sosit-a inaintea feţei Mele sfarşitul a tot omul, căci s-a umplut pămantul de nedreptăţile lor, şi iată, Eu ii voi pierde de pe pămant”.
Şi s-au deschis stăvilarele cerului şi a fost potopul. Iar pentru vremuri viitoare avem alte răspunsuri ale cerului atarnand peste faptele pămantului:Apocalipsa 14:
Aci este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus. Şi am auzit un glas din cer, zicand.
“Fericiţi cei morţi, cei ce de acum mor pentru Domnul! Da, grăieşte Duhul, odihnească-se de ostenelele lor, căci faptele lor vin cu ei”. Şi am privit şi iată un nor alb, şi cel ce şedea pe nor era asemenea Fiului Omului, avand pe capul lui cunună de aur şi in mana Lui seceră ascuţită. Şi alt inger a ieşit din Templu şi a strigat cu glas mare celui ce şedea pe nor: pune secerea si seceră, căci
a venit ceasul de secerat, fiindcă s-a copt secerişul pămantului.
Atunci cel ce şedea pe nori a aruncat pe pămant secerea lui şi pămantul a secerat. Apoi alt inger a ieşit din Altar, avand putere asupra focului, şi a strigat cu glas mare celui ce avea cosorul ascuţit, şi a grăit: pune cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii viei pămantului, căci boabele ei s-au copt.
Atunci ingerul aruncă pe pămant cosorul lui şi culese via pămantului şi ciorchinii ii aruncă in teascul cel mare al maniei lui Dumnezeu. Şi teascul fu călcat afară din cetate şi a ieşit sange din teasc pană la zăbalele cailor, şi indepărtare de o mie şase sute de stadii.
Ferindu-ne de a indrăzni vreo talcuire. Un lucru e sigur, despre care nu mai incape nici o indoială, că fărădelegile duc omenirea intr-o istorie cu necazuri din ce in ce mai apocaliptice.Legaturi:
Al doilea gand de ajutor e primirea de mai inainte ca bun, a ceea ce oranduieşte şi face Dumnezeu, şi ştiind că nimic nu se intamplă fără voia lui Dumnezeu, să ne bucurăm de hotărarea Lui, chiar dacă nu pricepem aceasta. Iar gandul al treilea e că in suferinţe fără de voie s-au mantuit mucenicii, in suferinţe de bunăvoie s-au mantuit cuvioşii; tot aşa şi cu suferinţele războaielor, mult mai mulţi se mantuiesc pe front, decat s-ar fi mantuit acasă.
Răspunde cu citat
Marcaje