Ultima modificare făcută de latan.elena; 05.01.2019 la 13:25.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 28.04.2020 la 18:53.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 15.01.2020 la 01:07.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 05.11.2016 la 15:23.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 21.01.2020 la 00:19.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 03.11.2016 la 00:01.
Nu-ți complica viața încercând să fii tu însuți cu toată lumea. Sunt oameni cărora nu le place și nu le convine să fii tu însuți.”
Mircea Eliade, ”Oceanografie”
„Ultimele vorbe pe pământ ale lui Buddha Gautama au fost: Urmează lumina din tine. Nu urma pe alții, nu imita, pentru că mersul pe urmele altora, imitația creează prostie. Te naști cu o posibilitate fantastică de inteligență. Te naști cu o lumină în tine. Ascultă glăsciorul dinlăuntrul tău, și el te va călăuzi. Nimeni altcineva nu te poate călăuzi, nimeni altcineva nu poate să-ți fie model în viață, pentru că tu ești unic. N-a mai existat nimeni care să fi fost exact ca tine, și nu va mai exista nimeni care va fi exact ca tine. Asta e slava ta, grandoarea ta – ești absolut de neînlocuit, ești tu însuți și nimeni altcineva.
''Sufletul se hraneste uneori atat de intens din izvorul frumusetii, si ii respira atat de profund misterul si se delecteaza din bogatia nuantelor sale raspandite oriunde, incat nici macar inima mai poate plange vechile tristeti, stranse in tainitele unui trecut indepartat.''
Monia Pin
Secretul Fericirii...
...dar îmbrăţişarea divină este
conţinutul fiecărei clipe
pentru cel care îmbrăţişează evenimentul.
Alphonse Goettmann
Poeti Viandanti
Ultima modificare făcută de latan.elena; 28.04.2020 la 20:47.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 05.01.2019 la 13:22.
https://www.ejazkhanearth.com/galler...tang-pictures/
Cunosc o fântână pe valea umbrită
Un grangur de aur cântând m-a-ndemnat
S-adorm între frunze de plopi şi răchită,
Să uit de oraşul în care-am oftat.
Pe valea umbrită cunosc o fântână
O mierlă cu care de vorbă am stat,
Aflând că durerea o sufăr stăpână,
A râs cât se poate, iar eu am oftat...
Pe valea umbrită cunosc o fântână.
(...)
Al. Macedonski
« Poți deveni un rege în exterior, dar în interior, adânc în tine, ştii că ai dat greş. Eşti încă sărac, încă gol. Nimic nu s-a împlinit încă, iar viața ți-a alunecat printre degete în timp ce tu culegeai gunoaie. Un Alexandru cel Mare moare la fel de sărac ca un cerșetor. Aşa că tot spectacolul este o amăgire. Adevăratul regat este cel din interior. Un Buddha, un Zarathustra, un Lao Tzu, un Iisus – ei sunt adevărați regi, pentru că se guvernează pe ei înşişi.
De regulă, noi suntem sclavi care se prefac a fi conducători. Până când nu ne cucerim propriul inconștient, vom rămâne doar nişte impostori, nişte sclavi care joacă tot felul de roluri în care pretind diverse şi amăgesc pe toată lumea, şi continuă să proclame: "Nu sunt ceea ce credeți voi că sunt". Şi ştie ce este el în realitate, şi toți ceilalți ştiu, pentru că şi ei fac aceleași lucruri. Toți sunt cerșetori şi se ascund sub măşti.
Fii un rege adevărat. Frumusețea regatului interior înseamnă că nu există nicio competiție: ai propriul regat, eu îl am pe al meu, nu se ciocnesc niciodată, nu se suprapun. Fiecare persoană are o lume interioară foarte vastă, unde nu există competiție, luptă şi nici certuri cu nimeni. »
(Osho)
Ultima modificare făcută de latan.elena; 30.12.2019 la 23:59.
https://www.facebook.com/JalalsOffic...wNTcwODM0NjQw/
https://www.facebook.com/100006601265287/videos/2242331999330154/UzpfSTEwMDAwMDY3MzA4MzU3NToyMDU3Mjc3NDk3NjM4MDAw/
https://www.facebook.com/adorcristy/videos/1858764584194184/
https://www.facebook.com/NatureisPoetry/videos/340196830044492/
clipul video
COMUNITATEA ROMANILOR DIN LIMASSOL-AGHIOU STILIANU LINOPETRA
Legenda spune că atunci când imbrăţişăm pe cineva în mod sincer, se mai adauga o zi de viaţă.
Paulo Coelho
DESPRE IUBIRILE MARI - proză de Magda Isanos
Am să vă povestesc un vis. De obicei e un lucru neserios să povestești visuri, ocupație cu care se îndeletnicesc babele, Freud și fetele nemăritate.
Totuși, cu mare risc, o să vi-l povestesc.
E un amalgam al tuturor lecturilor mele de la 15 ani, toate iubirile mele pentru care am plâns (în orele de algebră), când le citeam pe sub bancă.
Mă găseam într-un decor de basm, probabil în insulele Havai, portocali, cipri, nenumărate grote luminate (desi asta nu e imposibil) de lună.
Stiti d-voastră cum e în visuri, totul de-a-ndoaselea.
Marea se revărsa nu stiu de unde, de sus si totusi nu erau valuri, copacii stăteau echilibristic pe propriul lor vârf si din rădăcinile lor parfumate, care nu stiu de ce fumegau - răsăreau chipuri.
Iată, Romeo si Julieta, palizi, cu pletele confundate cu vegetatia din jur, aleargă pe tărmul abia luminat si se îmbrătisează.
- Iubito, s-aude ciocârlia!
- Nu, nu, e privighetoarea.
Totusi e ciocârlia, noaptea s-a sfârsit si Romeo trebuie să plece în exil.
Sunt tristă. Mă gândesc că de acum nu se vor întâlni decât în cavou.
Da, e mare iubirea aceasta, care a putut învinge ura si moartea.
Dar n-am apucat să-mi revin si se luminează puternic; pe o pajiste la picioarele unui deal, un castel. Parc-asi fi fugărit o furie albă. Dar nu, e Marguerite Gauthier; Armand Duval îi pune salul pe umeri.
Cu emotie recunosc fata ei străvezie în care ochii ard fericiti.
În curând va muri, dar nu înainte ca Armand Duval s-o părăsească, nu, si-aicea-i prea multă tristetă si dac-as putea, as sili femeile să-ti sărute mâna (o, multe femei pe care le cunosc); să-ti sărute mâna, Marguerite, pentru că nu se întâmplă des o inimă ca a ta.
Peisagiul fuge prin fata mea.
Grotele îsi miscă stalactitele, ele se lovesc unele de altele si aceasta e o muzică minunată, în care disting clinchetul de pahare.
Pricep despre ce-i vorba. Manon Lescaut si Des Grieux petrec. Ei n-au de unde prevedea drumul acela lung peste ocean, despărtirile nenumărate si moartea într-un pustiu dusman.
Dar nu-i nimic, iubirea lor trăieste, pentru că a înfruntat ceva mai mult decât greu de înfruntat: dispretul.
Însă nu vreau să mai stau aici.
E asa de trist să-mi închipui capul gratios al lui Manon îngropat în nisip. Dumnezeule, câtă liniste!
Si de unde au răsărit muntii acestia?
Un călăret tine pe sa o femeie.
Manteluta ei neagră alunecă de pe umeri si Carmen spune: stiu că ai să mă ucizi; o pisică ne-a tăiat drumul, mi s-a zbătut ochiul stâng, însă nu vreau să trăiesc decât liberă.
De data asta n-a mai trebuit să fug; calul mergea repede. În curând eram singură si mă asezasem jos obosită.
Atunci am văzut, venind spre mine un bărbat si o femeie, aproape bătrâni. Hainele lor erau simple, fetele linistite, atrăgătoare.
- Dar voi cine sunteti?
- Ce căutati aici, în tara iubirilor mari?
Fără să-mi răspundă, s-au asezat lângă mine, si tacticos, cum fac bătrânii au spus:
- Nu stim despre ce vrei să vorbesti, noi, slavă Domnului, ne iubim de 40 de ani, de când ne-am luat.
Si m-am gândit: moartea, destinul, dispretul, nu-ti trebuie decât tinerete ca să le râzi în nas.
Dar patruzeci de ani! Asta e dragostea cea mare!
("Iașul", luni 16 mai 1938)
Sursa isanos.ro
Ultima modificare făcută de latan.elena; 07.02.2020 la 22:15.
Momentan sunt 10 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 10 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje