Fata zapezii - O legenda ruseasca
Odata ca niciodata, in padurile Rusiei, traiau un taran pe nume Ivan si nevasta lui, Maria. Desi aveau multi prieteni si se iubeau unul pe celalalt, erau foarte amarati pentru ca nu aveau un copil. Isi doreau, mai mult decat orice altceva in lume, un baietel sau o fetita impreuna cu care sa se veseleasca si sa se joace. Intr-o zi de iarna, priveau cu drag cum se zburdau copiii prin padure. Cei mici se bucurau din plin de omat, isi cladisera un om de zapada si nu conteneau sa arunce unul in altul cu bulgari de nea.
Dintr-o data, Ivan s-a intors spre nevasta sa si i-a spus, "Copiii s-au distrat asa de mult facand acel om de zapada. Hai sa facem si noi unul!" Cei doi n-au mai stat mult pe ganduri si s-au dus catre padure.
Apoi, Maria i-a zis lui Ivan, "Barbate, de vreme ce nu avem nici un copil, haide sa cladim o fata din zapada." Ivan a incuviintat, si cei doi s-au pus pe treaba. Au modelat din zapada niste maini si picioare micute, i-au pus pe cap fetei de zapada bucle, au inzestrat-o cu doi ochi dragalasi, un nas carn si o gurita. Atunci cand au terminat, si-au spus ca nu mai vazusera niciodata o fata atat de draguta. Impresionat de frumusetea ei, Ivan i s-a adresat, "Micuta fata de zapada, vorbeste-mi." Maria a exclamat si ea, "Da, da, vino la viata astfel incat sa te poti juca si sa zburzi la fel ca si ceilalti copii." Nu au trecut decat cateva clipe, si ei au bagat de seama ca pleoapele fetei incepusera sa fluture si ca obrajii ii capatasera o nunta rozalie. Mai intai, au gandit ca imaginatia le joaca feste dar, curand, o fetita adevarata statea in fata lor, cu ochi albastri stralucitori si un par de aur, chiar in acel loc unde mai inainte era fetita cladita din zapada. Nu au putut rosti nici un cuvant si doar s-au holbat la fata. In cele din urma, Ivan a rupt tacerea, "De unde vii? Cine esti tu?"
Ea i-a raspuns, "Vin de pe meleagul iernii, de pe taramul zapezii, ghetii si al gerului. Sunt fiica voastra, fetita voastra." A alergat intr-o suflare spre cei doi, i-a imbratisat si cu totii au varsat lacrimi de bucurie. Curand, lacrimile au secat, si toata lumea a pornit sa vorbeasca si sa rada fara oprire. Era cea mai fericita zi din viata lui Ivan si a Mariei. Aveau, in sfarsit, propriul lor copil! I-au chemat pe vecinii si le-au prezentat frumoasa lor fiica, si au stat cu totii pana tarziu in noapte, minunandu-se de ceea ce se intamplase. Au sarbatorit cu bucurie, au cantat si au dansat plini de voie buna.
De-a lungul intregii ierni, fata zapezii s-a jucat cu ceilalti copii, iar parintilor ei li se parea ca era cea mai draguta dintre toti. Toata lumea o iubea pe mica fata a zapezii, intrucat era intotdeuna dulce, vesela si buna. Daca ar fi fost dupa ea, s-ar fi jucat si ar fi zburdat toata ziua alaturi de copii. Ivan si Maria erau foarte fericiti.
Atunci cand, insa, s-au ivit primele semne ale primaverii, aerul a inceput sa se incalzeasca si si zapada sa se topeasca, fetita parea sa fie din ce in ce mai obosita. Vioiciunea ii disparea vazand cu ochii, la fel ca si veselia.
Intr-o zi, a venit la Ivan si la Maria si le-a cantat:
"A venit timpul sa va plec din prag
Catre nord, spre al zapezii meleag."
Tatal si maica ei au rugat-o sa ramana cu ei, i-au spus ca nu o vor lasa sa plece si au fost atat de necajiti incat au inceput sa planga. Ivan s-a repezit la usa si a incuiat-o, astfel incat fata zapezii sa nu mai poata iesi, iar Maria a tinut-o strans in brate. Dar, pe cand, Maria o imbratisa, fetita s-a topit la fel ca neaua. Peste putin timp, nu mai ramasese nimic din ea cu exceptia caciulii si hainutei ei din blana alba. Acolo unde fusese mai inainte fata zapezii, nu mai era decat o baltoaca de apa. Ivan si Maria au jelit-o din tot sufletul.
Mai tarziu, s-au alinat cu gandul ca poate fata zapezii se va intoarce intr-o buna zi. Cu toate acestea, au ramas toata vara singuri, fara a mai putea sa indure sa auda rasetele altor copii. Vara s-a preschimbat in toamna, si toamna in iarna, si vremea s-a facut iarasi rece. Intr-o noapte, Ivan si Maria au auzit un ciocanit in usa. S-au intrebat cine ii putea cauta la acea ora tarzie. Apoi, o voce familiara a inceput sa cante:
"Mama! Tata! Deschide-ti usa de-ndata!
Zapada m-a adus inapoi inca o data!"
Ivan a deschis usa larg, iar fata zapezii a sarit in bratele parintilor ei. A stat intreaga iarna impreuna cu ei si s-a jucat cu copiii din satul vecin. Odata cu primavara, a plecat insa inapoi spre nord, catre pamantul gerului, ghetii si omatului, de unde venise. De aceasta data, Ivan si Maria nu au mai plans, stiind ca ea va reveni de indata ce iarna va cuprinde iar meleagurile lor. In acest fel, fata zapezii a trait alaturi de cei doi in fiecare iarna, si i-a parasit la inceputul fiecarei primaveri.
Nota. Aceasta versiune a povestii rusesti Fata zapezii (Fata zapezii - O legenda ruseasca) apartine vestitului povestitor rus Alexandr Afanasiev.
Răspunde cu citat
Marcaje