Vasilica Negru via Adevarul
9 ore
Olandezii care le dau joburi orfanilor din România
O iniţiativă începută imediat după Revoluţie de o fundaţie olandeză în localitatea braşoveană Victoria s-a transformat nu doar într-o şansă...
adevarul.ro
FOTO Olandezii care le dau joburi orfanilor din România 26 iulie 2014, 20:00 de Ramona Găină Devino fan Salvează în arhivă download pdf print article +1 (1 voturi) cuvinte cheie: olandezi stiri din sibiu joburi hans mekelenkamp orfani sere 1 comentariu 153 share 3 inShare 18 Live Aboneaza-te la newsletter Abonare FOTO Olandezii care le dau joburi orfanilor din România 1/14 Ingrid şi Hans Mekelenkamp administrează serele fundaţiei din oraşul Victoria. FOTOGRAFII: Ramona Găină O iniţiativă începută imediat după Revoluţie de o fundaţie olandeză în localitatea braşoveană Victoria s-a transformat nu doar într-o şansă pentru copiii nimănui, ci şi într-o afacere de succes, administrată de un cuplu de ingineri olandezi, unde lucrează persoane care provin din centre de plasament din ţară. Ştiri pe aceeaşi temă „I love Romania!“ - poveştile străinilor care ne iubesc ţara mai mult ... Ingrid şi Hans Mekelenkamp, un cuplu de ingineri horticultori olandezi, sunt administratorii unor sere din oraşul braşovean Victoria, unde îşi găsesc de lucru tineri ieşiţi din sistemul de plasament românesc. Cei doi olandezi au venit în România în 2005 şi de atunci au grijă de serele create de fundaţia olandeză „Stichting Helt Romania“ („Ajută România“). „Noi am ajuns din 2005, soţia mea încă făcea practică la şcoală, o perioadă cam de patru-cinci luni a stat ea, iar eu am stat permanent de atunci aici. Eu am mai lucrat doi ani în Olanda de la absolvire, amândoi avem studii de horticultură. De atunci, locuiesc practic aici. Firma este fondată de fundaţia din Olanda, din localitatea Denham, şi exista deja din 1998, iar activităţile le-au făcut din 2003“, îşi începe povestea Hans Mekelenkamp (35 de ani), administratorul serelor de la Victoria. La începutul anilor ’90, fundaţia olandeză „Stichting Helt Romania“ („Ajută România“) a pornit un proiect prin care le oferea copiilor din centrele de plasament româneşti vacanţe la familii din Olanda. Reprezentanţii fundaţiei s-au gândit însă mai departe, la ce vor face copiii când vor părăsi centrele de plasament. „Erau relaţii pe termen lung: copiii veneau şi al doilea an, şi al treilea an, şi al patrulea an. Cei de la fundaţie au realizat că, la 18 ani, copiii pleacă din centrele de plasament fără multă pregătire şi ideea a fost să facă unele activităţi aici pentru ei ca să poată să câştige un loc de muncă şi să-i ajute încet să înveţe o meserie. În 2003 au început aici să construiască nişte clădiri, apoi au pus pe picioare serele din 2004, ultima clădire este din 2012, sera mare“, povesteşte Hans Mekelenkamp. Aşa a pornit la Victoria, oraş aflat aproape de graniţa judeţului Braşov cu Sibiul, o afacere care astăzi include trei sere mari şi cinci sere mici de flori, cu o suprafaţă totală de 1.400 de metri pătraţi, dar şi un magazin second-hand cu haine, mobilier, dar şi ustensile de bucătărie din Olanda. Toate acestea sunt administrate de Ingrid şi Hans Mekelenkamp. A DESCOPERIT ROMÂNIA ÎNTR-UN CONCEDIU Hans e o persoană hotărâtă, vorbeşte româneşte cursiv, zâmbeşte şi este fericit în România, pe care a descoperit-o într-o vacanţă, în urmă cu aproape 10 ani. „Noi am fost aici în concediu, am călătorit prin România, eram interesaţi de agricultură şi am luat legătura cu fundaţia din Olanda, noi nu am făcut cunoştinţă acolo, în perioada respectivă ei au fost aici. Am văzut ceva pe internet şi aşa am luat legătura cu cei din Olanda. Am ajuns, am vorbit cu ei şi după aceea, cam o jumătate de an mai târziu, m-au sunat dacă sunt interesat să vin aici, ca un fel de manager sau administrator“, îşi aminteşte Hans. În toamna anului 2005, în noiembrie, Hans a venit în România. „Ingrid, soţia mea, a făcut practică pentru studii, apoi a plecat ea şi eu am rămas. Ea a revenit în septembrie 2007. Ingrid a absolvit studiile în Olanda şi a venit înapoi în România, iar restul e istorie“, spune Hans. CASA DE LA POIENIŢA, NATURA ŞI OAMENII Hans şi Ingrid s-au îndrăgostit de oameni şi de locuri, au văzut Retezatul, Bâlea Lac, superbele sate săseşti de pe Valea Hârtibaciului, dar şi Bucureştiul, Iaşiul şi Clujul. Atât de mult le-a plăcut, încât în 2012 şi-au cumpărat o casă la Poieniţa, un sat uitat de lume, aflat la aproximativ 60 de kilometri de Sibiu. „Casa am luat-o în octombrie 2012. Am ajuns la ea datorită prieteniei cu foştii proprietari, el era din Austria, iar ea era din Japonia. În principiu, nu cumperi o casă şi ai gânduri să stai încă un an, dar să spun câţi ani mai rămân nici nu ştiu. Sunt deja nouă ani şi totuşi e o perioadă. Nici în Olanda nu ştii dacă rămâi în locul respectiv pentru încă zece ani, nimeni nu poate spune“, adaugă Hans Mekelenkamp. Cei doi tineri olandezi nu ştiu să spună cât vor mai sta aici, dacă rămân sau nu definitiv, dar spun cu certitudine ce le place: faptul că se simt liberi, că se pot bucura de natura şi că întâlnesc oameni deschişi şi dornici să ajute. PLUSURI ŞI MINUSURI „Dacă facem comparaţie cu ţara de unde am venit, aici nu e aşa de aglomerat şi nu eşti aşa stresat de agenda plină. De lucru e, dar dacă vreau să mă întâlnesc cu un prieten, aici este mai lejer, asta simt eu ca un avantaj. În Olanda simţi tot timpul că trebuie să prestezi. Şi aici trebuie, dar ritmul e altul“, explică Hans, adăugând că Olanda e o ţară plată, fără munţi, din punct de vedere al naturii e mult făcut de mâna omului, în România, natura şi satele sunt autentice. „Aici, natura e natură, e lăsată cum e. Oamenii sunt deschişi. Dacă ai o întrebare, te ajută, poate mai repede sau altfel decât în Olanda, unde oamenii sunt un pic mai retraşi“, este de părere Hans Mekelenkamp. Categoric, sunt şi minusuri, cum sunt taxele care cresc repede, dar şi faptul că unii oameni „trăiesc pentru ziua respectivă, nu se uită foarte mult înainte şi se întâmplă tot felul de situaţii, iar ei sunt depăşiţi. Nu toţi, că nici nu poţi să generalizezi, dar o parte – da. Noi nu suntem obişnuiţi. În Olanda, de mic copil eşti învăţat că trebuie să vezi înainte, trebuie să pregăteşti“, afirmă Hans. Ingrid râde cu tot sufletul când spune că de când sunt aici, ei trăiesc mai liniştiţi şi, cel puţin deocamdată, îşi văd viitorul în România. Aşa că, pe parcurs, s-au adaptat şi la cultură, dar şi la metehnele românilor. Una dintre ele: lipsa de punctualitate, deranjantă în primii ani, dar în timp s-au obişnuit cu ea. Fundaţia are şi un magazin second-hand în Victoria ŞANSĂ PENTRU COPIII NIMĂNUI Şase angajaţi sunt acum la Victoria plus cei doi ingineri olandezi, iar firma este uşor de găsit, aflându-se chiar la intrarea în oraş, pe partea dreaptă. Trei dintre angajaţii de acum sunt copii ieşiţi din sistemul de plasament românesc. În total, de când au pornit afacerea, olandezii au avut aproximativ 20 de copii care au lucrat aici. Dincolo de salariu, de faptul că le oferă inclusiv chirie la un preţ modic, dacă au nevoie, olandezii le-au dat însă cea mai mare şansă: aceea de a învăţa să trăiască pe picioarele lor. „Nu este un salariu extraordinar de mare, dar le poate asigura strictul necesar: o chirie, un trai decent“, spune inginerul olandez. Fundaţia are două apartamente în Victoria pe care le închiriază angajaţilor serei cu un preţ mai mic decât cel al pieţei. „Măcar e mai uşor, dacă cineva ajunge din altă parte, găseşte şi o casă, iar la început se învaţă cu chiria, oricum este mai dificil poate pentru ei dacă nu au fost obişnuiţi în centrul de plasament să lucreze foarte mult cu banii şi valoarea banilor poate nu le este foarte cunoscută“, completează Hans. În Victoria există un magazin în care se vând produse obţinute în seră. Unul dintre angajaţi ajută în magazin, iar ceilalţi lucrează la producţie. Producem plante alpine, urechelniţe, arbuşti ornamentali, bucsus. Producem doar o parte, iar restul este importat din Olanda“, explică Hans. Serele au vânzare locală în proporţie de 10-15%, vânzare en-gros în România în proporţie de 20-30%, iar jumătate din producţie pleacă la export, deocamdată doar în Olanda. Au început cu doi angajaţi, iar acum sunt opt: şase la seră şi doi la magazin. ; Povestea Oanei, copilul exemplu Oana Claudia Văduvescu (foto) are 22 de ani şi lucrează la firma olandeză din anul 2011, imediat după ce a terminat şcoala. A crescut în centrul de plasament din Făgăraş, a făcut tot acolo şi liceul şi, din şcoala generală, a început prin intermediul fundaţiei să meargă în vacanţe la familii din Olanda. „Fiind în casa de copii, undeva la sfârşitul clasei a doua, în vară, am fost selecţionată ca să merg în Olanda la o familie, am stat la ea şase ani, în fiecare vară câte trei săptămâni, o lună, cât era vacanţa, şi de atunci sunt la o altă familie, la care o să merg şi acum. Am fost şi la lucru acolo, o dată trei luni anul trecut, apoi o lună şi jumătate, un fel de schimb de experienţă pentru firmă, tot pe sere, organizat de cei de la fundaţie. Am învăţat şi limba stând acolo. Au fost foarte multe fete din centrul de la noi pe care le-au ajutat cei din Irlanda, Olanda. Le-au făcut rost de apartamente şi de locuri de muncă“, povesteşte Oana. A început la sere, iar acum vinde la magazin. E fericită că are un loc de muncă, fapt care îi permite să trăiască decent, pe picioarele ei. E o persoană care se adaptează uşor, încearcă să se înţeleagă bine cu toată lumea şi îi place foarte mult ceea ce face. „Jobul înseamnă o foarte mare responsabilitate în primul rând, pentru că dacă nu te ţii de el, degeaba îl ai, şi, în al doilea rând, un venit, pentru că, dacă nu ai unde să lucrezi, nu ai nici bani şi decât să faci altele ca să faci rost de bani, mai bine îţi ţii un loc de muncă sigur. Stau în apartamentul meu personal, moştenit de la bunica, în Victoria, iar salariul îmi acoperă cheltuielile, în mare parte. Aici e foarte bine, că am loc de muncă şi nu stau să cerşesc de la nimeni bani de mâncare sau de alte lucruri. E foarte important să te poţi descurca, fără un ban în buzunar nu faci nimic“, spune Oana. Este conştientă că foarte mulţi dintre cei care părăsesc centrele de plasament nu au şansa ei şi ajung, de multe ori, persoane-problemă pentru societate. „Depinde cât de responsabil eşti şi cât te duce capul, pentru că dacă vrei să faci ceva în viaţa asta, să-ţi termini o şcoală şi apoi să-ţi găseşti un loc de muncă, se poate. Nu e nimic imposibil, dar dacă nu vrei şi îţi place să stai şi să umbli hai-hui, atunci, norocul fiecăruia, zic eu“, încheie tânăra. Vă mai recomandăm: FOTO Vacanţă în colibe ciobăneşti. Relaxare în cel mai autentic stil românesc La patru kilometri de Tilişca, un sat din Mărginimea Sibiului, în inima muntelui, câţiva ciobani autentici aşteaptă turişti pentru o vacanţă în colibe vechi de mai bine de 100 de ani, cu mâncare tradiţională de la stână. Galeş, satul unde roata morii se-nvârteşte de 130 de ani Trăsăturile satului autentic din Mărginimea Sibiului sunt conservate aproape intacte în localitatea Galeş, aflată la circa 20 de kilometri de Sibiu. O moară de apă funcţionează aici de la 1884, iar obiceiuri unice în ţară se ţin într-o biserică veche de 300 de ani. Tezaurul săsesc din podul bisericii de la Brădeni. Comoara unică în România a fost reabilitată de studenţi nemţi Brădeniul este o comună aflată la aproximativ 80 de kilometri de Sibiu, cu foarte mulţi oameni săraci, case vechi şi un primar celebru în toată România după ce, proaspăt ales pe listele PP-DD, a vopsit în mov, culoarea partidului, o parte din casele din localitate. Tot în Brădeni însă, în podul bisericii fortificate din localitate, zace nepromovat un tezaur de o uriaşă valoare, unic în România: 120 de lăzi vechi, săseşti, cele mai vechi datând încă din secolul XV. FOTO Petiş, satul de vacanţă din inima României La 40 de kilometri de Sibiu, orăşenii redescoperă liniştea şi frumuseţea unică a vieţii de la ţară. În ultimii ani, în satul Petiş şi-au cumpărat case de vacanţă sau chiar s-au mutat cu totul oameni care au trăit la asfalt, reînviind micuţa localitate săsească. Olandezii care le dau joburi orfanilor din România 0 0 (0 voturi) Vizionez mai târziu Casa celor doi din Poeniţa, judeţul Sibiu. FOTO: Arhivă personală
Citeste mai mult: adev.ro/n9bxu5
Răspunde cu citat
Marcaje