„Curajul ia multe forme. Există curajul moral, și apoi există un fel și mai nobil: curajul de a înfrunta durerea, de a trăi cu ea fără a-i lăsa pe alții să știe și totuși de a găsi bucurie în viață, de a te trezi în fiecare dimineață cu entuziasm pentru zi noua."
~ Howard Cosell
"Moartea nu înseamnă nimic! Doar că am trecut de partea cealaltă: e ca şi cum m-aş duce în camera de alături. Dar eu rămân tot eu, iar tu rămâi tot tu. Ce eram înainte unul pentru celălalt, suntem şi acum. Cheamă-mă cu numele cu care m-ai chemat întotdeauna, care ţi-e atât de familiar, vorbeşte-mi la fel de frumos cum îmi vorbeai. Nu-ţi schimba tonul vocii, nu lua un ton solemn, sau trist. Continuă să râzi de ceea ce te făcea să râzi, continuă să te bucuri de micile lucruri de care te bucurai când eram împreună! Roagă-te pentru mine, zâmbeşte-mi, nu mă uita! ...Nu sunt departe, sunt în camera de alături. Fii sigura de asta! Şterge-ţi lacrimile şi nu mai plânge dacă mă iubeşti: zâmbetul tău este acum pacea mea!"
Sfântul Augustin
"Să nu mori cu morții tăi, onorează-i cu iubire divină trăindu-ți în continuare viața, pentru că acest lucru și l-ar dori și ei, nu te bloca, asumă-ți temele, rolul și scopurile pentru care te-ai întrupat, să te poți întoarce acasă cât mai bogat și cu cât mai multe experiențe de evoluție umană trăite!
Nimeni nu este sau a fost scutit de pierderea unei ființe iubite ce ne-a frânt inima de durere și ne-a dezechilibrat mental, fizic, emoțional cât și spiritual.
Știți că atunci când plângem morții de fapt o facem pentru noi și nicidecum pentru ei?
Plângem pentru că i-am pierdut, plângem că nu ne putem imagina ca viața noastră să se desfășoare fără ei, plângem pentru că nu dorim să ne despărțim sau nu acceptăm plecarea lor!
Când vom accepta că au avut o misiune care s-a incheiat pe acest Pământ ca și noi deasemenea, când vom înțelege că nu Dumnezeu ia luat și nici vina lor nu este, când vom înțelege că de fapt morții nu mor, ei fiind ca si noi spirite nemuritoare, când vom înțelege că pe această planetă suntem doar călători în trecere pentru a învăța și a crește, sau mai bine zis însoțitori pentru o anume perioadă de timp, când vom înțelege că nimeni nu pierde pe nimeni pentru că nimic și nimeni nu ne aparține, ne va ajuta să reușim să trecem cândva peste această durere inestimabilă și inevitabilă.
Nu... Să nu murim cu morții... ci să îi iubim, să îi slăvim știind că ei ne vor veghea și călăuzi întoarcerea acasă.
Respect durerea tuturor și felul natural de a o exprima, știu cum este să plângi, să te simți terminat, gol și frânt în interior, lipsit de înțelegere, mângâiere prin acest proces de disperare am trecut și eu, și cu adevărat pot spune că este îngrozitor!
Dar cum ar fi dacă am putea vedea moartea ca pe o naștere, prin care cu toții vom trece?
Noi nu cunoaștem decât o parte a monedei pe care o numim Moarte; dacă am putea vedea și partea cealaltă, locul minunat și divin al Luminii, acel loc unde nu există dualitate, nici boală și nici suferință, am conștientiza mai lesne procesul nașterii și al morții și am putea trece cu mai multă înțelegere și înțelepciune peste toată această suferință sau doliu prelungit.
Să îi iubim pe cei care ne părăsesc!
Să avem voința și forța interioară necesară de a le accepta și respecta trecerea - plecarea solitara și să îi lăsăm să ducă."
Sursa: Daniela Hell
Nu te pot ține de mână,
Așa că te țin în inima mea.
Și acolo ești și vei fi prezență, eternă.
Și este cel mai bun loc în care am fost.
Îmi vor spune că nu te pot atinge.
Adevărat dar te aud în inima mea
Îmi vor spune că nu te pot vedea.
Adevărat, dar ochii acoperă distanțele,
Și nu există distanță în inimă.
O să-mi spună că nu-ți aud vocea
Adevărat dar eu ascult și tu faci gălăgie în mine!
Îmi vor spune că nu pot vorbi cu tine.
Adevărat.
Dar la ce sunt cuvintele, îmi faci inima să bată.
Și inima este organul vieții, chiar dacă nu te țin de mână,
Nu te văd și nu vorbesc cu tine,
Fac mult mai mult, vă păstrez în suflet...
~ Francesco Roversi
Celor plecați dintre noi, dar încă trăiesc în inimile noastre
"Moartea nu există, fiica mea. Oamenii mor doar atunci când sunt uitați", mi-a explicat mama chiar înainte să plece.
"Dacă îți vei aminti de mine, voi fi mereu cu tine. "
-Isabel Allende
Îngerii știu să citească în inimile noastre și ne cunosc fiecare dorință, nevoie și speranță înainte ca noi să ne dăm seama
- Craig Warwick
„La un moment dat vei fi nevoit să înfrunţi realitatea pierderii. Şi viaţa continuă, zilele se transformă în nopţi şi nopţile în zile până când vei înţelege că niciodată nu va înceta să-ţi fie dor de acel cineva drag care a plecat şi va trebui să înveţi să trăieşti cu acest gol în suflet, cu această permanentă absenţă. Când pierzi pe cineva fără de care nu-ţi puteai imagina viaţa, inima ţi se rupe iremediabil şi niciodată nu vei trece peste tragedie. Nu vei putea uita niciodată. Şi totuşi, cumva, asta este bine. Pentru că astfel va continua să trăiască în căldura inimii tale zdrobite şi tu vei continua să trăieşti chiar aşa, rănit...."
https://www.facebook.com/photo/?fbid=660980714113203&set=a.234567556754523
DARURI peste timp de la Simona mea iubita....��❣️��
Simona Serban
Eu vad in felul urmator,aceasta imagine:tu sora soarelui de sus,in lumea ei perfecta si eu ,sora surorii soarelui, umbra acesteia, bucuroasa mereu sa-ti fie in preajma ta si tu povestindu-mi mereu cit de frumos e totul, imbiindu-ma!
Te iubesc,sora soarelui!
Elena Latan
Doamne...numai tu,iubita mea,puteai sa simti asa ! �� Stii ca te iubesc cu tot ceea ce sunt si-i multumesc lui Dumnezeu ca existi,ca suntem !!
"Unitatea de măsură a memoriei nu este timpul, ci inima.
Este vechi ceea ce uităm.
Dar inima retrăiește la nesfârșit ceea ce a îmbrățişat într-ânsa."
Ienăchiță Văcărescu
Nu sta la mormântul meu și plânge,
Nu sunt acolo; Eu nu dorm.
Sunt o mie de vânturi care bat,
Eu sunt strălucirea de diamant pe zăpadă,
Eu sunt soarele pe boabe coapte,
Eu sunt ploaia blândă de toamnă.
Când te trezești în liniștea dimineții
Eu sunt graba rapidă înălțătoare
De păsări liniștite în zbor în cerc.
Eu sunt strălucirea moale a stelelor noaptea.
Nu sta la mormântul meu și plânge,
Nu sunt acolo; nu am murit.
Nu sta la mormântul meu și plânge
Nu sta la mormântul meu și plânge,
Nu sunt acolo, nu dorm.
Sunt într-o mie de vânturi care bat,
Eu sunt zăpada care cade ușor.
Sunt ploile blânde de ploaie,
Eu sunt ogoarele de cereale coapte.
Sunt în liniște dimineața,
Sunt în goana grațioasă
De păsări frumoase în zbor în cerc,
Eu sunt strălucirea stelelor nopții.
Sunt în florile care înfloresc,
Sunt într-o cameră liniștită.
Sunt în păsările care cântă,
Sunt în fiecare lucru minunat.
Nu sta la mormântul meu lipsit
Nu sunt acolo. nu am plecat.
Mary Elizabeth Frye
Realitatea este că te vei întrista pentru totdeauna. Nu vei ‘trece peste’ pierderea unei persoane dragi; vei invata sa traiesti cu ea. Te vei vindeca și te vei reconstrui în jurul pierderii pe care ai suferit-o. Vei fi din nou întreg, dar nu vei mai fi niciodată la fel. Nici nu ar trebui să fii la fel și nici nu ai vrea.
Elisabeth Kubler-Ross, Despre durere și durere
Dedicat celor care există și celor care nu mai există
de Enrico Cattani
Și încerc să înțeleg, tu care într-o zi ești un trandafir, iar pe alta ești un spin.
Stau langa tine in acest timp indefinibil, in timpul pe care ti-l ia sa te gandesti, sa te regasesti si intre timp el rade, trece si nu-i pasa.
Un timp prea scurt dacă vrem să râdem sau să trăim, un timp prea lung dacă te facem să aștepți.
Dacă te întorci, nu mă vei vedea. Nici măcar nu mă poți vedea înainte.
Sunt lângă tine, fără să împing sau să trag, în locul în care te poți apleca atunci când îți pierzi echilibrul.
Lângă mine, să-ți spun la ureche că te iubesc, ca să nu te pierd din vedere nici când te îndepărtezi.
Lângă tine, pentru a nu-ți întuneca lumina, pentru a nu acoperi calea pe care vrei să o apuci, pentru a te gâdila dacă te închizi în gânduri.
Și nu trebuie să te întinzi ca să-l găsești pe al meu, nu l-am lăsat niciodată.
Și nu trebuie să-mi întind mâna ca să o caut pe a ta, a fost mereu în a mea.
Marcaje