Școala de Vară “Tinerii de azi – Adulții de mâine”
Data: 22 iulie 2014 Redacția
Selecţia celor 50 de participanţi ai Şcolii de Vară s-a încheiat. Tineri din 22 de judeţe, se vor întâlni la Constanţa în perioada 27 iulie – 04 august, la Şcoala de Vară „Tinerii de Azi – Adulţii de Mâine”, organizată de Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), prin Consiliile Judeţene ale Elevilor din Constanţa şi Vrancea, alături de Asociaţia Tinerilor pentru România. Obiectivul principal al evenimentului este implicarea tinerilor în acțiuni practice și schimburi de experiență, menite să îi ajute pe aceștia să se dezvolte armonios, într-o societate din ce în ce mai pragmatică și multilateral dezvoltată. Școala de Vară nu este doar un prilej de socializare, ci are și o componentă cultural-educațională, prin care tinerii vor cunoaște istoria orașului Constanța, vor participa la cursuri de comunicare, autocunoaștere și dezvoltare personală, optimism, antidrog, leadership şi activism internaţional, susținute de specialiști recunoscuți la nivel naţional / internaţional și nu în ultimul rând de încurajare a tinerilor prin implicarea activă în societate, în construirea unui viitor propice dezvoltării de idei. De asemenea, nu vor lipsi discuţiile libere cu invitaţi speciali, (oameni de succes şi modele de viaţă, de la artişti până la oameni de cultură).Finalul școlii de vară va fi sărbătorit printr-un foc de tabară. Din cei peste 100 înscrişi la acest eveniment, au fost selectaţi pe baza aplicaţiilor 50 de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 23 de ani – 25 de membrii ai Consiliului Elevilor şi 25 de tineri din afara organizaţiei ( elevi şi studenţi), pentru a participa la Şcoala de Vară.
Marcaje