Rares -Constantin si Antonia - Elena

[latan.elena]

[latan.elena]

[latan.elena]

Iubirea este cel mai mare dar al vieții,
viața cel mai frumos dar al iubirii.
~Antonio Curnetta

[latan.elena]

[latan.elena]

[latan.elena]

Poeme într-un vers

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Ion Pillat




1. Poemul într-un vers
Un singur nai, dar câte ecouri în păduri.

2. Păstorul mării
Copilul gol mai cântă din fluier la delfini.

3. Îmbrăţişare
Suia o viţă de-aur pe negrul chiparos.

4. Pan
Prin frunza rară ţapul priveşte, faun trist.

5. Pasărea din basm
Zburau fazani de aur în focul din cămin.

6. Arta poetică
Nu vorbele, tăcerea dă cântecului glas.

7. Melancolie
Foşniră împuşcate lungi aripi. Dor târziu.

8. Pasărea mării
Un nor de taină zboară pe-o insulă-n amurg.

9. Trecutul
În ochii verzi porţi marea spălată de furtuni.

10. Reîntoarcere
Am pribegit cu zeii, la oameni să mă-ntorc.

11. Ciocârlia
Din praştia câmpiei lumina cântă sus.

12. Norii
Albastru clătinate, aeriane culmi.

13. Crăciun
Se-oprise steaua, fânul din staul strălucea.

14. Templu antic
Încremeniră patru coloane, cerul, marea.

15. Stăpânul mării
În plasa lor pescarii au prins un zeu străin.

16. Înserare
Pe-oglinda legănată a sufletului: norii.

17. Sângele vieţii
Ca vremea nu se-opreşte, ca moartea nu-l aud.

18. Zvon
E roiul de albine sau numai amintiri?

19. Stelă de dansatoare
Cu vălul tras pe faţă, se depărtează stând.

20. Trup de fată
O salcie mlădie cum e tulpina ei.

21. Dorinţa
Iubire nu fi veşnic al inimii tăun.

22. Întâlniri
O piersică pufoasă şi fraged un obraz.

23. Iarnă
În zare zurgălăii de sănii… Suflet nins.

24. Amurg
Iubirea ta m-ajunge cu umbre tot mai lungi.

25. Logodnă
Pe mal un singur paltin, pe ape doar o stea.

26. Calea nopţii
Prelungul drum al lunii pe mare până-n zori.

27. Navigatorii
Pe zări amurgul singur cu dorul lor pustiu.

28. Marinarul
Din larg zăream pământul, pe ţărm privesc în larg.

29. Plaja
Nisip, talazuri, spume şi scoici – tu, nicăieri…

30. Tinereţe
Pe frunza toamnei pasul sfios al căprioarei.

31. Dezamăgire
Ai spart oglinda: chipul din ţăndări nu-l culegi.

32. Turc bătrân
Îşi numără mătănii de-o mie şi-una de nopţi.

33. Golful
A strâns albastru-n braţe, şi-l leagănă mereu.

34. Popor nomad
Cu norii şi cu vântul porneam, pământul sta.

35. Popor nomad
Foc stins, cort strâns, pustiul şi pulberea plecării.

36. Popas
Proptiţi în lănci, cu hăţul pe braţ, la focuri mari.

37. Descălecătorii
Întâiul fum de sate şi-n vale glas de câini.

38. Artă poetică
Din teascurile vremii plâng lacrimă de vers.

39. Zile şi nopţi
Trecură ciute albe şi-ntunecaţi ogari.

40. Prevestire
În codrul numai muguri, un sunet de topor.

41. Copilărie
O jucărie spartă găsită într-un pod.

42. Toamna copilăriei
Mireasmă de gutuie într-un iatac bătrân.

43. Părăsire
Pe orice cărăruie dau iarbă amintiri.

44. Conac de altădată
La scări părăginite de suflet, surugii.

45. Singur
Prin pulberea de aur cu toamna în zăvoaie.

46. Veveriţa toamna
O frunză roşie suie pe ramuri, alte cad.

47. Poetul
Stă încărcat de versuri ca toamnele de rod.

48. Vânătoare
În zori prin ceaţa roză un sunet surd de moarte.

49. Friză
Strunindu-şi calul, sare prin veacuri nemişcat.

50. Friză
De când îţi legi sandala, s-au dezlegat milenii.

51. Păstorul
Cu fluierul la gură cum tace, codrul cântă.

52. Amintirea
La cuib, o rândunică prin suflet zboară lung.

53. Gorgane pe Bărăgan
Cămile-ngenuncheate venite din Altai.

54. Primăvară
Livezi în floare, cucul, munţii ninşi, alt cuc, departe.

55. Ţara
Balauri, munţi vineţi, păzeau cetăţi de-argint.

56. Lacrimi
De plângi, o primăvară s-o scutura de flori.

57. Luntraşul
Spre moarte mă tot duce, lin, inima vâslind.

58. Nemuriri plăpânde
Migdalul meu în floare şi tu zâmbind sub el.

59. Întoarcere
În toamna desfrunzită m-am întâlnit, copil.

60. Cimitir tătăresc
Pasc moarte capre straniu încremenind pe râpă.

61. Bujori sălbatici
Pe ruguri verzi ard flăcări în inima pădurii.

62. Prier
Oprit în drum, migdalul ne-ntinde flori sfios.

63. Pescăruşi
Din valuri spume albe au început să zboare.

64. Despăduriri
Se duc pe râul vremii toţi anii mei, buşteni.

65. Sângele vieţii
Ca vremea nu se-opreşte, ca moartea nu-l aud.

66. Seară la Voroneţ
La sfinţii-n zugrăveală, amurgu-ngenunchea.

67. Sfârşit de iarnă
Cocorii ţipă. Gheaţa din suflet mi se sparge.

[latan.elena]

Cocorul cenusiu









Lucrurile acestea s-au intamplat demult, tare demult. Doi tarani, sot si sotie, aveau un fiu pe nume Korato. Era un baiat cinstit si bun, care cultiva ogorul familiei si taia lemne din padure ca sa le vanda la oras. Econom si muncitor, el le purta de grija batranilor lui parinti. Korato era un barbat drept si asupra careia vegheau zeii...
Intr-o dimineata, pe cand lucra in padure, a auzit un zgomot slab, care parea care vine dinspre varful unui pin:
- Cru, u, uuuu...Si-a incordat auzul ...tacere.
Dar, cand isi agata securea, a auzit din nou:
- Cru, u, uuuu...
- E cineva acolo? a intrebat el, ridicand ochii spre cele mai de sus ramuri.
- Domnule, ajuta-ma te rog, sunt ranit, s-a auzit o voce melodioasa.
Korato s-a urcat in copac si s-a catarat pana pe crengile de sus. Ajuns in varf, a descoperit, pe jumatate ascuns in frunzis, un cocor cenusiu, avand o aripa rupta. Era o creatura de vis. Era mare, cu o tinuta plina de noblete in pofida ranii, si avea picioarele fine; un mot frumos ii impodobea tartita. Avea un gat subtire, iar pe ceafa se zarea pata rosiatica, semnul disctinctiv al speciei... precum si acea culoar cenusie, in toate tonurile, acele nuante de gri, cu tente de argintiu in lumina soarelui din zori. Korato a fost de-a dreptul fermecat. I-a dat o mana de ajutor. Pasarea nu se putea deplasa. A plecat sa-i aduca apa si mancare. Si a ingrijit-o astfel cateva saptamani. Vorbeau.
Cocorul i-a spus povestea lui.
"Exista timpuri si timpuri, i-a spus el. Eram o printesa la curtea marelui imparat Mahayana, careia ii erau suspusi o mie de regi. Acest mare monarh avea trei fii: Mahanada, cel mare, mijlociul, Mahaveda, si cel mic, Mahasattva. Trebuia sa-l ia ea barbat pe cel mai mare, dar il iubeam pe cel mic, care era tandru si bland. Am fugit cu el. Am fost prinsi si am fost data mortii. De atunci, sunt inlantuita de roata vietii si urmez ciclul renasterilor.
- Korato, i-a spus cocorul intr-o seara, mi-l amintesti pe Mahasattva, cel mai mic dintre fiii imparatului Mahayana. Esti bun si bland ca el.
A doua zi, Korato a urcat in varful pinului, dar cocorul cenusiu nu mai era acolo. Se vindecase si isi luase zborul. Atunci tanarul a fost cuprins de melancolie. Lucra in tacere, nu mai manca. Parintii s-au nelinistit, mama sa, care era o femeie aspra si practica, se tanguia astfel:
- Ce se va intampla cu noi, daca fiul nostru va muri? abia daca am putut ascunde doisprezece banisori de arama intr-un vas. Curand nu vom mai avea nimic.Si isi frangea mainile de deznadejde.
Dupa cateva zile, intr-o dimineata, cineva a batut la usa colibei. Korato plecase deja in padure. A deschis mama. In prag, statea o fata frumoasa, cu o boccea in mana.
- Il caut pe un anume Korato, a spus ea.
- Ce-ai cu el ? a intrebat mama, banuitoare. Ca apoi sa adauge bombanind:
- Nu-i aici, se intoarce abia la caderea noptii!
- Nu-i nimic, voi astepta, a raspuns fata cu o voce blanda. Si s-a asezat acolo toata ziua.
Cand parintii ii aruncau, in treacat, o privire curioasa, ea raspundea cu un zambet modest. In sfarsit, Korato s-a intors acasa. Era obosit si trist, ca in toate zilele de plecarea cocorului cenusiu, care ii fermecase inima.
- Buna ziua, a spus fata frumoasa.
- Cine esti? a intrebat Korato.
- Am lucruri importante sa-ti spun...si a zambit.
- Intra i-a spus Korato.Dar, in prag, cand s-a uita la ochii ei, a zarit in adancul lor o infinitate de ceruri cenusii. Si inima lui s-a tulburat.
- Korato, a spus frumoasa vizitatoare, numele meu este "Umila Osaku", stiu sa cos, sa tes, sa gatesc, sa aprind focul, nu ma dau in laturi de la nici o treaba si vreau sa ma casatoresc cu tine. Korato s-a uitat uluit la fata aceea atat de frumoasa.
- Vei matura in coliba si il vei ingriji pe batran care este bolnav?a intrebat mama.
- Voi fi o nora supusa si te voi servi, mama, a raspuns Umila Osaku, lasand ochii in jos si inclinandu-se cu respect.
- Ia-o de nevasta, Korato,a zis atunci mama.
Si asa a fost.
Casatorit cu Umila Osaku, Korato a cunoscut frumusetea imbinata cu blandetea inimii, cu modestia, curajul, si zelul de a munci. Facea toate treburile fara sa se planga. Mama era multumita. Iar bucuria a revenit treptat in inima tanarului.
Timpul a trecut. Mama, care aproape ca nu mai facea nimic, avea timp sa se gandeasca la tot felul de lucruri. Intr-o zi, i-a spus nurorii sale:
- Umila Osaku, m-am uitat din intamplare in bocceluta ta, pe care ai ascuns-o in fundul dulapului, si am descoperit o bucata de stofa tare frumoasa. Tu ai tesut-o?
- Da, mama.
- Ei bine, fata mea, de ce nu te-ai pune pe treaba! O sa-ti facem rost de un razboi de tesut si ne vei face o stofa pe care o vom vinde in oras.
- Mama, a spus cu timiditate Umila Osaku, suntem saraci, dar nu ne lipseste nimic, iar aceasta treaba nu e ferita de unele primejdii...
Mama nu a ascultat insa. Dorinta ei trebuia indeplinita. A insistat pe langa fiul ei atat de mult, incat acesta, intr-o seara, i-a spus sotiei sale:
- Draga mea, de ce nu vrei sa tesi acea panza minunata pe care mama a zarit-o in bocceua ta? Am putea obtine bani de aur, pe care mama i-ar putea pune in cufar, in locul banutilor de arama. Am fi, in sfarsit, bogati!
Umila Osaku a acceptat. Dar si-a avertizat sotul:
- Ca sa tes aceasta panza, trebuie sa ma inchid timp de o luna in pod si nimeni sa nu vina sa ma deranjeze.
Au trecut patru saptamani lungi. Cand Umila Osaku si-a facut din nou aparitia, era palida, dar tinea in mana o panza nemaipomenit de frumoasa o tesatura in culori vii, moale ca matasea, o panza asa cum nimeni nu mai vazuse vreodata. Korato s-a dus s-o vanda in orasul vecin. Un mare senior i-a oferit pe ea zece mii de monede de aur. S-a intors acasa nebun de fericire. A cumparat pentru parintii sai o casa frumoasa si a devenit un onorabil negustor de lemne. Umila Osaku nu a participat la bucuria celorlalti, isi revenea cu greu dupa munca epuizanta, iar privirea ei, altadata atat de increzatoare, devenea parca melancolica. Totusi, treptat, si-a redobandit sanatatea. Nimeni din familie nu parea sa acorde prea mare atentie acestui lucru; Korato avea multe lucruri importante si noi de facut...
Mama traia acum pe picior mare. Isi cumpara rochii scumpe, ba chiar si-a pemis o lectica. Voia sa rivalizeze cu cele mai frumoase doamne din oras. Intr-o zi, a bagat de seama ca gramasa de bani de aur din cufar, de unde lua fara socoteala, se micsora. Asa ca, dupa un timp, alarmata, si-a adus aminte de nora ei.
- Fata mea, i-a spus ea, ai sa te pui iar pe treaba si ai sa ne tesi o panza, pe care fiul meu va putea sa o vanda in capitala si poate chiar la curte...
Si parca vedea deja gramada mare de banet ce avea sa-i umple cufarul.
- Mama, a raspuns Korato, stii ca foarte bine ca acest tesut deosebit este foarte epuizant si ca sotia mea a fost multa vreme bolnava dupa ce a terminat panza aceea minunata...
- Fleacuri, l-a intrerupt mama lui. Tinerele de azi se plang pentru nimica toata!
Si nu-l slabea pe fiul ei, nu-i lasa nici un moment de liniste, repetandu-si cererea, cand insistenta, cand autoritara, cand lingusitoare sau plangandu-se cu amaraciune:
- Refuzi sa oferi aceasta ultima placere batranei tale mame, care s-a sacrificat de atatea ori pentru tine!
Pana la urma, Korato nu a mai rezistat.
- Fa ce cere mama, i-a zis el Umilei Osaku.
Sotia iubita s-a uita lung la el, iar in privirea ei disperarea se amesteca cu resemnarea.
- De data aceasta va trebui sa stau trei luni in pod.
- Sa nu profiti ca sa trandavesti, nora! i-a strigat mama, in timp ce Umila Osaku urca in pod.
Timp de o luna, mama si-a tinut in frau nerabdarea. Dar era chinuita de o banuiala. Ce facea nora ei, visa in loc sa lucreze? Aratase atat de putina tragere de inima! Si mama, gandindu-se la monedele de aur lucind domol in penumbra cufarului, isi simti inima arzand de dorinta de a avea tot acel banet. Intr-o dimineata din a doua luna, batrana nu a mai putut rezista si desi promisese, a urcat in pod. Nici un zgomot. A ajuns in fata camerei nurorii sale a tras cu urechea. Abia daca distingea bataile slabe si regulate ale unui razboi de tesut. Atunci, arzand de curiozitate, mama a intredeschse usa, doar atat cat sa poata arunca o privire. Ceea ce avazut a facut-o sa strige de spaima! In fata unui mare razboi de tesut, un cocor cenusiu isi smulgea penele aripilor ca sa faca panza minunata. Pasarea era plina de sange si capul ei era alb ca varul. Mama a ramas incremenita in prag. Cocosul cenusiu si-a adunat ultimele puteri si si-a luat zborul pe fereastra.
Korato a gasit pasarea, seara, la marginea padurii. Aripile sale mutilate o impiedicasera sa ajunga prea departe. Frumosul cocor cenusiu a murit nu departe de pinul unde il gasise candva Korato, in timp ce razele soarelui aflat la apus mangaiau pesntru ultima data vesmantul argintiu gaurit.

Henri Brunel - " Cele mai frumoase povestiri Zen"

[latan.elena]

"Si in prietenie sa nu aveti o alta intentie decat sa va adanciti in spiritul celuilalt, impartasiti-va bucuriile surazand cu prietenie, fiindca in roua lucrurilor marunte, inima isi descopera dimineata si se intareste."
Daca prietenul va impartaseste gandul lui, nu il ascundeti pe al vostru; cand el tace, inima voastra nu inceteaza sa-l asculte fiindca in prietenie fiecare gand, dorinta, speranta se naste in tacere si la ele se ia parte cu bucurie."
(Kahlil Gibran)


Cand eram copii așteptam cu nerăbdare vacanța de vară pentru a merge la bunici.Zile la rând pline de soare, fructe și legume proaspete din grădină și momente de neuitat ne așteptau cu brațele deschise în fiecare vară.
De la bunici am învătat o mulțime de lucruri mărunte, care poate atunci păreau nesemnificative. Întorcându-ne în timp și gândindu-ne la acele mici lucruri, sunt convins că ți se umple și ție sufletul, cel putin la fel de mult cum mi se întâmplă mie.
Pentru mine aceste clipe vor avea mereu un loc special in sufletul meu. Am învățat multe, fără să îmi dau seama.
Din acest motiv, am încercat să adun câteva citate deosebite pentru ca tu să resimți bucuria aceea deosebită pe care o resimți atunci când descoperi ceva nou, așa cum descopereai atunci când bunicii tăi încercau să te învețe despre lume.

50 de Citate Deosebite

1. “Suntem ceea ce iubim.” – Nichita Stanescu
2. “Ideile apasa tragaciul, dar instinctul incarca arma.” – Don Marquis
3. “Nici un lucru maret din lume nu a fost realizat fara pasiune.” – Georg Wilhelm
4. “Am inteles ca un om poate avea totul neavand nimic si nimic avand totul.” – Mihai Eminescu
5. “De cate ori zambesti la cineva, este un act de iubire, un dar pentru acea persoana, un lucru minunat.” – Maica Teresa
6. “Viziunea ta va fi clara doar atunci cand te poti uita in inima ta”- Les Brown
7. “Fiecare zi pare prea scurta pentru toate gandurile pe care le gandesc, pentru toate plimbarile pe care vreau sa le fac, pentru toate cartile pe care vreau sa le citesc si pentru toti prietenii pe care vreau sa ii vad.” – John Burroughs
8. “Uneori ai succes…iar alteori înveți.” – Robert Kiyosaki
9. “Primăvara dă foc naturii cu trandafiri.” – Victor Hugo
10. “A-ti pune ordine in viata inseamna pur si simplu sa-ti privesti viata si sa incerci s-o intelegi. Sa te intelegi.” – Gabriel Liiceanu
11. “Cel care stă la umbră astăzi, o face pentru că a plantat un copac cu mult timp în urmă.” – Warren Buffett
12. “Inteligenta este aroganta educata.” – Aristotel
13. “Ideile apasa tragaciul, dar instinctul incarca arma.” – Don Marquis
14. “Fii devotat lucrurilor mărunte, căci în ele stă puterea ta.”– Maica Tereza
15. “Nici un lucru important nu a fost vreodata realizat fara pasiune.” – Hegel
16. “Aceasta scurta viata pe care o aveti poate fi transformata intr-un paradis. Aceasta mica planeta este floarea de lotus a paradisului.” – Osho
17. “Viitorul mă interesează foarte mult. Este locul unde am de gând să-mi petrec următorii ani de viață.” – Woody Allen
18. “Semeni o faptă, culegi un obicei; semeni un obicei, culegi un caracter; semeni un caracter, culegi un destin.” – Dalai Lama
19. “Viseaza ca si cum ai trai vesnic, dar traieste ca si cum ai muri azi, caci nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai.” – James Dean
20. “Fericirea nu e ceva gata făcut, ea vine din faptele tale.” – Dalai Lama
21. “Oamenii dau întotdeauna vina pe circumstanțe pentru a justifica cine sunt ei. Eu unul nu cred în circumstanțe. Oamenii care răzbat în această lume sunt cei care se ridică și cauta circumstanțele pe care și le doresc, iar dacă nu le găsesc, le creează.” – George Bernard Shaw
22. “Trăieşte o viaţă onorabilă. Atunci când îmbătrâneşti şi te gândeşti în urmă, vei putea să te bucuri a două oară de ea.” – Dalai Lama
23. “Cred ca unul din cele mai mari riscuri in viata este sa nu ai niciodata curajul sa risti.” – Oprah Winfrey
Lângă un citat deosebit, o carte deosebită trebuie să-şi facă locul.

Cărţi deosebite recomandate lista 1!
Cărţi recomandate lista 2!

24. “Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se transformă în ani… dar ce e mai important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă. Spiritul tău este cel care îndepărtează pânzele de păianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşti, simte-te viu. Dacă ţi-e dor de ce făceai înainte, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp… mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine. Fă astfel ca în loc de milă să impui respect. Când nu mai poti să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată.” – Maica Teresa
25. “Trei lucruri ne-au rămas din paradis: stelele nopţii, florile zilei şi ochii copiilor.” – Dante Alighieri
26. “Aproape întotdeauna, cele mai cuprinzătoare cuvinte ale oricărui om sunt cuvintele lui de pe urmă, întrucât le spune cu cea mai adâncă dare de seamă.”– Arsenie Boca
27. “Este o minune să se nimerească leacul pentru un rău a cărui cauză nu se cunoaşte.” – Miguel de Cervantes
28. “Fii realist, dorește-ți mereu imposibilul.” – Paulo Coelho
29. “Când te afli cu capul în nori, nu te simţi bine cu picioarele pe pământ.” – Balzac
30. “Avantajul emoţiilor e că ne induc în eroare, iar avantajul ştiinţei este că nu e emoţională.” – Oscar Wilde
31. “Când va fi să mori nu te uita la întunericul dinainte, ci la lumina ce laşi în urmă. Şi te vei stinge cu zâmbetul pe buze.” – Nicolae Iorga
32. “Nebunia este introducerea speranţei în logică.” – Emil Cioran
33. “Poate alergăm, mergem, ne împiedicăm sau zburăm. Dar să nu uităm niciodată scopul călătoriei sau să pierdem vreo șansă de a vedea un curcubeu.” – Gloria Gaither
34. “Dacă acoperişul este prost făcut şi plin de găuri, ploaia va curge în casă; la fel o minte slabă şi incapabilă de a se controla lasă să intre gândurile negative.” – Buddha
35. “Fii tu însăţi schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.” – Mahatma Gandhi
36. “Soarta se poate schimba, dar firea niciodată.” – Arthur Schopenhauer
37. “Dacă A reprezintă succesul în viață, atunci A este egal cu x plus y plus z. Munca reprezintă x; y înseamnă joaca; iar z – să ști să taci naibii din gură.” – Albert Einstein
38. “Evenimentele vieţii mele sunt operele mele.” – Giuseppe Verdi
39. “Prietenii sunt ca pepenii: încerci o sută şi alegi doi, trei.”– Confucius
40. “Datoria omului este simplă: El trebuie să nu-şi mai lase viaţa să fie un accident nechibzuit.” – Friedrich Nietzsche
41. “Ce puţini oameni ştiu să privească un lucru frumos, fără preocuparea spontană de a spune: “Am vazut ceva frumos”. – Jules Renard
42. “Cel mai frumos machiaj până la urmă rămâne a fi zâmbetul. Nu doar e frumos, ci mai e şi natural, şi cu siguranţă nu poate fi şters cu demachiant.” – Natalia Popusoi
43. “Prieten adevărat este acela care te sfătuiește de bine, iar nu acela care îți laudă nebuniile.”– Anton Pann
44. “Prezentul este o continuă aşteptare a viitorului.”- Blaise Pascal
45. “Prezentul este un reflex din trecut, pentru un viitor mai sigur.”- Octav Bibere
46. “Ziua de ieri este amintirea celei de astăzi, cea de mîine este visul zilei de azi.” – Khalil Gibran
47. “Nu trăi şi mâine, ce nu-ţi place azi!” – Octav Bibere
48. “Faptele de azi nu sunt decât ideile de ieri.” – Vladimir Ghika
49. “Oamenii sunt capabili să zacă întinşi pe spate, vorbind despre căderea omului.” – Henry David Thoreau
50. “De câte ori aş avea posibilitatea, aş face imposibilul.”– David Boia

[latan.elena]

Mi-era dor de Geo BOGZA

COCORII

Vor fi venit oare ? N-or fi venit ? Nu cumva n-au să mai vină ?
Cînd pleacă, rareori se întimplă să nu-i văd. Ce lung moment e acela, străbătut de adînci melancolii, făcînd din fiorul morţii un fior cosmic.
Oare de cit timp, în spaţiul acesta ce ne-a fost dat, pleacă ei şi revin ? Neamurile din care ne tragem, a căror limbă s-a pierdut, primele care au scormonit după aur în măruntaiele munţilor, fără îndoială i-au văzut. Şi cele mai de demult, care au prins primii peşti în apele ce luceau la soare, i-au văzut.
Dar înaintea lor, şi mai de demult, în vremile despre care stau mărturie doar maxilarele de mamut ? Poate că atunci nu veneau, poate că vor fi aşteptat clipa cînd zborul lor avea sa fie urmărit de ochi însetaţi de nemărginire, mai limpezi şi puri. Fiindcă este, fără îndoială, o legătură între ochii care îi privesc şi aeriana lor plutire. Nu se poate să nu fie.
De aceea, cînd încep să mă întreb dacă n-au venit, când încep să mă tem că nu vor mai veni, caut să-mi privesc ochii: — Oare a mai rămas în ei stropul de azur care îi va face să vină ?
Va trebui, îmi spun, să fim cu băgare de seamă, să nu obosim în a ne păstra sufletul curat şi în a ne uimi de minunile lumii, pentru ca nu cumva ei să nu mai vină.
Ca să fii om întreg, atâtea sunt necesare... Să ai ochi şi priviri de care să nu se sperie cocorii.
Să știi un izvor în care să-ți speli sufletul de tristețe, de oboseală și de moarte. Să știi să fii, nesărăcind pe nimeni nici cu un bob de grâu, cel mai bogat om din lume.

UN PARADIS REGĂSIT

Înainte de a părăsi această lume, aş vrea să împărtăşesc celor ce vor rămâne mai departe pe pământ, în condiţii tot mai puţin prielnice naturii umane, un adevăr la care am ajuns târziu, şi pe care nu-l pot păstra numai pentru mine. Aş vrea ca rândurile ce urmează să fie unele dintre cele mai convingătoare din câte am scris. Să spun ceea ce am de spus, ca şi cum aş vorbi despre unul din leacurile posibile ale cancerului. De altfel, despre cancer va fi vorba, un cancer al sufletului, şi despre posibila-i tămăduire.



Cam acum două decenii, în anul în care avusesem de suferit de pe urma dezastruoasei gripe asiatice, stând câteva săptămâni într-un sanatoriu, la plecare, le-am spus celor ce se străduiseră să mă vindece: - Doctorilor, să ştiţi că mai mult decât toate medicamentele pe care mi le-aţi dat, m-a făcut bine cireşul: minunea aceea ce se vede prin fereastră!
Timp de vreo patruzeci de ani - o viaţă de om - de îndată ce mi se sfârşise copilăria, nu mai mâncasem decât cireşe cumpărate cu kilogramul. Faptul mi se păruse firesc, mai toate lucrurile de care aveam nevoie le cumpăram, de când devenisem orăşean, în felul acesta. Chiar prundul gârlei, teritoriul neîngrădit al libertăţii, fusese înlocuit cu perimetrul limitat al ştrandului, în care pătrundeai plătind o taxă.
Când venea primăvara şi primele fructe ale anului apăreau în piaţă, n-aş putea spune că nu tresăream o clipă, dar eram departe - foarte departe - de frenezia pe care mi-o trezeau în copilărie. Pesemne, îmi spuneam cu îngăduinţă faţă de mine însumi, că tot ceea ce trăiam atunci - delirul ce mă cuprindea când, într-o dimineaţă, le zăream roşii în frunzişul copacului - ţinea, ca şi săniuşul, de bucuriile unei anumite vârste. Şi mă îndreptam spre casă, în mână cu punga de cireşe, doar cu puţin mai vioi decât dacă aş fi dus o pungă de zahăr sau de orez. Vai de acea vreme, când sufletul meu ar fi putut face parte dintre acelea după care umbla Cicikov!


Pentru că în tot răul e şi un bine, datorită gripei asiatice - fără de care n-aş fi avut ce căuta în acel aşezământ înconjurat de o livadă - mâncasem din nou cireşe, după o foarte lungă vreme, direct din copac. Fusese, într-un blând asfinţit, care în mine s-a transformat în auroră, o revelaţie extraordinară. Aveam cincizeci de ani şi mi-a părut rău că momentul acela a întârziat atât, că nu puteam spune despre el că venise pe când cărarea vieţii mele se afla la jumătate.

- O, câte ţinuturi pustii am străbătut, departe de mine însumi şi de ceea ce mi-ar fi putut umple viaţa de bucurie..., mă căinam pe când, trăgând cu o mână creanga spre pământ, cu cealaltă duceam spre gură pumni întregi de globule roşii, ca şi cum aş fi luat o doctorie în stare să-mi primenească întreaga fiinţă.

Fiindcă, descoperisem fericit, că legea cireşelor este să fie mâncate din cireş. În orice alt chip, îşi pierd virtutea de rouă a naturii, în stare să devină rouă a sufletului omenesc. De atunci, datorită unor fericite împrejurări, am putut să trag spre mine, în fiece primăvară, o creangă de cireş. Şi, chiar dacă n-am scăpat cu totul de viroze, în viaţa mea a fost mai puţină cenuşă.


Visez o lume în care oamenii să fie scutiţi de degradarea de a cumpăra cireşele de pe tarabă. Visez o lume - şi nu cred că e o pură utopie - în care fiece om să aibă cireşul său. Să ştie că îl are şi că se poate duce primăvara să intre în comuniune cu el. Am spus cândva, gândindu-mă la trecutul omenirii, la lungul ei drum spre timpul de faţă: un om şi un foc, un om şi un câine...Iar acum, gândindu-mă la viitorul ei, la câte primejdii o pândesc, spun: un om şi un cireş. Un om şi un cireş, ca şi cum aş spune un om şi un paratrăsnet. Menit să-l apere de mortalele tensiuni de care s-a încărcat planeta.

Un om şi un cireş - un om trăgând spre sine crengile cireşului - înseamnă un om redevenit copil, reîntors la acea stare despre care Brâncuşi spunea că, atunci când am pierdut-o, am murit demult.

DE CE SCRIU?



De ce scriu ? Poate din aceleaşi motive pentru care vor fi scris alţii înaintea mea, cei care, citiţi cu o neistovită pa*siune, mult înainte de a bănui că eu însumi voi scrie cîndva, au avut o atît de covîrşitoare influenţă asupra mea, deschizîndu-mi ochii spre mine însumi şi spre lume, plămădindu-mă încă o dată şi făcînd să mă nasc a doua oară, întru omenie si cunoaştere, încît fără ei — marii si veneraţii mei părinţi — chipul şi statura-mi ar fi fost altele, nu-mi închi*pui cum, aşa cum plopul care crește în lumina zilei nu-și poate închipui cum ar fi arătat dacă i-ar fi fost dat să crească într-o peşteră.

De ce scriu ? Ca să-i tulbur pe oameni, să le reamintesc că sînt oameni, că omenia e o realitate care poate fi simţită şi pe care se poate conta, ca pe mireasma şi substanţa pîinii, plămădită din grîul care e un dar al soarelui. Din credinţa că as putea să-i fac pe cei ce mă citesc mai buni, aşa cum cei pe care eu i-am citit m-au făcut mai bun, ca să pun încă o aşchie pe focul ce arde de veacuri, într-un atît de mare întuneric, în ceasul în care mi-a fost dat să fac de veghe asupra lui.

Ca să lupt împotriva înstrăinării omului de sine însuşi, împotriva a tot ceea ce generează, şi perpetuează, şi agravează înstrăinarea : împotriva standardizării si abstractizării vieţii, împotriva mecanismelor de gîndire, forme ale unei morţi mai rea decît moartea.

De ce scriu ? Pentru că sînt convins de frumuseţea vieţii şi a lumii, pentru că socotesc existenţa universului si existenţa noastră în univers, capacitatea noastră de a-l percepe si de a reflecta asupra lui, o aventură extraordinară, în stare să ne taie respiraţia în fiecare clipă, în toate clipele vieţii noastre şi de-a lungul tuturor mileniilor în care omenirea va fi prezentă în univers.

Desigur, acestea sînt numai cîteva din multele răspunsuri ce s-ar putea da unei asemenea întrebări.

Scriu, aş mai putea răspunde, ca să nu mai omorîm caii, ca să ne cuprindă amare mustrări de conştiinţă pentru uşu*rinţa cu care ne-am apucat să omorîm caii, cei care au fost timp de milenii cei mai buni prieteni ai noştri.

Scriu, aş putea răspunde de asemeni, din dorinţa existentă în mine dinainte de a fi început să scriu, de a spulbera banalitatea. Cei mai mulţi oameni îmi par, în felul cum îşi trăiesc viaţa, asemeni unor călători care din minut în minut ar căsca de plictiseală, ar încerca să adoarmă sau ar juca o partidă de cărţi, nemaiştiind cum să-și omoare vremea, în timp ce trenul care îi poartă ar străbate un continent fantastic. Scriu pentru a-i implora pe aceşti călători să-și arunce măcar o clipă ochii pe fereastră.

Nu în toate etapele vieţii mele am scris din aceleaşi motive. La început şi la început am scris, am mărturisit atunci, din exasperare.

Iar astăzi scriu din cu totul alte pricini, mai vaste decît oricare altele care mi-au pus în stare de veghe conştiinţa. Scriu pentru că, mai mult decît oricînd, cred că am ceva de spus. Scriu pentru a încerca să corectez erorile. Aceasta îmi pare a fi datoria mea faţă de epoca în care trăiesc.

Bătrînei corăbii care ne poartă peste uriaşa ondulare a mileniilor i s-au pus motoare foarte rapide, principiile propulsării ei au fost revoluţionate, dar mi-e teamă că în momentul de faţă se aruncă prea multe lucruri peste bord, din acelea care atîta vreme i-au făcut farmecul şi măreţia, în epoca radiogoniometriei nu mai e nevoie de busolă, şi nu mai e nevoie nici de catarge pentru a ridica pînzele, dar cum ne-am putea închipui o corabie fără busolă şi fără catarge ? Cum ne-am putea închipui fiinţa umană condusă de tot felul de cuceriri recente, fără atributele inimii sale ? Inima, asemeni acelor copaci seculari de care nici cele mai mari fur*tuni, nici cei mai hrăpăreţi tăietori de păduri nu se ating, şi numai cîte un criminal îi retează, se cuvine să rămînă la locul ei, cu tot ceea ce îi este propriu, în primul rînd omenia. Dar omenia nu poate deveni o noţiune cu un alt conţinut decît acela izvorît din trăsăturile fundamentale, de toată lumea cunoscute, ale inimii omeneşti. Scriu pentru a-mi arăta împotrivirea faţă de cei care, total lipsiţi de omenie, îndrăznesc să ia numele omeniei în deşert.

Nu fac literatură. Ceea ce fac intră desigur în acel domeniu al culturii care se cheamă literatură, dar eu nu fac literatură.

Raporturile dintre mine şi profesiunea de scriitor sînt dintre cele mai spinoase. Nu-mi place să scriu. Mult mai mult, — o, mult mai mult — îmi place să citesc. Şi încă si mai mult îmi place să mă plimb. Atît de mult îmi place să umblu, aceasta e marea mea vocaţie şi numai cînd îi dau urmare sînt sigur că voi fi fericit. A putea să te deplasezi pe faţa pămîntului, punînd în mişcare o uriaşă horă de prive*lişti, mi se pare unul din miracolele existenţei. De cînd mă ţin minte mă plimb, e felul meu de a mă îmbogăţi : tot ceea ce calc cu piciorul devine al meu, dîndu-mi o voluptate pe care nu cred că o cunosc milionarii. Cu sandalele şi bocancii mei s-ar putea să fi strîns una dintre cele mai fabuloase averi din lume.

A citi, a mă plimba, a sta la soare : acestea sînt treptele fericirii mele. Fiindcă mai mult decît orice îmi place să stau la soare, uitînd tot ceea ce ştiu, devenind un fir de nisip în cosmos, un fir de nisip împăcat cu existenţa lui. Răspunsul pe care Diogene l-a dat lui Alexandru cel Mare, eu l-am dat tuturor purtătorilor de sceptru ce s-au aşezat între mine şi soare. A fi un om sub razele soarelui. Atîta tot.

Nimic nu-mi poate da o voluptate atît de mare ca anonimatul deplin sub uriaşa boltă a cerului. Şi nimic nu mă oboseşte atît de mult ca numele meu de scriitor.

Şi totuşi scriu. Cu eforturi mai mari decît dacă ar fi să mut din loc pietre de moară, mă aplec iarăşi asupra hîrtiei şi scriu.

De ce scriu ? Poate pentru că în această lume toţi ducem o cruce, iar crucea mea a fost scrisul.

De patruzeci de ani nu aud decât asta: linotipiştii aşteaptă, rotativa aşteaptă.

Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul şi sângele meu.

http://tesalutviata.blogspot.ro/2010/12/mi-era-dor-de-geo-bogza.html


http://tesalutviata.blogspot.ro/

[latan.elena]

„Indiferent din ce sunt facute sufletele noastre, al meu si al lui sunt la fel.” (Emily Bronte)
„Daca as fi avut o floare pentru fiecare moment in care m-am gandit la tine, as putea sa ma plimb prin propria mea gradina pentru totdeauna.” (Alfred Tennyson)
”Caut persoanele care sa ma iubeasca nu in ciuda defectelor si vulnerabilitatii mele, ci datorita lor. Caut prietenii care imi sunt alaturi si inoata impreuna cu mine spre adancimi.” (Brene Brown)
”Iubeste-ma cand o merit cel mai putin, caci atunci am cea mai mare nevoie.” (proverb chinezesc)
„Suntem cu totii putin ciudati. Si viata este putin ciudata. Iar cand intalnim pe cineva a carui ciudatenie este compatibila cu a noastra, creem cu el o conexiune si o ciudatenie mutual satisfacatoare pe care o numim dragoste. Dragoste adevarata.” (Robert Fulghum)
„Pentru noi doi, acasa nu este un loc. Este o persoana. Si suntem in sfarsit acasa.” (Stephanie Perkins)
„Nu mi-a ridicat nimeni un monument, iar numele meu va fi in curand uitat. Dar am iubit din tot sufletul si din toata inima, iar pentru mine asta a fost intotdeauna de ajuns.” (Nicholas Sparks)
„Daca tu esti o pasare, sunt si eu o pasare.” (If you’re a bird, I’m a bird) (The Notebook)
„Nu e nevoie de motiv pentru a iubi.” (Paulo Coelho)
„Te iubesc fără să știu cum sau când sau de unde. Te iubesc pur și simplu, fără complexități sau mândrie; te iubesc pentru că nu știu altă cale…” (Pablo Neruda)
„Acolo unde este dragoste, este viata.” (Mahatma Gandhi)
„Pentru a intelege iubirea, trebuie in primul rind sa fiti plini de iubire.” (Osho)
„În iubire, totul se schimbă, toate devin însemnate: dintr-un nimic se naște un colos.” (Tudor Arghezi)
„Să fii iubit de cineva îți dă putere, iar să iubești pe cineva îți dă curaj.” (Lao Tzu)
„Îți dai seama că te-ai îndrăgostit dacă nu mai vrei să adormi pentru că realitatea este în sfârșit mai bună decât vizele tale.” (Dr. Seuss)
„În iubire ne gustăm, ne savurăm pe noi înșine, ne încântăm cu voluptățile tremurului nostru erotic, din acest motiv, iubirea este cu atât mai intensă și mai profundă cu cât distanța de persoana iubită e mai mare.” (Emil Cioran)
„Cand iubesti profund, gasesti intotdeauna ceva nou in persoana iubita.” (Blaise Pascal)
„A iubi nu inseamna a ne privi unul pe celalalt, ci a privi amandoi in aceeasi directie.” (Antoine de Saint-Exupery)
„A iubi înseamnă să te angajezi fără garanţie, să te dăruieşti în totalitate în speranţa că iubirea ta va produce iubire în persoana iubită.” (Erich Fromm)
„Te iubesc pentru că mă iubeşti: acesta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc: aci începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii.” (Liviu Rebreanu)
„Iubirea este o forţă. Nu este un rezultat; este o cauză.” (Anne Morrow Lindbergh)
„Dragostea este triumful imaginaţiei asupra inteligenţei.” (H.L. Mencken)
„Dragostea este dorinţa de a contribui la fericirea celuilalt.” (Max Jacob)
“Oamenii care se iubesc nu insistă asupra greșelilor celuilalt.” (proverb kenyan)
“Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, am să mor. Voi, cei care știți că meritați dragostea mea, aveți grijă să nu mă ucideți.” (Geo Bogza)
“Când iubești, descoperi în tine o nebănuită bogăție de tandrețe și duioșie și nici nu-ți vine să crezi că ești în stare de o astfel de dragoste.” (A. P.Cehov)
“Acolo unde domnește iubirea și imposibilul poate fi atins,” (Proverb indian)
“În aritmetica iubirii, unu plus unu fac totul, pe când doi minus unu este egal cu zero.” (Mignon McLaughlin)
“Iubirea nu se poate măsura, dar poți s-o dăruiești fără măsură…” (Maica Tereza)
“Suntem ceea ce iubim.” (Nichita Stanescu)
“Nu iubești o femeie pentru că e frumoasă, ci ea e frumoasă pentru că o iubești.” (Arthur Schopenhauer)
“O iubire pe care ești nevoit să o păzești nu reprezintă nimic.” (Octavian Paler)
„Iubirea este o fiinta salbatica. Cand incercam sa o tinem in frau, ne distruge. Cand incercam sa o inchidem, ne inrobeste. Cand incercam sa o intelegem, ne tulbura.” (Paulo Coelho)
„Nu exista deghizare care sa ascunda dragostea prea mult timp acolo unde exista sau sa o simuleze unde nu exista.” (La Rochefoucauld)
„Iubirea este tot ce avem, este singura modalitate in care ne putem ajuta unul pe celalalt.” (Euripide)
„Viata fara dragoste este ca un copac fara flori sau fructe.” (Kahlil Gibran)
„In momentul in care vei avea in inima ta acest lucru extraordinar numit dragoste si vei simti adancimea, incantarea si extazul ei, vei descoperi ca lumea s-a transformat pentru tine.” (Jiddu Krishnamurti)
„Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta.” (Emanuel Swedenborg)
„Iubirea inseamna a fi doi si a nu fi decat unul. Un barbat si o femeie ce se topesc intr-un inger.” (Victor Hugo)
„Vei realiza cand vei privi inapoi asupa vietii tale ca momentele in care ai trait cu adevarat sunt acelea in care ai facut lucruri in spiritul dragostei.” (Henry Drummond)
„Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu. Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva.” (Rainer Maria Rilke)
„Dragostea este spatiul si timpul masurate cu inima.” (Marcel Proust)
„Dragostea este primul lucru capabil sa schimbe total viata unei persoane de la o clipa a alta.” (Paulo Coelho)
„Daca vrei sa fii iubit, iubeste!” (Seneca)
„Un singur ceas de dragoste poate face cat viata intreaga.” (Honore de Balzac)
„Un indragostit este iubit de toata omenirea.” (Ralph Waldo Emerson)
„A iubi înseamnă să fii fericit de ceva: fără condiții, fără judecăți, fără așteptări.” (Barry Neil Kaufman)
„Când te dăruiești, primești mai mult decât dai. Căci nu erai nimic și începi să te împlinești.” (Antoine de Saint-Exupery)
„Nu știu unde duce drumul meu, dar merg mai bine când te țin de mână.” (Alfred de Musset)
„Să dăruiești totul, să sacrifici totul fără speranță de răsplată: asta înseamnă iubire.” (Albert Camus)
„Nimeni nu va fi întrebat la ultima judecată cât de mult a suferit, ci cât de mult a iubit.” (Richard Wurmbrand)
„Oamenii supravieţuiesc nu prin grija față de ei inşişi, ci prin iubirea celorlalţi faţă de ei.” (Lev Tolstoi)
„Dacă n-ai văzut încă o femeie care iubește, atunci n-ai văzut niciodată o femeie frumoasă.” (Camil Petrescu)
„Există o singură măsură a iubirii: aceea de a iubi fără măsură.” (Sf. Bernard de Clairvaux)
„Cel mai generos dar pe care-l aduce iubirea sunt aripile sale.” (George Byron)
„Dacă nu te iubești pe tine însuți, n-ai cum să iubești alți oameni.” (Robert Heinlein)
„Bărbații creează prin imaginație, însă femeile creează prin iubire.” (Rabindranath Tagore)
„Iubirea nu se naşte în voi decât dacă deveniţi un cerc perfect: un întreg mulţumindu-se cu sine. Atunci iubiţi tot ceea ce vine spre voi.” (Osho)
„Le-aș dovedi oamenilor cât greșesc gândind că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să știe că îmbătrânesc numai când încetează să iubească.” (Gabriel Garcia Marquez)
„Dacă n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă.” (Grigore Vieru)
„Ține minte: cea mai bună relație este cea în care iubirea reciprocă depășește nevoia fiecăruia.” (Dalai Lama)
„Doar pentru că cineva nu te iubește așa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubește cu toată ființa sa.” (Gabriel Garcia Marquez)
„În doi, niciun versant nu-i prea abrupt.” (Henrik Ibsen)
„Iubirea este cea mai mare forță a omenirii și totuși cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui.” (Mahatma Gandhi)
„Dacă intrăm în această lume cu convingerea că suntem iubiți și dacă ieșim din ea știind același lucru, putem face față la orice se va întâmpla între cele două momente.” (Michael Jackson)
„De ce iubim femeile? Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbați, nici altceva. Pentru că din ele-am ieșit și-n ele ne-întoarcem, și mintea noastră se rotește mereu și mereu, numai în jurul lor.” (Mircea Cărtărescu)
„Iubesti pe cineva cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine insuti.” (Octavian Paler)
„Ce e dragostea? Nevoia de a iesi din tine insuti.” (Charles Baudelaire)
„Dragostea este sentimentul cel mai maret, care face minuni, care faureste oameni noi, creeaza cele mai mari valori morale.” (A. S. Makarenko)

„Dragostea vindeca oameni – pe cei ce o daruiesc, dar si pe cei ce o primesc.” (Karl Menninger)
Iubind în taina am pastrat tacere,
Gandind ca astfel o să-ti placa tie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigatoare visuri de placere. ” (Mihai Eminescu)
„Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără să eziţi, pentru că, dacă o eviţi – aşa cum face majoritatea oamenilor – vei rămâne blocat în ego. Atunci viaţa nu îţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un râu care curge spre ocean, ci va deveni o mlaştină.” (Osho)
„Teoria mea este că longevitatea se datorează actului iubirii. Suntem născuţi pe lume pentru a iubi. Orice. Nu-ţi impun să joci, să iubeşti ce iubesc eu, ci să iubeşti ce iubeşti dumneata, dar să iubeşti cu adevărat. Cred că ăsta e marele mister: iubirea. Dacă oamenii ar putea să-şi însuşească asta, lumea ar fi o bucurie.” (Radu Beligan)
„Iubirea este adevărata energie a vieţii. (Paulo Coelho)
„De ce îi este omului astăzi foame? De iubire și de sens.” (Nicolae Steinhardt)
„A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi.” (Octavian Paler)
„Dăruiește-i persoanei pe care o iubești: aripi pentru a zbura, rădăcini pentru a se întoarce și motive pentru a rămâne.” (Dalai Lama)