Adevărul despre Adormirea Maicii Domnului
Mihaela Manu
Să deschidem încă o dată cărţile veacurilor, să ne amintim, să ne întipărim în minte adevărul despre felul în care Maica Domnului a plecat de pe pământ. Nădăjduiesc, toate inimile, şi cele împietrite, să înflorească în iubire, pentru că nu avem, noi, cei de pe pământ, o prietenă mai bună decât Sfinţia Sa. Cei care o cinstim, o strigăm şi o slăvim, o vom avea ajutătoare, speranţă şi în lumea asta şi în cealaltă.
Se spune în cărţile vechi că erau atât de frumoşi Sfânta Fecioară şi Fiul ei, încât ori de câte ori mergeau pe străzile Ierusalimului ieşea lumea de prin case să-i vadă. Ştim cu toţii ce a urmat când Fiul ei cel iubit avea 33 de ani, ce durere amară, ce sabie cumplită a străpuns nevinovata ei inimă.
De la Înălţarea la cer a Mântuitorului până la Adormirea Maicii Sale au trecut 11 ani. Deci Maica Domnului avea 59 de ani când Sfântul Arhanghel Gavriil a fost trimis la dânsa cu o ramură verde de finic în mână, să-i spună să se gătească, să-şi aştepte adormirea, căci va veni Fiul ei şi-i va lua sufletul. La acest moment să rămânem astăzi. Felul în care a plecat Maica Domnului de pe pâmânt nu-i o poveste de adormit copiii, ci una cutremurătoare, un adevăr istoric, pe care haideţi, astăzi, să-l mai parcurgem împreună o dată. Am mai spus, nu am studii teologice, dar fiind în necaz am strigat-o pe Maica Domnului, iar Dânsa, de nenumărate ori, m-a ajutat, făcând adevărate minuni pentru mine. Mulţi au contestat acest fel al meu de a-i invoca mereu numele, dar dragii mei eu n-am nici soră, nici frate pe pământ, iar Maica Domnului mi-a fost şi îmi este cel mai mare sprijin. De aceea, nu vreau să treacă sărbătoarea de vineri, 15 august, fără să-mi fac datoria faţă de cea căreia-i datorez foarte mult.
Maica Domnului este vie şi întreg cerul şi pământul trebuie să-i cânte şi să-i mulţumească pentru că face pace în lume şi se închină înaintea lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii, ca să ne mai aştepte până ce ne vom înţelepţi şi ne vom întoarce la pocăinţă şi sfinţenie. Îmi doresc să ne unim împreună în puţina iubire pe care putem să i-o arătăm, ca nişte bieţi oameni supuşi greşelilor mereu şi s-o rugăm să nu ne părăseasc, ci să ne salveze atât pe noi, cât şi pe cei dragi nouă, familiile, oraşul, ţara, pământul. Să spunem împreună troparul Adormirii Maicii Domnului: Întru naştere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare, mutatu-te-ai de la moarte la viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre.
Viaţa Maicii Domnului a fost pe pământ cu mare sfinţenie, aşa că şi moartea i-a fost la fel. A fost o adormire lină şi luminoasă. Sfântul Arhanghel Gavriil a coborât la dânsa din nou şi i-a adus vestea cea îmbucurătoare, că după trei zile va fi chemată de Fiul Ei la cer. Inima ei de mamă a tresăltat de bucurie pentru această veste, aşa că a început să se roage: Fiul meu prea iubit! Ai zis că unde vei fi Tu, acolo vor fi şi cei ce ţi-au slujit }ie. Învredniceşte-mă să fiu şi eu cu Tine, căci eu Te-am născut pe tine.
Când se ruga Maica Domnului şi suspina, copacii din jurul ei îşi plecau vârfurile, în semn de cucernicie. A coborât apoi din Munte în casa ei, unde erau apostolii Ioan şi Petru. După ce au trecut trei zile, un nor luminos a înconjurat casa toată. Puterea Duhului Sfânt i-a adunat pe toţi apostolii şi i-a adus prin văzduh în ţinutul Ghetsimani, unde se afla Ea. Era printre ei şi Pavel, alesul Domnului, dimpreună cu Timotei cel minunat şi Dionisie Areopagitul şi toţi cei 70 de ucenici ai Domnului. Singur Toma lipsea, ca şi la arătarea Domnului Iisus. Era în ţinuturile Indiei şi după rânduielile lui Dumnezeu a fost ca el şi de data aceasta să întârzie, ca printrânsul să se adeverească şi să se oglindească lucrurile lui Dumnezeu cele preaminunate. După ce Maica Domnului i-a văzut pe toţi apostolii adunaţi, le-a spus cu multă dragoste şi duioşie: Fraţilor iubiţi, astăzi Fiul meu mă cheamă la El. Îi mulţumesc că v-a adus pe toţi înaintea plecării mele, ca să văd încă o dată faţa voastră.
Ioan s-a ridicat şi a spus cu lacrimi: Stăpână scumpă şi mamă dragă, Fiul Tău cel iubit s-a suit sus la ceruri, pe tine lăsându-ne nouă alinare. Acum cui ne laşi?La cine ne vom duce. Nu vă mâhniţi fii mei pentru mutarea mea la ceruri, căci nu mă voi despărţi de voi de tot. Acelora care mă vor vesti şi mă vor chema în rugăciunile lor, le voi fi mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu şi neîncetată ajutătoare. Pentru aceasta, fii mei, îngrijiţi-vă de mărturisiţi la oameni, îndreptaţi pe cei rătăciţi, întoarceţi-i la Fiul meu pe toţi. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, sufletului n-au să-i facă nimic.
După ce a spus aceste cuvinte, s-a aşezat pe pat. În jur erau lumânări aprinse. Deodată, o lumină mare a umplut toată casa. Coruri de îngeri coborau şi cântau. În mijlocul luminii era Iisus Hristos, care a primit în braţe sufletul cel preacurat şi sfânt al Maicii Sale. Apostolii au petrecut cu ochii sufletul cel preaiubit al Maicii Domnului, până întru Împărăţia cerurilor. Au aşezat apoi trupul său pe o năsălie, împodobită cu lumini multe şi ramuri sfinte, între care şi ramura de finic adusă de arhanghelul Gavriil din rai. Iudeii, văzând cinstirea ce se aducea Maicii Domnului, s-au aprins de mânie şi de întunecată răutate, au ieşit cu toţii şi au năvălit asupra cetei apostolilor, vrând să răstoarne trupul Maicii Domnului. Un nor mare, alb, a înconjurat ceata apostolilor şi năsălia. Din nor se auzeau cântări îngereşti care răsunau până departe, peste ceata fioroasă a iudeilor celor răi. Mulţi dintre ei au orbit pe loc. Unul, cu numele Antonie, s-a repezit să răstoarne năsălia, însă un arhanghel i-a retezat mâinile cu sabia cea nevăzută. Atunci iudeii s-au cutremurat şi cu frică mare au strigat: « Fraţilor, ce ne facem? ».
Sfântul Petru le-a spus: Noi nu vă putem face nimic, ci numai Iisus cel răstignit. Credeţi în El şi cinstiţi-o pe Sfânta lui Maică, care este Născătoare de Dumnezeu, că atunci puterea lui Hristos va lumina ochii voştri cei trupeşti, tămăduindu-vă rănile voastre.
Iudeii au căzut la picioarele apostolilor şi au cîntat împreună cu ei cuvinte de laudă Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Văzând că iudeii s-au întors cu toată inima la adevăr şi cred cu toţii că Maria este mama lui Iisus Hristos, apostolii au luat creanga de finic, au pus-o pe mâinile iudeului tăiat, dar şi pe ochii celor care orbiseră. Mâinile evreului Antonie s-au lipit la loc, s-au tămăduit şi cei orbi. Apoi, apostolii au petrecut trupul Maicii Domnului, l-au aşezat în mormântul săpat în piatră şi l-au acoperit cu o lespede. Timp de trei zile şi trei nopţi au stat acolo, cântând imnuri de laudă, rugăciuni şi psalmi duhovniceşti. După trei zile, a sosit şi apostolul Toma, care s-a rugat mult de ceilalţi apostoli să-i arate şi lui trupul Maicii Domnului. Cuprinşi de milă, apostolii s-au înduplecat şi au descoperit mormântul, spre mângâierea lui Toma. Când au dat piatra la o parte, au găsit mormântul gol. Toma le-a spus apostolilor că atunci când venea din India a văzut-o pe Maica Domnului înălţându-se cu trupul la ceruri şi că a întrebat-o unde pleacă, iar Sfânta Fecioară i-a aruncat brâul ei. Acest brâu se află astăzi la Muntele Athos în Grecia. Abia atunci au înţeles apostolii că Domnul l-a ales tot pe Toma cel îndoielnic ca să adeverească plecarea trupului Maicii Domnului în ceruri. Aşa este taina dumnezeiască. Orice om purtător de trup trebuie să treacă pin moartea fizică şi după aceea să învieze. Exemplul a fost Iisus Hristos. La fel a trecut şi Maica Domnului prin moarte fizică, apoi a plecat la ceruri, după trei zile de la moarte, în ziua de 18 august. Aşadar, Maica Domnului, Împărăteasa cerului şi a pământului este în cer, are tronul său, ne iubeşte, plânge şi se roagă pentru noi, pământenii. S-o iubim şi s-o cinstim mai mult, în aceste zile, când comemorăm plecare sa dintre noi.
Marcaje