Constructia stupilor

[Adrian Pop]

Constructia stupilor

Scris de cipm

Duminică, 03 Aprilie 2011 13:29

In general imi place sa-mi adaptez lucrurile pe masura necesitatilor mele sau chiar sa mi le fac de la "zero". La fel s-a intamplat si cu stupii. In tainele apiculturii am fost initiat de un prieten mai in varsta d-nul Tavi Moldovan. Este un inginer proiectant pasionat de apicultura. A incercat tot felul de lazi, iar in final a hotarat ca sistemul Daddant pentru cuib si 1/2 Daddant pentru caturile de cules si se potriveste cel mai bine cu modul lui de lucru. Anul de gratie a fost 2005, insa poate anumite solutii sunt de folos si acuma Cum eram la inceput si cu lazi de imprumut am hotarat sa-mi construiesc singur lazile. La bloc ar fi fost destul de greu insa d-nul Moldovan m-a lasat "sa-mi fac de cap" in subsolul casei sale. 3 ore de dimineata si 3 dupa masa a fost timpul alocat cam 3 zile pe saptamana, incepand de prin Noiembrie astfel incat in primavara albinele au avut casuta noua. Dintr-un metru cub de scandura mi-am facut 10 stupi completi cu un corp Daddant, un cat de cules, pivnita, podisor si capace, iar din resturile cazute mi-am facut ramele de 1/2. Moldovan a pus la cale toata tehonologia insa asa fel incat sa lucram cat mai organizat si in serie. In cazul ca sunteti interesat cititi mai departe si poate va prinde bine. Aici gasiti un releveu facut de mine iar mai jos povestea si imagini. Nu am avut multe scule: un circular si dintr-un abricht si niste role s-a incropit o masina de subtiat. Toate falturile s-au facut cu circularul reglat la distanta corespunzatoare iar pentru partile frontale (unde se sprijina umarul ramei) solutia a fost adaugarea unei sipci. Desi scandurile au fost destul de late, am hotarat ca fetele lazilor sa fie facute din doua bucati pentru a preintampina o curbare a lor in conditii de umiditate/uscaciune. Mai multe imagini gasiti in albumul foto

[Adrian Pop]

O solutie pentru imbinare ar fi fost un faltz nut-feder, insa din pacte nu aveam masina de frezat.
Pentru a realiza totusi imbinare am folosit un faltz simplu si un sistem de strangere a pieselor din lemn dupa ce au fost incleiate cu aracet. Pentru a preintampina lipirea fetelor intre ele s-a asezat o foaie de ziar.

Pe langa falturile de imbinare s-a executa si falturi de 10mm pentru imbinarea corpurilor intre ele, cu pivnita, podisorul sau capacul. Toate falturile sunt la fel astfel incat orice combinatie este posibila, atat cu rol functional cat si de depozitare.
Pivnita?!

Probabil va mirati... da, este o parte componenta sub cuib, care are rol de refugiu cand albinele sunt transportate si se agita. In acelasi timp prin volumul sau permite si o ventilare mai buna.

Stiu, in acest caz parerile sunt impartite, insa in acest tip de stup nu a murit nici o familie la transportul cu camionul, indiferent de pozitia in camion sau cat de cald a fost. Nu inseamna ca este cel mai bun stup! Stupul cel mai bun este cel care ti se potriveste cel mai bine. Pe acesta "l-am potrivit" pentru mine
Falturile fetelor pe care se sprijina si ramele sunt executate cu ajutorul unor sipci aplicate pe exterior. Astfel am eliminat necesitatea unei scanduri mai groase implicit usurinta in manipularea stupilor.
Ca se aduna... putin de aici , putin de acolo si in final dupa ce incarci un camion ti se lungesc bratele.



Colturile sunt protejat cu coltare de tabla. Sunt din tabla galvanizata, la fel cu cea folosita pentru capace.

La fel ca la celelalte componente s-a lucrat in serie... am tot indoit la coltare si apoi le-am prins cu cuisoare mici.



Creste rezistenta corpurilor... iar cand lazile sunt propolizate bine, poti folosi dalta cu toata forta fara sa deteriorezi lada.

Inainte de aplicare am dat 3 straturi bune de ulei de in.
Indiferent cat de bine as fi vopsit lada apa se va infiltra pe langa/sub coltar si este ca lemnul sa fie bine protejat.





Podisorul nu este mare... cat sa permita o paturica mica, sau cateva ziare ori transformarea lui in hranitor sau izgonitoare de albine.

Eventuale crapaturi defecte s-au remediat cu o pasta facuta din praf rezultat de la finisarea suprafetei cu hartie abraziva si aracet.

Pai da, suprafata bine finisata ajuta la economia de vopsea.



Au fost numai 10 stupi asa ca mi-am permis sa-i "bibilesc".

Blocatoarele de la urdinis sa le vopsesc diferit iar pivnita sa o prevad cu o "gratie" care sa nu permita crestere fagurilor in spatiul din pivnita. Regula de baza este ca ramele sa fie pozitionate deasupra sipcilor care compun gratarul. Tot timpul ramele sunt aliniate la dreapta.

Dupa vopsire si mutarea albinelor in noua "casa" totul a fost mult mai simplu.

Corpurile se puteau schimba intre ele fara probleme ramele la fel si totul este mai usor.
Prima data le-am folosit in stupina de la Nucet iar apoi in gazda la Pupemea.

O mica alergie si lipsa de timp m-a facut sa nu le mai folosesc... in timp insa cine stie?
Poate voi reveni la aceasta activitate... daca or mai rezista. Si daca nu or rezista facem altele, ca acuma avem experienta.

[Adrian Pop]

Constructia lazilor TITLU + - NUME fişier + - DATA + - POZIŢIE + -

Rame de 1/21789 vizionări Pivnita cu aerisirea deschisa2115 vizionări Pivnita cu aerisirea inchisa1745 vizionări Pivnita cu usita deschisa2030 vizionări Pivnita cu usita inchisa1834 vizionări Corp dadant - vedere parteade jos2031 vizionări Laterala1859 vizionăriDupa lipirea partilor componente Laterale1732 vizionăriDupa ce au fost scoase din dispozitiv Pivnite cu coltarele puse1877 vizionări Incleierea lateralelor2378 vizionăriIncleierea bucatile faltuite in presa dupa ce au fost date cu aracet si despartite cu ziare. Prinderea coltarelor2167 vizionări Ulei de in pentru pretectie2101 vizionăriUn strat de ulei de in pe colturi... prinde f. bine cand intra apa dupa coltare.

[Adrian Pop]

DACII – Îmbrăcămintea, armele şi stindardul dacilor

Posted on 27 februarie 2013


Dati click pe imagini pentru a mări şi a vedea detalii
DACII


De milenii, Carpaţii au constituit fortăreaţa care i-a adăpostit pe daci, dar şi coloana vertebrală a Daciei. Strămoşii noştri nu au părăsit niciodata munţii în care s-au născut. Erau oameni harnici, în special păstori şi agricultori, dar şi războinici de temut. Viaţa aspră, ocupaţiile şi munca lor, pericolele din exterior, relieful şi clima, i-au făcut duri ca diamantul.

“18.Dacii trăiesc nedezlipiţi de munţi. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso*, obişnuiau să coboare şi să pustiască ţinuturile vecine, ori de câte ori Dunărea, îngheţată de ger, îşi unea malurile. 19. Împăratul Augustus a hotărât să îndepărteze această populaţie, de care era foarte greu să te apropii. Astfel, a trimis pe Lentulus** şi i-a alungat pe malul de dincolo [al Dunării]; dincoace au fost aşezate garnizoane. Astfel, atunci dacii n-au fost înfrânţi, ci doar respinşi şi împrăştiaţi.” – Florus – Razboiul cu dacii II, 28 [IV,12],18-19

* A condus si pe dacii care s-au luptat în anul 29 a.Chr. cu Marcus Licinius Crassus (cf. Horatiu – Ode, III, 8, 18 si Suetoniu – Augustus, LXIII,4)

** Guvernatorul Panoniei, Cneius Cornelius Lentulus, a fost consul în anul 14 a.Chr., a condus celebra campanie împotriva dacilor (cf. Tacit – Anale, IV,44 si Faptele împăratului Augustus,V,30,2) care pare sa fi avut loc in anii 11-12 p.Chr.
“De când s-a ivit picior de om pe pamântul României – cu multe mii de ani înainte de naşterea României – sublinia academicianul Constantin Daicoviciu, în anul 1943 – pe amândouă laturile Carpaţilor a trăit aceeaşi seminţie de oameni, cu forme de viaţa asemănătoare, vorbind aceeaşi limbă, având aceleaşi credinţe.”


(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});
Cele mai vechi şi mai multe din informaţiile noastre despre geto-daci si Regatul Dacia provin din înregistrările istoricilor greci, Strabon, Ptolemeu, şi Herodot. Conform informaţiilor rămase de la Strabon, dacii locuiau în zona muntoasă (este indicat râul Mureş) până în partea superioară a Dunării (denumită Danubius – de la izvoare şi până la Drobeta), iar geţii stăpâneau partea de şes şi cea inferioară a Dunării (denumită Istru) până la Marea Neagră. Tot el ne spune că “dacii au aceeaşi limbă cu geţii” şi că “elenii i-au socotit pe geţi de neam tracic”. Deci, grecii i-au numit geţi, iar mai târziu, romanii i-au numit daci, deşi era vorba de aceeaşi populatie.
Triburile geto-dace constituiau ramura de nord a numeroasei seminţii a tracilor. In sec al V-lea î.Chr, Herodot spunea: „tracii sunt seminţia cea mai numeroasă dupa cea a inzilor” şi de asemenea, că geto-dacii sunt „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” (Herodot, IV, CIII).
Istoricul roman Tacitus, deşi nu recunoaste în mod explicit vitejia şi curajul dacilor, totuşi povestind despre traci, afirmă că aceştia „nu erau aşa de periculoşi ca sarmaţii sau dacii”. Tacitus afirmă de asemenea, că „dacii erau de nesupus şi niciodata loiali”. Această exprimare repetată, din care transpare antipatia faţă de daci, era provocată de faptul că regele Decebal în loc să folosească resursele acordate de împăratul Domiţian în anul 89 d.Chr., pentru apărarea granitelor imperiului roman contra incursiunilor barbare, el a consolidat apărarea Regatului Dac chiar împotriva romanilor.
Dacii sunt amintiți și în Cronica de la Jülich (Germania de Nord), publi*cată la Leipzig în 1611, unde scriindu-se despre granițele Ger*maniei în vechime, este citată Geografia lui Ptolemeu: „Toată Germania se separă de gali și reți, de panoni, prin fluviile Rin și Dunăre, de sarmați și daci printr-o teamă reciprocă și prin munți”.
Ocupaţiile geto-dacilor
Triburile dacice au fost întotdeauna atasate de relieful muntos. Munţii le-au oferit posibiliţăti de subzistentă si de apărare. În munţi vânau, îsi cresteau oile, vacile si caii, acolo erau minele de fier, argint, aur si sare. Triburile asezate în zone mai joase, mai la ses, se ocupau de agricultură, păstorit, apicultură, dar si de comerţ.


Modele de stupi din secolul al XIX-lea, identice cu cele utilizate de daci in creşterea albinelor

Istoricul german Petrus Albinus a scris între 1589 si 1590 Cronica Misniei (vechea denumire a Dresdei) si a mun*tilor ei, care a apărut în 1590 la Dresda.
În partea a doua a cărtii sale, Albinus, scriind despre prelucrarea metalelor, mentioneaază că „vechii germani, dacii si sarmații” erau renumiti în extragerea si făurirea obiectelor din aur si argint, metale care se găseau „în inima bătrânilor Munți Carpați”.
Teritoriul Daciei era acoperit aproape în totalitate de păduri seculare, care le ofereau locuitorilor săi lemnul necesar habitatului si refugiul în situaţii de pericol. Odata cu cresterea populaţiei triburilor a crescut si puterea dacilor. Istoricul Trogus Pompeius, în Prologul cărții XXXII, în contextul conflictului dintre Imperiul Roman și regele Macedoniei, Filip al V-lea, eveniment petrecut între anii 215-205 î.Chr, se referă la daci, menţionand „creșterea puterii dacilor sub regele Rubobostes”, ceea ce coincide cu începutul procesului de strămutare a centrului de greutate al puterii daco-geţilor din câmpia munteană în sud-vestul Transilvaniei. Dacia era împânzită de un mare număr de triburi ale căror capetenii deţineau doar o autoritate locală. Încet-încet, in faţa pericolelor externe reprezentate de celţi (sec IV-II î.Chr.) dar si de extinderea imperiului roman până la sud de Dunare (sec I î.Chr), triburile s-au unit, formând uniuni de triburi, cu autoritate extinsă pe zone mult mai largi.
Civilizaţia dacică, fără nici o îndoială, a fost una remarcabilă, dovadă este şi interesul deosebit care i-a fost acordat de către lumea ştiinţifică şi de către publicul larg. Ea este cunoscută astăzi datorită descoperirilor arheologice prin care a putut fi recuperat un mare volum de informaţii cu ajutorul cărora este posibilă reconstituirea, într-o oarecare măsură, a vieţii comunităţilor umane din acea perioadă. O altă sursă de informaţii pentru înţelegerea vieţii unei populaţii este dată de comparaţia cu viaţa altor populaţii contemporane. Din acest motiv, este util sã prezentăm una dintre civilizaţiile contemporane, cu care dacii au intrat în contact în mai multe rânduri, civilizatia celtica. Pentru a intelege mai bine ocupatiile dacilor, dar in special nivelul atins de cultura dacica in ultimele doua-trei secole inainte de Christos, este necesar sa studiem si influentele determinate de celti. Dezvoltarea, destul de stabilă a populaţiei autohtone, a fost dereglată la cumpăna secolelor IV – III î.Chr. de pătrunderea şi stabilirea purtătorilor civilizaţiei La Tène. Invazia celtilor a marcat de fapt trecerea spatiului carpato-balcanic la cea de-a doua etapa a fierului, La Tene. Analiza situaţiei arheologice evidenţiază faptul că celții, care au colonizat cateva zone ale bazinului carpatic, au impus, iar apoi au dezvoltat într-o manieră specifică, o serie de trăsături generale ale culturii La Tène, alături de care au fost mixate elemente ale dacilor. Au fost descoperite piese lucrate cu mâna care demonstrează o strânsă legătură cu populatia băștinașă. Acest fapt a imprimat, din punct de vedere arheologic, un aspect celtic aparte zonei bazinului carpatic. Apariţia culturii materiale de tip La Tène în Transilvania, nord-vestul şi vestul Daciei, dar si la est de Carpaţi, a adus schimbări adânci în viaţa economico-socială a tuturor comunităţilor. O schimbare radicală s-a petrecut în domeniul meşteşugurilor, numărul uneltelor de factură sau influenţă celtică, lucrate sau în curs de prelucrare, din fier, este destul de mare. Asistăm la o adevărată „revoluţie” a metalurgiei fierului şi a altor metale (bronz, argint, aur). Metalurgii însoţeau războinicii în campanii militare, iar mobilitatea lor a permis difuzarea pe spaţii largi a unor tehnici şi tehnologii specifice.
„Creşterea puterii dacilor” petrecută deja în ultimul sfert al secolului al III-lea î.Chr. şi continuată apoi în deceniile următoare, a determinat reocuparea teritoriile invadate de celţi, ceea ce semnifică o încetare bruscă a „dominației” celtice în podişul transilvănean. În nord-vestul Transilvaniei, înaintarea dacilor spre regiunile de câmpie, probabil prin culoarele Crasnei, Barcăului, pârâului Zalău sau din zona Tisei Superioare în Câmpia Someșului, luând în considerare marile centre dacice de la Moigrad, Şimleul Silvaniei, au pus în mişcare pe celţii din acest spaţiu, dar probabil şi pe cei din interiorul arcului carpatic, care s-au retras spre Dunărea de mijloc (Budapest-Tabán, Békásmegyer) unde s-a putut urmări evoluţia comunităţilor celtice (evariscii), până la apariţia romanilor din timpul lui Augustus.
Burebista, unul din cei mai mari regi ai dacilor, dacă nu chiar cel mai mare, prin diplomatie sau luptă, a unit in jurul anului 82 î.Chr. toate triburile dacice sub conducerea sa, formand astfel, Regatul Dac. În timpul regelui Burebista, in jurul anului 61 î.Chr., Regatul Dac a pornit o campanie de recucerire a teritoriilor ocupate de triburile celtice. Strabon spunea: „Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, Burebista, bărbat get, l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât, în câţiva ani, a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut şi de romani. Căci trecând plin de îndrăzneală Dunărea şi jefuind Thracia — până în Macedonia şi Illyria —, a pustiit pe celţii care erau amestecaţi cu tracii şi cu illirii; i-a nimicit pe de-a întregul pe boii aflaţi sub conducerea lui Critasiros şi pe taurisci”. Regatul s-a extins spre nord-vest în regiunile Tisei Superioare şi dincolo de versantul nordic al Carpatilor, în zona bazinului superior al Vistulei, iar în vest până la muntii Pădurea Neagră.
Dacii se pricepeau să-şi creeze singuri uneltele, armele, obiectele de gospodărie, îmbrăcămintea, podoabele şi în general, cam tot ce aveau nevoie, din materiile prime pe care le aveau din belşug. Utilizau şi bunuri obţinute în urma schimburilor comerciale cu populaţiile învecinate de la vest sau cu cele de la sud, aflate sub influenţa culturii grecesti. În sec I î.Chr s-au dezvoltat schimburile comerciale şi cu lumea romana. Aduceau de la sud de Dunăre în special vinuri, obiecte de lux utilizate în gospodărie şi podoabe. Dacii exportau animale vii pentru carne sau transport, miere, ceara, fructe, brânză, sare, metale, piei de animale salbatice.

„Cantitatea de grâu adusă din Pont este mai mare decât tot ceea ce ne parvine din celelalte porturi comerciale, deoarece, acest ţinut produce cea mai mare cantitate de grâu.” - Demostene, Discursuri
„4. În privinţa celor necesare vieţii, ţinuturile pontice ne dau vite şi sclavi, în număr foarte mare şi de o calitate mărturisită de toţi ca excelentă. Dintre articolele de lux, ne procură din belşug, miere, ceară, peşte sărat. 5. În schimb primesc din prisosul regiunilor noastre ulei şi tot felul de vinuri. Cu grâu facem un schimb reciproc. Uneori, la nevoie, ne dau ei. Alteori iau dânşii de la noi*.” –Polibiu (200-118 a.Chr) – Istorii,IV,38,4-5 *În secolele al III-lea şi al II-lea a.Chr., regiunile pontice încetează de a mai fi grânarul Greciei, locul lor fiind preluat de Egipt.
“Apoi [oile] nu numai că-i satură pe ţărani prin belşugul brânzei şi al laptelui, ci acoperă şi mesele bogaţilor cu mâncăruri numeroase şi plăcute. Iar unor neamuri lipsite de grâu le procură toată hrana, de aceea cei mai mulţi dintre nomazi* şi dintre geţi se numesc <băutori de lapte>”. – Columella**(20-70 p.Chr.) Despre agricultură, VII,2

* Se referă la sarmati care locuiau în carele lor trase de boi. ** L. Iuni Moderati Columellae, cel mai de seamă agronom latin, a scris lucrarea în 12 cărti De re rustica – Despre agricultură.
“….Localnicii fug in toate părţile; nimeni nu mai păzeşte ogoarele şi avutul lor nepăzit cade pradă jafului; bogăţii mici, ca la ţară: vite şi care ce scârţâie, şi avutul ce-l are un locuitor sărman. Unii sunt duşi ca prizonieri cu mâinile legate la spate şi zadarnic mai privesc înapoi la ţarinile şi casele lor.

Ceea ce năvălitorii nu pot lua şi duce cu ei, distrug; şi flacăra duşmană mistuie nevinovatele colibe. Chiar când e pace, lumea tremură de groaza războiului şi nimeni nu mai brăzdeaza pământul, cu mâna pe plug.” – Ovidiu (48a.Chr.-17 p.Chr.) – Tristele, III,10,51-69

[Enciu Stefan]

Interesant .